Cine este aproapele meu?

Cine este aproapele meu?

"Şi cine este aproapele meu?… Cel care a făcut milă cu el… Mergi şi fă şi tu asemenea" (Luca 10, 27 37)

Cine este aproapele meu? Aceasta este întrebarea care răsună, de peste două milenii, în adâncul inimilor celor ce iubesc mântuirea lui Hristos. Răspunsul la această întrebare este unul divin, de o mare complexitate și de o mare adâncime spirituală, încât nici Iisus Hristos nu răspunde în mod direct, ci printr-o parabolă, pentru o primă înțelegere a chintesenței răspunsului la întrebare.

Iisus Hristos a propăvăduit Evanghelia oamenilor, nu numai în anumite localități, pe stradă, pe câmpuri, pe dealuri, în munți și pe mare, ci și în casele acestora. Iată, bunăoară, odată se afla în casa fariseului Simon, unde fuseseră invitați mai mulți preoți de la templu, printre care și Iosif din Arimateia. Discuțiile sunt din ce în ce mai aprinse pe tema Sabatului, dar la un moment dat, Iisus îl întreabă pe Simon, care era cel mai vocal dintre cei prezenți:

"Care este esența Legii?" și la această întrebare răspunde Iosif din Arimateia: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta. Asta e cea mai mare poruncă." La care Iisus a spus: ”Bine ai răspuns, nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu, Iosif din Arimateia. Dar mai este o poruncă tot atât de mare, trebuie să iubești pe aproapele ca pe tine însuți.” Și atunci Iosif îl întreabă pe Iisus: ”Cine este aproapele meu?”. Întrebare la care Domnul Iisus Hristos evită un răspuns direct și le spune o parabola, aceea a samariteanului milostiv. Din această parabola reiese că apropele meu este cel care face milostenie, cel care este atent la nevoile mele, cel care este alături de mine în suferință și nenorocire, ruda mea, prietenul meu, cel care îmi face și îmi dorește binele.

Dar esența răspunsului la întrebare este mult mai profundă, e o mare adâncime și o taină duhovnicească aici. Așa că dacă toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu și dacă cea mai puternică forță din univers este iubirea, și că ar trebui să existe o comuniune de iubire între ei, atunci orice făptură umană, care este și chipul lui Dumnezeu, ar trebui să constituie ”aproapele meu”. Mai mult, Hristos ne atrage atenția că și cel care mă urăște și mă dușmănește intră în sintagma "aproapele meu". Şi, cum să nu-i iubeşti pe toţi oamenii, când sunt cu toţii, de mare preţ în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare om, așa cum spune Dostoievski, mărunt şi neînsemnat cum e, are o soartă măreaţă şi zguduitoare, vrednic de luat în seamă şi de plâns. Că pentru toţi, până la unul, S-a întrupat şi S-a jertfit Hristos. Părintele Serghie spune sus şi tare că niciodată nu-i preţuim pe oameni aşa cum se cuvine, şi de aceea, pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (1 Cor. 12, 23).

Post ușor!

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
531 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

16 Noiembrie 2020

Vizualizari: 1027

Voteaza:

Cine este aproapele meu? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în 20.00 Lei
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a 40.00 Lei
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact