Sfantul Ierarh Vasile cel Mare - Arhiepiscopul Cezareei Capadociei - Omilia a XXII-a catre tineri - Cum pot ei intrebuinta cu folos literatura scriitorilor elini…

Introducere si comentariu - Despre Omilia a XXII-a catre tineri sau autoritatea Sfantului Ierarh Vasile cel Mare in recomandarile facute celor tineri…

Atitudinea si gandirea Sfantului Vasile cel Mare fata de relatia culturii profane cu invatatura crestina reprezinta temeiuri semnificative in conturarea unei pozitii echilibrate si intelepte in aceasta problematica deosebit de complexa. In acest domeniu, Sfantul Vasile cel Mare s-a remarcat prin pozitia sa de mijloc, evitand pozitiile extreme si reductioniste. El depaseste atitudinea unor autori crestini care polarizau intr-o maniera categorica relatia dintre crestinism si cultura profana, opunandu-le categoric. Totodata, Sfantul Vasile cel Mare nu incearca nici o formula de acomodare sau justificare a Revelatiei prin invatatura exclusiv omeneasca.

In contextul actual al unei societati dominata de puterea informatiei, structurarea unei relatii oneste intre invatatura crestina si cultura, intre teologie si stiinta reprezinta o exigenta importanta a cercetarii teologice. Astfel teologia raspunde unei nevoi concrete, unor framantari efective ale lumii contemporane. Evitarea unor confuzii si a unor tendinte sincretiste in relatia dintre teologie si cultura, prin cultivarea unei constiinte a dialogului structurata cu discernamant, reprezinta un raspuns echilibrat si constructiv in aceasta problematica.

In acest sens, pozitia Sfantului Vasile cel Mare cuprinde repere semnificative si de mare actualitate, inclusiv pentru lumea contemporana. Autoritatea Sfantului Vasile in recomandarile facute celor tineri este data de instruirea sa de exceptie in cultura profana dublata si transfigurata de experienta sa duhovniceasca si eclesiala. Sfantul Vasile cel Mare nu recomanda sfaturi gratuite, detasate de experienta sa de viata. Puterea si revelatia atitudinii exprimate de marele sfant capadocian provin din asumarea cu maturitate a incercarilor vietii.

La inceputul Omiliei catre tineri, de exemplu, Sfantul Vasile cel Mare subliniaza ca viata si experienta traite de el il legitimeaza in ceea ce recomanda. El afirma: „Varsta pe care o am, multele incercari prin care am trecut si participarea din destul si la bucuriile si la neplacerile vietii, dascali in multe privinte, m-au facut sa am experienta lucrurilor omenesti, asa ca sint in stare sa arat si celor care acum isi incep viata care-i cea mai buna cale”.

Referindu-se la Omilia catre tineri, patrologul I. G. Coman mentiona: „Sfantul Vasile are pasiunea lucrurilor folositoare si fundamentale. Educatorul nostru enunta limpede principiile educatiei crestine. Munca, rabdarea, virtutea, intelepciunea, domnia sufletului asupra trupului, viata traita in perspectiva nemuririi, iata, in cateva cuvinte, ce indeamna pe nepotii sai Arhiepiscopul Cezareei. Educatia preconizata de Sfantul Vasile urmarea folosul practic, exercitiul neintrerupt pentru atingerea scopului si monarhia absoluta a spiritului. Este tocmai ce trebuie mai mult timpului de fata”.

In alta ordine de idei, asadar, noi trebuie sa avem credinta si convingerea ca, pe tot parcursul vietii pamantesti, in Biserica toti suntem tineri, caci una este varsta tineretii – cu aspiratiile si asperitatile ei inerente si firesti – si altceva inseamna a fi tanar si receptiv din punct de vedere spiritual, adica in stare sa primesti mereu noi impulsuri, care te imbogatesc si te implinesc duhovniceste!...

Tinerii vin intotdeauna cu prospetimea si sinceritatea lor in modul de a aborda adevarurile vietii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societatii pentru a se putea elibera de servitutile dedublarii. Puritatea, curatia, sinceritatea, spontaneitatea si curajul tinerilor in analizarea, cu multa obiectivitate si impartialitate, a problemelor lumii post - moderne pot veni in sprijinul maturilor si al varstnicilor – care sunt generatii ranite de atatea experiente negative si dureroase. Acestia, la randul lor, i-ar putea apara pe tineri de a mai trece din nou prin astfel de experiente!...

Prin urmare, tinerii trebuie sa fie chemati sa faca parte din viata de zi cu zi a slujirii Bisericii, caci fara ei cu siguranta ca multe aspecte ale implinirii si inaintarii misiunii in social, de pilda, s-ar face cu mai multa dificultate!... Ei trebuie sa vina la un soroc firesc al existentei in cetatea crestina si-n Biserica, cu un „snop” si un „buchet” de fapte strans legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu si de semeni si sa ni se prezinte ca parte a intregului Ecleziei!...

Cu alte cuvinte, tinerii, cu a lor tinerete spirituala – care trebuie sa fie o stare a „duhului” iar nu doar a varstei, sunt chemati sa reevalueze atitudinea apologetic–marturisitoare si misionara in aceste vremuri de actiuni prigonitoare, concertate impotriva Bisericii intr-un numar mare si variat dintre care amintim cateva cum ar fi: desacaralizarea, secularizarea si laxismul religios, arghirofilia si hedonismul precum si iconoclasmul post-modern, cu care ne confruntam in aceste zile!... Toate acestea duc la inmultirea pacatului si a patimii, care ajung sa fie considerate drept „firesti” si „normale” ori ele, de fapt, ne secatuiesc si ne vlaguiesc, din punct de vedere duhovnicesc!... Pentru combaterea acestora este nevoie de canalizarea tuturor energiilor sufletesti si trupesti ale omului, cu mult discernamant, bine stiind ca cei cu care ne luptam sunt fara de trupuri, racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita, si sa facem toate acestea convinsi fiind ca suntem membrii Bisericii lui Iisus Hristos, pe care, potrivit asigurarilor Sale, nici portile iadului nu o vor birui!...

Omilia a XXII-a catre tineri sau cum pot intrebuinta cu folos literatura scriitorilor elini…
I
Multe sunt, copiilor, pricinele care ma indeamna sa va vorbesc despre lucrurile pe care le socot cele mai bune si le cred a va fi de folos de le veti urma.Varsta pe care o am, multele incercari prin care am trecut si participarea din destul si la bucuriile si la neplacerile vietii, dascali in multe privinte, m-au facut sa am experienta lucrurilor omenesti, asa ca sunt in stare sa arat si celor care acum isi incep viata care-i cea mai buna cale.

Prin inrudirea de sange sunt pentru voi indata dupa cei ce v-au nascut si va iubesc tot atat de mult ca si parintii vostri.Si, daca nu cumva ma insel in privinta voastra, cred ca, uitandu-va la mine, nu veti dori parintii, iar daca veti primi cu placere cele ce va voi spune,veti face parte din ceata a doua a celor laudati de Hesiod, iar daca nu, n-am sa va spun ceva neplacut, ci am sa va rog sa va amintiti de versurile in care acela spune: ”Cel mai bun este omul care, prin el insusi, stie ce trebuie sa faca; Bun este si acela care urmeaza celor spuse de altii; Dar cel care nu-i in stare nici de una, nici de alta, in toate-i nefolositor”- Hesiod…
II
Sa nu va minunati, dar, daca va spun ca prin propria mea cercetare am gasit ceva mai bun pentru voi, care frecventati in fiecare zi pe profesori si sunteti in legatura cu barbatii celebri din vechime prin scrierile pe care acestia le-au lasat. Tocmai pentru aceasta vin sa va sfatuiesc. Ca nu trebuie sa dati cu totul acestor barbati carma mintii voastre, cum ati da carma unei corabii, si nici sa-i urmati oriunde v-ar duce, ci sa primiti de la ei atat cat va este de folos si sa stiti ce trebuie sa lasati la o parte.

Drept urmare, incepand de aici, va voi spune care sunt invataturile ce trebuie lasate la o parte si cum le putem deosebi. Noi, copiilor, gandim ca viata aceasta omeneasca n-are absolut nici o valoare si nici nu socotim si nici nu numim in general bine ceea ce se sfarseste in aceasta viata pamanteasca. Nici slava stramosilor, nici puterea trupului, nici frumusetea, nici maretia, nici cinstea data de toti oamenii, nici chiar demnitatea de imparat, in sfarsit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit si nici nu admiram pe cei ce le au, ci prin nadejdile noastre, mergem mai departe si facem totul pentru pregatirea altei vieti. Sustinem ca trebuie sa iubim si sa urmarim din toata puterea cele ce ne pot ajuta la pregatirea celeilalte vieti, iar pe cele care nu tintesc spre viata aceea, sa le trecem cu vederea, ca fiind fara de valoare.

Care este aceasta viata, unde este si cum o vom trai, sunt intrebari la care n-am sa raspund acum, pe de o parte, pentru ca ne-ar departa de subiectul de fata, iar pe de alta parte, pentru ca ar trebui sa am ascultatori mai in varsta decat voi. Poate ca v-as arata indeajuns spunandu-va atat numai, ca daca cineva ar aduna cu mintea si ar strange la un loc toata fericirea de cand exista oameni, ar gasi ca nu poate fi egalata nici cu cea mai mica parte din bunatatile acelei vieti, ci, mai mult, toate bunurile din aceasta lume sunt mai prejos ca valoare decat cel mai mic dintre bunurile celeilalte lumi; si sunt tot atat de departe unele de altele pe cat este de departe umbra si visul de lucrurile reale. Dar, mai bine spus, ca sa ma folosesc de un exemplu mai potrivit, pe cat este mai de pret tuturora sufletul decat trupul, pe atat este si deosebirea dintre cele doua vieti. Spre viata aceasta ne conduc sfintele scripturi, care ne instruiasc cu cuvintele lor pline de taina.

Dar pentru ca nu-i cu putinta, din pricina varstei noastre, sa intelegeti adancimea cuvintelor Sfintei Scripturi, deocamdata sa ne exercitam mai dinainte ochiul sufletului, ca in umbra si oglinda, cu alte invataturi, care nu se deosebesc cu totul de ale noastre, imitand pe soldatii care fac exercitii de lupta pe campul de instructie: acestia, exercitandu-si mainile si picioarele, dobandesc o deosebita dibacie, asa ca datorita instructiei sunt victoriosi in lupte. Trebuie sa stim ca in fata noastra sta cea mai mare lupta din toate luptele, pentru care trebuie sa facem totul si sa ne straduim, cat ne sta in putinta, pentru pregatirea acesteia: trebuie sa stam de vorba cu poetii, cu scriitorii, cu oratorii si cu toti oamenii, de la care am putea avea un folos oarecare pentru cultivarea sufletului. Dupa cum boiangiii pregatesc mai intai cu oarecare operatii obiectul care are sa primeasca vopseaua, iar in urma il coloreaza, purpuriu sau altfel, tot asa si noi, daca voim ca slava binelui sa ramana tot timpul nedespartita de noi, sa ascultam invataturile sfinte si de taina dupa ce am fost initiati mai intai in literatura profana. Dupa ce ne-am obisnuit sa privim soarele in apa, putem sa ne indreptam privirile si spre lumina lui.

Asadar, daca exista vre-o inrudire intre aceste doua feluri de invataturi, cunostinta lor poate sa ne fie de folos; iar daca nu-i nici o inrudire, sa cunoastem deosebirea dintre ele, punandu-le fata in fata; si nu-i putin lucru acesta, pentru a afla care-i mai bun. Cum dar sa comparam pe fiecare dintre aceste doua invataturi, spre a ne face o idee despre ele? Dupa cum insusirea proprie a unui pom este de a face un fruct bun si frumos, dar si frunzele, care se misca pe ramuri, dau pomului oarecare podoaba, tot asa si cu sufletul: fructul lui este mai cu seama advarul; dar nu-i lipsit de frumusete daca-i impodobit cu intelepciunea profana, asa cum frunzele ofera fructului invelis si infatisare frumoasa.

Se spune ca marele Moise, al carui nume este foarte mare la toti oamenii din pricina intelepciunii sale, s-a apropiat de contemplarea Celui Ce este numai dupa ce si-a exercitat mai intai mintea cu invataturile egiptenilor. Asemanator acestuia, desi in timpuri mai noi, se spune ca si inteleptul Daniil, pe cand era in Babilon, numai dupa ce a invatat bine intelepciunea haldeilor, s-a apropiat de invataturile cele dumnezeiesti…

VIII
…Pentru viata vesnica v-as indemna sa strangeti merinde, miscand, dupa cum spune proverbul, orice piatra de unde ati putea avea folos. Sa nu ne temem ca este greu si ca este nevoie de osteneala! Sa ne aducem aminte de inteleptul care ne-a sfatuit ca trebuie sa alegem viata cea mai buna si sa facem fapte de virtute, cu nadejdea ca obijnuinta va face placuta o viata ca aceasta. Este rusinos sa pierdem prezentul, iar mai tarziu sa rechemam trecutul, cand cainta nu ne mai foloseste.

V-am spus acum acele lucruri pe care le-am socotit a fi cele mai bune; celelalte vi le voi spune in tot cursul vietii. Voi, insa, din cele trei feluri de boala ce exista sa nu pareti a suferi de o boala trupeasca, ce nu se poate vindeca, si nici sa aveti o boala sufleteasca asemanatoare bolilor trupesti ce sunt fara vindecare. Cei care au o boala usoara merg singuri la doctor, cei cuprinsi de boli mai mari cheama pe doctori la ei; dar cei care au o boala care , cu nici un chip nu se poate vindeca, nu primesc nici pe doctori, chiar daca vin la ei. Sa dea Dumnezeu ca voi sa nu fiti cuprinsi niciodata de aceasta boala ca sa fugiti de oamenii cu ganduri bune…

Cateva concluzii si incheierea
Realismul teologiei si slujirii misionar-pastorale ale Sfantului Vasile cel Mare este de maxima actualitate pentru cei de astazi. Cuvintele marelui ierarh din Capadocia marturisesc Adevarul vesnic al Bisericii asumat in contextul concret al feluritelor imprejurari istorice. Sunt cuvinte cuprinzatoare izvorate dintr-o minte si inima cautatoare de adevar si viata. Fiindca, tendintelor bine cunoscute de institutionalizare sau elitism, tinerii crestini trebuie sa le opuna smerita participare la suferintele, incercarile si bucuriile celor multi, acceptand sa aiba puterea, dreapta socoteala si capacitatea de a dori sa ramana mereu tineri, pentru a avea interesul si entuziasmul de a fi permanent in comuniune cu oamenii, in si prin Biserica!...

In tot acest rastimp acordat, din bunatate divina, dobandirii mantuirii noastre, trebuie sa invatam foarte multe lucruri, in primul rand ca nu suntem niciodata singuri, ca Dumnezeu este mereu asupra fiecaruia dintre noi; sa invatam ca trebuie sa fim recunoscatori celor care ne-au invatat, ne-au indrumat si ne poarta de grija si sa nu-i judecam pe cei care nu au putut fi alaturi de noi atunci cand aveam nevoie!...

Intalnim, deseori, foarte multe categorii de tineri: unii smeriti, altii orgoliosi sau nerabdatori, unii foarte entuziasti altii foarte timizi, cu prejudecati ori fara, si fiecare vine cu viata sa personala si cu o anumita personalitate la care noi (acolo unde este cazul) suntem chemati sa contribuim la increstinarea, la catehizarea, la implinirea sau la desavarsirea acesteia, avand convingerea ferma ca toti vor dobandi - in timp - ceva comun, si anume dragostea pentru Iisus Hristos si pentru aproapele, dragoste care trebuie sa se materializeze in fapte concrete. Pot parea cuvinte mari, insa credem ca fiecare dintre cei care aspira la infaptuirea si implinirea acestui deziderat sacru pastreaza mereu rugaciunea pe care o spunem ca un salut: „Doamne Ajuta!”.

Prin urmare, cu totii suntem pelerini pe fata acestui pamant si, iata, ne-am oprit, in aceste zile si vremuri, la tinerii, mereu altii, care vor prelua pe mai departe activitatile si actiunile Bisericii si vor creste si ei, asa cum am crescut si noi, vor zambi si ei asa cum am zambit si noi, vor (de)savarsi mereu noi si folositoare fapte, si, astfel, societatea crestina ori increstinata va avea in viitor familii credincioase si monahi adevarati; rugandu-ne ca toate sa se intample cu voia lui Dumnezeu si cu nadejdea ca vor fi spre mantuire!...

Acum, in incheiere, redau cuvintele marelui teolog roman Teodor M. Popescu care afirma despre Sfantul Vasile cel Mare: „Cu un simt al realitatilor, ce i-a fost recunoscut de toti biografii si comentatorii, un bun simt care este una din marile lui calitati, el evita excesele retorice, nu cade in exagerari inutile, tempereaza impresiile. Apostolul idealist priveste intelegator la realitati sociale si nu ia atitudini de tribun; el cearta pentru a indrepta, si constiinta lui crestina ii da intotdeauna cuvantul potrivit. Ceea ce intereseaza si pretuieste intr-adevar mai mult decat calitatile literare si oratorice ale predicatorului nsotru, este grija si dragostea lui de parinte pentru popor, dorinta lui de preot sau de episcop de a face din crestini oameni mai buni, mai drepti, mai fericiti. Mantuirea lor ii sta la inima, la inima lui iubitoare, mare si curata, care cuprinde durerile tuturor si crea binele tuturor. Cuvintele lui, uneori vehemente, patetice sau lirice, sunt intotdeauna calde si sincere, expresia unui suflet vibrant; sunt glasul unui ierarh in slujba lui Iisus Hristos. El vorbeste nu pentru a cauta succese personale; el vorbeste pentru a face bine altora; nu pentru a-i incanta, ci pentru a-i misca si indrepta. Cata deosebire, in aceasta privinta, intre retorii profani ai timpului si intre predicatorul crestin. <<Stati in jurul meu ca niste judecatori, nu ca niste discipoli>>, zice el catre auditorii sai. <<Cu toate acestea veti auzi nu ceea ce va place, ci veti auzi adevarul>>”.

Drd. Stelian Gombos

• Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri
  Publicat in : Interviuri