Recenzie: „Sa nu ne razbunati! – Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia”, culese, adunate si adnotate de Monahul Moise, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2012, 355 pagini…

Cartea aceasta ne ofera noua, celor obisnuiti cu o viata comoda, prilejul de a medita la jertfa, la suferinta si la cruce. Si asta pentru ca nimic nu se poate realiza fara efort, fara jertfa. Tendinta, tentatia si ispita omului contemporan, spune Sfantul Paisie Aghioritul, este de a dobandi totul fara jertfa, asa incat si noi crestinii, am dori sa ne mantuim fara sa ne nevoim, ceea ce este, de fapt, imposibil. Asa stand lucrurile, cartea de fata este un memento, o aducere aminte a vremurilor extraordinare si teribile in care cei ce au vrut sa se mantuie au avut foarte mult de suferit, adica atunci cand statul roman, comunist si ateu, foloindu-se de institutii diabolice si draconice precum securitatea si inchisoarea, i-a chinuit pe cei mai buni crestini, aflati atunci printre noi; caci „comunismul a umplut cerul de Sfinti – zicea Parintele Arsenie Papacioc. De aceea, daca ar fi sa cunoasca cineva pe toti din neamul nostru care au trecut pragul sfinteniei in prigoana comunista, ar veni la cuvintele rostite in veacul al XVII – lea de sfantul Mitropolit Dosoftei al Moldovei: „dara si dintre rumani multi sunt sfinti.

, dara nu s-au cautat!”.

In cartea sa, "Sa nu ne razbunati! Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia", Parintele Moise Iorgovan pune accentul pe partea spirituala a istoriei recente a romanilor. Ca urmare a constituirii unei adevarate arhive video cu interviurile si marturiile fostilor detinuti politici, viziunea initiala, a unui Pateric cu figuri si intamplari deosebite din temnitele comuniste s-a modificat, astfel incat cititorul se poate acum bucura de o prima aparitie din seria Sa nu ne razbunati!, sub acest titlu vor fi reunite carti cu marturii si dvd-uri cu filme documentare. Acest prim volum ne pune in fata drama celei mai patimite parti a pamantului romanesc, Basarabia. Volumul de fata prezinta ”marturii despre suferintele sfintilor din Basarabia" indurate odata cu deportarile in Siberia, adevaruri zguduitoare, pe care regimul comunist si-a dat toata straduinta sa le stearga din istorie. Cartea contine un dvd cu filmele: Deportarile in Siberia; Detinutii politici din Basarabia; Foametea din Basarabia (1946-1947). DVD-ul a fost realizat cu sprijinul acordat de Fundația „Sfinții inchisorilor” și Fundația „Parintele Arsenie Boca”

Asadar, „Sa nu ne razbunati!“ este indemnul crestin care ne aminteste de ultimele zile din viata marturisitorului Mircea Vulcanescu in temnita rece a Aiudului. Dar este si un motto pentru seria de carte lansata de catre Parintele Moise Iorgovan de la Manastirea Oasa din judetul Alba. Autorul a ales aceasta afirmatie pentru a-si denumi seria care lanseaza mai multe volume dedicate suferintelor romanilor sub teroarea comunista. Iar primul volum, ce poarta titlul „Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia“, este aparut cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Dr. Irineu Pop - Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Editura „Reintregirea” din Alba Iulia, in anul 2012. Volumul contine transcriptul unor inregistrari video facute unor supravietuitori ai gulagului sovietic, in care povestesc despre viata romanilor basarabeni inainte si dupa venirea trupelor sovietice, deportare, suferinte, neajunsurile traiului in conditiile impuse de regimul de ocupatie etc.

De remarcat este faptul ca toti intervievatii isi incep depanarea amintirilor cu frumusetile copilariei, cu universul idilic al satului basarabean interbelic, din care nu ezitam sa spicuim: „Cea mai mare bogatie era pamantul - nu banii, nu aurul, ci pamantul. Daca omul avea pamant, nu murea de foame, si dupa cum muncea, asa traia. Si oamenii munceau din greu, iar Dumnezeu ii binecuvanta cu de toate. Nu aflai gospodar sa nu aiba in casa belsug de grau, porumb, fasole, oua, branza, lapte si dulceturi. Si atat erau de indestulati, incat in Sambata mortilor, cand venea vremea sa dea de pomana la vreun sarac, ca sa fie mai primit, n-aveau cui da, ca toti traiau bine. Oamenii se temeau de Dumnezeu si de pacat si stiau ca tot raul aduce pedeapsa de sus, de aceea fiecare se silea sa faca bine. La biserica venea tot satul. Rar care nu veneau si inca nici la aceia nu le lipsea frica de Dumnezeu. De asta nici nu era printre gospodari hotie, betie sau desfrau. Cand cineva fura sau se imbata era lucru rar. Acela era rusinea satului si toti il stiau. Hotii mai ales trageau multa rusine. Li se punea de gat o tabla pe care scria: «Sa nu faceti ca mine, ca sa nu ajungeti ca mine», si cu tabla asta de gat erau purtati cu caruta pe toate ulitele. Se mai intampla si asa, ca nu-i padure fara uscaturi“. Acest univers avea sa fie fracturat de venirea sovieticilor. Ce a urmat? Intai au fost luati acei intelectuali si mai-mari ai satului care refuzau sa colaboreze cu ocupantii. Mai apoi, dupa anul 1944, cand sovieticii au revenit, pentru colectivizarea fortata a fost provocata foametea din anul 1946. Oamenii mureau de foame, isi vindeau bunurile pentru un pumn de grau si taiau animalele din curte, incat ajungeau sa ceara intrarea in colhoz. Si parca nu era indeajuns pentru asupritor. Cei care refuzau colectivizarea erau deportati. Familii intregi, inclusiv copii de toate varstele si batrani, erau luate de acasa, obligate sa-si lase tot avutul, incarcate in vagoane de animale si transportate in conditii insalubre, fara mancare si apa. Imaginea este terifianta pentru cei de azi, dar asa s-a intamplat. Iar acesti napastuiti au fost trimisi la munca fortata in indepartata Rusie, obligati sa se adapteze la traiul impus. Insa, gospodari fiind, romanii basarabeni au supravietuit, astfel incat unii chiar s-au intors la bastina lor.

Cu alte cuvinte, marturiile din acest volum sunt cutremuratoare, pentru ca reflecta realitatile traite, istorie autentica care nu poate fi contrazisa si nici comparata. Aceste izvoare sunt franturi din istoria tragica a poporului roman din Basarabia, din care trebuie sa luam aminte si sa nu uitam. Se spune ca trebuie sa iertam, dar sa nu uitam, pentru ca daca uitam riscam sa ne pierdem trecutul si chiar identitatea. Iar volumul alcatuit de monahul Moise este un exemplu autentic al tragediei poporului roman de peste Prut.

Dintre toate relatarile despre inchisori, din toata investigatia psihologica a atator autori, toti inzestrati cu duhul marturisitor, cartea aceasta (alaturi de cea a lui Ioan Ianolide si de cea despre Valeriu Gafencu – si el basarabean) este una dintre cele mai duhovnicesti, una dintre cele mai patrunzatoare, „cea mai in masura sa inteleaga impreuna cu toti sfintii ce este latimea si lungimea, adancimea si inaltimea, sa cunoasca iubirea lui Iisus Hristos cea mai presus de cunostere si sa se umple de toata plinatatea lui Dumnezeu (cf.3, 18–19).”

Afirmatiile Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, de pilda, facute in „Cuvantul sau introductiv” din cartea „Intoarcerea la Hristos” al lui Ioan Ianolide, se potrivesc foarte bine si aici caci, „daca ai indoieli asupra mantuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrasmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, daca te indoiesti de iubirea lui Iisus Hristos si de eficienta pocaintei, aceasta carte, acest document duhovnicesc, te va convinge” si are multa dreptate caci eroii lucrarii acesteia si a inchisorilor comuniste si politice in general, au cautat in primul rand, sa-si puna in ordine propriile vieti, sa inteleaga si sa traiasca experienta comunitara din Biserica primara, sa-si slefuiasca incet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfa, bunatate si trairea dragostei comunitare” si asta pentru ca toti acesti mucenici contemporani ai veacului al XX – lea „locuind in aceeasi celula, au incercat sa faca din spatiul ei o biserica a lui Iisus Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile si poticnelile inerente convietuirii multora la un loc, intr-un spatiu impropriu, mizer si insalubru!.

Si pana la urma, lucrarea cu pricina dezvaluie cititorilor „treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri nestiutori (la inceput), dar dorind arzator dupa Dumnezeu: mai intai, ei constata ca omul este mereu atacat de duhurile rele, dar ca omul are puterea sa le primeasca ori sa le respinga dintru inceput sau mai tarziu, fiindca aceste duhuri rele il razboiesc pe om, dar cineva care are trezvie poate cunoaste stadiile atacurilor si poate lupta impotriva lor, chiar daca lupta este coplexa si de durata, insa nu imposibila. Daca cineva nu este determinat sa opreasca gandul rau de la inceput, acesta patrunde in mintea lui si-i argumenteaza ca nu este chiar atat de rau. Daca omul accepta si acest stadiu, gandul devine pofta si-i hraneste mintea, imaginatia si simturile. Pana aici fiind razboiul nevazut” – iata scoala Filocaliei si a Spiritualitatii Rasaritene autentice, pe care acesti cultivatori ai Duhului si staruitori intr-ale Rugaciunii si Ascezei au invatat-o acolo unde te asteptai probabil cel mai putin, adica in temnitele „cruciadei rosii”!. Cu alte cuvinte, deprinderea persoanei in lupta duhovniceasca, parcurgand toate treptele ascezei crestine, in cadrul razboiului nevazut si vazut in care au fost angrenati acesti slujitori ai lui Iisus Hristos si iubitori ai aproapelui, duce la o asemenea analiza ce „nu putea fi facuta de catre acesti tineri decat numai prin prezenta Duhului Sfant, Care i-a asistat pe toata durata vietii lor in inchisoare”.

Drept pentru care „cititorul care se apleca asupra acestei carti nu o va sfarsi fara a fi macar cutremurat, daca nu intors spre credinta, caci viata protagonistilor ei constituie, la un loc, un model moral si o scara de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptatii, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Iisus Hristos.

Prin urmare, lucrarea in sine este un complex, un tot graitor, alcatuita dintr-un sir intreg de evenimente, fapte, momente cruciale, de-a dreptul existentiale si determinante pentru eroii cartii, care, desi s-a urmarit acest lucru, nu au fost niciodata victime, ci intotdeauna vor fi consemnati (alaturi de ceilalti), de catre posteritatea ce trebuie sa fie cat mai obiectiva, drept eroii credintei, purtatorii Duhului Celui Dumnezeiesc in iadul lumii acesteia pamantesti, din a doua jumatate a secolului al XX – lea!.

In incheiere, vreau sa subliniez ca lucrarea de fata reprezinta meritul de necontestat al ierarhului locului, al editorilor de la Alba Iulia, al Parintelui Moise Morgovan de la Manastirea Oasa – un om tanar, care n-a trait in acele timpuri, dar care toti au demonstrat importanta, rolul, locul si valoarea „Pro Memoriei” istoriei recente, a experientei ascetice si mistice, petrecuta in locurile cele mai insuportabile si mai inumane, pentru cunoasterea Ortodoxiei, deci a Bisericii. Volumul de fata, cu caracterul sau pedagogic si chiar apologetic – misionar, ne reaminteste si ne reliefeaza convingerea ca fara comuniune, participare si jertfa, crestinismul este o simpla ideologie, lipsita de „Duh si de adevar”.

Altfel spus, Biserica – care este o Institutie divino-umana vie si dinamica, nu reprezinta un muzeu de antichitati, de piese istorice si artistice de valoare, ci constituie Muntele Schimbarii noastre la fata si al nasterii atator generatii de oameni „din apa, Duh Sfant si foc”, multi dintre ei iata, fiind chemati la a imbratisa „cununa muceniciei si deci, a sfinteniei”. Asa incat, „un om, ca si un popor, atata pretuieste, cat a inteles din Evanghelie si cat poate sa urmeze invataturii lui Iisus” – dupa cum spunea Simion Mehedinti. Adoptand-o ca o concluzie, Parintele Moise recunoaste si marturiseste ca „Oamenii prin care Duhul Sfant lucra cu putere, precum acesti marturisitori ai gulagului sovietici, vrednici de toata pretuirea, isi asteapta locul binemeritat in cinstirea si pretuirea noastra, fiind cele mai sigure modele pentru noi in vremurile acestea dominate de confuzii. Viata lor merita cunoscuta, nu pentru slava lor pamanteasca, ci ca oamenii din zilelele noastre innegurate de atatea rataciri, urmari ale indepartarii de Dumnezeu, sa stie ca au existat in veacul al XX – lea asemenea alesi care s-au ridicat la puterea de credinta si de jertfa a primilor martiri crestini”.

Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!.

Stelian Gombos

.