Sfanta Cuvioasa Elisabeta de la Pasarea

Sfanta Cuvioasa Elisabeta de la Pasarea

În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți printre care și schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a o cunoaște personal pe schimonahia Elisabeta, om al lui Dumnezeu, care împărțea cu multă dragoste pace, lumină, căldură și bucurie duhovnicească la toți oamenii pe care îi întâlnea. Atâta timp cât mai avem sfinți printre noi, lumea nu e pierdută.

Slavă, mulțumire și recunoștință lui Dumnmezeu!

Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970–2014) a fost o mare pustnică și nevoitoare, cunoscută pentru viața sa de rugăciune și pentru darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu, fiind considerată făcătoare de minuni.

Născută pe 29 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 decembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon am primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În același an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea.

La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1997 se îmbolnăvește și este vindecată, prin mila lui Dumnezeu, de către Sfântul Ioan Iacob, a cărui centură o purta la brâu permanent. Pe patul de spital, maica Elisabeta pleacă în viața de dincolo, vizitând iadul. Pe 14 mai 1997, de Sfântul Mucenic Isidor, maica Elisabeta, din mila lui Dumnezeu și la recomandarea duhovnicului, maica Elisabeta se întoarce în țară la mănăstirea Pasărea și intră în viața de obște.

La 6 august 1998, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, la 11 ani de la intrarea în monahism, prin mila lui Dumnezeu, prin mângâierea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și prin osârdia părintelui duhovnic Ieronim, maica Elisabeta primește călugăria deplină, primind numele de Teodora.

În anul 2003, simțind chemarea unei vieți mai retrase, la îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol, maica Teodora s-a retras în singurătate pe Muntele Giumalău, unde a trăit ca pustnică, în aspră nevoință, rugăciune și meditație. În 2007 a primit schima cea mare, luând numele Elisabeta.

Pe 5 iunie 2014, schimonahia Elisabeta, cunoscută anterior ca monahia Teodora, a trecut la Domnul, rămânând în amintirea celor care au cunoscut-o drept o nevoitoare smerită și luminată, pustnică a Vârfului Giumalău.

Pustnica Elisabeta a fost înmormântată pe data de 6 iunie la mănăstirea ei de metanie, Mănăstirea Pasărea, de lângă București, unde mai are o soră de trup monahie, pe maica Nectaria (fostă Lazăr Ana). Prin plecarea schimonahiei Elisabeta la Domnul Iisus Hristos, la numai 44 de ani, din care 28 de ani de călugărie, am pierdut o maică, o soră, un prieten și un sfătuitor bun în cele duhovnicești, dar am câștigat un rugător puternic în Cer!

Să credem cu adevărat și deplin în prezența Domnului Iisus Hristos, în purtarea de grijă a Maicii Domnului! Dar să credem că sunt gata să ne ajute și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, și Sfântul Nectarie, care sunt sfinți contemporani, Sfinții Arhangheli, sfântul pe care îl avem în inima noastră, ocrotitorul casei noastre, dar și în Apostolii lui Hristos, ale căror veșminte sau umbră făceau vindecări și minuni, izbăveau de gânduri, de demoni și de ispite, dar și în toți sfinții cunoscuți și necunoscuți. Amin.

Slavă lui Dumnezeu!

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

Citeste si: Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
531 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

02 Iulie 2025

Vizualizari: 2662

Voteaza:

Sfanta Cuvioasa Elisabeta de la Pasarea 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact