Născut în satul Şura din regiunea Arhanghelsk şi absolvent al Seminarului Guberniei natale şi al Academiei Teologice de la Sankt Petersburg, părintele Ioan va ajunge preot slujitor în oraşul-port Kronstadt, în vremuri dificile, în care masa mozaicată de locuitori era dificil de stăpânit şi de educat. De altfel, de-a lungul timpului, atât în timpul pastoraţiei lui, cât şi ulterior, acesta va fi unul dintre oraşele în care diferite răzmeriţe cu tentă socialistă îşi vor face destul de frecvent simţită prezenţa6.
Cu toate acestea, printr-o pastoraţie bazată pe principiile evanghelice, dedicare totală şi consecvenţă în consilierea oamenilor şi ajutorarea lor, va reuşi să schimbe firea lucrurilor acolo şi să transforme deopotrivă locul şi sufletele oamenilor. Eforturile sale se vor concentra înspre aducerea lor la credinţă şi ajutorarea lor în demersul de descoperire al lui Dumnezeu şi al apropierii de Biserică. Părintele va monitoriza cu regularitate evoluţia situaţiei şi va scrie despre piedicile întâmpinate în paginile jurnalului său. Munca sa se va centra pe descoperirea lui Hristos Cel Euharistie, pocăinţă şi Liturghie. In acelaşi timp, nu va neglija nici anumite aspecte sociale.
Apropiat al ţarului, căruia îi va sta la căpătâi la ceasul morţii şi, datorită căruia (mai precis, a fiului său), va deveni membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, privilegiu rar întâlnit în rândul preoţilor căsătoriţi7, el va fi un susţinător al structurii de conducere existente în timpurile sale, la fel cum vor fi majoritatea clericilor contemporani lui. Faptul de a fi beneficiarul unei biografii scrise de un arhimandrit care se va ralia ulterior mişcării socialiste8, îl va face să fie ulterior asociat de anumiţi cercetători acesteia, însă pe nedrept. Părintele Ioan va rămâne un adept al ţarismului, pe care-l vedea ca fapt al unităţii naţionale din spaţiul rus. Acest fapt nu-l va opri însă să critice anumite aspecte ale organizării şi gândirii acestui sistem. Astfel, de exemplu, în paginile unei însemnări va critica discrepanţa socială atât de pregnantă existentă în acele timpuri între bogaţi şi săraci:
„Am fost în sate şi am văzut cum trăiesc ţăranii. Ce sărăcie pretutindeni, ce zdrenţe cu nenumărate petice! Ce feţe trase din pricina mâncării neîndestulătoare! Ce feţe necăjite! Dar ce, sunt copii vitregi, nu sunt fii ai lui Dumnezeu? Bogaţii nici nu vor să se uite la ei, nu vor să îi îmbrace, să îi hrănească, să îi mângâie! Ce suflet mai are şi bogatul! Cât este de potrivnic lui Dumnezeu şi oamenilor acest suflet! Nu-l ferici pe bogat, nu-l linguşi, nu-l pizmui, ci plângi pentru el ca pentru cel mai jalnic om"9.
Contemporaneitatea cu Lev Tolstoi10 îl va face adesea să se angajeze în diferite polemici cu ucenicii lui şi să combată ideile lui atât în cadrul unor schimburi epistolare11, cât şi în paginile cu cuvinte de învăţătură sau în dialogurile cu cei care îl susţineau. Furia lui era generată nu atât de gândirea de orientare socialistă a scriitorului rus, cât mai ales de ateismul care-i definea gândirea. Enervat de aceasta, el va nota la un moment dat în jurnal următoarele:
„Doamne, cât de nemăsurat ai mărit Tu neamul omenesc prin întruparea şi Dumnezeu-Omenitatea Ta şi prin Pururea Fecioara, de Dumnezeu Născătoarea, care Te-a întrupat pe Tine, şi prin omenirea aleasă de Tine în persoana nenumăraţilor Sfinţi! Şi cât (o, groază!) Te batjocoresc pe Tine şi Biserica Ta, învăţătura Ta, Tainele şi slujbele Tale, alde Tolstoi şi întreaga aşa-zisă intelectualitate care s-a prostit! Doamne, până când batjocura aceasta? Până când această îndrăcire? Doamne, pogoară-Te să sfărâmi acest munte al necredinţei. Fie!
Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca prin învăţătura, minunile, pilda, pătimirile şi moartea sa să reaşeze şi să mântuiască neamul omenesc, să-l lumineze, să-l cureţe, să-l înnoiască, să îl înfrumuseţeze cu toată virtutea şi să-I unească pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreună cu scriitori asemenea lui, cărora nu este număr, s-au arătat şi trăiesc pe pământ spre a întuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinţa şi anarhia lor, o mulţime de oameni care le urmează, le citesc scrierile hulitoare. Doamne, pierde-i de pe pământ sau întoarce-i la credinţă, smereşte trufia lor drăcească!". 12
Alteori, va refuza de-a dreptul să dialogheze cu anumiţi adepţi ai ideilor sale, din pricina faptului că se i se vor prezenta în calitate de ucenici ai săi13. Discursul său, ancorat în chestiuni ce ţin de religiozitate, va fi însă marcat întotdeauna de aspecte ce ţineau şi de perspectiva lui asupra societăţii. Astfel, după cum va remarca ierarhul rus Veniamin Fedcenkov:
„Se apropiau zilele revoluţiei şi părintele predica împotriva agitatorilor şi susţinătorilor acesteia, mai ales împotriva lui Lev Tolstoi, demascându-l pentru ateismul, anticlericalismul şi propaganda sa"14.
Discursul părintelui Ioan va fi, aşadar, în decursul întregii sale vieţi, ancorat în chestiuni teologice şi centrat euharistie, chestiunile privitoare la viaţa socială şi politică fiind şi ele prezente, însă în relaţie cu aceasta. Ioan de Kronstadt vede unitatea de credinţă ca element esenţial al gândirii sale, iar unitatea de neam, sub coordonarea ţarului, ca o formă prin care cea dintâi poate fi păstrată şi consolidată. Acest lucru îl face să fie împotriva lui Tolstoi şi a ideilor lui, care puteau contribui la distrugerea cadrului care favoriza împlinirea acestora.
Cât priveşte unitatea de credinţă, el o consideră esenţială pentru creştinătate şi evoluţia ei. De realizarea ei sunt responsabili, în viziunea păstorului din Kronstadt, preoţii, pe care îi îndeamnă să aibă grijă de sufletele oamenilor, cu blândeţe şi cu dragoste:
„Slujitorilor lui Dumnezeu, preoţilor! Invăţaţi-vă de preschimbaţi, prin puterea mângâietoare a credinţei, sălaşul durerii, de care suferă creştinul, într-un sălaş al bucuriei; învăţaţi-vă să faceţi din cineva care se consideră’cel mai nefericit dintre oameni, cel mai fericit om de pe pământ, convingeţi-l că „pedepsit fiind cu puţin, mare răsplată va primi" (înţelepciunea lui Solomon 3, 5). Atunci veţi fi prietenii oamenilor, îngeri mângâietori, organe ale Duhului Mângâietor''.
Unitatea de credinţă se măsoară în eficienţa rugăciunii. Aceasta este reliefată de comportamentul în raport cu cei din jur15 16 şi are ca roade eradicarea patimilor şi a păcatelor17. Lumea de acum, umbră şi prefigurare a celei viitoare, trebuie, în viziunea lui, văzută ca un mijloc de sfinţire, încercările şi greutăţile sunt parte a procesului de sfinţire a sufletului fiecărui om18. Evenimentele sociale nefericite vin ca urmare a necredinţei. Aşa va spune, de exemplu, cu privire la evenimentele din 1907:
„Dar, oare, ştiţi voi, toţi câţi sunteţi datori s-o ştiţi, că toată revoluţia noastră (este vorba despre încercarea nereuşită de revoluţie din 1905, n. n.) de acum e mai întâi de toate o urmare a apostaziei de la credinţă, de la Ortodoxia noastră iubită de Dumnezeu, sfântă, de viaţă dătătoare, care are în sine toată puterea de a pune în rânduială, pentru cei care cred în ea, toate: şi lumea noastră lăuntrică, şi cea din afară, şi toată viaţa familială, obştească şi economică?"19
Observăm, aşadar, că unitatea de credinţă şi cea de neam se constituie, deşi în subiecte periferice, în tematici abordate de părintele şi păstorul de suflete rus, care le consideră importante pentru istoria mântuirii.
pr. Maxim Morariu
Fragment din cartea "Autobiografia spirituala - intre teologie si actualitate", Editura Reintregirea
Cumpara cartea "Autobiografia spirituala - intre teologie si actualitate"
Note:
6 Cf. Leonard Schapiro, „Kronstadt, 1917-1921: The Fate of a Soviet Democracy by Israel Getzler; On the Eve of 1917 by Alexander Shlyapnikov, Richard Chappell; Kronstadt and Petrograd in 1917 by F. F. Raskolnikov, Brian Pearce", in The Slavonie and East European Review, LXII (1984), nr. 2, p. 299; John P. Burgess, Holy Rus'. The rebirth of Orthodoxy in New Russia, Yale, Yale University Press, 2017; Hugh Lean, „Holy against Leo: John of Kronstadt and Leo Tolstoy: the story of a feud", în Slavic and East European Journal, LVIII (2014), no. 2, p. 331-332; Israel Getzler, Kronstadt: 1917-1921 - the fate of a Soviet Democracy, Cambridge, London, New York, Melbourne, New Rochelle, Sydney, Cambridge University Press, 1983.
7 „Slava sa bisericească s-a înălţat atât de mult, încât ţarul Nicolae al II-lea l-a numit membru al Sfântului Sinod, această decoraţie fiind unică în istoria Bisericii Ruse. Părintele Ioan era foarte ocupat şi nu se considera vrednic să stea printre arhierei, aşa că nu a utilizat dreptul său de a participa la şedinţele Sinodului", Veniamin Fedcenkov, „Părintele Ioan", în Mărturii despre Sfântul Ioan de Kronstadt, trad. Eugen Rogoti, Bucureşti, Alexandria, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 178.
8 Mikhail Semenov, Otets loann Kronstadtskii, Sankt Petersburg, Polnaia biografiia, 1903. Cf. Simon Dixon, „Archimandrite Mikhail (Semenov) and Russian Christian Socialism", în The Historical Journal, LI (2008), no. 3, p. 700-703.
9 Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare, ediţia a Il-a, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Editura Sophia, 2009, p. 120.
10 Autor al unor volume precum: Lev Nicolaecivi Tolstoi, Ana Carenina, trad. Ion Pas, Sarina Cassvan-Pass, Lucian Pricop, col. „Clasicii literaturii universale", Bucureşti, Editura Cartex 2000,2013; Lev Nicolaevici Tolstoy, Calvarul, voi. 1-3, trad. Otilia Cazimir, Gheorghe C. Stere, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Editura Cartea Rusă, 1959; Lev Nicolaevici Tolstoi, War and peace, trad. Louise Maude, Aylmer Maude, col. „Great books of the Western World", voi. 51, London, New Delhi, Encyclopaedia Britannica Press, Chicago, 2005; Lev Nicolaevici Tolstoy, învierea, trad. Lucia Demetrius, Camelia, Dinu, col. „Biblioteca pentru toţi", voi. 167, Bucureşti, Editura Litera, Editura Jurnalul Naţional, 2014.
11 „Părintele Ioan este de asemenea interesat de chestiuni de actualitate şi ia poziţie. Are schimburi profunde cu scriitori precum Leon Tolstoi. Abordează evenimente istorice şi politice din Rusia din punct de vedere spiritual folosindu-se de raţiune. Casete cu note îi apar între anii 1895 şi 1908. în rest, el publică numeroase broşuri şi articole de jurnal". Alia Selawry, Jean de Cronstadt -Mediateur entre Dieu et Ies hommes, p. 185.
12 Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare, p. 30.
13 „Este bine de ştiut cât de înverşunat a fost părintele Ioan în a-l judeca pe contele Lev Tolstoi. Odată, el nici măcar nu a vrut să discute cu unul dintre ucenicii lui Tolstoi, principele H., presimţind necredinţa acestuia". Mihail Meşnikov, „In amintirea sfântului păstor", în Mărturii despre Sfântul Ioan de Kronstadt, trad. Eugen Rogoti, Bucureşti, Alexandria, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 166.
14 Veniamin Fedcenkov, „Părintele Ioan", p. 178.
15 Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul vin. Gânduri despre calea mântuitoare, p. 9.
16 „Am putea vedea cât de rodnică este rugăciunea noastră măsurând-o cu o măsură omenească, şi anume prin calitatea raporturilor noastre cu cei din jur. Cum ne purtăm faţă de oameni? Uneori, când le exprimăm cererile, laudele, mulţumirile sau îi ajutăm în vreun fel, o facem rece, fără inimă, din datorie sau din politeţe. Alteori cu căldură, din inimă, cu dragoste: uneori făţarnic, alteori sincer. Şi faţă de Dumnezeu procedăm în chip diferit. Şi nu trebuie să fie aşa. Lui Dumnezeu se cuvine să îi aducem întotdeauna, din toată inima, şi mărire, şi mulţumire, iar cererile pe care le facem să fie tot aşa. Orice facem înaintea Lui, trebuie făcut din toată inima". Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, p. 13.
17 „Experienţa arată că păcatele şi patimile distrug sănătatea sufletului şi trupului, iar biruinţa asupra păcatelor aduce în suflet linişte cerească şi sănătate trupească. Răpune hidra cea cu multe capete a păcatului şi vei fi sănătos. Păstrează-ţi liniştea sufletească, nu te agita, nu te tulbura de nimic din cele ce ţi-ar putea sta împotrivă: necazuri, nedreptăţi, nereguli, şi te vei bucura mereu de sănătate sufletească şi trupească. Neliniştile, tulburările, focul patimilor de tot felul nasc în noi mulţime de boli sufleteşti şi trupeşti". Ibidem, p. 114.
18 „Urmaşii lui Hristos - Apostolii, arhiereii, preoţii, mironosiţele şi mai toate femeile credincioase lui Hristos, mucenicii, muceniţele, cuvioşii şi sfinţii toţi, au fost supuşi de-a lungul timpului celor mai aspre încercări, şi în aceste încercări le-a fost de trebuinţă Atotputernic Mângâitor şi Preaplin de dragoste, deopotrivă cu Tatăl şi cu Fiul, anume Duhul Sfânt, Ce însetează de mântuirea noastră şi doreşte toată mângâierea celor luptaţi şi totodată face această mângâiere - şi el, ca cea de-a Treia Faţă (Persoană) a Sfintei Treimi, trebuie să aibă împreună-lucrare deopotrivă cu celelalte Două, în puterea unimii de fiinţă a Celor trei feţe ale Dumnezeirii. Sfântul Duh nu are cum să nu ia parte personală, întrutotbună, preaînţeleaptă şi atotputernică la mântuirea creştinilor". Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare, p. 8.
19 Ibidem, p. 31-32.
-
Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.