Sfantul Apolinarie din Ravenna

Sfantul Apolinarie din Ravenna

Sfantul Apolinarie, episcop si mucenic al Bisericii lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Apostol Petru. El a fost primul episcop al Bisericii din Ravenna. L-a propovaduit pe Hristos toata viata, iar la sfarsit a primit cununa muceniceasca din mana paganilor. Este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 23 iulie.

Sfantul Apolinarie din Ravenna

Sfantul Sfintit Mucenic Apolinarie s-a nascut in Antiohia. La vremea potrivita, Sfantul Petru l-a luat cu sine la Roma, unde l-a hirotonit episcop de Ravenna.

Ajuns in Ravenna, sfantul a intrat in casa unui oarecare ostas, cu numele Irineu. Acesta avea un fiu orb. Facand semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului, Sfantul Apolinarie s-a rugat, zicand: "Dumnezeule, Care esti pretutindeni, fa cunoscut pe Fiul Tau in cetatea aceasta, ca sa se lumineze nu numai ochii cei trupesti ai acestor oameni, dar si cei sufletesti; si astfel sa Te cunoasca pe Tine, Unul, adevaratul Dumnezeu si pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis spre mintuirea lumii." Indata s-au deschis ochii orbului si a vazut. Apoi, toata casa aceea a crezut si s-a botezat in raul care nu era departe de Ravena.

Sotia tribunului, pe nume Tecla, zacea grav bolnava. Desi cercetata de multi doctori iscusiti, ea n-a putut fi tamaduita. Afland despre minunea savarsita de Sfantul Apolinarie, tribunul l-a chemat la sine. Sfantul i-a zis: "Nu stiu nimic, afara de numele lui Iisus. Sa chemi aici pe toti ostasii de sub stapanirea ta si toti, privind, vor cunoaste puterea Domnului meu Iisus Hristos."

Sezand in genunchi, langa patul femeii, a zis: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te si crede intr-Insul, dar sa nu socotesti ca mai este cineva la fel ca Dansul." Indata, femeia s-a facut indata sanatoasa cu tot trupul si s-a sculat de pe pat, zicand: "Nu este alt Dumnezeu afara de Iisus Hristos, pe Care tu Il propovaduiesti." Tribunul a crezut in Hristos, impreuna cu femeia sa, cu copiii si cu toata casa lor. Multi alti pagani care erau acolo au crezut si s-au botezat.

Sfantul Apolinarie din Ravenna

Sfantul a randuit o biserica crestina in casa guvernatorului, unde a propovaduit Evanghelia lui Hristos vreme de doisprezece ani. Multi dintre cei ce credeau, isi aduceau la sfant copiii lor, pentru invatatura cartii. El a hirotonit aici doi preoti, pe Aderet si pe Calochir, impreuna cu doi diaconi, pe Marchian si pe Levcadie.

Unii dintre pagani au spus despre dansul lui Saturnin, stapanitorul cetatii. Sfantul Apolinarie a fost dus la capistea idolilor si, luand in ras pietrele si aurul lor, a fost legat de pagani cu o funie si tarat in afara cetatii. Abia viu, el a fost primit in casa unei femei vaduve. Dupa sase luni, un om cinstit cu numele Bonifatie a amutit deodata. Si aici, fiind chemat, sfantul a savarsit minunea tamaduirii si L-a propovaduit pe Hristos. In ziua aceea au crezut in Hristos mai mult de cinci sute de barbati, toti primind botezul.

Paganii l-au prins iarasi pe sfant si l-au batut foarte tare cu toiege, l-au pus cu picioarele goale pe carbuni aprinsi si, legandu-l de picioare, l-au tras afara din cetate. Crestinii au zidit o biserica mica, nu departe de cetate, langa malul marii. Dupa cativa ani, fiind izgonit de cei necredinciosi, s-a dus in regiunea Emilia, in Italia, dar, nu dupa multa vreme, s-a intors in Ravenna.

Un boier cu numele Rufin avea o fiica ce era bolnava si tragea sa moara. Fiind chemat in casa lui Sfantul Apolinarie, impreuna cu clerul sau, fiica bolnava a murit indata. Atingandu-se de cea moarta, sfantul a zis: "Scoala-te si marturiseste-L pe Ziditorul tau!" Atunci, fata s-a ridicat vie si a zis: "Mare este Dumnezeul pe care Il propovaduieste Apolinarie si nu este alt Dumnezeu decat numai Acela!" Indata s-a botezat fecioara si toata casa ei. Au primit botezul peste trei sute de barbati si femei. Fiica lui Rufin a petrecut fecioara in toate zilele vietii sale.

Cezarul a trimis la Ravena pe un om al sau, anume Mesalin, ca sa ia stapanirea lui Rufin si pe Apolinarie sa-l sileasca la inchinarea paganestilor zei ori sa-l izgoneasca. Mesalin a zis: "Nu vei putea sa ma biruiesti pe mine si sa ma faci sa urmez Dumnezeului Celui necunoscut, pe care Cezarul si senatorii nu-L primesc."

Sfantul Apolinarie a fost batut fara de crutare, i s-a turnat apa fierbinte pe rani Cand s-a poruncit sa fie adusa o corabie, ca, legandu-l pe sfant, sa fie exilat in Iliric, un slujitor al imparatului s-a indracit, a cazut la pamant si a murit. Mesalin a poruncit sa-l bata pe sfant cu pietre peste gura. Atunci, insa, crestinii n-au putut sa rabde mai mult, s-au repezit spre pagani si au ucis cativa dintre ei. Mesalin a fugit si s-a ascuns intr-o casa tare, poruncind soldatilor sa-l ia pe Sfantul Apolinarie si sa-l inchida in temnita.

In cele din urma, sfantul a fost trimis in Iliric. Pe drum, corabia s-a spart si toti s-au inecat, afara de sfant, impreuna cu trei clerici si doi soldati. Indata, blestemand idolii, cei doi soldati s-au botezat. Cei sase au sosit in Misia, dar nimeni nu-i primea pe dansii. Un om vestit avea o buba mare pe fruntea sa. La acesta a venit sfantul, iar omul a zis: "Cel ce ma va tamadui, Acela va fi Dumnezeul meu." Prin rugaciunea sfantului, omul s-a facut indata sanatos. S-a dus la malul Dunarii si pe multi dintre pagani i-a adus la Hristos.

Apoi, a mers in partile Traciei si s-a asezat aproape de o capiste idoleasca, in care era idolul Serapid. Odata cu venirea lui acolo, dracii nu au mai vorbit preotilor idolesti. Acestia, afland cauza, l-au batut pe sfant fara mila si, afland o corabie care tocmai voia sa plece spre Italia, l-au trimis departe.

Sfantul Apolinarie din Ravenna

Sfantul Apolinarie s-a intors la Biserica din cetatea Ravenna, unde, dupa trei ani de la izgonirea sa, a fost primit cu mare bucurie de cei credinciosi. Nu dupa multe zile, in timpul unei Sfinte Liturghii, paganii au navalit cu multa putere si, batandu-l pe sfant, l-au dus legat in cetate. A fost dus in capistea lui Apolon, unde, indata, numai rugandu-se, cu puterea lui Dumnezeu, sfantul a surpat statuia cea mare a zeului.

Paganii l-au dus la mai-marele lor, care se numea Taurus, si l-au dat lui, ca sa-l ucida. Taurus a zis: "Am un fiu orb din nastere, de-l vei face pe el sa vada cu puterea Hristosului tau, atunci si noi vom crede ca Acela este Dumnezeul cel adevarat; iar de nu vei face aceasta, apoi te vom da focului, ca sa pieri dupa faptele tale." Cu mila lui Dumnezeu, indata cel nascut orb, deschizandu-si ochii, a vazut. Multi au crezut in Hristos. In noapte, Taurus l-a trimis pe sfant intr-un sat al sau, care era departe de cetate. Aici a petrecut sfantul vreme de patru ani, nu in legaturi, ci liber, sporind Biserica lui Hristos.

Cand in Roma a fost pus imparat Vespasian, paganii din Ravenna i-au scris acestuia o scrisoare, zicand ca, prin predicile lui Apolinarie, cinstirea zeilor va pieri si slava Romei se va micsora in cetatea Ravenna. Imparatul, om intelept, a zis: "De va aduce cineva zeilor hula si necinste, acela sa fie silit sa le aduca daruri; iar daca nu voieste, sa se goneasca din cetate, pentru ca nu se cade sa dam o izbandire cuiva pentru zei, deoarece ei singuri pot sa izbandeasca vrajmasilor lor, daca se vor mania."

Atunci, patricianul Demosten, luase conducerea cetatii, l-a prins pe Sfantul Apolinarie si a poruncit slugilor sale sa-l munceasca sau sa-l trimita departe de cetate. El l-a dat pe sfant unui ostas, care, fiind crestin in ascuns, l-a luat pe Apolinarie si l-a dus in casa sa. El l-a ajutat pe sfant sa iasa in taina din cetate, insa, oarecare din slujitorii idolesti au alergat in urma lui si, batandu-l mult, l-au taiat cu sabiile.

Crestinii l-au gasit pe sfant abia sufland. Dupa aceea, din pricina ranilor, dar fiind si batran, a mai trait Sfantul Apolinarie numai sapte zile. A trecut la cele vesnice in ziua de 23 iulie, dupa ce a pastorit Biserica lui Hristos vreme de peste 28 de ani. Cinstitul sau Trup a fost pus intr-un mormant de piatra.

Iulian Predescu

Pe aceeaşi temă

19 Mai 2014

Vizualizari: 2768

Voteaza:

Sfantul Apolinarie din Ravenna 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact