Flavius Valerius Constantinus sau Constantin cel Mare este primul împărat creştin și unul dintre cei mai de seamă împăraţi ai istoriei universale.
Prin Edictul de la Mediolanum, din ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a asigurat Bisericii lui Hristos deplina libertate în Imperiul Roman.
Acest eveniment istoric a determinat ulterior evoluţia spirituală a întregii lumi, marcând momentul nașterii civilizaţiei şi culturii europene.
La fel ca Sf. Apostolul Pavel, Constantin cel Mare a fost chemat la „slujire” de însuși Dumnezeu, fără mijlocirea oamenilor.
Acest fapt s-a petrecut în ajunul luptei cu împăratul Maxenţiu, de la „Podul Vulturului”.
Atunci, Constantin cel Mare a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce strălucind deasupra soarelui, cu inscripţia „in hoc signo vinces” („prin acest semn vei învinge”).
Episcopul Eusebiu de Cezareea, contemporanul şi biograful lui Constantin cel Mare, îl prezintă ca pe un împărat ales de Dumnezeu pentru a arăta lumii puterea Sfintei Cruci.
Însuși Constantin cel Mare se considera „rob al lui Dumnezeu”, lucru greu de înţeles pentru oamenii din vremea sa, obişnuiţi să-l divinizeze pe împărat asemenea unui zeu.
Cum sună astăzi, în urechile „mai marilor” noștri și ai lumii întregi, biografia spirituală a Sf. Împărat Constantin cel Mare, doar auzind-o...?
Constantin cel Mare a fost întâiul împărat creștin, adevăr arătat prin viața lui personală. La palatul său avea un paraclis în care se retrăgea în fiecare zi, chiar şi noaptea, priveghind.
Acolo se ruga şi îşi „îmbogăţea” mintea cu cuvintele Sfintei Scripturi, și tot acolo scria „cuvântări” către popor, prin care îi îndemna la Iubire, Adevăr și Virtute, fiind încredinţat că cel mai bine e să „domnească” prin puterea cuvântului de învăţătură dumnezeiască (Kostas V. Karastathis, „Marele Constantin, învinuiri şi adevăr”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2013), în niciun caz prin ordonanțe și legi împotriva lui Dumnezeu și a semenilor.
Împăratul Constantin cel Mare a fost un Bărbat adevărat care, prin tot ceea ce a făcut, a arătat înțelepciune și curaj, credință și iubire pentru Biserica lui Hristos, într-o perioadă dificilă, când păgânismul era încă puternic și stăpânea mintea și interesele multor oameni de rang înalt...
Un Conducător care a luptat pentru ca poporul să se întoarcă la credinţa în Dumnezeu, care se considera pe sine un „colaborator” al episcopilor Bisericii, deoarece împreună urmăreau acelaşi scop: răspândirea creştinismului în lume, nicidecum „anihilarea” lui prin orice mijloace...
Un Apărător al credinței, care a convocat Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, chemând pe toți episcopii Imperiului Roman, pentru ca împreună să păzească adevărurile de credință, ridicându-se împotriva ereziei lui Arie.
Un Om de stat, Politician experimentat și luminat de Dumnezeu, care şi-a dat seama că unitatea creştinismului, pacea şi liniştea Bisericii sunt temelia continuităţii Imperiului Roman și a întregii lumi, credința fiind singura în măsură să asigure în același timp şi unitatea politică a oricărei țări.
Un Bun Creștin, care a decis ca Duminica să fie zi de odihnă, începând cu anul 321. Prin această „dispoziţie”, creştinii primeau dreptul de a participa la Sfânta Liturghie, fără să mai fie tulburaţi de îndatoririle obşteşti. Creştinii cinsteau de mult această zi, Sf. Constantin cel Mare fiind cel care recunoaște și consfințește o stare de fapt.
Constantin cel Mare a fost și un mare Diplomat, care s-a străduit să așeze în funcțiile importante, în politică și administrație, persoane cu credință și frică de Dumnezeu, adică oameni de încredere, care nu te trădează la cea mai mică „adiere” a tentațiilor..., și care pe deasupra mai sunt și incompetenți.
Sfantul Constantin cel Mare a fost un Înțelept între înțelepți, care a ales drept sfetnici oameni adevărați, reprezentanţi de seamă ai Bisericii lui Hristos: Eusebiu, episcop al Cezareii Pontului, episcopul Miltiade al Romei, episcopul Eusebiu de Nicomidia, cel care l-a botezat, sau vestitul episcop Osius de Cordoba, un apropiat colaborator şi consilier al lui Constantin.
Un Împărat care nu și-a folosit, după bunul plac, „puterea” pe care o deținea. Din contră, Constantin cel Mare a inaugurat un nou „model de slujire” în societate, fără să-şi impună autoritatea împărătească.
Acest lucru a însemnat elaborarea unui cadru legislativ, care a ajutat Biserica să-şi poată îndeplini dubla ei misiune: slujirea lui Dumnezeu şi slujirea oamenilor.
Câți „conducători” mai au astăzi ca model pe Sfantul Împărat Constantin cel Mare?
Un Împărat Apostol, pentru care a conduce pe alții nu a însemnat lașitate ori interese materiale de tot felul...
Apostolatul Sfantului Constantin cel Mare a însemnat jertfă şi slujire a aproapelui, mult superior dorinţei de a stăpâni oamenii în mod egoist, fără viziune şi realism.
Din păcate, „modelul apostolatului” împăratului Constantin cel Mare rămâne valabil doar pentru timpul lui, mai puțin pentru lumea secularizată de astăzi, mai ales pentru „cei mici” la minte și la suflet.
Sfantul Constantin cel Mare ne arată că nimeni nu se poate conduce pe sine, cu atât mai puțin pe alții, dacă nu este călăuzit de Dumnezeu, în şi prin Biserică.
Mesajul lui răzbate peste veacuri, la fel de actual în vremurile noastre, când se tot vorbește despre unitatea europeană şi mondială: orice încercare de a realiza unitatea oamenilor, fără păzirea poruncilor lui Dumnezeu, fără iubire, fără o atitudine corectă faţă de lucrarea Bisericii în viaţa credincioşilor, este sortită eşecului.
Din moment ce valorile spirituale şi morale creștine nu mai sunt luate în considerare, unitatea de odinioară a Europei nu poate fi refăcută, având la bază doar interese politice şi economice.
Nu știu ce se va alege de liderii lumii în care trăim..., de cei care au rătăcit Calea.
Cert este că, în sec. al Vl-lea, Sfânta Biserică a apreciat lucrarea apostolică şi filantropică a împăraţilor Constantin şi Elena, şi i-a recunoscut Sfinţi şi întocmai cu Apostolii, rânduind ca pomenirea lor să se facă pe data de 21 mai.
„Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.” (Condacul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena)
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Biserica in timpul lui Constantin Cel Mare
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena -
Constantin cel Mare si crestinismul
Publicat in : Sfintii Constantin si Elena
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.