Actiuni destinate tinerilor si copiilor in Episcopia Salajului

Cu ocazia zilei de 1 iunie Episcopia Salajului a organizat mai multe actiuni destinate tinerilor si copiilor. Astfel, joi, 28 mai, in Parohia Galgau, protopopiatul Jibou, sub coordonarea Preacucernicului Parinte Silviu Boha, Inspector pentru cateheza parohiala, a avut loc prima serbare din seria celor dedicate incheierii primului an de activitate in cadrul proiectului catehetic „Hristos impartasit copiilor”. La aceasta actiune au participat un numar de 70 de copii din grupele de catehizare organizate in parohiile: Galgau, Fodora, Ileanda, Rus, Glod, Capalna si Barsau Mare, insotiti de preotii care i-au pregatit: Traian Somcutean, Mircea Both, Vasile Rablau, Alexandru Bande, Ioan Petris, Vasile Somcutean, Mihai Bumb si de profesorul de religie Augustin Somcutean. Au fost prezenti un numar mare de credinciosi dar si reprezentantii autoritatilor locale din zona.

Vineri, 29 mai, la sediul Inspectoratului Scolar Judetean au fost desemnati castigatorii fazei finale a concursului pentru realizarea unui site pentru Episcopia Salajului.

In acest concurs s-au inscris un numar de 14 echipe grupand un numar de 37 elevi de la liceele din Judetul Salaj.

Juriul prezidat de Preasfintitul Petroniu, Episcopul Salajului, a fost alcatuit din reprezentantii Episcopiei Salajului, ai Inspectoratului Scolar Judetean, profesori de specialitate, reprezentanti ai firmei care va gazdui site-ul.

Echipa declarata castigatoare, formata din Romitan Alexandru, Sabau Ruben si Pasca Marius, elevi la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalau va fi premiata in cursul acestei saptamani la sediul Episcopiei Salajului.

Duminica, 31 mai, a fost lansat proiectul „Tineri pentru tineri” realizat de Episcopia Salajului in colaborare cu Liga Tineretului Crestin Ortodox, filiala Zalau. Obiectivul acestui proiect este de a strange fondurile necesare in vederea sprijinirii unor elevi si studenti provenind dintr-un mediu defavorizat pentru continuarea studiilor. In acest sens a fost realizat un CD tematic, Despre Rugaciune, care va fi pus in vanzare pentru inceput in toate bisericile ortodoxe din Municipiul Zalau si din orasele Simleu Silvaniei, Jibou si Cehu Silvaniei.

Biroul de presa al Episcopiei Salajului

 

.

01 Iunie 2009

Vizualizari: 908

Voteaza:

Actiuni destinate tinerilor si copiilor in Episcopia Salajului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact