Biserica monument istoric din Santejude a fost resfintita

Una dintre bisericile marcate de istorie din Arhiepiscopia Clujului este cea ortodoxa din Santejude, al carei acoperis a fost refacut recent, astfel ca duminica, 15 mai, cei 120 de enoriasi l-au primit in mijlocul lor pe Preasfintitul Irineu Bistriteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care a resfintit locasul si a oficiat aici Sfanta Liturghie arhiereasca, adresandu-le oamenilor cuvinte pentru suflet. Biserica este asezata pe o colina, la mica distanta de locuintele satenilor. Aici s-a amenajat un podium special pentru oficierea slujbelor de astazi, toti credinciosii luand parte la acest eveniment important din viata religioasa a satului lor.

Biserica din lemn – monument istoric cu hramul „Sfantul Dumitru” din Santejude, comuna Taga, judetul Cluj, a fost construita dupa anul 1701, in stil maramuresan. A fost ridicata din lemn, pe temelie din piatra, prin contributia integrala a credinciosilor din parohie.

Fiind declarata monument istoric, reparatiile la aceasta biserica necesita proceduri legale complexe si costisitoare, ultimul proces de renovare fiind efectuat anul trecut, cand a fost restaurat acoperisul din sindrila. Investitia a costat 20.000 de lei.

In anul 1858, biserica a fost renovata, refacandu-se atunci si pictura, din care, potrivit preotului paroh Florin Runcan, se pastreaza in prezent doar 10%.

„Anul trecut a fost schimbat tot acoperisul care este cu sindrila. Pentru ca biserica este monument istoric, am primit aviz doar pentru a renova acoperisul, pentru ca era intr-o stare foarte degradata, ploua in biserica. 25.000 de lei s-au investit in renovarea acoperisului. In continuare, vor fi demarate procedurile pentru restaurarea picturii interioare. Am luat legatura cu un restaurator care va veni sa constate ce se poate face. Restauratorul spune ca doar actele necesare vor costa in jur de 20.000 de lei”, a declarat preotul Florin Runcan.

Sursa: radiorenasterea.ro
 

.

16 Mai 2011

Vizualizari: 787

Voteaza:

Biserica monument istoric din Santejude a fost resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact