Cursuri pentru preoti, in Mitropolia Clujului

In Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului Clujului au debutat luni, 27 iunie, cursurile pastorale si de indrumari misionare, destinate preotilor. Acestea se vor desfasura timp de doua saptamani, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca. Deschiderea oficiala a avut loc dimineata, in capela Facultatii, unde a fost oficiata o slujba de Te-Deum, la care a asistat si Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, Inaltpreasfintitul Andrei. In cuvantul adresat dupa savarsirea slujbei, Inaltpreasfintia Sa a aratat utilitatea acestor intalniri: “Privite asa superficial, cursurile de indrumare misionara s-ar parea ca sunt o povara in plus, dar daca vom analiza mai profund si mai serios vom vedea ca sunt o sansa. Aceleasi invataturi lasate de Domnul Hristos, transmise de Apostoli si amanuntit meditate de Sfintii Parinti, sunt valabile si astazi.

Hristos este acelasi ieri si azi si-n veci, zice Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei. Totusi, conditiile in care noi ne desfasuram misiunea sunt altele si atunci rostul acesta il au cursurile de indrumare misionara, ca din cand in cand sa ne improspatam cunostintele ”.

Cursurile, la care participa in jur de 50 de preoti, cuprind atat prelegeri cat si seminarii, la principalele discipline ale specializarii Teologie Pastorala. Acestea sunt sutinute de catre profesorii Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj: “In timpul celor doua saptamani preotii vor participa in fiecare dimineata la Sfanta Liturghie, dupa care vor incepe cursurile propriu-zise. Fiecare dintre profesorii Facultatii le vor preda anumite cursuri si unele lectii sau proiecte de lectii deoarece multi dintre ei predau religie in parohiile in care isi desfasoara misiunea si lucrarea pastorala. La sfarsitul fiecarei zile cursul se incheie cu Slujba Vecerniei, care se va tine in capela Seminarului”, a precizat pr. lect. univ dr. Gheorghe Santa, duhovnicul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca.

La finalul celor doua saptamani, preotii vor sustine examenele de definitivat si grad in preotie.

Sursa: radiorenasterea.ro
 

.

28 Iunie 2011

Vizualizari: 600

Voteaza:

Cursuri pentru preoti, in Mitropolia Clujului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact