Pomenirea Episcopului Emilian Birdas la Caransebes

Marți, 5 aprilie, la Caransebeș s-au înălțat rugăciuni de pomenire pentru vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdaș

La două decenii de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire episcop Emilian Birdaș, marți, 5 aprilie, la Caransebeș s-au înălțat rugăciuni de către arhierei, preoți și credincioși, pentru cel de-al șaptelea episcop al Eparhiei Caransebeșului. Momentul comemorativ a fost marcat prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În continuare a fost săvârșită și Slujba Parastasului pentru episcopul care a reînființat Episcopia Caransebeșului în anul 1994 și a păstorit-o până în 1996. La sfintele slujbe au fost prezenți membrii Permanenței Consiliului Eparhial, protopopii eparhiei, autorități locale, preoți, elevi seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, studenți teologi de la Facultatea de teologie din Caransebeș, precum și credincioși din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

„Nu putem să rezumăm toate activitățile lui, însă lucrul cel mai important este că Dumnezeu i-a dat șansa să reîntemeieze și Eparhia de la Alba Iulia și pe cea de la Caransebeș. De asemenea nu putem trece cu vederea că a fost un râvnitor, a fost ctitorul multor lucruri și în același timp îi era dragă biserica, chiar dacă a păstorit în vremuri dificile, faptul că a fost râvnitor și categoric uneori, i-a pricinuit și amărăciune, dar a dus steagul până la capăt. De aceea noi ce ne desfășurăm astăzi activitatea pastorală în vremuri care sunt considerate de deplină libertate, dar nu lipsite de dificultate, Îl rugăm pe Dumnezeu ca lor celor ce se odihnesc în acest panteon al slujitorilor Eparhiei Caransebeșului să le facă parte de odihnă, iar nouă să ne de-a râvnă să putem depăși tot răul, confruntarea cu secularismul și cu tendința unora de a se îndepărta de sfânta biserică și de tradiția noastră strămoșească”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

După ce în anul 1949 Episcopia Caransebeșului a fost desființată, vrednicul de pomenire episcopul Emilian Birdaș a reînviat-o în anul 1994. El a păstorit-o timp de doi ani până la 5 aprilie 1996, când a trecut la cele veșnice. Mormântul se află în Biserica necropolă „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș.

„În biserica necropolă a Episcopiei noastre, pe lângă Ioan Popasu, primul episcop ortodox român al Caransebeșului, își doarme somnul de veci și episcopul restaurator al Episcopiei Caransebeșului, Emilian Birdaș. El a fost lumină pentru clerul și poporul din această zonă și care într-adevăr a reînviat această eparhie. Ne rugăm ca noi urmașii lui să fim vrednici continuatori ai celor începute și deschise de episcopul Emilian, cel care a fost un deschizător de drumuri, un om luminat, un bun părinte și un slujitor al Biserici lui Hristos, care a iubit cu toată ființa sa sfânta biserică și sfintele slujbe”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian la final.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

07 Aprilie 2016

Vizualizari: 320

Voteaza:

Pomenirea Episcopului Emilian Birdas la Caransebes 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

episcopul emilian birdas

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact