Chemarea proorocului.

l. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, dintre preotii de la Anatot, din pamantul lui Veniamin,
2. Catre care a fost cuvantul Domnului, in zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, in anul al treisprezecelea al domniei acestuia,
3. Precum si in zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, pana in luna a cincea din anul al unsprezecelea al lui Sedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, adica pana la robirea Ierusalimului.
4.
Fost-a cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis:
5. "Inainte de a te fi zamislit in pantece, te-am cunoscut, si inainte de a iesi din pantece, te-am sfintit si te-am randuit prooroc pentru popoare".
6. Iar eu am raspuns: "O, Doamne, Dumnezeule, eu nu stiu sa vorbesc, pentru ca sunt inca tanar".
7. Domnul insa mi-a zis: "Sa nu zici: Sunt inca tanar; caci la cati te voi trimite, la toti vei merge si tot ce-ti voi porunci vei spune.
8. Sa nu te temi de dansii, caci Eu sunt cu tine, ca sa te izbavesc", zice Domnul.
9. Si Domnul mi-a intins mana, mi-a atins gura si mi-a zis: "Iata am pus cuvintele Mele in gura ta!
10. Iata te-am pus in ziua aceasta peste popoare si peste regate, ca sa smulgi si sa arunci la pamant, sa pierzi si sa darami, sa zidesti si sa sadesti!"
11. Apoi a fost cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis: "Ieremia, ce vezi tu?" Si eu am raspuns: "Vad un toiag din lemn de migdal".
12. Zisu-mi-a Domnul: "Tu ai vazut bine, ca Eu priveghez asupra cuvantului Meu, ca sa-l implinesc!"
13. Si iar a fost cuvantul Domnului catre mine si mi-a zis: "Ce vezi tu?" Si eu am raspuns: "Vad un cazan clocotind, care e gata sa se verse dinspre miazanoapte".
14. Iar Domnul mi-a zis: De la miazanoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor tarii acesteia.
15. Ca iata voi chema toate popoarele tarilor de la miazanoapte, zice Domnul, si vor veni acelea si isi vor pune fiecare din ele scaunul sau la poarta de intrare a Ierusalimului, pe langa toate zidurile lui si in toate cetatile lui Iuda;
16. Si voi rosti asupra lor judecata Mea pentru toate faradelegile lor, pentru ca M-au parasit, au aprins tamaie inaintea altor dumnezei si s-au inchinat la lucrurile mainilor lor.
17. Dar tu, incinge-ti coapsele tale si scoala de le spune tot ce-ti voi porunci. Nu tremura inaintea lor, fiindca nu vreau sa tremuri inaintea lor.
18. Ca iata, Eu te-am facut astazi cetate intarita, stalp de fier si zid de arama inaintea acestei tari intregi: inaintea regilor lui Iuda, inaintea capeteniilor ei, inaintea preotilor ei si inaintea poporului tarii.
19. Ei se vor lupta impotriva ta, dar nu te vor birui ca Eu sunt cu tine, ca sa te izbavesc", zice Domnul.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 142

Voteaza:

Chemarea proorocului. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE