Adormirea Sfintei si Dreptei Ana, Maica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Sfanta Ana, care a fost bunica dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos, se tragea din semintia lui Levi. Ea era fiica Mariei si a preotului Mathan, care a preotit pe timpul imparatiei Cleopatrei si a lui Sapor, imparatul persilor, mai inainte de imparatia lui Irod Antipa. Preotul Mathan a avut trei fete: Maria, Sovia si Ana. Pe cea dintii a maritat-o in Betleem si a nascut pe bunica Salomeea; pe cea de-a doua a maritat-o tot in Betleem si a nascut pe Elisabeta, sotia preotului Zaharia si mama Inaintemergatorului; iar pe cea de a treia, adica pe Sfanta Ana, a maritat-o in pamintul Galileei si a nascut pe Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea bunica Salomeea, Elisabeta si Sfanta Maria, sint fete de trei surori.

 

Sfanta Ana, dupa ce a nascut pe izbavitoarea a toata lumea, dupa ce a intarcat-o si dupa ce a daruit-o Bisericii, ca pe un dar fara de prihana lui Dumnezeu Atottiitorul, vietuind cealalta vreme a vietii sale in post, rugaciuni si faceri de bine catre cei lipsiti, s-a dus in pace catre Domnul.

 

Cuvioasa Fecioara Eupraxia

In zilele dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Mare, se afla in Constantinopol un barbat cu numele Antigon, care era ruda cu imparatul. El era preaintelept in cuvinte si in fapte, priceput in sfaturi si totodata sfatuia pe imparat cele bune si folositoare pentru binele imparatiei. El avea obicei bun, era milostiv spre oameni, indurat spre saraci si datator tuturor celor ce cereau. Imparatul il iubea, nu numai ca pe o rudenie a sa, dar si ca pe un sfetnic bun, dreptcredincios si iubitor de Hristos. Antigon era asa de bogat, incit, dupa imparat, nu mai era altcineva mai bogat decit dinsul.

 

Acela si-a luat de sotie pe o fecioara frumoasa, de neam imparatesc, cu numele Eupraxia, dreptcredincioasa si foarte tematoare de Dumnezeu. Ea alerga intotdeauna pe la sfintele biserici si aducea rugaciunile sale Domnului cu lacrimi. Apoi dadea daruri multe si scumpe bisericilor lui Dumnezeu, spre impodobirea celor sfinte ale Domnului. Aceasta cinstita doamna, insotita cu Antigon, fiind placuta lui Dumnezeu si iubita imparatului si imparatesei, a nascut o prunca, parte femeiasca si a numit-o pe ea tot cu numele sau, adica Eupraxia. Dupa nasterea ei, intr-una din zile, Antigon a zis catre Eupraxia, femeia sa: "Sotia mea, stii ca aceasta viata este de putina vreme si bogatiile acestei lumi desarte nu sint nimic, caci viata omului abia ajunge pina la 80 de ani. Dar bogatia cea pregatita in ceruri, celor ce se tem de Dumnezeu si petrec in veacurile cele fara de sfirsit, este bogatia cea mai mare. Noi insa ne lipsim de acele vesnice bunatati, legindu-ne cu grijile cele lumesti, fiind in inselaciunea vremelnicelor bogatii; deci in desert ne cheltuim zilele noastre, necistigind nici un folos sufletelor noastre".

 

Eupraxia, auzind aceste cuvinte, a zis lui Antigon: "Ce poruncesti, domnul meu, sa facem?" Antigon i-a zis: "Dumnezeu ne-a daruit o fiica si ajunge aceea singura; de acum sa nu ne mai impreunam, ci sa petrecem asa fara de pacat". Eupraxia, sculindu-se, si-a inaltat miinile in sus, si-a ridicat ochii spre cer si a zis catre barbatul sau: "Binecuvintat este Dumnezeu, Care te-a adus pe tine intru frica Lui si te-a povatuit la cunostinta adevarului. Cu adevarat, domnul meu, eu de multe ori m-am rugat lui Dumnezeu sa-ti lumineze cugetul si sa dea mintii tale un gind bun ca acesta, insa niciodata n-am indraznit sa-ti arat dorinta mea. Dar, de vreme ce singur ai inceput a-mi vorbi de aceasta, da-mi voie sa-ti spun ceva". Antigon a zis: "Doamna mea, spune ce voiesti".

 

Eupraxia a grait: "Domnul meu, stii ce spune apostolul: Ca vremea este scurta, iar cel ce are femeie, sa fie ca cei ce n-au; cei ce se bucura de averi, sa fie ca cei ce nu se bucura si cei ce cumpara, sa fie ca cei ce nu stapinesc, pentru ca chipul lumii acesteia trece. Pentru aceasta sa petrecem in viata aceasta de putina vreme precum voiesti, ca sa cistigam impreuna viata cea nestricacioasa in veci. Iar bogatia pe care o avem acum, la ce ne este de trebuinta? Oare o vom lua cu noi in mormint? Deci, imparte-o la saraci cu scop bun, pentru ca hotarirea noastra sa nu fie fara de roada". Antigon, auzind aceste cuvinte ale sotiei sale, a preamarit pe Dumnezeu si a inceput a-si imparti averile sale la saraci. Cu sotia sa petrecea ca fratele cu sora, neamestecati in viata trupeasca si in nedespartita dragoste duhovniceasca, placind lui Dumnezeu cu un suflet si cu un gind.

 

Antigon indreptindu-si viata in niste fapte bune ca acestea, s-a mutat catre Domnul, vietuind numai doi ani cu sotia sa. Imparatul si imparateasa au plins dupa dinsul, ca dupa o ruda a lor si ca dupa un barbat drept si credincios. Lor le era mila de Eupraxia, care ramasese vaduva de tinara. Dupa ingroparea lui Antigon, imparatul si imparateasa mingiiau pe Eupraxia pentru durerea ei. Ea, luind pe fiica sa, a dat-o in miinile lor si, cazindu-le la picioare, a zis catre dinsii cu plingere si tinguire: "Dau pe saraca aceasta in miinile lui Dumnezeu si ale voastre, aducindu-va aminte de ruda voastra, Antigon. Deci, primiti-o si sa-i fiti in loc de tata si mama". Multi din cei ce stateau acolo de fata, auzind acestea, au lacrimat, si au plins chiar imparatul si imparateasa.

 

Trecind patru ani de la aceasta si fata Eupraxia implinind cinci ani, imparatul s-a sfatuit cu maica ei, ca s-o logodeasca cu un fiu de senator, copil de neam bun, fagaduind aceluia sa astepte pina va ea veni in virsta. Deci, intarind cuvintul, imparatul a poruncit Eupraxiei sa ia daruri de la logodnic, ca semn de incredin-tare a logodnei. Trecind citava vreme, unul din senatori a voit sa ia de sotie pe vaduva Eupraxia, fosta sotie a lui Antigon, si a rugat pe imparateasa prin niste femei, ca in taina sa sfatuiasca pe Eupraxia sa-l ia de barbat. Imparateasa a trimis femei la vaduva Eupraxia, sfatuind-o sa se marite dupa barbatul care doreste s-o ia.

 

Ea, auzind de un sfat ca acesta, a plins si a zis catre femeile care venisera la dinsa: "Amar va fi voua in veacul ce va sa fie, ca ma sfatuiti unele ca acestea, pe mine, care m-am fagaduit lui Dumnezeu sa vietuiesc in curatia vaduviei. Deci, departati-va de la mine, voi, care graiti cele potrivnice vointei mele". Femeile, plecind de la dinsa cu rusine, au spus imparatesei. Imparatul, aflind de aceea, s-a miniat pe imparateasa si a certat-o, zicindu-i: "Ai facut un lucru ce nu ti se cade. Oare asa se cade unei imparatese crestine? Asa te-ai fagaduit lui Dumnezeu sa imparatesti in dreapta credinta? Asa pomenesti pe Antigon, iubitul nostru prieten si sfetnicul cel folo-sitor? Femeia lui, care a petrecut putina vreme cu dinsul, inca de cind traia cu el se invoise si isi alesese viata curata pentru Dumnezeu, iar tu o silesti acum a se intoarce la viata cea lumeasca?"

 

Atunci imparateasa s-a umplut de mare rusine din cuvintele acelea si a stat vreo doua ceasuri negraind nimic, ca o piatra fara de glas. Deci, nu era putina neliniste intre imparat si imparateasa, pentru Eupraxia. Auzind Eupraxia acestea, s-a umplut de mare mihnire, fata ii slabise si se intrista pina la moarte. Deci s-a gindit sa plece din Constantinopol in taina si, plingind cu amar, a zis catre fiica sa, Eupraxia: "Fiica mea, in Egipt avem avere multa, sa mergem acolo ca sa vezi cistigurile tatalui tau si ale mele. Pentru ca toate acelea sint ale tale". Astfel, luind pe fiica sa impreuna cu putine slugi si slujnice, a iesit in taina din cetate si s-a dus in Egipt. Ea petrecea acolo cautindu-si averile si umbla prin Tebaida cea dinlauntru cu slugile si cu iconomii sai si, cercetind bisericile si minastirile barbatesti, facea multe daruri si milostenii, impartind mult aur si argint.

 

Acolo, aproape de cetate, era o minastire de fecioare, avind o suta treizeci de monahii, despre care oamenii povesteau lucruri mari si minunate si placute lui Dumnezeu, pentru ca nici una dintre ele nu gusta vin, nici untdelemn, nici struguri si nici vreun fel de poame. Unele dintr-insele, intrind in minastirea aceea din copilarie, nu vazusera niciodata vreun fel de poame. Hrana lor era piine cu apa, linte si verdeturi, dar si acelea fara untdelemn. Unele mincau odata pe zi, adica seara; altele, a doua zi; iar altele a treia zi primeau putina hrana. Odihna si spalare nu-si faceau nici un fel. Cit despre baie nici vorba nu era, pentru ca nu sufereau nici sa auda de goliciunea trupului; iar cuvintul baie era la dinsele de ocara, de rusine si de ris. Pentru somn, ele aveau fiecare cite un sac de lina asternut pe pamint. Sacul era lung de trei coti si lat de un cot. Pe acela se odihneau putin. Hainele lor erau facute din par, lungi pina la pamint, incit le acopereau picioarele. Ele se osteneau pe cit puteau fiecare dupa puterea sa.

 

Cind se intimpla de se imbolnavea vreuna, nu primea nici un fel de buruiana ca doctorie; ci rabda boala cu multumire, primind-o ca o mare binecuvintare de la Dumnezeu si de la El singur astepta ajutor. Nici una dintr-insele nu iesea afara pe portile minastirii, nici nu vorbea cu cei ce veneau. Numai portarita primea toate intrebarile si raspunsurile, caci toata sirguinta lor era sa vorbeasca numai cu Dumnezeu prin rugaciunea mintii. De aceea si Dumnezeu le asculta rugaciunile lor, facind multe semne printr-insele si dind tamaduiri de toate bolile celor ce alergau acolo. Fericita Eupraxia, cea vaduva, a iubit acea minastire foarte mult, pentru viata minunata a acelor monahii si mergea acolo adeseori cu fiica sa, aducind la biserica luminari si tamiie.

 

Odata, a zis catre egumena si catre celelalte surori mai batrine: "Voiesc sa fac la minastirea voastra putina milostenie, 20 de litre de aur, ca sa va rugati lui Dumnezeu pentru mine, pentru fiica mea si pentru Antigon, tatal ei cel mort". Dar egumena, care era diaconita, cu numele Teodula, i-a raspuns, zicind: "Doamna mea, aceste roabe ale tale n-au trebuinta de aur, nici doresc averi, pentru ca ele le-au defaimat in lumea aceasta, ca sa se invredniceasca a se indulci cu bunatatile cele vesnice; de aceea nu voim sa avem nimic pe pamint, ca sa nu cadem din bogatiile ceresti. Dar ca sa nu te mihnim pe tine, adu-ne putin untdelemn in candelele bisericii, luminari si tamiie, si pentru acestea vei lua plata de la Domnul". Eupraxia a facut asa si a rugat pe egumena si pe toate surorile sa se roage pentru Antigon, barbatul ei, cum si pentru fiica sa".

 

Intr-una din zile, Eupraxia, mergind dupa obicei la minastirea aceea, egumena, pornind ca din Duhul lui Dumnezeu catre fiica ei, a zis: "Doamna mea, Eupraxia, iubesti aceasta minastire si pe aceste surori?" Ea a raspuns: "Da, doamna, va iubesc pe voi!" Egumena a zis: "Daca ne iubesti, apoi sa petreci cu noi in acest chip monahicesc". Prunca a zis: "Cu adevarat, de nu s-ar mihni maica mea, apoi n-as iesi din locul acesta". Egumena a zis: "Spune-mi adevarat, pe cine iubesti mai mult, pe noi sau pe logodnicul tau?" Copila a raspuns: "Eu pe el nu-l cunosc, dar pe voi va cunosc si va iubesc. Deci, spuneti-mi si voi mie, pe cine iubiti mai mult? Pe mine sau pe Acela, pe Care Il numiti logodnic?" Egumena a zis: "Noi te iubim pe tine si pe Hristosul nostru". Eupraxia a zis: "Si eu va iubesc pe voi si pe Hristosul vostru!"

 

Eupraxia, maica sa, sedea si varsa multe lacrimi, ascultind cuvintele cele cu buna intelegere ale fiicei sale, iar egumena asculta cu dragoste cuvintele ei si se mira ca, fiind copila si neavind inca sapte ani impliniti, raspundea asa de cuminte. Atunci maica sa, umplindu-se de jale, a zis catre fiica: "Vino, fiica mea, sa mergem acasa, caci acum este seara". Prunca a zis: "Eu voi ramine aici cu stapina mea". Dar egumena i-a zis: "Mergi cu maica ta acasa, caci nu vei putea petrece aici. Aici nici o copila nu poate sa vietuiasca, decit numai cele ce s-au fagaduit lui Hristos". Ea a intrebat: "Unde este Hristos?" Egumena, veselindu-se, i-a aratat cu degetul icoana Mintuitorului.

 

Copila, alergind, a sarutat icoana Lui si, intorcindu-se spre egumena, a zis: "Si eu ma fagaduiesc lui Hristos si de acum nu ma voi mai duce cu maica mea, ci voi ramine cu voi". Egumena a zis: "Fiica, nu ai pe ce dormi si nu vei putea sta aici". Copila a zis: "Pe ce dormiti voi, pe aceia voi dormi si eu". Deci, apropiindu-se noaptea, maica si egumena amageau pe copila in tot chipul ca sa iasa din minastire si sa mearga acasa, dar nimic n-au sporit, nevrind deloc sa iasa de acolo. Atunci egumena a zis catre dinsa: "Fiica, de vei voi sa ramii aici, ti se cade sa inveti Psaltirea si sa postesti pina seara, ca si celelalte surori". Copila a raspuns: "Voi posti si voi invata carte, numai lasati-ma sa ramin aici!" Atunci egumena a zis catre maica copilei: "Doamna mea, las-o pe ea aici, pentru ca vad ca darul lui Dumnezeu a stralucit intr-insa; iar faptele cele drepte ale tatalui ei, viata ta cea curata, rugaciunile parintesti si binecuvintarea Domnului o vor duce la viata vesnica".

 

Atunci Eupraxia cea de bun neam, sculindu-se si punind pe fiica sa inaintea icoanei Mintuitorului, si-a ridicat miinile in sus si a zis cu lacrimi: "Doamne, Iisuse Hristoase, ingrijeste Tu de copila aceasta, caci pe Tine Te-a dorit si s-a dat pe sine Tie!" Apoi, intorcindu-se catre copila, i-a zis: "Fiica mea, Eupraxia, Dumnezeu, Care a intarit muntii cei nemiscati, Acela sa te intareasca pe tine intru frica Lui". Zicind acestea a dat-o in miinile egumenei, plecind si batindu-se in piept, incit toate monahiile plingeau impreuna cu dinsa; astfel a iesit din minastire, incredintind lui Dumnezeu pe fiica sa.

 

A doua zi dimineata, venind iarasi la minastire, egumena a luat pe fecioara Eupraxia, a dus-o in biserica si, facind rugaciune, a imbracat-o pe ea in schima monahala, fiind de fata mama ei. Apoi mama sa, vazind-o pe ea astfel, si-a ridicat miinile spre cer si a inceput a se ruga lui Dumnezeu pentru dinsa, zicind: "Imparate cel vesnic, Care ai inceput intr-insa lucrul cel bun, savirseste-l Tu. Da-i ei sa umble dupa voia Ta cea Sfanta, ca sa cistige mila de la Tine, Facatorul ei, care s-a aruncat spre Tine din tinerete". Apoi a zis catre fiica: "Fiica mea, iubesti haina monahiceasca?" Copila a raspuns: "Da, pentru ca am auzit de la maica egumena si de la celelalte monahii, ca aceasta haina o da Hristos celor ce-L iubesc pe El ca semn de logodire". Maica sa a mai zis: "Fiica, Hristos, Caruia te-ai logodit, sa te faca pe tine vrednica camarii Sale!"

 

Zicind aceasta, a sarutat pe fiica sa, pe egumena si pe toate surorile si a iesit din minastire. Dupa aceea a inconjurat celelalte minastiri ale pustiei din partile Egiptului, de prin cetati si de prin locuintele saracilor, dind, tuturor lipsitilor si celor ce aveau trebuinta, din averile sale. Pretutindeni strabatea slava acestei fericite vaduve, Eupraxia, pentru faptele cele bune si pentru milosteniile cele multe, incit a ajuns si la auzul imparatului Teodosie cel Mare si a oamenilor lui. Deci, minunindu-se toti de o viata ca aceasta a ei, slaveau pe Dumnezeu, Care a intarit-o pe ea. Despre dinsa s-a zis ca nu minca peste, nici nu gusta vin, ci postea in toate zilele pina seara tirziu. Ea primea hrana pustniceasca foarte putina, linte sau verdeturi si cu adevarat, tuturor era de mirare o infrinare ca aceasta a ei in mijlocul indestularilor celor imbelsugate.

 

Trecind citiva ani, egumena minastirii, chemind pe Eupraxia, femeia cea imbunatatita, i-a zis in taina: "Doamna mea, un lucru voiesc sa-ti spun, dar sa nu te tulburi". Ea i-a zis: "Spune-mi, doamna mea, ceea ce voiesti". Egumena i-a zis: "De voiesti sa rinduiesti ceva pentru fiica ta, rinduieste degraba, pentru ca am vazut in vis pe barbatul tau, Antigon, stind in slava mare inaintea Domnului Hristos si Il ruga sa-ti porunceasca tie sa iesi din trup si de acum sa fii cu dinsul, ca sa te indulcesti cu el de aceeasi slava de care s-a invrednicit pentru viata sa cea imbunatatita".

 

Dreptcredincioasa femeie, auzind acestea, nu numai ca nu s-a tulburat, dar s-a bucurat foarte mult, pentru ca dorea si ea sa se dezlege de trup si sa treaca la Hristos. Deci, indata a chemat pe fiica sa, care se facuse de doisprezece ani, si a grait catre dinsa: "Eupraxia, fiica mea, pe mine ma cheama Hristos, dupa cum mi-a spus maica egumena. Deci, apropiindu-se ziua sfirsitului meu, toata averea mea si a tatalui tau o dau in miinile tale, ca s-o rinduiesti cu dreapta credinta si astfel sa mostenesti imparatia lui Dumnezeu". Fecioara Eupraxia a inceput a plinge, zicind: "Amar mie, ca sint straina si saraca".

 

Iar maica sa a grait catre dinsa: "Fiica, ai pe Hristos tata si logodnic, deci nu esti straina, nici saraca. Ai maica in locul meu pe egumena, decit numai sa te sirguiesti a savirsi ceea ce ai fagaduit lui Hristos. Teme-te de Dumnezeu, cinsteste pe surori, slujindu-le cu smerenie si sa nu gindesti in inima ta niciodata ca esti de neam imparatesc, zicind: "Se cade ca ele sa-mi slujeasca mie, iar nu eu lor!" Fii smerita, ca sa te iubeasca Dumnezeu; fii saraca pe pamint, ca sa te imbogatesti in cer. Toate le ai in miinile tale si de va fi trebuinta minastirii de vreo avere, da cit va trebui. Roa-ga-te pentru tatal tau si pentru mine, ca sa aflam mila de la Dumnezeu si sa ne izbavim de muncile cele vesnice". Fericita Eupraxia, sfatuind pe fiica sa acestea, a treia zi s-a mutat catre Domnul si a fost ingropata in minastirea aceea.

 

Imparatul, auzind ca Eupraxia, sotia lui Antigon, a murit, a chemat pe senatorul acela, cu al carui fiu era logodita fecioara Eupraxia, si i-a spus de dinsa ca a intrat in minastire si s-a lepadat de lume. Acela a rugat pe imparat cu dinadinsul ca sa trimita degraba la dinsa si sa-i porunceasca sa vina la Constantinopol la logodnicul sau fara zabava, ca sa se savirseasca nunta. Imparatul a facut indata aceea. Mireasa lui Hristos, Eupraxia, luind scrisoarea imparatului si citind-o, a ris. Apoi, sezind, a scris imparatului, astfel: "Stapine imparate, asa imi poruncesti mie, ca sa las pe Hristos si sa ma insotesc cu un om stricacios si muritor, care astazi este, iar miine il maninca viermii? Sa nu-mi fie mie a face aceasta si acel om sa nu te mai supere pe mariata, deoarece eu m-am logodit cu Hristos si nu este cu putinta ca sa-L mint. Deci, ma rog stapinirii tale, adu-ti aminte de parintii mei si ia toate averile lor si le imparte sfintelor biserici, la minastiri, la saraci, la vaduve si la sarmani, iar pe robi si roabe libereaza-i. Porunceste celor ce chivernisesc averile parintesti, sa ierte toate datoriile celor datori si rinduieste bine toate, ca un stapin al meu; iar eu sa fiu fara de grija si fara impiedicare cind slujesc Hristosului meu, Caruia m-am incredintat cu tot sufletul. Stapine imparate, tu si imparateasa ta rugati-va Domnului pentru mine, roaba voastra, ca sa ma faca vrednica slujbei Sale celei dulci".

 

Eupraxia, scriind cu mina sa o scrisoare ca aceasta, a pecetluit-o si a dat-o trimisului. Acela, intorcindu-se in Constantinopol, a dat imparatului scrisoarea Eupraxiei, iar el a citit-o impreuna cu imparateasa si, varsind multe lacrimi de umilinta, s-au rugat lui Dumnezeu pentru Eupraxia. A doua zi, imparatul a chemat pe toti boierii si pe tatal tinarului acela cu care fusese logodita Eupraxia si a poruncit sa citeasca scrisoarea ei inaintea tuturor.

 

Auzind toti, s-au umplut de lacrimi si au zis: "O, imparate, cu adevarat fecioara este neam cu tine, fiica buna a parintilor celor buni: Antigon si Eupraxia, ramura Sfanta a radacinii celei sfinte". Atunci toti intr-un glas au slavit pe Dumnezeu. Tatal logodnicului n-a mai indraznit sa zica nimic imparatului despre Eupraxia. Deci, imparatul a rinduit bine toate averile, care ramasesera de la parintii ei, impartindu-le la biserici si la saraci si facind toate dupa dorinta sa. Dupa aceea nici el n-a mai trait mult si s-a dus catre Domnul.

 

Eupraxia incepuse a se nevoi mai cu osirdie, slujind lui Dumnezeu mai presus de masura sa. Cind si-a ales viata cea aspra, era de doisprezece ani. Drept aceea, la inceput minca numai odata pe zi, seara; apoi a inceput a posti pina la a treia zi. Ea se ostenea slujind surorilor cu toata sirguinta, facind toate cu smerenie: matura casa staretei si celelalte chilii, punea surorilor asternuturile, aducea apa si lemne in bucatarie, fierbea bucate si spala vasele. Cu un cuvint, in toate slujbele minastirii nu era nimeni mai sirguitoare decit dinsa.

 

In minastirea aceea, era obiceiul, ca daca se intimpla vreunei surori vreo ispitire de la diavol, era datoare sa spuna indata egumenei de aceea; iar egumena se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi sa izgoneasca pe diavol de la sora aceea. Apoi le poruncea sa adune pietre si sa le astearna sub asternutul lor, pe care se odihneau si deasupra asternutului sa presare cenusa si sa se odihneasca pe acelea zece zile. Drept aceea, intr-o vreme, Eupraxia, fiind bintuita in vis de oarecare nalucire, a adunat pietre sub asternutul sau de lina, apoi l-a presarat cu cenusa pe deasupra. Egumena, vazind aceea, a zimbit si a zis catre una din cele mai batrine: "Iata ca si aceasta fecioara a inceput a patimi suparare de la diavol!"

 

Deci, a inceput a se ruga pentru dinsa, zicind: "Dumnezeule, Cel ce ai facut-o dupa chipul Tau pe roaba Ta, Eupraxia, si i-ai poruncit sa ia aceasta rinduiala monahiceasca, intareste-o in frica Ta si pazeste-o de asupririle vrajmasului". Apoi, chemind pe Eupraxia la dinsa, i-a zis: "Pentru ce nu mi-ai zis de ispitirea diavoleasca care ti s-a intimplat si ai tainuit de mine?" Ea, cazind inaintea picioarelor egumenei, a raspuns: "Doamna mea, iarta-ma, ca mi-a fost rusine sa-ti spun". Egumena a grait catre dinsa: "Fiica mea, acesta este inceputul luptei tale cu vrajmasul; imbarbateaza-te ca sa-l biruiesti si sa te incununezi!"

 

Dupa o vreme, Eupraxia, fiind suparata iarasi de vrajmasul, a spus unei surori cu numele Iulia, care o iubea foarte mult pe dinsa si o povatuia la nevoie. Iulia i-a zis: "Eupraxia, doamna mea, nu tainui aceasta de egumena, ci spune-i ei precum se cade, ca sa se roage pentru tine; pentru ca stiu de dinsa, ca in tineretile sale a rabdat multe ispite de la diavol. Mai stiu de dinsa si aceasta, ca intr-o noapte, ispitindu-se, a iesit din chilie si, stind afara intr-un loc deosebit, si-a ridicat miinile spre cer; si a petrecut patruzeci de zile si patruzeci de nopti, nemincind, nici bind, nici dormind, ci statea si se ruga lui Dumnezeu, pina ce a biruit pe diavol. Si noi toate sintem ispitite de potrivnic, dar nadajduim spre Hristos. Caci cu ajutorul Lui vom birui pe ispititorul nostru. De aceea, sora, nu te mira de aceasta, nici nu te tulbura; ci spune-i egumenei ceea ce ti s-a intimplat". Eupraxia, auzind acestea, a multumit Iuliei, zicindu-i: "Sa-ti ajute Dumnezeu sora, ca m-ai folosit pe mine si mi-ai intarit sufletul. Cu adevarat voi merge si voi spune egumenei celei mari, ceea ce mi s-a intimplat". Iulia a zis: "Nu numai sa-i spui, dar s-o si rogi pe dinsa sa se roage pentru tine si sa adauge la nevointa ta".

 

Deci, mergind Eupraxia, a spus egumenei de acea ispita diavoleasca, iar egumena a zis catre dinsa: "Nu te mira de aceasta, fiica mea, pentru ca diavolul intrebuinteaza toate armele si se scoala impotriva noastra; dar nu te teme, ci stai cu barbatie si cu mintea nemiscata, ca sa nu te biruiasca, pentru ca mult ai sa fii ispitita de el; dar tu nevoieste-te ca sa-l biruiesti si vei lua de la Hristos, Mirele tau, cununile biruintei. Adauga la pustniceasca ta nevointa cit poti sa rabzi, caci cel ce se nevoieste, ia darul. Insa, spune-mi fiica, cum postesti?" Eupraxia a zis: "A treia zi primesc hrana". Egumena i-a zis: "Adauga inca o zi la postirea ta, ca sa maninci a patra zi dupa apusul soarelui". Eupraxia a primit porunca aceea cu bucurie. Apoi, cind era in virsta de douazeci de ani, se intarea in virtutea trupeasca si era frumoasa la vedere, ca una ce era cu adevarat de neam boieresc si imparatesc. Dar, patimind iarasi ispitirea, i-a spus egumenei. Egumena i-a zis: "Nu te teme, fiica mea, caci Dumnezeu este cu tine!"

 

Intr-un loc din minastire era o gramada de pietre. Deci, egumena, vrind sa incerce ascultarea si smerenia Eupraxiei si s-o indemne spre mai mare osteneala, i-a zis: "Vino, fiica, muta pietrele acestea de aici si pune-le aproape de cuptor". Eupraxia indata a inceput a cara pietrele acelea, intre care erau unele pietre mari, pe care abia puteau doi oameni sa le ridice, dar ea singura le ridica, le punea pe umeri si le muta; caci era puternica cu trupul si mai puternica cu ascultarea. Ea nici uneia dintre surori n-a zis: "Ajutati-ma ca pietrele sint grele sau ca sint flaminda si slabesc", ci isi indeplinea porunca cu osirdie. Dupa ce a mutat toate pietrele acelea, trecind citeva zile, egumena i-a zis: "M-am gindit ca nu este bine ca pietrele acestea sa fie aproape de cuptor; deci, muta-le la locul cel dintii". Ea, ascultind porunca, le-a mutat iarasi la loc; astfel facea cu sirguinta ceea ce i se poruncise.

 

Surorile s-au minunat, vazind ascultarea, rabdarea si iubirea ei de osteneala. Unele dintre cele tinere rideau, iar altele ii ziceau: "Intareste-te, sora Eupraxia, si imbarbateaza-te!" Iar ea se ostenea, bucurindu-se. Osteneala ei s-a indelungat pina la treizeci de zile, pina ce egumena i-a poruncit sa inceteze lucrul acela. Deci a trimis-o in pitarie la ascultare, unde facea cu bucurie toate cele poruncite ei. Cernea faina in pitarie, framinta aluatul si cocea piinea; uneori fierbea lintea in bucatarie si taia lemne; alteori slujea la masa surorilor, si niciodata nu a cirtit, nici nu s-a lenevit de vreun lucru, nici s-a lepadat sau n-a bagat de seama; ci era ascultatoare, sirguitoare si rabdatoare la toate slujbele. Ea n-a lasat niciodata pravila cea obisnuita de rugaciune, adica Miezonoptica, cintarea Utreniei, a Ceasului intii, a celui de-al treilea, a celui de-al saselea si a celui de-al noualea; iar dupa cintarea cea de seara, punea masa surorilor.

 

Diavolul a mai incercat odata s-o supere pe Eupraxia cu naluciri de noapte, caci i s-a aratat in vis, in chipul acelui tinar cu care se logodise. Ei i s-a parut ca vede pe acel tinar, ca si cum ar veni cu multi ostasi si s-o ia cu sila din minastire. Ea, fiind culcata pe pat si dormind, a inceput a striga in somn, chemind pe surori, ca sa-i ajute si s-o scape din miinile aceluia ce o fura. Deci, surorile s-au trezit la strigatul ei si, alergind la dinsa si, destep-tind-o, o intrebau de pricina strigarii ei. Atunci ea le-a raspuns de infricosarea diavoleasca pe care a vazut-o in vis si toate au inceput a se ruga pentru dinsa. Dupa aceea, fiind iarasi suparata de ispititorul, egumena i-a zis: "Fiica mea, Eupraxia, fereste-te sa nu-ti slabeasca diavolul mintea, caci vei pierde osteneala. Mai rabda inca putina vreme, luptindu-te barbateste cu el, si el va fugi de la tine". De asemenea si Iulia zicea catre dinsa: "Eupraxia, sora mea, daca acum, cit sintem tinere si tari, nu ne vom lupta cu vrajmasul nostru ca sa-l biruim, apoi la batrinete cum il vom birui?" Eupraxia a zis catre dinsa: "Iulia, sora mea, viu este Domnul, ca de-mi va porunci maica egumena, nu voi gusta piine toata saptamina, pina ce Domnul imi va ajuta sa biruiesc pe vrajmasul ce ma supara". Iulia a zis: "Adevarat este, sora mea, ca eu nu pot sa postesc atita, iar tu bine faci ca postesti; pentru ca nu este niciuna in aceasta minastire care sa poata petrece o saptamina intreaga fara de hrana, afara de maica egumena".

 

Deci, Eupraxia, mergind la egumena, a rugat-o ca sa-i porunceasca ei sa primeasca astfel de post, adica sa nu manince toata saptamina. Egumena i-a zis: "Fiica mea, fa toate cele ce-ti sint cu putinta. Dumnezeu, Care te-a facut pe tine, sa te intareasca si sa-ti dea biruinta asupra diavolului!" De atunci Eupraxia a inceput a posti cite o saptamina intreaga, mincind numai Duminica, si nedepartindu-se de la slujbele minastiresti, nici de la slujbele surorilor, incit toate se mirau de nevointele ei. Unele din surori ziceau: "Astazi este un an de cind cautam sa vedem pe Eupraxia sezind vreodata, cel putin chiar cind maninca; dar n-am putut s-o vedem, decit numai atunci cind se culca sa se odihneasca". De aceea toate surorile o iubeau pe dinsa, ca se ostenea si se smerea asa, fiind ea din singe imparatesc. Pentru aceea se rugau lui Dumnezeu pentru dinsa, ca sa-i dea putere si mintuire.

 

Intre dinsele era o monahie cu numele Ghermana, despre care se spunea ca este nascuta din parinti robi si saraci. Numai ea nu iubea pe cea iubita de toate, pe fericita Eupraxia, fiind impinsa spre zavistie de diavol. Intr-o zi, acea monahie cu numele Ghermana, aflind pe Eupraxia slujind singura in bucatarie, i-a zis in batjocura: "Eupraxia posteste toata saptamina, ca si egumena, iar noi nu putem. Deci, ce vom face de ne va porunci egumena sa postim si noi asa?" Grait-a catre dinsa Eupraxia: "Iarta-ma, ca nu este asa. Stapina noastra, maica egumena, ne-a poruncit ca fiecare dupa puterea sa sa se nevoiasca si mie nu mi-a pus jugul acesta cu sila". Dar Ghermana, umplindu-se de minie, a zis: "Vicleano si plina de toata rautatea, cine nu stie ca tu faci cu fatarnicie aceasta, spre aratare si spre slava desarta, vrind ca dupa moartea egumenei sa ti se dea tie aceasta cinste? Eu cred ca niciodata nu te vei invrednici sa fii mai mare peste noi!"

 

Atunci Eupraxia a cazut inaintea picioarelor ei, zicindu-i cu smerenie: "Iarta-ma, doamna mea, ca am gresit lui Dumnezeu si tie!" Egumena, instiintindu-se de aceea, a chemat pe monahia Ghermana si a inceput a o certa pe ea inaintea tuturor surorilor, zicindu-i: "Roaba vicleana si straina de Dumnezeu, ce rau ti-a facut tie Eupraxia, de ii faci impiedicare in lucrarea ei cea placuta Domnului? Deci, sa fii straina de cintarea bisericeasca si de masa cea de obste, ca o nevrednica". Eupraxia a rugat cu lacrimi pe egumena sa ierte pe Ghermana, dar n-a putut s-o induplece pe ea pina la treizeci de zile. Dupa treizeci de zile, Eupraxia a luat pe Iulia si a rugat pe surorile cele mai batrine, ca ele sa roage pe egumena sa ierte pe monahia Ghermana. Egumena, chemind pe Ghermana, i-a zis: "Ticaloaso, oare n-ai socotit in mintea ta cit de mare rau este sa impiedici pe cineva de la alergarea cea imbunatatita? Nici la aceasta nu te-ai gindit, ca dinsa, fiind fiica de senator si de neam imparatesc, s-a smerit si s-a robit atit de mult pentru Dumnezeu, incit iti slujeste si tie ca uneia nevrednice?" Atunci toate surorile au inceput a ruga pe egumena pentru Ghermana si abia au induplecat-o de a iertat-o. Deci, vrajmasa cea vazuta a incetat o vreme din rautate.

 

Insa diavolul, nevazutul vrajmas, nu inceta luptindu-se impotriva Eupraxiei, miniindu-se foarte mult asupra ei, ca cel ce se biruia de o smerenie ca aceea. Intr-o noapte a adus asupra ei niste naluciri mirenesti, incit foarte mult a tulburat-o cu acelea. Dar ea, simtind acel cumplit razboi al vrajmasului, care se inarmase asupra ei, a sarit jos din pat si, ingradindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a iesit din chilia sa. Ducindu-se afara intr-un loc deosebit, a stat si si-a intins miinile sale spre cer si, ridicindu-si ochii si mintea in sus, statea astfel, rugindu-se ziua si noaptea. Asa a stat patruzeci de zile nemiscata ca un stilp, nemincind, nici bind, si fara sa vorbeasca cu cineva, nedormind si nelasind miinile in jos. Egumena, instiintindu-se de la inceput, a venit la dinsa si i-a zis: "Fiica, Dumnezeu sa te intareasca si sa-ti dea rabdare". Eupraxia avea atunci de la nasterea ei douazeci si cinci de ani. Deci, stind paisprezece zile, egumena si surorile zimbeau si se veseleau, vazind-o pe dinsa rabdind astfel.

 

Sfirsindu-se treizeci de zile, surorile au zis catre egumena: "Doamna si maica, precum vedem, Eupraxia voieste sa savirseasca osteneala ta de patruzeci de zile, precum ai stat tu altadata tot asa". Iar egumena a zis: "Sa ne rugam toate pentru dinsa, ca s-o intareasca pe ea Dumnezeu". Deci, sfirsindu-se cele patruzeci de zile, a mai stat dupa aceea inca cinci zile; apoi, slabind, a cazut la pamint, zacind ca o moarta. Adunindu-se surorile, au dus-o pe ea in casa, dar nu puteau sa-i mai indoiae miinile, pentru ca erau intepenite, si nici nu putea sa vorbeasca un cuvint. Deci, aducind egumena oarecare hrana, a lipit-o la gura ei, zicindu-i: "Fiica Eupraxia, gusta in numele Domnului nostru Iisus Hristos". Atunci, indata luind in gura, a gustat si a vorbit. Din aceasta luind putina putere, s-a sculat si a dus-o pe ea in biserica, dind multumire lui Hristos Dumnezeu, Care a intarit pe roaba Sa spre atita nevointa. Dupa aceasta, Eupraxia, primind cite putina mincare, a inceput sa se indrepteze.

 

Din acea vreme, diavolul n-a mai putut sa supere pe Eupraxia cu nalucirile sale si cu ispite de patimi trupesti, deoarece toate ispitirile lui au fost biruite de mireasa lui Hristos. Atunci el a inceput a socoti alte mestesugiri impotriva ei, ca unul ce din inceput este ucigas de oameni, vrind sa o piarda pe ea din viata aceasta. Astfel, intr-una din zile, fericita Eupraxia s-a dus cu un vas la put sa scoata apa, dar diavolul, cu voia lui Dumnezeu, apucind-o, a aruncat-o in put. Si, dupa cum singura a spus, a cazut cu capul in apa si s-a apucat de funia de care era atirnata galeata; deci a strigat, zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-mi!" Apoi, dindu-se de stire ca Eupraxia a cazut in put, surorile si egumena au alergat si au scos-o afara; iar ea, facindu-si cruce, a zimbit si a zis: "Viu este Hristosul meu, iar tu, diavole, nu ma vei birui pe mine, nici iti voi da tie loc; ca iata pina in ziua de astazi aduceam apa cu un vas iar de acum incolo voi incepe a aduce cu doua!"

 

Odata i s-a mai intimplat ei ca, taind lemne pentru slujba bucatariei, pe cind a ridicat securea in sus ca sa loveasca lemnul, diavolul i-a impleticit miinile si, lovindu-se cu securea la picior, si-a taiat glezna si si-a facut o rana mare de unde a curs mult singe; deci, slabind, a cazut la pamint ca moarta. Atunci Iulia, vazind aceea, s-a inspaimintat si, strigind, a alergat la surori si le-a spus ca Eupraxia s-a taiat la picior cu securea si a murit. Surorile si egumena, auzind aceasta, au venit si, inconjurind-o pe ea, plingeau. Apoi, turnind apa rece pe fata ei si, insemnind-o cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Eupraxia, fiica mea, ce este aceasta? Scoala si cauta de vorbeste cu surorile, ca sint in mare mihnire pentru tine!" Ea, cautind cu ochii spre ele, a zis catre egumena: "Nu plinge, doamna si maica mea, ca sufletul meu este inca in mine!"

 

Atunci egumena s-a rugat Domnului, zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, vindeca pe roaba Ta, ca mult patimeste pentru Tine". Apoi, invelindu-i piciorul cu un petec de lina, a ridicat-o sa o duca in chilie. Eupraxia, cautind si vazind lemnele, a zis: "Viu este Domnul ca nu ma voi duce de aici, pina ce nu voi aduna lemnele si nu le voi duce la bucatarie!" Atunci Iulia a zis: "Le voi aduna eu, iar tu sa mergi sa te odihnesti". Insa Eupraxia n-a lasat pe Iulia sa adune lemnele, ci singura, umplindu-si bratele cu lemne, le ducea. Ea avea de suit multe trepte. Dar cind Eupraxia s-a suit pe treapta cea mai de sus, diavolul i-a impiedicat picioarele si, calcind pe marginea hainelor ei, a facut-o sa cada cu fata in jos pe lemnele pe care le tinea in miini. Deci, i s-a infipt o aschie in fata aproape de ochi.

 

Atunci Iulia, strigind, a alergat la dinsa si i-a zis: "Oare nu ti-am spus sa te odihnesti, ca nu poti sa duci lemnele, iar tu nu m-ai ascultat!" Eupraxia a zis: "Nu te mihni, sora, ci scoate binisor aschia, caci ochiul meu, cu darul lui Hristos, este sanatos". Scotind lemnul, a curs mult singe din rana; deci, egumena, luind untde-lemn si sare, si facind rugaciune, i-a uns rana; si Iulia a zis catre Eupraxia: "Mergi, doamna mea, culca-te pe patul tau si odihneste-te, iar eu voi sluji surorilor noastre". Eupraxia a zis: "Viu este Domnul meu, ca nu ma voi odihni pina ce nu voi savirsi ascultarea mea catre surori". Deci toate surorile o rugau sa se odihneasca de durerile ranilor, dar n-a voit sa se odihneasca; ci statea fierbind bucatele, desi ii curgea singe din amindoua ranile. Ea nu s-a odihnit pina ce n-a slujit si la masa surorilor. Deci, implinindu-si desavirsit slujba sa, a mers seara tirziu de s-a culcat. Dumnezeu, vazind marea ei rabdare, a tamaduit-o indata si a facut-o sanatoa-sa, iar diavolul crapa de zavistie.

 

Odata, el s-a ispitit s-o piarda pe fericita Eupraxia; caci, suindu-se ea, pentru o trebuinta oarecare, cu surorile la o chilie din catul al treilea, a aruncat-o pe ea jos, iar surorile care erau cu dinsa au alergat pe scara, pentru ca li se parea ca a murit, cazind de la asa inaltime. Dar ea, sculindu-se de jos fara vatamare, mergea spre dinsele; iar ele o intrebau: "Oare nu ti s-a intimplat nimic?" Ea a raspuns: "Eu nu stiu cum am cazut si cum m-am sculat". Atunci toate au preamarit pe Dumnezeu, ca a pazit-o de la moarte.

 

Altadata, fierbind verdeturi pentru surori, cind a voit sa ia caldarea de pe foc, diavolul i-a impiedicat picioarele si a cazut, iar caldarea cu mincarea cea fiarta s-a pravalit peste fata ei. Iulia, care slujea impreuna cu dinsa, a strigat ca Eupraxia s-a oparit. Deci, s-au adunat toate surorile care erau in apropiere; insa, Eupraxia, sculindu-se degraba, a zis zimbind catre Iulia: "Ce ai facut, sora, ca ai tulburat in zadar pe surori si pe egumena?" Si toate au vazut fata ei sanatoasa, neavind nimic. Egumena s-a uitat in caldare si a vazut fiertura care ramasese pe fund, inca clocotind, si a zis catre Eupraxia: "Nu s-a atins de tine fiertura?" Ea a raspuns: "Viu este Domnul, ca pe fata mea am simtit apa rece, iar nu fiarta". Egumena s-a minunat si a zis: "Fiica mea, Dumnezeu sa te pazeasca pina la sfirsit". Dupa aceasta a zis catre celelalte surori batrine: "Vedeti voi ca Eupraxia s-a invrednicit de darul lui Dumnezeu? Caci, cazind din catul al treilea, n-a murit, iar fiertura, varsindu-se peste fata sa, nu a vatamat-o!" Surorile au zis: "Vedem ca Eupraxia este adevarata roaba a Lui si Domnul o pazeste, caci a ferit-o de atitea ispite".

 

Multe femei mirence din cetatile cele de aproape si din satele dimprejur veneau la minastirea aceea, aducind pe copiii lor bolnavi si indraciti. Pentru ca Domnul, precum s-a zis mai inainte, dadea tamaduiri de boli si izgonea diavolii cu rugaciunile egumenei si ale surorilor care vietuiau dupa Dumnezeu. Caci ele se adunau in biserica si faceau rugaciuni impreuna pentru orice fel de bolnavi, iar aceia cistigau tamaduire si se intorceau acasa sanatosi. In minastirea aceea era o femeie indracita, caci petrecea intr-insa mai- marele duhurilor celor necurate, pe care o muncea cumplit din tinerete. Din aceasta pricina, acea femeie era legata cu lanturi de miini si de picioare. Ea scrisnea din dinti, fluiera, facea spume, racnea foarte tare, incit toate se spaimintau de glasul si tipatul ei.

 

De multe ori, egumena cu surorile cele batrine se rugau lui Dumnezeu in biserica sa izgoneasca pe diavol din femeia aceea care patimea, dar rugaciunea lor nu era auzita; caci, dupa rinduiala lui Dumnezeu, acel lucru se pazea spre mai mare minune si spre aratarea Sfintei Eupraxia, mireasa lui Hristos, precum se va arata mai la urma. Atit de mult o muncea acel diavol, incit nimeni nu putea sa se apropie de ea. Ea era legata intr-o casa de dedesubt, de un stilp, iar hrana si bautura i se dadeau de departe. Astfel se lega vasul cu mincare de un bat lung, puneau piine, bob si orice fel de verdeturi, si-i dadeau. Ea, de multe ori, apucind vasul si batul, le arunca in fata celor ce i le aduceau. Asa a fost tinuta in minastire multa vreme.

 

Intr-una din zile, portarita, venind la egumena, i-a spus ca a venit o femeie plingind, avind cu sine un copil in virsta de opt ani. Copilul este slabanog, mut si surd, si cere rugaciuni pentru tamaduirea lui. Egumena, stiind, din descoperirea lui Dumnezeu, ca acum se daduse Eupraxiei darul tamaduirii si putere asupra duhurilor necurate, a chemat-o si i-a zis: "Du-te si ia pe copil de la maica aceea care sta dinaintea portii si adu-l aici". Ea, ducindu-se si vazind pe copil foarte bolnav, slabanog, mut si surd, i-a fost mila de el si a suspinat. Deci, insemnindu-l cu Sfanta Cruce, a zis: "Fiule, Dumnezeu, Care te-a facut pe tine, Acela sa te tamadu-iasca". Si, luindu-l de miini, l-a dus la egumena.

 

Copilul, fiind adus cu miinile ei, indata s-a tamaduit, a grait si a inceput a chema pe mama sa. Eupraxia, vazind pe copilul care graia, s-a spaimintat si l-a lasat jos; iar copilul, sculindu-se, a alergat la poarta, strigind pe maica lui. Portarita s-a dus si i-a spus egumenei. Drept aceea, egumena, chemind pe mama acelui copil, a zis catre dinsa: "Sora, pentru aceea ai venit, ca sa ne ispitesti pe noi, aducindu-ti copilul sanatos?" Maica copilului a raspuns: "Stapina mea, ma jur pe Domnul Hristos, ca pina in ceasul acesta, copilul meu nu graia, nu auzea, nu lucra cu miinile nimic, nici cu picioarele nu putea sa umble". Atunci egumena a zis catre acea femeie: "Cu darul lui Hristos, ai pe copilul tau sanatos; deci, du-te cu pace, slavind pe Dumnezeu!"

 

Plecind femeia cu pruncul sau tamaduit, egumena a zis catre Eupraxia: "Fiica, voiesc ca sa hranesti cu miinile tale pe acea sora care patimeste de indracire in minastirea noastra, de nu te temi de ea". Eupraxia a zis: "Nu ma tem, doamna mea, si ceea ce-mi vei porunci, voi face". Eupraxia, luind un vas cu fiertura si piine, s-a dus la cea indracita. Aceea indata, scrisnind din dinti, s-a repezit la dinsa si, apucind vasul, voia sa-l sfarime. Iar Eupraxia, apucind-o pe ea de mina, i-a zis: "Viu este Domnul, ca te voi arunca la pamint si voi lua toiagul egumenei noastre si te voi bate pe tine, ca de acum sa nu mai faci neorinduieli". Femeia indracita, vazind ca Eupraxia este mai tare decit dinsa, Domnul intarind pe roaba sa, a inceput a se teme si a tacut. Dar Sfanta a inceput cu blindete a o indemna pe ea, zicindu-i: "Sezi, sora mea, maninca si bea si nu te tulbura". Atunci ea, sezind, a mincat, a baut si s-a odihnit.

 

Din acea vreme a inceput a nu-i mai da ei hrana de departe cu batul, ci hrana o primea din miinile Eupraxiei, minunindu-se toate surorile. Cind vreodata indracita incepea a se tulbura, a innebuni si a striga, surorile ii ziceau: "Taci, ca vine Eupraxia la tine si te bate cu batul!" Atunci indata indracita se imblin-zea si tacea. Din aceasta pricina, monahia Ghermana, cea mai sus pomenita, a fost cuprinsa iarasi de zavistie si zicea catre celelalte surori: "Oare nu sint alte surori care sa duca hrana celei indracite afara de Eupraxia? Dati-mi mie piine, caci si eu, asemenea, voi sluji celei indracite ca si Eupraxia!" Deci ea, luind piine si linte, s-a apropiat de dinsa si i-a zis: "Sora, primeste aceasta si maninca!" Dar cea indracita a apucat-o pe ea cu tarie si i-a rupt hainele de pe dinsa pina la piele, scrisnind impotriva ei cu dintii. Deci, aruncind-o cu fata la pamint, a stat pe ea si a inceput a o musca de grumaji si de spate; apoi, facindu-se mare tipat si nici una neindraznind sa se apropie de dinsa, Iulia a alergat la bucatarie si a zis Eupraxiei: "Pe Ghermana o omoara femeia cea indracita!"

 

Atunci Eupraxia, alergind, a apucat pe cea indracita de mina si de grumaji si a izbavit pe Ghermana, fiind ranita si insingerata. Apoi, Eupraxia a zis catre cea indracita: "Oare ai facut bine de ai ranit asa de rau pe aceasta sora?" Dar ea statea scrisnind din dinti si spumegind, iar Eupraxia i-a zis: "Viu este Domnul, ca din ceasul acesta, de vei mai face rau vreunei surori, nu te voi mai ierta; ci, luind toiagul egumenei, te voi bate fara mila". Atunci ea, culcindu-se a tacut. A doua zi de dimineata, Eupraxia, mergind sa o cerceteze pe dinsa, a gasit-o dezbracata, cu hainele rupte si, sezind pe pamint, isi aduna gunoiul sau si-l minca; fericitei Eupraxia i-a fost mare jale de ea si a lacrimat. Deci, a imbracat-o pe ea intr-o haina si, aducindu-i piine si apa, a hranit-o si a adapat-o. Dupa aceasta toata noaptea a petrecut-o in rugaciuni.

 

Dar Dumnezeu a descoperit egumenei rugaciunea ei, caci a doua zi a chemat-o pe ea si i-a zis: "Fiica Eupraxia, pentru ce ai tainuit inaintea mea rugaciunea ta, ce o faci pentru aceea care patimeste? De mi-ai fi spus mie, apoi si eu m-as fi ostenit impreuna cu tine". Eupraxia a zis: "Iarta-ma, doamna mea, caci vazind-o pe ea facind foarte urit, mi-a fost mila de dinsa". Atunci egumena a grait catre Eupraxia: "Fiica, am sa-ti spun ceva, dar pazeste-te sa nu te mindresti. Hristos ti-a dat tie putere asupra diavolilor si asupra acestui diavol".

 

Eupraxia, auzind acestea, a cazut la pamint si si-a presarat capul cu tarina si striga, zicind: "Cine sint eu, ticaloasa si plina de toata necuratia, ca sa izgonesc diavolul, pe care voi, atitia ani rugindu-va, nu l-ati putut izgoni?" Egumena a zis: "Fiica mea, pe tine te asteapta lucrul acesta, ca sa se stie ca mare rasplatire este pregatita pentru tine in ceruri, deci sa nu fii neascultatoare, ci sa faci ceea ce ti se porunceste". Apoi s-a dus la biserica si, aruncindu-se cu fata la pamint inaintea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, a udat pamintul cu lacrimi, cerind ajutor.

 

Deci, fiind silita din porunca egumenei, s-a dus la cea indracita, iar surorile toate mergeau in urma ei, vrind sa vada ceea ce era sa se faca. Deci, Eupraxia, apropiindu-se de aceea care patimea, i-a zis: "Domnul nostru Iisus Hristos, Care te-a zidit, te vindeca!" Zicind acestea, a facut pe chipul ei semnul Sfintei Cruci. Iar diavolul, racnind foarte tare, a zis: "O, ce mincinoasa si spurcata este monahia aceasta. Iata ca de multi ani am petrecut in femeia aceasta, dar nimeni nu m-a izgonit pe mine pina acum, iar nebuna aceasta vrea sa ma izgoneasca". Eupraxia a zis: "Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, Caruia m-am facut mireasa!"

 

Atunci diavolul a strigat: "O, ce necurata esti, nu voi iesi din aceasta femeie, fiindca n-ai luat putere ca sa ma izgonesti pe mine". "Eu sint necurata si plina de toate spurcaciunile, precum si tu marturisesti, insa, poruncindu-ti Hristos, Dumnezeul meu, vei iesi din aceasta; iar de nu vei voi sa iesi, apoi voi lua toiagul egumenei noastre si te voi bate pe tine!" Dar diavolul, raspunzind, nu voia sa iasa. Eupraxia, luind toiagul egumenei, il ameninta pe el, zicind: "Iesi, ca te voi bate pe tine". Diavolul a zis: "Cum voi putea iesi, caci am facut sfat cu dinsa si nu pot sa-l calc".

 

Sfanta a lovit cu toiagul de trei ori si a zis: "Duh necurat, Domnul Hristos iti porunceste tie sa iesi din zidirea lui Dumnezeu!" Insa diavolul, tinguindu-se, zicea: "Unde ma voi duce!" Sfanta a zis: "Du-te in intunericul cel mai din afara, in focul cel vesnic si in muncile cele fara de sfirsit, care ti s-au pregatit tie, tatalui tau, satana, si tuturor care fac voia voastra". Iar surorile toate stateau si priveau de departe, neindraznind sa se apropie. Dar, de vreme ce diavolul nu voia sa iasa pentru ca se impotrivea mult, Sfanta Eupraxia, cautind catre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, nu ma rusina pe mine in ceasul acesta, ca sa nu se bucure diavolul cel necurat!" Diavolul indata, racnind cu glas mare, a iesit, iar femeia s-a facut sanatoasa din ceasul acela. Apoi, luind-o pe ea Eupraxia si sculind-o, a imbracat-o cu o haina curata. Deci, ducind-o in biserica, toate surorile impreuna au dat slava si multumire lui Hristos Dumnezeu.

 

Sfanta Eupraxia, din ziua aceea, mai mult a inceput a se smeri, slujind tuturor surorilor ca o roaba. Iar cind se aduceau copii neputinciosi la minastire, egumena ii trimitea la Sfanta Eupraxia, care, desi nu voia, insa, supunindu-se poruncii ei, ii tamaduia cu darul lui Hristos.

 

Cind s-a apropiat vremea fericitului sfirsit al Sfintei Eupraxia, egumenei i s-a aratat in vedenia visului descoperire de la Dumnezeu, ca mireasa lui Hristos in curind se va chema in camara cea cereasca. Deci s-a tulburat foarte mult de vedenia aceea, fiindu-i jale pentru despartirea de dinsele a iubitei Eupraxia. Dupa aceea, egumena a inceput a plinge si nici uneia n-a voit sa spuna acea vedenie.

 

Batrinele, vazind-o pe ea mihnita si plingind, nu indrazneau sa o intrebe pentru ce plinge asa. Apoi singure, umplindu-se de mihnire pentru intristarea ei, s-au apropiat de dinsa, graind: "Doamna si maica noastra, spune-ne noua pentru care pricina esti in astfel de intristare, pentru ca si inimile noastre s-au indurerat vazindu-te pe tine suspinind?" Egumena a zis: "Nu ma siliti, ca pina miine nu va spun". Batrinele au zis catre dinsa: "Maica noastra, viu este Domnul, de nu vei spune, cu mare mihnire vei rani sufletele noastre". Egumena a zis: "Nu voiam sa va spun pina dimineata, dar de vreme ce ma siliti, am sa va spun. Eupraxia ne lasa pe noi, caci miine se va duce din viata aceasta; dar nici una din voi sa nu-i spuneti, ca sa nu se tulbure si sa nu stie aceasta taina pina va veni ceasul ei". Egumena spunind acestea, surorile au plins mult pentru ca toate iubeau si cinsteau pe Eupraxia foarte mult, stiind ca este placuta lui Dumnezeu si adevarata roaba si mireasa a lui Hristos; deci, socoteau ca le este o mare paguba a se lipsi de dinsa.

 

Plingind ele, una din surori, auzind plinsul batrinelor si instiintindu-se de pricina plingerii, a alergat la pitarie si a aflat pe Eupraxia cocind piine si impreuna cu dinsa ostenindu-se si Iulia. Deci a zis catre Eupraxia: "Doamna, sa stii ca pentru tine plinge egumena cu batrinele". Eupraxia si Iulia s-au mirat de cuvintul acesta si stateau tacind. Apoi Iulia a zis catre Eupraxia: "Oare cel ce a fost altadata logodnicul tau, a rugat pe imparatul sa te ia din minastire cu sila, si pentru acestea se intristeaza doamna egumena si batrinele?" Sfanta a raspuns: "Viu este Domnul meu, Iisus Hristos, ca, de s-ar aduna toate imparatiile pamintului, nu vor putea sa ma sileasca pe mine, ca eu sa las pe Hristos, Mirele meu; insa, doamna mea, Iulia, du-te si instiinteaza-te, pentru ce este plinsul acela, pentru ca sufletul meu s-a tulburat foarte mult".

 

Deci, Iulia, ducindu-se, a stat linga usa si asculta cele ce vorbeau. Egumena spunea batrinelor de acea vedenie, astfel: "Am vazut pe doi barbati cinstiti, imbracati luminos, intrind in minastire si zicindu-mi: "Lasa pe Eupraxia, caci ii trebuieste Imparatului!" Si iarasi au venit doi barbati luminosi si mi-au zis: "Ia pe Eupraxia si o du pe dinsa la Imparatul!" Iar eu indata, luind-o pe dinsa, am plecat. Cind am sosit la niste porti preaminunate, ale caror frumuseti nu pot a le spune, acelea s-au deschis de la sine, am intrat inauntru si am vazut niste palate nefacute de mina, pline de slava nespusa si un scaun inalt pe care sedea un Imparat prea- luminos. Deci, eu n-am putut sa intru inauntru, iar pe Eupraxia, luind-o, au dus-o la Imparat. Ea, cazind inaintea Lui, i s-a inchinat si a sarutat Preacuratele Lui picioare. Am vazut acolo intuneric, apoi stralucire de ingeri si o multime de sfinti, toti stind si privind la Eupraxia. Dupa aceasta am vazut pe Maica lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioara Maria, stapina noastra, care, luind pe Eupraxia, i-a aratat o camara preafrumoasa si o cununa pregatita, stralucind cu slava si cu cinste si am auzit un glas, zicind catre dinsa: "Eupraxia, iata rasplatirea si cununa ta! Deci, acum du-te, iar dupa alte zece zile sa vii, ca sa te indestulezi de toate acestea intru nesfirsitii veci"".

 

Aceasta vedenie a spus-o egumena batrinelor, varsind lacrimi din ochi, si le-a zis: "Iata, acum este a zecea zi de cind am vazut aceasta vedenie si miine dimineata Eupraxia va muri!" Iulia, auzind aceasta, a inceput a se bate in piept si s-a dus la pitarie, plingind si tinguindu-se. Eupraxia, vazind-o plingind, i-a zis: "Te jur pe tine cu Fiul lui Dumnezeu, sa-mi spui ce ai auzit si pentru ce plingi asa!" Iulia a raspuns: "Pling caci astazi ne vom desparti de tine, pentru ca am auzit de la doamna noastra cea mare, ca miine te vei sfirsi!" Eupraxia, cind a auzit de aceasta, indata a slabit si a cazut jos ca moarta. Iulia sedea linga dinsa si plingea. Apoi Eupraxia a zis catre Iulia: "Da-mi mina, sora mea, si spijineste-ma; scoate-ma pe mine in lemnarie si aseaza-ma acolo". Iulia a facut asa.

 

Eupraxia, zacind la pamint, plingea, zicind catre Domnul: "Stapine, pentru ce Te-ai ingretosat de mine straina, care sint in saracie si pentru ce m-ai trecut cu vederea? Iata vremea in care eu puteam sa ma ostenesc si sa ma lupt cu diavolul, dar Tu acum iei sufletul meu! Milostiveste-Te, Doamne, spre mine, roaba Ta, si lasa-ma macar numai anul acesta, ca sa pling pentru pacatele mele, caci sint fara de pocainta si goala de fapte bune si n-am nadejde de mintuire. Caci in mormint nu este pocainta, nici lacrimi si nici mortii nu Te vor lauda pe Tine, Doamne, nici toti cei ce se pogoara in iad, ci cei vii vor binecuvinta numele Tau cel sfint! Daruieste-mi macar un an, ca smochinului celui neroditor!"

 

Ea tinguindu-se astfel, a auzit-o una din surori si, alergind, a spus egumenei si batrinelor. Atunci egumena a zis: "Cine i-a spus cele graite de noi si a tulburat sufletul ei? Nu v-am poruncit eu, ca nici una sa nu-i spuneti aceasta taina, pina ce-i va veni ceasul? De ce ati facut aceasta, tulburind-o mai inainte? Mergeti si aduceti-o aici". Sfanta, fiind adusa, s-a aruncat la picioarele egumenei, zicind: "Pentru ce nu mi-ai spus maica mea de sfirsitul meu care s-a apropiat, ca sa fi plins pacatele mele? Iata, acum ma duc, neavind nadejde de mintuire, de vreme ce sint straina de faptele cele bune; ci, miluieste-ma, stapina mea, si roaga-te lui Dumnezeu, sa ma lase sa mai vietuiesc un an, ca sa ma pocaiesc de pacatele mele; caci, ducindu-ma fara de pocainta, nu stiu care intuneric ma va cuprinde si care munca ma asteapta pe mine".

 

Egumena a zis catre dinsa: "Fiica mea, Eupraxia, viu este Domnul, ca nestricaciosul tau Mire, Hristos, te-a facut vrednica imparatiei ceresti si ti-a pregatit o camara preafrumoasa si cununa slavei celei vesnice". Apoi egumena a inceput a-i spune toata descoperirea care o vazuse pentru dinsa si astfel i-a mingiiat sufletul ei si a facut-o cu buna nadejde. Egumena o ruga sa mijloceasca la Dumnezeu pentru dinsa, ca s-o invredniceasca si pe ea de aceeasi parte. Iar Eupraxia, zacind la picioarele egumenei, a inceput a slabi cu trupul, caci mai intii a inceput a casca si a tremura, apoi au cuprins-o frigurile. Egumena a zis catre surori: "Luati-o si duceti-o in casa cea de rugaciune, pentru ca vine ceasul ei!"

 

Deci, luind-o, au pus-o in casa de rugaciune, iar surorile sedeau linga dinsa triste, plingind pina seara. Seara, egumena a poruncit surorilor sa manince si doar Iulia sa ramina singura linga Eupraxia; pentru ca aceea niciodata nu se departa de dinsa. Iulia, inchizindu-se cu dinsa, a petrecut pina dimineata. Ea se ruga de Eupraxia, zicind: "Sora, sa nu ma uiti inaintea Domnului; sa-ti aduci aminte ca am fost nedespartita de tine pe pamint, ca te-am invatat la citirea cartilor si ca te-am indemnat la nevointa. Deci, roaga pe Hristos, ca sa ma ia si pe mine cu tine!"

 

Sosind dimineata, egumena a vazut ca Eupraxia este in rasuflarile cele mai de pe urma si a trimis la surori, zicind: "Sa vina sa sarute pe Eupraxia cu sarutarea cea din urma, pentru ca se sfirseste!" Surorile, adunindu-se, o sarutau plingind si zicind: "Sora, pomeneste-ne si pe noi in imparatia lui Hristos!" Ea tacea, neputind sa vorbeasca. Mai pe urma de toate a venit la dinsa si aceea pe care o izbavise de muncire diavoleasca si ii saruta miinile, plingind si zicind: "Aceste sfinte miini mult mi-au slujit mie, nevrednica lui Dumnezeu, si cu ele s-a izgonit din mine diavolul care m-a muncit". Eupraxia nu-i raspundea. Egumena i-a zis: "Sora Eupraxia, nu miluiesti pe aceasta sora si nu-i raspunzi nimic, pentru ca plinge asa?"

 

Eupraxia, uitindu-se spre sora aceea, i-a zis: "Sora, pentru ce ma ostenesti? Lasa-ma sa ma odihnesc, ca sint aproape de sfirsit. Insa, teme-te de Dumnezeu, ca El te va pazi pe tine". Apoi, uitindu-se la egumena, a zis: "Maica mea, roaga-te pentru mine, ca mare osteneala este sufletului meu in ceasul acesta". Egumena a inceput a se ruga pentru dinsa cu toate surorile. Cind a sfirsit rugaciunea si a zis "Amin", Sfanta si Cuvioasa mireasa a lui Hristos, Eupraxia, si-a dat cinstitul si sfintul ei suflet in miinile lui Dumnezeu, vietuind treizeci de ani de la nasterea sa. Surorile, plingind mult dupa dinsa, au ingropat-o linga maica sa si au preamarit pe Dumnezeu, ca s-au invrednicit sa aiba intre dinsele o sora atit de placuta Lui.

 

Iulia a petrecut nedepartata de linga mormintul ei trei zile, plingind si tinguindu-se; iar a patra zi a venit la egumena vesela si bucuroasa si i-a zis: "Maica mea, roaga-te pentru mine, ca ma cheama Hristos, pe Care L-a rugat fericita Eupraxia pentru mine, pacatoasa, ca sa fiu impreuna cu dinsa". Zicind aceasta si sarutind pe toate surorile, intr-a cincea zi s-a sfirsit; si a ingropat-o linga mormintul Sfintei Eupraxia. Dupa treizeci de zile, Cuvioasa egumena Teodula diaconita, chemind pe surori, le-a zis: "Sa va alegeti o alta maica in locul meu, care sa va poata povatui, pentru ca pe mine ma cheama Domnul, pe care Cuvioasa Eupraxia L-a rugat mult pentru mine, ca sa ma rinduiasca cu dinsa si cu Iulia, ca si ele impreuna s-au invrednicit camarii ceresti, la care ma duc si eu acum".

 

Surorile toate s-au veselit pentru Eupraxia si Iulia, ca au intrat in bucuria Domnului lor, si se rugau ca si ele sa se invredniceasca de aceeasi parte; iar pentru maica care le lasa, plingeau, si si-au ales pe una din surori, anume Teognia, ca sa le fie egumena. Apoi, chemind-o egumena, a zis catre dinsa: "Stii bine toata rinduiala si tipicul vietii minastiresti. Te jur cu PreaSfanta si cea de o fiinta Treime, sa nu cistigi la minastire averi, nici oarecare bogatii, ca sa nu intorci mintea surorilor spre grijile pamintesti si, pentru acelea, sa se lipseasca de cele ceresti; ci mai virtos, defaimind toate cele vremelnice, sa cistige pe cele vesnice". Iar catre surori a zis: "Stiti viata Sfintei Eupraxia, faceti-va urma-toare ei, ca sa va invredniciti partii celei cu dinsa intru camara cea cereasca". Apoi, dind tuturor sarutarea cea din urma, a poruncit s-o duca in casa de rugaciuni, sa inchida usile si sa nu intre la dinsa nici una pina a doua zi. Surorile, intrind a doua zi dimineata, au gasit-o sfirsita intru Domnul si, plingind, au ingropat-o linga Sfanta Eupraxia. Din ziua aceea n-au mai ingropat pe nici una in locul acela.

 

Multe minuni se faceau la cinstitele moaste ale celor placute lui Dumnezeu; pentru ca se dadeau tamaduiri de toate neputintele si se izgoneau diavolii, care strigau, zicind: "O, Eupraxie, si dupa moarte ne biruiesti si ne alungi!"

 

Intr-acest fel a fost petrecerea si viata Cuvioasei Eupraxia, care s-a invrednicit slavei celei ceresti. Deci, sa ne sirguim si noi sa-i urmam ei. Sa cistigam smerenia, ascultarea, blindetea, iubirea si osteneala, rabdarea, curatia si intreaga ei intelepciune, ca si noi, cu rugaciunile ei, sa ne aflam vrednici bunatatilor vesnice si bucuriei si petrecerii cu cetele ingeresti si sa ne invrednicim a ne satura de slava Domnului nostru Iisus Hristos, intru imparatia Lui cea cereasca, cu toti sfintii, intru nesfirsitii veci. Amin.

 

Sfanta Diaconita Olimpiada

Sfanta Olimpiada a fost numita dupa numele maicii sale. Ea s-a nascut in Constantinopol din parinti slaviti si de neam mare. Tatal ei a fost unul din cei mai renumiti senatori, Anusie Secundul, iar maica sa a fost fiica slavitului Avlavie eparhul, care se pome-neste in minunile arhiereului lui Hristos, Nicolae. Acela, in zilele Marelui Constantin, era intiiul dupa imparat. Deci, Olimpiada, fiica lui Avlavie, a fost mai intii logodita cu Consta, fiul cel tinar al Marelui Constantin, care a luat imparatia Romei celei vechi dupa tatal sau. Dar el fiind ucis mai inainte de nunta, ea a fost data dupa Arsac, imparatul Armeniei, dar nici cu acela n-a trait multa vreme si a ramas vaduva. Deci, insotindu-se cu senatorul cel mai sus zis, Anusie Secundul, a nascut pe Sfanta Olimpiada, care neavind inca virsta desavirsita, parintii au logodit-o cu un tinar de bun neam, fiul lui Nevredie eparhul.

 

Nunta lor fiind indelungata si trecind 12 luni, mirele a murit, iar Olimpiada a ramas fecioara vaduva. Deci, chiar daca cu anii era desavirsita, n-a voit sa se mai logodeasca cu alt mire, ci a dorit ca sa petreaca toate zilele vietii sale in feciorie si in intreaga intelepciune. Murindu-i parintii, ea a ramas mostenitoarea multor bogatii si averi fara de numar. Dar pe toate le-a incredintat lui Dumnezeu si cu mina darnica le-a impartit celor ce aveau trebuinta: bise-ricilor, minastirilor, vietuitorilor in pustie, bolnitelor, caselor de saraci, caselor celor primitoare de straini, sarmanilor, vaduvelor celor ce se primejduiau in saracie mare, la cei ce sedeau in temnite si in legaturi, la cei ce erau in surghiunie departe, intr-un cuvint, la toti din nevoi le trimitea milostenie indestulata, incit se umpleau de indurarile ei multe tari. Ea insa petrecea in rugaciuni si in postiri, omorindu-si trupul cu totul si robindu-l duhului.

 

Pe vremea aceea imparatea Teodosie cel Mare, tatal lui Arcadie si a lui Onorie. El, avind o ruda cu numele Elpidie, voia sa dea dupa dinsul pe fericita Olimpiada, deoarece era tinara si foarte frumoasa. Ea insa nu voia. Imparatul a trimis la dinsa de multe ori, rugind-o si sfatuind-o sa se insoteasca cu Elpidie, rudenia lui. Ea nu voia nicidecum, desi auzea oarecare ingroziri si stia ca imparatul se porneste spre minie. Deci a trimis raspuns, zicindu-i astfel: "Imparate si domnul meu, daca Dumnezeu ar fi voit sa fiu in insotire, atunci nu mi-ar fi luat pe barbatul meu cel dintii. Dar, de vreme ce stia ca nu-mi este de folos in viata aceasta sa fiu cu barbat, a dezlegat pe barbat din viata cea impreuna cu mine si pe mine m-a eliberat din jugul cel greu al insotirii, punind in mintea mea jugul Sau cel bun".

 

Imparatul, miniindu-se, a poruncit eparhului cetatii sa ia toata averea ei in stapinirea sa, iar pe ea s-o pazeasca pina ce va implini 30 de ani. Eparhul, nu atit din porunca imparatului, cit din indemnul lui Elpidie, ii facea atita necaz si strimtorare, incit nu numai ca nu-i lasase nimic din averea sa, dar chiar pe ea o tinea sub stapinirea lui. Pentru ca n-o lasa sa vorbeasca nici cu arhiereii cei placuti lui Dumnezeu, nici sa se duca la biserica. El facea aceasta, ca ea, suparindu-se, sa se duca dupa barbat. Ea insa, bucurindu-se mai mult, multumea lui Dumnezeu.

 

Dupa citava vreme, Sfanta Olimpiada a scris imparatului astfel: "Imparateasca mila si cuvioasa datorie mi-ai facut mie, stapine al meu, poruncind altuia sa rinduiasca si sa pazeasca sarcina mea cea grea, de care ma ingrijeam. Dar imi vei face o mai mare facere de bine, daca vei porunci pristavului sa imparta toate averile mele bisericilor, saracilor si celor neputinciosi, ca sa pot scapa de slava desarta, nedind singura, si sa nu fiu cu grija pentru fireasca bogatie, tulburindu-ma pentru averile pamintesti care pier repede".

 

Imparatul, citind acea scrisoare a ei si socotind singur in sine, a poruncit sa-si stapineasca ea singura averile, pentru ca auzise de viata ei imbunatatita, petrecuta in mare infrinare si in aspra omorire de sine, fiind placuta lui Dumnezeu. Ea nu minca nimic din animalele care se taiau, nici nu intra in baie. Iar cind avea trebuinta sa se spele pentru curatenia trupeasca, atunci intra cu o camasa intr-un vas plin cu apa calda si astfel se spala. Ea, nu numai de slujnicile care ii slujeau, se rusina, dar si de sine insasi, nevoind sa se uite la goliciunea trupului sau.

 

Pentru o intelepciune ca acesta si cinstita viata a sa, Sfanta Olimpiada, de ale carei fapte bune se minunau si arhiereii, a fost inaltata la bisericeasca slujba a diaconiei de Preasfintitul Patriarh Nectarie, facind-o diaconita. Ea slujea Domnului cu celelalte sfintite diaconite in cuviosie si dreptate, intocmai ca Sfanta Ana, vaduva cea din Evanghelie, care nu iesea din biserica, slujind ziua si noaptea cu post si rugaciuni.

 

Viata fericitei Olimpiada era atit de neprihanita, incit nici vrajmasii nu puteau sa gaseasca vreo pricina asupra ei. Pentru ca vrajmasii care dusmanisera pe Sfintul Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului, erau vrajmasi si nevinovatei roabe a lui Hristos. Cel mai mult, Teofil, Patriarhul Alexandriei, s-a miniat asupra ei, pentru ca ea primea cu mare cinste si odihnea pe toti monahii straini, care veneau in Constantinopol, pe care el ii alungase din pustia Egiptului, slujindu-le din averea sa. Chiar si pe Teofil, ea il odihnise mai inainte de multe ori si il cinstea cu daruri; despre aceasta se scrie pe larg in viata Sfintului Ioan Gura de Aur.

 

Dar el, miniindu-se impotriva ei, pe de o parte, pentru monahii cei zisi mai inainte, iar pe de alta, pentru Sfintul Ioan Gura de Aur, se ispitea cu cuvinte hulitoare si cu pricini nedrepte s-o necinsteasca. Insa nimeni nu credea invrajbitoarele lui minciuni si clevetiri, de vreme ce toti o stiau pe dinsa ca este cu viata curata si Sfanta.

 

Aceasta roaba adevarata a lui Hristos, despre a carei lauda strabatuse slava prin toate bisericile, a facut asemenea samarinea-nului din Evanghelie, care, pe omul cel ranit de tilhari si nebagat in seama de trecatori, l-a pus pe dobitocul sau si l-a dus in casa de oaspeti, avind purtare de grija pentru dinsul. Ea a fost adapostire tuturor celor care nu aveau unde sa-si plece capetele; a fost purtatoare de grija cu osirdie pentru cei saraci si bolnavi, pentru cei vatamati de rani, aruncati pe ulite si parasiti de toti si, pe drept cuvint, a fost o adevarata mama duhovniceasca si lucratoare a tuturor faptelor de milostivire. Cita avere nu cheltuia ea cu facerile de bine, dind la saraci in toate zilele: aur si argint, haine si hrana, si la cei scapatati toate cele de trebuinta! Dar toate acestea nu este cu putinta a le spune.

 

Sfanta Olimpiada facea mult bine si arhiereilor care veneau la Constantinopol pentru trebuintele lor, implinindu-le nevoile lor cu toata indestularea. Ea a slujit bine din averea sa si Sfintitului Amfilohie, Episcopul Iconiei, si lui Optim al Pontului. Iar mai inainte a slujit si Sfintului Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu, care fusese arhiereu in Constantinopol, inaintea lui Nectarie; lui Petru al Sevastiei, fratele Marelui Vasile; si lui Epifanie al Ciprului, daruindu-le din destul aur, argint si podoabe bisericesti. Iar lui Optim, care a murit in Constantinopol, i-a inchis ochii cu miinile sale.

 

Dar nu numai sfintilor si barbatilor celor imbunatatiti, ci si clevetitorilor si invrajbitorilor le facea faceri de bine, precum lui Antioh, episcopul Ptolemaidei, lui Acachie al Veriei, lui Severian al gavalilor si celor asemenea. Ea era fara de rautate, dindu-se lui Dumnezeu cu totul. Drept aceea, averile pe care le avea, nu le socotea ca ale sale, ci ale lui Dumnezeu. Sfintul Ioan Gura de Aur o cinstea ca pe o mare roaba a lui Dumnezeu si o iubea cu dragoste duhovniceasca, precum altadata Sfintul Apostol Pavel iubea pe Persida, despre care scria: Sarutati pe Persida cea iubita, care mult s-a ostenit pentru Domnul. Sfanta Olimpiada nu a facut mai putin decit Persida, ostenindu-se mult pentru Domnul, caci slujea sfintilor cu mare credinta si dragoste fierbinte.

 

Cind Sfintul Ioan Gura de Aur a fost izgonit din scaunul sau, fara de vina si cu judecata nedreapta, fericita Olimpiada cu celelalte diaconite au plins foarte mult. Sfintul Ioan, la cea din urma iesire a sa din biserica, a intrat la locul de botez si a chemat pe fericita Olimpiada cu Pentadia, pe Procla si Salvina, diaconitele care si-au impodobit fecioria lor cu bunatati alese, si le-a zis: "Apropiati-va aici, fiicelor, si ascultati-ma pe mine, caci precum vad acum, cele lucrate pentru mine au iesit la sfirsit. Insa si eu acum am savirsit alergarea mea si socotesc ca de acum n-o sa mai vedeti fata mea. Dar va rog sa nu va despartiti de Biserica pentru episcopul pe care il vor pune in locul meu, ori dupa nevoie, ori cu sfatul cel de obste; ci sa va supuneti lui ca si lui Ioan. Pentru ca Biserica nu poate sa fie fara de episcop, si astfel veti primi de la Dumnezeu mila Sa. Pomeniti-ma si pe mine in rugaciunile voastre!"

 

Ele, plingind, au cazut inaintea lui cu fetele la pamint. Apoi sfintul a plecat in calea rinduita lui, in surghiun. Dupa izgonirea lui, aprinzindu-se biserica cea soborniceasca si arzind o mare parte a cetatii, atunci cei ce au fost prietenii Sfintului Ioan erau cercetati de eparhul cetatii daca sint vinovati pentru focul acela, ca si cum dinsii ar fi pus foc bisericii. Atunci Sfanta Olimpiada a rabdat pentru acea napasta, ca si cum ea ar fi fost pricinuitoarea acelei arderi. Deci, au adus-o la judecata si au intrebat-o cu groaza, pentru ca eparhul era cumplit si fara de omenie. Dar, desi nu s-a dovedit vina ei, insa acela a judecat cu nedreptate, ca Olimpiada sa dea o suma mare de aur pentru pricina arderii, de care ea nu era vinovata.

 

Dupa aceasta, Sfanta a parasit Constantinopolul si s-a dus la Cizic. Insa vrajmasii nu i-au dat pace nici acolo, ci, osindind-o la izgonire, au surghiunit-o in Nicomidia. De acest lucru instiintindu-se Sfintul Ioan Gura de Aur, i-a scris o carte din surghiunia lui, mingiind-o in necazurile ei. Fericita, petrecind in surghiunie multa vreme si rabdind multe chinuri, s-a mutat catre Domnul. Dupa ce s-a sfirsit din viata si inca fiind neingropat cinstitul ei trup, Sfanta s-a aratat in vis episcopului Nicomidiei, zicindu-i: "Sa pui trupul meu intr-o racla de lemn si sa-l arunci in mare, ca sa fie ingropat la malul unde va fi dus de valuri". Episcopul asa a facut. De aceea racla, fiind dusa de valuri, a iesit la mal la un loc care se cheama Brohti, unde era biserica Sfintului Apostol Toma. Acolo s-a facut instiintare de la Dumnezeu locuitorilor acelui loc, despre trupul Sfintei Olimpiada. Iar ei, iesind la mal si gasind racla cu trupul, l-au pus in biserica Apostolului Toma si se dadeau tamaduiri de toate neputintele.

 

Dupa multi ani, navalind barbarii, au ars biserica, iar moastele sfintei au ramas nearse. Ei le-au aruncat in mare, iar acolo unde s-au aruncat moastele, apele erau insingerate. Dumnezeu instiintind pe credinciosi de patimirea roabei Sale, ei iarasi au scos din mare moastele cele facatoare de minuni. De acest lucru aflind Patriarhul Serghie, a trimis pe preotul Ioan si i-a poruncit sa aduca acele moaste cu cinste la Constantinopol. Cind preotul a ajuns la locul acela si a ridicat sfintele moaste, a curs dintr-insele mult singe. Aceasta a fost la toti de mare mirare, caci dupa doua sute de ani, curgea singe din oase uscate, ca dintr-un trup viu. Acele moaste sfinte si facatoare de minuni, au fost duse in minastirea de fecioare, pe care a zidit-o Sfanta Olimpiada. Multe minuni se faceau la acele sfinte moaste, pentru ca toate bolile se tamaduiau si diavolii se izgoneau cu rugaciunile Sfintei Olimpiada si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinste si slava acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Nota - Viata acestei sfinte este adunata din Lavsaiconul lui Paladie, din scrierea lui Nichifor, din cartea lui Sozomen si din viata Sfintului Ioan Gura de Aur, precum si din ale carti.

 

.