Cuv.Moise Etiopianul; Sf.Mc.Diomid; Sf.Ana Proorocita, fica lui Fanuel

Cuviosul Moise Etiopianul

In partile Egiptului era un talhar vestit, cu numele Moise, de neam etiopian si negru la fata; el mai inainte a fost rob la un stapan vestit, care, pentru obiceiul lui cel rau si pentru multele feluri de ucideri, l-a gonit de la el; iar el, plecand, s-a alaturat de talhari. Vazandu-l ei ca este tare cu trupul si aspru la obicei, l-au pus mai mare peste ei insisi. Aceasta se povesteste despre dansul, ca si indreptarea lui sa fie aratata, adica ce fel de viata a avut si in ce fel de pocainta si placere de Dumnezeu a venit; caci si greselile sfintilor ce au fost mai inainte nu se tainuiesc, spre preamarirea milostivirii lui Dumnezeu, prin care se scot vrednici din nevrednici si din pacatosi se fac drepti.

Deci, Moise, facand talharii si jafuri impreuna cu tovarasii sai, mult sange a varsat si a savarsit multe fapte necurate si rusinoase, facandu-se vestit prin rautatea sa si infricosat tuturor. Intre alte fapte talharesti ale lui, se povesteste si aceasta: el avea gand rau asupra unui cioban de oi, pentru ca, mergand el la o fapta rea, a fost impiedicat de ciinii lui. Instiintindu-se de acel pastor ca paste oile de partea cealalta a raului Nil, a voit sa-l ucida; dar raul era atunci revarsat. Deci, legandu-si hainele si punandu-le pe cap, si-a luat sabia in dinti si s-a dus inotand pe raul cel mare. Vazandu-l pastorul de departe cum inota prin rau, si-a lasat oile si s-a ascuns. Moise, inotand cu repeziciune, a ajuns si, negasind pe pastor, a taiat patru berbeci mai alesi, pe care, legandu-i cu o funie, a inotat iarasi inapoi pe raul Nilului, tragand berbecii dupa sine. Deci, jupuindu-i, a mancat carnea cea buna, iar din piele a facut foale pentru vin.

Petrecand Moise intr-o viata rea ca aceasta multa vreme, si-a venit in simtire dupa o intamplare oarecare. Si anume, Dumnezeu, milostivindu-Se spre dansul, l-a chemat la pocainta, pentru ca El nu voieste moartea pacatosilor, ci intoarcerea lor spre mantuire. Deci, pacatosul s-a umilit cu inima si, caindu-se de faptele sale cele rele, a lasat talharitul si pe tovarasii sai si s-a dus in pustie la o manastire. El s-a dat in supunere la slujba egumenului si a fratilor; dar mai ales la slujba lui Dumnezeu si varsa multe lacrimi ziua si noaptea, caindu-se de pacatele sale facute mai inainte. Deci, petrecand toate slujbele care i se porunceau cu osirdie ostenindu-se, s-a facut monah ales. Dupa catava vreme, luind o chilie sihastreasca, vietuia singur intru Domnul, curatindu-si prin pocainta greselile facute mai inainte.

Petrecand el in indreptarea aceasta, au navalit asupra lui in chilie patru talhari, nestiind ca el este Moise. Fiind el singur, i-a biruit si i-a legat si, luindu-i in spate ca pe niste saci umpluti cu paie, i-a dus in manastire la biserica, zicand fratilor: "Deoarece mie nu mi se cade a face strimbatate nimanui, iar acestia venind asupra mea, eu i-am prins; deci, ce porunciti pentru ei?" Parintii au poruncit sa-i dezlege si sa-i lase liberi, zicand: "Noua nu ni se cade sa ucidem pe nimeni". Cunoscand talharii ca este Moise, care mai inainte a fost vataf de talhari, s-au mirat de aceasta schimbare a vietii lui, au preamarit pe Dumnezeu si, umilindu-se singuri, au venit in frica lui Dumnezeu; deci, pocaindu-se, s-au facut cu totii monahi iscusiti. Nu numai dansii, dar si alti talhari, auzind de Moise, vataful lor, ca s-a pocait si s-a facut monah, s-au lepadat si ei de talharit si de toate obiceiurile cele rele si s-au facut monahi imbunatatiti.

Acest nevoitor petrecand in ostenelile pocaintei, de la inceput au navalit asupra lui diavolii desfranarii prin ganduri necurate si prin pofte ispititoare, tragandu-l la obiceiul cel dintai al poftei destrabalate, dupa cum singur a spus mai in urma fratilor, zicand: "Atita suparare am suferit de la razboiul poftei trupesti, incat putin de n-am cazut din fagaduinta monahiceasca".

Mergand in schit la parintele Isidor preotul, i-a spus toate razboaiele cele trupesti. Sfantul Isidor a zis catre dansul: "Nu te tulbura, frate, ca inca esti intre cei noi incepatori; si pentru aceea diavolii mai aspru navalesc asupra ta, cautand in tine obiceiul cel mai dinainte. Pentru gonirea lor te povatuiesc sa primesti postirea cea din toate zilele si infranarea in mancare, ca sa nu-ti saturi pantecele. Ca precum ciinele cel obisnuit a roade oasele langa macelarie, nu se duce pana nu se inchide, si dupa ce s-a inchis, nefiind nimeni care sa-i arunce ceva, se duce topindu-se de foame, asemenea si diavolul desfranarii sade linga omul care se hraneste pana la saturare. Iar daca vei petrece in post si in infranare, omorandu-ti madularele cele trupesti, inchizandu-ti usa mancarii prin postire si nelasand sa intre in stomac saturarea, care naste pofta trupeasca, atunci diavolul, ca un ciine gonit de foame, suparandu-se, se va duce de la tine".

Intrand in chilie, Moise, robul lui Dumnezeu, si inchizandu-se, a petrecut in postirea cea de toata ziua, mancand o bucatica mica de paine seara, dupa apusul soarelui si ostenindu-se mult la lucrul mainilor. El de 50 de ori se scula in fiecare zi la rugaciunea pe care o savarsea in genunchi. Desi ostenea trupul sau cu osteneli si-l ascutea in postiri, nu inceta intr-insul pofta care porneste spre pacat. Pentru aceea a mers iarasi la parintele Isidor si i-a zis: "Parinte, nu pot sa stau in chilia mea, luptandu-ma de patimile trupesti". Iar fericitul Isidor, luindu-l, l-a suit pe varful casei si i-a zis: "Cauta spre apus".

Moise, cautand, a vazut o multime de diavoli infricosati, galcevindu-se si gatindu-se de razboi. Atunci iarasi a grait sfantul: "Cauta de priveste spre rasarit". Privind, a vazut o multime de sfinti ingeri, purtatori de lumina, asemenea pregatiti de razboi. Zis-a Sfantul Isidor catre Moise: "Cei dinspre apus ridica razboi asupra sfintilor lui Dumnezeu, iar cei dinspre rasarit se trimit de Domnul spre ajutorul neputinciosilor celor buni. Insa vezi ca mai multi sunt aceia ce ne ajuta noua, decat aceia ce se scoala asupra noastra". Moise, intarindu-se cu o vedenie ca aceasta si cu cuvintele staretului, s-a intors in chilia sa, si iarasi se indeletnicea cu postire si rugaciuni si cu obisnuitele lui osteneli.

Dar tot nu-l parasea din razboi, ci mai ales, aprinzandu-se din nalucirile cele din visuri, patimea suparare de la vrajmas. Deci, sculindu-se, a mers la un alt staret oarecare, sfant si foarte iscusit, si i-a zis: "Parinte, ce sa fac, ca visele imi intuneca mintea si, aprinzandu-mi trupul, indulcindu-mi mintea si nalucindu-mi prin vedenia visului, ma imping la pacat". Staretul a zis: "De vreme ce mintea ta n-ai despartit-o de acea dulce patimire, care se face in naluciri, pentru aceea patimesti aceasta urata suparare. Deci, sa faci ceea ce-ti voi zice tie: sa stai la priveghere si incet sa te obisnuiesti cu ea; sa te rogi cu trezire si te vei izbavi de acel razboi".

Moise, primind un sfat bun ca acesta de la sfantul povatuitor cel iscusit, s-a intors la chilie si a inceput a se deprinde in privegherea cea de toata noaptea. De aceea statea in mijlocul chiliei toata noaptea, neplecandu-si genunchii in rugaciune, ca sa scape de biruirea cea din vis, ci se ruga stand drept. El a petrecut sase ani intr-o chinuire de sine ca aceasta, si nici asa nu putea sa se izbaveasca de supararea trupului, care se lupta impotriva duhului - asa voind Dumnezeu -, adica, fiind ispitit ca aurul in ulcea, sa primeasca cea mai slavita cununa a vietii celei patimitoare.

Dupa aceasta, nevoitorul cel viteaz a gasit alta randuiala de viata aspra: iesind noaptea din chilia sa, inconjura chiliile cele sihastresti ale batranilor celor din pustie, si, luind vasele lor de apa, pe care le gasea desarte, le aducea apa fara sa stie ei. Apa era departe de locurile acelea, caci unii batrani isi aveau chiliile lor ca la doua stadii departe de apa, iar altii ca la trei, la patru si mai mult. Si cum unii nu puteau sa-si aduca apa singuri, fiind batrani, el umplea in fiecare noapte vasele lor cu apa. Astfel ostenindu-se el, si diavolul nesuferind sa-i vada suferinta lui, i-a facut - cu voia dumnezeiasca -, o rautate in acest fel: intr-o noapte, acest fericit iubitor de osteneala, plecand la un put, diavolul l-a lovit foarte tare peste sale cu un par mare, si a ramas acolo zacand ca un mort. Facandu-se ziua, monahii au mers la put pentru apa si au gasit pe Moise zacand mai mult mort.

Deci, ducandu-se ei, au spus despre aceasta marelui Isidor, parintele schitului, iar acesta, mergand cu fratii, l-a luat si l-a dus la biserica; deci, Moise, fiind slabanogit, a bolit atita vreme, incat abia dupa un an s-a intarit cu trupul. Parintele Isidor i-a zis: "Frate Moise, inceteaza de acum a te mai lupta cu diavolii mai presus de masura; caci si in aceasta vitejie se cade a pazi masura". Moise, nebiruitul ostas al lui Hristos, a raspuns: "Nu voi inceta de la lupta pana nu vor inceta de la mine nalucirile visurilor". Atunci Isidor i-a zis: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, iata, acum au incetat de la tine acele patimase suparari, si de aici inainte vei petrece in pace. Deci, apropie-te cu indrazneala si impartaseste-te cu dumnezeiestile Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos; insa sa stii aceasta, ca pentru aceea a fost lasat asupra ta un razboi trupesc greu ca acesta, ca sa nu te lauzi in mintea ta ca ai biruit patimile cu ale tale postiri si nevointe si ca sa nu pieri, inaltindu-te".

Moise, auzind acestea si impartasindu-se cu dumnezeiestile Taine, s-a dus la chilia sa. De aici inainte el a petrecut in pace de razboaiele cele de mai inainte, luind aminte de sine in linistita viata pustniceasca. Dupa cateva luni, fiind intrebat de-l mai supara patimile, el a raspuns: "De cand a facut rugaciunea pentru mine Parintele Isidor, slujitorul lui Hristos, de atunci nici un fel de suparare nu mai patimesc". Dupa niste ispitiri ca acestea, fericitul Moise a cistigat odihna prin milostivirea lui Dumnezeu si a vietuit din acea vreme restul vietii sale fara de patima si fara de suparare; iar asupra diavolilor a luat de la Dumnezeu putere mare, incat el ii defaima pe aceia ca pe niste muste. Deci, el s-a umplut de darul Sfantului Duh si s-a facut cinstit intre parinti.

Sfantul ajungand vestit pentru viata sa imbunatatita, a auzit despre dansul stapanitorul acestei laturi si a mers la schit, vrand sa vada pe parintele Moise. Despre sosirea acestuia i-a spus staretului, dar cuviosul, sculindu-se, a iesit din chilie, vrand sa fuga si sa se ascunda intr-o balta cu trestie. Atunci l-au intampinat slujitorii care erau cu boierul si l-au intrebat, zicand: "Unde este chilia parintelui Moise?" Iar el a raspuns: "El este un batran nebun si foarte mincinos si are viata necurata". Ei, auzind aceasta, s-au mirat si au trecut alaturea. Cand au mers la biserica, boierul a zis catre clerici: "Eu, auzind de parintele Moise, am venit sa ma binecuvintez de dansul. Dar ne-a intampinat pe noi un monah mergand in Egipt, si, intrebandu-l unde petrece parintele Moise, el a zis multe cuvinte de hula contra lui, numindu-l nebun, mincinos si ca ar avea viata necurata". Clericii, auzind aceasta, s-au mahnit si au zis: "Ce fel era acel staret care v-a spus voua cuvinte urate impotriva sfantului barbat?" Ei au raspuns: "Un batran inalt, negru la fata si imbracat in haina proasta".

Clericii au zis: "Acela este cu adevarat parintele Moise si de vreme ce nu a voit sa fie vazut de voi si cinstit, de aceea a grait acele vorbe pentru sine insusi". Boierul, folosindu-se mult, s-a dus, multumind lui Dumnezeu. Astfel Cuviosul Moise fugea de slava si cinstea omeneasca si de vorbirea cu mirenii care veneau la dansul, precum se scrie in Pateric despre iubirea lui de straini. Odata se daduse porunca tuturor parintilor vietuitori in pustie, zicandu-le: "Sa postiti toata saptamana aceasta si sa faceti Pastile". Din intamplare au venit niste frati straini din Egipt la parintele Moise si staretul le-a dat sa manance putina fiertura. Vecinii lui, vazand fumul, au spus clericilor: "Iata, Moise a nesocotit porunca, si-si face bucate!" Iar ei au zis: "Cand va veni in sobor, atunci il voi certa pe el". Insa toti stiau postirea lui Moise. Cand a sosit simbata, Moise a venit la biserica, la cantarea cea soborniceasca, si i-au zis parintii inaintea tuturor: "Parinte Moise, porunca cea omeneasca ai cal-cat-o, iar pe a lui Dumnezeu ai savarsit-o".

Inca si in viata Cuviosului Arsenie cel Mare, se povesteste: "Un frate oarecare venind de departe in schit, voia sa vada pe Cuviosul Arsenie si, fiind dus la dansul, l-a vazut pe el; dar nu s-a invrednicit a auzi cuvintele aceluia, pentru ca staretul sedea si privea in jos, fara sa zica o vorba. Apoi, iesind de la dansul, a rugat pe clericul care il ducea, sa-l duca la parintele Moise, care din talhar s-a facut calugar. Clericul a dus pe acel frate strain la Moise, care i-a primit pe ei bucurandu-se; apoi i-a odihnit, i-a ospatat si i-a eliberat, aratandu-le multa dragoste. Deci, clericul a zis catre acel frate strain: "Iata, i-ai vazut pe amandoi, pe parintele Arsenie si pe parintele Moise. Care din ei ti se pare ca este mai bun?" Fratele cel strain a zis: "Cel ce ne-a primit pe noi cu dragoste, acela este mai bun!" Atunci un staret din cei placuti lui Dumnezeu, auzind aceasta, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, arata-mi mie lucrul acestor parinti, caci unul fuge de oameni pentru numele Tau, iar celalalt ii primeste pe toti pentru numele Tau; drept aceea, care este mai desavarsit dintr-insii?" Staretul a vazut intr-o vedenie doua corabii mari, inotand pe un rau mare; intr-una era Cuviosul Arsenie si duhul lui Dumnezeu ii indrepta corabia cu multa liniste; iar in cealalta era Cuviosul Moise si ingerii lui Dumnezeu cu el, ii indreptau corabia si puneau faguri de miere in gura lui.

Cuviosul Moise, petrecand multi ani in nevointele pustnicesti, s-a invrednicit de randuiala preoteasca dupa o descoperire dumnezeiasca. Deci, cand l-a ridicat intai la treapta preotiei si a fost imbracat in stihar, episcopul a grait catre dansul: "Acum parintele Moise este alb cu totul!" Moise a zis catre episcop: "Stapane, oare cele din afara fac pe preot alb, sau cele dinauntru?" Ca si cum ar fi zis: "Oare imbracamintea dinafara, care acopera trupul, face vrednic pe om de preotie, sau bunatatile cele dinauntru?" Episcopul, voind sa-l ispiteasca daca este cu adevarat rob al lui Hristos si daca are bunatati inauntru, a zis clericilor: "Cand va intra Moise in altar, sa-l goniti; apoi sa va duceti dupa dansul, sa ascultati ce va grai". Clericii au facut aceasta si l-au izgonit din altar, zicandu-i: "Arapule, iesi afara".

El, iesind si stand la loc deosebit, se ocara pe el, zicand: "Ciine, bine ti-a facut! Bine ti-a facut, trup negru! Daca nu esti vrednic, cum indraznesti a intra in altar? Nu esti om, si pentru ce te duci la oameni, care sant slujitorii lui Dumnezeu?" Clericii, auzind aceste cuvinte ale lui, au spus episcopului. Episcopul a poruncit sa-l cheme iar in altar si l-a hirotonit preot. Dupa aceea, l-a intrebat, zicandu-i: "Parinte, ce-ai gandit cand te-am izgonit si cand te-am chemat iar?" Moise a raspuns: "M-am asemanat ciine-lui care cand este gonit, fuge, si cand este chemat se intoarce iar, alergand degraba". Episcopul a zis: "Cu adevarat un om ca acesta este vrednic de dumnezeiescul dar; pentru ca celor smeriti Dumnezeu le da har".

Acestui parinte i s-a facut si mai inainte o ispitire ca aceasta. Cand era inca intre noii incepatori, odata, fiind adunare de frati in schit, parintii au vrut sa-i ispiteasca smerenia lui si l-au defaimat, zicand: "Pentru ce arapul acesta umbla printre noi?" El, auzind aceasta, a tacut. Fratii, cand erau sa plece, l-au intrebat, zicandu-i: "Parinte Moise, nu te-ai tulburat cand te-au defaimat parintii?" El le-a raspuns cu cuvintele psalmistului: M-am tulburat si n-am grait...

Dupa primirea randuielii preotesti, Cuviosul Moise, petrecand 15 ani si implinind de la nastere saptezeci si cinci de ani, a adunat saptezeci si cinci de ucenici si s-a sfarsit muceniceste intr-acest chip: intr-una din zile, sezand cu fratii, a zis: "Sculati-va si fugiti de aici, ca astazi barbarii vor veni in schit sa taie pe monahi". Fratii i-au zis: "Parinte, tu pentru ce nu fugi?" El a zis catre dansii: "Eu am atitia ani si astept ziua aceasta ca sa se implineasca cuvantul Stapanului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridica sabia, de sabie va muri! Fratii au grait: "Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine".

El le-a zis: "Eu n-am nevoie de aceasta, insa fiecare sa se pazeasca pe sine cum petrece". Fratii, sculindu-se, au fugit, ramanand dintre ei linga dansul numai sapte. Dupa un ceas le-a zis: "Se apropie barbarii". Unul din cei sapte frati, temandu-se, a fugit din chilie intr-un loc oarecare. Barbarii, intrand, au taiat pe parintele si pe cei sase frati care erau cu dansul. Fratele care fugise, sezand in locul lui unde se ascunsese, a vazut cerul deschis si sapte cununi luminoase pogorandu-se din cer. Dupa ducerea barbarilor, intorcandu-se el in chilie, a gasit pe parintele si pe frati taiati, iar trupurile lor zacand in sange. Dupa aceasta, venind si ceilalti frati, le-au ingropat trupurile plingand.

Asa a fost sfarsitul Cuviosului parintelui nostru Moise arapul, care din talhar se facuse monah si care, prin adevarata pocainta, a placut desavarsit lui Dumnezeu. Lui nu numai Raiul, dar si cerul i s-a deschis ca unui mucenic, si s-a invrednicit de cununa slavei, cu ale carui rugaciuni sa ne povatuiasca si pe noi la adevarata pocainta si iubitorul de oameni Stapanul Hristos, Dumnezeul nostru, sa ne invredniceasca Imparatiei ceresti, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.



12 Februarie 2009

Vizualizari: 3350

Voteaza:

Cuv.Moise Etiopianul; Sf.Mc.Diomid; Sf.Ana Proorocita, fica lui Fanuel 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Radu FloreaPostat la 2013-08-28 15:24

    Excepţională pildă a tâlharului devenit pustnic. Câtă mărime de suflet, câtă osteneală, câtă smerenie, câtă bărbăţie. S-avem binecuvântarea lui şi să ne dăruiască Domnul Hristos o fărâmă din virtuţile cuviosului robului Său Moise Etiopianul.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE