Cuv. Simeon; Sf. Mc. Serapion si Marciana; Cuv. Vincentiu din Lerin

Viata Cuviosului Simeon Stilpnicul, din Muntele Minunat

 

Un tinar oarecare cu numele Ioan, de neam din Edesa, l-au adus parintii sai in Antiohia, vrind sa-l casatoreasca; deci, vazind o fecioara frumoasa cu numele Marta, au zis parintilor ei sa o dea in casatorie fiului lor. Parintii fecioarei s-au invoit la aceea, dar ea nu voia sa se marite, dorind sa se faca mireasa lui Hristos, si sa-si pazeasca fecioria sa nespurcata. Fiind silita de parinti spre nunta, ea a alergat la biserica Inaintemergatorului, care este dinaintea cetatii Antiohiei si, cazind, se ruga cu lacrimi, ca Domnul sa rinduiasca pentru dinsa lucrul cel de folos. Si i-a fost ei acolo o vedenie dumnezeiasca poruncindu-i sa se supuna parintilor si sa se insoteasca cu barbat. Deci, fecioara, plecindu-se la voia Domnului, s-a insotit cu Ioan.

Ea ii era lui nu numai ajutatoare vietii, dar si povatuitoare spre mintuire, indemnindu-l totdeauna spre lucrul cel bun. Ea isi impodobea viata cu postire, cu infrinare si cu rugaciune, sirguindu-se a placea lui Dumnezeu.

 

Adeseori cinstita Marta alerga la biserica Inaintemergatorului si se ruga cu multa osirdie Sfintului Ioan, patronul acelei biserici, ca sa mijloceasca la Dumnezeu cu rugaciunile lui, darul de a naste un prunc parte barbateasca. Pentru aceasta se fagaduia ca, de va naste un prunc, o sa-l aduca la Dumnezeu, precum a adus Ana pe Samuel spre slujba. Dupa un an i s-a aratat la rugaciunea cea de noapte, pe cind ea dormita, Sfintul Ioan Inaintemergatorul in biserica sa, zicindu-i: "Nadajduieste, femeie, ca rugaciunea ta este primita si-ti vei cistiga cererea. Ca semn al binecuvintarii lui Dumnezeu sa-ti fie tie acest bulgar de tamiie binemirositoare; si-i da un bulgare de tamiie mirositoare, zicindu-i: Cu acela cadeste-ti casa".

 

Desteptindu-se Marta din dormitare, a gasit in mina acel bulgare de tamiie, al carui miros era negrait. Apoi, iarasi i s-a aratat Mergatorul Inainte, zicindu-i: "Mergi la barbatul tau, ca vei zamisli fiu, si-l vei numi Simeon. El va suge lapte numai din sinul cel drept iar de cel sting nu se va atinge, caci va fi fiu al dreptatii. El nu va gusta carne, vin sau vreo mincare facuta cu mestesug omenesc, ci numai piine, miere si sare; iar bautura lui va fi apa. Tie ti se cade sa-l pazesti cu toata atentia in copilaria lui, ca pe acel ce are sa fie vas sfint, spre slujba Domnului Dumnezeului nostru. Dupa doi ani de la nasterea lui, il vei aduce aici in biserica mea si-l vei boteza. Dupa ce s-o invrednici de darul Sfintului Botez, atunci ti se va vesti ce va sa fie pruncul acela".

 

Marta, umplindu-se de spaima si de negraita bucurie din vedenia aceea, da mare multumire lui Dumnezeu si Sfintului Ioan Inaintemergatorul. Apoi, intorcindu-se acasa la barbatul sau, a zamislit prunc in pintecele sau si, implinindu-se vremea, a nascut fara de durere fiu, pe care l-a numit Simeon si-l hranea din sinul cel drept. Altadata, vrind sa se incredinteze cu adevarat de ceea ce i s-a grait in vedenie de Sfintul Ioan Inaintemergatorul, ca pruncul ce se va naste nu se va atinge de sinul cel sting, il punea la sinul cel sting, iar el, plingind, isi intorcea capul sau, nevoind sa suga. Cu cresterea lui s-a mai facut si aceasta minune. Daca in vreuna din zile maica sa gusta carne sau vin, in acea zi pruncul nu voia sa suga sin, ci raminea flamind pina a doua zi; iar mama, cunoscind pricina aceasta, se infrina in toate zilele de carne si vin si hranea cu post pe cel ce avea sa fie pustnic mare.

 

Cind pruncul a ajuns la virsta de doi ani, parintii sai l-au dus in biserica Mergatorului Inainte, unde l-au botezat. Dupa botez, pruncul indata a grait aceste cuvinte: "Am tata si nu am tata; am mama si nu am mama". El a spus aceste cuvinte sapte zile de-a rindul, de care lucru se minunau atit parintii, cit si toti cei ce-l auzeau; deci, l-au cunoscut ca are sa fie urmator nu celor pamintesti, ci celor ceresti. Dupa ce pruncul a fost intarcat, se hranea cu piine, cu miere si cu apa; iar carne nu minca nicidecum, nevoind sa primeasca nici o fiertura.

 

Pe cind pruncul era de cinci ani, s-a intimplat in Antiohia cutremur mare de pamint, pe vremea imparatiei marelui Justinian. In vremea acelui cutremur s-au darimat o multime de case, care au acoperit pe locuitorii lor; asemenea s-a darimat si casa parintilor sai si, fiind inauntru numai tatal sau, l-a omorit; iar maica sa a ramas vie, deoarece in acea vreme infricosata a cutremurului, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu s-a aflat in casa, ci se dusese la o casa oarecare spre a se ruga. Pruncul deasemenea nu era aca-sa, ci era in biserica Sfintului Intiiului Mucenic Stefan, si acolo pazindu-se de Dumnezeu, a ramas neatins.

 

Pruncul, iesind din biserica, nu stia unde sa se duca, fiind multe case cazute; iar casa lui nu si-o mai cunostea ci, umblind, ratacea prin darimaturile Antiohiei, pina ce o femeie oarecare dreptcredincioasa care-i cunostea parintii, vazind pe pruncul Simeon ratacind, l-a luat in spatele ei si l-a dus la un munte ce era aproape de cetate - ca acolo era locuinta ei.

 

Deci, fericita Marta, maica lui Simeon, vazindu-si casa darimata si ca toti cei ce s-au aflat in ea n-au mai ramas vii, socotea ca impreuna cu barbatul ei a murit si pruncul, zdrobindu-se de peretii de piatra; pentru aceasta se tinguia foarte mult. Dupa sapte zile, i s-a aratat ei Sfintul Ioan Botezatorul si i-a spus ca pruncul ei este viu si petrece la o femeie in afara cetatii. Atunci ea, ducindu-se la muntele acela, a gasit pe Simeon la femeia cea zisa mai sus si cunoscuta. Iar ea a spus cu mirare mamei, ca in toate acele sapte zile, pruncul n-a voit sa guste nici un fel de mincare, ci numai de doua ori a primit putina piine si apa. Luindu-si maica pe fiul sau, l-a dus in biserica Sfintului Ioan Inaintemergatorul si acolo a dat multumire lui Dumnezeu si sfintului pentru ca i-a pazit pruncul viu; apoi a plecat.

 

Intr-una din zile, Marta se gindea in sine la vedeniile care i s-au aratat ei despre prunc si la lucrurile cele de mirare care se petrecea acum cu ea; si, nepricepind ce o sa mai fie pe urma cu acel prunc, a dormit si a vazut o vedenie in acest fel: I se parea ca se vede pe dinsa intr-aripata si zbura tinind in miini pruncul, inaltindu-l pe el cu darul Domnului si zicind: "Fiule, in acest fel am dorit sa vad inaltarea ta; deci sa ma izbaveasca cu pace Ziditorul meu, ca una ce m-am invrednicit a fi binecuvintata intre fecioare; caci dau rodul pintecelui meu Celui Preainalt".

 

Dupa aceasta maica petrecea cu pruncul la un oarecare loc in Antiohia, ce se numea Heruvim. Acel loc se numea astfel pentru ca Tit, fiul lui Vespasian imparatul Romei, pustiind cu razboi Ierusalimul, a luat din biserica Ierusalimului doi heruvimi de aur, care fusesera pe chivotul Legii, si i-a dus pe ei in Antiohia; iar locul unde au fost pusi acei heruvimi se numea Heruvim.

 

Fericita Marta, petrecind acolo impreuna cu fiul sau, pruncul Simeon, a vazut o vedenie ca aceasta: Vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos, sezind pe scaun inalt si multi dintre drepti adunindu-se de pretutindeni; iar cartile vietii erau deschise, pentru ca se facea judecata. La rasarit se vedea Raiul desfatarii, iar la apus focul gheenei. Si a zis catre dinsul Duhul Sfint: "Asculta, pruncule si intelege cele ce le vezi aici. Sirguieste-te sa placi lui Dumnezeu, ca sa te invrednicesti de cinste, impreuna cu sfintii si sa cistigi negraitele bunatati, pregatite celor ce iubesc pe Dumnezeu". Din aceasta vedenie s-a inteleptit pruncul prin dumnezeiasca intelepciune si i s-a dat lui descoperirea celor nestiute si vederea tainelor celor ascunse.

 

Dupa putina vreme a vazut pe un barbat minunat la vedere, imbracat in haina alba, zicind catre dinsul: "Urmeaza-ma!" Simeon a mers dupa el. Iar barbatul ce i se aratase l-a dus in partile Tiberiei, care este aproape de Seleucia, si l-au pus pe el intr-un munte pustiu, sub care era un sat ce se numea Pilasa. Acolo, in muntele cel pustiu, petrecea cu fiarele ca si cu niste miei, de vreme ce numai pe acelea le avea imprejur vietuitoare; iar de oameni nu era vazut nicidecum. El era luminat noaptea si ziua de o negraita lumina; iar hrana i se aducea de barbatul acela, care il adusese pe el acolo, si care, adeseori aratindu-i-se lui, il povatuia intru toate si ii dadea hrana la vreme.

 

Dupa citva timp, cu povatuirea aceluiasi barbat, s-a suit in virful muntelui si a aflat o manastire mica, in care era un egumen, stind pe stilp, cu numele Ioan. Acelui egumen i se arata adeseori vedenii despre Simeon cel ce era sa vina la dinsul. Uneori vedea un prunc in haina, venind cu caruta la manastirea lui, alteori il vedea umblind prin vazduh si zburind pe deasupra manastirii, iar alte ori stind pe un stilp luminos, si cu acel stilp se apropia de manastire. Apoi vedea si pe un inger aratindu-i lui pe pruncul acela si zicindu-i: "Acesta este acela prin care vei cistiga mintuirea! Deci, egumenul spunea acele vedenii monahilor celor ce petreceau cu dinsul. Cind fericitul Simeon, cu povatuirea lui Dumnezeu a venit la manastirea lui, monahii se minunau, cum un prunc ca acesta, abia de sase ani, a putut sa umble prin atitea locuri pustii si sa vina la manastirea aceea.

 

Egumenul Ioan, vazindu-l de pe stilp, a cunoscut indata pe prunc, caci pe unul ca acela il vedea de multe ori in vedenie. Deci, s-a bucurat foarte mult de venirea lui si, chemindu-l la sine, l-a luat in brate si l-a sarutat, multumind lui Dumnezeu cu lacrimi. Pruncul era foarte frumos la fata, cu parul galben, cu ochii luminosi si placuti; chiar din privirea corpului lui se arata frumusetea sufletului. El era blind, tacut, grabnic in raspuns, intelept in cuvinte, plin de cerestile daruri, petrecind in liniste in manastirea aceea. Postirea lui era astfel: el minca linte muiata in apa, uneori dupa trei zile, alteori dupa sapte, iar alte ori dupa zece zile bea putina apa.

 

Fericitul Ioan, egumenul stilpnic, se minuna foarte mult de acest lucru. In manastirea aceea era un om prost, care pastea turma. Acela, vazind postirea pruncului cea mai presus de fire, s-a umplut de zavistie diavoleasca si voia sa-l ucida. Dar cind a voit sa inceapa acel lucru rau gindit in sine, indata i s-a uscat mina si din aceasta pricina s-a imbolnavit foarte rau cu trupul, incit era aproape de moarte. Pentru aceasta si-a marturisit cu pocainta pacatul, atit egumenului, cit si fericitului prunc Simeon. Pruncul, fiind fara de rautate, nu numai ca i-a iertat pacatul acela, ci s-a rugat lui Dumnezeu pentru el, incit, atingindu-i mina lui, indata i-a tamaduit-o si astfel tot trupul i l-a facut sanatos.

 

Din acea vreme, egumenul si fratii cinsteau foarte mult pe acest fericit prunc, ca pe acela pe care Domnul i l-a ales din pintecele maicii sale si l-a sfintit spre slujba Sa. Dupa aceea, Fericitul Simeon s-a rugat sa i se zideasca un stilp aproape de al parintelui Ioan. Deci, indata, dupa dorinta lui, i s-a zidit un stilp linga stilpul parintelui Ioan, si acolo s-a suit pruncul, imbracat in calugarie de Cuviosul Ioan, fiind numai de sapte ani. Astfel statea acolo, urmind parintelui sau, Ioan Stilpnicul.

 

La inceputul sederii lui acolo, i s-a aratat Domnul nostru Iisus Hristos in chip de prunc, stralucind cu negraita frumusete. Vazindu-l Sfintul Simeon, s-a aprins cu toata inima de dragostea catre El, caci L-a cunoscut ca este Stapinul sau. Deci, luind indrazneala, a zis: "Doamne, cum Te-au rastignit iudeii?" Iar Domnul, intinzind miinile in chipul crucii, a zis: "Asa m-au rastignit iudeii, insa Eu singur am voit sa ma rastignesc; iar tu imbarbatea-za-te si te intareste, rastignindu-te impreuna cu Mine in toate zilele". De atunci, placutul lui Dumnezeu si-a uitat trupul sau si se asemana celor fara de trupuri, avind viata ingereasca. Si astfel intrecea in nevointa pe staretul sau; pentru ca staretul cinta in toate noptile treizeci de psalmi, iar Simeon cinta cincizeci si une-ori, optzeci. De multe ori citea toata psaltirea intr-o noapte, nedormind de loc; si astfel slavea pe Dumnezeu toata ziua.

 

Staretul, vazindu-l astfel si temindu-se ca nu cumva sa slabeasca de atitea nevointe, il sfatuia, zicindu-i: "Fiule, inceteaza de la atita osteneala, care covirseste puterea omeneasca; pentru ca nici noua nu ne dai odihna. Tie iti este destul, ca din scutece te-ai rastignit impreuna cu Hristos; dar ti se cade a avea putina grija si de trupul tau, a-i lasa lui putin somn si a-i da hrana cu masura, ca sa poata purta pina la sfirsit ostenelile vietii pustnicesti. Nu spurca pe om mincarea si bautura, deoarece Domnul zice in Sfinta Scriptura: Toata verdeata de mincare, am dat-o voua spre hrana". Fericitul Simeon a raspuns staretului: "Desi nu spurca hrana pe om, insa ii naste ginduri spurcate, ii intuneca mintea, inradacineaza si ingroasa patima si preface pe omul cel duhovnicesc in trupesc, pironindu-i gindul de poftele cele pamintesti; iar noua, celor ce ne invatam ziua si noaptea in legea Domnului, se cade sa ne temen, ca sa nu ne rapim cindva cu amagirea somnului si astfel sa cadem in trindavie, precum zice proorocul: "A adormit sufletul meu de trindavie.". Mai ales se cade cu neadormita trezvie sa deschidem gura spre marirea lui Dumnezeu, ca sa tragem de sus darul Sfintului Duh. Dar ce-ti este tie, o, parinte, de cuvintele mele? Eu imi pun singur legile acestea, iar nu altora, deoarece mie imi este de trebuinta ca, prin multa asprime, sa-mi muncesc trupul meu cel tinar". Staretul s-a minunat de un raspuns ca acesta cu buna intelegere al pruncului celui tinar.

 

Lui Simeon, fiind stralucit cu lumina Sfintului Duh, i s-a descoperit toata imparatia diavolului si toate nalucirile. El a vazut pe cel mai mare al intunericului, sezind pe un scaun mare, avind o cununa stralucitoare pe capul lui, iar cetele dracesti, stind inaintea lui. Astfel se putea vedea stind inaintea lui, toate podoabele cele pregatite spre desarta inselaciune: aurul, argintul, pietrele cele de mult pret si margaritarele; dar toate acelea erau ca noroiul. Acolo se auzeau glasuri de trimbite, de fluiere, de cimpoi si de diferite instrumente muzicale. Se vedea pacatul in chip de fecioara frumoasa, careia ii urmau ca slugile, ispititorii cei ce indeamna si amagesc spre pacat. Acolo se vedea duhul viclesugului, duhul necuratiei, duhul lenevirii si duhul iubirii de argint, cascind cu gura nesatioasa si poftind sa inghita toata lumea. Acele duhuri inselatoare se sirguiau sa ispiteasca si pe Simeon spre iubirea pacatului. Pentru aceasta, il chemau spre pacat cu cuvinte spurcate.

 

Dar el, inarmindu-se cu arma cea obisnuita, adica cu semnul Sfintei Cruci si chemind numele lui Hristos, deodata au pierit de la sine nalucirile cele dracesti, asa precum raza soarelui goneste intunericul. Deci, privind spre biserica, a vazut Scaunul lui Dumnezeu, de la care iesea slava lui Dumnezeu si care stralucea pe Simeon. Deci, a trimis din Biserica la el unul din patriarhi, avind in miini niste mir de buna mireasma pe care, turnindu-l pe capul lui Simeon si ungindu-l, i-a zis: "Cu puterea acestei ungeri, vei izgoni pe diavoli; iar, incingindu-se cu dumnezeiasca putere de sus, ii vei taia cu miile si-i vei birui. Asadar, indrazneste, nadajduind spre Ziditorul, caci vrajmasul nu va spori nimic asupra ta si fiul faradelegii nu va putea sa-ti faca nici un rau!" Din acel ceas, Fericitul Simeon a luat putere asupra duhurilor celor necurate si a inceput a le izgoni din oameni si a tamadui toate bolile.

 

Intr-una din zile, Simeon Stilpnicul, robul lui Dumnezeu, a zis catre fericitul staret Ioan Stilpnicul: "Parinte, nu cu multe zile mai inainte de aceasta, mi-a aratat Domnul stapinirea satanei si pierzatoarele lui bogatii. Am vazut mestesugurile lui, cum se sirguieste sa porneasca razboi asupra celor imbunatatiti". Zis-a Ioan catre Simeon: "Fiule, Dumnezeu sa te pazeasca pe tine de viclesugurile lui". Simeon a zis: "Blestemata putere a satanei, macar de se sirguieste cu dinadinsul sa scorneasca rautati spre noi, dar nimic nu sporeste".

 

Vazind staretul ca pruncul socoteste intru nimic ispitele vrajmasului si, temindu-se sa nu cada intru inaltarea mintii a zis catre dinsul: "Fiule, noua ni se cade insa sa ne temem de mestesugurile diavolului cele de multe feluri. Sa nu ne nadajduim spre fapta cea buna a noastra, ca vrajmasul s-a imbracat cu infatisari de fier, gatind totdeauna cursa asupra monahilor celor tineri; si de ar afla diavolul intru dinsii vreme cuvioasa lui insasi, indata navaleste cu putere, ridicind razboi greu intru dinsii. Noua ni se cade mai ales, a ne ruga lui Dumnezeu si a chema pe Emanuel, ca sa fie totdeauna cu noi si sa surpe toata puterea vrajmasului".

 

Vorbind ei acestea a auzit satana si, umplindu-se de minie, scrisnea cu dintii asupra tinarului. Apoi a inceput cu naluciri infricosate asupra aceluia, inchipuindu-se in balauri si in fiare cumplite, repezindu-se asupra lui ziua si noaptea, ca si cum ar fi vrut sa-l inghita. Fericitul Simeon, luindu-si de ajutor pe Cel Preainalt si inarmindu-se cu arma Sfintei Cruci, zicea: Nu ma voi teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intimplare si de dracul cel de amiaza.

 

Intr-o noapte a lunii lui decembrie, in a doua straja a noptii, diavolul, adunindu-si toate cetele lui, a navalit fara de veste asupra lui, facind galagie mare. Deci, rupind acoperamintul, ce era deasupra fericitului Simeon, l-a aruncat intr-o ripa; dar mina Domnului era asupra pruncului, intarindu-l. Fericitul Simeon statea neclintit nu numai cu trupul, dar si cu marimea de suflet, deoarece nu s-a temut de navalirea vrajmasului. Dupa aceasta, diavolul a ridicat din mare un vint silnic si vifor - vint de tulburare -, a facut infricosate tunete si fulgere, izbind toata noaptea in stilpul lui Simeon. Cuviosul Ioan, socotind ca Simeon a fost ucis de acele tunete infricosate, plingea si chema pe monahi sa mearga sa-l vada de este viu; iar monahii nu i-au raspuns, pe de o parte, temindu-se de infricosarile acelea, nevrind sa iasa din chilii, iar pe de alta, ca erau porniti cu uriciune de diavol asupra pruncului, pentru ca ziceau in sine: "Unde este acum postirea aceluia care covirseste puterea omeneasca? Unde sint nevointele lui? Unde sint facerile lui de minuni? Ajuta-si acum singur!"

 

Fericitul prunc Simeon, auzind ca staretul plinge pentru el, a strigat catre dinsul, zicind: "Parinte nu te mihni de mine ca, acoperindu-ma cu darul lui Hristos, n-am patimit nici un rau; iar diavolul este rusinat. Facindu-se ziua, monahii au mers la stilpul lui Simeon, socotind ca vor gasi pruncul mort; dar, vazindu-l viu, vesel si luminat la fata ca un inger al lui Dumnezeu, s-au rusinat. Ei, de asemenea, au fost defaimati de staretul Ioan; si astfel, rusinindu-se, s-au dus la chiliile lor. Auzind Efrem, arhiepiscopul Antiohiei, de fericitul Simeon ca petrece viata aspra, a venit sa-l vada. Vazind pe prunc tinar, atit de desavirsit in fapte bune si rastignit impreuna cu Hristos, a preamarit pe Dumnezeu cu lacrimi. Apoi, intorcindu-se in cetate, povestea tuturor spre folos de petrecerea cea aspra in pustnicie a robului lui Hristos.

 

De atunci au inceput multi din monahi si din mireni a veni la el; unii ca sa-l vada; altii dorind sa se indulceasca de vorba lui cea de Dumnezeu insuflata; iar altii, cautind tamaduiri de bolile trupesti de la doctorul cel fara de plata.

 

Fericitul Simeon a cerut de la cei ce veneau la el o haina aspra de par, cu care si-a invelit in taina trupul lui cel gol. Haina aceea l-a ros pina la oase, curgind mult singe din rani si, um-plindu-se de singe, s-a lipit de trup si din aceasta pricina carnea putrezea. Iar el rabda toate acestea cu vitejie. Atunci a inceput a iesi miros din trupul cel putred, iar fratii cei ce se suiau la el pe stilp, cauta sa stie de unde iese acel miros si, aflind pricina acelui miros, au spus de aceasta parintelui Ioan. Iar el, ingreuindu-se pentru un lucru ca acela, a poruncit ca sa scoata incet tirsina de pe trupul lui Simeon si l-a certat, ca sa nu mai faca trupului sau o munca aspra ca aceea.

 

Fericitul Simeon mai avea si darul invataturii, care iesea ca un riu din gura lui. Deci, staretul, chemind pe frati, poruncea sfintului sa graiasca catre ei cuvint de invatatura, ascultindu-l singur cu dulceata. Pruncul cel tinar era dascal preaintelept si folositor monahilor celor batrini; pentru ca Duhul Sfint era in gura lui si toti se mirau de darul intelepciunii ce iesea din gura lui. Staretul numea pe Simeon noul David si spunea pentru dinsul o vedenie pe care a vazut-o in vis: "Am vazut o putere oarecare dumnezeiasca, ce avea in dreapta un fagure de miere si-l storcea deasupra capului pruncului, iar mierea din fagure curgea pe capul lui".

 

Un alt staret intreba: "Sint oare porumbei in stilpul acesta?" Iar fratii ii raspundeau: "Nu sint". Zis-a staretul: "Eu am vazut un porumbel purtator de lumina, zburind prin usa inauntru la prunc si dupa un ceas a iesit iarasi afara, zburind spre cer. Acestea vorbindu-le intre ei, fericitul Simeon a venit intr-o uimire, si s-a vazut pe sine rapit la inaltime si cu largimea zbura ca o pasare prin toate partile lumii. Apoi, era ridicat in sus pe sapte trepte, unde, asemenea cu Sfintul Apostol Pavel, a vazut ceea ce nu i-a vazut ochiul si a auzit ceea ce nu i-a auzit urechea, si iarasi pogorindu-se, intreba pe cel ce-l ducea: "Ce sint acestea ce se vad?" Iar acela a raspuns: "Acestea sint cele sapte ceruri, catre care ai fost rapit". Apoi a vazut Raiul, rasaduri frumoase de flori, palate mari luminoase si un izvor din care izvorau miruri. El n-a vazut pe nimeni acolo, decit pe Adam si pe tilharul cel cu buna intelegere. Fericitul Simeon, venindu-si in sine, a spus aceasta vedenie staretului sau. Si acela i-a zis: "Fiule, bine este cuvintat Domnul, Cel ce ti-a dat tie un dar ca acesta". Deci, pruncul sporea intru pustnicestile osteneli. Cind venea la dinsul cineva fara imbracaminte, el se dezbraca de haina sa si o dadea aceluia, iar el sedea dezbracat.

 

Acestea le facea de multe ori, nu numai vara, dar si iarna. Iar staretul, nevoind a-l lasa astfel, il imbraca cu haina, ca sa nu moara de frig. Iar el, lovindu-se in piept, plingea, zicind: "Vai, mie, ticalosul, cum sfintii patruzeci de mucenici au rabdat pentru Hristos in iezer gerul si gheata, iar eu nu ma invrednicesc ca de acest ger sa ma inghet? Cum voi scapa de vesnica scrisnire a dintilor si cum voi cistiga impartasirea cu sfintii?" Astfel, se tinguia de aceasta foarte mult. Iar staretul, mihnindu-se, ii zicea: "Ce mai voiesti sa mai faci tu, Simeoane? Tu ai numai un cuget, adica sa te ucizi pe tine singur!" Dupa o vreme oarecare, Simeon si-a gasit o muncire ca aceasta: A stat pe picioarele sale un an intreg, pina ce i-au putrezit coapsele si pulpele, astfel ca iesea mare putoare din dinsul. Parintele Ioan a chemat un doctor, vrind sa tamaduiasca ranile lui Simeon. Dar, Simeon, zimbind, a zis: "Viu este Domnul meu, ca nu se va atinge de mine mina si ajutorul omenesc". Atunci Domnul fara de veste i-a dat sanatate; astfel ca s-a sculat intreg cu amindoua picioarele si cu coapsele, nemaiavind nici urma de rani. Pentru aceasta, dind multumire lui Dumnezeu, a stat in genunchi multa vreme.

 

Venind praznicul Sfintelor Rusalii, in ziua dinaintea praznicului, fericitul Simeon a zis catre Cuviosul Ioan: "Parinte, cine este vrednic sa primeasca in limbi de foc pe Sfintul Duh, precum l-au primit Sfintii Apostoli?" Grait-a lui staretul: "Nu cauta lu-crurile cele mai inalte decit tine si nu cerceta pe cele nestiute, ci ceea ce-ti este poruncit, aceea sa gindesti". Pruncul zise: "Scris este, voia celor ce se tem de El o va face Domnul si rugaciunea lor va auzi si ii va mintui". Zicind acestea, si-a ridicat ochii in sus si s-a rugat din toata inima, zicind: "Doamne, cel ce ai trimis Sfintul Tau Duh peste sfintii Tai ucenici si apostoli, trimite si peste mine darul cel din bunatatea Ta si ma invredniceste ca sa invat poruncile Tale, pentru ca esti puternic a-ti savirsi lauda din gura pruncilor si sa graiesc cuvintele vietii vesnice".

 

Astfel rugindu-se el, indata Duhul Sfint S-a pogorit din cer peste dinsul ca o lumina aprinsa. Atunci inima lui s-a umplut de intelepciune si de intelegere si graia multe din dumnezeiasca Scriptura; si nimic nu putea sa se impotriveasca intelepciunii duhului, care petrecea in dinsul. El spunea nu numai cu gura, ci si in scris, cuvinte folositoare de suflet pentru viata monahiceasca, pentru pocainta, despre intruparea lui Hristos si despre judecata ce va sa fie. El tilcuia multe lucruri neintelese din Sfinta Scriptura; iar staretul se minuna foarte mult de un dar ca acela al lui Dumnezeu, care era in pruncul cel tinar si zicea: Asupra acestui prunc s-a implinit ceea ce a scris David: "Cuvintul Domnului l-a aprins pe el.". Acum am cunoscut ca acest prunc face lucruri minunate, nu mai putin, mi se pare, decit Apostolii. Si toti monahii se minunau si au inceput a se teme de el, inspaimintindu-se de invatatura lui si de minunile ce se faceau de dinsul.

 

Unii din monahii aceia, au vazut in vedenia visului, trei camari cu cite trei scaune si trei cununi erau pe scaune. Si intrebind ei: "Cui este gatita slava aceea ce se vede?" S-a auzit un glas zicind: "Pruncului Simeon!"

 

Fericitul Simeon, stralucind ca soarele prin viata cea ingereasca, isi indrepta cugetul sau de la cele pamintesti spre cele ceresti. El a voit ca prin stilp mai inalt sa se apropie de cer; deci, i s-a zidit un alt stilp, care avea patruzeci de trepte. Cind fericitul Simeon voia sa urce stilpul acela, arhiepiscopul Antiohiei si episcopul Seleuciei, auzind de acestea, au venit in manastirea aceea cu clerul lor. Deci, aprinzind luminari, au luat cu buna cucernicie pe dumnezeiescul prunc Simeon si l-au dus mai intii in biserica, apoi in Sfintul Altar, unde l-au hirotonit diacon. Dupa aceea l-a urcat cu psalmi si cu cintari pe stilpul cel mai inalt. Sfintul Simeon a stat pe acel stilp opt ani. Deci, stind el acolo pe stilpul cel mai inalt, arata viata mai presus de fire, asemanindu-se heruvimilor, astfel ca neincetat preamarea pe Dumnezeu. Dar, ca sa nu se laude tot trupul inaintea lui Dumnezeu cu vointa Lui, a ridicat satana asupra lui un greu razboi trupesc, si astfel, voia sa-l spurce prin nalucirea visului. Iar el, impotrivindu-se ispitei, nu si-a dat somn ochilor sai, ci se ruga lui Dumnezeu cu multe lacrimi, ca sa-i fie ajutator impotriva vrajmasului, care s-a sculat asupra lui si sa-l umbreasca in ziua razboiului. El a vazut un barbat luminos, cinstit si carunt, pogorindu-se de sus, imbracat cu vesminte preotesti, avind in miini un potir cu dumnezeiestile Taine ale Preacuratului Trup si Singe al Domnului nostru Iisus Hristos, si s-a umplut vazduhul de negraita buna mirosire. Deci, apropiindu-se de dinsul barbatul acela ce se vedea luminos, l-a impartasit cu Sfintele Taine si i-a zis: "Imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta, ca de acum nu te vor mai supara nalucirile din vis! Dar numai pazeste-te cu dinadinsul de gindurile tale si nadajduieste spre Dumnezeu! Sfintul Simeon, umplindu-se de preamulta bucurie si de negraita dulceata din vedenia aceea, lauda pe Domnul. Apoi se pazea de gindurile care navaleau, precum si de vorbirile omenesti; de vreme ce in toate zilele petrecea inchis pina la al noualea ceas, nevoind sa vorbeasca cu nimeni, decit cu Unul Dumnezeu.

 

Sosind fericitul sfirsit al parintelui staret Ioan Stilpnicul, pe care Sfintul Simeon l-a vazut mai inainte, a trimis la dinsul, zicind: "Nu te mihni, parinte, daca vei auzi de ziua ducerii tale, caci aceasta datorie este pentru toti oamenii de obste. Eu am cunoscut ca astazi te cheama Hristos la odihna ca, dupa osteneli, sa te odihnesti cu sfintii. Deci, o, parinte, sa-mi dai mie binecuvin-tarea lui Avraam, sa-ti aduci aminte de mine cind vei merge sa te inchini Scaunului slavei Preasfintei si celei de o Fiinta Treimi si sa te rogi pentru noi, ca si noi, biruind lumea, sa cistigam cereasca imparatie si sa ne vedem acolo unul cu altul!".

 

Ioan, auzind aceasta, nu s-a indoit, nici s-a inspaimintat cu mintea, ca cel ce era gata de moarte, desi era sanatos cu trupul, neavind nici o boala. Apoi a grait lui Simeon prin trimisul sau: "Fiul meu sa te binecuvinteze pe tine Dumnezeul parintilor nostri, pe care L-ai cautat si Unul Nascut Fiul Tatalui pe care L-ai iubit si facatorul de viata Duh, pe Care l-ai dorit. O dumnezeire a Prea-sfintei Treimi sa-ti fie tie intarire si aparare! Acela sa te povatuiasca si sa te mingiie. Cei ce te vor binecuvinta, vor fi binecuvintati, iar cei ce te vor blestema, vor fi blestemati. Dumnezeu sa-ti adauge cinstea, deoarece tu pe mine, duhovnicescul tau parinte, m-ai cinstit ca pe un parinte trupesc. Sa afle dar si mila de la Domnul, maica ta cea fericita, care mi-a slujit mult". Deci, fratii care stateau inaintea staretului, auzind cuvintele ce le graia, s-au infricosat. Apoi l-au intrebat: "Ce poruncesti, parinte, pentru tinarul Simeon? Staretul raspunse: "Voiesc ca toti sa fie urmatori asemenea lui Simeon in dragostea cea invapaiata a inimii lui catre Dumnezeu. Sa se invredniceasca de ajutorul rugaciunilor acestuia, care este vas ales al lui Dumnezeu, mare si cinstit".

 

Parintele Ioan, invatind pe frati si rugindu-se pentru ei, s-a facut ca si cum ar voi sa se odihneasca putin si a adormit ca si cuprins de un somn dulce. Astfel si-a dat fericitul sfirsit, nefiind bolnav cu trupul si aflindu-se totdeauna pe linga Sfintii Parinti.

 

Dupa moartea cuviosului staret, Sfintul Simeon s-a dedat spre mai multe osteneli. Iar rinduiala vietii lui era astfel: De dimineata pina la al noualea ceas se ruga, dupa al noulea ceas se indeletnicea cu citirea si scrierea cartilor pina la apusul soarelui; iar dupa apusul soarelui incepea rugaciunea si astfel petrecea toata noaptea fara de somn, pina in zori de ziua. Cind se lumina de ziua, poruncea somnului, ca unui rob, sa se apropie putin de el; astfel, dormitind foarte putin, iarasi se scula si isi incepea obisnuita pravila. In vremea rugaciunii tinea in mina dreapta tamiie, care fara sa fi fost carbuni de foc, iesea din ea fum de tamiie.

 

Odata, se auzea in vazduh popor mult, cintind impreuna cu el si zicind Aliluia; iar aceia erau sfintii ingeri. El adeseori petrecea multe zile si nopti fara somn. Odata n-a dormit deloc treizeci de zile si treizeci de nopti, rugind pe Dumnezeu, ca sa ia somnul cu totul de la el; insa Dumnezeu i-a zis: "Se cuvine tie sa dormi ca sa-ti odihnesti putin trupul".

 

Dar, diavolul, nesuferind sa vada o nevointa ca aceea a lui Simeon, iarasi s-a inarmat contra lui cu toate cetele sale si se silea sa-l ingrozeasca cu diferite naluciri; fiindca uneori se inchipuiau in balauri si in felurite fiare, si astfel se repezeau sa-l muste. Alteori diavolul se prefacea intr-o pasare neobisnuita, care avea fata de prunc si cadea catre fata lui, iar alteori se arata in multime de oaste, venind contra lui cu chiot mare ca la razboi, vrind sa-l surpe jos si astfel sa-l rastoarne la pamint impreuna cu stilpul lui.

 

Odata, au izbit cu o piatra mare in stilp, incit era cit pe ce sa cada; dar puterea lui Dumnezeu cea nevazuta l-a sprijinit si l-a indreptat. Odata, i s-a aratat diavolul ca o fata de arap, neagra si fara de rusine, care se sirguia sa cuprinda cu miinile lui grumajii sfintului, si-i zicea: "Inca odata ma voi lupta cu tine si de ma vei birui, ma voi duce de aici". Toate nalucirile si aratarile acelea dracesti, sfintul le gonea cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci. El a vazut o vedenie dumnezeiasca foarte minunata: I se parea ca vedea cerul deschis si pe Domnul nostru Iisus Hristos inconjurat de negraita stralucire, ca o vapaie de foc; iar Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil stateau imprejurul lui, unul in partea dreapta iar altul in stinga, si sub picioarele lor un nor rosiatic.

 

Sfintul Simeon, vazind aceasta, s-a inchinat Domnului sau si, intinzind miinile spre El, s-a rugat ca, dupa buna sa credinta, sa-i dea lui sa aduca roduri bune duhovnicesti. Deci, Domnul a binecuvintat pe Simeon de trei ori, cu semnul dumnezeiestilor Sale degete. Simeon, privind in jos, a vazut pe fata pamintului o multime mare de diavoli in multe feluri de chipuri: Unii ca vierii si altii ca si caprele de turma; si i-a dat lui Domnul putere peste acei diavoli ca sa-i izgoneasca. Iar ca intarire a acelei puteri, Sfintul Simeon s-a pogorit de la Domnul, avind in miinile lui un toiag de finic; si indata toata multimea vazuta a diavolilor a fugit din fata lui Simeon si s-a facut nevazuta.

 

Deci, sfintul avea putere sa izgoneasca toate duhurile cele viclene din oamenii care se duceau la el; si astfel ii tamaduia de tot felul de boli si invia mortii. Odata, un om caruia ii murise fiul, venise la stilpul sfintului si striga cu lacrimi, rugindu-se sa-l miluiasca si sa se roage lui Dumnezeu pentru fiul sau cel mort. Sfintul, savirsindu-si rugaciunea sa, a zis acelui om: "Mergi in numele Domnului, ca fiul tau este viu!" Omul acela, crezind cuvintele sfintului, s-a dus la casa sa si si-a gasit fiul inviat din morti. Deci, luindu-l, l-a adus la sfintul cu negraita bucurie si a dat pentru aceasta multumire lui Dumnezeu si placutului Sau.

 

Dupa aceasta, Sfintul Simeon iarasi a vazut pe Domnul Dumnezeul nostru, Caruia ii stateau inainte cetele ingeresti, dintre care cei dinainte tineau o cununa imparateasca impodobita cu pietre scumpe, in al carei virf era o cruce care stralucea ca fulgerul; iar sfintii ingeri voiau sa incoroneze in imparatie cu acea cruce pe Simeon. Apoi Sfintul Simeon le-a zis: "Sa nu luati de la mine aceasta haina de par, in care m-am imbracat pentru Hristos". Iar ingerii i-au zis: "Pentru aceea sa ai cununa cea pregatita tie in imparatia lui Hristos si sa te imbraci ca si cu o porfira cu darul Sfintului Duh; si astfel vei imparati cu sfintii in imparatia cea fara de sfirsit". Deci, fericitul Simeon, cautind spre Domnul, a zis: "Doamne, Ziditorule al tuturor, de vreme ce pe mine nevrednicul binevoiesti sa ma invrednicesti slavei sfintilor Tai in imparatia Ta, atunci ma rog bunatatii Tale, da-mi ca de acum inainte sa nu ma mai impartasesc de hrana omeneasca cea paminteasca". Si a auzit pe Domnul invoindu-se impreuna la cererea lui si indata sfintii ingeri, apropiindu-se, au pus peste pustniceasca lui haina de par, o haina imparateasca prealuminata si i-a incoronat capul cu cununa si au cintat cu glas mare, zicind: "Slavit si preamarit este Hristos Dumnezeu, Imparatul cerului si al pamintului; deci, sa fie laudat Simeon, robul Lui".

 

Dupa o vedenie ca aceea, sfintul Simeon n-a mai gustat deloc hrana paminteasca pina la sfirsitul sau, de vreme ce se hranea cu hrana cea cereasca care i se aducea de ingeri. In ce fel si cit de multe minuni a facut Sfintul Simeon si cit de minunate au fost faptele lui, se afla scris pe larg in cartea vietii lui. Dar aici se pomenesc putine din minunile lui cele multe, nelungind cuvintul, ca sa nu se supere cel ce citeste si cel ce asculta, voi povesti citeva din ele:

 

Odata i s-au descoperit Sfintului Simeon toate rautatile ce erau sa navaleasca asupra cetatii Antiohiei si asupra partilor celor dimprejurul ei; pentru ca a vazut pe un inger, tinind o sabie in mina si zburind prin vazduh pe deasupra cetatii. Deci, sfintul a strigat catre Dumnezeu, rugindu-se pentru cetate din toata inima. El a stat inaintea Domnului, ca oarecind Moise, rugindu-l sa-si intoarca minia Sa de la poporul Sau. Domnul i-a zis: "Iata, strigarea pacatelor acestei cetati s-a suit inaintea Mea, minia si iutimea Mea am pornit-o asupra ei; deci, o voi pierde pentru pacatele ei, trimitind foc, sabie si moarte. Aceia m-au intaritat in paginatatile lor; iar Eu o voi da in robia strainilor". Sfintul a spus aceasta vedenie unor cucernici barbati, care veneau la el din cetate si-i indemna pe toti spre pocainta.

 

Deci, netrecind multa vreme, Dumnezeu a ridicat pe batrinul Hosroie, imparatul Persiei. Acesta a fost mos lui Hosroie, cel mai tinar, care a luat din Ierusalim lemnul cel de viata facator al Sfintei Cruci. Deci, a venit Hosroie cu putere persana si haldeiasca si a batut cu razboi mare cetatea Antiohiei. Fericitul Simeon, stind pe stilp, era acoperit de Dumnezeu si aparat de barbarii ce navalisera spre acea parte. Deci, sfintul se ruga Domnului, ca sa-Si intoarca minia Sa de la acea cetate si sa nu o dea in miinile vrajmasilor; dar n-a putut sa imblinzeasca si sa potoleasca dreapta minie a lui Dumnezeu. Si iarasi s-a facut o vedenie. In acea vedenie, a vazut ca sta inaintea sa o cruce prealuminoasa, iar linga ea doi ingeri, avind in miini arcuri incordate si sageti gatite spre sagetare; iar acei ingeri au grait catre dinsul, zicind: "Iata, crucea aceasta ti-a trimis-o tie Domnul spre aratare si ca semn de pace, ca nu vei cadea sub minia lui Dumnezeu, care a navalit asupra acestei cetati; iar sagetile sint gatite spre gonirea vrajmasilor celor ce se apropie de locul tau, de vreme ce noi sintem pusi sa te pazim".

 

Iarasi a vazut Simeon in vedenie o cetate luata si in mijlocul ei se auzeau vrajmasi, strigare, plingere si racnete mari. Acolo se vedea ca unii erau taiati de sabie, altii dusi in robie, iar altii fugeau, aruncindu-se dupa zidurile cetatii. Intre cei ce fugeau se vedeau si doi monahi din manastirea lui, care se temeau de navalirea paginilor; astfel ei au lasat manastirea si muntele si au fugit din cetate. Pe cind fugeau din cetate impreuna cu alt popor, i-a vazut sfintul cum au fost ajunsi si prinsi de barbari. Unul a fost ucis cu sabia, iar altul a fost dus in robie. Acestea toate ce s-au vazut de Sfintul Simeon s-au implinit dupa putine zile. Pentru ca cetatea Antiohia s-a luat, pustiindu-se cu sabie si foc si mult popor a fost dus in robie. Multi au scapat insa cu rugaciunile sfintului Simeon din acea cumplita primejdie; deoarece barbarii intrind in cetate cu multa putere, poporul a deschis alte porti dinspre miazanoapte si miazazi, ce nu erau pazite de barbari, si au fugit pe acolo, iar altii au fugit aruncindu-se dupa ziduri.

 

Deci, mult popor a fugit la munte si in pustie si s-au pazit cu milostivirea lui Dumnezeu, afara de cei doi monahi pomeniti mai sus. Vrajmasii veneau si la muntele pe care era manastirea si stilpul lui Simeon, dar se intorceau deserti, pentru ca muntele era acoperit, precum oarecind era acoperit muntele Sinai de negura si de nor, incit nu vedeau stilpul si manastirea. Altii erau intorsi si ingroziti de puterea cea nevazuta si astfel fugeau inapoi cu spaima, ca si cum ar fi fost goniti de o multime de ostasi inarmati. Deoarece rugaciunea sfintului era arma infricosata si de nebiruit potrivnicilor, si nici unul din cei ce au fost cu sfintul in munte n-a patimit ceva rau de navalirea barbarilor, afara de cei doi frati, care au fugit in cetate de frica.

 

Dupa plecarea barbarilor, multi raniti veneau la sfintul, si tuturor le dadea tamaduiri. Iar pe cei ce erau dusi in robie, sfintul i-a izbavit din legaturi si din robie si cu rugaciunile lui i-a eliberat. Citi isi aduceau numai aminte de numele sfintului, fiind in robie, indata le cadeau legaturile si obezile; astfel umblau prin mijlocul barbarilor, ca cum ar fi nevazuti si veneau in tara lor fara nici o impiedicare. Asa si fratele cel mai sus pomenit, al carui tovaras a cazut de sabie, a iesit de la robie cu un ostas oarecare, ce zicea: "Cind ne-am adus aminte de parintele Simeon si cu lacrimi am chemat numele lui, indata legaturile ce erau pe noi s-au dezlegat singure si au cazut; iar noi am trecut prin mijlocul barbarilor si nimeni dintre ei nu ne-au intrebat sau sa ne fi impiedicat pe noi.

 

Un batrin oarecare, orb de ochi, sedea mai inainte de navalirea barbarilor sub un munte linga cale, cerind milostenie de la cei ce treceau. Navalind fara de veste barbarii, unul din ei l-a lovit cu sabia peste grumaz, insa nu i-a taiat capul, ci i-a facut numai o rana de moarte; astfel batrinul acela se tavalea prin singele sau, avind putina nadejde de viata. Vazind aceasta Sfintul Simeon cu ochii sai inaintevazatori a chemat pe oarecare din frati si i-a trimis sa-l ia si sa-l aduca la dinsul pe acel batrin. Deci, aceia, ducindu-se, l-au luat pe o rogojina si l-au adus inaintea stilpului. Sfintul, luind tarina de la pamint si amestecind-o cu apa sfintita, a poruncit sa o lipeasca de rana batrinului, zicind: "In numele lui Emanuel, aseaza-te, capule, la locul tau si te intareste". Si indata, cu acest cuvint, s-a lipit capul batrinului la loc si s-a unit cu vinele lui, s-a intarit si s-a tamaduit acea rana infricosata, astfel ca batrinul a inceput a vorbi. Ochii lui cei orbi s-au deschis si toti cei ce priveau la acea minune s-au inspaimintat si au slavit pe Dumnezeu.

 

Dupa citiva ani, Cuviosul Simeon, suparindu-se de neodihna, de vreme ce venea la dinsul din toate partile multime de popor fara de numar, aducindu-si bolnavii, tulburindu-i linistea lui, s-a gindit sa lase acel stilp pe care statuse opt ani si sa se mute aiurea, in alt loc mai linistit. De acolo nu era departe un alt munte inalt cu totul si pustiu, de vreme ce nu era in dinsul nici apa si nimeni din oameni nu s-a suit acolo, fiindca nu era usor de suit. Acel loc era locuinta numai balaurilor, fiarelor cu patru picioare si tiritoarelor celor otravitoare. In acel munte se gindea Sfintul Simeon sa se mute. Pe cind se gindea el la acestea, i S-a aratat Domnul cu o multime de sfinti ingeri, pogorindu-Se din cer prin nor luminos spre acel munte si graind catre dinsul: "Grabeste-te, Simeoane, de te suie pe acest munte minunat; caci asa se va numi acest munte de acum. Aici, pe dinsul, si mai mult voi minuna darul Meu in tine!" Si indata cu acel glas i s-a aratat sfintului pe acel munte, un deal inalt si o piatra, pe care stateau picioarele Domnului. Deci, s-a luminat ca soarele de slava Domnului, acel asternut al picioarelor. Pe acea piatra i s-a poruncit de Domnul lui Simeon sa stea.

 

Dupa acea vedenie, cuviosul, chemind pe frati, le-a spus bunavoirea Domnului ca sa se mute la alt munte. Deci, rinduindu-le egumen pe un barbat batrin si iscusit, s-a pogorit de acolo si s-a dus in muntele cel minunat, petrecindu-l fratii cu lacrimi. Apropiindu-se de dealul cel aratat lui, a stat si s-a rugat mult lui Dumnezeu.

 

Pe cind savirsea rugaciunea, s-a auzit glas de o multime de ingeri, strigind "Amin". Deci, sfintul a poruncit ucenicilor sai ca sa puna o cruce de piatra in acel loc, spre aducere aminte a glasului ingeresc ce s-a auzit acolo. Deci, cautind spre inaltimea muntelui, l-a vazut pe acela stralucit de slava lui Dumnezeu si, suindu-se cu bucurie pe acea piatra, a vazut pe Domnul in vedenie chemindu-l in acel loc. Fericitul Simeon avea pe atunci douazeci de ani de la nasterea sa. Dar nici acolo n-a avut odihna de cei ce veneau, caci a doua zi poporul, venind la manastirea lui cea dintii si negasindu-l, a ridicat plingere mare.

 

Deci, aflind poporul ca s-a mutat Sfintul in alt munte, s-a dus la dinsul cu sirguinta, aducind impreuna si pe bolnavii lor, pe care vazindu-i cuviosul, s-a mihnit, deoarece nici acolo nu-l lasa pe el sa stea singur cu Dumnezeu. Cuviosul Simeon, vazind lacrimile lor, i s-a facut mila si, punindu-si miinile pe fiecare bolnav, cu chemarea numelui Domnului, i-a tamaduit si i-a trimis acasa sanatosi. In muntele acela se afla un leu, care a intimpinat pe un om ce venea la sfint. Si s-a repezit la el, voind sa-l omoare si sa-l manince. Iar omul, neputind sa scape de acea fiara, a strigat catre dinsa, zicind: "Pentru Simeon, robul lui Dumnezeu nu ma omori." Si indata, leul, auzind de numele lui Simeon, s-a imblinzit si, nefacind nici un rau omului, s-a intors la culcusul sau.

 

Omul, venind la sfintul, i-a spus ceea ce i se intimplase. Deci, temindu-se ceilalti, care auzeau aceasta, au rugat pe sfint sa goneasca fiara din muntele acela, ca sa nu le fie frica celor ce vin la dinsul. Cuviosul, chemind pe ucenicul sau, Anastasie, din care a izgonit sapte diavoli, i-a zis: "Du-te la pestera leului si zi-i fiarei: "In numele Domnului, iti zice Simeon, robul lui Hristos, sa te duci din muntele acesta, ca de acum nu-ti va mai fi locuinta aici, de vreme ce ingrozesti pe fratii care vin aici"". Ducindu-se Anastasie si gasind pe leu in culcusul sau i-a spus cuvintele cuviosului, vorbind ca la un om intelegator. Iar leul, implinind porunca, s-a dus de acolo in alte locuri departate si pustii, nemaivatamind pe nimeni din cei ce intimpina in cale.

 

In acea vreme, in partea aceea, cu voia lui Dumnezeu se inmultisera multe feluri de boli intre oameni, incit multi mureau. Sfintul, cunoscind minia lui Dumnezeu asupra poporului, se ruga Domnului cu lacrimi, ca sa miluiasca pe poporul Sau si sa-si intoarca de la dinsii minia Sa cea dreapta. Deci, s-a auzit catre dinsul un glas de la Domnul, zicind: "Pentru ce te doare inima de poporul acesta; oare tu ii iubesti mai mult decit mine? Dar de vreme ce s-au inmultit faradelegile lor, apoi este trebuinta si de pedepsire; insa, ca sa nu te mihnesc, iti dau putere sa tamaduiesti toate bolile dintr-insii". Aceasta a zis Domnul robului Sau, Simeon. Iar poporul cel atins de boli, chema, dupa Dumnezeu, numele sfintului Simeon placutul Lui. Multi il vedeau in vedenie cercetind casele lor, umbrindu-le cu crucea, dind tamaduiri celor bolnavi si, desteptindu-se din vedenii, simtea sanatatea, usurindu-se de toate bolile lor. Chemarea numelui Sfintului Simeon intre ei se facea astfel: Aprindeau in casele lor candelele pline cu untdelemn, tamiiau cu tamiie si se ruga zicind: "Hristoase Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile robului tau Simeon, cel ce este in muntele cel minunat, miluieste-ne pe noi".

 

Astfel cistigau ei mila Domnului. Iar unii dintre ei care nu aveau untdelemn destul, aceia turnau putin untdelemn in candela si o aprindea, si ardea nestinsa candela lor pina la a treia sau a patra zi, ca si cum ar fi fost untdelemn destul. Astfel, untdelemnul nu se imputina din candele lor, prin chemarea numelui Sfintului Simeon.

 

Intr-una din zile s-a descoperit Cuviosului Simeon ca sfirsitul din aceasta lume al Preasfintitului Efrem, arhiepiscopul Antiohiei, este aproape. Deci, chemind pe frati, le-a spus de aceasta si le-a poruncit sa se roage lui Dumnezeu, ca are sa cada un mare stilp al Bisericii. Aceia ziceau: "Noi am auzit ca arhiepiscopul este sanatos". Intr-alta zi, vineri dupa cintarea Utreniei, chemind pe frati, a zis catre ei cu umilinta: "Efrem, arhiereul lui Dumnezeu, a murit in aceasta noapte, de vreme ce am vazut sufletul lui ridicindu-se la cer de sfintii ingeri, si fiind aproape de mine, m-a sarutat si mi-a zis: "Ma rog tie, pomeneste-ma si pe mine in rugaciunile tale cele catre Domnul".

 

Acestea le spunea cuviosul cu lacrimi si zicea: "Vai Antiohiei, ca nu mai are pe Efrem! Vai cetatii aceleia, careia i s-a luat Sfintul Efrem!" Deci, dupa moartea fericitului Efrem, a luat scaunul, Domnin, care venise de la Constantinopol si care era nemilostiv catre cei saraci. Cuviosul Simeon, aflind de acest lucru, i-a proorocit pedeapsa lui Dumnezeu. Deci, nu dupa multa vreme, Domnin, cazind in boala, intr-atit i s-au zbircit miinile si pi-cioarele, incit nu putea nici sa umble, nici sa lucreze, ci era purtat de altii de colo pina dincolo, ca un bustean.

 

Sfintului i s-a mai descoperit si despre cutremurul ce avea sa se intimple in Antiohia, mai infricosat decit cel dintii. El, vestind aceasta celor ce veneau la dinsul, plingea si se ruga lui Dumnezeu ca Sa-si intoarca minia. In aceeasi zi, seara, s-a clatinat pamintul de cutremur mare si au cazut zidurile cetatii, iar zidirile cele inalte si frumoase s-au amestecat cu pamintul, incit s-a inspaimintat tot poporul de frica mare, de vreme ce multi au fost ucisi de zidirile cele cazute. Ceilalti toti, batrinii si tinerii, au alergat la placutul lui Dumnezeu din muntele minunat, rugindu-l cu multe lacrimi ca, prin rugaciunile lui cele primite de Dumnezeu, sa potoleasca minia Lui.

 

Deci, rugindu-se sfintul cu osirdie mare, a incetat cutremurul si a vazut cerul deschis dinspre rasarit, iesind de acolo o lumina negraita, insemnind prin aceasta milostivirea lui Dumnezeu ce se arata poporului, care se pocaieste. Dupa aceasta, cu porunca lui Dumnezeu, Cuviosul Simeon a zidit o manastire in Muntele Minunat. El a fagaduit acelea cu miinile oamenilor tamaduiti de dinsul, al caror numar era foarte mare. A cerut apa destula pentru trebuinta manastirii si pentru cei ce veneau; iar griul in hambare, cu rugaciunea lui, atita l-a inmultit cu indestulare, incit timp de trei ani nu s-a imputinat, desi se lua mult in toate zilele, pentru facerea piinii trebuincioase multimii oamenilor, cei care veneau de pretutindeni.

 

El a zidit un alt stilp nou pe care, Insusi Domnul, a venit cu sfintii ingerii si a sfintit stilpul acela. Apoi dreptul s-a suit pe dinsul cu multa bucurie si a stat acolo pina la fericitul sau sfirsit. In anul al treizeci si treilea al virstei sale, cu porunca lui Dumnezeu ce i s-a descoperit, s-a indemnat sa primeasca hirotonia preotiei, pe care mai inainte n-o voia nicidecum.

 

Deci, a venit la dinsul, dupa porunca Domnului, Dionisie, episcopul Seletkiei, si l-a hirotonit preot. Asadar, Sfintul Simeon fiind sfintit, savirsea cu credinta dumnezeiestile Taine, slujind lui Dumnezeu fara de prihana, ca un inger. El avea adeseori minunate vedenii si descoperiri dumnezeiesti; deci, spunea si cele ce aveau sa fie mai inainte. El vedea cele ce erau mai departe, ca si cum ar fi de fata si privea mai departe lucrurile cele ascunse ale oamenilor. Facea minuni nenumarate pe pamint si pe mare, se arata in vedenii, pe cei orbi i-a luminat, leprosii i-a curatit, pe cei schiopi i-a indreptat, dracii din nenumarati oameni i-a gonit, gurile fiarelor le-a astupat, toate ranile si toate bolile le-a tamaduit, inviind si pe unii morti. Astfel s-a implinit in el cuvintul lui Hristos: Cel ce crede in mine, va face lucrurile pe care Eu le fac. Deci, cu adevarat era Dumnezeu in Sfintul Simeon, minunatul Sau rob, precum arata deosebita carte in care este scrisa pe larg viata cu minunile lui cele multe.

 

Simeon, petrecind toti anii vietii sale saptezeci si cinci si vazindu-si mai inainte mutarea catre Domnul, a chemat pe ucenicii sai si, cunoscindu-i ca aveau multa dorinta, dar se rusinau sa-l intrebe, fiind cucernici, cum a trait atitia ani, nemincind ca om nicidecum vreo mincare omeneasca. Atunci le-a aratat toate acelea in ceasul cel de pe urma, ca un parinte iubitor de fii, ca sa-i intareasca si mai bine catre nevointele cele duhovnicesti si ca sa aiba nadejde catre Dumnezeu.

 

Deci, a zis catre dinsii: "Fratilor si fiii mei, eu am cistigat multe si mari faceri de bine de la Stapinul meu, precum stiti. In toate acestea m-am invrednicit de un mare dar de la milostivirea Lui, pe care voi nu-l stiti; deci, voiesc, sa vi-l arat. Sint multi ani de cind am rugat bunatatea lui Dumnezeu, ca sa ma izbaveasca de bucatele cele stricacioase. Dar cum voi povesti mila si bunatatea Ta, Hristoase, Care ai facut-o cu mine, nevrednicul robul Tau! Am vazut ca a venit din vazduh un barbat luminat, imbracat in haina si podoaba preoteasca, care tinea in miini un vas dumnezeiesc. Din acel vas scotea mincare cu un cleste si imi dadea de trei ori, insa nu stiu ce mincare era; numai atit stiu, ca era dulce la gust, alba si negraita la vedere. Din acel ceas pina in ziua de astazi a venit acel barbat minunat in toate duminicile, dupa dumnezeiasca Liturghie si imi dadea acea dumnezeiasca impartasire; astfel ca imi potolea foamea pina in Duminica cealalta si nicidecum nu flaminzeam. Numai aceasta am avut-o ascunsa de voi, fiilor; iar pe toate celelalte le stiti, ca cei ce sinteti partasi ai nevointelor mele duhovnicesti. Deci, va las voua predaniile si canonul meu si cer de la voi aceasta rasplatire: Sa paziti acest amanet al meu intreg si nesmintit, ca si cum m-ati vedea pe mine. Sa petreceti in fapte bune, precum petreceati cind eram cu voi, lucru care se va arata in ziua cea mare a rasplatirii, cind veti dobindi fiecare dupa lucrurile voastre".

 

Cuviosul Simeon, poruncind acestea ucenicilor sai, dorea ca sa le pazeasca neclintite si sa afle odihna vesnica in Imparatia cerului. El le-a mai vorbit si alte multe vrednice de pomenire, astfel ca in ziua de 24 mai, s-a dus catre Hristos, Cel dorit de el, ca sa se salasluiasca in bunatatile cele nespuse si negraite, pe care le-a gatit lui si tuturor celor ce Il iubesc si Ii pazesc poruncile Lui cele mintuitoare. Iar cinstitele si vrednicele lui moaste au ramas acolo in sfintul sau staul, din muntele cel minunat, unde a savirsit nevointele lui cele minunate. Ucenicii lui au acele sfinte moaste ca o vistierie de minuni, care niciodata nu se desarta. Cu cit se desarta, cu atit se umple si sporesc vindecarile, nu numai ale trupului, dar si ale sufletului, intru Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1402

Voteaza:

Cuv. Simeon; Sf. Mc. Serapion si Marciana; Cuv. Vincentiu din Lerin 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE