Cuviosii Procopie Marturisitorul si Talaleu Marturisitorul

Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Procopie Decapolitul

(27 februarie)

Tara Decapoliei, care se numeste astfel dupa numarul celor 10 cetati, este langa marea Galileii. Despre ea se pomeneste in Evanghelia Sfantului Marcu, ca a venit Iisus la marea Galileii, care este intre hotarele Decapoliei. Din acele parti era de fel Cuviosul Procopie Marturisitorul, care, petrecand mai intai in viata monahiceasca si cercand toata pustnicia cu dinadinsul si impodobindu-se cu desavarsita curatie, era vestit intre cuviosii parinti. Iar cand s-a ivit eresul luptarii contra sfintelor icoane, al carui iscoditor a fost Leon Isaurul, nelegiuitul imparat al grecilor, care pe sfintele icoane si pe cei ce le cinsteau si se inchinau lor ii numea inchinatori de idoli si pe multi din credinciosii imparati si arhierei si pe popoarele cele numite cu numele lui Hristos, care au fost mai inainte de el si pazeau cu dreapta credinta inchinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind blestemat de toti.

Atunci acest mare si nemiscat stalp si tare aparator al dreptei credinte a stat cu barbatie impotriva taberelor eretice, care cu paganatate huleau intruparea Cuvantului lui Dumnezeu si cu necinste nesocoteau asemanarea lui Hristos, cea dupa omenire inchipuita pe icoana.

Dar Cuviosul Procopie ii facea pe toti de rusine, mustrandu-le socoteala lor cea nebuna si cu nebiruite cuvinte insuflate de Dumnezeu ii biruia, rupandu-le ca pe o panza de paianjen impletiturile lor cele mestesugite. Pentru aceasta a pornit spre manie pe imparatul cel cu numele si cu naravul de fiara, care ca un leu iesind din pustie racnea, cautand sa inghita pe cineva.

Deci prin porunca aceluia, Cuviosul a fost prins si batut, apoi strujit amar cu unelte de fier peste tot trupul, aruncat in temnita intunecoasa si necurata; si toata chinuirea cea rea care i se facea in legaturi, cu marime de suflet o rabda, avand intru toate patimirile sale prieten si impreuna patimitor pe Cuviosul Vasile, pe care si in pustnicia sa, mai inainte, l-a avut partas iubit si impreuna vietuitor. Cu acela, dupa multe rani ce le-a luat pentru sfintele icoane, a rabdat multa vreme legaturi in temnita pana la pierzatorul sfarsit al tiranului. Iar dupa ce acel rau-credincios imparat s-a lipsit de viata cea vremelnica si de cea vesnica, murind cu trupul si cu sufletul, atunci Sfantul Procopie si Vasile si cu alti sfinti cuviosi parinti, au fost eliberati din legaturi si din temnita. Si au petrecut restul vietii lor in obisnuitele osteneli pustnicesti, povatuind pe toti la fapta cea buna si aducandu-i la mantuire. Apoi, la adanci batranete, s-a dus la Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa-L vada, acum nu in icoana ci in fata si sa primeasca plata cea dorita a ostenelilor sale, ca un pustnic si ca un patimitor al lui Hristos, care pentru sfanta lui icoana s-a nevoit pana la sange.

Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Talaleu

(27 februarie)

Sfantul Talaleu era cu neamul din latura Ciliciei. El, defaimand desertaciunea lumii acesteia, a mers mai intai in locasul Sfantului Sava. Iubind pustniceasca petrecere in calugarie, a luat asupra-si ingerescul chip si, pentru imbunatatita sa viata, s-a invrednicit treptei preotesti. Apoi, dupa cativa ani, a mers in cetatea Siriei ce se numea Gavala, care era sub mitropolia Laodiciei. De la acea cetate, ca la 20 de stadii, era o movila mare si o capiste idoleasca veche, ca cimitir vechi elinesc, si erau o multime de idoli acolo. Acel loc era infricosat tuturor celor ce treceau pe acolo, caci diavolii nu numai cu naluciri si cu aratari mincinoase infricosau, ci si cu ucideri de oameni vatamau pe multi oameni si dobitoace. De acest lucru auzind Cuviosul Talaleu, s-a dus acolo si s-a salasluit, facandu-si o coliba mica, nevoindu-se cu pustnicesti osteneli si cu rele patimiri, rugandu-se neincetat ziua si noaptea. Iar diavolii, nesuferind sa aiba langa dansii un vecin ca acesta, au adunat toate taberele cele infricosatoare si, pornindu-se cu mare manie, navaleau asupra lui, infricosandu-l cu glasuri fara de randuiala si cu ucidere ingrozindu-l. Apoi cu toate puterile cele viclene se sarguiau sa izgoneasca pe sfant din acele locuri pe care le aveau de demult ale lor. Iar Cuviosul Talaleu, intarindu-se si ingradindu-se cu credinta in Dumnezeu, cu rugaciunea si cu semnul Crucii, statea ca un ostas viteaz si nebiruit in ziua de razboi si batjocorea puterea lor cea slaba.

Un razboi ca acesta avand cu diavolii in toate zilele si mai ales in toate noptile, viteazul nevoitor i-a biruit in sfarsit cu ajutorul Celui inalt si au fugit cu rusine, neputand sa biruiasca pe ostasul cel viteaz al lui Hristos. Gonind pe diavoli, placutul lui Dumnezeu si-a facut o chilie strimta, nu dupa masura staturii sale, ci de doi coti de inalta si de un cot de larga, in care nu numai a sta, dar nici a sedea drept nu putea, pentru ca, fiind mare cu trupul, totdeauna tinea capul plecat la genunchi. Petrecand el aproape zece ani intr-o strimtoare ca aceasta, a venit Teodorit, episcopul Cirului, sa-l cerceteze si l-a gasit adunandu-si folos din Sfanta Evanghelie. Si intrebindu-l episcopul, pentru care pricina si-a ales o viata ca aceea, sfantul a raspuns: "Eu sunt vinovat de multe pacate si crezand ca ma asteapta multe munci vesnice, mi-am aflat o inchisoare ca aceasta, de buna voie, ca pedepsind trupul acesta cu muncire putina, sa ma izbavesc de muncile cele mari, care vor sa fie". Iar episcopul a primit mult folos de la dansul.

Apoi a daruit Dumnezeu Cuviosului Talaleu si darul facerii de minuni, ca sa tamaduiasca toate bolile si neputintele, nu numai la oameni, ci si la dobitoace. Pentru aceasta, multi mergeau la dansul, ca la un izvor tamaduitor si castigau sanatate trupeasca si sufleteasca. Caci elinii, care erau in satele dimprejur, se intorceau la Hristos Dumnezeu si toti inchinatorii de idoli care se aflau intre crestinii din toate hotarele cetatii Gavaliei - care erau inca o multime pe atunci -, s-au luminat desavarsit cu sfanta credinta, prin minunile cele facute de Sfantul Talaleu, venind la cunostinta adevarului. Iar cu ajutorul popoarelor celor ce de curand crezusera, Cuviosul a stricat templul cel paganesc. Apoi cimitirul elinesc l-a darimat si, curatind locul de acele vechi lucruri diavolesti, a zidit pe el o biserica in numele tuturor sfintilor mucenici si a dat slava lui Dumnezeu intr-insa. El a vietuit celelalte zile intru nevointele sale cele obisnuite si placand lui Dumnezeu desavarsit, s-a mutat la El intru adanci batranete.

Despre acest cuvios, Sfant Sofronie al Ierusalimului, in Limonar scrie astfel: Ava Petru, preotul lavrei Sfantului Sava, ne-a spus noua despre ava Talaleu Cilicianul ca a petrecut 70 de ani in chipul monahicesc, neincetand din plangere niciodata si zicea catre toti totdeauna: "Dumnezeu ne-a dat noua vremea aceasta, fratilor, spre pocainta si, de o vom pierde pe ea, vom fi foarte mult intrebati de dansa".

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 422

Voteaza:

Cuviosii Procopie Marturisitorul si Talaleu Marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE