Sfantul Prooroc Iezechiel

Sfantul Prooroc Iezechiel era dintr-o cetate evreiasca, ce se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din semintia lui Levi, preot al Dumnezeului celui Preainalt.

Sfantul Prooroc Iezechiel a fost robit si dus in Babilon de Nabucodonosor, imparatul acestei cetati, impreuna cu Ioachim, imparatul iudeilor, numit Iehonia al II-lea, in a doua robie a Ierusalimului; pentru ca Ierusalimul a fost robit de trei ori de catre Nabucodonosor. Intai in zilele lui Ioachim, imparatul Iudeei, care in Sfanta Scriptura se numeste si Iliachim si Iehonia, fiul lui Iosie, fratele lui Ioahaz si al lui Sedechie; iar tatal lui Iehonia este altul, pe care, dupa ce l-a legat cu lanturi, Nabucodonosor l-a dus in Babilon. Tot atunci au fost dusi in robie si Sfantul Prooroc Daniil impreuna cu cei trei tineri: Anania, Azaria si Misail.

Insa dupa putin timp, Nabucodonosor l-a liberat pe Ioachim iarasi in Ierusalim la imparatie, facandu-l pe el birnic.

Ioachim stand trei ani sub stapanirea lui, iar dupa cei trei ani, nevrand sa-i mai dea dajdie, a venit iarasi impotriva Ierusalimului puterea lui Nabucodonosor, care a luat cetatea, iar imparatul Ioachim a fost ucis si aruncat afara din cetate, spre mancarea cii-nilor.

In locul lui, din porunca lui Nabucodonosor, a fost pus imparat fiul lui Ioachim, care, asijderea se numea Ioachim, dupa numele tatalui sau, si l-a facut pe dansul un alt Iehonia, care era asemenea birnic imparatiei Babilonului, precum fusese si tatal lui. Dar, deoarece acest Iehonia era rau inaintea lui Dumnezeu, de aceea, cu voia lui Dumnezeu, Nabucodonosor, dupa catva timp, a venit iarasi in Ierusalim si a luat in robie pe Iehonia cu toata casa lui. Asemenea a luat o multime de oameni insemnati si de barbati viteji. Toti citi erau indemanatici la razboi si toti cei iscusiti au fost luati; de asemenea au fost luate si vasele bisericesti cele de aur. Aceasta a fost a doua robie a Ierusalimului.

In aceasta robie, Sfantul Prooroc Iezechiel, Mardoheu si Iosedec - tatal lui Isus, acela care impreuna cu Zorobabel, a innoit biserica cea stricata a Ierusalimului - au fost dusi in robie. Deci, a treia si cea mai de pe urma risipire si pustiire a Ierusalimului de catre Nabucodonosor a fost in zilele imparatului Sedechie; pentru ca Nabucodonosor l-a pus pe el imparat in locul lui Iehonie, punand asupra lui si dajdie. Cand Sedechie a aruncat de pe el jugul lui Nabucodonosor, atunci acesta, venind cu toata puterea haldeiasca, a risipit cu desavarsire Ierusalimul, trecandu-l prin foc si sabie; iar poporul care a ramas viu l-a dus in robie. Din aceasta vreme a incetat imparatia Iudeii si a lui Israil. Despre aceasta a treia risipire a Ierusalimului de catre Nabucodonosor, s-a scris mai pe larg in viata Sfantului Prooroc Ieremia.

Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecand in robia Babilonului, isi avea locuinta sa langa raul ce se numea Hovar. Atunci, in anul al treizecilea al vietii lui si in al cincilea an al robiei lui Iehonia, in luna a patra - adica in iunie, care este a patra de la martie -, si intr-a cincea zi a acelei luni, i s-a aratat o vedenie de mare mirare, in acest fel: A vazut cerurile deschizandu-se, iar spre miazanoapte era un vant foarte tare. De acolo venea un nor mare si luminos, iar prin mijlocul norului umbla un foc, ce stralucea imprejur si arunca raze. Din mijlocul acelui nor se vedeau niste jivine, la vedere ca arama curata arsa de foc; fiecare jivina avea cate patru fete: fata de om, de leu, de vitel si de vultur si aveau inca si cate patru aripi, iar sub aripi maini omenesti; deci, doua aripi le aveau intinse spre zburare, iar cu celelalte doua isi acopereau goliciunea trupurilor lor; si lumina cea de foc se intorcea intre jivine, iesind si fulgere din foc.

Apoi se mai vedeau si patru roti mari; langa fiecare roata era o junica, iar rotile acelea erau la vedere ca tarsisul sau ca piatra de hrisolit, care inflorea ca marea Lazoreului, cea cu stralu-cire de aur, care se face din razele soarelui; apoi inca se vedea ca si cum in rotile acelea mai erau si alte roti. Toate acele roti aveau putere de viata, ca si cum ar fi fost insufletite. La rotile acelea se vedeau injugate patru junice si cand ele mergeau, se invarteau si rotile cu dansele; iar cand stateau, se opreau si rotile. Cand mergeau ele, din aripile lor se facea un zgomot ca de ape multe si ca o ceata de popor mult; iar cand stateau ele, taceau si aripile lor, insa stateau si taceau in acel ceas, cand de la inaltimea lui Dumnezeu se auzea glas, pentru ca deasupra acelor patru junici si roti se vedea o tarie in chipul cristalului si pe acea tarie era un scaun in chipul safirului si pe scaun o asemanare omeneasca prealuminoasa si stralucitoare, si imprejur se asemana cu curcubeul ce se vede pe nori in timp de ploaie.

O astfel de vedenie a slavei Domnului s-a aratat Sfantului Iezechiel, in care se vedea luminoasa asemanare omeneasca, dupa talcuirea celor de Dumnezeu intelepti si insuflati; caci cea de pe scaun in chipul safirului inchipuia intruparea Fiului lui Dumnezeu din pantecele Preacuratei Fecioare, care a fost scaun insufletit al lui Dumnezeu. El S-a facut om dintr-insa, fiind mai inainte inchipuita pe acel scaun in chipul safirului; pentru ca safirul, piatra ce de mare pret, fiind asemenea cu cerul, prin floarea sa cea luminoasa, are intr-insul particele in felul aurului, dupa cum cerul are stelele. Safirul este asemenea cu Preasfanta Fecioara Maria, in care, ca intr-o fire cereasca, nu este nici o prihana si pantecele ei s-a aratat mai desfatat decat cerurile, incapand intr-insul pe Cel neincaput si s-a impodobit cu acele daruri dumnezeiesti ca si cu niste stele.

Cele patru jivine cu cate patru fete, inchipuiau pe cei patru Sfinti Evanghelisti, care, scriind viata cea pamanteasca a Domnului nostru Iisus Hristos, au scris omenirea lui cu fata omeneasca, care se inchipuia in jivinile acelea. Dumnezeirea lui Hristos se arata prin chipul leului; patimirea lui Hristos prin chipul vitelului, iar Invierea si Inaltarea lui Hristos se vedeau in chipul vulturului. Cele patru roti cu multi ochi si in care se vedeau si alte roti, inchipuiau cele patru parti ale lumii, care are intr-insa diferite popoare, la care, ajungand propovaduirea Apostolilor, a deschis ochii mintii la multe popoare, spre cunostinta si vederea lui Dumnezeu. Focul ce se vedea umbland in mijlocul descoperirii, stralucind mult imprejur, insemna marirea cea neapropiata a slavei lui Dumnezeu. Deci si alte taine duhovnicesti se inchipuiau intr-acea minunata si infricosata vedenie, pe care vazand-o Sfantul Iezechiel, de spaima a cazut cu fata la pamant. El a auzit un glas de sus, de asemanare omeneasca, care sedea pe scaun, zicand catre dansul: "Fiul omului, sezi pe picioarele tale, ca sa vorbesc cu tine!" Atunci a venit la dansul o putere nevazuta care l-a ridicat de la pamant si l-a pus pe picioare.

Proorocul stand cu cutremur inaintea slavei Domnului, care i s-a aratat, Domnul a zis catre dansul: "Fiul omului, te trimit pe tine in casa lui Israil, la poporul cel care M-a amarit si inca Ma amaraste pe Mine. Ei singuri si parintii lor s-au lepadat de Mine pana in ziua de astazi si sant mandri si impietriti la inima; de aceea te trimit pe tine la dansii ca sa le spui cuvintele Mele si sa nu te temi de ei, chiar de se vor rai asupra ta si te vor inconjura ca niste scorpii".

Acestea graindu-le Domnul, Iezechiel a vazut o mana intinsa catre dansul si intr-insa o hirtie stransa; apoi mana aceea a desfacut inaintea lui hirtia si intr-insa era scris: Tanguire, jale si amar! Domnul a zis catre dansul: Fiul omului, mananca hirtia aceasta si mergi de spune fiilor lui Israil, cele ce-ti poruncesc Eu tie. Dupa aceea, Iezechiel, deschizand gura, a mancat hirtia aceea si din ceasul acela s-a umplut de proorocescul dar si duh. Dupa ce a disparut din ochii lui acea vedenie, a auzit un glas ca de la popor mult, graind: Bine este cuvantata slava Domnului de la locul Lui! Zgomotul aripilor de la jivinile care zburau si al rotilor care mergeau, se asemana cu un zgomot de cutremur mare; astfel acea infricosata caruta a slavei lui Dumnezeu s-a dus in inaltime dinaintea lui si asa s-a sfirsit vedenia aceea.

Dupa aceasta, proorocul, tacand sapte zile, se gandea intru el la cele vazute si auzite. Deci, a auzit iarasi cuvantul Domnului, zicandu-i: Fiul omului! Iata, te-am pus strajer casei lui Israil; vei asculta cuvantul ce-Mi va iesi din gura si-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rau: Vei muri! Si tu nu-l vei instiinta, nici nu-i vei grai, pentru a abate pe cel rau de la calea lui cea rea, ca sa traiasca, cel rau va pieri in nelegiurea sa si Eu voi cere sangele lui din mana ta. Iar daca tu vei instiinta pe cel rau si el nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea sa cea rea, acela va pieri de pacatul sau, iar tu iti vei mantui sufletul tau!

Dupa aceasta Iezechil a fost scos de Duhul la un camp si iarasi a vazut slava Domnului ca si intai. Atunci i s-a poruncit sa se inchida in casa sa si sa petreaca in tacere pana la o vreme, cand Domnul ii va porunci ca sa-si deschida gura si sa propovaduiasca cuvintele lui Dumnezeu. Apoi i s-a descoperit lui in tacere, ceea ce avea sa se intimple dupa putini ani; adica pradarea si darimarea Ierusalimului de catre haldei, pe care nu numai cu cuvantul sa le-o spuna poporului, dar si cu fapta sa le-o inchipuiasca.

Lui i s-a mai poruncit de Domnul sa-si rada capul si barba si in trei parti, desprinzand perii, cu masura sa-i imparta; o parte sa o arda cu foc in mijlocul cetatii, alta parte sa-i taie cu sabia, iar cea de-a treia s-o risipeasca in vazduh, aratand prin aceea, ca Dumnezeu voieste ca pe popoarele lui Israil din Ierusalim si din toata Palestina, care nu voiau sa se intoarca la adevarata pocainta si nu se leapada de la uraciunile idolesti, are sa le pedepseasca in trei parti cu judecata Sa cea dreapta; de aceea le-a despartit, ca fiecare sa-si ia partea sa de pedeapsa.

Deci, o parte de popor la inconjurarea Ierusalimului va muri de foame si de ciuma; cealalta parte va cadea sub sabia haldeilor si a treia, prin toata lumea se va risipi. Deci, toate acestea s-au implinit, fiindca poporul evreiesc a maniat foarte mult pe Dumnezeu. Pentru ca in acea vreme, desi ei slujeau Dumnezeului Celui ceresc, Care a scos pe stramosii lor din Egipt cu mana tare si cu brat inalt, insa, deprinzandu-se a se inchina zeilor din zilele imparatului Solomon, nu se desparteau de dansii, fiind inselati prin praznicele lor cele urite. Deci, ei nu erau opriti de nimeni a face toate acele ospaturi necurate si toate cele de rusine faradelegi, caci, imparatii, domnii si judecatorii erau povatuitori spre paganatate.

Evreii se inchinau Dumnezeului ceresc, insa se tineau si de paganatatea inchinarii de idoli si pe idoli ii puneau in dumnezeiestile biserici; si, unde mai inainte numai Unuia singur Dumnezeu i se aducea jertfa, dupa aceea aduceau si diavolilor jertfe necurate, lucru care era foarte neplacut Domnului. El socotea poporul evreu ca pe o femeie desfranata, care nu-si pazea credinta barbatului sau cel adevarat, ci si cu altii pacatuia. Pentru aceasta, Domnul a zis mai pe urma si in Evanghelie despre poporul iudaic: Neam viclean si desfranat! Dumnezeu, si mai inainte, in proorocia lui Ieremia, a asemanat neamul acela cu o femeie preadesfranata si pe acela il indemna spre pocainta multa vreme prin sfintii prooroci.

Dar, fiindca nu se pocaiau, i-au dat haldeilor pentru a-i risipi desavarsit; iar pamantul lor l-a lasat in pustiire ca la 70 de ani. Dar atunci, desi Zorobabel, dupa cei 70 de ani, a innoit Ierusalimul si biserica, insa nu mai avea podoabele cele mai dinainte, bogatiile si slavele. Evreii cei eliberati din robia Babilonului, desi se mutasera iar in pamantul lor, insa nu se conduceau de imparatii lor, ci erau sub jug strain si greu, slujind imparatilor de alta limba; intai babilonienilor, apoi egiptenilor si dupa aceea romanilor, de la care au pierit desavarsit. Despre aceasta risipire a Ierusalimului, singur Domnul a proorocit, zicand: Nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca. Iar despre pustiirea cea mai inainte de haldei, Sfantul Prooroc Iezechiel era inaintevestitor, ca si ceilalti prooroci.

Pe vremea Sfantului Prooroc Iezechiel, care petrecea in robia Babilonului in pamantul haldeilor, vietuia in Ierusalim si Sfantul Ieremia. Amandoi acesti prooroci, desi erau departati cu mult unul de altul, insa prooroceau la fel despre pustiirea Ierusalimului si despre alte lucruri, care se arata in cartile lor; pentru ca Duhul lui Dumnezeu lucra deopotriva in amandoi proorocii. Astfel, se trimiteau in Babilon de catre unii din Ierusalim cuvintele cele proorocesti la fratii cei robiti, iar de la Babilon se trimiteau la Ierusalim cuvintele lui Iezechiel.

Iezechiel marturisea poporului sau din Babilon ca este adevarata proorocia lui Ieremia din Ierusalim, iar Ieremia dadea marturisiri despre adevarata proorocie a lui Iezechiel. Insa acele proorocii nu se credeau de catre iudeii cei razvratiti si putini in credinta, pentru ca, abatandu-se spre inselaciunea inchinarii de idoli, puneau toata credinta lor in proorocii cei mincinosi; iar pe sfintii prooroci, care cu Duhul lui Dumnezeu prooroceau adevarul, ii socotea mincinosi. Pentru aceea ierusalimitenii chinuiau pe Ieremia, iar pe Iezechiel, care era in robia Babilonului, il munceau in legaturi, precum ii zisese Domnul inainte, graindu-i: S-au dat legaturi asupra ta si te vor lega cu ele.

Sfantul Iezechiel era atat de mare inaintevazator, incat pe cele ce se faceau departe, le vedea ca pe cele ce erau inaintea ochilor. Pe cand era in Babilon, vedea cele ce se faceau in Ierusalim si le spunea popoarelor care erau in robie cu dansul. Intr-o vreme a fost rapit din Babilon de inger si dus in Ierusalim si a fost pus in biserica lui Solomon. Acolo a vazut pe idolii care stateau inauntru si afara, ca o uraciune a pustiirii la loc sfant, si slujirile cele spurcate care li se faceau; pe oamenii cei mai mari ai lui Israil, aducand tamaie idolilor; preotii intorcandu-si fata de la scaunul lui Dumnezeu si inchinandu-se soarelui, si femeile care sedeau plangand langa Tamuza, ce se zice de elini Adonida sau necurata Afrodita, ucisa de un vier salbatic si cinstita intre zei de cei pagani si de evreii cei razvratiti. Iar slava lui Dumnezeu o vedea dupa asemanarea celei vazute mai inainte la raul Hovar, care, fiind maniata, se sfatuia sa iasa din biserica, lasand-o pustie. El a auzit pe Domnul graind catre dansul: Fiul omului, au doara mica este faradelegea aceasta pe care o fac popoarele acestea, precum vezi? Ei au umplut pamantul de necuratii si s-au sfatuit sa Ma intarite si sa Ma lepede. Deci, le voi face si izbindire intru mania Mea si nu-i va cruta ochiul Meu, nici ii va milui; si cand vor striga cu glas mare spre urechile Mele nu-i voi auzi.

Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, strigand cu groaza si cu frica catre prooroc, zicand astfel: S-a apropiat izbindirea si pieirea cetatii; deci, sa aiba fiecare in maini arme de ucidere! Domnul zicand aceasta, au iesit sase barbati infricosati, inarmati cu sabiile trase, iar in mijlocul lor era un barbat imbracat in vesminte de in, avand calimari si trestie de scris, si a zis Domnul catre dansul: Treci prin mijlocul cetatii Ierusalimului si fa semn in fruntea barbatilor si robilor Mei, care patimesc durere in inimile lor, care suspina si plang pentru faradelegi in cetatea aceasta, si pe cei alesi ai mei ii vor feri de pedeapsa.

Deci, s-a dus barbatul acela imbracat cu haine de in si a facut semn pe fruntea acelor popoare, care cu adevarat slujeau adevaratului Dumnezeu. Semnul acela era o slova greceasca, care se chema "Tau" si care se asemana cu cinstita Cruce. In urma barbatului aceluia care strabatea cetatea cu cuviinta preoteasca si insemna pe robii lui Dumnezeu, au fost trimisi cei sase barbati infricosati. Aceia inchipuiau pe cei sase voievozi ai puterilor haldeiesti si care erau sa vina cu Nabucodonosor, spre pierderea Ierusalimului. Domnul cel maniat a grait catre cei sase barbati: Mergeti dupa el prin cetate si loviti! Sa nu aveti nici o mila si ochiul vostru sa fie necrutator! Nu crutati, nici nu miluiti, nici pe batrani, nici pe tineri, nici pe femei, nici pe fecioare si nici pe prunci; ci ucideti pe toti, incepand de la preotii cei sfinti si de la barbatii cei mai mari; iar peste cei care este semnul Meu, de aceia sa nu va atingeti.

Sfantul prooroc a vazut ucisi din amandoua partile, in rapirea aceea, toata randuiala si varsta poporului Ierusalimului, precum era sa se savarseasca in fapta. Atunci a cazut cu fata la pamant, inaintea Domnului, strigand: Amar, amar mie, Doamne, ca voiesti sa pierzi ramasitele lui Israil, varsand mania Ta peste Ierusalim! Dupa aceasta a vazut iar pe barbatul acela cu haina de in, care, intorcandu-se la Domnul, a zis: Doamne, am facut precum mi-ai poruncit. Domnul i-a poruncit iar ca sa ia cu pumnii carbuni de foc din mijlocul rotilor heruvimilor si sa-i verse peste tot Ierusalimul, ca acela nu numai de sabie, dar si de foc sa se arda de haldei. Dupa rapirea si vedenia aceea, proorocul s-a aflat iar intre haldei la locul sau; iar cele vazute s-au implinit indata.

Sfantul Iezechiel a proorocit si asupra popoarelor dimprejur, care au ris de pedeapsa ce a venit asupra Ierusalimului de la Dumnezeu, adica asupra amonitenilor, a moabitenilor, a edomitenilor, a filistenilor, a idumeilor, a celor din Tir si Egipt, care era sa vie asupra lor prin haldei, pentru ca s-au bucurat de risipirea si pustiirea Ierusalimului. Implinindu-se toate acestea, a proorocit mai pe urma despre potolirea maniei dumnezeiesti, cea asupra evreilor, si de intoarcerea lor de la Babilon la mostenirea lor, de ingradirea si innoirea cetatii si a bisericii; pentru ca el a fost al doilea rand rapit de mana Domnului in pamantul Iudeei.

Acum Ierusalimul fiind darimat si pustiit, el a vazut intr-o descoperire, ce i s-a facut acolo, locul Ierusalimului masurandu-se prin porunca lui Dumnezeu si zidindu-se cetatea si biserica Domnului si slava lui Dumnezeu umpland biserica sa, precum se scrie mai pe larg despre aceasta in prooroceasca lui carte. Sub toata acea vedenie se inchipuia cu taina eliberarea noastra din robia vrajmasului si randuiala Bisericii lui Hristos, care era sa fie prin aratarea in trup a Dumnezeului Celui nascut din Preacurata Fecioara, pe care proorocul acesta a numit-o usa incuiata si de nimeni deschisa, decat numai de Dumnezeu.

Lui i s-a descoperit de la Dumnezeu si despre invierea mortilor. El se vedea ca era rapit de mana lui Dumnezeu si pus in mijlocul unui camp, care era plin de multe oase de oameni. Acele oase toate, prin cuvantul lui Dumnezeu, au primit carne si, venind asupra lor duhul, au inviat, s-au sculat pe picioarele lor si s-a facut o adunare foarte mare si a zis Domnul: Voi deschide mormintele voastre si va voi scoate dintr-insele!

Inca si despre multe alte taine dumnezeiesti, care erau sa vina in anii cei mai de pe urma in aratata savarsire, s-au facut descoperiri proorocului lui Dumnezeu. El le-a vestit pe toate mai inainte si le-a scris in cartea sa; iar cel ce voieste sa le stie, sa citeasca acolo. Iar noi, scurtand cuvantul, aceasta o vom pomeni despre dansul, numai de la acei povestitori vrednici de credinta, caci si dansul a fost facator de minuni ca si Moise si a fost despartitor de ape. Caci, odata, adunandu-se la dansul langa raul Hovar mult popor evreiesc, au navalit asupra lor talharii haldeilor, iar el a facut cu rugaciunea sa de s-a despartit apa raului si a dat calea uscata popoarelor celor prigonite, ca sa scape in partea cealalta. Popoarele evreiesti au trecut pe uscat, iar haldeii, care au indraznit a alerga dupa dansii pe aceeasi cale, au fost acoperiti de apa si au pierit. Judecand in Babilon semintia lui Dan si a lui Gad si vazandu-i ca nu cinsteau pe Domnul, ci prigoneau pe cei ce pazeau legea Lui, a trimis asupra locasurilor lor balauri si jivine, care mancau pe copii si dobitoacele lor. Apoi, fiindu-i mila de rana cea aducatoare de moarte a acelora, a izgonit de la dansii balaurii si jivinele cu rugaciunea.

Intr-o vreme de foamete a inmultit popoarelor hrana indestulata, cu rugaciunile sale catre Dumnezeu, si pe cei slabiti de foame pana la moarte, i-a intors la viata de la portile mortii. Dupa aceea, el s-a sfirsit cu sfirsit mucenicesc; caci, vazand pe poporul sau, care era cu dansul in robie, ca se impartasea la slujirea idolilor cu haldeii si se obisnuise la toate lucrurile cele necurate ale acelora, ii mustra si-i indemna sa inceteze cu acele faradelegi, ingrozindu-i cu mania lui Dumnezeu. De aceea, mai-marele evreilor, care se daduse la paganatatea haldeiasca, umplandu-se de manie, l-a ucis pe el, rupandu-l cu caii.

Iar trupul lui cel rupt, adunandu-l popoarele, l-au ingropat in satul Maur, in mormantul lui Sim si al lui Apfaxis, stramosii lui Avraam. Acolo se adunau la mormantul lui multime de popoare evreiesti, unde savarseau rugaciunile lor catre Domnul Savaot, Caruia se cuvine slava, in vecii vecilor. Amin.

.