O altă idee greşită pe care oamenii si-o fac uneori este aceea că numai monahii sunt chemaţi la sfinţenie. Insă Predania spune limpede că toţi au această chemare.
Ca argument cât se poate de puternic îl putem cita pe Sfântul Ioan Gură de Aur: „Negreşit că te amăgeşti singur şi te înşeli cu totul cugetând că unele se cer celui din lume şi altele călugărului. Deosebirea este că unul este căsătorit, iar celălalt nu; în toate celelalte vor da seamă deopotrivă... Căci toţi oamenii trebuie să ajungă la aceeaşi
ţintă. Tocmai aceasta aruncă toate în neorânduială: cugetul că numai călugărului i se cere să vădească o mai mare desăvârşire, pe când celorlalţi le este îngăduit să trăiască cu uşurătate. Dar lucrul acesta nu este adevărat! Nu este defel! Mai curând, spune Pavel, aceeaşi filosofie (philosophia)1 se cere tuturor."2
In Viaţa Sfintei Iuliana Lazarevskaia (2 ianuarie) citim că „dumnezeiescul Efrem"3 zice: „Cum poţi spune că nu ne putem mântui în lume? De voieşti, îţi voi spune ţie pe scurt: nu locul mântuie, ci inima si voia întoarsă către Dumnezeu. Adam în Rai fiind si în mare linişte a căzut, pe când Lot între sodomiţi, ca în mijlocul valurilor mării, s-a mântuit. Saul în palatul împărătesc şi-a pierdut viaţa de aici şi pe cea viitoare, iar Iov, stând pe gunoi şi în mari năpăstuiri, dobândit-a cununa drepţilor."4 Şi în aceeaşi Viată se afirmă că „Nu oricine e tuns (...) se mântuieşte, ci acela ce face cele vrednicede călugări."5 Iar Stareţul Macarie detaliază cele „vrednice de călugări": „Mă bucur că ai ajuns să vezi că o viaţă trăită în lume poate fi la fel de bună în ochii lui Dumnezeu ca şi una trăită în mănăstire. Cu adevărat, numai ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, dragostea fată de toti si un adevărat simţământ de smerenie sunt cele ce au însemnă ta te, orice am fi noi."6
Sunt şi exemple din Predanie unde unor monahi sfinţi li se spune că cineva trăitor în lume este asemenea lor. După cum povesteşte Pavel Evdokimov, „Vieţile sfinţilor ne învaţă că atunci când Sfântul Macarie cel Mare, marele nevoitor, trăia în pustie, i s-a arătat un înger, poruncindu-i să-l urmeze într-un oraş îndepărtat. Ajungând acolo, i-a spus să intre într-o casă sărăcăcioasă unde trăia o familie modestă. Ingerul i-a arătat-o pe soţia şi mama familiei, spunându-i că ajunsese sfântă trăind de la căsătorie în pace şi în armonie desăvârşită cu toată familia, păstrând în mijlocul treburilor zilnice o inimă curată, o adâncă smerenie şi o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu. Atunci Sfântul Macarie s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să dobândească harul de a trăi în pustie aşa cum trăia femeia aceea în lume."7
O poveste asemănătoare se află în Viaţa Sfântului Antonie cel Mare (Egipt, sec. al IV-lea): „Lui Avva Antonie i s-a descoperit în pustie că în cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu ştiinţa, care din prisosinţa lui dă celor ce au trebuinţă, şi în toate zilele cântă Sfinte Dumnezeule cu îngerii."8
Sfântul Ioan Gură de Aur nu numai că îi cheamă pe toţi oamenii la sfinţenie, fie că sunt căsătoriţi sau monahi, ci dă şi din Scripturi pilde de sfinţi căsătoriţi ce au ajuns la această stare: „Vrei oare să aduc pilde de bărbaţi ale căror vieţi au fost chipuri ale virtuţii chiar de au trăit în lume?... Voi zice de sfinţii bărbaţi ai Vechiului
Legământ. Câţi dintre ei, femei şi copii având, cu nimic au fost mai prejos decât marii nevoitori?"9 Iar ca pilde din Noul Legământ el îi dă adeseori pe Sfinţii Priscilla şi Acvila (13 februarie), însoţitorii căsătoriţi ai Sfântului Pavel:
„Căci este cu putinţă ca şi cel aflat în starea căsătoriei să fie vrednic de minunare şi ales. Vezi dar cum aceştia, în acea stare aflându-se, preacinstiţi s-au făcut, chiar dacă îndeletnicirea lor era departe de a fi preţuită, căci erau făcători de corturi. Insă virtutea lor a acoperit toate, făcându-i mai străluciţi decât soarele. Şi nici negoţul lor, nici căsnicia nu le-au adus vreo vătămare, ci dragostea pe care le-a cerut-o Hristos, pe aceea o au arătat."10
Astfel, el poate ajunge la concluzia că „într-adevăr căsnicia e o mică Biserică. Deci este cu putinţă să-i întrecem pe toţi ceilalţi făcându-ne buni soţi şi soţii"11.
Sfântul Ioan mai sugerează că, într-un anumit sens, pentru a ajuta răspândirea Evangheliei în lume, cei ce trăiesc „în lume" trebuie să fie „mai preţuiţi" decât călugării:
„Nu îţi dau sfaturi împovărătoare. Nu-ţi spun: «Nu te căsători!» Nu-ţi spun: „Părăseşte oraşele şi lasă-te de treburile obşteşti!"; ci, rămânând prins în ele, arată virtute. Cu adevărat, vreau ca cei ce trăiesc în lume să fie mai preţuiţi decât cei ce trăiesc în munţi (adică pustnicii). De ce? Pentru că mare este folosul ce vine din aceasta. Nici aprind făclie şi o pun sub obroc (Matei 5,15). Voiesc dar ca toate făcliile să se pună în sfeşnic, ca lumina multă să se facă.
Să aprindem dar focul Lui, ca să-i slobozim din rătăcire pe cei ce şed în întuneric. Nu-mi spune: «Am soţie, am copii, sunt capul familiei; nu mai pot face şi aceasta aşa cum se cuvine.» Căci de nu vei avea nici una din aceste griji şi trândăveşti, nu eşti de nici o ispravă; iar de eşti copleşit de toate aceste griji şi eşti osârduitor, vei ajunge la virtute. Căci un singur lucru trebuie: să ai tragere de inimă, pe care având-o, nici vârsta, nici sărăcia, nici bogăţiile, nici schimbarea norocului, nici altceva nu va fi în stare să te împiedice."12
Clement Alexandrinul merge chiar mai departe, declarând undeva: „Iar adevărata bărbăţie se arată nu în alegerea unei vieţi de celibat. Dimpotrivă, cununa în întrecerea bărbătească e câştigată de cel ce s-a nevoit prin împlinirea îndatoririlor de soţ şi tată, şi prin cârmuirea unei căsnicii, fără a ţine seamă de plăcere ori de suferinţă. E
câştigată de acela care în mijlocul purtării de grijă faţă de familia sa se arată nedespărţit de dragostea lui Dumnezeu."13
Fragment din cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti", Editura Sophia
Cumpara cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti"
Note:
1 Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur şi toţi Părinţii Bisericii din vechime, cuvântul filosofie înseamnă cea mai înaltă treaptă a înţelepciunii şi virtuţii creştine. Căci ei priveau creştinismul ca pe adevărata filosofie, plinind toate lipsurile şi îndreptând toate rătăcirile feluritelor filosofii ale lumii antice greco-romane.
2 Impotriva celor ce defaimă viaţa monahicească, III, 14, op.cit., pp. 156 şi 158. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur şi toţi Părinţii Bisericii din vechime, cuvântul filosofie înseamnă cea mai înaltă treaptă a înţelepciunii şi virtuţii creştine. Ei priveau creştinismul ca adevărata filosofie, plinind toate lipsurile şi îndreptând toate rătăcirile feluritelor
filosofii ale lumii vechi greco-romane. Intr-alt loc, Sfântul Ioan afirmă pe scurt că „Pavel ne porunceşte să ne punem pe noi înşine chiar pe aceeaşi treaptă cu călugării"
(Cuv. 7 la Matei, NPNF 1, X, p. 49).
3 Impotriva celor ce defaimă viaţa monahicească, III, 14, op.cit., pp. 156 şi 158. în alt loc, Sfântul Ioan afirmă pe scurt că „Pavel ne porunceşte să ne punem pe noi înşine chiar pe aceeaşi treaptă cu călugării" (Cnv. 7 la Matei, NPNF 1, X, p. 49).
4 „The Life of Saint Julianiya Lazarevskaya", trad. T.A. Greenan, Suroj, nr. 31 (feb.,1988), pp. 13-14. Această Viaţă cuprinde câteva citate dintr-o carte din sec. al XVI-lea,
numită Smaraldul, care era o culegere de citate din sfinţi, spre a-i încuraja pe mirenii din lume să se străduiască întru sfinţenie. Viaţa Sfintei spune că ea a fost profunc
influenţată de această carte
5 lIbid., p. 7.
6 Russian Letters of Direction, op.cit., p. 67. La fel spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur când vorbeşte de „adevărata feciorie", tâlcuind II Corinteni 11, 2: „Căci sufletul ce
neprihănit este fecioară, chiar dacă are soţ. Este fecioară ca şi aceea ce este Feciorii însăşi, cea vrednică de minunare. Căci fecioria trupului este doar însoţitoarea şi umbra celei a sufletului, care este adevărata feciorie" (Cuv. 28 la Evrei, NPNF 1, XIV, p. 498V
7 P. Evdokimov, The Sacrament ofLove, op.cit., p. 72.
8 Patericul, „Pentru Avva Antonie", Alba Iulia, 1990, p. 12 (n.trad.).
9 Cuv. 21 la Efeseni. în continuare îi pomeneşte pe Noe, Iosif, Moisi şi Isaia, vorbind mult despre Avraam, „care în multe chipuri a fost pilda cea mai măreaţă dintre toţi",
în Cuvinte la Facere (cuprinzând capitolele 3-21 din Facere) el laudă pe larg virtuţile cele înalte si sfinţenia lui Noe, Avraam şi Lot.
10 Cuv. 30 la Romani, PG 60, 664D (NPNF 1, XI, pp. 550-551).
11 Cuv. 20 la Efeseni (NPNF 1, XIII, p. 148). Vezi şi Cuv. 7 la Evrei, NPNF 1, XIV, p.402: „De altfel, Fericirile nu au fost spuse doar celor singuratici. De ar fi fost aşa, întreagă lumea ar fi pierit şi L-am fi putut învinovăţi pe Dumnezeu de cruzime (dacă ar fi spus, de pildă, că numai călugării pot fi curaţi cu inima - Matei 5, 8). Dacă aceste Fericiri ar fi fost rostite numai către cei singuratici, iar cei din lume nu le pot împlini, şi totuşi a îngăduit căsătoria, prin aceasta a pierdut pe toţi oamenii. Căci de nu ar fi cu putinţă în căsnicie a săvârşi îndatoririle celor singuratici, toate s-au pierdut şi s-au nimicit, iar calea virtuţii s-a închis." în ce priveşte egalitatea harurilor duhovniceşti aflate la îndemâna tuturor, indiferent de împrejurările vieţii, vezi Cuv. 1 la 1 Timotei, NPNF 1, XIII, p. 411; Cuv. 20 si 21 la Romani, NPNF 1, XI, pp. 499-502; Cuv. 10 şi 11 la
Efeseni, NPNF 1, XIII, pp. 99-106; şi Cuv. 7 la Fapte, NPNF 1, XI, pp. 46-47.
12 Cuv. 43 la Matei, PG 57, 464B (NPNF1, X, p. 278). între alte rânduri asemănătoare, el spune în Cuv. 5 la II Tesaloniceni: „Căci de este un bărbat iubit de Dumnezeu, şi
strălucind (dialampon) prin virtute, având soţie - căci este cu putinţă ca un bărbat având soţie şi copii şi slugi şi prieteni să fie plăcut lui Dumnezeu -, oare nu ar fi el în
stare ca mult mai mult să facă întru folosul tuturor acelora (adică celor din parohia sa)?" (PG 62, 498B; NPNF 1, XIII, p. 396).
13 Stromate, Cartea a IlI-a. Sfântul Ioan Gură de Aur exprimă o părere similară în vestita sa lucrare de tinereţe, Despre preoţie, VI, 6: „Cel care stă la cârma corăbiei în
port nu ne face dovada că ştie să conducă bine corabia; dar nimeni nu poate spune că nu-i un minunat conducător de corabie cel care, în mijlocul furtunii, poate scăpa
corabia de înec" (trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998). Fără îndoială, atunci când Părinţii folosesc un asemenea limbaj, ei nu evaluează sau clasifică grupuri de
oameni, ci încearcă să încurajeze pe oamenii căsătoriţi să urmeze sfinţenia în mijlocul grijilor lumii. Când se adresează monahilor, Părinţii accentuează desigur slava
deosebită şi răsplătirile vieţii monahale. De asemenea, ei vorbesc, uneori chiar foarte grăitor, despre cât este de greu să rămâi virtuos în mijlocul grijilor şi tumultului lu-
mii. Ei privesc acest fapt ca pe o însemnată îndreptăţire a monahismului. Vezi, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie (trad. engl. la Sally Reiger Shore, John Chrysostom: On Virginity and Against Remarriage, pp. 1-128).
-
Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
Publicat in : Dogma -
Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
Publicat in : Editoriale -
Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.