Duminica a 3-a dupa Pasti (a Mironositelor si a Dreptilor Iosif si Nicodim)

Aratarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim 

 

Dupa moartea celui intii intre crestini, a binecredinciosului si dreptului imparat Sfintul Marele Constantin, luind imparatia fiul sau Constantie si abatindu-se la raucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, s-a facut - spre rusinarea ereticilor celor raucredinciosi, spre incredintarea necredinciosilor si spre intarirea celor dreptcredinciosi - un semn minunat in Sfinta Cetate a Ierusalimului, in Duminica Cincizecimii, cind se praznuieste Pogorirea Sfintului Duh. Si s-a intimplat atunci de era duminica aceea in sapte zile ale lunii mai.

 

In ceasul al treilea s-a aratat pe cer inchinarea cinstitei Cruci a Domnului, care stralucea cu o lumina negraita, mai mult decit razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaima mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfintului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a rastignit si s-a intins Crucea cu lungimea sa, ajungind pina la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; si se potrivea latimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusetea ei era atit de impodobita, incit se asemana cu fata curcubeului, atragind astfel privirea tuturor catre ea.

Deci, toti citi aveau orice lucruri in miinile lor si cei care erau prin case, lasindu-si toate treburile lor, ieseau si priveau cu frica spre acel semn preaminunat. Apoi, toata multimea ierusalimitenilor, umplindu-se de frica si de bucurie de dumnezeiasca vedere, au alergat la sfinta biserica cu mare umilinta si cu caldura duhului, batrini si tineri, barbati si femei cu pruncii cei sugatori, asemenea si fecioarele cele neispitite de nunta, care se tineau prin camari, iesind din camerele lor, alergau iarasi acolo. Alergau oamenii de toate virstele si rinduiala, strainii si nemernicii, crestinii si cei de alta credinta si toti cu o gura si printr-un glas preamareau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, Dumnezeu adevarat din Dumnezeul Cel adevarat, pe Facatorul minunilor celor mari.

 

Atunci, necredinciosii si ereticii, vrajmasii si hulitorii dumnezeirii lui Hristos, s-au umplut de rusine, vazind cit este de mare slava si puterea lui Hristos Domnul, intru aratarea Crucii celei dumnezeiesti; si a dovedit atunci cu lucrul Sau chiar, ca credinta crestineasca este dreapta, adevarata si mintuitoare. Ea nu este alcatuita din dovedirea cuvintelor celor din intelepciunea omeneasca cea din afara, ci din Duhul Sfint prin descoperire si putere intarita, fiind marturisita din cer cu semne si cu minuni.

 

De acest minunat semn, Preasfintitul Chiril, patriarhul Ierusalimului, a instiintat prin scrisoare pe imparatul Constantin, sfatuindu-l spre dreapta credinta. Iar Hermias Sozomen a scris ca, prin acea aratare pe cer a Sfintei Cruci, foarte multi dintre evrei si pagini s-au incredintat; si, apropiindu-se cu pocainta de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfintul Botez si au slavit cu buna credinta pe Hristos, Cel ce este de o fiinta cu Tatal si cu Sfintul Duh. Iar noi, prin Crucea aratata, marturisim puterea Lui cea nespusa, il inaltam pe El cu laudele noastre, ca este Domnul Dumnezeul nostru si ne inchinam asternutului picioarelor Lui, adica Crucii celei sfinte, rugind bunatatea Domnului, ca la a doua si infricosatoarea Sa venire, sa ne invredniceasca pe noi a vedea intru bucurie si intru nadejdea mintuirii semnul Fiului Omenesc - Crucea cea sfinta-, care voieste pe cer sa se arate. Cu aceea, ca si cu o cheie, sa ne deschida noua usile Imparatiei Cerului, precum oarecind tilharului Raiul si, impreuna cu oile cele binecuvintate, sa ne rinduiasca pe noi in veci. Amin.Sfintul Mucenic Acachie 

 

Pentru a treia oara, diavolul a ridicat prigonire asupra robilor lui Hristos, cind imparatea la rasarit Maximian. Intru acea vreme Sfintul Acachie a intrat in frumoasa nevointa a patimirii pentru Hristos. Acest mucenic era cu neamul din Capadocia, cu rinduiala de ostas, cu cinstea de sutas si sub mina tribunului Firm, conducatorul oastei ce se numea Martesie. Acest Firm avea porunca de la paginul imparat sa caute, nu numai prin cetati, ci si printre ostasi, daca nu cumva se afla cineva crezind in Hristos sau daca de zeii lor cei paginesti cineva se leapada. Unul ca acela sa fie supus la judecata si la munci; iar, de s-ar impotrivi cu totul la porunca imparateasca, acela sa fie pedepsit cu moartea.

 

Deci, tiranul Firm, chemind pe ostasii sai, ii intreba pe cite unul, cum crede fiecare din ei; si daca afla pe cineva ca este de credinta crestina, pe acela, amagindu-l cu imbunari si ingrozindu-l cu munci, il silea la inchinarea idoleasca. Astfel, pe multi din cei mici la suflet, slabi in credinta si fricosi, i-a plecat la a sa paginatate. Dar, cind a chemat pe sutasul Acachie, acela cu mare glas a strigat: "Eu m-am nascut intre crestini; deci, crestin sint si crestin voiesc sa ramin. Martor imi este mie Domnul meu Iisus Hristos, ca nu numai de la tatal si de la maica mea sint crestin, ci si de la mosi si stramosi". Deci, il sfatuia Firm cu multe feluri de inselari si de ispite spre al sau gind, dar nu o data, ci de mai multe ori chemindu-l, uneori il imbuna, alteori il ingrozea, pentru ca sa se supuna poruncii imparatesti.

 

Apoi, vazindu-l neinduplecat, l-a pus in lant si l-a trimis la voievodul Vivian. Voievodul, sezind la judecata si pe marturisitorii lui Hristos intrebindu-i, Antonin Comentarisie i-a spus, zicind: "Firm, tribunul cetei Martesiei, a trimis aseara legat la a ta stapinire pe sutasul sau, deoarece nu se supune poruncii nebiruitului nostru imparat, ci urmeaza credintei crestine". Si indata a pus de fata pe cel legat inaintea judecatii voievodului; iar voievodul, cautind spre dinsul, a zis: "Cum iti este numele?" Raspuns-a cel legat: "Numele cel mai dorit mie si la tot neamul meu, este nume de crestin, care de la Hristos este, iar dupa obiceiul omenesc, numele meu este Acachie". Zis-a voievodul: "Dupa nume iti este si obiceiul tau, pentru ca rau esti, nesupunindu-te poruncii imparatesti". Zis-a Sfintul: "Cu mestesugire vorbesti catre mine, o, voievodule, si nu imi tilcuiesti bine numele meu; pentru ca Acachie va sa zica - fara de rautate - si bine si cu dreptate sint numit cu acel nume, ca nu voiesc sa fiu partas rautatii diavolului".

 

Zis-a voievodul: "De unde limbutesti tu cu niste cuvinte fara de socoteala ca acestea inaintea noastra?" Raspuns-a Sfintul: "Eu sint cu neamul din Capadocia, din care multi au fost mucenici ai lui Hristos mai inainte de mine si pe al caror dar daruit de Dumnezeu l-am vazut cu ochii dupa sfirsitul lor, pentru ca din morminte si moastele lor izvorasc tamaduiri de boli. Am voit sa fiu urmator acelora mai bine, decit sa ma supun legilor voastre celor nedrepte, care degraba vor pieri impreuna cu voi". Zis-a voievodul: "Sa nu socotesti ca te voi da la munci mici, pentru ca singura limbutia ta cea cu mindrie si desarta graire are trebuinta de mari pedepse, pe care, ca sa nu le patimesti, leapada-ti gindurile tale cele nesupuse si, ascultind imparatestile porunci, inchina-te zeilor, cu a caror voie imparatii imparatesc si biruitorii dantuiesc. Deci, rusineaza-te de noi, cei ce sedem la aceasta judecata si sa nu te socotesti pe tine a fi mai intelept decit noi toti, nici sa nadajduiesti in zadar spre Omul Care se numeste Hristos si despre Care aud ca L-au muncit dupa lege si L-au osindit la moarte".

 

Raspuns-a Sfintul: "Te ratacesti, o, judecatorule ca, graind acestea, rau gresesti, fiind orbit de satanicestile amagiri. Pentru ca, nu cu voia acelora pe care tu ii numesti zei imparatesc imparatii si se fac biruitori, ci acestea se savirsesc cu rinduiala si cu voia bunului nostru Dumnezeu. Iar daca zici ca nadajduiesc spre un Om care a fost muncit si osindit la moarte, aceasta sa o stii ca Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, venind pe pamint pentru a noastra mintuire, S-a facut om; si, fiind Dumnezeu adevarat, a luat asupra Sa firea noastra cu oarecare minunat si negrait chip, lucru pe care tu nu-l intelegi si nici nu poti sa-l auzi, daca nu vei voi mai intii sa fii crestin; pentru ca Hristos, fiind din fire precum am zis, Dumnezeu adevarat si Cuvint al Tatalui nedespartit de Dinsul, dar totdeauna de o fiinta cu Dinsul si impreuna mai inainte din veci, intru a Sa vreme, intru care El a voit, a savirsit lucrul mintuirii noastre si ne-a izbavit din robia vrajmasului, care din inceput pizmuia asupra noastra".

 

La acestea a raspuns voievodul: "Daca imparatii sint potrivnici Hristosului tau, apoi pentru ce El nu-i pedepseste pe dinsii, fiind Dumnezeu Atotputernic precum zici tu?" Raspuns-a Sfintul: "Dupa acestea poti sa cunosti milostivirea si puterea Lui ca, necinstindu-se de voi, nu va pedepseste indata, ci indelung rabda, asteptind ca voi, elinii, cei ce nu aduceti cinstea cea cuviincioasa lui Dumnezeu, ci diavolilor, sa va pocaiti si sa incetati de la un lucru rau ca acesta. Insa si pentru aceea indelung rabda, nepierzindu-va pe voi indata, ca robii Lui cei alesi si iubiti, sa fie iertati in lume si sa-si savirseasca nevointa lor cea buna. Pentru ca, de v-ar fi pierdut pe voi indata Hristos Dumnezeul nostru, apoi si voi ati fi pierit in veci si robii Lui n-ar fi fost aratati; si asa puterea darului ar fi fost in desert. Cum ar fi putut Stapinul nostru sa Se preamareasca cu slavire, de n-ar fi fost indelung rabdator spre pedepsirea pacatelor voastre? Iar acum va lasa sa fiti voi fara de pedeapsa, ca unii ce asupriti a Lui indelungata rabdare si va abateti mai mult intru paginatate de la Dinsul, va miniati asupra noastra cu nedreptate si va gatiti mai mare pierzare voua de nu va veti pocai, afundindu-va intr-insa cu faradelegile voastre. Si noi, cei ce stim stapinirea Lui, rabdam pentru El cu vitejie, ca sa dobindim de la El viata vesnica; iar slava Lui va fi mai aratata spre acei oameni, care cunoscindu-si ratacirea, se vor pocai si isi vor indrepta viata lor".

 

Minunindu-se de un raspuns ca acesta cu buna intelegere al mucenicului, Vivian voievodul l-a intrebat pe el, zicind: "Oare ai invatat carte, de raspunzi asa de bine? Pentru ca vad ca ai grait cu buna intelegere adeverind ca viata omeneasca este intr-a lui Dumnezeu stapinire, rinduiala si indelungata rabdare". Raspuns-a Sfintul: "Poti sa cunosti din aceasta, puterea si darul lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le stapineste, ca eu, neinvatind intelepciunea cartii, fara numai putin pentru citirea rugaciunilor, asa iti raspund tie; pentru ca Dumnezeu graieste prin gura robilor Sai, de care lucru - voi fiind intelepti -, va minunati si ne laudati pe noi. Ca din inceput, cind a voit Domnul nostru Iisus Hristos sa arate imparatia Sa cea duhovniceasca la toata lumea, la propovaduirea aceea, n-a ales oameni de bun neam, bogati, filosofi preaintelepti si cititori iscusiti, ci pescari si vamesi simpli si neinvatati. Aceasta a facut, ca puterea Lui cea neajunsa si intelepciunea Lui, care pe toata mintea o covirseste, sa fie cunoscuta intru aceia pe care nevazut i-a invatat si inteleptit Duhul Sfint.

 

Dupa aceasta a zis voievodul: "Lasindu-ti acea netrebnica multa vorbire la aceasta sa-mi raspunzi: Stii porunca cea imparateasca, care va porunceste voua crestinilor ca, ori sa jertfiti zeilor, ori sa va supuneti muncilor? Deci, spune-mi mie, te vei supune poruncilor imparatesti si vei jertfi zeilor, sau te lepezi cu totul?" Raspuns-a Sfintul: "Eu, adeseori fiind intrebat si de tribunul Firm, am marturisit ca sint crestin, si ceea ce am grait catre acela, aceasta o graiesc si catre tine acum: Crestin sint si nu voi jertfi necuratilor diavoli!" Zis-a voievodul: "Cruta-ti tineretile tale, fiindca te vad pe tine ca nu ai mai mult de douazeci si cinci de ani si, inca cinstindu-ti vrednicia de sutas, n-am voit ca indata sa te muncesc pe tine; dar, de vei petrece mai mult intru aceasta nebunie a ta, ma vei sili pe mine ca, fara voia mea, sa te dau la munci cumplite". Raspuns-a Sfintul: "Nu este aceasta nebunie, ci buna cunostinta si lucru placut lui Dumnezeu; ca nu las eu pe Unul adevaratul Dumnezeu, Ziditorul meu, cu a Carui milostivire sint pazit pina acum".

 

Zis-a voievodul: "Cum zici tu ca unul este Dumnezeu, cind nu de mult ai marturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Daca Dumnezeul vostru are Fiu asemenea cu Sine, apoi adevarat este de trebuinta, ca pe doi dumnezei sa marturisesti, pe Unul Dumnezeu Tatal si pe altul Dumnezeu Fiul! Si de sint doi dumnezei, apoi pentru ce acum marturisesti numai un singur Dumnezeu? Iata, vad lamurit, ca tu minti si singur te incurci insuti prin cuvinte nepotrivite!"

 

La acestea a raspuns Sfintul Acachie "Cred si ma nadajduiesc spre Domnul meu Iisus Hristos, Cel ce S-a rastignit in zilele lui Pontiu Pilat, ca Duhul Sfint ma va intelepti si-mi va da mie cuvint, ca la raspunsul tau sa-ti raspund luminat; deoarece nu este mica aceasta intrebare a ta: pentru ce noi numim doi dumnezei si cinstim numai unul? Deci, iti spun tie: Nu marturisim numai pe Tatal si pe Fiul, ci si pe Duhul Sfint, nedespartit de Tatal si de Fiul; deci sint fetele cele in trei numiri, dar una este dumnezeirea si puterea. Si zicem ca Unul este Dumnezeu, Care are Cuvint si Duh Sfint; ca nu se cade ca sa fie Dumnezeu fara Cuvint si fara Duh de viata. Si iti voi mai spune si asemanarea, pe cit voi putea, fiind neinvatat: "Imparatul, pe care tu il numesti stapin, iar eu il numesc om, se numeste Maximian si fiul lui se numeste Maxentiu. Deci, doi sint, dar firea lor cea omeneasca este una si imparatia lor nedespartita; deci, se cinsteste fiul pentru tatal, iar tatal pentru fiul se slaveste. De asemenea, se cade a socoti si pentru Dumnezeu. Caci, de vreme ce dumnezeiasca fiinta a Tatalui, a Cuvintului si a Sfintului Duh este una si aceeasi neschimbata; unul este cu adevarat Dumnezeu cel cinstit de noi".

 

Zis-a voievodul: "Nu odata te-am sfatuit pe tine, ca sa te intorci la lucrul ce-ti este pus inainte; iar tu te sirguiesti, prin aceste cuvinte ale tale nefolositoare, sa ma departezi pe mine de la lucrul ce este de fata. Una iti poruncesc: sa aduci jertfe zeilor celor parintesti, prin care toate se alcatuiesc; iar de nu vei voi, apoi nu te voi rabda mai mult pe tine". Raspuns-a Sfintul: "Sa nu nadajduiesti ca ma vei infricosa pe mine cu ingrozirea, caci iata ai gata trupul meu spre primirea ranilor; deci, munceste-l precum voiesti. Iar mintea si vointa duhului meu, nici tu, nici imparatul tau, nici diavolii tai, carora te inchini, nu vor putea niciodata sa o intoarca si sa o induplece la pacat".

 

Atunci voievodul, miniindu-se, a poruncit sa lege pe Sfintul Acachie gol, de patru stilpi, si sa-l intinda in patru parti si sa-l bata sase ostasi, fara mila, cu vine de bou; mai intii pe spate, apoi sa-l intoarca pe pintece, sa vada, ii va ajuta Dumnezeul lui. Mucenicul, fiind mult batut - schimbindu-se ostasii care-l bateau - si, rosindu-se pamintul cu singele lui, nimic alta nu graia patimitorul, fara numai acestea: "Hristoase, Mintuitorul meu, ajuta smeritului robului Tau! Doamne, Dumnezeul meu, nu ma lasa pe mine!"

 

Voievodul, vazind pe mucenic cu totul ranit si singerat, a zis catre dinsul: "Vei jertfi acum zeilor?" Raspuns-a Sfintul: "Nu voi jertfi diavolilor, pentru ca am pe Domnul meu Iisus Hristos, Cel ce imi ajuta mie, si acum sint mai tare in munca de cum eram mai inainte; caci pina acum asteptarea muncilor imi tulbura gindurile mele; iar dupa ce am inceput a le patimi pe acestea, m-am intarit cu ajutorul lui Hristos si m-am facut mai viteaz si mai intarit spre toate muncile cele multe si grele, nadajduind fara de indoiala spre Dumnezeul meu. Sa stii ca, pe cit ma muncesti mai mult, pe atit imi faci mie folos; si, pe cit ma ranesti pe mine mai cumplit, pe atita imi mijlocesti mai mare dar de la Dumnezeul meu".

 

Deci, voievodul umplindu-se de minie, a poruncit sa-l bata cu niste placi de plumb peste obraz. Voievodul, vazind stricindu-se fata cea frumoasa a Sfintului, a zis catre el: "Jerfeste zeilor, ca sa te izbavesti din cele mai grele munci ce vor sa se aduca tie". Raspuns-a Sfintul: "Pentru atita nu ma ingrijesc de muncile cele ce vor sa se aduca asupra mea, pe cit nu m-am ingrijit de cele trecute". Zis-a voievodul: "Cum tu, ostas fiind si necarturar, raspunzi la judecata cu vorbe frumoase?" Raspuns-a mucenicul: "Duhul Sfint daruieste robilor Sai a grai cu libertate si a rabda. Caci a zis Mintuitorul nostru catre ucenicii Sai: Cind va veti duce la domni si imparati, sa nu va ingrijiti, cum si ce veti grai; caci se va da voua in acel ceas, gura si intelepciune, si nu voi veti grai, ci Duhul Tatalui vostru este Care graieste intru voi. Zis-a Antonin Comentarisie: "Si ce folos iti este tie, ticalosule, de vorba ta cea multa, petrecind intru impotrivire si primind rani? Iar dupa ce alte munci mai cumplite vor pune pe tine, atunci, nevoind, vei face voia impara-tului". Raspuns-a lui Sfintul: "Du-te de la mine si te sfatuieste pe tine singur. Ca, de vreme ce nu m-am ingrijit de ingrozirea voievodului si de bataile ce mi-a dat, apoi oare pe tine te voi asculta?" Atunci voievodul a poruncit sa arunce pe mucenic in temnita din Pirint, cetatea Traciei, in care Sfintul a petrecut sapte zile.

 

Sfintul Acachie a sezut in temnita, veselindu-se intru Domnul sau ca s-a invrednicit sa patimeasca pentru El unele ca acelea. In acea vreme i-a venit voievodului Vivian o scrisoare de la Flachin, ighemonul Traciei, prin care ii poruncea sa mearga la Bizant, sa-l intimpine pe el acolo si sa aduca impreuna cu dinsul si pe cei ce ii are legati. Deci, voievodul s-a dus acolo si a adus cu dinsul si pe Sfintul Mucenic Acachie cu alti inchisi, care erau legati pentru niste pricini oarecare. El, slabind pe cale, de batai, de fiarele cele grele, de foame si de sete, de calatoria cea lunga si grabnica, si ostasii cei ce-l duceau fiind nemilostivi, il impingeau si-l duceau, silindu-l cu batjocura ca sa alerge mai iute. Astfel fiind sfintul, nu mai astepta viata sa, ci vedea ca degraba are sa se sfirseasca. El se ruga de cei ce-l duceau, ca sa se odihneasca putin si sa-i dea voie sa se roage lui Dumnezeu, dar ostasii nu i-au ingaduit.

 

Dupa ce a stat undeva sa se odihneasca, a ridicat Sfintul ochii spre cer, incepind a se ruga, astfel: "Slava Tie, Dumnezeule, Cel ce arati milostivire din indurarea Ta, celor ce iubesc numele Tau cel sfint! Slava Tie Celui ce m-ai chemat pe mine pacatosul la aceasta nevointa! Slava Tie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, Cel ce stii neputinta sufletului nostru si mi-ai daruit rabdare a suferi cu tarie muncile! Vazindu-ma acum pe mine, Stapine, cuprins de multe rele, incit, precum mi se pare, sufletul singur vrea sa se dezlege din legaturile trupesti; trimite pe ingerul Tau cel sfint, ca sa-mi ajute in strimtorarile acestea si sa ma tamaduiasca. Sau binevoieste ca, in orice chip, sa porunceasca muncitorul sa ma sfirseasca cu moarte si asa mai degraba sa vin la Tine, Dumnezeul meu!"

 

Asa rugindu-se Sfintul catre Dumnezeu, vazduhul s-a innorat si a venit un glas spre dinsul din nor, zicindu-i: "Imbarbateaza-te, Acachie, si te intareste". Acest glas l-au auzit toti cei ce erau acolo, si ostasii si cei legati se mirau, zicind: "Oare si norii vorbesc ca oamenii? Cind a mai auzit cineva acestea, ce le auzim noi acum?" Multi din cei legati, auzind acel glas, au crezut in Fiul lui Dumnezeu si, cazind la picioarele mucenicului, il rugau sa-i invete pe dinsii din credinta crestineasca.

 

Iar Sfintul Mucenic Acachie, mergind impreuna cu ei, le zicea: "Eu nu m-am indeletnicit in carti, ci in ostasie; insa sint crescut in casa preoteasca si sint de neam preotesc. Mi-am adus aminte de cele ce auzeam de la preoti, cum ca Dumnezeu, vrind sa dea mintuire omului celui cazut din Rai si sa-l elibereze din iad, a trimis in aceasta lume pe Fiul Sau, Cuvintul Cel impreuna vesnic. Deci, venind Fiul lui Dumnezeu, a luat trup din Preasfinta Curata Fecioara Maria, facindu-Se in chip de om; a rabdat Crucea de voie, ca sa indrepteze pacatul neascultarii lui Adam prin lemnul Crucii si sa-i daruiasca iertare omului celui osindit, platind singur pentru noi datoria, prin patimirea Sa cea de bunavoie. Pironindu-se pe Cruce, a rupt zapisul ce era asupra noastra si a dezlegat pacatul; cu moartea sa a calcat moartea, iadul a pradat si toata stapinirea si puterea diavolului a rusinat-o, facind-o neputincioasa. Dupa ce a izgonit toata tabara diavoleasca, a sfarimat portile de arama si a frint zavoarele cele de fier, s-a sculat din morti a treia zi si a daruit mintuire neamului omenesc, ca sa invieze toti si sa vietuiasca in toti vecii, cei ce vor sa fie nesfirsiti, pentru ca in aceasta lume vazuta petrece putina vreme si nimic nu este".

 

Auzind cei legati acestea si alte cuvinte ale mucenicului, cu osirdie s-au intors la credinta crestineasca. Venind ei noaptea pe cale, dupa ce au mers la un sat ce era aproape, cei legati au vazut la miezul noptii niste tineri imbracati in haine luminoase. Acei tineri erau sfintii ingeri, ca si cum ar fi fost de rinduiala ostaseasca si vorbeau cu Sfintul Acachie. Cei ce ii vedeau, socoteau ca tovarasii si prietenii lui Acachie au venit noaptea, de frica muncitorului, ca sa-l cerceteze. Dupa ce s-a facut ziua, au plecat in cale si, mergind in ziua aceea cu sirguinta, au ajuns noaptea in cetatea Bizantului si i-au inchis pe toti intr-o casa. Cei legati au vazut iarasi la miezul noptii niste tineri ca aceia din noaptea trecuta vorbind cu Sfintul Acachie. Ei vedeau pe acei tineri luminosi care se aratasera, cum spalau cu apa calda ranile mucenicului si le sarutau.

 

Privind aceasta ziceau intre ei: "Cu adevarat aceasta este vedenie dumnezeiasca, pentru ca sfinti ingeri in noaptea trecuta au intimpinat pe mucenicul lui Hristos, iar nu oameni. Si acum au aceeasi grija de dinsul". A doua zi, ducindu-i pe toti in temnita, voievodul a poruncit pazitorului temnitei, ca pe Mucenicul Acachie sa-l inchida singur in temnita cea mai dinauntru, legat cu lanturi de fier si ferecat in obezi si pe nimeni sa nu lase la dinsul, nici sa-i dea mincare si bautura ca, strimtorindu-se de foame, de sete si de greutatea legaturilor sa slabeasca si sa se supuna mai cu inlesnire la voia lor; iar pe ceilalti legati a poruncit sa-i inchida in temnita cea mai dinafara.

 

Dupa ce a sosit noaptea, cei legati s-au invrednicit iarasi de o vedenie minunata; pentru ca au vazut stralucind o lumina in temnita cea mai dinauntru. Uitindu-se printr-o ferestruica, au vazut niste barbati purtatori de lumina, care, dezlegind pe Sfintul mucenic din legaturi, ii tamaduiau ranile si ii puneau dinainte hrana minunata, alba ca zapada, dindu-i si bautura. Vazind ei aceasta in toate noptile, au chemat pazitorul acelei temnite si i-au spus acea vedenie; iar el, privind prin ferestruica, a vazut cu ochii sai aceea lumina si, deodata, deschizind usile temnitei, a intrat inauntru. Dar n-a vazut si n-a aflat pe nimeni, decit numai pe mucenic singur stind in legaturi; si s-a mirat si s-a inspaimintat pazitorul temnitei.

 

Dupa ce au trecut sapte zile de la ducerea lor in Bizant, voievodul, sezind la judecata, a pus de fata pe Sfintul Mucenic Acachie si, vazindu-l sanatos cu trupul si luminat la fata, s-a mirat; pentru ca astepta sa-l vada foarte slabit de rani, legaturi, foame, sete si de osteneala drumului. Si s-a miniat voievodul asupra ostasilor, parindu-i-se ca aceia i-au dat odihna, si a zis catre dinsii cu minie: "Nu v-am poruncit eu voua, ca pe acest om sa-l inchideti in temnita cea mai dinauntru, cu obezi sa-l ferecati, cu fiare grele sa-l legati peste tot trupul si sa nu-i dati hrana si bautura nicidecum? Iar voi l-ati lasat liber, ca sa se odihneasca si sa se tamaduiasca de rani si, iata, acum il vad sanatos si mai frumos decit cum era mai intii". Iar Antonin Comentarisie a zis: "Asa ma jur pe puterea ta, o, stapine, ca toate s-au facut dupa poruncile tale. Deoarece de la Pirint pina la aceasta cetate a fost adus cu nevoie, legat cu fiare grele, pe care, daca voiesti poti singur a le cumpani, cit sint de grele, a fost inchis in cea mai strimta temnita si nimeni de aici nu i-a dat ceva de trebuinta; intreaba pe pazitorul temnitei si te vei instiinta, daca nu au fost asa toate, precum ai poruncit".

 

Indata, voievodul a poruncit ca sa cheme pe pazitorul temnitei, caruia i-a zis cu glas groaznic: "Ticalosule, pentru ce n-ai facut precum ti s-a poruncit si ai lasat pe legatul acesta de s-a hranit si s-a tamaduit in odihna; iata, acum sta de fata tare cu trupul, ca si cum ar fi venit la razboi si la lupta?" Iar Sfintul Acachie a zis: "Taria si puterea imi sint date din cer, de la Iisus Hristos, datatorul de nevointa, Care m-a tamaduit pe mine de rani si m-a facut sanatos". Voievodul a zis cu minie catre cei ce stateau de fata: "Loviti-l peste gura si sfarimati-i dintii, ca sa nu raspunda neintrebat". Si slujitorii au batut pe mucenic; iar voievodul iarasi a zis catre pazitorul temnitei: "Ce raspunzi tu, ticalosule?"

 

Pazitorul a raspuns: "Ma jur pe puterea ta, ca toate cite mi-ai poruncit le-am facut, inca si mai multe rautati i-am adaugat lui, dar altii au fost tamaduitorii si hranitorii lui, precum stiu toti cei ce sint tinuti in temnita; intreaba pe aceia si daca vei auzi intr-altfel, iata, capul meu este inaintea ta, fa ce vei voi. Am vazut niste ostasi imbracati luminos, dintre care unii il dezlegau pe acesta din legaturi, altii, stergindu-i ranile, i le tamaduiau; iar altii ii puneau dinainte hrana si bautura si vorbeau cu el prieteneste. Toti acesti legati, care au fost adusi cu el de la Pirint, mi-au spus, ca i-au vazut adeseori pe cale, apoi chiar aici in temnita. Dar eu, necrezind cuvintelor lor, am voit sa vad singur aceea si am vazut cu ochii mei, precum mi-au spus ei; iar dupa ce am deschis usa fara de veste, am intrat la el in temnita cea dinauntru, vrind sa intreb cine si de unde sint si cum au intrat prin usile incuiate; dar nu am gasit pe nimeni, decit numai pe cel legat, fiind in obezi si in lanturi si rugindu-se catre Dumnezeul sau sau uneori dormind". Voievodul a zis pazitorului: "Tu, ticalosule, luind aur de la rudeniile lui Acachie, ai lasat pe aceia la el cu bucate, cu bautura si cu doctorii".

 

Si indata a poruncit sa bata tare pe pazitor cu vergi de plumb; iar pazitorul, fiind batut striga, zicind: "Te rog, o, stapine, cerceteaza mai intii cu dinadinsul si te instiinteaza, daca nu va fi asa, precum iti spun, si atunci sa ma ucizi". Zis-a voievodul: "Spune ca omul acesta este fermecator si vrajitor". Raspuns-a pazitorul: "Ceea ce stiu, aceea iti spun, eu nu stiu daca el este vrajitor sau nu". Si astfel, nevinovatul pazitor a patimit o bataie cumplita ca aceea, pentru mucenicul lui Hristos, care se numea Cakie. Deci, Sfintul Mucenic Acachie, vazind aceea, ridea de nebunia voievodului, desi avea sfarimata gura si obrazul, si, vazindu-l voievodul, s-a aprins cu mai multa minie si a zis catre mucenic: "Au tu ai venit sa rizi de noi, nadajduindu-te spre ale tale vraji?" Sfintul a raspuns: "Nu rid eu si nu ma bucur de pierzarea voastra, dar mai ales ma doare inima de vesnica voastra osindire, de care voi singuri va rideti si va batjocoriti viata voastra ca, lasind pe Dumnezeul cerului, al pamintului si al marii, pe Facatorul tuturor, va inchinati pietrei si lemnului celui neinsufletit".

 

Atunci voievodul a poruncit la zece ostasi sa-l bata cu bete de stejar pe spate si pe pintece; iar mucenicul se ruga lui Dumnezeu, zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta robului Tau!" Si a venit glas de sus, intarindu-l, si indata cei ce-l bateau au intepenit si nu puteau mai mult sa ridice miinile lor asupra mucenicului. Voievodul, nepricepind ce sa-i mai faca, s-a gindit sa trimita pe mucenic la ighemon, care atunci venise iarasi acolo in Bizant si i-a scris o scrisoare astfel: "Minunatului si marelui judecator Flachin, ighemonul Traciei, voievodul Vivian, ii zice: bucura-te! Pe Acachie, aparatorul necuratei credinte crestinesti, pe care l-a trimis la mine de mai mult de douazeci de zile Firm, tribunul ostilor Martesiei si care nu voia sa se supuna poruncilor imparatesti, l-am muncit dupa legea judecatii si n-am putut deloc sa-l induplecam spre implinirea voii imparatesti; dar, de vreme ce stapinirea ta mai bine poti sa-l pedepsesti si sa-l infricosezi, de aceea iti trimit pe acest om la a ta mai mare judecata, cu faptele cele scrise despre el, de Comentarisie".

 

Ighemonul, pentru ca avea femeie crestina care il indemna in taina cu rugaminte si cu juraminte ca, pe crestinii cei adusi la el la judecata, sa nu-i munceasca mult, ci degraba sa-i dea mortii, luind scrisoarea voievodului, a poruncit sa puna pe mucenic in temnita, insa fara de legaturi si fara de paza mare. Dupa cinci zile, ighemonul, punind inainte pe mucenic la judecata si poruncind a citi faptele cele despre el trimise de voievod, s-a mirat de cruzimea aceluia si de taria mucenicului, ocarind pe Vivian pentru aceea; caci pe un om ce era ostas cu dregatoria, l-a muncit atit de lung si atit de cumplit, neomorindu-l indata prin taiere cu sabia. Deci, vazind ca nu este deloc cu putinta sa plece spre idoli pe mucenicul lui Hristos, a poruncit sa-i taie capul cu sabia, afara din cetatea Bizantului.

 

Pe cind ei duceau pe mucenic spre taiere, el striga catre Dumnezeu, zicind: "Cu cit de multe limbi as fi voit a Te lauda pe Tine, Hristoase, Datatorule de viata, Fiul lui Dumnezeu, Care imi esti atit de bun si milostiv mie, pacatosului, invrednicindu-ma in partea sfintilor mucenici".

 

Ajungind la locul cel de taiere si cerind vreme spre rugaciune, si-a plecat genunchii si se ruga astfel: "Slava Tie, Dumnezeule, lauda se cuvine maririi Tale cea nemasurata, ca astfel Te-ai preamarit intru noi cei insarcinati cu pacatele; pentru ca, pe cit ne arati mai multe faceri de bine si pe cit mai mult ne ierti pacatele noastre, pe atit straluceste mai luminat si se preamareste slava milostivirii Tale. Fie binecuvintat numele slavei Tale, Dumnezeule, caci pe mine, care sint nevrednic facerilor Tale de bine, m-ai invrednicit de atita cinste, ca sa ma numesc mucenic al lui Hristos, si aceasta cinste mi-ai daruit-o mie, nu pentru oarecare lucruri al mele, ci din insasi bunatatea si iubirea Ta de oameni cea negraita. Deci, Te binecuvintez pe Tine, Doamne Dumnezeule, Sfintul lui Israel, impreuna cu Unul Nascut Fiul Tau si cu Sfintul Duh; caci a Ta este slava si cinstea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin".

 

Acestea zicindu-le, si-a plecat sub sabie capul sau si i l-au taiat. Astfel si-a savirsit patimirea sa cea pentru Hristos, Sfintul Mucenic Acachie; iar trupul lui cel sfint l-au ingropat niste oameni cucernici cu cinste, in locul care se numea Stavrion. Acestea au fost pe timpul imparatiei lui Maximian, iar peste noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava si stapinirea in vecii vecilor. Amin.Cuviosul Nil de Sorska 

  

Acest cuvios s-a nascut in anul 1433, intr-o familie aleasa, iubitoare de Hristos, din Moscova. Apoi, voind sa ia jugul cel bun al nevointei, s-a facut calugar in manastirea Sfintul Chiril de la Lacul Alb. Apoi, s-a retras la liniste si si-a facut o chilie din lemn, unde se nevoia ca un mare sihastru. Auzind de viata lui curata, multi tineri veneau la el si se faceau calugari. Asa a ajuns sihastria aceea vestita in nordul Rusiei. De doua ori pe saptamina - miercurea si simbata seara - se adunau toti fratii, se facea priveghere de toata noaptea, iar dimineata ascultau Sfinta Liturghie si se impartaseau cu Preacuratele Taine, apoi iar se intorcea fiecare la chilia sa, cugetind la cele sfinte si rugindu-se neincetat. Se hraneau din lucru miinilor, nu primeau pe mireni, mai ales femeile, si evitau muncile agricole grele, vorbind neincetat cu Hristos.

 

Asa a devenit cunoscut Sfintul Nil in toata Rusia ca un mare parinte duhovnicesc.

 

In anul 1503, Cuviosul Nil a sustinut la Sinod sa fie scutite manastirile de administrarea satelor si a marilor terenuri agricole donate lor, care indeparteaza pe calugari de rugaciune si de viata curata in Hristos. Dimpotriva, el indemna pe toti la viata isihasta si la practicarea rugaciunii neincetate. Aceasta a tulburat multa vreme Biserica Ortodoxa din Rusia.

 

Cuviosul Nil s-a retras la batrinete la mult iubita sa liniste, in sihastria intemeiata de el, ce se chema Sorska, vestita in toata Rusia de nord, dedicindu-si ultimii ani de viata studierii Sfintei Scripturi si scrierilor Sfintilor Parinti.

 

Vazindu-se batrin si impovarat de zile si-a alcatuit testamentul de inmormintare, in care scria, printre altele: "Dupa moartea mea, aruncati trupul meu in loc pustiu ca sa-l sfisie animalele si pasarile cerului, caci a pacatuit asa de mult impotriva lui Dumnezeu, ca este intristat de inmormintarea mea.".

 

La 7 mai 1508 si-a dat sufletul sau in miinile lui Hristos, fiind plins mult de ucenicii sai.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1198

Voteaza:

Duminica a 3-a dupa Pasti (a Mironositelor si a Dreptilor Iosif si Nicodim) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE