Duminica a 36-a dupa Rusalii, a lasatului sec de branza (a Izgonirii lui Adam din Rai)

Viata si patimirea Sfintului Mucenic Conon din Isauria

 

Isauria, cetatea domneasca a tarii cu acelasi nume, a primit sfinta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos de la Sfintul Apostol Pavel, propovaduitorul neamurilor, care a propovaduit acolo si a adus pe citiva la credinta.

 

In vremea propovaduirii apostolesti era un oarecare om, cu numele Nestor, care traia intr-un sat ce se chema Vidania, care era departe de cetatea Isauriei ca la optsprezece stadii. Acela avea o femeie ce se numea Nada, cu care au nascut pe acesta, de care ne sta inainte povestirea, adica pe Sfintul Conon.

 

Dupa ce a ajuns pruncul in virsta desavirsita, au voit parintii lui sa-l casatoreasca, si l-au logodit cu o fecioara frumoasa, anume Ana. Insa, mai inainte de legatura nuntii, s-a aratat lui Conon Sfintul Arhanghel Mihail, in chip de barbat prealuminos si, invatindu-l sfinta credinta, l-a pogorit la piriu, l-a botezat intru numele Preasfintei Treimi si, impartasindu-l cu dumnezeiestile Taine, l-a insemnat cu semnul Crucii si s-a facut nevazut.

Tinarul Conon s-a umplut de Duhul Sfint si Arhanghelul Mihail era impreuna cu dinsul nevazut.

 

Sosind ziua nuntii si toti veselindu-se, cind a fost dus mirele cu mireasa in camara, Conon a luat o luminare aprinsa, si, punind-o intr-un vas, a zis catre fecioara: "Ce este mai bun, lumina sau intunericul?" Iar fecioara a raspuns: "Mai buna este lumina, decit intunericul".

 

Atunci Sfintul Conon, deschizindu-si gura sa cea plina de darul lui Dumnezeu, a inceput a invata pe fecioara despre pazirea fecioriei si despre viata curata, cu credinta intru Hristos, adevaratul Dumnezeu, spunindu-i ca aceea este lumina cea neinserata, iar faptele cele trupesti cum si necurata credinta cea elineasca sint intuneric.

 

Fecioara, avind inima sa ca un pamint bun spre primirea semintei cuvintului lui Dumnezeu, s-a invoit cu mirele intru toate: caci a crezut in Hristos si a fagaduit a-si pazi fecioria sa. Si vietuia acea sfinta doime in curatenie fecioreasca, ca un frate cu sora sa, sau mai bine-zis ca doi ingeri ai lui Dumnezeu, arzind cu duhul dragostei catre Dumnezeu ca serafimii, slujind Domnului.

 

Dupa aceasta, fericitul Conon i-a indemnat si pe parintii sai a se lepada de idoli si i-a adus la Hristos, botezind pe tatal si pe mama sa, ca si pe mireasa sa. Si toti au placut lui Dumnezeu, fiind povatuiti si invatati de Sfintul Conon. Iar tatal lui, fericitul Nestor, s-a invrednicit si cununii mucenicesti, fiind ucis de inchinatorii de idoli, carora se impotrivea, mustrind ratacirea lor.

 

Dupa citava vreme, maica sfintului, fericita Nada, s-a mutat catre Dumnezeu, in buna marturisire. Apoi s-a dus si Sfinta fecioara Ana, cea logodita lui mireasa, catre camara cea nestricacioasa a cerescului Mire Hristos, si i-a ingropat Sfintul Conon intr-un mormint; iar el se indeletnicea cu gindirea de Dumnezeu, cu postul, cu ostenelile si cu rugaciunile cele de toata noaptea, omorindu-si trupul si robindu-l duhului. Iar comoara cea data lui, a darului Sfintului Duh, o tainuia pina la vremea aratarii sale, care a sosit dupa multi ani, in zilele batrinetelor sale. Si s-a inceput aceasta intr-acest chip:

 

Era in tara aceea o pestera grozava si intunecoasa, in locuri pustii si in munti neumblati. Si aceea era capiste idoleasca si locas diavolesc, fiind acolo un idol de piatra, mare, al necuratului zeu Apolon, pe care tara Isauriei il cinstea mai mult. Si le era obiceiul isaurienilor ca, in toti anii, in ziua necuratei praznuiri a lui Apolon, sa se adune acolo cu jertfe si sa savirseasca acea praznuire urita de Dumnezeu.

 

Deci intr-un an oarecare, venind praznicul acela, si toti din cetate gatindu-se sa mearga la capistea ce era in pestera, Sfintul Conon miscindu-se de duhul, a venit in cetate si, vazind multimea poporului, pe unii pe cai inarmati, iar pe altii pedestri, gatiti ca la un razboi, a strigat catre dinsii, graind cu mare glas: "O, barbati isaurieni, asteptati putin, caci am sa va vorbesc ceva. Pentru ce v-ati gatit intr-un chip ca acesta de ostire? Au doar a navalit vreun razboi fara de veste asupra tarii noastre si va cheama pe voi?" Iar ei i-au zis: "Ba nu, ci mergem la zeul Apolon, sa-i aducem jertfa si sa-i facem praznicul".

 

A zis catre dinsii Sfintul: "Cine este Apolon si care este puterea lui? Voiesc sa aflu de la voi". Iar ei au zis: "Acela ne este purtator de grija, caci toate bunatatile ni le rinduieste si ne intareste pe noi in razboaie, precum intarea si pe parintii nostri, care ne-au lasat noua acest obicei de praznuire".

 

Sfintul ii intreba, batjocorindu-i: "Oare ati auzit cindva de la dumnezeul vostru glas sau vreun cuvint?" Ei au zis: "Nu! Dar de la parintii nostri am luat obicei a crede intr-insul". Grait-a catre dinsii Sfintul Conon: "Parintii vostri au fost ca niste dobitoace necuvintatoare, nestiind din inselaciune pe adevaratul Dumnezeu. Caci, daca L-ar fi stiut, n-ar fi avut sirguinta catre un idol surd, mut si netrebnic. Ci, dati-mi stapinire asupra dumnezeului vostru si va voi arata voua pe cine cinstiti si cine este. Il voi innegri cu cerneala si sa vedem de se va putea spala? Il voi zdrobi cu ciocan de fier si va putea oare sa aiba iarasi chipul sau? Ii voi da mincare si sa vedem va intinde mina sa manince? Pina cind veti fi fara de minte? Oare aceasta n-o intelegeti? Sa ma ascultati, ca si eu sint din a voastra semintie, dar sint strain de lucrurile voastre.

 

Lasati-va de inchinarea idolilor si va voi invata pe voi pe care Dumnezeu se cade a-L cinsti si a va inchina Celui ce este intru inaltime. Ca Acela este Dumnezeu nevazut si pe toate le vede, Facator al cerului, al pamintului, al marii si al tuturor celor ce sint intr-insele. El este Imparat tare si puternic, mintuind pe robii Sai si pierzind pe vrajmasii care se inchina idolilor si aduc jertfe diavolilor.

 

Aceluia nu-i trebuie jertfe singeroase, ci voieste sa-L cunoasca cei ce vin la El fara de rautati si viclesuguri si sa creada in El; stiind cum ca El este adevaratul Dumnezeu, Tatal Unuia nascut Fiului Sau, al Domnului nostru Iisus Hristos, Care de Tatal nu se desparte, prin Care toate s-au facut, cu Care Duhul Sfint este partas vietii si Imparatiei si Care de la Tatal purcede. Si aceste trei fete sint un Dumnezeu, Care arde cu foc pe slujitorii de idoli, cei ce-L urasc pe El si iubeste numai pe cei ce-L preamaresc, pentru ca este milostiv cu prisosinta tuturor celor ce cred in El si-L cheama cu adevarat".

 

Acestea si mai multe graind sfintul, s-a tulburat poporul si s-a facut multa gilceava; caci unii se repezeau asupra lui, vrind sa-l ucida, iar altii il aparau, nelasindu-i sa puna miinile pe el; si vrind a auzi ceva mai mult de la dinsul, abia au potolit tulburarea poporului si au zis catre sfintul: "Cum poti sa ne incredintezi ca Dumnezeu este mai mare decit zeul nostru Apolon, pe care noi il avem mai cinstit, mai mult decit pe toti ceilalti zei? Arata-ne vreun semn al Dumnezeului tau ca sa credem in El".

 

Sfintul Conon, vazind ca ei cer semn, punindu-si nadejdea spre Dumnezeu, le-a zis: "Iata, multi din voi sint pe cai si multi pedestri, tineri si voinici. Deci, sa mergem toti spre pestera lui Apolon, la locul adunarii voastre; voi inainte, iar eu, ca un batrin, voi merge dupa voi. Insa sa ne dam cuvint unul altuia care pe care va intrece, Dumnezeul aceluia va fi mare si adevarat si vom crede apoi in El.

 

Daca voi, cei ce sinteti pe cai si pedestri, fiind voinici, ma veti intrece pe mine, cel batrin si slab cu trupul, si de veti ajunge mai intii la locul lui Apolon, apoi zeul vostru sa fie mare; iar daca eu, batrinul si pedestrul, intrecindu-va, voi ajunge acolo, apoi Dumnezeul meu este mai mare decit zeul vostru si datori veti fi a crede in Dumnezeul meu". Toti au primit cuvintul acesta si au facut legamint cu Sfintul Conon, caci ziceau intre ei: "Acest batrin abia in patru zile va putea sa ajunga acolo, fiind departe si calea grea, pentru inaltimea muntilor si a vailor celor adinci".

 

Deci au pornit toti in grabnica calatorie, unii nadajduind in caii lor, iar altii in picioarele lor. Iar Sfintul Conon mergea dupa ei si se ostenea alergind. Insa s-a rugat lui Dumnezeu si indata i-a stat inaintea lui Sfintul Arhanghel Mihail. Acela luindu-l, l-a dus intr-un ceas la locul acela unde alerga. Iar pe cei ce alergau pe cai si pe cei pedestri i-a tulburat arhanghelul nevazut, incit rataceau prin munti si prin vai, calcind in prapastii de munti, sfarimindu-se ei si caii lor; si n-au putut toata ziua si toata noaptea sa nimereasca la pestera lui Apolon, nici sa-si cunoasca calea incotro calatoresc. Iar dimineata, Sfintul Conon a iesit in intimpinarea lor.

 

Aceia vazindu-l, s-au inspaimintat, iar el a inceput a-i ocari, zicind: "Pentru ce v-ati lenevit a veni, caci eu, asteptindu-va mult, iarasi m-am intors spre voi?" Iar ei, fiind foarte osteniti, povesteau sfintului toate cele ce li s-au intimplat si-l rugau ca sa le arate calea spre locul lui Apolon. Iar el, mergind inaintea lor, i-a dus pina acolo si le-a zis: "Iata s-a implinit legamintul meu si eu, intrecindu-va, am sosit mai inainte aici. Deci se cade sa marturisiti ca mare este Dumnezeul meu si sa credeti in El; iar pe zeul vostru, dati-mi-l in stapinirea mea, ca sa va razbun, caci pina acum v-a inselat".

 

Ei au strigat: "Ba nu! Nu arunca vina asupra zeului nostru si nu indrazni a grai asupra lui, caci noi sintem vinovati, deoarece, ratacind in cale, am zabovit". Si astfel, neimplinind cuvintul cel intarit prin legamint, au facut nedreptate sfintului prin aceasta. Sfintul le-a zis: "Daca nu credeti Dumnezeului meu, apoi credeti zeului vostru. Cind va va grai ceva, veti implini cuvintul lui?" Iar ei toti i-au zis: "Numai de vom auzi pe zeul nostru graind ceva si indata sintem gata a-i implini cuvintul lui, caci credem in el fara indoiala". Si iarasi au facut cu sfintul legamint, iar cuvintul lor l-au intarit mai tare decit intii, ca sa creada cuvintul, oricare l-ar grai zeul lor.

 

Sfintul, stind inaintea acelei pesteri in care era capistea lui Apolon, a strigat cu glas mare catre idol: "Tie iti graieste si tie iti porunceste Domnul meu Iisus Hristos, sa iesi din capistea ta si sa vii aici la mine!" Indata idolul cel fara de suflet se facu ca si cum era viu, caci s-a cutremurat si a cazut din locul sau, tavalindu-se pe pamint, spre sfintul; apoi, venind aproape, s-a sculat de la pamint si sta drept inaintea Sfintului Conon. Si toata multimea poporului fiind cuprinsa de mare spaima, a strigat de frica si s-a pornit pe fuga. Iar sfintul facindu-le cu mina si poruncindu-le sa nu se teama, abia i-a oprit; si, potolind gilceava, s-au intors iarasi spre idol si toti luau seama cu dinadinsul ce are sa mai fie.

 

Sfintul Conon a zis catre idol: "Spune-mi, idole neinsufletit, cine este Dumnezeul cel adevarat, tu, ori Domnul meu Iisus Hristos, cel propovaduit de mine?" Si indata idolul, intinzind spre cer cu cutremur miinile sale cele de piatra, a grait cu mare glas omenesc, zicind: "Unul este Dumnezeu adevarat, Hristos Cel propovaduit de tine!" Zicind acestea, a cazut si s-a sfarimat.

 

Facindu-se aceasta minune, tot poporul a strigat cu mare glas, graind: "Unul este Dumnezeul cel adevarat, Dumnezeul lui Conon, Acela a biruit". Atunci a crezut multime de popor in Hristos Dumnezeu si sfarimindu-si idolii, a primit Sfintul Botez. Iar ceilalti impietriti erau in necredinta si se mihneau pentru sfarimarea idolului Apolon; dar, mai pe urma, au crezut si aceia, vazind multe feluri de minuni ce se faceau de Sfintul Conon.

 

In aceeasi tara a Isauriei, intr-o alta pestera, ce era la un loc pustiu, vietuia un diavol pierzator, care ca un tilhar navalea asupra oamenilor si a dobitocelor ce treceau pe acolo si-i pierdea. Isaurienii aduceau multe jertfe acelui diavol si-l rugau sa nu le faca si ucidere. Dar nu le era de nici un folos, ci spre mai mare vatamare. Deci, adunindu-se popor de credinciosi si necredinciosi, au rugat pe Sfintul Conon sa mearga si sa izgoneasca pe acel diavol din hotarele lor. Credinciosii il rugau cu credinta, neindoindu-se de puterea lui Hristos, care era cu Sfintul Conon; iar necredinciosii nu-l rugau cu credinta, ci cu ispitire, parindu-li-se ca Sfintul nu va putea sa izgoneasca de acolo pe acel diavol cumplit; nadajduiau chiar, ca el singur va fi ucis de diavol.

 

Ducindu-se Sfintul acolo, fiind urmat de popor, a stat inaintea pesterii. Iar poporul statea departe cu multa frica; si, certind Sfintul Conon pe necuratul duh, in numele lui Hristos, i-a poruncit sa iasa din pestera, la vederea ochilor, in privirea a tot poporul. Diavolul dinauntru, striga, rugind pe sfintul, sa nu-i porunceasca sa iasa in chip vazut, ca sa nu se vada de oameni necuratul lui chip, dar Sfintul ii poruncea cu multa certare, sa se arate.

 

Deci a iesit, vazindu-l toti, in chip femeiesc ca o baba necurata, tremurind si scuturindu-se. Apoi certind sfintul pe diavol sa nu faca rau cuiva, l-a trimis in gheena si indata se facu nevazut diavolul acela. Si poporul striga: "Mare este Dumnezeul lui Conon", si multi din necredinciosi au crezut atunci in Hristos. Iar Sfintul Conon, invatind mult pe popor a crede in Dumnezeu, s-a intors in cetate cu cintare. Caci el doar incepea cintarea si poporul o cinta toata, slavind pe Hristos, adevaratul Dumnezeu.

 

Venind Sfintul Conon, a vietuit in satul sau, Vidania, in casa parinteasca, facind minuni si vindecind toate durerile celor ce veneau cu credinta la dinsul; apoi izgonea diavolii, asupra carora i se daduse stapinire de la Dumnezeu. Un oarecare om, din cei dintii cetateni ai isaurienilor, a fost pradat de tilhari si i-a pierit mult aur. Pentru aceasta multi erau munciti pentru furtisag, pusi in legaturi si tinuti in temnita fara vina; dar nu s-a aflat aurul cel furat. Drept aceea, cetateanul cel pradat, alergind la Sfintul Conon, precum si rudeniile celor ce erau tinuti in legaturi, si, cazind la picioarele sfintului, il rugau sa se roage lui Dumnezeu, spre a se descoperi furtisagul.

 

Sfintul, milostivindu-se spre cei clevetiti si chinuiti fara de vina, s-a dus in cetate si, stind in mijlocul ei, si-a ridicat miinile la cer si a facut cu dinadinsul rugaciune catre Dumnezeu, pina ce i s-a descoperit unde este pus aurul cel furat. Deci, luind pe multi din popor, s-a dus cu dinsii afara din cetate si, trecind multa cale care ducea in pustie, a ajuns la o piatra oarecare, ce i se aratase de Sfintul Arhanghel Mihail. Sub acea piatra era aurul ascuns de tilhari, aur pe care aflindu-l Sfintul Conon, a poruncit oamenilor care venisera cu dinsul, sa-l ia si sa-l aduca in cetate.

 

Vazind aceasta, tot poporul isaurienilor se minuna foarte si preamarea pe Dumnezeu. Apoi, dorind cetateanul sa afle de la sfintul cine sint tilharii, l-a intrebat despre aceasta; si i-a raspuns: "Ia-ti al tau ca sa fii indestulat, ca al tau ti s-a intors fara paguba, iar pe cei tinuti in legaturi sa-i eliberezi". Si asa a facut. Strabatind vestea de aceasta minune prin toata tara aceea, multi se intorceau la Dumnezeu si crestea si se inmultea din zi in zi Biserica lui Hristos.

 

Odata Sfintul Conon, sezind in casa sa, a vazut o tabara de diavoli care venise asupra lui. Caci cei din insula aceea, care erau izgoniti din oameni si din capistile idolesti, adunindu-se, s-au inarmat asupra sfintului si au venit sa-l vatame. Vazindu-i sfintul, i-a legat pe toti cu numele lui Iisus ca sa nu poata sa scape. Si diavolii rugau pe sfintul sa nu le porunceasca a se duce in adinc, ci orice voieste sa le porunceasca sa lucreze. Iar sfintul, certindu-i sa nu faca oamenilor nici un rau, i-a trimis la diferite lucrari: pe unii sa sape pamintul in gradini, sa smulga buruienele, spinii si palamidele; pe altii sa are tarinele si sa le semene, altii sa pazeasca roadele, altii sa pasca cireada dobitoacelor si s-o apere de fiare, iar altii sa taie si sa aduca lemne; si i-a rinduit sa faca tot lucrul casei ca niste robi cumparati. Astfel, diavolii slujeau fericitului Conon ca robi si rascumparati, pina cind i-a fost voia lui, facind cu sirguinta tot lucrul poruncit; caci erau legati cu legaturile puterii lui Dumnezeu si robiti si supusi sub picioarele placutului lui Hristos.

 

Intr-o noapte, au navalit tilharii asupra casei sfintului, crezind ca vor gasi la dinsul vreo bogatie, deoarece era slavit in toata tara aceea; si, legindu-l, voiau sa-l munceasca ca sa le spuna unde are aurul. Incepind ei a-l munci, indata, prin porunca lui Dumnezeu, stringindu-se diavolii care slujeau sfintului, au apucat pe tilhari si-i bateau fara de mila. Apoi, aprinzind foc in cuptor, le ardeau trupurile, iar pe sfintul l-au dezlegat din legaturi; dar el i-a certat, ca au lasat pe tilhari abia vii. Apoi sfintul s-a rugat pentru tilhari catre Dumnezeu si si-au venit intru sine; dupa care fericitul, invatindu-i ca sa nu mai faca tilharie, i-a slobozit cu pace.

 

Dar nu numai din miinile tilharilor au scos diavolii pe Sfintul Conon cu porunca lui Dumnezeu, ci si cinstea numelui lui o pazeau, asa voind Dumnezeu. Caci, atunci cind cineva dintre credinciosii isaurieni indraznea sa huleasca numele lui Conon, indata aceia erau batuti de diavoli nevazuti. Si se facuse numele lui Conon la toti cinstit si infricosat. Fiind oriunde pomenit numele lui Conon, unii din inchinatorii de idoli au inceput a-l huli pe Sfintul cu cuvinte ocaritoare. Si indata au navalit asupra lor diavolii si, batindu-i, ii trageau de par pe cale; apoi, aducindu-i la Sfintul, i-au aruncat inaintea picioarelor lui pe hulitorii aceia. Astfel, cuprinsese frica pe toti necredinciosii, incit nici cu mintea nu gindeau ceva rau asupra Sfintului Conon.

 

Pe un om care fura rodurile din tarina lui Conon, l-au prins acei nevazuti pazitori si, batindu-l, l-au adus la sfintul, cu asinul lui si cu sacul plin de roade. Pe acesta invatindu-l sa nu fure, l-a eliberat Sfintul la locul sau. O vaduva oarecare, saraca, purtind in brate pe singurul sau fiu, a mers la tarina in vremea secerisului sa adune spice in urma seceratorilor. Si a pus pe pamint pe pruncul sau si s-a dus la oarecare departare, adunind spice. Dar, indata alergind din padure, un lup a apucat pe prunc si l-a dus in pustie. Si a alergat femeia dupa el, dar n-a putut sa-l ajunga, nici sa scoata pe prunc din dintii lui. Apoi a alergat femeia aceea la facatorul de minuni, Sfintul Conon, de vreme ce era aproape locul lui. Plingind si cazind la picioarele lui, i-a spus primejdia. Iar el indata a poruncit nevazutilor robi si aceia, alergind in clipeala ochiului, au prins pe lup cu pruncul tinindu-l in dinti si l-au dus inaintea Sfintului. El a dat pruncusorul maicii sale viu si sanatos, iar pe lup l-a lasat intru ale sale.

 

Dupa aceea alti diavoli, care inca nu erau legati, incepusera in tara aceea a vatama pe oameni prin diferite boli, dar mai ales cu varsatul. Intelegind Sfintul vrajmasia acelora, s-a rugat lui Dumnezeu si indata i s-a dat putere asupra lor. Deci, prinzindu-i pe toti, i-a certat si pe unii i-a izgonit din hotare la locuri pustii; pe altii intru adinc i-a trimis, iar pe altii, legati, punindu-i in treizeci de vase de lut cu plumb si, pecetluindu-i cu puterea Crucii, i-a ingropat in pamint, sub temelia casei sale.

 

In acea vreme a sosit prigonire asupra crestinilor. Si a venit in Isauria, din porunca imparateasca, un voievod oarecare, anume Magdon. Acela, prinzind mai intii pe Sfintul Onisie, din satul Usorova, l-a muncit pina la moarte. Dupa aceea si pe Sfintul Conon l-a prins si-l muncea cu multe si cumplite rani, silindu-l spre idoleasca jertfa.

 

Auzind isaurienii ca voievodul munceste pe Sfintul Conon, s-au adunat multime de barbati inarmati si au alergat la satul Usorova, vrind sa ucida pe voievod. De acest lucru instiintindu-se voievodul, a incalecat pe cal cu slugile sale si a fugit din hotarele lor. Iar isaurienii au fugit dupa dinsul si nu l-au ajuns. Iar pe Sfintul Mucenic Conon l-au aflat legat si peste tot trupul ranit si singerat de batai. Apoi dezlegindu-l, plingeau pentru dinsul; si, stergindu-i singele, se ungeau pe trupurile lor, dorind sa se sfinteasca cu singele lui, si-i sarutau cu dragoste ranile cele luate pentru Hristos. Iar Sfintul Mucenic se mihnea foarte ca nu-l lasara sa patimeasca pina in sfirsit, pentru ca dorea sa moara in munci pentru Hristosul sau. Dupa aceea l-au dus oamenii cei credinciosi in casa lui parinteasca din satul Vidania si se ingrijeau pentru vindecarea ranilor lui.

 

Trecind doi ani dupa patimirea aceea, s-a mutat Sfintul Conon catre Dumnezeu. Atunci, adunindu-se toata tara Isauriei, a facut plingere mare pentru dinsul si l-au ingropat impreuna cu fericitii sai parinti si cu sfinta lui mireasa care si-a pazit fecioria sa fara prihana pina in sfirsit. Dupa adormirea si ingroparea Sfintului Conon, au voit isaurienii sa prefaca parinteasca lui casa cea muceniceasca intr-o biserica. Largind casa, au inceput a-i sapa temelia si au aflat in pamint acele mai sus pomenite treizeci de vase de lut, intru care Sfintul Conon inchisese pe diavoli.

 

Deci, nestiind ce este intr-acele vase, si parindu-le ca este ascuns intr-insele aur si argint, s-au bucurat; si degraba au spart un vas si indata au iesit dintr-insul diavolii in chip de fum intunecat si foarte necurat si, intunecind vazduhul, au facut vifor infricosat, incit toti oamenii, inspaimintindu-se, unii au cazut de frica, iar altii au fugit din locul acela. Iar diavolii, zburind in vazduh, faceau zgomot mare si unul pe altul se strigau pe nume. Si se facuse frica mare in satul acela, incit nimeni, dupa apusul soarelui, nu indraznea a iesi afara din casa sa, de vreme ce multe ingroziri diavolesti se aratau noaptea si speriau pe oameni si pe dobitoace. Iar aceasta o ingaduise Dumnezeu pentru pedepsirea oamenilor celor lacomi; caci, socotind ca este in vasele acelea comoara, au inceput a le sparge.

 

Dupa aceea, s-au izgonit acele diavolesti naluciri si ingroziri, cu rugaciunile Sfintului Conon. Iar celelalte vase, in numar de douazeci si noua, ce tineau intr-insele pe diavoli, au ramas si pina astazi in pamint ingropate sub temelia bisericii Sfintului Conon. Cu ale carui sfinte rugaciuni si noi sa petrecem totdeauna nevatamati de diavoli, slavind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfintul Duh, pe Unul in Treime Dumnezeu, in veci. Amin.

 

Pomenirea Sfintului Mucenic Conon gradinarul 

 

Acest Sfint Conon a fost pe vremea lui Decius imparatul (249-251), cu neamul din Nazaretul Galileii. De acolo a venit in cetatea Mandon, a Pamfiliei si la un loc ce se numea Carmila, si-a facut o gradina de gospodarie in care semanind verdeturi, isi agonisea hrana dintr-aceea. Era bun cu obiceiul, fara de rautate si nevinovat cu inima, desi era neinvatat la carte, ci, fiind crestin, vietuia cu placere de Dumnezeu. Si Puplius ighemonul, instiintindu-se despre el, a trimis ostasi ca sa-l prinda. Iar aceia, spre batjocura, inchinindu-se lui cu cuvinte frumoase, el a raspuns cu bucurie la inchinarea lor, prin cuvinte de urare si de dragoste. Ostasii i-au spus: "Te cheama Puplius, ighemonul". El le-a raspuns: "Ce trebuinta are de mine, mai virtos ca eu sint crestin? Sa cheme la sine pe cei de un gind cu el". Dar a fost legat Sfintul Conon si l-au dus la ighemon, silindu-l sa aduca jertfa idolilor; atunci a suspinat din adincul inimii, pentru orbirea si ratacirea necredinciosilor, si, pe ighemon ocarindu-l cu cuvinte, era neclintit intru marturisirea lui Hristos. Deci i-au batut in picioarele lui piroane de fier si a fost silit a alerga inaintea caretei ighemonului pina intr-atit, incit, slabind, a cazut in genunchi si, rugindu-se lui Dumnezeu, in miinile Lui si-a dat duhul sau.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui Marcu monahul ("Ascetul"), facatorul de minuni.

 

Acest sfant fiind iubitor de osteneala intru toate, s-a dat pe sine totodata, si cercetarii Sfintelor Scripturi si a ajuns la desavarsirea cea mai inalta in sihastrie si in virtute. Marturie despre acestea sunt scrierile ramase de la el (in Filocalia romaneasca, volumul 1), care sunt pline de tot felul de invatatura si de folos; si lucrarea minunilor i-a fost incredintata de Mantuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie sa istorisim aici una: pe cand sfantul se gasea odata in curte si se cerceta pe sine insusi, a venit la dansul o hiena salbatica, aducand cu sine pe puiul ei care era orb si intr-un chip umilit s-a rugat de sfant sa se milostiveasca de ea si sa vindece orbirea puiului ei. Iar sfantul scuipand asupra ochilor celor bolnavi si rugandu-se, i-a dat vederea. Dupa cateva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca multumire pentru ca i-a vindecat puiul. Dar sfantul nu a primit-o, pana ce hiena nu i-a fagaduit ca pe viitor nu va mai ataca oile saracilor. Daca sfantul era atat de milostiv fata de firea celor necuvantatoare, cat de milostiv trebuie sa era fata de oameni, carora insasi partasia firii le cere sa fie plini de indurare?

 

Atat de mare era curatia sfantului, incat preotul manastirii spunea sub juramand ca el nu a dat niciodata Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de cate ori acesta venea sa se impartaseasca, era impartasit de un inger, caruia i se vedea numai mana din cot, tinand lingurita, cand sfantul se impartasea. Sfantul se departase de toate grijile si zgomotele lumii cand era in varsta de patruzeci de ani; si petrecand intru sihastrie saizeci de ani, s-a mutat catre Domnul. Era mic de statura, spanatic la barba si avea capul luminat pe dinlauntru de harul Duhului Sfant.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Evloghiu din Palestina.

 

Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina. Dupa moartea parintilor sai pagani, el si-a dat toata mostenirea saracilor, devenind un pelerin prin Palestina si convertind paganii la credinta crestina. In timpul unei persecutii el a fost arestat, torturat in mod groaznic si decapitat.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Evlampiu.

 

Sf. Mucenic Evlampiu a trait in Palestina si i s-a taiat capul pentru credinta sa in Hristos.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Arhelau si a celor impreuna cu dansul o suta cincizeci si doi de mucenici, care prin sabie s-au savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Ioan Bulgarul, care a marturisit in Constantinopol, la anul 1784, si care prin sabie s-a savarsit.

 

Sfantul Nou Mucenic Ioan s-a nascut in Bulgaria in anul 1765. Musulmanii, crezand in mod fanatic ca daca vor converti cat mai multi crestini la credinta lor ei vor fi salvati si vor avea in viata de dincolo abundenta de hrana si desfatari cu fecioare, foloseau toate metodele, bune si rele de a-i convinge pe crestini.

 

Pe cand era doar un copil, Ioan isi petrecea mult timp cu musulmanii si, incet-incet, a renuntat la Hristos, urmand credinta musulmana. Pe cand avea saisprezece ani, si-a revenit din ratacire, caindu-se amarnic pentru greseala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, in Marea Lavra, unde a petrecut in pocainta, sub ascultarea unui parinte. El a dus o viata monahala stricta timp de trei ani si totusi, constiinta nu-i da pace. Astfel, cu binecuvantare de la duhovnic, el s-a decis sa plece la Constantinopol si sa marturiseasca public pe Hristos, chiar sa-si verse sangele pentru a spala pacatul apostaziei de care se simtea vinovat.

 

Tanarul calugar s-a imbracat ca un turc, lucru care nu i se permite unui crestin sa faca si, ajungand in Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformata in moschee. In fata musulmanilor si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput sa spuna rugaciuni crestine. Cu voce tare povestea cum el s-a nascut crestin dar a cazut in ratacire si s-a departat de credinta lui Hristos. Striga mai departe cum ca vrea in acel moment sa se lepede de falsa credinta musulmana si sa se intoarca din nou la Hristos.

 

Auzind aceste cuvinte, turcii au innebunit de manie, l-au prins si l-au torturat in felurite chipuri. "Leapada-te de Hristos," strigau ei, "si intoarce-te la credinta musulmana, altminteri vei muri."

 

Sf. Ioan a raspuns: "Fara Hristos, nu exista salvare."

 

Agarenii  furiosi l-au tarat pe sfant in curte unde i-au taiat capul. In acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei in 1784, la varsta de 19 ani.

 

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 528

Voteaza:

Duminica a 36-a dupa Rusalii, a lasatului sec de branza (a Izgonirii lui Adam din Rai) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE