Sfantul si Dreptul Evdochim

Mare folos gaseste in povestirea vietii dreptului Evdochim atat cel ce povesteste, cat si cel ce asculta; nu numai pentru ca acesta s-a aratat fierbinte indragitor al faptei bune, dupa cum au fost si multi altii in pustnicie, ci mai vartos pentru ca aflandu-se in grijile lumii si fiind purtat ca o corabie in mijlocul marii celei lumesti, invaluit de valurile tulburarilor si suparat de maiestriile satanei cu multe feluri de vederi, s-a pazit fara tulburare de toate patimile maniei si si-a ferit sufletul curat si neintinat de patimile poftei, pana la cel mai subtire cuget. Si a implinit fericitul aceste ispravi ale intregii fapte bune, incat a ranit pe diavoli mai mult decat aceia care s-au nevoit in pustie 50 sau 60 de ani, carora el li s-a facut pilda de fapta buna, inca cu mult mai vartos s-a facut el ca o icoana vie pentru cei imbunatatiti care petrec in lume; si daca acestia vor privi la el, vor putea sa vietuiasca cu intemeiere si sa se mantuiasca. Deci este potrivit acum sa intindem povestirea ascultatorilor celor cucernici, ca o masa pe care se afla bucate duhovnicesti, care niciodata nu lipsesc, nici nu se strica.

Minunatul Evdochim isi avea neamul din Capadocia. El s-a nascut si a fost crescut de parinti binecredinciosi. Tatal sau se numea Vasile si maica sa, Evdochia, fiind renumiti cu neamul, prea bogati cu avutia, slaviti si straluciti cu dregatoria, fiindca Vasile era in slujba de patriciu. Si, avand Evdochim astfel de neam stralucit, nu era cinstit atat pentru stralucirea neamului sau, pe cat era de slavit si laudat pentru faptele cele bune, pe care le savarsea cu osardie. Caci in lume se afla multi copii slaviti, poate si dregatori, din parinti de neam bun; dar foarte cu anevoie se gasesc din aceia care sa pazeasca viata imbunatatita si intreaga intelepciune desavarsita, petrecand in mijlocul lumii, acolo unde se pune inainte si se unelteste mai mult placerea si desfatarea.

Acest fericit copil, fiind dat de parintii lui la invatatura cartii, n-a avut trebuinta de frica si de bataile dascalilor, ca sa fie indemnat la invatatura, ci insusi din firea sa avea pornire spre a se indemna la aceasta si se silea cu toata sarguinta, ziua si noaptea, mai ales la citirea dumnezeiestilor Scripturi, in care indeletnicire se inveselea fericitul mai mult decat cei care se afla la mese scumpe si la petreceri cu jocuri si cu timpane. De aceea, acestui sfant se potrivea acel grai proorocesc: Cat sunt de dulci gatlejului meu cuvintele Tale, Doamne, mai mult decat mierea si fagurul in gura mea. Preumblarea sa era sa mearga la dumnezeiestile biserici, sa asculte sfintele slujbe si cuvintele dumnezeiesti si cu totul se sarguia sa se faca locas curat al Dumnezeului Celui viu.

Vrajmasul adevarului indemna pe multi tineri de o varsta cu Evdochim sa-] sileasca a merge la petreceri indulcitoare, la vanatoare si la veselii. insa de-a pururea pomenitul avea o singura desfatare si placere - sa se roage si sa se sarguiasca la citirea cartilor folositoare de suflet; dar nu precum fac unii care se roaga neavandu-si mintea lor la rugaciune si citesc neluand aminte, nici la cele care le citesc, nici la cele pe care le aud de la altii; ci el, adevaratul rob al Domnului, si cand se ruga si cand citea, isi avea toata mintea si tot cugetul pironit la sfintele cuvinte pe care le cugeta.

El atat a iubit din tot sufletul intreaga intelepciune si curatia cea mai cinstita decat toate celelalte fapte bune - care si face pe om intocmai cu ingerii -, incat putea cu indrazneala sa zica si el ca si acel mult patimitor Iov: N-a urmat vreodata inima mea ochiului meu, daca din intamplare nevrand ar fi vazut. Si lucru mai mare decat acesta este ca de-a pururea pomenitul Evdochim s-a hotarat sa nu priveasca la fata femeiasca, cat va trai. De aceea, cata vreme a trait, afara de maica sa n-a privit in fata alta femeie sau fecioara, nici n-a vorbit cu vreuna.

Iar pe langa intreaga intelepciune, el a adaugat impreuna si milostenia, insotita cu desavarsita veselie a fetei, ca prin intreaga intelepciune sa straluceasca fata inaintea lui Dumnezeu, iar prin milostenie, sufletul sau sa se hraneasca cu darul Sfantului Duh. El facea atat de multa milostenie, incat si pe acelea pe care el le avea de nevoie ca sa traiasca, le dadea saracilor; nu numai bani, dar orice ar fi avut de trebuinta. Si atat de mult ajuta pe cei saraci, incat de ar fi fost trebuinta sa se vanda rob pentru libertatea altora, ar fi primit cu bucurie, caci fericitul stia ca rodul dragostei este milostenia. De aceea, era si tata al orfanilor, ocarmuitor al vaduvelor, imbracaminte a celor goi, saturare a flamanzilor si mangaiere a scarbitilor.

Minunatul Evdochim, pentru faptele lui cele bune, s-a invrednicit, fara voia lui, si de vrednicie imparateasca. Insa cu toate acestea, n-a cazut catusi de putin din cugetarea la stralucirea si frumusetile cerului, si socotind ca vrednicia lui i s-a dat ca dar de la Dumnezeu, ii slujea Lui mai cu indatorire, afierosindu-se pe sine dumnezeiescului dor. Acest sfant s-a randuit a fi si voievod peste oastea Capadociei, in eparhia ce se numeste Harsiana; dar, ca un iconom intelept, nu folosea dregatoria pentru cinstea si slava sa, dupa cum fac cei mai multi care iau vreo dregatorie, ca sa se slaveasca ei, nepriceputii, si sa se lacomeasca, nepunand ticalosii in mintea lor infricosata cercetare care are s-o faca dreptul si infricosatul Judecator. Iar fericitul Evdochim nu era din acestia, ci toata sarguinta si grija lui era data spre a ocarmui pe cei mici si pe cei mari cu cuviosie si dreptate si chiar sufletul, daca ar fi fost trebuinta, l-ar fi jertfit pentru ascultarea lui.

Dar de ce sa spun multe? Fericitul Evdochim era desavarsit in toata fapta buna: infocat in dragostea lui Dumnezeu, neintrecut in dragostea aproapelui, pentru care fugea de toata vorba de rau. Si nu numai el se pazea de osandire, ci si pe ceilalti ii impiedica in tot chipul de a nu grai vreun cuvant potrivnic, care sa raneasca pe aproapele. El invata inca pe fiecare ca se cuvine sa se deprinda mai mult sa asculte decat sa vorbeasca. Cu acest fel de petrecere fericita s-a facut vas al alegerii; dascal cu cuvantul si cu fapta; chip, pilda si icoana vie acelora care petreceau impreuna cu el, pana ce a ajuns la fericitul sfarsit al vietii acesteia de acum, fiind acolo in Capadocia si avand treizeci si trei de ani, adica fiind tanar cu varsta, iar cu priceperea si cu socoteala preabatran.

Si cunoscandu-si dreptul sfarsitul sau, nu s-a tulburat, fiindca toata viata lui n-a cugetat decat la moarte. Un lucru numai il mahnea: ca maica sa era departe si nu era acolo la sfarsitul vietii sale. Insa a sosit ceasul cel mai de pe urma, ca sa se duca catre Domnul; si au venit multi la el sa-l cerceteze. Si dupa ce le-a vorbit din destul despre aducerea aminte de moarte, i-a jurat pe Dumnezeu ca sa-l ingroape cu aceleasi haine cu care era imbracat si sa nu-i faca cele obisnuite care le fac la ceilalti morti. Atunci a facut semn si dupa ce au iesit toti afara, a inceput a se ruga lui Dumnezeu, zicand acestea pe care le-au auzit unii dintre ei si le-au spus pe urma: "Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit sa se arate petrecerea mea cat am trait, astfel ma rog ca si sfarsitul meu sa se faca fara nici un dar, nici sa socoteasca cineva ca Ti-am bineplacut Tie!" Apoi zicand: "Doamne, in mainile Tale imi dau sufletul meu!", a iesit preasfantul sau suflet. Atunci cei ce se aflau acolo, cucernicindu-se de porunca sfantului, nu numai ca i-au lasat hainele care le purta, dar si patul pe care se culca, care era facut din lemne despicate, asa cum erau, le-au pus in mormantul sfantului.

Dar nu era cu putinta sa se ascunda soarele in nor, nici faclia sub obroc, pentru ca pe cat se ascundea fericitul acesta, pe atat Domnul il facea aratat pentru folosul multora. Pentru ca un om oarecare, cu numele Ilie, avea diavol infricosat; si dupa ce au trecut cateva zile de la moartea sfantului, s-a intamplat sa treaca prin partea aceea. Deci, venind in locul unde zaceau sfintele moaste, cum s-a atins de mormantul sfantului, indata diavolul a inceput a-l munci pe Ilie si, scuturandu-l cu infricosare, l-a aruncat la pamant ca pe un mort si asa a iesit si a scapat omul. Deci Domnul, ca sa slaveasca pe robul sau, a intins in multe parti vestea minunii care s-a facut cu Ilie, si multime multa venea, aducand bolnavi de multe feluri de patimi, si se tamaduia la mormantul sfantului.

O femeie oarecare avea un copil, care era slabanog de amandoua mainile, incat nu putea sa le miste nicidecum. Deci indata ce a venit la mormantul sfantului, in acea zi s-a si tamaduit. Un alt copil era slabanog nu numai de maini, dar si de picioare. Acela venind cu credinta la locul acela minunat, a capatat sanatate ca si copilul cel dintai. inca si candela sfantului era un izvor de tamaduiri, pentru ca indata ce se ungeau bolnavii cu untdelemnul candelei, se tamaduiau.

Si alta femeie, avand duh necurat, indata ce s-a apropiat de mormantul sfantului, diavolul a fugit de la ea. O alta, fiind muncita de multi ani de o patima cumplita si nevindecata, s-a dus cu credinta la mormantul sfantului si, luand pamant, l-a amestecat cu lacrimile sale mai mult decat cu apa si l-a facut tina; apoi ungandu-si rana, indata si-a castigat sanatatea cea dorita. Pamantul de la mormantul sfantului facea tamaduire nu numai acelora care se duceau acolo, ci si acelora care erau departe; pentru ca se trimitea la cei bolnavi si se ungeau cu dansul. Si astfel isi capatau sanatatea dupa credinta lor. La Sfantul Evdochim era inca si aceasta o covarsire a darului, ca indata ce se ungeau bolnavii si chemau numele lui, se tamaduiau numaidecat.

Este lucru cu neputinta a scrie cineva toate minunile acestui sfant. Insa acum socotesc ca este vremea sa spunem si despre mutarea cinstitului lui trup de la Harsiana la Constantinopol.

Vestea despre minunile Sfantului Evdochim a iesit si a trecut prin toata cetatea si latura, incat toti se minunau si nu se dumireau cum un om tanar cu varsta, ce se afla in mijlocul atator tulburari, fiind in dregatorii si boierii inalte, a savarsit atatea fapte bune, pe care abia le savarsesc sihastrii din pustietatile cele adanci, si a pazit atata curatie si intreaga intelepciune. Deci, auzind ei de minunile cele nemarginite si preagrabnice ce le facea, toti s-au spaimantat pentru aceea si cei mai multi oameni povesteau si cugetau la sfantul acesta.

Si afland si parintii de moartea fiului lor, s-au mahnit foarte. Dar, auzind si de minunile pe care le facea, se mangaiau si aveau dorinta infocata sa se incredinteze si cu vederea. Astfel, maica sfantului, fiind biruita de patima iubirii de fiu, n-a pus in mintea sa departarea locului, nici n-a socotit ostenelile si primejdiile calatoriei, ci s-a pornit cu mare osardie si s-a dus la mormantul preaiubitului si preasfantului sau fiu. Si vazand acolo multimea celor ce mergeau cu toata evlavia si minunile ce se faceau la acest sfintit mormant, unde se vindecau foarte degrab indracitii si cei ce sufereau de multe feluri de patimi, a cazut si a imbratisat mormantul fiului sau. Si il plangea ca pe un mort; dar, cucernicindu-se si minunandu-se de darul minunilor pe care fiul sau il luase de la Dumnezeu, se mangaia ca este maica unui sfant ca acesta, pentru care facea si plansul amestecat cu lauda, zicand unele ca acestea:

"Fiul meu preadulce! Fiule, lumina ochilor mei! De unde se afla la tine atata dar de tamaduire? Caci acesta se da de la Dumnezeu numai celor care vietuiesc in curatie si cu nevointa, cu ascunse osteneli si cu fapte bune. Acest dar se da de la Domnul robilor Sai adevarati, ca un inceput al bunatatilor ce au sa fie in slava imparatiei ceresti. Prin tine, fiul meu, m-am facut si ma numesc maica de trei ori fericita. De aceea, nu-ti mai fac plansuri si tanguiri, ci, ca unui prieten iubit al lui Dumnezeu, iti aduc cantari si laude duhovnicesti. Nu te mai numesc rod al pantecelui meu, ci fiu al lui Dumnezeu dupa dar! Eu pe tine te-am nascut trupeste, insa acum, dimpotriva, eu ma nasc de la tine duhovniceste.

Deci nu ma rusinez sa te numesc parintele meu, fiindca pentru faptele tale cele bune, parintele tau este insusi Tatal cel ceresc. Tu ai rude pe sfintii ingeri si toate cetele sfintilor; deci fa-ne bine si noua, parintilor tai, pe care mai mult ne apasa mahnirea dupa tine, decat batranetile noastre de multi ani. Mie, maicii tale celei trupesti, mi-ai da plata pentru cresterea ta, daca prin mijlocirea ta m-ai imprieteni cu Parintele tau cel ceresc. Asemenea vei face rasplatire parintelui tau, care te-a nascut pe tine trupeste, daca ii vei pricinui odihna batranetilor sale in sanul lui Avraam. Fiul meu binecuvantat, o rugaciune ca aceasta aduc tie batranetile parintesti, ostenelile pantecelui de maica, sanii laptelui pe care l-ai supt. Cunosc ca Dumnezeu, fiind rugat de tine, te va asculta pentru parintii tai, caci porunca Lui este ca sa fie cinstiti de fii, fiindca cinstea care se face de catre fii parintilor, se suie la Dumnezeu, ca Unul ce este Tata si Ziditor al tuturor".

Acestea zicandu-le cucernica maica a Sfantului Evdochim, a poruncit de au ridicat lespedea de pe mormant si, scotand afara racla cu sfintele moaste, s-a aratat o minune preaslavita si preainvederata, ca sa incredinteze cele zise. Caci trecusera" optsprezece luni de la ingroparea sfantului si, atata vreme aflandu-se in pamant, acele cinstite moaste n-au suferit nici o schimbare, din cate se intampla de nevoie la trupurile moarte. Nici fata nu s-a schimbat, nici nu s-a facut vreo putrezire sau macar putina stricaciune la vreun madular al trupului; nici nu s-a vestejit, nici nu s-a innegrit catusi de putin acel sfant trup, ci se arata cu fata stralucita, inflorita si prea vesela cu toate inchipuirile, asemenea unui om ce doarme si n-a murit. Si numai o miscare lipsea, ca sa se arate sfantul viu. Dar si hainele cu care l-au ingropat, au ramas nestricate cum au fost la inceput. Stim cu totii ca trupurilor celor morti le urmeaza, pe langa putoarea cea rea a trupului, ca si hainele sa scoata oarecare duhnire grea si putrejune puturoasa. Dar la acest de trei ori fericit, insusi trupul si hainele slobozeau buna mireasma minunata si dulceata, la vedere si la mirosire. Si nu se socotea ca atunci s-a deschis mormant de mort, ci oarecare livada preafrumoasa cu rasaduri si flori binemirositoare.

Acolo s-a aflat si un ieromonah cu numele Iosif, care a apucat sfintele moaste ca sa le ridice drept si numai cat le-a imbratisat, au stat drepte, ca si cum ar fi fost vii. Pentru aceasta, infricosandu-se cu frica mare, a cazut inaintea picioarelor sfantului, rugandu-l ca pe un viu sa-l lase sa ia hainele lui pentru evlavie. Si asa a inceput intai de a scos dulama si l-a imbracat cu alta; apoi cu atata inlesnire a scos din picioarele lui incaltarile pe care le purta, incat se arata, ca si cum insusi sfantul ii ajuta spre a le scoate. Iar dupa ce l-a dezbracat, l-a asezat iarasi in chipul cel dintai, slavind impreuna cu cei de fata pe Dumnezeu, Care slaveste pe cei ce il slavesc pe El.

Deci se adevereste ca s-a descoperit cu iconomie mormantul sfantului, ca sa se arate darul cel mare cu care Dumnezeu l-a slavit pe el, incat sa pazeasca peste fire trupul lui nestricat. Aratandu-se acestea, s-au infricosat diavolii si fugeau din oameni ca izgoniti de fulger. Si cu adevarat, daca, fiind ascuns in pamant, se temeau de el diavolii si fugeau din oameni, cu cat mai mult s-au infricosat de el, dupa ce s-a aratat si stralucea in slava sfinteniei.

Dupa aceasta s-a ivit neintelegere intre maica sfantului si intre cei de acolo; pentru ca maica sfantului voia sa ia sfintele moaste si sa le duca in Constantinopol, zicand: "Steaua aceasta a rasarit din pantecele meu". Iar cei de acolo ziceau: "Cu adevarat, din tine a rasarit, dar la noi a stralucit. Deci cum este cu putinta sa ne lipsesti pe noi de un dar ca acesta, care aici si-a intins razele atator minuni? Aceasta vie este de la voi, dar la noi si-a dat rodul darurilor, fiindca asa a binevoit Dumnezeu. Deci sa nu te impotrivesti hotararii lui Dumnezeu, sa nu ne zavistuiesti noua dumnezeiestile daruri, sa nu voiesti a lipsi atata multime de folosul sufletului si al trupului. Iti ajunge, pentru slava, ca te-ai aratat maica a unui sfant ca acesta!"

Auzind ea acestea, s-a dus in liniste la ale sale, ca o inteleapta. Au trecut insa la mijloc multe zile si numitul acela ieromonah Iosif, aflandu-se acolo, a dobandit vreme de a furat comoara si a fugit, nestiind nimeni din cei de acolo. Si mergand Iosif cu sfintele moaste pe ascuns, a fost vadit de mirul ce curgea dintr-insele si din minunile care se faceau pe drum. Caci o femeie indracita, fiind dusa pe drum de oarecare, s-a intamplat de s-a aflat acolo unde erau sfintele moaste. Atunci s-a salbaticit diavolul si a facut pe femeie sa strige, ocarand pe sfant si sarind fara de randuiala. Astfel a iesit diavolul acela, fiind izgonit de darul Sfantului Duh. Iar femeia aceea, facan-du-se sanatoasa, s-a intors la casa sa, slavind pe Dumnezeu. Apoi o oarecare fecioara, avand patima infricosata, indata ce s-a apropiat cu credinta de sfintele moaste, a luat tamaduire.

Astfel facand minuni sfantul, a fost dat parintilor sai darul cel de mult pret. Atunci acea maica iubitoare de Dumnezeu, cu dorire ca o iubitoare de fiu, a facut sfintelor lui moaste o racla de argint si a pus-o in prea frumoasa biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pe care o zidise mai inainte; si se faceau si acolo in fiecare zi nenumarate minuni.

Un asemenea dar a luat Sfantul Evdochim de la Dumnezeu, pentru faptele lui bune cele multe si, mai ales, pentru covarsirea milosteniei; pentru ca el avea mai multa osardie spre a da, decat aceia care cereau spre a lua. Fericitul a semanat aici cu binecuvantare cele vremelnice, iar acum secera roduri vesnice in imparatia cerului, careia sa ne invrednicim si noi prin mijlocirea acestui de trei ori fericit Evdochim, impreuna cu Tatal, cu Fiul si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.