Sf.Apostoli: Sil si Silvan, Crescent si Andronic
Sfantul Apostol Sila, pe care cei mai mari apostoli l-au ales spre slujirea propovaduirii cuvantului lui Dumnezeu, mai intai cu Sfantul Mai-marele Apostol Pavel, apoi si singur a suferit multe osteneli intru bunavestire a lui Hristos. La inceput, cand s-a facut trimitere de la adunarea apostolilor din Ierusalim Bisericii din Antiohia, ca sa nu taie imprejur pe cei ce veneau de la neamuri la sfanta credinta, a fost trimis si Sfantul Sila cu alti barbati vestiti, precum scrie despre aceasta Sfantul Luca in Faptele Apostolilor: Apostolii si batranii cu toata adunarea, alegand dintre dansii pe niste barbati, i-au trimis in Antiohia cu Pavel si cu Varnava, pe Iuda cel ce se numea Varsava si pe Sila, barbatul cel vestit intre frati.
Deci, mergand ei in Antiohia, au adunat poporul si le-au dat scrisoarea, pe care citind-o s-au bucurat de mangaiere. Iar Iuda si Sila, fiind prooroci, mult au mangaiat cu cuvantul pe frati si i-au intarit.
Iar la miezul noptii Pavel si Sila cantau, rugandu-se lui Dumnezeu. Atunci, deodata s-a facut cutremur mare, incat si temeliile temnitei s-au clatinat, usile s-au deschis si legaturile au slabit. Iar strajerul temnitei, desteptandu-se, a vazut usile temnitei deschise si, scotandu-si cutitul, voia sa se injunghie, parandu-i-se ca au scapat cei legati. Dar Pavel, strigandu-l, l-a oprit sa se ucida pe sine. Atunci pazitorul, tremurand, a cazut la picioarele lui Pavel si ale lui Sila si, scotandu-i pe ei, i-a dus in casa sa si le-a spalat ranile si s-a botezat cu toti casnicii sai. De acolo Sfintii Apostoli Pavel si Sila s-au dus in Amfipoli, in Apolonia si in Tesalonic. Si multi din elini si multe din femeile cele de neam bun s-au alaturat lor. Iar neinduplecatii evreii au luat din zavistie pe oarecare barbati rai si galcevitori si au tulburat poporul impotriva apostolilor lui Hristos, vrand sa-i ucida. Iar fratii au trimis noaptea pe Pavel si pe Sila in Veria, dar evrei din Tesalonic, mergand si acolo, au pornit poporul impotriva propovaduitorilor Cuvantului lui Dumnezeu. Deci Pavel s-a dus pe mare, iar Sila si Timotei au ramas acolo. Dar nu dupa multe zile, ducandu-se, au aflat pe Sfantul Pavel in Corint. Atunci Sfantul Sila a fost facut episcop al Corintului, si ostenindu-se destul intru propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu si facand semne si minuni, s-a dus catre Domnul.
Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit in propovaduirea cuvantului cu amandoi Sfintii Mai-mari Apostoli Petru si Pavel. Amandoi acesti apostoli il pomenesc pe el in scrisorile lor. Sfantul Apostol Petru, in scrisoarea sa soborniceasca, scrie astfel: Cu Silvan, credinciosul frate, precum socotesc, putine v-am scris voua. Asemenea si Sfantul Pavel scrie in Epistola a Ii-a catre Corinteni: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovaduit de noi voua, prin mine si prin Silvan. De aici este adeverit ca Sfantul Silvan a slujit in acea vreme fiecaruia dintre acei mai mari apostoli si a fost partas al ostenelilor si al durerilor lor intru bunavestire a lui Hristos. Si, facandu-se episcop in Tesalonic, a suferit multe primejdii pentru nevointele credintei si s-a suit la Hristos, Datatorul de cununi.
Pe Sfantul Apostol Crescent il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a Ii-a catre Timotei - care este alcatuita in limba elineasca -, zicand: Crescent in Galatia, trimis de mine la propovaduire. Acesta a fost episcop in Galatia, apoi a propovaduit pe Hristos in Galia. In Viena, cetatea Germaniei, a pus episcop pe Zaharia, ucenicul sau, iar el s-a intors in Galatia si s-a sfarsit muceniceste pe vremea imparatiei lui Traian.
Pe Sfantul Apostol Epenet il pomeneste Sfantul Pavel in Scrisoarea cea catre Romani, zicand: Inchinati-va lui Epenet, iubitul meu, care este incepatura a Ahaiei intru Hristos. El a fost episcop in Cartagina.
Pe Sfantul Apostol Andronic (Sfantul Andronic, afara de aceasta zi, se mai cinsteste si deosebi in 17 zile ale lunii mai, impreuna cu Iunia, ajutatoarea lui) il pomeneste Sfantul Pavel in aceeasi scrisoare, zicand: Inchinati-va lui Andronic, si numindu-l rudenie si impreuna robit cu sine, vestit intre apostoli, care mai inainte decat el a crezut in Hristos. El a fost episcop in Panonia.
Sfantul Mucenic Valentin
Intr-un hotar din partile Italiei, care se numeste Umbria, in cetatea care se chema Interamna, a fost episcop Sfantul Valentin, care luase de la Dumnezeu darul tamaduirilor si, tamaduind toate neputintele si bolile oamenilor cu rugaciunea si cu chemarea preasfantului nume al lui Iisus Hristos, ii intorcea pe cei necredinciosi de la paganatatea inchinarii de idoli spre Dumnezeu; caci atunci credinta idoleasca cuprindea inca multa lume si imparatii pagani stapaneau Apusul si Rasaritul si prigoneau pe crestini. In acea vreme, trei scolastici din Atena cu neamul si cu credinta elini, cu numele Procul, Efiv si Apolonie, au mers la Roma pentru invatatura, vrand sa deprinda bine limba si filosofia romana.
Si, afland pe un ritor preaintelept si iscusit in amandoua limbile - latina si elina -, cu numele Craton, s-au incredintat aceluia spre invatatura si petreceau in casa lui. Si unul din fiii lui Craton, cu numele Herimon, s-a imbolnavit foarte tare si in boala i s-a garbovit spatele, astfel ca capul lui era intre genunchi si nu putea sa se intinda deloc. Si au chemat multi doctori si nu puteau sa aduca bolnavului nici un folos; deci a patimit trei ani, fara nadejde de la doctori. Dar s-a intamplat de a mers la casa lui Craton un tribun cu numele Fronton. Acela, vazand pe cel bolnav, a zis: "O boala ca aceasta s-a intamplat unui frate bun al meu si l-a tamaduit un episcop crestin, care se numeste Valentin si care petrece in cetatea Interamna". Spunand aceasta tribunul, a sfatuit pe Craton sa trimita pe fiul sau bolnav la acel episcop. El a mai adaugat inca si aceasta despre fratele sau, ca dupa primirea tamaduirii n-a voit sa se desparta de episcopul acela, fiind atras de bunatatea aceluia; astfel s-a legat de el prin dragoste.
Auzind acestea Craton, a trimis niste barbati cinstiti, prieteni de-ai sai, la acel episcop, rugandu-l sa vina la dansul, de vreme ce nu era cu putinta sa poarte atata cale pe copilul cel bolnav. Iar omul lui Dumnezeu nu s-a lenevit sa mearga din cetatea sa in Roma, la omul care-l chema si de care a fost primit cu cinste. Si aratand Craton arhiereului pe Herimon, fiul sau cel bolnav, l-a rugat sa-l tamaduiasca pe el, precum a tamaduit si pe fratele tribunului. Sfantul Valentin i-a zis: "De vei vrea tu, fiul tau se va tamadui!" Craton a zis: "Jumatate din avutia mea o voi da, de vei putea sa tamaduiesti pe fiul meu".
Sfantul a zis: "Ma minunez de tine ca esti dascal intelept si nu pricepi cuvintele cele zise de mine. Deci iarasi iti spun, ca de vei vrea tu, se va tamadui bolnavul; ca, de vei crede in Hristos, toate se vor putea credinciosului, caci credinciosul este mult mai cinstit inaintea lui Dumnezeu decat cel necredincios, care isi pune nadejdea sa in cele desarte si in lucruri proaste, iar pe idolii facuti din lemn, din piatra si din alte materii, care au fost oameni rai, ii are ca pe niste zei. Au doar se poate crede ca sunt zei aceia care, tavalindu-se in lucruri prea spurcate si indeletnicindu-se cu munciri cumplite, nu au nici un ceas liber de faradelegile cele urate? De aceea, de vei primi credinta la care eu te sfatuiesc, si, lepadandu-te de paganatatea zeilor, iti vei pune nadejdea in singurul Dumnezeu, Cel nevazut si atotputernic, se va da sanatate fiului tau, precum doresti. Iar jumatate din averea ta, pe care mi-o fagaduiesti, imparte-o saracilor, ca sa se roage lui Dumnezeu pentru tine si pentru fiul tau. Iar pe mine cu nici un chip nu ma vei putea indemna sa iau ceva de la tine pentru tamaduirea lui, decat numai singura credinta imi trebuie. Deci sa crezi ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este adevaratul Dumnezeu si sa te lepezi de toti idolii tai si atunci vei vedea sanatos pe fiul tau".
Craton i-a zis: "Desi nu stiu cu ce fel de randuiala se cuprinde credinta voastra, insa am auzit ca fiecare se mantuieste cu credinta sa. Caci nu poate credinta unuia sa ajute altuia, nici necredinta cuiva sa vatame pe altcineva". Sfantul Valentin a raspuns: "Sunt unele lucruri in vietile omenesti, care nu pot nici sa ajute, nici sa vatame pe altul; pentru ca necredinta tatalui nu poate sa vatame credinta fiului, dar la nevoie si la trebuinta sanatatii, credinta cuiva poate sa ajute altuia. Prin aceasta tatal ajuta fiului, sora, fratelui si stapanul, slugii. Noi citim ca sutasul, pentru credinta lui, a luat sanatoasa pe sluga sa, care murea. Mai-marele sinagogii a vazut intoarsa la viata pe fiica sa, care murise. Si surorile care plangeau pe Lazar, fratele lor, care murise si-l ingropasera, prin glasul Domnului l-au vazut inviat a patra zi si s-au bucurat. Sunt si alte multe pilde in Scriptura veche si noua. Iar acestea le-am aratat ca dovada cum credinta unuia poate sa ajute altora. Insa se intampla si aceasta, ca necredinta cuiva sa aduca vatamare asupra altora; caci si necredinta unui om ca a lui Faraon, a adus felurite pedepse asupra Egiptului, iar la urma si pe el insusi l-a pierdut cu toata oastea".
Acestea si mai multe zicand sfantul episcop, ritorul Craton a cazut la picioarele lui si a zis: "Cred intru Cel propovaduit de tine ca este Dumnezeu adevarat si nu este altul afara de El, care porunceste bolilor si mortii si acelea fug. El porunceste vietii si vine". Iar Sfantul episcop Valentin i-a zis: "Credinta crestineasca se cade a o arata nu numai prin cuvinte, ci si cu faptele". Ritorul a zis: "Care sunt faptele prin care poate sa se arate credinta?" Episcopul a zis: "Sa te lepezi de idolii cei facuti de maini si sa primesti Sfantul Botez, ca sa te randuiesti intre fiii lui Dumnezeu!" Craton a zis: "Apa care spala intinaciunea trupeasca, cum poate sa spele pacatele?" Arhiereul a raspuns: "Apa, cand se va chema asupra ei numele Preasfintei Treimi, primeste in taina intr-insa pe Sfantul Duh, Care curateste toate pacatele omului ce se boteaza in apa aceea". Craton a zis: "Lungindu-se vorba noastra, se scurteaza viata fiului meu Herimon". Sfantul Valentin a zis: "De nu vei crede acestea, pe care n-ai putut sa le auzi si sa le vezi vreodata, fiul tau nu va putea sa fie sanatos".
Craton a zis: "Care este aceea, pe care eu n-am putut nici sa o aud si nici sa o vad?" Arhiereul a zis: "Oare ai auzit vreodata de Fecioara cea care neintinata a zamislit, adica, fiind fecioara, a nascut si dupa nastere a ramas tot fecioara? Oare ai vazut candva pe cineva umbland pe apele marii ca pe uscat si cu cuvantul sa fi schimbat valurile marii in alinare? Auzit-ai oare de Acelasi, Care mai in urma a fost rastignit, mort si ingropat si a treia zi a inviat din morti si apoi S-a inaltat la cer in vreme ce multi priveau la aceasta? Si la a Carui inaltare ingerii in vederea ochilor aratandu-se oamenilor, au marturisit ca iarasi va veni din cer ca sa judece viii si mortii? De le crezi acestea ca sunt asa, apropie-te si te boteaza, ca sa castigi sanatatea fiului tau si singur sa te invrednicesti vietii celei vesnice". Ritorul a zis: "Toate cate mi le graiesti le voi face, numai fiul meu sa se faca sanatos". Atunci episcopul a zis: "De vreme ce intelepciunea lumii acesteia, al carei dascal ti se pare ca esti, este nebunie la Dumnezeu si nu poti crede atat de desavarsit, pe cat credinta are trebuinta, da-mi cuvant ca daca fiul tau va castiga sanatate prin credinta mea, te vei intoarce spre Hristos si te vei boteza impreuna cu toata casa ta".
Atunci ritorul Craton, chemand pe femeia sa si pe toti casnicii sai, s-au aruncat inaintea picioarelor lui, fagaduind ca toti se vor face crestini, daca se va tamadui Herimon. Acolo erau si tinerii cei pomeniti mai sus: Procul, Efiv si Apolonie, care si ei dorind sanatatea fiului dascalului lor, au fagaduit ca se vor face crestini. De aceea, episcopul Valentin a poruncit sa se pregateasca o camera osebita si in ziua aceea si in noaptea viitoare sa fie tacere. Apoi, luand pe bolnav in camera aceea, s-a inchis singur cu dansul. Si era bolnavul acela rotund cu tot trupul ca un ghem, avand capul intre genunchi si picioarele pe umeri si peste spate, incat nici o parte nu avea libera intre incheieturile trupului. El nici nu putea vorbi cu limba, ci numai gemea. Deci nici unul dintre doctori nu putea sa cunoasca si sa vindece neputinta lui. Iar Sfantul Valentin episcopul a asternut pe pamant rasa de par, pe care obisnuia a se ruga, si punand pe dansa pe bolnav, mai mult mort decat viu, s-a rugat toata noaptea lui Dumnezeu. Iar la miezul noptii a stralucit in camera aceea o lumina cereasca, incat celor ce erau afara li se parea ca s-a aprins foc inauntru.
Iar dupa ce a trecut miezul noptii, copilul s-a sculat sanatos cu tot trupul si a inceput cu glas mare a lauda pe Dumnezeu. Atunci parintii lui si toti care erau cu dansii in casa aceea, auzind glasul lui Herimon, s-au bucurat foarte tare, ca de trei ani nu-l mai auzisera pe el vorbind, decat numai gemand. Deci, apropiindu-se, au batut in usa, rugand pe sfant sa le deschida si sa vada pe Herimon. Insa sfantul le-a raspuns lor: "Pana ce nu voi savarsi obisnuitele mele rugaciuni si cantari de lauda, nu va voi deschide". Deci, asteptand ei cu bucurie pana la ziua, sfantul episcop le-a deschis usa si scotand pe copil sanatos cu trupul, ca si cum niciodata n-ar fi fost bolnav, l-a dat pe el parintilor lui. Atunci ritorul Craton, cu toata casa sa, a crezut in Hristos si s-a botezat, veselindu-se cu duhul intru Dumnezeu Mantuitorul lor.
Iar Herimon, copilul cel tamaduit, dupa primirea Sfantului Botez, nu mai voia sa se desparta de doctorul sau, de Episcopul Valentin. Asemenea si cei trei tineri, pomeniti mai sus, dupa botez, lasand filosofia cea din afara, s-au lipit cu toata osardia de duhovnicescul invatator, de Valentin, arhiereul lui Dumnezeu si s-au facut ucenicii lui, fiind urmatorii vietii lui cele sfinte si cautatori ai mantuirii lor. Pentru ca pe scolasticii cei de o varsta cu dansii, tineri si copii, ii aduceau la credinta in Hristos si la Sfantul Botez prin indemnarile lor si cu pilda vietii celei cinstite si intelepte. Si se adunau la dansii multime de scolastici, care, ascultand invatatura lor cea insuflata de Dumnezeu, se invatau la cereasca intelepciune si se povatuiau la calea cea adevarata.
Iar cand fiul eparhului cetatii, cu numele Avundie, crezand in Hristos, s-a botezat si aprinzandu-se de dragoste dumnezeiasca marturisea inaintea tuturor ca este robul lui Hristos, atunci tatal lui si ceilalti senatori, umplandu-se de manie, au prins pe invatatorul credintei crestine, pe Sfantul Valentin si batandu-l fara crutare, il sileau la inchinarea de idoli. Iar el, nevrand sa le faca voia, a fost muncit cumplit, apoi l-au inchis in temnita. Dar sfantul se bucura ca s-a invrednicit a patimi pentru Hristos Domnul sau si, infrumuse-tandu-se cu ranile cele suferite pentru El ca si cu niste podoabe scumpe se lauda apostoleste, zicand: Ranile Domnului meu pe trupul meu le port si implinesc lipsirea patimilor lui Hristos in trupul meu. Iar pe ucenicii sai care veneau la dansul, pe cand sedea in temnita, ii intarea in sfanta credinta. De acest lucru instiintandu-se eparhul, s-a maniat foarte tare si, trimitand noaptea, l-a scos din temnita si i-a taiat capul.
Astfel si-a sfarsit nevointa sa cea muceniceasca Sfantul Episcop Valentin; iar ucenicii lui, Procul, Efiv si Apolonie, luand cinstitul lui trup, l-au dus in cetatea Interamna si acolo, inaintea cetatii, cumparand o parte mica de pamant, l-au ingropat cu cinste. Si petreceau langa mormant ziua si noaptea, in post si rugaciuni, laudand pe Dumnezeu. Si se adunau la dansii toti credinciosii cati erau in cetate si multi din cei necredinciosi veneau si, ascultand cuvintele lor cele mantuitoare de suflet si propovaduirea lui Hristos, se luminau cu credinta.
Iar dupa o vreme oarecare, instiintandu-se de acestea Leontie, dregatorul cetatii, i-a prins pe cei trei sfinti si i-a bagat in temnita. Dar, de vreme ce a vazut pe popor galcevind si jelindu-i pe ei, pentru ca erau tuturor iubiti, a poruncit sa-i ucida pe dansii noaptea, pentru ca se temea sa-i osandeasca pe dansii la moarte ziua, ca sa nu fie liberati de mainile poporului ce galcevea.
Deci sfintii mucenici au fost taiati noaptea si s-au dus la lumina cea neinserata a cerestii imparatii. Iar Sfantul Avundie, cel mai sus pomenit, fiul eparhului Romei, care mersese acolo la iubitii sai prieteni, cand a auzit de uciderea lor, i-a fost jale de aceasta foarte. Deci, luand cinstitele lor trupuri, le-a ingropat cu cinste langa mormantul Sfantului Valentin, invatatorul lui, slavind pe Domnul Iisus Hristos, Care viaza si imparateste impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.