Sfântul Grigorie Palama este prăznuit pe 14 noiembrie și în a doua duminică a Postului Sfintelor Paști.
Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigorie a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigorie rămas orfan. Înzestrat cu abilități intelectuale și ambiție, Grigorie a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educație superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigorie, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns și a pornit pe calea sfințeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis și i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama și surorile lui Grigorie au devenit și ele călugărițe.
După săvârșirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigorie a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigorie s-a transferat la Lavra Sf. Atanasie Athonitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză și apoi a devenit cântăreț în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecțiunea spirituală. De la starețul mănăstirii a învățat meșteșugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începând cu marii pustnici ai deșertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul și Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).
Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicații amănunțite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinții din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minții sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine și liniște se numește ‘isihasm’ (de la grecescul ‘hesychia’ care înseamnă calm și liniște), iar practicanții se numesc isihaști.
În timpul șederii sale în Glossia viitorul ierarh Grigorie a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viață. În anul 1326, datorită amenințării invaziei turce, el împreună cu ceilalți frați ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.
Sfantul Grigorie a combinat îndatoririle sale preoțești cu viața de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în liniște și rugăciune iar sâmbăta și duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe și predicând, smulgând oamenilor sentimente de iubire dar și multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovnicești ale tinerilor educați conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigorie a găsit un loc potrivit în care să viețuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulți călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.
În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viața Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigorie a fost plasat printre cei mai importanți apologeți universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.
Prin 1330 învățatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică și astronomie, fiind renumit pentru calitățile sale oratorice ieșite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală și a început să adâncească studiul scrierilor Sfantul Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie ‘apofatică’ (‘negativă’, în contrast cu ‘katafatică’ sau ‘pozitivă’) era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât și în cele de Apus.
La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viața spirituală a isihaștilor. Susținând imposibilitatea cunoașterii esenței lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minții era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol și Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercând să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la față a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învățăturile călugărilor despre metodele rugăciunii și despre lumina necreată văzută de isihaști.
Sfantul Grigorie, la rugămintea călugărilor athoniți, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzând că nu au nici un rezultat, a început să aștearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut ‘Triade în apărarea sfinților isihaști’ (1338). Prin 1340 sfinții din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul ‘Tomul Aghiorit’. La Sinodul din Constantinopol din 1341 ținut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigorie a polemizat cu Varlaam, axându-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigorie, și anume că, Dumnezeu, de neatins prin esența Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcționate spre lume și percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale și nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat și izgonit în Calabria.
Dar disputele dintre Palamiți și Varlaamiți erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum și Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina și el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna ‘cel care nu face rău,’ de fapt a cauzat un mare rău prin învățăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunța Sfantul Grigorie și pe călugării athoniți drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susținea pe Akyndinos și l-a numit pe Sf. Grigorie vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniță timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigorie a fost eliberat și numit Arhiepiscop al Tesalonicului.
În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învățăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat ușor pe Sfantul Grigorie, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sfantul Grigorie a predicat atât prizonierilor creștini cât și răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiți de înțelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea și l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigorie a fost răscumpărat și s-a întors la Tesalonic.
Sfantul Grigorie a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morții sale, vindecând mulți bolnavi. În ajunul morții sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresându-i cuvintele: ‘Spre înălțimi! Spre înălțimi!’ Sf. Grigorie Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359.
În 1368, Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol Pentru lupta dusă contra ereticilor și pentru teologia sa profundă, contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe un ‘al doilea Atanasie’ (referirea este la Sfântul Atanasie cel Mare). La câțiva ani după moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376) - care a scris viața sfântului și slujbele adresate acestuia -, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare, ca o prelungire a sărbătorii triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.