Patimirea Sfintului Mucenic Emilian 

 

Pe vremea imparatiei paginului imparat Iulian, departatul de Dumnezeu, s-a pornit o cumplita prigoana impotriva crestinilor, ca un vifor si furtuna, incit s-a tulburat toata lumea. El daduse porunca, trimitind ighemoni aspri, in toata stapinirea Romei, prin toate tarile si cetatile, ca toti crestinii din toata semintia si neamul si de toata virsta, sa fie dati fara de mila la cumplite chinuri. Cu o nedreapta porunca ca aceea, Iulian, intaritindu-se cu minie si cu vrajba impotriva lui Hristos si a robilor Lui, a stricat legile cele drepte, si a umplut Rasaritul si Apusul de singele crestinilor.

 

Si a asezat in cetatea Durostor, care se afla in tara Misiei, pe un muncitor nemilostiv, anume Capitolin, plin de inselaciune si cu mintea intunecata, pierzator de oameni si iubitor de idoli.

 

Acesta, intrind in templu, dupa ce a adus jertfe tuturor zeilor sai, s-a intors in palatul sau.

In alta zi a iesit la locul cel de judecata, care era in priveliste si a sezut pe un scaun inalt, cu mare mindrie si cu ingrozire spre infricosarea crestinilor. Deci, punind de fata porunca imparateasca, intreba cu dinadinsul de este cineva in cetate, care se impotriveste zeilor si marturiseste ca este crestin. Cetatenii cu juramint il incredintau ca nu este in cetatea lor nici unul din acel fel; ci toti cu inchinaciune si cu jertfe, cinstesc pe zei in toate zilele.

 

Auzind acestea, ighemonul Capitolin s-a bucurat foarte mult, si a poruncit sa fie chemate la un ospat toate capeteniile sale, zicindu-le: "De vreme ce va vad pe voi slujind cu osirdie parintestilor zei, se cade ca in ziua de astazi sa mincam, sa bem si sa ne veselim impreuna".

 

In acea cetate era un crestin tainuit cu numele Emilian, rob al oarecarui barbat cinstit si mai mare al cetatii. Pe cind acestia petreceau impreuna cu Capitolin, fericitul Emilian, aflind vreme buna sa cistige cununa vietii celei de sus, fiindca se socotea pe sine crestin nu numai in fata lui Dumnezeu si a ingerilor, ci cunoscut si in fata oamenilor si ca lucrul acesta sa fie aratat tuturor, imbracat fiind totdeauna ca un viteaz ostas al lui Hristos cu platosa credintei si cinstita cruce, a intrat in capistea idoleasca si, luind un ciocan de fier, a rasturnat cu miinile sale toti idolii, sfarimindu-i in bucati. Apoi a rasturnat altarul lor, jertfele care erau inaintea lor le-a aruncat, a spart sfestnicele si a varsat toate vasele.

 

Dupa plecarea lui, a intrat in capiste un elin oarecare, servitorul lui Capitolin, si vazind toate sfarimate, s-a spaimintat. Alergind, a vestit ighemonului si tuturor capeteniilor ce erau la masa cu dinsul. Atunci el indata s-a tulburat si s-a miniat foarte tare si a trimis cu sirguinta sa caute pe cel ce a indraznit sa faca o rautate ca aceea. Alergind trimisii degraba, au vazut pe un oarecare taran venind de la tarina, mergind pe linga capiste; deci, prinzindu-l pe acela, l-au adus la palatul lui Capitolin, tirindu-l ca pe un tilhar. Dupa el venea mult popor cu slujitorii idolesti, plingindu-se de sfarimarea zeilor lor.

 

Fericitul Emilian, vazind aceasta, a gindit in sine, zicind: "De voi tainui eu lucrul meu, apoi ce folos va fi din aceasta; oare nu mai rau voi ingreuna constiinta mea, facindu-ma pricinuitor de moartea omului nevinovat si voi fi pedepsit ca un ucigas inaintea lui Dumnezeu?" Aceasta gindind, el a alergat la cei ce trageau si bateau pe omul acela, i-a oprit pe dinsii si cu glas mare a strigat: "Lasati pe acest nevinovat, si luati-ma pe mine; pentru ca eu am sfarimat si am calcat pe zeii vostri cei fara de suflet". Deci, apucindu-l soldatii l-au dus cu batai si cu ocari la palatul lui Capitolin, lasind pe omul acela.

 

Ighemonul, sezind inaintea poporului la obisnuita lui judecata si vazind pe Emilian, a zis catre cetateni: "Cine este acesta?" Iar cetatenii au zis: "Acesta este cel ce a sfarimat pe zeii nostri si a rasturnat jertfele". Ighemonul, umplindu-se de minie, a grait catre cetateni cuvinte mai aspre: "Voi ati zis ca nu este in cetatea voastra nici un potrivnic zeilor, dar iata, prin nepurtarea voastra de grija, s-a gasit unul ca acesta; pentru aceasta pricina veti plati la visteria imparateasca o litra de aur".

 

Aceasta zicind catre cetateni, s-a intors spre fericitul Emilian si a inceput a-l intreba pe el cu minie, zicindu-i: "Cap necurat, sa ne spui noua cum te numesti?" Emilian, viteazul ostas al lui Hristos, a raspuns: "Sint crestin". Ighemonul, miniindu-se si mai mult, a zis: "Necuratule, numele tau sa ni-l spui". Mucenicul a raspuns: "Daca ma intrebi de numele meu obisnuit, sa stii ca parintii mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevaratul Dumnezeu, m-a invrednicit a fi si a ma numi crestin". "Spune-ne cine te-a indemnat sa aduci astfel de ocari nemuritorilor zei?"

 

Atunci robul lui Dumnezeu a raspuns: "Dumnezeu si sufletul meu mi-au poruncit sa sfarim idolii cei fara de suflet care se numesc de voi zei. Aceasta am facut ca sa se arate tuturor ca sint pietre fara suflet, muti si surzi, in care nu se afla nici un fel de graire. Deci, sa stii ca nu am adus ocara adevaratului Dumnezeu, Care a facut toate, ci am defaimat zeii vostri cei mincinosi, care n-au creat nimic, ca sa piara in veci, ca unii ce sint facuti de voi".

 

Capitolin a intrebat iarasi: "Singur tu ai sfarimat pe zei, sau a fost si altcineva cu tine?" Sfintul Emilian a raspuns: "Singur eu, cu ajutorul lui Hristos, am sfarimat pe zeii vostri; iar jertfele si luminarile lor le-am calcat in picioare; astfel ca nici unul n-a putut sa-si izbindeasca strimbatatea sa, nici sa scape din miinile mele, pentru ca n-au putere, nici simtire. Cu dreptate spune Sfinta Scriptura: Sa se faca asemenea lor, cei ce-i fac pe ei si toti cei ce se incred in ei!

 

Atunci ighemonul, miniindu-se, a poruncit sa-l dezbrace spre batai. Mucenicul fiind dezbracat pentru batai, ighemonul a zis catre el: "Ticalosule, spune-ne cine te-a indemnat sa necinstesti pe zei?" Sfintul, cu mare indrazneala i-a raspuns: "Ti-am spus mai inainte si iti spun si acum ca nimeni altul decit numai Dumnezeu mi-a poruncit sa fac aceasta".

 

Auzind ighemonul aceasta, a zis catre slujitori: "Intindeti-l si-l umpleti de rani adinci, ca sa stie ca indrazneala lui nu-i va ajuta, nici nu-l va elibera din miinile mele". Mucenicul fiind batut cumplit si pamintul rosindu-se de singele sau, ighemonul a zis catre dinsul: "Spune cine te-a indemnat sa faci raul acesta?" Iar muceni-cul a raspuns: "Ti-am spus si tot nu ma crezi? Dumnezeu mi-a poruncit mie si sufletului meu, insa nici un rau nu am facut, ci bine; pentru ca am rusinat pe diavol si am preamarit pe Dumnezeu!"

 

Ighemonul Capitolin a zis catre slujitori: "Intorceti-l si-l loviti pe pintece si pe piept, pentru ca este indraznet si neascultator legilor imparatesti". Dupa ce mucenicul a fost batut multa vreme fara de crutare, ighemonul a poruncit sa inceteze cu bataia si a zis catre sfint: "Rob esti, sau liber?" Sfintul Emilian a raspuns: "Sint rob al lui Hristos si slujitor unui om oarecare, prefectul acestei cetati". Auzind ighemonul aceasta, s-a miniat foarte mult pe omul acela din cetate care era stapinul lui Emilian, ca tine la dinsul pe un rob potrivnic zeilor si nesupus poruncii imparatului; de aceea a pus asupra lui conditie ca sa dea la visteria imparateasca o litra de argint; iar mucenicului i-a zis: "La ce-ti va folosi marimea trupului tau? Caci ai dispretuit sa te impotrivesti chinurilor, ca sa te arati mai nevrednic dintre toti. Pentru aceasta, ca nu cumva si altii sa se gindeasca la acestea si, prin tine, sa se rataceasca in numele tau, tu singur vei fi aruncat in flacara cuptorului".

 

Atunci, Sfintul Emilian a zis servitorilor: "Liberati-ma putin ca sa ma rog Dumnezeului meu". Deci, dupa ce s-a rugat si si-a implinit rugaciunea, indata slujitorii si poporul, luind pe sfint, l-au scos afara din cetate si, aprinzind un foc mare aproape de malul riului Dunarea a aruncat intr-insul pe Sfintul Mucenic Emilian, socotind ca va deveni indata cenusa. Dar vapaia focului, inconjurind pe sfint, nu s-a atins de dinsul, ci l-a pazit intreg si neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, ce erau aproapre, i-a cuprins flacara si i-a ars de tot.

 

Vazind Slavitul Mucenic Emilian ca focul nu l-a atins, a marit pe Dumnezeu si, intorcindu-se catre rasarit, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si, ridicindu-si privirile catre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hrisoase, primeste duhul meu!" Si, zicind astfel, a adormit in pace. Iar focul fiind stins, trupul sau a ramas nevatamat de foc, incit nici perii capului n-au ars. Dupa aceasta, cetatenii care erau in taina crestini, mergind la femeia ighemonului, care asemenea era in taina crestina, au spus ei toate cele despre sfint, indemnind-o sa ceara de la barbatul ei trupul mucenicului spre ingropare.

 

Deci, femeia, rugindu-se de barbatul sau, acela i-a poruncit sa-l ia fara temere. Credinciosii, luind trupul Sfintului Emilian, l-au ingropat cu pinze curate, l-au uns cu aromate si apoi l-au ingropat cu cinste cu psalmi si cu cintari, in locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii.

 

Sfintul Mucenic Emilian a patimit pentru Hristos de la ighemonul Capitolin, in 18 zile ale lunii lui iulie, stapinind in Roma Iulian Paravatul, iar peste noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh I se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.