Sf. Mc. Simeon, episcopul Persidei; Sf. Acachie, episcopul Melitinei; Sf. Agapet, episcopul Romei

Patimirea Sfantului Mucenic Simeon, Episcopul Persiei, si a celor impreuna cu dinsul

 

Inmultindu-se crestinii in Persia si avind biserici, episcopi, preoti si diaconii lor, s-au pornit spre minie si iutime vrajitorii cei ce-si trageau semintia lor din vrajitorii cei mai de demult, care erau invatatori, povatuitori si aparatori ai paginestii si mincinoasei credinte persane. S-au pornit impreuna cu ei spre zavistie si evreii, care sint vrajmasii cei de-a pururea ai crestinilor, caci unindu-se cu vrajitorii, au indemnat pe Savorie, imparatul Persiei, sa ridice prigonire asupra crestinilor. Dar mai intii au clevetit pe Sfantul Simeon, care era episcopul cetatilor ce se numeau Salic si Ctesifon, cum ca acel episcop al crestinilor ar fi fost vrajmas al imparatiei persane si prieten al imparatului grecesc, si ca il instiinteaza de toate cele ce se lucreaza in Persia.

 

Deci, Savorie mai intii a pus dajdie mare si grea asupra crestinilor si au rinduit barbati vamesi salbatici peste dajdiile acelea, obosind cu mari greutati pe credinciosi. Dupa aceea, au inceput fara sfiala a ucide pe preotii si slujitorii Bisericii, a jefui averile Bisericii si chiar a darima bisericile si a le face una cu pamintul.

Iar pe Sfantul Simeon, ca pe un vrajmas al imparatiei persane si al mincinoasei credinte pagine, a poruncit sa-l prinda si sa-l aduca la el. Si fiind Sfantul Simeon adus inaintea imparatului, impreuna cu doi preoti, Avdelae si Anania, prins si legat cu lanturi de fier, nu numai ca nu s-a infricosat de minia aceluia, dar nici nu i s-a inchinat lui. Pentru aceasta mai cumplit miniindu-se imparatul, a intrebat pe sfantul: "Pentru ce nu te inchini mie, precum te-ai inchinat mai inainte?" Sfantul a raspuns: "Mai inainte n-am fost adus la tine astfel, precum sint adus acum si ma inchinam, dind vrednica cinste imparatiei tale. Iar acum, de vreme ce sint adus ca sa ma lepad de Dumnezeul meu si sa ma departez de credinta mea, de aceea nu mi se cade sa ma inchin tie, fiindca esti vrajmas al Dumnezeului meu!"

 

Deci, il indemna imparatul sa se inchine soarelui si-i fagaduia pentru aceea multe daruri si cinste; iar de nu se va inchina soarelui, apoi se lauda ca va pierde toata crestinatatea din imparatia lui. Insa dupa ce a vazut pe sfantul viteaz, neplecat nici de imbunari, nici de ingroziri, a poruncit sa-l arunce in temnita. Si fiind dus sfantul din palatul imparatesc, l-a vazut Husdazat famenul, care era foarte batrin si crescuse pe imparatul Savorie din copilaria lui si era cinstit, avind cel mai dintii loc in casa imparateasca. Acela sezind linga palatul imparatesc si vazind pe Sfantul Simeon episcopul iesind afara, indata s-a sculat de la locul sau si s-a inchinat pina jos arhiereului lui Dumnezeu. Iar Sfantul Simeon si-a intors fata de la el si cu minie ridicindu-si glasul, l-a ocarit ca pe un calcator de lege, de vreme ce mai inainte a fost crestin, iar dupa aceea se inchinase soarelui, de frica imparatului. Iar Husdazat zdrobit cu inima, a inceput a plinge si a se tingui si, dezbracindu-si hainele cele de mare pret, s-a imbracat intr-o haina neagra si proasta si sezind linga usile palatului plingea, zicind in sine: "Vai mie ticalosul, cum ma voi arata Dumnezeului meu, de care m-am lepadat! Iata Simeon si-a intors fata de la mine, pentru calcarea legii mele! Cum va cauta spre mine Ziditorul meu?"

 

Aceasta zicind, se mingiia greu. Si, instiintindu-se despre aceasta imparatul Savorie, indata a chemat la sine pe Husdazat, hranitorul sau si, vazindu-l plingind, l-a intrebat: "Care este pricina unui necaz ca acesta, si ce ti s-a intimplat, ca atit de mare iti este mihnirea?" Raspuns-a Husdazat: "Niciodata ceva nenorocit, sau de mihnire nu mi s-a intimplat sa vad in casa ta cea imparateasca. As fi voit mai bine ca toate nenorocirile din lumea aceasta, mihnirile si primejdiile sa le sufar, decit aceea de care acum ma doare inima si pling. Caci pina acum traiesc pe pamint, fiind atit de batrin; desi eram dator a muri demult, totusi inca mai privesc la soare, caruia m-am inchinat ca unui Dumnezeu si n-am murit mai intii, decit sa ma fi lepadat de Dumnezeu, Ziditorul a toata faptura; si am cinstit zidirea mai mult decit pe Facatorul. Insa am facut-o cu fatarnicie, nu cu adevarata inima, facind dupa placerea ta, si m-am facut pentru amindoua pricinile vrednic de pedeapsa mortii. Pentru ca m-am lepadat de Hristos Dumnezeul meu si pentru ca m-am facut necredincios tie, la batrinetile mele. Insa ma jur pe Dumnezeu, Ziditorul cerului si al pamintului, ca de acum nu voi mai face un pacat ca acesta; nu voi minia mai mult pe Domnul meu si Dumnezeu Iisus Hristos, Imparatul cel fara de moarte, pentru imparatul cel muritor. Nu-mi voi pleca de acum genunchii mei soarelui, zidirii lui Dumnezeu, ci de acum mai bine ma voi inchina la singur Ziditorul in veci".

 

Aceasta auzind-o Savorie imparatul, s-a mirat foarte mult de acea schimbare a lui Husdazat si a inceput a se minia mai mult asupra crestinilor, socotind ca aceia cu vraji au amagit si au schimbat pe Husdazat. Si, fiindu-i mila de batrin, il ruga ca pe un tata, sa nu faca o defaimare ca aceea zeilor lui, iar lui necinste si casei imparatesti mihnire. Si-l sfatuia uneori cu imbunari, iar alteori cu ingroziri. Iar Husdazat graia: "Destul imi este nebunia ce am facut-o pina la batrinetile mele, iar mai mult decit acum nu voi mai face aceasta, ca sa cinstesc pe faptura, mai mult decit pe Facator".

 

Deci, dupa multe si felurite sfatuiri, imparatul vazind pe Husdazat neplecat spre voia lui, l-a osindit la taiere cu sabia. Fiind dus la moarte fericitul Husdazat, a chemat la dinsul pe un oarecare prieten credincios al sau, famen imparatesc si l-a rugat ca, mergind la imparat, sa-i spuna cererea lui, zicindu-i: "Imparate, asa graieste Husdazat: adu-ti aminte de slujba mea, cu care din tineretile mele, mai intii tatalui tau, dupa aceea tie ti-am slujit pina acum cu toata cuviinta si nu este trebuinta de martori pentru cele graite. Tu singur bine stii. Iar pentru toate acelea un dar cer de la tine; fa cunoscut tuturor pentru ce mor. Porunceste propovaduitorului sa strige cu mare glas, ca sa stie domnii si boierii si tot poporul, ca nu pentru o necredinta si neprimita slujba a imparatului moare Husdazat; ci pentru aceea ca fiind crestin, n-a voit sa se lepede de Dumnezeul sau".

 

Dupa ce Savorie s-a instiintat de aceasta, indata a poruncit sa se faca dupa cererea lui Husdazat, pentru ca nadajduia ca in mare frica va duce pe toti crestinii, cind cei ce vor auzi ca nici pe Husdazat, barbatul batrin, cinstit si iubit, pe hranitorul imparatesc nu l-a crutat; ci pentru marturisirea numelui lui Hristos, fara de mila l-a dat mortii. Iar Sfantul Husdazat intr-alt chip se gindea in sine: ca crestinii, pe care i-a infricosat si i-a mihnit, auzind de intoarcerea si de muceniceasca lui moarte pentru Hristos au sa se bucure si catre patimire vitejeasca au sa se intareasca. Astfel sfantului muce-nic i s-a taiat capul, strigind propovaduitorul cu mare glas ca nu pentru altceva, decit numai pentru Hristos si-a dat capul Husdazat.

 

Sfantul Simeon episcopul, aflind despre un sfirsit ca acesta al lui Husdazat, sezind in temnita cu preotii si cu ceilalti crestini, s-au umplut cu totii de negraita bucurie si preamareau pe Dumnezeu ca l-a intors pe Husdazat de la ratacire si cu cununa muceniceasca l-a incununat. Dupa aceasta Simeon a fost chemat a doua oara la imparat si a vorbit mult inaintea imparatului cu mare indrazneala despre credinta crestina; dar a se inchina soarelui si imparatului nu voia. Deci, imparatul miniindu-se, a poruncit ca pe toti crestinii cei ce erau in temnita si in lanturi sa-i scoata la moarte, in ziua mintuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Numarul celor scosi era o suta, intre care erau multi preoti, diaconi si alti clerici, osinditi fiind de imparat, ca toti sa fie ucisi cu sabia inaintea ochilor lui Simeon, iar la sfirsit si Simeon sa fie ucis.

 

Toti fiind dusi la moarte legati, mai marele vrajitorilor cu mare glas zicea: "De voieste cineva din voi sa fie viu si cu imparatul sa se inchine soarelui, acela indata va fi lasat liber!" Nici unul n-a grait impotriva lui, dar nici nu a raspuns; pentru ca nimeni dintre dinsii nu vroia sa-si aleaga viata cea vremelnica, ci fiecare dorea cu osirdie a muri pentru Hristos, Datatorul de viata. Iar sfantul episcop ii intarea pe dinsii, ca sa nu se teama de moarte, spunindu-le multe din dumnezeiestile cuvinte ale Scripturii si mingiindu-i cu nadejdea vietii celei vesnice intru Imparatia Cerului. Si asa i-au taiat pe toti. La sfirsit si Sfantul Simeon, pastorul turmei celei cuvintatoare, trimitindu-si turma sa inaintea lui Hristos, Incepatorul pastorilor, si-a plecat capul sau sub sabie si a trecut la Domnul.

 

Si au fost taiati si amindoi preotii prinsi impreuna cu dinsul, Avdelae si Anania, amindoi batrini. Dar pe cind Anania se pleca sub sabie, a inceput a tremura de frica. Si era acolo un oarecare boier, cu numele Fusic, care era mai mare peste lucrurile din casa imparateasca. El era crestin tainuit, dar vazind pe preotul Anania ca se teme de taiere, a strigat catre dinsul: "Nu te teme, batrinule! Inchide-ti ochii si fii viteaz, ca indata vei vedea lumina cea dumnezeiasca". Iar daca a zis aceasta batrinul acela, indata s-a cunoscut ca este crestin. Deci, l-au prins si l-au dus la imparat, iar el fara de frica a zis inaintea imparatului ca este crestin, si de necuratia persana se leapada. Deci, umplindu-se de minie imparatul, a poruncit ca nu cu sabia, ci cu alta moarte mai cumplita sa-l omoare si taindu-i grumajii pe dinapoi, i-a scos limba prin ceafa si i-a taiat-o. Dupa aceea i-a jupuit pielea de pe tot trupul si asa a omorit pe sfant. In acelasi ceas a prins si pe o fiica a lui, fecioara, anume Askitreia si, dupa o tirana chinuire, a ucis-o pentru Hristos.

 

Si multi altii au fost ucisi in acel timp, pentru marturisirea numelui lui Hristos. Iar dupa ce a trecut un an, a fost ucis in Vinerea Mare, Sfantul Azad, eunucul imparatesc cel preaiubit, si impreuna cu dinsul si o mie de sfinti mucenici, pe care, adunindu-i Biserica, ii numara o mie o suta si cincizeci.

 

Iar istoricii Sozomon si Nichifor povestesc in cartile lor ca au fost ucisi in acea vreme multime de crestini in ziua Patimilor lui Hristos si la praznicul Pastilor. Pentru ca atunci cind a iesit porunca paginului imparat Savorie, ca toti crestinii din pamintul lui sa se piarda, atunci credinciosii barbati si femei, batrini si tineri, singuri iesind cu sirguinta din casa, se dadeau pe dinsii cu osirdie la moarte si mureau cu bucurie pentru Domnul lor. Iar dupa ce a fost ucis Sfantul Azad, a plins dupa dinsul imparatul, fiindca il iubea foarte mult si a poruncit sa se inceteze acele ucideri; dar numai pe invatatorii si povatuitorii crestini, pe preoti si pe episcopi, i-a incredintat vrajitorilor, ca sa-i caute pentru muncire; iar pe celalalt popor crestin a poruncit sa-l crute. Iar noi, cinstind pomenirea sfintilor mucenici celor numarati si celor fara de numar, slavim pe Punatorul de nevointa si Datatorul de cununi Hristos Mintuitorul nostru, Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, slavit in veci. Amin.

Viata Cuviosului Acachie, Episcopul Melitinei 

 

Melitina, cetatea Armeniei, a crescut pe acest placut al lui Dumnezeu, Acachie, nascut din parinti binecredinciosi si de Dumnezeu tematori, care, fiind neroditori, prin rugaciuni si prin post au cerut de la Dumnezeu pe acest rod binecuvintat. Apoi, crescindu-l in invatatura cartii, l-au dus la episcopul cetatii aceleia si l-au dat la slujba lui Dumnezeu, pentru ca astfel se fagaduisera, cind au cerut de la Dumnezeu acest rod. Si era atunci episcop al cetatii Melitinei fericitul Otrie, care la al doilea Sinod din toata lumea al Sfintilor Parinti, pe vremea imparatiei Marelui Teodosie, a fost impotriva lui Macedonie, luptatorul contra Sfantului Duh.

 

Deci Otrie, fiind unul din cei o suta cincizeci de Sfinti Parinti, bine se nevoia pentru dreapta credinta, impreuna cu Sfantul Grigorie Teologul si cu ceilalti rivnitori si aparatori ai dreptei credinte, stind tare si luptind impotriva eresului. Acestui barbat, de Dumnezeu insuflat, Otrie, i s-a incredintat de catre parinti fericitul copil Acachie. Iar Sfantul Otrie episcopul, vazind mai inainte darul lui Dumnezeu ce era in pruncul acela, l-a facut cleric bisericesc. Si mergea Acachie din putere in putere, sporind in fapte bune si in bisericestile osteneli intinzindu-se, iar cu anii, cu intelegerea si cu viata cea placuta lui Dumnezeu, venind intru desavirsire si sfintenie, s-a facut si altora spre folos si invatatura. La dinsul fiind si Eftimie cel Mare, in anii copilariei, a invatat carte, precum de aceasta se povesteste in viata lui Eftimie. Si nu numai copiilor, ci si batrinilor a fost invatator Fericitul Acachie, cu cuvintul si cu chipul imbunatatitei sale vieti, dupa ce acum si la treapta preotiei se suise si i se incredintase grija pentru mintuirea sufletelor omenesti.

 

Fiind vas ales al Sfantului Duh, s-a invrednicit de arhiereasca cinste in a sa vreme, ca un vrednic. Pentru ca dupa ce Sfantul Otrie, episcopul Melitinei s-a dus catre Domnul din viata aceasta, in locul aceluia Fericitul Acachie alegindu-se de toti cu un glas si la scaunul acela ridicindu-se dupa rinduiala, a fost pus ca o faclie luminoasa intr-un sfesnic de aur, ca toata lumea sa o lumineze. Si atit a placut lui Dumnezeu arhiereul acesta, si s-a facut mare cu sfintenia, incit s-a invrednicit si de darul facerii de minuni. Deci, se cade ca din cele mai multe minuni ale lui, sa povestim aici pe unele din ele.

 

Fiind seceta mare in acel an si foametea stind deasupra si mihnirea poporului inmultindu-se, s-a dus arhiereul lui Dumnezeu impreuna cu poporul cel flamind la biserica Sfantului Marelui Mucenic Eustatie, care era afara din cetate, rugind pe patimitorul lui Hristos, ca sa-i ajute in rugaciunile lor si impreuna sa ceara de la Dumnezeu ploaie pamintului celui uscat. Si, afara de biserica, la un loc frumos facind jertfelnic si prestol dumnezeiesc, in cimp, fara de acoperamint si poruncind cele cu cale, a inceput jertfa cea fara de singe a o savirsi, ridicindu-si ochii cei plini de lacrimi spre cer. Si n-a amestecat in sfantul pahar apa in vin, precum este obiceiul a amesteca, ci inaltindu-si mintea la Dumnezeu, cu dinadinsul se ruga ca El Singur de sus cu apa de ploaie sa amestece paharul si brazdele pamintului cele uscate sa le adape. Si atit a fost de tare si de puternica la Domnul rugaciunea lui, incit indata s-a varsat ploaie mare si nu numai paharul a amestecat, ci si pamintul a adapat din destul. Si s-a schimbat in bucurie mihnirea tuturor popoarelor ce erau acolo, care se veseleau si multumeau lui Dumnezeu. Si a fost in acel an imbelsugare preaindestulata cu rugaciunile placutului lui Dumnezeu Acachie.

 

Un riu din acele parti de multe ori surpindu-si malurile sale, ineca satele invecinate; iar odata atit s-a umplut, incit si casele cele mari, care erau aproape, cu totul le-a inecat, iar pe altele le darima si din ceas in ceas mai mult ameninta cu inecarea mai multor locuinte. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Acachie, vazind necazul cel mare al poporului sau de potopul acela si facind rugaciune catre Dumnezeu, a pus o piatra nu departe de mal si a poruncit riului sa nu treaca de hotarul cel pus de dinsul. Si indata s-a impreunat apa in malurile sale si se vedea ca-si facea curgerea mai sus decit pamintul, din cauza apei multe, iar din maluri nu se revarsa mai departe, fara numai pina la piatra aceea, cu care arhiereul a incuiat riul acela in ale sale hotare.

 

A fost un loc elinesc, de la cetatea de acolo ca de optsprezece stadii, care se numea Miasini, foarte frumos, potrivit si desfatat, avind de amindoua partile cimp larg, care se despartea intre doua dealuri; iar prin mijloc curgea un riu repede si curat spre rasarit, care se numea Azoros sau Azur si cu balti era inconjurat sesul acela. Si era acolo la un loc deosebit ales si preafrumos, o capiste idoleasca si sad de pomi bine roditori imprejur, care se adapau cu apa iezerului Azurului. Insa se intina cu diavolestile uriciuni, pentru ca adunindu-se acolo elinii cei ce se tineau de inchinarea de idoli cea veche, isi savirseau necuratele lor jertfe. Iar rivnitorul lui Hristos, Sfantul Acachie, a voit sa curateasca acel loc si sa-l sfinteasca spre lauda adevaratului Dumnezeu. Si multe osteneli a suferit, de vreme ce slujitorii de idoli se impotriveau foarte mult aceluia, nelasindu-si locul lor de jertfit idolilor.

 

Dupa ce sfantul a inceput a zidi acolo o biserica in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, atunci oamenii aceia rai ii faceau noaptea rau; pentru ca cele ce ziua zideau credinciosii, pe acelea noaptea le darimau paginii inchinatori la idoli. Dar, inarmindu-se cu rugaciunea asupra lor, Arhiereul lui Hristos, Acachie, a biruit puterea potrivnicilor. Deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, a darimat capistea idoleasca si a savirsit Biserica Maicii lui Dumnezeu si a sfintit-o, facind locul acela locuinta sfintilor ingeri, care mai inainte era locas al diavolilor. Si a zidit o manastire linga Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pentru monahii cei imbunatatiti. Apoi unde se faceau jertfele singeroase ale diavolului, acolo fara de singe si curata jertfa se aducea lui Dumnezeu si in toate zilele, mariri si rugaciuni. Apoi se savirseau minuni, cu darul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si cu rugaciunile facatorului de minuni Acachie pe care vazindu-le elinii, isi paraseau paginatatea si se intorceau la Hristos Dumnezeu.

 

Deci, sa pomenim o minune preaslavita, care s-a facut acolo. Virful bisericii, din intimplare nefiind bine intemeiat, pe cind Arhiereul lui Dumnezeu savirsea dumnezeiasca slujba in Altar, se pleca sa cada inlauntrul bisericii, incepind chiar a cadea. Si poporul cu mare teama fugea afara, iar arhiereul a strigat: "Domnul este aparatorul vietii mele, de cine ma voi infricosa?" Si indata s-a tinut virful bisericii si statea spinzurat in vazduh, sprijinindu-se prin rugaciunea sfantului ca de un stilp tare, pina ce arhiereul a savirsit slujba si a iesit afara cu clerul sau; iar dupa ce a iesit, a cazut virful la pamint cu mare zgomot, nevatamind pe nimeni.

 

Intr-alta biserica oarecare, la un loc ce se numea Samurie, pe cind acest bun pastor dadea hrana duhovniceasca la turma sa cea cuvintatoare, adica propovaduirea cuvintului lui Dumnezeu, vorbind catre popor, o multime de rindunele care erau acolo, cu cintarea lor cea glasuitoare faceau impiedicare glasului lui cel lin, asurzind urechile ascultatorilor, incit nu se auzeau bine cuvintele ce ieseau din gura cea de Dumnezeu glasuitoare a arhiereului.

 

Atunci invatatorul, incetind putin din vorbirea cea catre popor, si-a intors cuvintul spre rindunele si le-a poruncit in numele Celui de obste Ziditor al tuturor, sa taca din strigarea lor si indata rindunelele au tacut, fiind legate cu amutire; si nu numai au tacut, ci au si zburat mai departe, lasindu-si cuiburile. Din acea vreme nu se mai incuibau acolo si chiar daca una din rindunele zbura din intimplare pe la biserica aceea, nu putea sa-si dea acolo firescul sau glas, ci ca o muta zbura; si indata se ducea de acolo, ca si cum era gonita de cineva.

 

Casa acestui facator de minuni era inaintea cetatii, in care vietuia mai inainte de luarea cinstitei episcopii. Iar dupa ce a luat scaunul arhieresc, a facut casa sa bolnita de odihna saracilor si bolnavilor si adeseori mergea la dinsii, ii cerceta, le dadea cele de trebuinta si slujea singur bolnavilor. Odata, pe vremea secerisului, mergind la bolnavi, ii intreba de ce sint lipsiti, sau de ce nu le ajung cele de trebuinta. Ei spuneau ca sint indestulati cu de toate, decit numai de una au necaz, ca ii supara multime de muste, cazind pe ranile si bubele lor si cu durere le pisca trupurile. Sfantul, rugindu-se lui Dumnezeu, a izgonit mustele cu rugaciunea si a pus hotar, sa nu fie acolo muste niciodata. Si a fost aceea pina la sfirsitul placutului lui Dumnezeu, pentru ca de la acea vreme in toti anii, nici o musca nu s-a mai vazut in casa aceea.

 

Minuni ca acestea a facut multe, acest minunat barbat cu darul lui Dumnezeu. Pe niste broaste, care oracaiau asurzitor intr-un lac, le-a certat, poruncindu-le sa taca. Iar dupa citava vreme miluindu-le, le-a dezlegat de amutire, insa nu cu totul, pentru ca le lasase sa-si dea glasurile, dar nu cu mare glas ca mai inainte. Intr-un loc fara de apa a scos izvor de ape vii dintr-o piatra uscata si pe cei insetati i-a adapat. Si cu mai multe alte faceri de minuni a uimit lumea facatorul de minuni cel ales. Iar la Sinodul al treilea din Efes cel din toata lumea, care s-a tinut pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tinar, cu Sfantul Chiril patriarhul Alexandriei si impreuna cu ceilalti Sfinti Parinti, a biruit pe rau credinciosul Nestorie, patriarhul Constantinopolului, pe hulitorul Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si l-au dat anatemei. El era laudat si iubit de toti Sfintii Parinti, precum si de dreptcredinciosul imparat mult cinstit. Si pascind biserica lui Hristos din destul si facind multe minuni, s-a dus catre Domnul si s-a asezat linga mormintul Sfantului Mucenic Polieuct, cu care acum in ceata sfintilor slaveste pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu Cel slavit de toata faptura in veci. Amin.

Pomenirea celui intre Sfinti Parintele nostru Agapet, Papa al Romei 

  

Acest intre sfinti parintele nostru Agapet a trait pe vremea imparatiei lui Justinian, crescut fiind prin sihastrie si virtute si invrednicit de cinstea preotiei. Purcezind sa mearga la Constantinopol, ca sa se intilneasca cu imparatul Justinian, indata pe cale a dat dovada de virtutea sa si de indrazneala catre Dumnezeu, caci ajungind in Grecia, vazind un om cuprins de doua neputinte, caci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucindu-l de mina, l-a facut cu picioare noi, si bagindu-i in gura sfanta particica din stapinescul Trup, l-a aratat binegraitor. Dar si dupa ce a ajuns la Poarta de Aur, punind mina pe un orb ce s-a apropiat de el, ia daruit puterea vederii.

 

Drept aceea, dupa vrednicia virtutii sale, fiind primit de cei in dregatorii si de senat si de insusi imparatul si de toata cetatea si izgonind din scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rau trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie si ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei si a hirotonit pe preacucernicul preot Mina, al preasfintei Bisericii celei mari, incuviintat cu viata si cu cuvintul si cu care avea drepte cugetarile credintei. Pe acesta asezindu-l in scaunul patriarhicesc, dupa citva timp s-a mutat catre Domnul.

 

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 780

Voteaza:

Sf. Mc. Simeon, episcopul Persidei; Sf. Acachie, episcopul Melitinei; Sf. Agapet, episcopul Romei 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE