Sfantul Mucenic Emilian de la Durostor

Pe vremea imparatiei paganului imparat Iulian, departatul de Dumnezeu, s-a pornit o cumplita prigoana impotriva crestinilor, ca un vifor si furtuna, incat s-a tulburat toata lumea. El daduse porunca, trimitand ighemoni aspri, in toata stapanirea Romei, prin toate tarile si cetatile, ca toti crestinii din toata semintia si neamul si de toata varsta, sa fie dati fara de mila la cumplite chinuri. Cu o nedreapta porunca ca aceea, Iulian, intaritandu-se cu manie si cu vrajba impotriva lui Hristos si a robilor Lui, a stricat legile cele drepte, si a umplut Rasaritul si Apusul de singele crestinilor.

Si a asezat in cetatea Durostor, care se afla in tara Misiei, pe un muncitor nemilostiv, anume Capitolin, plin de inselaciune si cu mintea intunecata, pierzator de oameni si iubitor de idoli.

Acesta, intrand in templu, dupa ce a adus jertfe tuturor zeilor sai, s-a intors in palatul sau.

In alta zi a iesit la locul cel de judecata, care era in priveliste si a sezut pe un scaun inalt, cu mare mandrie si cu ingrozire spre infricosarea crestinilor. Deci, punind de fata porunca imparateasca, intreba cu dinadinsul de este cineva in cetate, care se impotriveste zeilor si marturiseste ca este crestin. Cetatenii cu juramant il incredintau ca nu este in cetatea lor nici unul din acel fel; ci toti cu inchinaciune si cu jertfe, cinstesc pe zei in toate zilele.

Auzind acestea, ighemonul Capitolin s-a bucurat foarte mult, si a poruncit sa fie chemate la un ospat toate capeteniile sale, zicandu-le: "De vreme ce va vad pe voi slujind cu osardie parintestilor zei, se cade ca in ziua de astazi sa mancam, sa bem si sa ne veselim impreuna".

In acea cetate era un crestin tainuit cu numele Emilian, rob al oarecarui barbat cinstit si mai mare al cetatii. Pe cand acestia petreceau impreuna cu Capitolin, fericitul Emilian, afland vreme buna sa cistige cununa vietii celei de sus, fiindca se socotea pe sine crestin nu numai in fata lui Dumnezeu si a ingerilor, ci cunoscut si in fata oamenilor si ca lucrul acesta sa fie aratat tuturor, imbracat fiind totdeauna ca un viteaz ostas al lui Hristos cu platosa credintei si cinstita cruce, a intrat in capistea idoleasca si, luind un ciocan de fier, a rasturnat cu mainile sale toti idolii, sfaramandu-i in bucati. Apoi a rasturnat altarul lor, jertfele care erau inaintea lor le-a aruncat, a spart sfestnicele si a varsat toate vasele.

Dupa plecarea lui, a intrat in capiste un elin oarecare, servitorul lui Capitolin, si vazand toate sfaramate, s-a spaimantat. Alergand, a vestit ighemonului si tuturor capeteniilor ce erau la masa cu dansul. Atunci el indata s-a tulburat si s-a maniat foarte tare si a trimis cu sarguinta sa caute pe cel ce a indraznit sa faca o rautate ca aceea. Alergand trimisii degraba, au vazut pe un oarecare taran venind de la tarina, mergand pe langa capiste; deci, prinzandu-l pe acela, l-au adus la palatul lui Capitolin, tirandu-l ca pe un tilhar. Dupa el venea mult popor cu slujitorii idolesti, plangandu-se de sfaramarea zeilor lor.

Fericitul Emilian, vazand aceasta, a gandit in sine, zicand: "De voi tainui eu lucrul meu, apoi ce folos va fi din aceasta; oare nu mai rau voi ingreuna constiinta mea, facandu-ma pricinuitor de moartea omului nevinovat si voi fi pedepsit ca un ucigas inaintea lui Dumnezeu?" Aceasta gandind, el a alergat la cei ce trageau si bateau pe omul acela, i-a oprit pe dansii si cu glas mare a strigat: "Lasati pe acest nevinovat, si luati-ma pe mine; pentru ca eu am sfaramat si am calcat pe zeii vostri cei fara de suflet". Deci, apucandu-l soldatii l-au dus cu batai si cu ocari la palatul lui Capitolin, lasind pe omul acela.

Ighemonul, sezand inaintea poporului la obisnuita lui judecata si vazand pe Emilian, a zis catre cetateni: "Cine este acesta?" Iar cetatenii au zis: "Acesta este cel ce a sfaramat pe zeii nostri si a rasturnat jertfele". Ighemonul, umplandu-se de manie, a grait catre cetateni cuvinte mai aspre: "Voi ati zis ca nu este in cetatea voastra nici un potrivnic zeilor, dar iata, prin nepurtarea voastra de grija, s-a gasit unul ca acesta; pentru aceasta pricina veti plati la visteria imparateasca o litra de aur".

Aceasta zicand catre cetateni, s-a intors spre fericitul Emilian si a inceput a-l intreba pe el cu manie, zicandu-i: "Cap necurat, sa ne spui noua cum te numesti?" Emilian, viteazul ostas al lui Hristos, a raspuns: "Sunt crestin". Ighemonul, maniindu-se si mai mult, a zis: "Necuratule, numele tau sa ni-l spui". Mucenicul a raspuns: "Daca ma intrebi de numele meu obisnuit, sa stii ca parintii mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevaratul Dumnezeu, m-a invrednicit a fi si a ma numi crestin". "Spune-ne cine te-a indemnat sa aduci astfel de ocari nemuritorilor zei?"

Atunci robul lui Dumnezeu a raspuns: "Dumnezeu si sufletul meu mi-au poruncit sa sfaram idolii cei fara de suflet care se numesc de voi zei. Aceasta am facut ca sa se arate tuturor ca sunt pietre fara suflet, muti si surzi, in care nu se afla nici un fel de graire. Deci, sa stii ca nu am adus ocara adevaratului Dumnezeu, Care a facut toate, ci am defaimat zeii vostri cei mincinosi, care n-au creat nimic, ca sa piara in veci, ca unii ce sunt facuti de voi".

Capitolin a intrebat iarasi: "Singur tu ai sfaramat pe zei, sau a fost si altcineva cu tine?" Sfantul Emilian a raspuns: "Singur eu, cu ajutorul lui Hristos, am sfaramat pe zeii vostri; iar jertfele si lumanarile lor le-am calcat in picioare; astfel ca nici unul n-a putut sa-si izbandeasca strambatatea sa, nici sa scape din mainile mele, pentru ca n-au putere, nici simtire. Cu dreptate spune Sfanta Scriptura: Sa se faca asemenea lor, cei ce-i fac pe ei si toti cei ce se incred in ei!

Atunci ighemonul, maniindu-se, a poruncit sa-l dezbrace spre batai. Mucenicul fiind dezbracat pentru batai, ighemonul a zis catre el: "Ticalosule, spune-ne cine te-a indemnat sa necinstesti pe zei?" Sfantul, cu mare indrazneala i-a raspuns: "Ti-am spus mai inainte si iti spun si acum ca nimeni altul decat numai Dumnezeu mi-a poruncit sa fac aceasta".

Auzind ighemonul aceasta, a zis catre slujitori: "Intindeti-l si-l umpleti de rani adanci, ca sa stie ca indrazneala lui nu-i va ajuta, nici nu-l va elibera din mainile mele". Mucenicul fiind batut cumplit si pamantul rosindu-se de singele sau, ighemonul a zis catre dansul: "Spune cine te-a indemnat sa faci raul acesta?" Iar muceni-cul a raspuns: "Ti-am spus si tot nu ma crezi? Dumnezeu mi-a poruncit mie si sufletului meu, insa nici un rau nu am facut, ci bine; pentru ca am rusinat pe diavol si am preamarit pe Dumnezeu!"

Ighemonul Capitolin a zis catre slujitori: "Intorceti-l si-l loviti pe pintece si pe piept, pentru ca este indraznet si neascultator legilor imparatesti". Dupa ce mucenicul a fost batut multa vreme fara de crutare, ighemonul a poruncit sa inceteze cu bataia si a zis catre sfint: "Rob esti, sau liber?" Sfantul Emilian a raspuns: "Sunt rob al lui Hristos si slujitor unui om oarecare, prefectul acestei cetati". Auzind ighemonul aceasta, s-a maniat foarte mult pe omul acela din cetate care era stapanul lui Emilian, ca tine la dansul pe un rob potrivnic zeilor si nesupus poruncii imparatului; de aceea a pus asupra lui conditie ca sa dea la visteria imparateasca o litra de argint; iar mucenicului i-a zis: "La ce-ti va folosi marimea trupului tau? Caci ai dispretuit sa te impotrivesti chinurilor, ca sa te arati mai nevrednic dintre toti. Pentru aceasta, ca nu cumva si altii sa se gandeasca la acestea si, prin tine, sa se rataceasca in numele tau, tu singur vei fi aruncat in flacara cuptorului".

Atunci, Sfantul Emilian a zis servitorilor: "Liberati-ma putin ca sa ma rog Dumnezeului meu". Deci, dupa ce s-a rugat si si-a implinit rugaciunea, indata slujitorii si poporul, luind pe sfint, l-au scos afara din cetate si, aprinzand un foc mare aproape de malul raului Dunarea a aruncat intr-insul pe Sfantul Mucenic Emilian, socotind ca va deveni indata cenusa. Dar vapaia focului, inconjurand pe sfint, nu s-a atins de dansul, ci l-a pazit intreg si neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, ce erau aproapre, i-a cuprins flacara si i-a ars de tot.

Vazand Slavitul Mucenic Emilian ca focul nu l-a atins, a marit pe Dumnezeu si, intorcandu-se catre rasarit, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si, ridicandu-si privirile catre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hrisoase, primeste duhul meu!" Si, zicand astfel, a adormit in pace. Iar focul fiind stins, trupul sau a ramas nevatamat de foc, incat nici perii capului n-au ars. Dupa aceasta, cetatenii care erau in taina crestini, mergand la femeia ighemonului, care asemenea era in taina crestina, au spus ei toate cele despre sfint, indemnind-o sa ceara de la barbatul ei trupul mucenicului spre ingropare.

Deci, femeia, rugandu-se de barbatul sau, acela i-a poruncit sa-l ia fara temere. Credinciosii, luind trupul Sfantului Emilian, l-au ingropat cu pinze curate, l-au uns cu aromate si apoi l-au ingropat cu cinste cu psalmi si cu cintari, in locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii.

Sfantul Mucenic Emilian a patimit pentru Hristos de la ighemonul Capitolin, in 18 zile ale lunii lui iulie, stapanind in Roma Iulian Paravatul, iar peste noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh I se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.