Sf.Mucenic Talaleu ; Cuv.Talasie; Cuv.Marcu Pustnicul

 

Viata si patimirea Sfantului si Marelui Mucenic Talaleu

 

   

Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din partile Feniciei, dintr-un sat ce se numeste Libanon Dasos. El era de neam stralucit, fiind fiul lui Veruke, arhiereul crestinilor. Deci, crescand in invatatura si sfatuirea Domnului, a invatat sfintele si dumnezeiestile Scripturi; iar dupa ce a ajuns in virsta, a dorit sa invete mestesugul doctoricesc ca, prin acest mestesug, sa fie mai de folos oamenilor, decat prin toate celelalte mestesuguri. Afland un doctor iscusit si cinstitor de Dumnezeu, in scurt timp a invatat desavirsit, fiindca era istet din fire. Tanarul acesta era foarte cucernic si cinstitor de Dumnezeu.

El isi impodobea sufletul sau cu toate faptele bune si cu tot lucrul placut lui Dumnezeu. De aceea, primea si odihnea in casa sa cu toata dragostea pe orice om strain care venea la dansul, caci casa lui era loc de primire al tuturor, al saracilor si al bogatilor.

   

Aceasta fapta buna o facea, fiindca iubea foarte mult primirea de straini, bucurandu-se sa vada cat se poate de multi, care se tamaduiau de catre dansul. Dar avea mai multa mila si milostivire catre saraci; pentru dansii avea mai mare grija pentru ca neputintele si durerile lor le socotea ca sunt si ale sale. De multe ori, ca sa-i usureze de osteneala, ii ridica pe umerii sai si ii ducea in casa lui, stand inaintea lor ca un rob, alegand mai bine sa slujeasca lor, decat sa faca altceva, si se nevoia in tot felul sa caute si sa-i vindece de toate bolile lor.

   

Atata milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuinta de ajutorul lui, incat nu astepta sa vina la dansul; ci se ducea Talaleu la ei si le ajuta la orice trebuinta ce aveau, dandu-le sanatate in dar, fara de argint si fara de daruri. Pentru ca pe langa iubirea si milostivirea de oameni, avea si neagoniseala, adica nu voia sa cistige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia, avea inca si atata smerenie, incat el singur spala ranile bolnavilor si le tamaduia.

   

Vietuind astfel, s-a invrednicit si de apostolestile daruri, propovaduind cu indrazneala numele lui Hristos. El singur tamaduia toate bolile fara de doctorii, sirguindu-se cu toata silinta sa aduca la buna credinta pe slujitorii de idoli si sa-i faca crestini. De aceea, nu facea nici o deosebire intre credinciosi si necredinciosi, ci pe toti ii vindeca si citi alergau la dansul, luau indoita tamaduire a sufletului si a trupului; caci catre toti era de obste milostiv si indurator; nu numai ii vindeca, dar se si ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru toti. Pentru crestini se ruga sa se pocaiasca si sa-si indrepteze greselile lor; iar pentru slujitorii de idoli, sa se departeze si sa creada in Hristos. Afara de acestea, el certa pe cei care nu se milostiveau cu cei necredinciosi in primejdiile si neputintele lor.

   

Odata, cand a vazut pe un crestin ca era manios asupra unui slujitor de idoli si se bucura de reaua lui pornire, s-a mihnit foarte mult si mustrandu-l pentru asprimea lui, a zis catre dansul: "Frate, nu se cade sa te bucuri de raul vrajmasului tau, ca este primejdie si patimire pentru toti de obste, pentru ca nu stie nimeni ce o sa se intample pana la sfarsit". Iar cand crestinul i-a spus ca mai bine este sa moara paganii, decat sa traiasca, ca ce folos este daca traiesc, de vreme ce au imbatranit in paganatate si in toate rautatile, fericitul Talaleu i-a raspuns: "Frate, noi avem porunca de la Domnul nostru, sa ne rugam pentru binele vrajmasilor nostri, iar nu sa ne bucuram de raul lor, ci sa ne fie mila de dansii, pentru ca in acest fel gonim necredinta lor si ii aducem la buna credinta". Cu aceste cuvinte si multe altele de acest fel, a scos din invirtosare pe acel crestin si l-a adus spre milostivire.

   

Deci, avand sfantul multa rivna spre buna credinta, se nevoia in diferite chipuri sa stearga ratacirea idolilor. De aceea, de multe ori se ducea noaptea si taia copacii cei inalti ai Libanului, in care se adunau elinii de faceau jertfe zeilor lor, intinindu-si sufletele cu desfranatele; pentru ca acolo se faceau felurite jocuri de femei si diferite cantece de organe muzicesti. Prin taierea copacilor, el taia jertfele idolilor si-i abatea de la faptele lor cele infricosate; iar prin mijloace doctoricesti atragea pe multi la dansul si-i tamaduia indata de neputinta trupului si a sufletului, aducandu-i pe ei la credinta in Hristos.

   

Odata, un sarpe veninos a muscat pe un om de piept si, din pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul si coastele, astfel ca era in primejdie de moarte. Din aceasta pricina a mers la doctori, cu care cheltuind tot ce avea, n-a aflat nici o tamaduire; deci, deznadajduindu-se desavirsit, isi astepta moartea. S-a aflat insa alt doctor osirdnic sa-l tamaduiasca si care a cerut de la dansul numai sa creada in Hristos, de se va tamadui. Sfantul, indata si-a pus mana dreapta pe pieptul lui si, pecetluindu-l cu semnul Sfintei si de viata facatoarei Cruci, l-a tamaduit, neramanind nici un semn pe dansul din patima lui. Deci, acel om, multumind foarte mult sfantului, slavea pe Dumnezeu pentru indoita tamaduire care a luat-o, si la trup si la suflet.

   

Altadata, un doctor s-a imbolnavit de o boala grea si din aceasta pricina si-a pierdut glasul, neputand deloc sa mai vorbeasca. Deci, rudele lui, deznadajduindu-se de toti doctorii si de toate doctoriile, au alergat la sfantul si, luand pe bolnav, l-au adus inaintea lui, rugandu-l sa-l tamaduiasca. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dansul si i-a zis: "De voiesti tamaduirea ta, este de trebuinta sa crezi in Hristos si indata Hristos te va tamadui". Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a cazut la picioarele lui si, udandu-le cu lacrimi, facea semn ca va crede in Hristos din tot sufletul sau, numai de isi va dobandi tamaduirea. Atunci s-a facut o minune, ca indata a venit dumnezeiescul dar la dansul si i-a dezlegat limba lui, vorbind ca si mai inainte.

   

Pentru acestea, sfantul umbla prin toata Poligia, cautand sa gaseasca vreun bolnav sau vreun sarac flamand sau vreun ratacit in paganatate, ca sa le tamaduiasca si sufletele si trupurile. Deci, afland un slabanog gol, zacand pe pamant, i s-a facut mila si, apropiindu-se de dansul, l-a intrebat de boala lui. Acela i-a raspuns astfel: "Intr-una din zile umblam pe un drum prapastios si, deodata, impiedicandu-ma, am cazut si mi-am zdrobit piciorul. Deci, intrebuintind mult timp diferite feluri de doctorii, n-am putut sa aflu vindecare de la nici una; si astfel sunt ranit si zac la pat deznadajduit, ca cel mai ticalos dintre toti oamenii; iar tu, care esti mai milostiv decat tatal cel trupesc, fie-ti mila de mine, nenorocitul, si ma tamaduieste".

   

Atunci sfantul i-a zis: "Voi pune doctoria credintei lui Hristos si te vei tamadui; dar sa crezi in Hristos si, indata ti se va da darul tamaduirii tale". Deci, dupa ce a spus bolnavul, ca el crede din tot sufletul in Hristos, sfantul i-a apucat piciorul lui si i l-a pus la loc, si indata ce a fost apropiat, s-au amestecat vinele si s-au tamaduit ranile, iar cel neputincios si schiop s-a tamaduit si alerga multumind sfantului. Acesta i-a poruncit, ca daca voieste sa-i multumeasca, sa nu arate nimanui aceasta minune, fiindca nu voia sa fie slavit si laudat de oameni. Dar, slabanogul facea dimpotriva, alergand pe drum si spunind tuturor tamaduirea, care o luase de la dansul.

   

Auzind de minunea aceasta, o femeie ce avea in ea diavol si o spurca, indata a alergat la casa sfantului si i-a povestit primejdia sa, rugandu-l sa o scape de duhul cel rau si necurat; atunci, indata diavolul a trantit-o la pamant si o muncea. Sfantul, vazand ca era asa de rau chinuita de diavol, i s-a facut mila de dansa si, insemnind-o pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos si indata a lasat-o diavolul si a fugit.

   

Dupa ce femeia a scapat de diavolul cel necurat, alerga cu mare bucurie de la casa sa, propovaduind cu mare glas maririle lui Dumnezeu. Dupa ce a trecut printr-un loc, a vazut pe un om orb, cunoscut ei, si i-a zis: "Omule, ce stai aici fara de nici un folos? N-ai auzit ca aici se afla un doctor minunat, care tamaduieste pe toti bolnavii cu preaslavire, goneste diavolii, scapa trupurile oamenilor de vatamare si de orice alta rana si tuturor le da mantuire? Acela nici un dar nu voieste sa ia, ci invata si sfatuieste pe oameni la lucrurile cele bune si pe toti bolnavii care alearga la dansul ii primeste in casa lui. El este mangiiere fiecaruia, fiindca este milostiv, purtator de grija al celor bolnavi si le da tuturor doctorie; deci, vino sa te duc si pe tine la dansul, ca sa-ti dea vindecare". Femeia aceea, zicand aceste cuvinte, l-a dus si pe el la sfant.

   

Acela, dupa cum era orb cu ochii trupului, tot asa era de orb si cu ochii sufletului, pentru ca se inchina la idoli. Cu toate acestea, cerand vindecare de la dansul, a cazut la picioarele Sfantului Talaleu, zicandu-i: "Pana acum am fost vrednic de mila si ticalos, iar de acum inainte voi fi fericit si bine norocit; pentru ca de la tine voi lua lumina ochilor mei". Dar ce i-a raspuns sfantul? "Omule, ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu priveste inimile tuturor, socotelile si faptele; deci, crede in Hristos, Ziditorul firii si vei lua tamaduire ochilor tai. De-L vei cunoaste pe Dansul ca este doctor al trupurilor si al sufletelor, vei cistiga tamaduire de la Dansul".

   

Auzind orbul acestea, i-a zis: "Cred din tot sufletul meu in Hristos, numai sa cistig lumina ochilor mei". Si, apucand mainile sfantului cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui si, indata si-a cistigat vederea, slavind pe Dumnezeu si multumind sfantului.

   

Deoarece sfantul tamaduia cu preaslavire pe toti bolnavii, a strabatut vestea lui in toata lumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni la sfantul, care ii vindeca trupeste si sufleteste. Fericitul Talaleu, pornindu-se cu rivna dumnezeiasca, umbla din loc in loc, sa tamaduiasca pe cei bolnavi; dar lucrul cel mai adevarat era sa propovaduiasca numele lui Hristos si sa aduca pe multi la buna credinta. Pentru aceasta s-a dus in Edesa si facea si acolo ceea ce stia, adica, prin puterea doctoriei sale, a facut pe multi de au crezut in Hristos. Dar diavolul, uratorul de bine nesuferind sa vada latindu-se credinta lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni rai la stapanitorul acelui loc, care se numea Tiberian, si l-a vandut.

   

Fiindca in vremea aceea imparatea Numerian si era cu totul dat la ratacirea idolilor, a pornit mare prigoana impotriva cresti-nilor si a trimis in toata stapanirea sa stapanitori cu porunci infricosatoare, ca sa omoare pe crestini si sa se stinga cu totul numele lui Hristos. Pentru aceea, fiecare stapanitor se silea sa arate mai multa supunere poruncilor imparatesti. Deci, auzind Tiberian despre Sfantul Talaleu ca propovaduia numele lui Hristos, a trimis indata ostasi si l-au adus inaintea lui, poruncind sa-l bata cumplit. Apoi, socotind ca era fara de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i sa nu mai umble in locul care este sub stapanirea lui.

   

Atunci sfantul s-a dus de acolo si a mers in partile Ciliciei si cu pricina doctoriei propovaduia si acolo, numele lui Hristos. De aceea, oarecare slujitori de idoli, l-au pirat la Teodot, stapanitorul laturei, de langa Marea Egee, zicand: "A venit in latura aceasta un galileean crestin si, cu mestesug doctoricesc mincinos, amageste poporul cel de obste si se lauda ca tamaduieste bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au rastignit evreii, propovaduindu-L pe El, ca este Mantuitorul si Izbavitorul lumii; pe langa acestea, necinsteste si pe zeii nostri si chiar acum nu inceteaza a taia sfintitele saduri ale Libanului".

   

Stapanitorul, auzind acestea, a trimis indata ostasi sa-l aduca inaintea lui. Ostasii, legand pe sfant, l-au adus, batandu-l. In cealalta zi, stapanitorul a stat in capistea lui Adrian; iar ostasii, dezbracand pe sfant, l-au adus inaintea lui ca pe un osindit. Atunci l-a intrebat stapanitorul sa-i spuna locul, numele si mestesugul lui. Sfantul i-a raspuns: "Locul meu este Fenicia, sunt fiu de parinti liberi, ma numesc Talaleu, cu mestesugul meu sunt doctor, iar cu credinta sunt crestin si rob al lui Iisus Hristos". Iarasi l-a intrebat stapanitorul: "Cum ai venit in latura aceasta?" Sfantul a zis: "Umblu din loc in loc, ca sa propovaduiesc credinta in Iisus Hristos si sa intorc poporul de la ratacirea idolilor, deoarece nimic nu este mai bine placut lui Dumnezeu ca aceasta". Auzind stapanitorul acestea, s-a maniat si a poruncit sa-i gaureasca gleznele si sa-l spanzure cu capul in jos. Atunci ostasii, schimbandu-se la minte cu puterea dumnezeiasca, au gaurit un lemn si l-au spanzurat, socotind ca este Sfantul Talaleu. Vazand stapanitorul lemnul spanzurat, a socotit ca ostasii l-au batjocorit si pentru aceea i-a pedepsit cumplit, poruncind altor ostasi sa bata pe mucenic cu vine de bou, crezand prin aceasta ca il va speria cu asemenea pedepse. Dar viteazul ostas al lui Hristos a ramas nebiruit. Desi acei ostasi aspri i-au ranit tot trupul cu bataile cele mai cumplite, n-au putut nicidecum sa clinteasca credinta lui catre Hristos, ci era tare si neschimbat, ca si cum n-ar fi simtit nici o durere. El suferea cu barbatie ranile si pedepsele, pentru dragostea cea mare ce avea catre Hristos.

   

Tiranul, vazand ca ostasii au obosit de muncile ce le faceau mucenicului, fara de folos, si, minunindu-se de rabdarea lui, a inceput sa-i zica aceste cuvinte faradelege: "Talaleu, in ce chip tamaduiesti bolnavii? Spune-mi adevarul, de voiesti dragostea mea! Spune-mi daca ii tamaduiesti cu vraji; iar daca ii tamaduiesti cu puterea zeilor, voi crede si eu ca aceia pot sa tamaduiasca toata boala, iar nu Hristos, care a fost rastignit de evrei, si care nu face oamenilor nici un lucru bun si nu este aducator de bucurie al acestei lumi, ci aduce mihnire, primejdii si moarte. La zeii nostri sunt desfatari, petreceri, dantuiri, cantari jalnice, risuri si toate lucrurile aducatoare de bucurie. Aceia sunt care gonesc de la oameni toate bolile, iar nu Hristos si Crucea Lui, care este cea mai mare osinda a lumii".

   

Aceste hule si altele de acest fel a zis paganul impotriva lui Hristos. Auzind mucenicul aceste hule impotriva lui Hristos, s-a ranit mai mult decat de pedepsele pe care le-a primit si a zis: "Eu nu sunt vrajitor si nu tamaduiesc cu vraji pe bolnavi, nici cu zeii tai, care sunt surzi si neinsufletiti, idoli nesimtitori, care nu pot sa-si ajute nici lor, nici altora, ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos si se zdrobesc. De voiesti sa te incredintezi de adevarul cu care tamaduiesc pe cei bolnavi, intreaba pe aceia care s-au tamaduit, si iti vor spune, ca nu s-au tamaduit cu altceva, decat cu numele lui Iisus Hristos si cu semnul Sfintei si de viata facatoarei Cruci. Pe aceasta tu o defaimi, deoarece nu stii ca ea goneste dracii, indrepteaza slabanogii, da lumina orbilor, inviaza mortii si tamaduieste orice boala; dupa cum propovaduiesc aceia, care au incercat cu lucrul aceasta. Fiindca si Unul Nascut Fiul lui Dumnezeu, vazand chipul Sau, pe om, zidirea mainilor Sale, care pentru neascultare s-a izgonit din rai si a cazut din toate bunatatile acelea, s-a robit de diavol si a cazut in slujirea idolilor si in toate rautatile diavolului. Pentru acestea I s-a facut mila de zidirea Sa si S-a pogorat din cer, S-a facut om, ca sa mantuiasca pe om si cu dumnezeiasca Sa invatatura si cu pilda Sa cea buna, ne-a povatuit pe noi la calea mantuirii. In scurt, zic, S-a rastignit pentru dragostea noastra si ne-a rascumparat pe noi cu preacuratul Sau singe, mantuindu-ne din robia diavolului. Dar ce bine n-a facut El in lume? A vindecat slabanogi, surzi, idropicosi, indraciti si tot felul de bolnavi si a inviat morti, aratand tot felul de bunatati oamenilor. Iar cand a voit sa se inalte la cer, a dat darul Sau Apostolilor Sai si tuturor care vor crede in El si vor pazi poruncile Lui, ca astfel sa faca facerile Sale de bine oamenilor.

   

Tot asa mi-a daruit si mie, smeritul Sau rob, puterea Sa, ca, prin numele Sau cel preasfant si cu semnul Sfintei si cinstitei Lui Cruci, sa tamaduiesc orice boala. Deci, pentru ce hulesti impotriva lui Iisus Hristos, Izbavitorul si Mantuitorul lumii? Se cadea mai ales sa crezi in El, ca sa cistigi viata vesnica si sa-ti lasi zeii tai cei deserti. Asculta-ma pe mine, stapanitorule: de-ti voiesti binele, crede in Hristos, adevaratul Dumnezeu, si atunci vei cunoaste milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni si puterea Lui cu care tamaduieste pe pacatosi, nu numai de bolile cele trupesti, ci si cele sufletesti, pentru ca voieste si doreste sa se mantuiasca toti oamenii".

   

In vremea cand zicea mucenicul acestea si poporul asculta cuvintele lui cele mantuitoare cu multa dorinta, tiranul s-a aprins de manie si a zis: "O, ce bun izbavitor al lui Hristos te-ai facut, osinditule, sa-ti arat eu tie acum, ca in desert nadajduiesti in Hristosul tau". Si s-a pornit asupra lui ca sa-l loveasca cu mainile sale si, o, minunile Tale, Hristoase, Imparate! Deodata s-au uscat amandoua mainile stapanitorului aceluia si au ramas nelucratoare. Cu toate acestea, de trei ori blestematul, nu s-a inteleptit, ci a poruncit ostasilor sa munceasca pe mucenic cu tot felul de munci. Deci, acei slujitori salbatici il munceau fara de mila cu unghii de fier, cu foc, cu cutite si cu alte feluri de pedepse. Iar Sfantul Talaleu le primea pe toate cu mare barbatie si bucurie, pentru ca avea pe Hristos cu dansul si ii usura toate muncile. Desi era ranit cu nenumarate rani pe tot trupul, desi era strujit cu unghii de fier si ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz si tare in gand. Apoi, defaimand tot felul de pedepse si de munci, a zis tiranului: "Sa nu socotesti in mintea ta ca o sa ma tem de muncile tale si de moartea cu care ma infricosezi pe mine, pentru ca ma voi lupta cu mare indrazneala si ma voi bate in razboi cu ea.

   

Mai bine imi este mie sa mor in buna credinta, decat sa traiesc in paganatate. Dar, daca tu vei strica pantecele trupului meu, sa stii ca comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Si, daca ma vei scoate afara din acest cort sfintit al trupului meu, nu ma vei lipsi insa de locasul cel gandit al Imparatiei ceresti. Eu laudam mai inainte biruintele celorlalti viteji, dar oare acum, cand sunt in razboi, este cu putinta sa lepad armele Hristosului meu si sa nu biruiesc? Hristos nu da darurile Sale celor fricosi si lenesi, nici nu incununeaza pe cei care dorm; de aceea, arderea focului tau mi se pare jucarie, pentru ca ma racoreste pe mine, robul Mantuitorului meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunza de copac, deoarece gandul meu s-a facut intocmai ca o piatra; astfel sunt gata sa jertfesc trupul meu lui Hristos ca pe o oaie si deci sunt dator sa-l jertfesc pentru Dansul, dupa cum si El s-a jertfit pentru mine".

   

Dar, judecatorul socotea in gandul sau: "Eu sunt de vina, ca-mi zice niste cuvinte ca acestea din cauza bunatatii mele; inca nu a ajuns la virsta de optsprezece ani si ne vorbeste noua mai bine decat un ritor iscusit. Eu socoteam ca, muncindu-l, am sa-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme nicidecum de ele, nici nu se schimba din gandul sau. Poate sa-l aduc la scopul meu prin bogatie? Dar, nici nu se uita la ea. Am cautat sa-l induplec cu cuvinte dulci, dar nici de ele nu se biruieste. Deci, altfel am sa-l momesc. Am sa-l pun intr-o barca si sa-l las singur in mijlocul apei; si, de va fi om dreptcredincios si bun, il va pazi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rau, il va ineca dumnezeiasca osinda. Astfel nu va fi ucis de mainile mele". Acestea socotindu-le judecatorul in cugetul sau, indata s-a apucat de lucru.

   

Deci, Sfantul Talaleu a fost pus intr-o barca si umbla pe ape de colo pana colo ca si cum ar umbla pe pamant uscat, fara sa aiba frica de ceva. Apoi, ridicandu-si mainile la cer, a zis: "Catre Tine, Doamne, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine si Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostiveste-Te si acum spre mine si povatuieste-ma la limanul mantuirii ca sa nu ma inghita adancul marii si astfel sa ma pagubesc de marturisirea Ta. Ci savirseste dorinta care o am, ca sa-mi jertfesc trupul meu Tie, Hristoase, si prin rabdarea mea sa ma invrednicesc a sta cu indrazneala inaintea infricosatului Tau divan, ca ochii sufletului meu spre Tine nadajduiesc, Doamne". Si indata s-a facut o minune. Marea s-a domolit, ca si cum i-ar fi fost mila de sfant si cu liniste il ducea pe el la mal, scotindu-l la cealalta parte a Marii Egee, fiind imbracat intr-o haina alba.

   

Judecatorul, auzind de o minune ca aceasta, a ramas uimit si a poruncit sa-l aduca inaintea lui. Deci, ostasii indata au alergat si, ca niste lupi cumpliti si salbatici, au rapit pe oaia lui Hristos cea fara de rautate si l-au adus la judecata. Atunci au mers in divan multi slujitori de idoli, dar mai ales doctorii care pizmuiau pe sfant, pentru tamaduirile care le facea.

   

Aceia murmurau impotriva mucenicului si indemnau pe judecator sa hotarasca moartea lui. Deci, judecatorul i-a zis lui: "Ce zici Talaleu, de toate acestea care se zic impotriva ta?" Iar mucenicul a raspuns: "Dumnezeu, Caruia ma inchin si Ii slujesc, imi va ajuta, desi toata lumea imi va da razboi; pentru ca stiu, ca Dumnezeul meu face vii pe oameni si dupa moarte. De aceea se cade sa rabd ticalosia aceasta, nepunind in mintea mea vreo munca trupeasca, ca astfel sa iau moarte pentru dragostea Hristosului meu".

   

Atunci stapanitorul, ca sa inceteze glasul poporului si ca sa infricoseze pe mucenic, a zis catre el cu viclesug: "Fiindca nici un diavol rau nu te-a inecat in mare, am sa-ti dau acum sfarsit vietii tale. De aceea, poruncesc ca trupul tau sa se lege pe o scandura cu patru picioare, si sa se toarne smoala fiarta peste dansul, de la cap pana la picioare; si astfel sa se ingroape in pietre si sa se arda in foc pana ce vei muri". Fericitul Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la fata ca un luptator ostenit si a inceput a plange. Dar tiranul cel fara de rusine, socotind ca s-a infricosat, a zis: "Diavolii au fugit de la dansul si de aceea se teme de munci; mie insa mi se cade sa-mi fie mila de el".

   

Deci, intorcandu-se catre sfant, i-a zis: "Talaleu, de te vei inchina zeilor, iti voi da tie multa bogatie si slava si pe langa toate acestea vei dobandi milostivirea si blandetea zeilor; iar de nu vei voi sa ma asculti pe mine, vei pierde si acelea si viata ta". Talaleu, viteazul patimitor al lui Hristos, a raspuns: "Eu rid de numele milostivirii tale si de darurile tale, pentru ca tu cauti sa ma amagesti cu dansele, ca sa ma fac pagan din binecredincios; bogatia o socotesc ca pe niste gunoaie si nimic nu-mi da cistig mai mult ca jertfa cea curata a trupului meu. Cand eram la inceputul muncilor, gandul meu era tare si nemiscat; insa acum, cand sunt la sfarsit si astept sa biruiesc, nelegiuitule, ma indemni sa ma plec socotelii tale? Eu muncile le-am primit spre bucuria mea; ranile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi, iar dezbracarea de trupul meu o socotesc ca si cum m-as dezbraca de o haina si cu nadejdea Hristosului meu ma intaresc".

   

Vazand tiranul ca in nici un fel nu a putut sa induplece pe Sfantul Talaleu, s-a pornit spre manie si si-a zis in sine: "Multe cuvinte i-am zis si mare milostivire i-am aratat, dar cu toate acestea n-am putut sa-l induplec; in zadar i s-a facut lui atata multime de rani, fara de nici un folos s-au ostenit cu dansul atitia ostasi, care il munceau; el voieste sa se jertfeasca, el voieste sa moara; deci, ce voi mai vorbi la urechile aceluia care nu ma aude? De aceea sa hotarasc moartea lui".

   

Atunci, indata a poruncit sa-l arunce la patru lei infricosati, ca sa-l sfisie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lasat nici atunci fara de ajutor, ci a imblanzit acele fiare ca pe niste miei si, astfel, au stat langa mucenic, gudurandu-se cu cozile si jucandu-se, iar tiranul, rusinindu-se, nu se dumirea si nu stia ce sa faca. In scurt, a apucat condeiul si a scris hotarirea mortii lui, adica sa i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de manie si, sculandu-se din divan, a fugit. Astfel s-a savirsit Talaleu, mult patimitorul mucenic al lui Hristos, in 20 de zile ale lui mai si a luat cununa muceniciei.

   

Atunci si multi altii, vazand barbatia, rabdarea si minunile sfantului mucenic, au crezut si ei in Domnul nostru Iisus Hristos si, marturisind, au murit cu moarte muceniceasca pentru Hristos. Intre acestia era si fericitul dascal la mestesugul doctoricesc al Sfantului Talaleu si un aducator de lemne cu numele Asteri, ostasul Alexandru, Sterona, Filerghie, Timotei, Teodul, Macarie si multi altii, cu ale caror rugaciuni sa ne invrednicim si noi imparatiei cerurilor. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2148

Voteaza:

Sf.Mucenic Talaleu ; Cuv.Talasie; Cuv.Marcu Pustnicul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE