Sfantul Apostol si Evanghelist Matei

Fiul lui Dumnezeu, Unul fara de pacat, Care a venit pe pamant cu asemanare omeneasca sa mantuiasca pe oamenii cei pacatosi, trecand prin Capernaum, a vazut un om sezand la vama care se chema Matei si a zis catre dansul: Vino dupa Mine! Vamesul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupesti ci si cu cele sufletesti, indata s-a sculat de la vama si, lasand toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat in casa lui, iar Matei i-a facut ospat. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui si multi cunoscuti, vamesi si pacatosi si au sezut impreuna cu Hristos si cu ucenicii Lui. Deci s-a intamplat sa fie acolo farisei si pacatosi; acestia sezand impreuna cu pacatosii au zis catre ucenicii Lui: Pentru ce dascalul vostru maninca si bea cu pacatosii si cu vamesii?

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis catre dansii: Nu trebuie doctor celor sanatosi, ci bolnavilor, ca n-am venit sa chem la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi. Din acea vreme Sfantul Matei s-a facut ucenic si urmator al lui Hristos si s-a invrednicit a fi cinstit intre cei doisprezece apostoli.

Acest sfant era fiul lui Alfeu si frate cu Iacob, iar de catre ceilalti evanghelisti se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrand sa acopere viata lui de vames pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume putin cunoscut, adica Levi a lui Alfeu. Iar Sfantul Matei in Evanghelia sa, scriind insusi despre sine, din multa smerenie, arata pe fata tuturor numele sau, numindu-se Matei si povestind inaintea tuturor viata sa de mai inainte, nerusinindu-se a-si marturisi pacatele sale.

Iar dupa primirea Sfantului Duh, Sfantul Matei, mai inainte decat toti ceilalti evanghelisti, a scris Evanghelia in limba evreiasca, pentru evreii care crezusera, si a scris-o dupa opt ani de la Inaltarea Domnului, propovaduind aceasta Evanghelie prin multe tari. Caci a strabatut Partia si Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a inconjurat toata Etiopia, unde ii cazuse soarta, tara pe care a luminat-o cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la sfarsit, fiind povatuit de Sfantul Duh, a venit in tinutul mancatorilor de oameni, la o semintie neagra la chip si cu narav de fiara si a intrat intr-o cetate ce se chema Mirmenia, unde, intorcand catre Domnul cateva suflete, le-a pus episcop pe Platon, urmatorul sau, si a zidit o biserica mica. Iar el s-a suit pe un munte, care era in apropiere si a petrecut pe acest munte in post, rugandu-se lui Dumnezeu cu sarguinta pentru intoarcerea acelui neam necredincios.

Atunci i s-a aratat Domnul in chip de tanar preafrumos, avand in mana Sa un toiag. Apoi, dand pace apostolului, a intins dreapta Sa, dandu-i acel toiag si poruncindu-i sa se coboare din munte si sa infiga toiagul inaintea usii bisericii celei zidite, "caci degrab - i-a zis Domnul -, se va inradacina si va creste copac inalt cu puterea Mea si va aduce multa roada, intrecand cu marimea si cu dulceata toate celelalte roade. Iar din radacina lui va curge izvor de apa curata si, daca mancatorii de oameni se vor spala, vor deveni albi, si cei ce vor gusta din roada lui, vor lepada naravurile cele de fiara si vor fi oameni blanzi si buni".

Sfantul Matei, luand toiagul din mana Domnului, a coborit din munte, mergand in cetate sa faca ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetati, anume Flavian, avea o femeie si un fiu care erau chinuiti de diavoli. Acestia, intampinind in cale pe apostol, au strigat in urma lui cu glasuri salbatice, infricosindu-l si zicand: "Cine te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastra?". Iar el, certand duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tamaduit s-au inchinat apostolului si au mers dupa dansul cu bucurie.

Instiintandu-se episcopul Platon de venirea lui, l-a intampinat cu clerul. Apoi, intrand in cetate si apropiindu-se de biserica, a facut precum ii era poruncit: a infipt toiagul cel dat lui de la Domnul si indata inaintea tuturor s-a facut toiagul copac mare, dand ramuri cu o multime de frunze si s-au aratat roade intr-insul foarte frumoase, mari si dulci si izvor de apa a curs din radacina lui.

Atunci s-au minunat toti cei ce priveau la aceasta minune, pentru ca toata cetatea se stransese la o minune ca aceasta, si mancau poame dulci din acest pom si beau apa curata. Iar Sfantul Apostol Matei, stand la un loc inalt, propovaduia cuvantul lui Dumnezeu in limba poporului ce se adunase acolo. Deci, indata, toti au crezut in Domnul, iar apostolul i-a botezat in acel izvor facator de minuni. Mai intii a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbavise de duhul cel viclean, impreuna cu fiul sau; pe urma pe tot poporul care a crezut in Hristos. Iar toti mancatorii de oameni, care se botezau dupa cuvantul Domnului, ieseau din apa luminati la fata, apoi cistigau albire si frumusete nu numai trupeasca, ci si sufleteasca, lepadand negreala de arap si imbracandu-se intru Hristos, omul cel nou.

Instiintandu-se de aceasta ighemonul, mai intii s-a bucurat de tamaduirea sotiei si a fiului sau. Dupa aceea, indemnindu-l diavolul, s-a maniat asupra Apostolului, pentru ca tot poporul parasind zeii alerga la dansul, si a cugetat sa-l omoare. Dar in acea noapte Mantuitorul S-a aratat Apostolului, poruncindu-i a indrazni catre El si fagaduindu-i ca va fi impreuna cu dansul in mihnirea care-i va veni. Deci, facandu-se ziua, pe cand apostolul canta in biserica laude lui Dumnezeu impreuna cu cei credinciosi, ighemonul a trimis patru ostasi sa-l prinda, insa aceia cand au ajuns la biserica Domnului indata i-a cuprins un intuneric incat abia au putut sa se intoarca inapoi.

Atunci, fiind intrebati de ce n-au adus pe Matei, au raspuns: "Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut sa-l prindem". Deci, maniindu-se ighemonul, a trimis ostasi mai multi cu arme, poruncindu-le sa aduca pe Apostol cu sila, si de se va impotrivi cineva, nelasand sa-l ia pe acela, sa-l taie cu sabia. Dar si acest plan a ramas fara rezultat. Caci, pe cand se apropiau de biserica, a stralucit o lumina cereasca asupra Apostolului, spre care ostasii neputand a cauta, s-au umplut de frica si, aruncand armele, au fugit; apoi intorcandu-se au spus ighemonului cele ce se facuse.

Auzind ighemonul, s-a maniat foarte tare si s-a dus cu toata multimea slugilor sale, vrand ca singur sa prinda pe Apostol. Insa, cand s-a apropiat de dansul, indata a orbit si cauta un sprijinitor. Apoi a inceput a ruga pe Apostol sa-i ierte pacatul si sa-i lumineze ochii, iar Apostolul, facand semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a daruit vederea. Dar ighemonul, vazand cu ochii cei trupesti, insa nu si cu cei sufletesti - caci l-a orbit rautatea lui -, n-a crezut ca ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrajitorie. Apoi, luand pe Apostol de mana, il ducea in curtea sa ca si cum ar fi vrut sa-l cinsteasca, iar in inima sa cugeta cele viclene, vrand sa arda in foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrajitor.

Apostolul, vazand tainele inimii lui si, intelegand gandurile cele viclene, l-a mustrat, zicand: "Prigonitorule si vicleanule, de ce nu savarsesti lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fa ceea ce au pus diavolii in inima ta, caci, precum vezi, sunt gata sa rabd toate pentru Dumnezeul meu". Atunci ighemonul a poruncit ostasilor sa-l ia pe Sfantul Matei si, punindu-l pe pamant, sa-l intinda cu fata in sus si sa-i pironeasca miinile si picioarele pe pamant. Facandu-se aceasta, dupa porunca chinuitorului, slugile au adunat multime de vite si vreascuri; apoi au adus smoala si pucioasa si toate acestea punindu-le deasupra Sfantului Matei, le-au aprins. Aprinzandu-se focul cu vapaie mare, toti credeau ca Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Indata s-a prefacut focul acela in racoreala si vapaia in roua, iar Sfantul Matei a ramas viu, slavind pe Dumnezeu.

Vazand aceasta, tot poporul s-a inspaimantat de o asemenea minune si a laudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecatorul s-a maniat mai mult, in loc sa cunoasca puterea lui Dumnezeu, Care a pazit viu si nevatamat de foc pe propovaduitorul lui Hristos, si graia asupra dreptului faradelegi, numindu-l vrajitor si zicand ca vrajile au stins focul si l-au pazit viu. Dupa aceea a poruncit sa adune lemne mai multe, vite si vreascuri si, punindu-le deasupra lui, sa le aprinda, iar deasupra sa toarne multa smoala. Apoi a adus si pe zeii sai cei de aur in numar de doisprezece si, punindu-i in jurul focului, ii chema in ajutor pentru ca Sfantul Matei, cu puterea lor, sa nu se poata izbavi de vapaie si sa arda in foc.

Sfantul Apostol, fiind in vapaie, s-a rugat catre Domnul puterilor ca sa arate puterea Sa nebiruita, sa vadeasca neputinta zeilor paganesti si sa rusineze pe cei ce nadajduiesc spre dansii. Si indata s-a pornit vapaia focului infricosat asupra idolilor de aur si s-au topit ca ceara, ba inca au ars si multi din cei necredinciosi, care stateau imprejur. Iar din topirea idolilor a iesit un sarpe ca de foc, care mergea dupa ighemon, vrand sa-l vatame, incat nu-i era lui cu putinta a fugi si a scapa de frica aceluia, pana ce a facut smerita rugaminte catre Apostol ca sa-l izbaveasca din acea nevoie. Sfantul Apostol Matei a certat focul si indata s-a stins vapaia si a pierit asemanarea sarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia sa scoata din foc pe sfantul, insa el, facand rugaciunea cea mai de pe urma, si-a dat sfantul sau suflet in miinile lui Dumnezeu.

Atunci judecatorul a poruncit sa se aduca un pat de aur si sa puna pe dansul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevatamat. Apoi, invelindu-l cu vesminte de mare pret, l-a luat pe umeri impreuna cu boierii sai si l-a dus in curtile sale. Dar el nu avea credinta desavarsita. De aceea a poruncit sa faca un sicriu din fier si, punind intr-insul trupul Sfantului Apostol Matei, sa-l inchida pretutindeni cu plumb si sa-l arunce in mare, zicand catre boierii sai: "Daca Cel ce l-a pazit pe Matei intreg in foc, il va pazi pe el si de inec, apoi cu adevarat Acela este Dumnezeu si Aceluia ne vom inchina, lasand pe toti zeii nostri, care n-au putut sa se izbaveasca de arderea focului".

Fiind aruncat in mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaste, noaptea s-a aratat Sfantul Matei episcopului Platon, zicandu-i: "Duminica sa mergi la malul marii care este spre partea rasaritului de la curtile domnesti si sa iei de acolo moastele mele, care vor fi scoase la uscat". Sculandu-se episcopul, a mers la mare cu o multime de popor, la locul aratat si au aflat racla cea de fier cu moastele Sfantului Apostol Matei, precum i-a vestit lui in vedenie.

Instiintandu-se despre aceasta ighemonul si boierii sai, au crezut cu adevarat in Domnul nostru Iisus Hristos, marturisindu-L cu glas mare a fi Unul adevaratul Dumnezeu, Care a pazit pe sluga Sa, Matei. Apoi ighemonul, cazand inaintea raclei Sfantului Apostol, isi cerea iertare de la el pentru greseala sa si cu osardie dorea sa se boteze. Episcopul Platon, vazand credinta voievodului si rugamintea lui cea cu dinadinsul si invatandu-l mult, i-a poruncit sa intre in apa Botezului. Iar cand episcopul a pus mana pe capul lui, voind sa-i dea nume, indata a venit un glas de sus, zicand: "Nu Flavian sa-l numesti, ci Matei".

Astfel, luand voievodul din botez numele Apostolului, s-a sarguit a fi urmator al faptelor lui apostolesti. Caci degraba, incredintand altuia domnia sa, s-a lepadat de lumea aceasta desarta si se sarguia intru rugaciuni in biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost invrednicit randuielii preotesti de catre Sfantul Platon episcopul. Iar dupa trei ani, murind episcopul, Sfantul Matei s-a aratat in vedenie preotului Matei, celui ce-si lasase domnia, si l-a sfatuit sa primeasca scaunul episcopal, dupa fericitul Platon.

Luand episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit in buna vestire a lui Hristos si pe multi intorcandu-i de la inchinarea la idoli, i-a adus catre Dumnezeu. Apoi, vietuind ani indelungati cu placere de Dumnezeu, s-a mutat catre El, stand inaintea scaunului Lui, impreuna cu Sfantul Apostol si Evanghelist Matei si se roaga pentru noi, ca sa fim mostenitori imparatiei Sale in veci. Amin.