Predica la Sfantul Arhidiacon Stefan

Sfantul Arhidiacon Stefan

Domnul nostru Iisus Hristos, dupa savarsirea tainei mantuirii noastre, inaltandu-se la cer, si pe Sfantul Duh, Care de la Tatal purcede trimitandu-L in limbi de foc, iar Biserica cea dintai incepand a se inmulti, au cartit elinii impotriva evreilor. Nu acei elini care se inchinau idolilor, pe care Sfanta Scriptura ii numeste limbi, pentru ca acelora, in acea vreme, inca nu li se deschisese usa credintei si inca nu li se propovaduise cuvantul mantuirii. Ca nu indata dupa uciderea lui Stefan au inceput a se primi paganii in Biserica celor credinciosi, dintre care cel dintai a fost Cornelie Sutasul. Pe acesta botezandu-l Sfantul Petru, nu a placut celor ce erau dintre evrei ca a intrat intre barbatii care nu erau iudei. De acea carteau asupra lui Petru, pana cand le-a spus lor despre panza cea aratata din cer si atunci au tacut si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Ca si limbilor le-a dat Dumnezeu pocainta in viata. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi carteau asupra evreilor, in vremea Sfantului Stefan, ci acei care erau dintre evrei si aveau aceeasi lege data de Moise si erau risipiti prin toate tarile, precum si Sfantul Apostol Pavel scrie: Celor douasprezece semintii, care sunt intru risipire, sa se bucure. Aceia deprinsesera limba elineasca, insa nu si credinta si obiceiurile; din care pricina elinii ii numeau pe dansii, ierusalimiteni.

 

Astfel zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elineste, pentru ca acestia fiind evrei, vorbeau elineste". Niste elini ca aceia, care erau risipiti, au facut cartire catre evreii cei din Ierusalim, ca erau trecute cu vederea vaduvele lor in slujbele cele de toate zilele, pe de o parte ca li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta ca nu deopotriva, ci partea cea mai mica si mai de pe urma din hrana si din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinti Apostoli, adunand toata Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviinta noua a lasa cuvantul lui Dumnezeu si a sluji meselor. Cautati dar, fratilor, dintre voi sapte barbati marturisiti, plini de Duh Sfant si de intelepciune, pe care ii vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece in rugaciuni si in predicarea cuvantului. Si a placut cuvantul acesta al Sfintilor Apostoli inaintea intregului popor credincios. Astfel, au ales pe Stefan, barbat plin de credinta si de Duhul Sfant; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si pe Nicolae Antiohianul, ale caror nume arata ca nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin partile elinilor, ca si numele lor nu sunt evreiesti, ci elinesti. Precum Stefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urma la credinta si la apostolie, iar acesta numit in urma Pavel, era din partile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujba pe acesti sapte, ca sa fie cu placere poporului elinesc, care se mahnea pentru vaduvele lor cele trecute cu vederea si asa sa se potoleasca mahnirea lor si sa inceteze cartirea. Pe acestia alegandu-i, i-au adus inaintea apostolilor, iar ei rugandu-se si-au pus mainile peste dansii si i-au facut diaconi. Stefan, fiind plin de credinta si de putere, era cel dintai dintre dansii, pentru aceea si arhidiacon a fost numit, facand semne si minuni mari in popor, pe care nu le pomeneste Scriptura, ca si despre Insusi Domnul Hristos, caci daca s-ar fi scris cate una, pare-mi-se ca nici in toata lumea nu ar fi incaput cartile ce s-ar fi scris.

Insa fara indoiala vom zice ca Sfantul Stefan, fiind asemenea cu apostolii si punandu-si mainile pe bolnavi ii facea sanatosi. Fiind si barbat puternic in lucru si in cuvant, intarea pe credinciosi in credinta, mustra pe iudeii cei necredinciosi, spunandu-le din lege si din prooroci, ca din zavistie si din nedreptate au omorat pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel astepat din veac. Odata, facandu-se intrebare intre iudei, farisei si saduchei si intre evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau ca este prooroc, iar altii amagitor si altii ca este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfantul Stefan, stand la loc inalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicand: Barbati, frati, aflati pentru ce s-au inmultit rautatile intre voi si s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut in Iisus Hristos, pentru ca Acesta este cel Care a plecat cerurile si S-a pogorat pentru pacatele noastre si S-a nascut din Sfanta si Preacurata Fecioara Maria, cea aleasa mai inainte de intemeierea lumii. Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a facut sa vada, pe cei leprosi i-a curatit si dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dansul, graind impotriva si hulind pe Dumnezeu cel propovaduit, precum scrie in Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagoga ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor si a Alexandrinilor, a celor din Cilicia si din Asia, intrebindu-se cu Stefan. Pentru ca evreii cei ce traiau prin laturile cele mai departate, prin mijlocul elinilor isi aveau in Ierusalim adunarile lor deosebite si erau afara de sinagogile cele mari evreiesti si o multime de sinagogi ale altor limbi - sau evreii care vietuiau intre alte neamuri - pentru ca evreii din fiecare latura isi trimiteau copiii la sinagoga sau la adunarea lor din Ierusalim, ca sa invete legea lui Dumnezeu. Inca si ei, in fiecare an venind la inchinaciune la biserica lui Solomon, intr-ale lor adunari gazduiau, se adunau si invatau. Acest lucru invederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: In Ierusalim veneau Iudei, barbati cu buna cuviinta dintre toate limbile cele de sub cer. Adica parteni, mideni, elamiteni si ceilalti, evrei ce vietuiau in Partia, in Midia, in Elamitia si in celelalte laturi, dupa cum scrie acolo si care venisera in Ierusalim la praznic.

Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor si a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povesteste ca era intre evrei un neam deosebit, care isi tragea neamul sau din evreii aceia ce au fost odinioara robiti de Pompei al Romei si dupa aceea li s-au daruit libertate si se numeau liberi, sau slobozi, asa zice si Sfantul Ioan Gura de Aur: "Libertinii cei ce au fost daruiti cu libertate de romani, asa se numesc, caci cum erau acolo multi straini, asa aveau si adunarile unde se cuvenea a se citi legea si a face rugaciunile. Deci, aceste adunari ale libertinilor, ale chirinenilor si altele, intrebindu-se cu Sfantul Stefan, nu puteau sta impotriva intelepciunii si a duhului cu care graia el. Apoi, Sfantul Stefan biruia cu cuvantul adevarului in acea vreme trei parti din toata lumea, a Europei, a Asiei si a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniti din Roma, care este in partile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei si prin alexandrini, care erau din partile Africii.

Acestia, neputand a grai ceva, impotriva adevarului, care era mai luminos decat soarele, s-au aprins de manie si, cuprinzandu-i zavistia, au invitat pe niste barbati, care iubeau minciuna, sa spuna la sinagoga cea mare evreiasca, ca ar fi auzit pe Stefan graind cuvinte de hula impotriva lui Dumnezeu si a lui Moise. Cu acest fel de viclesug tulburand poporul, pe batrani si pe carturari, au rapit pe Sfantul Stefan si l-au dus in adunarea lor inaintea arhiereilor si a toata multimea invatatorilor de lege. Apoi au pus inainte si martori mincinosi, zicand: Omul acesta nu inceteaza a grai cuvinte de hula impotriva acestui loc sfant si a Legii, ca l-am auzit si pe el zicand ca Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta si va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat noua Moise (Fapte 6,11-14).

Sfantul Stefan statea in mijlocul acelei adunari ucigase ca un inger al lui Dumnezeu, stralucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioara Moise s-a preamarit cu stralucirea fetei lui, si toti cei ce sedeau in adunare, cautand la dansul, au vazut fata lui ca fata ingerului. Si a zis arhiereul: Oare sunt adevarate cele graite de martori? Iar Sfantul, deschizandu-si gura sa, a inceput a grai de la Avraam, care mai intai a primit fagaduinta venirii lui Mesia si le-a spus istoria pana la Moise, vestind-o cu toata buna cucernicie si cu cinste, graind impotriva martorilor celor mincinosi, ca nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vartos adeverind ca parintii lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, parintii nostri sa o asculte pe ea, ci au lepadat-o si s-au intors cu inimile lor la Egipt.

Dupa aceasta, surpand acea marturie mincinoasa ca ar fi hulit asupra locului sfant, a zis: "Solomon i-a zidit Lui biserica (adica lui Mesia) ca si cum ar fi zis: Nu-mi este cu nestiinta locul cel sfant, cel randuit cu buna voirea lui Dumnezeu, de imparatul Solomon cel intelept si cu slava Domnului cea aratata in nor sfintit. Cinstesc locasul cel facut din maini intru slava lui Dumnezeu, insa marturisesc ca Dumnezeu voieste mai vartos a petrece in locurile cele nemateriale si nefacute de mana, adica in sufletele omenesti cele curate. Cel Preainalt nu vietuieste in bisericile cele facute de maini, precum zice proorocul: Cerul Imi este scaun si pamantul reazem picioarelor Mele. Ce casa Imi veti zidi Mie?", graieste Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mana Mea a facut acestea toate?"

Apoi, umplandu-se de ravna dumnezeiasca, precum si Ilie odinioara, a adus cuvant de mustrare, zicand catre dansii: Voi cei tari la cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant, precum parintii vostri asa si voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit parintii vostri? Si au omorat pe cei ce mai inainte au vestit despre venirea lui Mesia cel asteptat (Fapte 7,47-52).

Aceste cuvinte ale sfantului au pornit spre nespusa manie pe arhiereu, pe carturari si pe tot poporul cel inrautatit al iudeilor, caci, auzind acestea, se iuteau in inimile lor si scrisneau cu dintii asupra lui. Insa el nu baga in seama mania lor, ca era plin de Duhul Sfant, care il facea cu barbatie si de Dumnezeu vorbitor. Apoi, cautand la cer a vazut slava lui Dumnezeu, pe care mai inainte dorea sa o vada si cu credinta neindoita nadajduia a o dobindi. Pe aceasta mai inainte de vreme a inceput a o vedea, ca si cum ar fi iesit din trup si ar primi rasplatirea. Deci a vazut si pe Iisus Hristos, Stapanul si Domnul sau, ca si cum venea catre sine, caci dezlegandu-se degraba de trup, avea sa mearga catre El, ca unde este Domnul, acolo si sluga lui sa fie. Ceea ce a vazut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigand cu glas mare: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.

El nu a tainuit ceea ce a vazut, precum este obiceiul sfintilor a nu arata la altii descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfantul Stefan a facut aratata acea preaslavita descoperire, iar aceasta a facut-o pentru a intari credinciosii in credinta, iar necredinciosii sa se rusineze. Inca si pentru a adeveri si pe ceilalti mucenici, ce vor veni dupa dansul, ca celor ce mor pentru Hristos muceniceste, nu le este in vazduh vreo impiedicare la suirea catre inaltime sau vreo incercare; ci calea cea dreapta, cerul deschis, rasplatirea gata, puitorul de nevointe asteapta si singura slava Domnului intampina pe mucenic in portile ceresti.

Pentru aceea intaiul mucenic, netacand, vesteste ceea ce vede, ca si cum ar chema dupa sine si pe altii, catre aceeasi cununa muceniceasca. Iar iudeii cei zavistnici, care se invatasera a ucide pe prooroci si care indraznisera si asupra Domnului, implinitorul legii si al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevarate graite de Sfantul Stefan, singuri fiind mincinosi, ci strigand cu glas mare, isi astupau urechile si au pornit cu un suflet si-au pus asupra lui mainile cele ucigase. Apoi, scotandu-l din cetate - precum mai intai pe Domnul Cel ce a binevoit a patimi afara de poarta - au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea buna si credincioasa. Martorii cei mincinosi si ucigasii, pentru ca sa le fie mai usor a arunca cu pietre asupra sfantului, s-au dezbracat de hainele lor si le-au pus langa picioarele unui tanar, numit Saul. Acesta, fiind rudenie si de o semintie cu cel ce se ucidea, mai mult se iutea asupra lui, ravnind dupa legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Stefan si cum Sfantul Ioan Gura de Aur graieste despre aceasta: "Ii parea rau lui Saul ca nu are maini mai multe ca sa ucida cu toate pe Stefan, dar si asa a aflat ca sa-l ucida cu maini multe, care erau ale martorilor mincinosi, ale caror haine le pazea Saul".

Deci, fiind ucis Sfantul Stefan in valea lui Iosafat - care este intre Eleon si intre Ierusalim, langa piraul Cedrilor, ce avea multime de pietre pe langa mal - statea de departe pe o piatra Preacurata Fecioara, cu Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, privind de sus si rugandu-se cu sarguinta catre Domnul si Fiul sau ca sa-l intareasca in rabdare si sa primeasca sufletul lui in mainile Sale. O! cat ii era de dulce Maicii Domnului moartea Sfantului, intaiului mucenic si Arhidiacon Stefan, desi era intr-acea cumplita ucidere cu pietre; caci privea la patimirile lui, din inaltimile cele ceresti, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pamantesti, preadulcea Maica, impreuna cu iubitul ucenic.

Multa ploaie de pietre zburand asupra lui si cu totul rosindu-se de sangele lui, iar cu trupul slabind si din legaturile cele firesti dezlegandu-se, il durea inima pentru cei ce-l ucideau si mai cu sarguinta se ruga pentru ei, decat pentru sine. Caci pentru sine a zis: "Doamne, Iisuse, primeste sufletul meu!" Iar pentru ei, plecandu-si genunchii si cu glas mare strigand, a zis: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!" Aceasta zicand, a adormit.

Astfel s-a savarsit bunul nevoitor. Astfel s-a incununat cu niste trandafiri rosii, prin sangerarea de pietre, intaiul mucenic si a mers in cerul pe care l-a vazut deschis, catre Domnul si Imparatul slavei, ca sa imparateasca impreuna cu El intru imparatia cea nesfarsita. El fusese ales arhidiacon de Sfintii Apostoli, indata dupa Pogorirea Sfantului Duh si a patimit in acelasi an dupa Inaltarea Domnului, in ziua de douazeci si sapte a lunii decembrie, avand de la nasterea sa mai mult de treizeci de ani. Era frumos la fata, dar mai frumos cu sufletul.

Sfantul lui trup a fost aruncat spre mancarea fiarelor si a pasarilor si a zacut neingropat o zi si o noapte. Dupa aceea, in noaptea a doua, Gamaliel, acel slavit invatator al legii evreiesti din Ierusalim, care mai pe urma a crezut in Hristos impreuna cu fiul sau, Avelvie, a trimis niste barbati cinstiti si credinciosi si, luand in taina moastele sfantului, le-a dus intr-un sat al sau, care era departe de Ierusalim, ca la douazeci de stadii, ce se chema Cafargamala si acolo le-a ingropat cu cinste, facand deasupra lui mare plangere. "Caci cine n-ar fi plans - zice Sfantul Ioan Gura de Aur - vazand pe acel miel bland, ucis cu pietre si zacand mort".

Dupa multi ani, binecredincioasa Evdochia, sotia imparatului Teodosie cel Mic, venind in Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfantul Intaiul Mucenic Stefan cu pietre si s-a rosit pamantul cu cinstitul sau sange, a zidit o biserica preafrumoasa in numele si in cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Caruia este slava in veci. Amin.