Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Porfirie, Episcopul Gazei

(26 februarie)

Gaza este o cetate in Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost data mostenire fiilor lui Israil, din semintia Iuda; apoi a fost stapanita de filisteni. De la dansa luase odata Samson, pe umeri, portile cele incuiate. Acea cetate era plina de paganatatea inchinatorilor la idoli, desi se intrupase Hristos Dumnezeul nostru si era luminata in parte cu sfanta credinta de Sfintii Apostoli si cu propovaduirea episcopilor care au fost dupa dansii. Insa cea mai mare parte a ei ratacea in intunericul inchinarii idolesti, inchinandu-se unui chip cioplit, numit Marnas, precum si Venerei si altor necurati zei elini. De multe ori s-a varsat intr-insa sange crestinesc, mai ales in vremea uratorului de Dumnezeu, imparatul Iulian Apostatul.

Pentru ca atunci pe toti preotii si calugarii si pe fecioarele cele sfintite lui Dumnezeu cu nemilostivire i-au ucis necredinciosii. O tiranie si paganatate ca aceasta se savarsea in cetatea Gazei care avea intr-insa atat popor, incat nimeni nu putea s-o curete si s-o lumineze desavarsit cu sfanta credinta, pana la Sfantul Porfirie, episcopul, pentru care ne este cuvantul. Acesta a intarit-o desavarsit, pe toti idolii i-a sfarimat si a ridicat biserica in mijlocul cetatii si a castigat lui Dumnezeu toata Gaza, cu mare osteneala, precum va arata povestirea de fata.

Sfantul Porfirie era de neam din Tesalonic, fiu de parinti bogati, care, lasand casa tatalui sau, fratii si bogatia si fiind de 25 de ani, a mers mai intai in Egipt, apoi a mers la schit, unde a luat asupra-si imbracamintea monahiceasca si viata cea pustniceasca. Dupa aceea, petrecand cu sfintii parinti in schit cinci ani, a mers la Ierusalim si, inchinandu-se facatoarei de viata Cruci si Mormantului lui Hristos, toate sfintele locuri inconjurandu-le, s-a dus in partile Iordanului si intr-o pestera mare salasluindu-se, vietuia dupa Dumnezeu cu post si cu rugaciune neincetata. Acolo vietuind cinci ani, a cazut in boala si a rugat pe unul din cunoscuti sa-l duca la Ierusalim, fiind bolnav si neputand sa mearga singur. Iar la Ierusalim inchinandu-se in toate zilele, desi bolnav, inconjura sfintele locuri si cand nu putea sa mearga cu picioarele de slabiciune, se tara pe genunchi; insa nici o zi n-a lasat ca sa nu mearga la sfanta biserica a Invierii lui Hristos si la Sfanta Cruce.

Vazandu-l un monah tanar, anume Marcu - care mai pe urma a fost scriitorul vietii sale -, ostenindu-se astfel in boala sa in toate zilele, a inceput a-i sluji pentru Dumnezeu si a fost trimis de dansul cu scrisoare la Tesalonic ca sa imparta intre fratii cei mai tineri averea sa, care ii ramasese dupa parinti, iar partea lui sa i-o aduca ca sa o imparta la saraci. Acela, ducandu-se, a impartit precum se cadea, iar partea lui Porfirie a vandut-o pentru trei mii de galbeni. Si i-a venit lui 1400 de galbeni, iar hainele si argintul pe toate le-a adus Marcu cu credinta lui Porfirie, pe care l-a gasit sanatos la Ierusalim; dar el, luandu-le, le-a impartit indata saracilor si manastirilor celor scapatate, iar el a ramas sarac.

In ce chip fericitul s-a facut sanatos i-a spus lui Marcu astfel: "Fiind eu la privegherea de Duminica cea din toata noaptea, in biserica cea mare, am cazut bolnav si, neputand rabda, am mers si m-am culcat langa Golgota. De durere mare eram ca intr-o vedenie, privind pe Mantuitorul nostru pironit pe Cruce si era spanzurat un talhar cu El, pe alta cruce. Apoi am inceput a striga, zicand: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta". Iar Mantuitorul a zis catre talhar: "Pogoara-te de pe cruce si-l vindeca de durerile trupesti, precum si Eu te-am vindecat de cele sufletesti". Iar talharul, pogorandu-se de pe cruce la mine, m-a cuprins si m-a sarutat, apoi m-a ridicat de la pamant, zicandu-mi: "Vino la Mantuitorul!". Apropiindu-ma eu de Domnul, l-am vazut pogorat de pe cruce, graind cu mine: "Primeste lemnul acesta si-l pazeste". Iar eu, primindu-l, am inceput a purta Crucea lui Hristos si venindu-mi in fire, m-am facut sanatos, ca si cum n-as fi fost niciodata bolnav".

Dupa aceasta, netrecand mult timp, fericitul Porfirie a fost hirotonit preot de patriarhul Ierusalimului si i s-a incredintat lui spre paza cinstitul lemn al facatoarei de viata Cruci a lui Hristos, care era incuiat deosebit in racla de aur. Alta parte a Crucii era dusa in Constantinopol, la imparateasa Elena. Asa s-a implinit vedenia lui Porfirie, ca a vazut pe Domnul dandu-i Crucea sa o pazeasca.

Cuviosul Porfirie, vietuind in randuiala preotiei trei ani, episcopul cetatii Gaza, care se numea Enea, a murit; si au mers cei credinciosi din Gaza cu clericii in Cezareea Palestinei, la mitropolitul Ioan, sub care era supusa Gaza, rugandu-l sa le dea episcop, ca sa poata a se impotrivi cu cuvantul si cu lucrul inchinatorilor de idoli, care erau multi in cetate si toti mai marii cetatii aceleia erau pagani. Mitropolitul Ioan, poruncind tuturor sa posteasca, se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate un barbat vrednic de acel lucru. Si i s-a descoperit in vedenie Cuviosul Porfirie, preotul Ierusalimului, pazitorul lemnului celui de viata facator. Deci, indata a scris mitropolitul o scrisoare la prea sfintitul Ilarie, patriarhul Ierusa-limului, rugandu-l sa-l trimita pe parintele Porfirie, pentru un oarecare lucru. Iar patriarhul, chemand pe Porfirie si aratandu-i scrisoarea mitropolitului, ii porunci sa mearga in Cezareea.

Deci, Cuviosul Porfirie mai intai s-a indoit, apoi a zis: "Voia Domnului sa fie". Si iesind de la patriarh a zis ucenicului sau: "Frate Marcu, sa mergem sa ne inchinam sfintelor locuri si lemnului celui de viata facator al cinstitei Cruci, ca acum nu-l vom mai vedea curand, decat numai dupa multi ani". Zis-a ucenicul: "Pentru ce graiesti asa, parinte? Pentru ca socotesc ca nu vei zabovi mai mult de o saptamana". Raspuns-a sfantul: "In noaptea trecuta am vazut pe Mantuitorul zicand catre mine: "Da-mi Mie visteria - adica lemnul Crucii - pe care am adus-o la tine, pentru ca voiesc sa te insotesc cu o mireasa cu adevarat saraca, insa buna de obicei. Iar tu, luand-o pe ea, sa o impodobesti, ca sa-si uite saracia cea dintai; caci, desi este saraca, nu este straina, ci sora adevarata imi este Mie. Insa sa te feresti ca avand-o pe ea si randuind casa, sa nu castigi ceva prin nedreptate sau prin jefuire, sau din faradelege, caci si pe Mine ma vei mania si pe dansa o vei mahni, pentru ca neprimite sunt ei unele ca acestea, insa sa nadajduiesti si sa nu te imputinezi cu sufletul, caci toate se vor trimite tie, chiar de nu te vei astepta! Aceasta mi-a spus mie in vedenie Domnul asta noapte si ma tem ca nu cumva sarcina pacatelor straine sa nu se puna asupra mea, care am multime de pacate".

Acestea zicandu-le catre ucenic, a mers si s-a inchinat tuturor locurilor sfinte; apoi a luat facatorul de viata lemn al cinstitei Cruci, varsand multe lacrimi, si, incuindu-l in sicriu, a mers si a dat cheile prea sfintitului patriarh. Apoi, luand de la dansul binecuvantare, a plecat spre Cezareia Palestinei, cu ucenicul sau Marcu si cu un alt tanar, Varuh, pe care mai inainte l-a luat cuviosul din gunoi, plin de rani si, tamaduindu-l, il avea ca sluga. Sosind Cuviosul Porfirie in Cezareia, l-a primit cu bucurie si l-a silit prea sfintitul mitropolit Ioan, chiar nevrand, sa primeasca sfintirea ca episcop al cetatii Gaza.

Deci plangea cuviosul mult si era nemangaiat, zicand ca el nu este vrednic de o treapta ca aceasta. Apoi s-a induplecat la voia Domnului; si hirotonisindu-l episcop, l-a trimis la Gaza cu clericii si cu oamenii din Gaza, a carui venire o asteptau satele cele ce erau in jurul Gazei. Insa popoarele pagane, adunandu-se dinadins pe calea aceea pe care episcopul Porfirie se cadea sa mearga, a asternut-o toata cu spini sapand gropi si ducand multime de gunoi, au facut fum mare si necurat. Deci au facut calea aceea nelesnicioasa spre mergere, iar aceasta o faceau din ura catre crestini si din vrajba catre Porfirie. Atunci au inceput crestinii, cu episcopul lor Porfirie, sa treaca calea aceea cu multa nevoie si osteneala, ferindu-se de gropi, de spini si de fum, ostenindu-se toata ziua, si au sosit noaptea in cetate. Iar in cetate era numai o biserica crestineasca si aceea mica; pentru ca si crestini nu erau multi iar temple idolesti multime, incat erau si pe ulite idoli, iar in mijlocul cetatii era un templu mare si frums al necuratului Marnas, mai-marele lor zeu, din vechime zidit, care infrumuseta toata cetatea prin marimea sa, cu inaltimea si cu prea frumoasa zidire. Atunci a inceput Cuviosul Porfirie, luandu-si scaunul sau, a paste turma cea mica a lui Hristos care era acolo.

In acel an, in care arhiereul lui Dumnezeu Porfirie a mers in Gaza, s-a intamplat de nu era ploaie, ci seceta mare si foamete, incat ziceau toti necuratii cetateni ca din cauza venirii lui Porfirie in cetate s-au maniat zeii si au incuiat cerul. Iar slujitorii idolilor au dat de veste in popor ca Marnas, zeul lor, le-ar fi vestit cum ca Porfirie este pricinuitor de tot raul. Apoi, adunandu-se toti inchinatorii de idoli in templu lui Marnas cerea sa le dea ploaie, pentru ca pe acela il numeau zeul idolilor. Deci, au petrecut sapte zile, rugandu-se si cantandu-i laude; apoi, iesind afara din cetate, tot n-a plouat. Dupa aceasta, adunandu-se toti crestinii cu femeile si copiii, in numar de 280, pentru ca erau numai atatea suflete care credeau in Hristos in cetatea Gaza, au rugat pe Sfantul Porfirie, episcopul lor, ca sa faca soborniceasca rugaciune si sa iasa cu crucile afara din cetate, ca sa ceara ploaie de la Dumnezeu, caci acum pe toti ii supara foametea, dar rabdau si defaimare si ocari de la pagani, pentru acest necaz.

Sfantul Porfirie, vestindu-le post, a poruncit tuturor ca sa se adune de cu seara in biserica. Deci, savarsind privegherea de toata noaptea, a doua zi a facut litie, mergand inainte cu Sfanta Cruce; si au iesit oamenii afara din cetate, la o biserica veche, ce era spre apus, pe care a zidit-o fericitul Asclipie, episcopul, marturisitorul lui Hristos, cel ce a patimit multe pentru dreapta credinta. De acolo, cu cantari de laude au mers la biserica Sfantului Timotei, unde erau moastele altor sfinti mucenici; si asa ostenindu-se in rugaciuni la litie, s-au intors in cetate in ceasul al noualea din zi, dar au gasit portile cetatii incuiate cu tarie; pentru ca paganii, inchinatorii de idoli, vazand ca iesira crestinii afara din cetate cu episcopul lor, au incuiat cetatea, nevoind sa-i lase inauntru, si au stat inaintea portilor doua ceasuri si nu le-au deschis.

Dumnezeu, insa, vazand rabdarea si lacrimile robilor sai si ascultand rugaciunile placutului sau Porfirie, a ridicat un vant dinspre miaza-zi, precum candva pe vremea lui Ilie proorocul, si a acoperit cerul cu nori de ploaie, fulgerand si tunand si, apunand soarele, a cazut ploaie foarte mare.

Unii din elini, vazand o minume ca aceasta, au deschis cetatea si unindu-se cu crestinii strigau: "Hristos este unicul Dumnezeu adevarat", si toti intrara in biserica cu bucurie mare. Apoi elinii au luat de la episcop sfantul semn si invatatura spre Botez, pentru ca au crezut in Hristos. Si era numarul barbatilor 107, femei 35, iar copii 14; apoi, multumind lui Dumnezeu, s-au dus pe la casele lor. Iar ploaia a fost mare toata noaptea aceea, a doua zi si a treia zi, incat a adapat pamantul din destul si s-au mai adaugat din elini la turma lui Hristos, afara de cei dintai, inca 127. Apoi tot in acelasi an au venit inca 105 si, primind toti Sfantul Botez, se sarguiau in sfanta credinta.

Ceilalti inchinatori de idoli nu incetau a dusmani pe Sfantul Porfirie si a supara pe crestini; caci venind ighemonul in cetate cateodata, il indemnau sa-i munceasca pe crestini, dandu-i multime de aur; asa ca in toate zilele ii chinuiau pe crestini la lucrarile cetatii, precum odata egiptenii pe israiliteni. Iar Sfantul Porfirie, vazand nevoia care se facea poporului lui Hristos, se mahnea foarte si neincetat se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ziua si noaptea, ca pe cei rataciti sa-i intoarca la calea cunoasterii adevarului.

Dupa aceea, Varuh, sluga sfantului mai sus pomenita, a fost trimis intr-un sat apropiat pentru trebuinta aceasta: "Un oarecare inchinator de idoli locuia pamantul bisericesc si era dator cu chiria pe un an; iar el nevoind sa o dea indata, ci taraganand-o, se impotrivea lui Varuh si se facu gilceava intre dansii. Atunci, strangandu-se ceilalti inchinatori de idoli, au batut pe fericitul Varuh cu betele pana la moarte si, crezandu-l mort, l-au scos afara din sat si l-au aruncat intr-un loc pustiu. A doua zi, Cornelie, diaconul si alti doi crestini, trecand pe acolo, l-au aflat pe Valuh zacand ca mort, neputand nici sa vorbeasca, nici sa auda, nici cu ochii sa vada, nici sa-si miste mainile sau picioarele, ci numai duhul era intr-insul si, luandu-l, l-au dus in cetate. Dar vazand inchinatorii la idoli ca-l duceau pe Varuh, li s-a parut ca duc in cetate un mort, deci s-au repezit asupra celor ce duceau si au inceput a-i bate, zicandu-le; "De ce faceti o uriciune ca aceasta, aducand mortul in cetate - deoarece obiceiul gazenilor era ca pe morti sa-i scoata la ingropare afara din cetate - si luandu-l pe Varuh, l-au legat de picioare si-l tarau prin cetate; dar diaconul Cornelie alergand, a spus Sfantului Porfirie. Deci, a venit episcopul cu sarguinta cu ceilalti frati si, ajungand la cei ce-l tarau, ii ruga sa inceteze o nemilostivire ca aceea; iar ei au ocarat si pe episcop. Apoi s-a adunat multime de popor, care vazand rabdarea si smerenia episcopului, ca nu raspunde nimic impotriva ocaratorilor lui, a inceput a se gilcevi cu cei ce dosadeau pe cel mort; si s-a facut intre dansii gilceava, caci punandu-si mainile unul pe altul se bateau si era tulburare mare.

Iar sfantul episcop cu crestinii, luand pe fericitul Valuh, l-au dus in biserica, fiind tarziu, si, vazand ca duhul lui este inca intr-insul, a inceput a se ingriji de tamaduirea lui si toata noaptea aceea s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi pentru dansul. Apoi bolnavul a deschis ochii si a vorbit, cerand apa de baut; apoi a inceput a vorbi spunand tot ce s-a intamplat. A doua zi venira mai-marii cetatii la biserica cu multime de popor si au zis: "Pentru ce ati adus pe mort in cetate, impotriva legii parintesti?" Si a iesit la dansii sfantul episcop Porfirie, cu toti cei ce erau cu dansul; acestia, vazandu-l pe episcop, au inceput a-l ocari si a-l defaima, apoi, repezindu-se la ceilalti care erau cu dansul, au inceput a-i bate. Si indata fericitul Varuh, luand putere de la Dumnezeu, s-a sculat degrab, ca si cum niciodata nu bolise, si, luand un ciomag mare, a inceput a bate si a prigoni pe poporul cel pagan si gilcevitor. Iar ei, vazandu-l viu, s-au spaimantat cu frica mare, caci credeau ca s-a sculat din morti; pe de o parte de frica, iar pe de alta de bataia cea mare fiind izgoniti, au fugit, calcandu-se unul pe altul; si i-a izgonit Varuh ca Samson pe filisteni, de la biserica pana la capistea lui Marnas; apoi din acea vreme toti paganii se temeau de Varuh neindraznind nici pe cale a se intalni cu dansul. Iar Sfantul Porfirie, multumind lui Dumnezeu de acea grabnica si neasteptata schimbare a lui Varuh spre sanatate si de puterea trupeasca atat de mare, luata de la Dumnezeu, a hirotonisit pe Varuh diacon si impreuna cu el si pe Marcu.

Vazand arhiereul lui Dumnezeu Porfirie necazurile care se faceau in toate zilele crestinilor de catre necredinciosi, a trimis la Constantinopol pe Marcu, diaconul sau, la dreptcredinciosul imparat Arcadie, rugandu-l sa porunceasca sa se strice capistile idolesti din Gaza. Apoi a scris si prea sfintitului Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, cerand ajutor si mijlocire la imparat. Deci a poruncit imparatul sa inchida capistile idolesti din Gaza, ca sa nu se savarseasca mai mult intr-insele necuratele jertfe, dar n-a poruncit a le risipi, ca sa nu necajeasca poporul elin. Atunci a venit in Gaza un om imparatesc, cu numele Ilarie, sa savarseasca porunca imparateasca, luand multe ajutoare si multi ostasi din Azot si din Ascalon. Apoi, aratand gazenilor imparateasca scrisoare, a inchis templele idolesti si le-a pecetluit, smerind in legaturi pe cele trei capetenii ale cetatii. Iar paganii, adunand multime de aur, l-au dus lui Ilarie, omul imparatesc, rugandu-l sa nu inchida unul dintre templele lor care era mai mare, adica acel a lui Marnas, care era in mijlocul cetatii, iar cu celelalte sa faca ce vor voi. Deci Ilarie, iubind aurul mai mult decat pe Hristos Dumnezeu, le-a lasat liber templul cel mai de frunte a lui Marnas, iar pe cele mai mici le-a inchis, sfarimand idolii intr-insele. Si s-a dus iubitorul acela de aur, ca si cum ar fi indeplinit porunca cea imparateasca; caci cu adevarat, numai cu chipul era crestin, iar inauntru era plin de necredinta elineasca si ajuta elinilor. Iar paganii aveau cel mai mare termplu, a lui Marnas si nu incetau a face crestinilor suparare.

In acea vreme s-a intamplat un lucru minunat, care a adus la credinta nu putini oameni. O femeie oarecare, slavita, fiica a unuia din cei mai iubiti cetateni si sotie a unui slavit barbat care se numea Elia, fiind insarcinata, i-a venit ceasul sa nasca, dar nu putea; si se inmulteau durerile ei foarte mult, caci a doua zi mai rau ii era, iar in a treia zi si mai cumplit. Deci, aducandu-se multe femei fermecatoare si vrajitoare, nimic nu puteau sa-i ajute si s-a muncit astfel sapte zile. Iar barbatul ei, tatal si mama ei si toate rudeniile aduceau in toate zilele neincetate jertfe si savarseau rugi in templul lui Marnas, pentru dansa, cerand ajutor de la zeul lor; dar nu primeau ajutor, ci mai amara boala si mai cumplite dureri se aduceau celei ce nu putea sa nasca. Acum toti deznadajduiau si, privind la o muncire ca aceea a ei, singuri boleau cu inimile, plangand si tanguindu-se pentru dansa si gandind la sfarsitul ei. Era intre dansii o batrana crestina. Aceea, alergand la biserica, se ruga cu lacrimi in ochi lui Hristos Dumnezeu pentru femeia aceea bolnava. Si vazand-o Sfantul episcop Porfirie plangand, a intrebat-o care este pricina; iar ea, cazand la picioarele arhiereului, i-a spus despre toate si il ruga sa se roage Iubitorului de oameni Dumnezeu pentru femeia ce cumplit patimea. Iar arhiereul a trimis-o iarasi la bolnava, invatand-o ce sa faca si ce sa zica.

Deci mergand batrana in casa bolnavei, a strans toate rudeniile celei bolnave, pe parinti si pe barbat, si a zis catre dansii: "Este aici un doctor bun si iscusit, acela m-a trimis la voi sa va intreb ce veti da lui, daca acela va tamadui pe bolnava?" Auzind acestea, parintii au zis: "De va voi el toate averile noastre, sa le ia, numai sa o vedem vie si sanatoasa pe fiica cea iubita". La fel zicea si barbatul ei, fiind gata sa dea toate pentru viata si sanatatea sotiei lui. Grait-a catre dansii batrana: "Ridicati-va mainile voastre spre inaltime si va intariti cuvantul cu juramant, ca sa fie credincioasa fagaduinta voastra ca nu veti defaima pe doctorul acela". Iar ei, cu osardie si cu lacrimi ridicandu-si mainile, au zis: "In toate zilele noastre vom fi robii lui, numai sa tamaduiasca pe una nascuta a noastra, fara de care nu putem a mai fi vii. Pentru ca ce viata si veselie va fi noua fara dansa?".

Acestea auzindu-le batrana, a strigat cu glas mare catre cea bolnava: "Marele arhiereu Porfirie graieste tie asa: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu; crede intru El si vie vei fi!" Si femeia suspinand, indata si-a dat rodul sau si i s-a usurat durerea. Apoi toti cei ce erau acolo mirandu-se, au strigat: "Mare este Dumnezeul crestinilor! Mare este Porfirie, arhiereul Lui!" Iar a doua zi parintii si barbatul femeii aceleia si toate rudeniile, venind la Sfantul Porfirie, au cazut la picioarele lui, cerand botezul lui Hristos. Iar sfantul, invatandu-i, le-a poruncit sa posteasca si sa vina la sfanta biserica. Apoi, nu dupa multa vreme, i-a botezat si pe ei, pe femeia care a nascut si pe pruncul cel nascut, pe care l-a chemat Porfirie dupa numele sau, caci era de parte barbateasca. Si era numarul celor botezati 64.

Inmultindu-se turma lui Hristos, se inmultea si pizma inchinatorilor de idoli si din zi in zi chinuiau mai amar pe crestini, ingreunandu-i cu neincetate lucrari ale cetatii ca pe niste robi, silindu-i la toate cu osteneli si cu rani. Apoi inca si prin tarini si prin gradini le faceau suparari, incat erau credinciosii in mare suparare si saracie si nu aveau de unde plati cele cerute poporului si dajdiile imparatesti. Aceea vazand-o arhiereul lui Dumnezeu Porfirie si o rautate ca aceea adusa credinciosilor de la pagani neputand sa o rabde, s-a dus in Cezareea, la fericitul Ioan, mitropolitul sau, rugandu-l ca ori de episcopie sa-l faca liber, ori sa mearga cu dansul la Constantinopol, ca sa-l roage pe imparat sa porunceasca sa risipeasca toate templele idolesti si sa imblanzeasca salbaticia elineasca.

Mitropolitul Ioan a voit ca mai bine sa sufere oboseala drumului in vreme de iarna, decat sa-l elibereze de episcopie pe Sfantul Porfirie. Suindu-se amandoi intr-o corabie, s-au dus si, avand buna sporire, in zece zile au ajuns la ostrovul Rodos. Acolo, auzind despre un monah oarecare, care intr-un pustiu avea viata sihastreasca, anume Procopie, barbat sfant si inainte vazator, au mers sa-l cerceteze. Iar acela, vazand inainte venirea lor si cunoscand dregatoria lor cea arhiereasca, i-a intampinat si i-a cinstit. El, intelegand pricina calatoriei lor, i-a povatuit ce trebuie sa faca la Constantinopol, ca sa-si castige dorinta. "Alergati - le zise - mai intai la prea sfintitul Ioan Gura de Aur, ca acela va va ajuta cu sfatul sau cel bun. Ca desi nu merge acum in palatele cele imparatesti, fiindca s-a maniat asupra lui imparateasa, insa el are prieten pe Amantie eunucul, postelnicul imparatesei, barbat dreptcredincios si imbunatatit caruia va va incredinta pe voi si prin mijlocirea caruia veti castiga toate. Acela va va duce la imparat si cu de-amanuntul veti spune despre nevoia voastra si sa-i proorociti imparatesei ca va naste un fiu, care va fi imparat, iar auzind de la voi ca este insarcinata, se va bucura. Iata acum este a noua luna de cand a zamislit si va va face voua dupa dorinta voastra".

Iar sfintii Ioan si Porfirie, primind aceasta povatuire si adeverire spre lucrul dorit, au pornit cu bucurie si in zece zile au ajuns la Constantinopol. Apoi, precum i-a invatat Cuviosul Procopie, mai intai au mers la sfintitul Ioan Gura de Aur. Iar el i-a primit cu cinste si cu dragoste si, afland pricina venirii lor, le-a dat nadejde. A doua zi, chemand pe postelnicul imparatesei, Amantie, i-a aratat pe episcopii cei ce veneau de la Palestina si i-a incredintat lui sa aiba grija de dansii si sa castige de la imparat ceea ce poftesc. Iar eunucul, auzind de la sfintii episcopi toate cele ce spun cu de-amanuntul, ce fel de necazuri se fac credinciosilor de catre paganii din Gaza, a lacrimat si, umplandu-se de dumnezeiasca ravna, a zis: "Nu va intristati, sfinti parinti, caci Domnul nostru Iisus Hristos singur va apara pe credinciosii robii Sai si de cei ce le fac strimbatate ii va izbavi. Deci rugati-va Domnului, iar eu voi spune imparatesei si nadajduiesc ca Dumnezeul tuturor va indupleca inima ei spre milostivire; iar dimineata si pe voi va voi duce la dansa veti spune toate cele ce veti voi". Acestea zicandu-le eunucul catre episcopi, s-a dus.

A doua zi Amantie, postelnicul imparatesei, a chemat pe arhiereii lui Dumnezeu Ioan si Porfirie la imparatescul palat si i-a dus la imparateasa. Iar ea, vazand pe arhierei, a apucat inainte a le zice: "Binecuvantati-ma, parintilor". Iar aceia s-au aplecat ei. Si sedea imparateasa pe un pat de aur si a zis catre dansii: "Iertati-ma arhiereii lui Dumnezeu ca nu pot sa va dau cuviincioasa cinste, avand sarcina in pantece; caci se cadea mie ca inaintea usii sa intampin pe sfintiile voastre; ci va rugati Domnului pentru mine, ca sa pot naste cu bunatatea Aceluia pruncul care este in pantecele meu". Iar sfintii parinti, minunandu-se de smerenia ei, au zis: "Cel ce a binecuvantat pantecele Sarei, al Revecai si al Elisabetei, Acela sa binecuvanteze si pantecele tau si rodul cel dintr-insul purtat sa-l infieze".

Iar ea, poruncindu-le sa sada, a inceput a grai: "Stiu pentru ce ati suferit atata osteneala de calatorie, caci toate mi-a spus Amantie. Si de voiti, spuneti-mi si voi ca sa stiu mai bine pentru ce aveti trebuinta". Atunci au spus episcopii toate cele cu de-amanuntul imparatesei, despre necazurile ce se fac crestinilor de catre inchinatorii de idoli si au rugat-o sa dea ajutor celor chinuiti. Iar ea, ascultand cele graite, le-a zis: "Nu va mahniti, sfintilor parinti, caci nadajduiesc spre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca voi ruga pe imparat sa implineasca cererea voastra, iar acum odihniti-va de cale, caci va vad osteniti, si rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, ca sa ajute mijlocirii mele pentru voi, la imparat". Acestea zicandu-le imparateasa catre sfintii episcopi si dandu-le aur destul spre hrana, i-a liberat cu nadejde.

Cand a venit imparatul la imparateasa, ea i-a spus lui despre episcopii ce venisera din Palestina si pentru ce venisera, cum si toate rautatile ce se faceau crestinilor din partea inchinatorilor de idoli. Apoi l-a rugat sa risipeasca capistile idolesti din Gaza. Imparatul, auzind de aceasta, cu greu ii venea zicand: "Stiu ca cetatea aceea cu mare osardie slujeste idolilor, dar avem trebuinta de dajdiile cele multe ce se iau de acolo. Deci de vom risipi toate templele zeilor si-i vom necaji pe oameni, apoi infricosindu-se vor fugi si se va pustii cetatea, iar noi ne vom lipsi de atatea dajdii. Oare nu este mai bine sa-i smerim pe dansii cate putin? Mai intai sa luam de la dansii incepatoria cetatii, apoi templele lor sa le inchidem si sa oprim aducerea de jertfe idolilor, iar ei, vazandu-se smeriti, vor cunoaste adevarul si la noi se vor intoarce".

Acestea auzindu-le imparateasa de la imparat s-a mahnit foarte si, lacrimand, a zis: "Singur Hristos Domnul va ajuta robilor sai, adica crestinilor, daca noi nu voim sa le ajutam lor". Aceasta vorba a imparatului auzind-o postelnicul Amantie, a spus-o sfintilor episcopi. Iar a doua zi imparateasa i-a chemat pe sfintii episcopi si le-a zis: "Am spus imparatului despre voi si despre toata nevoia si despre toata cererea voastra, dar nu voieste sa ma asculte, socotind ca este greu lucru intristarea inchinatorilor de idoli din Gaza. Insa nu va mahniti, ca voind Dumnezeu, nu voi inceta a ruga pe imparat pana ce el, ascultand, va face voia voastra". Iar episcopii auzind, i s-au plecat ei.

Sfantul Porfirie, aducandu-si aminte de profeticele cuvinte ale Sfantului Procopie, cele despre imparateasa, a spus: "Osteneste-te pentru noi stapana, ca pentru Hristos, iar El pentru osteneala ta iti va da un fiu, care va imparati inaintea ochilor tai si multi ani va vietui intru toata buna sporire a imparatiei". Acestea auzindu-le imparateasa s-a umplut de bucurie si s-a luminat la fata, zicand: "Rugati-va pentru mine, o! sfintilor parinti, ca, precum doriti, sa nasc fiu; si de va fi asa, va fagaduiesc ca voi implini toate cele dorite; nu numai cele ce cereti, ci si cele ce nu le cereti le voi face, cu ajutorul lui Hristos; apoi in mijlocul cetatii Gaza voi zidi o sfanta biserica; deci mergeti in pace si asteptati, rugandu-va pentru mine iubitorului de oameni Dumnezeu".

Dupa aceasta s-au implinit zilele ca sa nasca imparateasa; si a nascut un prunc parte barbateasca, precum sfintii parinti i-au proorocit, si s-a numit dupa numele bunicului sau, Teodosie, caci tatal imparatului Arcadie era Teodosie, care a imparatit cu Gratian. Si s-a nascut acest al doilea Teodosie in porfira, care era insemnare despre imparatia lui. Si a fost mare bucurie a imparatului Arcadie si la toata imparatia. Iar imparateasa a trimis pe Amantie, postelnicul sau, la sfintii parinti Ioan si Porfirie, zicand: "Multumesc lui Hristos, caci cu sfintele voastre rugaciuni mi-a daruit mie fiu; deci sa cereti de la Domnul, sfintilor parinti viata si multi ani celui nascut, iar mie smeritei sanatate, ca sa implinesc cele ce am fagaduit voua".

Dupa sapte zile a chemat imparateasa la sine pe arhiereii lui Dumnezeu Ioan si Porfirie si i-a intampinat in usa camerei sale, purtand in maini pruncul cel de curand nascut. Apoi si-a plecat capul la dansii si a zis: "Binecuvantati-ma, parintilor, pe mine si pe fiul meu, pe care mi l-a daruit Dumnezeu, cu sfintele voastre rugaciuni". Iar ei au insemnat-o cu semnul crucii; asemenea si pe pruncul pe care il tinea in mainile sale si au vorbit multe lucruri folositoare. Apoi le-a zis imparateasa: "Oare stiti, parintilor, ce am gandit sa fac pentru a voastra cerere?" Iar Sfantul Porfirie i-a raspuns, zicand: "Pe toate cele ce le-ai gandit stapana de la Dumnezeu le-ai gandit, caci intr-aceasta noapte s-a descoperit smereniei mele o vedenie, care era asa: mi se parea ca stau la Gaza, in capistea idoleasca a lui Marnas si a ta inaltime, stand acolo, mi-a dat Sfanta Evanghelie, zicandu-mi: "Primeste si citeste". Iar eu, luand-o, am deschis-o si am aflat-o la locul unde Domnul graieste catre Petru: "Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui pe ea". Iar tu stapana mi-ai zis: "Pace tie, imbarbateaza-te si te intareste". Iar eu m-am desteptat si din aceasta ma incredintez ca Fiul lui Dumnezeu a pus in inima ta sfat bun pentru noi".

Deci spune, stapana ce lucru bun ai gandit pentru noi?". Iar imparateasa le-a raspuns: "De va voi Hristos, nu dupa multe zile, pruncul va primi Sfantul Botez; iar voi, mergand, pregatiti o scrisoare de cerere, in care sa scrieti toate cate poftiti si, cand se va aduce pruncul de la Sfantul Botez, sa dati scrisoarea aceluia ce va duce pe maini pruncul botezat; iar eu il voi invata ce sa faca si nadajduiesc spre Fiul lui Dumnezeu ca toate le va randui bine dupa vointa Sa".

Deci, ducandu-se ei, au pregatit o scrisoare de cerere, scriind intr-insa multe, nu numai despre sfarimarea idolilor, risipirea templelor celor necurate, dar si despre usurarea credinciosilor de lucrari, de dajdii si despre incepatoria cetatii si, in sfarsit, sa se dea tarie imparateasca sfintei Biserici crestine, care era foarte saraca, scapatata si strimtorata. Adica sa se dea hrana slujitorilor ei si alte lucruri folositoare si de usurare crestinilor celor chinuiti si scapatati. Apoi asteptara ziua aceea in care se va boteza fiul imparatului; dar inainte de botezul lui, s-a propovaduit ca va fi imparat, ca unul ce s-a nascut in porfira, si s-a imbracat mai intai cu porfira, apoi cu scutecele. Deci, aducandu-se imparatul cel nou la Sfantul Botez cu slava, toata cetatea fiind foarte impodobita, zidurile stralucind cu aur si cu argint si tot poporul, purtand haine mai luminate si mai scumpe, ducea pe imparatul cel nou la biserica, acoperit cu porfira imparateasca, pe mainile unui barbat vestit stralucit cu haine de mult pret; si era multime de boieri si de voievozi, unii mergand inainte, iar altii mai pe urma, iar imprejur mergea oaste, purtand platose si arme cu aur, care straluceau; si puteai sa vezi toata slava imparateasca, podoaba si marirea, incat Sfantul Porfirie zicea: "Daca asa este slava imparatului pamantesc celui vremelnic, apoi cum trebuie sa fie slava Imparatului ceresc celui vesnic! " Si fiind dus in biserica imparatul cel nou, amandoi sfintii episcopi stand la usile bisericii, tineau scrisoarea pregatita.

Dupa savarsirea Sfantului Botez, cand toti ieseau din biserica, cu imparatul cel nou botezat, sfintii episcopi au strigat: "Ne rugam inaltimii tale, noule imparat, primeste rugamintea noastra ca la inceputul imparatiei tale sa te arati a fi milostiv". Acestea zicand sfintii parinti, au pus scrisoarea pe prunc; iar barbatul care il ducea, a stat si, luand scrisoarea, a poruncit sa fie tacere; apoi, deschizand-o, o citi in auzul tuturor, ca asa era invatat de imparateasa si citind o parte a scrisorii, a invelit-o si, punandu-si dreapta sub capul pruncului, l-a ridicat putin, ca spre invoire si a strigat: "Porunceste a lui imparateasca marire ca toate cele scrise aici sa se savarseasca in fapta, deoarece aceasta este cea dintai porunca imparateasca a lui si nicidecum nu se va schimba!" Iar toti cei ce vedeau si auzeau aceasta, s-au minunat si s-au inchinat binecuvantand si urand multi ani noului imparat, cel ce a inceput imparatia sa cu milostivire. Deci fericeau pe imparatul Arcadie, numindu-l binecuvantat de Dumnezeu, ca s-a invrednicit sa aiba un fiu, imparatind impreuna cu el si dand poruncile sale spre lucrurile cele bune. Si s-a spus despre aceea imparatesei iar ea, umplandu-se de bucurie, s-a inchinat lui Dumnezeu, dandu-i multumire.

Apoi, fiind dus in palatul tatalui imparatul cel nou botezat, i-a iesit in intampinare mama lui si, ducandu-l la imparatul Arcadie, barbatul sau, l-a hiritisit, zicandu-i: "Fericit esti, stapanul meu, ca in viata ta vazura ochii tai imparat iesit din coapsele tale". Imparatul Arcadie auzind acestea se bucura foarte, iar imparateasa, vazandu-l vesel, i-a zis: "Spune de-ti este cu placere stapane, sa stim ce este in cartea aceasta care s-a dat acum noului imparat, fiul nostru, ca sa se savarseasca cu totul aceasta porunca a lui pentru toate cele scrise aici". Atunci imparatul a poruncit sa se citeasca scrisoarea si a zis: "Grea este cu adevarat aceasta cerere, dar mai grea este lepadarea, deoarece aceasta este intaia porunca a fiului nostru si nu este cu putinta a o schimba". Imparateasa zise: "Nu este cu putinta a o schimba, nu numai porunca fiului cea dintai, dar si rugaciunea sfintilor barbati care mi-au proorocit inainte despre nasterea fiului nu este bine a o trece cu vederea".

Indata imparatul Arcadie a poruncit ca prin scrisori imparatesti sa intareasca toate cele ce erau scrise de episcopii Palestinei in cartea de rugaminte si, pregatindu-se scrisorile de la ambii imparati, de la Arcadie si de la Teodosie, imparateasa a chemat pe arhiereii lui Dumnezeu Ioan si Porfirie si le-a aratat acele scrisori, intrebindu-i daca le sunt placute. Deci fiindu-le placute si inchinandu-se imparatesei, i-au multumit pentru o sarguinta milostiva ca aceea si cu buna intelegere; si s-au rugat ca sa se trimita de la imparati, in Gaza, un barbat mai credincios decat cel dintai, ca sa duca la savarsire aceste porunci. Deci s-a gasit pentru aceasta un om binecredincios si temator de Dumnezeu, anume Chineghie. Aceluia i s-a incredintat de imparati sa se duca in Gaza si sa randuiasca totul bine si cu credinta, dupa porunca.

Apoi imparateasa a dat Sfantului Porfirie aur de-ajuns spre zidirea unei biserici de piatra, in mijlocul cetatii Gaza, asemenea si pentru facerea casei de straini si s-a mai fagaduit sa dea cat va mai trebui pentru savarsirea bisericii. Apoi, deosebit, le-a dat daruri amandurora si vase bisericesti de aur si de argint pentru biserica Cezareei si a Gazei si aur pentru cale. Asemenea imparatul cinstindu-i cu daruri si cu bani din destul i-a liberat in pace. Iar ei, inchinandu-se sfintitului patriarh Ioan Gura de Aur, au plecat la locul lor; iar dupa dansii au plecat Chineghie, omul cel imparatesc, caruia i se incredintase poruncile imparatesti.

Cand sfintii parinti Ioan si Porfirie s-au apropiat de ostrovul Rodos, au rugat pe cirmaci sa stea la mal ca sa mearga sa se inchine Cuviosului Procopie sihastrul; dar cirmaciul n-a voit, spunand ca este vantul nelesnicios si n-a ascultat de arhiereii lui Hristos, caci in taina era arian si ura pe acesti dreptcredinciosi episcopi. Cand au trecut de acel ostrov, indata s-a facut un vifor mare si invaluire, de care erau toti in mare frica, temandu-se de inecare, si a fost vifor toata ziua si toata noaptea. Apoi, rasarind zorile diminetii, Sfantul Porfirie a adormit putin si a vazut pe Cuviosul Procopie, zicand: "Sfatuiti pe cirmaci sa se lase de eresul arian si sa-l blesteme, apoi sa-l invatati spre Botez si indata va inceta invaluirea cea infricosata.

Desteptandu-se Sfantul Porfirie, a spus fericitului Ioan mitropolitul si celorlalti care erau cu dansul si, chemand pe cirmaci, i-au zis: "Daca vei voi sa se mantuiasca de inecare corabia ta si noi toti, iar mai ales sufletul tau sa se izbaveasca de vesnica pierzare, apoi leapada-te de reaua-credinta a eresului tau cel arian si te impartaseste cu credinta cea soborniceasca". Iar cirmaciul s-a mirat ca sfintii parinti stiu aceasta taina, pe care nimeni nu o stia, si a zis catre dansii: "De vreme ce v-a descoperit Dumnezeu tainele inimii mele, ma lepad de credinta lui Arie si cred precum credeti voi". Zicand, viforul a incetat si marea s-a alinat, iar sfintii, invatand pe cirmaci din dumnezeiasca Scriptura si intarindu-l in dreapta credinta, l-au botezat.

Apoi plutind de aici cu buna sporire au sosit la Maiuma, care este departe de Gaza cam la 20 de stadii de mers pe uscat; si au mers pe jos pana in cetatea Gaza. Credinciosii, instiintandu-se de venirea lor, le-au iesit in intampinare cu psalmi si cu cantari, ducand inainte Sfanta Cruce si cu mare veselie au intrat in cetate arhiereii lui Dumnezeu. Iar inchinatorii de idoli, vazand aceea, s-au maniat foarte scrisnind din dinti. Insa nu indrazneau sa le faca vreun rau, caci auzisera cum au fost primiti de imparat episcopii crestini si ca vin cu porunca imparateasca sa smereasca salbaticia elineasca si sa risipeasca capistile zeilor lor. Iar crestinii, mergand cu cinstita Cruce si cu arhiereii lor, s-au apropiat de idolul Venerei, care era chip de femeie goala, fara rusine, caruia gazeenii ii faceau mare cinste, iar mai ales partea femeiasca, aprinzandu-i lumanari si cadelnitandu-l cu tamaie mirositoare; caci diavolul, locuind in idolul acela, pe multe le insela cu naluciri de visuri, indemnand pe fecioare sau pe femei la necurata insotire.

Deci crestinii, apropiindu-se de acel idol, care era sus in ulita, indata a fugit diavolul, aruncand pe idol la pamant, si acesta s-a sfarimat in multe bucati, caci era de marmura; si a ucis pe doi oameni necredinciosi care, stand acolo, rideau si batjocoreau cantarea crestineasca. Acea minune vazand-o, multi elini au crezut in Hristos si impartasindu-se cu crestinii, mergeau la sfanta biserica si au cerut Sfantul Botez; iar numarul lor era de 32 de barbati si 7 femei. Si s-a facut bucurie indoita crestinilor despre venirea cea cu buna sporire a pastorilor lor si despre mantuirea sufletelor omenesti.

Petrecand fericitul Ioan mitropolitul in Gaza doua zile, s-a dus in Cezareea, petrecandu-l crestinii foarte departe. Si dupa cateva zile a venit in Gaza si Chineghie cel pomenit mai sus, omul cel imparatesc, avand cu sine multi boieri si pe voievod cu putere de oaste; atunci s-au infricosat elinii foarte, iar unii chiar au fugit din cetate. A doua zi, adunand pe toti incepatorii cetatii, le-a aratat porunca imparateasca, cea hotarata pentru risipirea templelor idolesti si pentru sfarimarea idolilor lor. Cand s-a citit aceea in auzul tuturor, poporul paganesc ridicand glasul, a inceput a plange si a se tangui, pe care lucru Chineghie, neputand a-l suferi, a facut semn ostasilor; iar aceia, repezindu-se la ei, au inceput a-i bate si i-au izgonit din adunarea crestinilor, iar crestinii cu mare bucurie au multumit imparatului, fericindu-l cu multe laude. Apoi, pornind oastea, au alergat la capistile idolesti si cu zgomot mare au inceput a le risipi. Si erau in cetate opt temple idolesti vestite: Soarelui, Venerei, lui Apolon, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunii si lui Marnas, care era mai mare decat toate si mai cinstit de pagani. Inca si foarte multi idoli mai erau in targ si pe ulite, prin ziduri si prin cetati, imprejurul cetatii, pe drumuri, prin gradini si in tarini; si in zece zile toti idolii aceia au fost sfarimati si templele idolesti le-au risipit, afara de templul lui Marnas, mai mare si mai frumos, pe care multi ziceau sa nu strice, ci s-o sfinteasca biserica lui Dumnezeu. Multi voind astfel si sfatuindu-se, Sfantul Porfirie se ruga lui Dumnezeu, cerand de la El incredintare pentru aceea. Si cand se savarsea dumnezeiasca slujba in sfanta biserica, un copil mic, din popor, a strigat: "Sa se arda si sa se risipeasca templul lui Marnas, de vreme ce este intinat de mult sange omenesc, varsat pentru jertfa diavolilor si temelia din pamant sa se sape si sa se arunce; iar in acel loc sa se zideasca noua biserica dumnezeiasca!".

Acel copil era de sapte ani, iar clericii socoteau ca maica-sa l-a invatat sa vorbeasca astfel; si luandu-l au inceput a-l infricosa cu batai ca sa spuna cine l-a invatat a grai aceasta. Iar copilul a inceput a vorbi greceste, spunand aceleasi lucruri, adica sa se arda templul lui Marnas si sa se risipeasca. Si au cunoscut ca de la Duhul Sfant graieste, caci fiind de sapte ani si neinvatat, vorbea bine greceste. Deci crezand cuvintele copilului, au ars si au risipit templul cel mai frumos lui Marnas pana in temelie pe care sapand-o din pamant au aruncat-o pe drumuri ca sa fie de toti calcata; si se tanguiau de aceea paganii. Apoi, prin toate casele elinesti cele incuiate umbland ostasii adunau idolii cei ascunsi si, strangand multime mare din aceia, i-a facut gramada si cu foc mare i-a ars; astfel s-a dezradacinat slujirea de idoli din cetatea Gaza cea elineasca.

Iar Chineghie, smerind bine pe capii pagani ai cetatii si usurand necazul facut de ei crestinilor, s-a intors la imparati. Insa o parte din oaste, dupa dorinta arhiereului, au lasat-o in cetate, ca nu cumva inchinatorii de idoli sa se ridice asupra crestinilor. Dupa aceasta arhiereul lui Hristos, in locul unde era templul lui Marnas, a intemeiat o biserica in chipul Crucii, a carui inchipuire imparateasa Eudoxia a trimis-o scrisa pe hartie, avand 30 de stalpi de marmura intre care erau doi stralucind ca smaraldul; si in cinci ani s-a zidit o biserica mai frumoasa, fara asemanare, decat cea care fusese mai inainte templul lui Marnas, pe care arhiereul lui Dumnezeu, sfintind-o, savarsea dumnezeiasca Liturghie, dand multumire lui Hristos Domnul, caci in locul acela, in care mai inainte se faceau sangeroasele jertfe ale mincinosilor zei, a inceput a se aduce prea curata jertfa, fara de sange, a adevaratului Dumnezeu.

A zidit apoi si casa pentru straini cu aurul ce i s-a dat de dreptcredincioasa imparateasa, unde odihnea pe straini si hranea pe saraci. Apoi pastea turma lui Hristos cu cuvantul lui Dumnezeu si se marea numarul credinciosilor in toate zilele, caci multi din ratacirea elineasca lasand paganatatea idoleasca, se intorceau la Hristos Dumnezeu; iar ceilalti elini turbau de manie si de zavistie, vazand crestinatatea cum infloreste zi de zi si se inmulteste, iar idolatria, vestejindu-se si micsorandu-se. Dar au indraznit inca o data cu rautatea lor sa vina asupra sfantului pastor si a turmei lui. Caci, facand oarecand gilceava, iconomul bisericii, cu unul din inchinatorii de idoli, cetatean vestit care se numea Sampishie - pentru un lucru care era averea bisericii - s-a facut sfada si tulburare din amandoua partile; caci se adunasera credinciosii si necredinciosii, ajutand fiecare partii sale. Credinciosii ajutau iconomului, iar necredinciosii lui Sampsihie. Deoarece erau mai multi necredinciosi, acestia biruiau pe credinciosi si au ridicat razboi, apucand bete si arme, ucigand sapte oameni credinciosi, iar pe multi i-au ranit si, pornind cu glas fara randuiala, au alergat in curtea episcopiei, vrand sa-l ucida pe arhiereu, Sfantul Porfirie. Instiintandu-se, episcopul a zis catre diaconul Marcu: "Sa fugim, frate, si sa ne ascundem putin, pana ce va trece mania Domnului!" Si fugind peste zid, in alta curte, de o parte, s-a ascuns la o fecioara saraca, pe nume Salata, care era elina cu credinta, orfana de parinti si avea pe moasa sa pe patul durerii, careia ii slujea hranind-o cu osteneala mainilor sale. Acea fecioara a ascuns la dansa pe Sfantul episcop Porfirie doua zile si o noapte. Iar in alta noapte, potolindu-se gilceava si tulburarea, a plecat cu Marcu la casa sa si a gasit risipite toate cele ce avea, iar fericitul Varuh zacea ranit si abia rasufland. Despre toate acestea crestinii, trimitand degrab in Cezariea, au spus antipatului si, acela trimitand oaste, au prins pe toti cei vinovati de tulburare si ucidere si pe unii i-a pedepsit cu moartea, iar pe altii, batandu-i cumplit, i-a eliberat.

Din acea vreme s-au potolit cu totul elinii pagani si a vietuit arhiereul lui Hristos, Porfirie, cealalta vreme a vietii sale in pace si in buna liniste. Iar fecioarei Salata, ce s-a pomenit mai sus, la care s-a ascuns de ucigasele maini, i-a multumit, luminand-o cu Sfantul Botez; iar pe batrana bolnava a tamaduit-o si a botezat-o, apoi le-a dat hrana din averile bisericesti. Dupa aceea, voia s-o insoteasca cu un barbat, dupa lege, dar ea a voit mai bine sa fie mireasa lui Hristos. Pentru aceasta, sfantul, veselindu-se foarte mult cu duhul, a sfintit-o spre slujba lui Hristos, a numarat-o in ceata sfintelor fecioare, lucru care a placut lui Dumnezeu desavarsit, pazindu-si neprihanita fecioria sa in post si in rugaciune, cu ajutorul primitelor rugaciuni ale placutului lui Dumnezeu Porfirie, care inalta neincetat rugaciuni catre Dumnezeu pentru turma sa, ziua si noaptea.

Apoi a facut si minuni arhiereul lui Hristos. Pe trei copii, care cazusera in put adanc, cu rugaciunea sa i-a pazit vii si intregi; pe o femeie oarecare tinand de eresul maniheilor si fiind plina de mestesug diavolesc si de basmele eretice, care hulea foarte mult credinta cea dreapta si pe multi ii insela la paganatate, a pedepsit-o cu rugaciunea, caci deodata, cazand, a pierit. Si multe alte minuni a facut Sfantul Porfirie, intru slava lui Dumnezeu. Deci pascand Biserica lui Hristos, 24 de ani, 11 luni si 8 zile, s-a dus la incepatorul pastorilor, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Arhiereul cel mare, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava in veci. Amin.

Patimirea Sfintei, Slavitei, Marei Mucenite Fotinia si a celor impreuna cu dansa

(26 februarie)

Sfanta marea mucenita Fotinia este femeia samarineanca despre care povesteste Evanghelistul Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, in Sfanta Evanghelie, ca a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la putul lui Iacov si a crezut in El. Iar dupa inaltarea Domnului la cer si dupa pogorirea Sfantului Duh peste dumnezeiestii Apostoli, in ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de catre Sfintii Apostoli, impreuna cu doi fii ai ei si cu cinci surori, urmand lor si propovaduind credinta intru Hristos din loc in loc si din tara in tara, intorcand pe multi slujitori de idoli de la paganatate, facandu-i crestini.

In zilele lui Neron, paganul imparat al Romei, s-a pornit mare prigoana asupra crestinilor si dupa marturisirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, prigonitorii cautau pe ucenicii lor si pe toti cei ce credeau in Hristos sarguindu-se in desert a sterge din lume numele lui Hristos. Insa nu stiau nebunii, caci cu cat prigoneau credinta cea intru Hristos, cu atat mai mult se intarea si se latea; caci precum a zis Domnul: "Portile iadului nu o vor birui pe dansa".

In acel timp Sfanta Fotinia, impreuna cu fiul ei cel mai mic, se aflau in Cartagina, cetatea Africii, si propovaduiau cu indrazneala Evanghelia lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostas in armata romana si fiindca a facut mari vitejii si biruinte in razboiul pe care l-au avut romanii impotriva arabilor, care suparau si pradau locurile lor, imparatul Neron l-a facut stratilat si voievod a toata Italia; si, nestiind ca este crestin, l-a trimis sa munceasca pe crestinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urma a zis catre Victor: "Eu stiu prea bine, o, voievodule, ca tu esti crestin precum si maica ta si Iosi, fratele tau, sunt crestini, urmatori si ucenici ai Apostolului Petru. Insa te sfatuiesc sa faci ceea ce ti-a poruncit imparatul, adica sa muncesti pe crestini, ca sa nu-ti primejduiesti viata". Iar voievodul Victor a zis: "Eu voiesc sa fac voia lui Hristos, adevaratului Dumnezeu, Imparatul cel ceresc si fara de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron imparatul, ca sa muncesc pe crestini, nici nu voiesc sa aud, dar sa o mai implinesc". Ducele a zis: "Eu te sfatuiesc ca pe un prieten adevarat ceea ce iti este tie de folos; caci daca vei sedea pe divan si vei cerca sa afli pe crestini si ii vei munci, vei face placerea imparatului si vei dobindi si banii crestinilor. Pe langa aceasta, te mai sfatuiesc sa vestesti si maicii tale si fratelui tau, sa nu mai propovaduiasca la aratare pe Hristos si sa nu mai invete pe pagani a se lepada de credinta lor parinteasca, ca sa nu te primejduiesti din cauza lor".

Sfantul Victor a zis catre dansul: "Sa nu-mi fie a face aceasta care zici, adica sa chinuiesc vreun crestin, sau sa iau ceva de la dansul, sau sa sfatuiesc pe maica mea sau pe fratele meu sa nu mai propovaduiasca ca Hristos este Dumnezeul cel adevarat. Dar si eu sunt si voiesc sa fiu propovaduitor al lui Hristos, precum sunt si aceia, si las sa vedem raul care ni se va face". Ducele a zis: "Eu frate te sfatuiesc cele ce-ti sunt de folos, iar tu socoteste ce vrei sa faci". Dupa ce a zis, indata a orbit si, cazand la pamant, a ramas mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicandu-l cei ce stateau de fata, l-au pus pe pat si a ramas trei zile fara glas, neputand grai nicidecum. Iar in a patra zi a strigat cu glas mare: "Unul este cu adevarat Dumnezeu, Dumnezeul crestinilor!" Iar Victor, intrand la dansul, a zis: "Pentru ce ti-ai schimbat asa deodata parerea ta, o! Sebastiane?". Ducele a zis catre dansul: "Caci ma cheama Hristos la dansul o! preadulcele meu Victor". Deci indata a invatat de la dansul credinta in Hristos si s-a botezat; apoi cum a iesit din apa botezului, indata si-a capatat lumina ochilor si a preamarit pe Dumnezeu. Vazand ceilalti slujitori de idoli aceasta preaslavita minune, s-au infricosat ca sa nu patimeasca si ei, necrezand in Hristos, ceea ce a patimit ducele, au alergat toti la Victor si, invatand credinta in Hristos, s-au botezat.

Trecand putina vreme, a ajuns cuvantul acesta la Roma, pana la urechile lui Neron, ca Victor, stratilatul Italiei, si Sebastian, ducele, propovaduiesc ca Petru si Pavel si ca ceilalti apostoli si aduc pe multi pagani la credinta in Hristos; apoi ca Fotinia, mama stratilatului, impreuna cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimisi de dansul in Cartagina sa faca asemenea. Imparatul, auzind acestea, s-a aprins de manie si indata a trimis ostasi in Italia ca sa aduca la Roma toti crestinii care se aflau acolo, barbati si femei, carora li se aratase Domnul mai inainte si le zisese: "Veniti la Mine toti cei osteniti si insarcinati si va voi odihni; deci nu va temeti, caci Eu sunt cu voi si Neron va fi biruit impreuna cu diavolii, prietenii sai". "Dupa aceea a zis catre Victor: "De aici inainte numele tau va fi Fotinos, caci prin tine se vor lumina multi si vor crede in Mine; iar tu intareste cu cuvintele tale pe Sebastian, spre marturisire, caci fericit si bine-i va fi celui ce se va nevoi pana la sfarsit".

Acestea zicand Domnul catre dansii, S-a inaltat la ceruri. S-a descoperit inca si Sfintei Fotinia si i s-au aratat toate cele ce trebuia sa urmeze. De aceea, Sfanta Fotinia indata a si pornit din Cartagina impreuna cu multime de crestini si s-a dus la Roma; toata cetatea Romei, auzind-o propovaduind cu mare indrazneala pe Hristos, s-au tulburat, zicand: "Cine este aceasta care vine aici cu multime?". Apoi a venit la Roma si Fotinos, fiul ei, impreuna cu Sebastian ducele, fiind adusi de ostasii care fusesera trimisi de imparat.

Dar Sfanta Fotinia a apucat si a venit mai inaintea lui Neron, impreuna cu Iosi fiul ei, si cu cealalta multime. Vazandu-i Neron i-a intrebat: "Pentru care pricina ati venit la noi?". Sfanta a raspuns: "Am venit sa te invatam sa crezi in Hristos". Slujitorii imparatului au zis: "Au venit din Italia Sebastian, ducele, si Victor, stratilatul". Neron a zis: "Sa vie inauntru". Si venind ei, a zis catre dansii: "Ce am auzit despre voi?". Sfintii au raspuns: "Cate ai auzit despre noi, o! imparate, toate sunt adevarate". Neron, uitandu-se la dansii salbatic, le-a zis: "Va lepadati de Hristos, ori voiti sa muriti de moarte rea?". Sfintii, ridicandu-si ochii la cer, au zis: "Sa nu fie vreodata, o! Hristoase, Imparate, ca sa ne lepadam de Tine si sa ne despartim de credinta cea intru Tine si de dragostea Ta!". Neron a intrebat: "Cum va numiti voi?". Sfanta Fotinia a raspuns: "Eu m-am numit Fotinia de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile mele, cea dintai care s-a nascut dupa mine se numeste Anatoli, a doua Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintai se numeste Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, si cel de-al doilea, care este cu mine, se numeste Iosi". Neron a zis catre dansii: "Toti v-ati unit si v-ati invoit ca sa fiti munciti pentru Nazarineanul si sa muriti pentru El?" Sfanta Fotinia a raspuns: "Asa ne bucuram noi toti, ne veselim si voim sa murim pentru dragostea Lui".

Atunci tiranul a poruncit sa li se zdrobeasca incheieturile mainilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, rapind pe sfinti, i-au dus la locul de tortura; si si-a intins fiecare mainile, apoi au inceput sa li le zdrobeasca cu ciocanele si, de la al treilea ceas din zi pana la al saselea, s-au schimbat de trei ori cei care ii bateau; iar mucenicii lui Hristos n-au simtit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cat de putin mainile lor. Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslavita minune si a poruncit sa li se taie mainile. Dar, indata slujitorii rapind pe Sfanta Fotinia, legandu-i mainile, au lovit de mai multe ori cu sabiile, deasupra pe nicovala, nereusind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slabit si au cazut ca niste morti. Dar sfanta a ramas nevatamata si multumea lui Dumnezeu, zicand: "Domnul imi este ajutor si nu ma voi teme, de ce-mi va face mie omul".

Deci a inceput imparatul a se nedumeri si a gandi ce sa faca sa biruiasca pe mucenici si sa-i aduca la voia sa. De aceea a poruncit ca pe barbati sa-i bage intr-o temnita intunecoasa, iar pe Sfanta Fotinia, impreuna cu cele cinci surori ale ei, sa le puna intr-o camera de aur, cu masa de aur, scaune de aur, bani multi inaintea lor, podoabe de aur, imbracaminte si briie de aur. Apoi a poruncit si Domninei, fiica sa, sa se duca si ea in camera aceea cu toate roabele ei si sa se uneasca cu sfintele, socotind desertul la minte caci cu amagiri ca acestea va intoarce si va rasturna credinta lor. Caci poruncea sfintelor ca, daca se vor lepada de credinta in Hristos, le va da mangaiere, desfatare si o dragoste ca aceasta si le va darui toate acelea ce se aflau in camera si multe altele; apoi le va invrednici de mare dragoste si cinste. Dar s-a amagit vicleanul, caci sfintele, ca niste cugetatoare de cele ceresti, au defaimat toate acelea ca pe niste gunoaie si n-au voit nici macar sa se uite la ele.

Privind Sfanta Fotinia la fiica imparatului, Domnina, a zis catre ea: "Bucura-te, mireasa Domnului meu!". Iar Domnina a zis si ea catre dansa: "Bucura-te si tu, doamna mea, faclia lui Hristos!". Auzind Sfanta Fotinia pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte si a multumit lui Dumnezeu, a imbratisat-o si a sarutat-o. Apoi invatand-o credinta lui Hristos, cum si pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Si indata fericita Antusa a poruncit Stefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, sa dea saracilor toate podoabele cele de aur si banii care se aflau in camara de aur.

Neron, instiintandu-se de aceasta, a suspinat din adancul inimii si maniindu-se foarte, indata a poruncit sa arda un cuptor sapte zile si sa arunce intr-insul pe Sfanta Fotinia si pe toti cei uniti cu dansa, barbati si femei; si facand ostasii dupa porunca lui, au stat mucenicii trei zile in cuptor. Dupa aceea, socotind tiranul ca acum vor fi arsi in cuptorul cel de foc, a poruncit sa deschida gura cuptorului si, daca vor afla acolo oasele ucenicilor, sa le arunce in riu. Si deschizand ostasii gura cuptorului, au aflat pe toti sfintii intregi si nevatamati, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu. Deci au ramas uimiti de preaslavita minune ca nu s-a apropiat focul de dansii. Auzind aceasta, toti locuitorii cetatii Roma s-au minunat, slavind si ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit sa-i adape cu otravuri aducatoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrajitorul, care a pregatit otravurile, dand mai intai otrava Sfintei Fotinia, care, luand-o, a zis catre vrajitor: "Nu se cadea noua a lua aceasta otrava a ta nicidecum, nici a o bea, fiindca si tu esti necurat; dar pentru ca sa cunosti tu, o! imparate, si tu, o! vrajitorule, puterea Hristosului meu, iata, eu mai intai o beau, in numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, si pe urma o vor bea toti cei ce sunt impreuna cu mine". Bind toti mucenicii otrava, au ramas nevatamati, cu puterea lui Hristos, ca si cum n-ar fi baut nimic. Iar vrajitorul, vazand toate acestea, s-a spaimantat si, cautand la Sfanta Fotinia, a zis: "Am pregatit o otrava puternica si de o veti bea si pe aceasta si, nu veti pati nimic, voi crede si eu in Dumnezeul vostru". Si aducand-o, a dat-o lor si, bind-o, toti mucenicii au ramas nevatamati. Vazand vrajitorul aceasta, a ramas uimit si indata adunand toate cartile sale vrajitoresti, le-a aruncat in foc si le-a ars; apoi, crezand in Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar imparatul, instiintandu-se de aceasta, a poruncit ostasilor si rapindu-l din mijlocul sfintilor, l-au scos afara de zidurile cetatii Roma si i-au taiat capul cu sabia. Si asa, fericitul Teoclit, mai inainte decat ceilalti, a luat cununa muceniciei.

Atunci Neron cel fara de lege a poruncit sa le taie venele tuturor sfintilor, impreuna cu ale marei mucenite Fotinia. Si cand ostasii le taiau venele mucenicilor, ei batjocoreau si rideau de imparat si de zeii lui, ca de niste neputinciosi. Iar tiranul, vazand pe marturisitori, ca intru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit sa topeasca plumb si sa-l amestece cu pucioasa si, cand va clocoti, sa-l toarne in gura Sfintei Fotinia si pe spatele celorlalti sfinti. Dupa ce slujitorii au indeplinit porunca imparatului si au varsat pe spatele mucenicilor plumbul clocotind, toti sfintii au strigat: "Multumim Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, caci cu plumb clocotit ai racorit inimile noastre ca si cum ar fi fost insetate de o mare arsita". Iar Neron, auzind aceasta, s-a spaimantat si a poruncit sa-i spanzure si sa strujeasca fara mila trupurile lor si sa le arda cu faclii aprinse; dar cu cat ii muncea mai mult, cu atat se imputerniceau in dumnezeiescul dar si proslaveau pe Dumnezeu.

Iar ticalosul si desertul de minte Neron, socotind ca va birui pe sfinti cu muncile, a poruncit sa amestece cenusa cu otet tare si sa-l toarne in nasurile lor si, aceasta facandu-se, sfintii mucenici au zis ca li se pare mai dulce decat mierea si fagurul. Iar tiranul s-a maniat foarte si a poruncit de a oprit pe sfinti si i-a inchis intr-o temnita intunecoasa si necurata, plina de serpi veninosi. Dar sfintii laudau si slaveau pe Dumnezeu, iar fiarele cele otravitoare, din temnita, toate au murit si duhoarea cea rea s-a prefacut in mireasma neasemanata, iar intunericul s-a prefacut in lumina prea stralucita. Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat in mijlocul sfintilor si a zis catre dansii: "Pace voua!" Apoi, apucand de mana pe Sfanta Fotinia a ridicat-o sus si a zis: "Bucurati-va totdeauna, caci Eu cu voi sunt in toate zilele vietii voastre". Si indata, cu cuvantul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor si, vazand pe Domnul, s-au inchinat Lui; iar El, binecuvantandu-i, a zis: "Imbarbatati-va si va intariti". Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfintilor au iesit ca niste solzi si s-au facut sanatosi, asa cum erau mai inainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit ca sfintii sa ramana in temnita trei ani, ca sa patimeasca acolo inauntru tot felul de chinuri si asa sa moara cu moarte rea.

Iar dupa trei ani, avand imparatul un slujitor al sau inchis in temnita aceea, a trimis oamenii sai ca sa-l scoata. Deci, ducandu-se trimisii in temnita, au vazut pe mucenici ca erau vii si sanatosi si au spus imparatului ca galileenii care au fost orbiti de el, acum vad si sunt sanatosi, iar temnita este plina de lumina si de buna mireasma negraita, incat s-a facut ca o casa sfanta, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo alearga multime de oameni si cred in Dumnezeul lor si sunt botezati de dansii.

Auzind acestea, Neron si-a iesit din minti si, trimitand ostasi, i-a adus inaintea sa si a zis: "Au nu v-am poruncit voua sa nu mai propovaduiti in numele lui Hristos? Deci cum il propovaduiti in temnita? Pentru aceasta eu voiesc sa pun asupra voastra multe si grele munci". Iar sfintii au zis: "Orice voiesti fa, dar noi nu vom inceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum ca este Dumnezeu adevarat si facatorul tuturor". Dar cu aceasta s-a aprins tiranul la manie si a poruncit sa rastigneasca pe sfinti cu capetele in jos si sa strujasca trupurile lor trei zile, pana se vor dezlega incheieturile lor. Facand aceasta, salbaticii si neomenosii slujitori i-au spanzurat si i-au lasat alte patru zile, punand strajeri sa-i pazeasca. Dupa aceea, ducandu-se sa vada daca mai traiesc inca, cum i-au vazut spanzurati au orbit. Iar ingerul Domnului, pogorandu-se din ceruri, a dezlegat pe sfinti si, sarutandu-i, i-a facut sanatosi de toate ranile lor. Atunci Sfintei Fotinia, facandu-i-se mila de orbirea slujitorilor, a facut rugaciune catre Dumnezeu pentru ei si indata si-au luat iarasi lumina ochilor lor si crezand in Hristos, s-au botezat.

Instiintandu-se tiranul de acestea, a poruncit sa jupuiasca pielea de pe Sfanta Fotinia si in vremea ce o jupuiau, sfanta canta: "Doamne, cercetatu-m-ai si M-ai cunoscut". Dupa ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o in riu, iar pe sfanta au aruncat-o intr-un put sec. Dar la ceilalti mucenici: Sebastian, Fotinos si Iosi, le-au taiat madularele cele nascatoare si le-au aruncat la ciini; i-au jupuit si pe ei de piele si-au aruncat-o in riu, iar pe dansii i-au aruncat intr-o baie veche. Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei Fotinia, punandu-le inaintea lui, a poruncit sa le taie mai intai sanii, dupa aceea le-a jupuit si pe ele de piele. Insa, cand s-au pus slujitorii sa jupoaie si pe Sfanta Fotida, ea nu a primit sa fie tinuta de cineva; ci a stat singura cu mare vitejie si barbatie, si au jupuit pielea de pe trupul ei, incat s-a minunat si tiranul de rabdarea ei. Dupa acest chin, prea inrautatitul a gasit si o alta tortura pentru ea, grea si pierzatoare, caci a poruncit si a plecat doua varfuri de copaci, care erau in gradina lui, si au legat pe Sfanta Fotida de cele doua varfuri. Apoi le-a slobozit indata si sfanta s-a rupt in doua parti si astfel si-a dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzatorul sa taie si pe ceilalti mucenici cu sabia. Iar pe fericita Fotinia, scotand-o din putul acela, a inchis-o in temnita.

Dar ea, fiindca a ramas singura si nu s-a incununat cu cununa marturisirii impreuna cu ceilalti marturisitori, se mahnea si ruga pentru aceasta pe Dumnezeu, care s-a aratat ei si, pecetluind-o cu semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci de trei ori, a facut-o sanatoasa de toate ranile ei. Si dupa multe zile, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu, si-a dat in mainile lui cinstitul si sfantul ei suflet. Si astfel s-au dus toti catre Dumnezeu cel dorit de dansii si au dobindit imparatia cerului, careia dea Dumnezeu ca si noi sa ne invrednicim prin rugaciunile lor. Amin.

.