Sfantul Prooroc Osea

Sfantul prooroc Osea era fiul lui Veriin de la Valemot, din semintia Isahar, barbat temator de Dumnezeu. In acea vreme multi din poporul lui Israel, abatandu-se de la Dumnezeu si uitand facerile de bine si minunile Lui, se inchinau idolilor, iar el slujea lui Dumnezeu, Celui ce a facut cerul si pamantul si Care a scos pe parintii lor din Egipt cu mana tare; ii invata pe oamenii cei rataciti de la adevar si ii intorcea prin sfaturile sale cele intelepte la stramoseasca dreapta credinta. Umplandu-se de Duh Sfant, mult a proorocit pentru Israel si pentru venirea lui Hristos si invierea Sa, precum se vede in cartea lui. Pentru ca a scris proorocestile sale cuvinte, insumand paisprezece capete care se socotesc in Sfanta Scriptura ca fiind graite prin Sfantul Duh.

 

Osea a vietuit ani indelungati, cu 822 de ani inainte de nasterea lui Hristos. Iar numele lui se tilcuieste: mantuitor, pazitor sau umbritor. A murit intru batranete adanci si cinstite si a fost ingropat cu pace in pamantul sau.

Sfantul Mucenic Andrei Criteanu

Dupa prigoanele cele multe in care s-a varsat sangele sfintilor mucenici pentru marturisirea dumnezeirii si a intruparii lui Iisus Hristos, fiind urmariti de imparatii si de domnii cei necredinciosi; cand Biserica lui Dumnezeu, ca un pamant bine roditor, adapandu-se cu cinstitul sange al robilor Domnului, se latise in toate marginile pamantului si acum se facuse pace si unire in casa Domnului si inflorea dreapta credinta; cand se inmulteau intre popoare obiceiurile cele bune, se pazeau poruncile Domnului si credinciosii mergeau din putere in putere, aflandu-se in toate bunatatile, atunci diavolul, zavistuind si vrand acum sa aduca pe oameni spre lepadarea de Hristos - nu la vedere precum lucrase mai inainte, ci cu mestesug, sub chipul rivnei pentru Dumnezeu, a ridicat lupta impotriva icoanelor, ca oamenii, lepadandu-se de sfanta icoana a lui Hristos, pe Insusi Hristos sa-L lepede, pentru ca cinstea ce se face icoanei se urca spre Acela a Carui fata este inchipuita pe icoana.

 

Diavolul, potrivnic mantuirii omenesti, a indemnat pe imparatul Constantin - nu cel ce a fost asemenea cu apostolii si a luminat lumea cu credinta lui Hristos, ci pe altul cu acelasi nume, care a fost numit Copronim, pentru ca a spurcat mai intai scaldatoarea botezului sau, iar dupa aceea Biserica lui Hristos, cu paganescul sau eres - pe acela l-a ridicat diavolul, zicandu-i ca nu se cade ca crestinii sa se inchine icoanelor si sa le cinsteasca, caci aceasta este inchinarea de idoli. Nechibzuitul n-a inteles ca unde este lucru rau, vatamator de suflet si oprit, acolo si icoana lucrului aceluia este rea, vatamatoare de suflet si oprita, iar unde este lucru bun, folositor si neoprit, acolo si icoana lucrului aceluia este buna, folositoare si neoprita. Rai sunt zeii paganilor si vatamatori de suflet si este oprit a-i cinsti pe ei, deci si icoanele lor sunt rele si vatamatoare de suflet si Legea lui Dumnezeu a oprit a le cinsti pe ele. Bun este Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos si buni sunt robii Lui si ne sunt noua foarte folositori de suflet si nu numai ca nu ni se opreste, ci ni se porunceste sa cinstim pe Dumnezeu si pe sfintii Lui, precum a zis David: "Iar mie imi sunt foarte cinstiti prietenii Tai, Dumnezeule". Deci si icoanele Domnului si ale cinstitilor Lui prieteni, catre care a grait: "voi sunteti prietenii Mei", sunt bune si foarte folositoare de suflet si suntem datori a le cinsti, stiind ca cinstea cea adusa icoanelor trece asupra celui inchipuit pe icoana.

Nebunul si nelegiuitul imparat, neintelegand aceasta, a trimis porunca prin toate tarile stapanirii sale ca sa fie aruncate icoanele din casele Domnului si sa nu indrazneasaca cineva sa tina in casa sa icoane. Si ii ingrozea cu infricosate chinuri si cu moarte pe toti cei ce nu vor voi sa se supuna poruncii lui. Era mare necaz, mihnire si stramtorare in Biserica lui Dumnezeu. Multi din cei credinciosi, temandu-se de amenintarile cele infricosatoare ale imparatului, fugeau si se ascundeau, cetatile erau pustii si popoarele fugeau prin pustietati, iar cei ce ramaneau, unii se supuneau poruncii imparatului si se lepadau de inchinarea icoanelor, iar altii, tinandu-se cu strasnicie de invataturile Sfintilor Parinti, se impotriveau cu indrazneala luptatorilor de icoane si erau in multe feluri chinuiti; puteai sa vezi inchisorile, temnitele si gropile cele adanci, pline, nu de tilhari, nici de hoti, nici de alti facatori de rele, ci de episcopi, de preoti, de calugari si de alte popoare dreptcredincioase.

In acea vreme era in insula Creta, care acum se numeste Candia, un oarecare om, cu numele de Andrei, care era inca din copilarie temator de Dumnezeu. El a parasit lumea aceasta si slava ei, toate el le-a defaimat si nu le-a socotit si, luandu-si crucea, petrecea o viata stramtorata, care ducea spre cer si pe multi ii atragea in aceasta viata placuta lui Dumnezeu. Auzind Andrei ca in Constantinopol nelegiuitul Copronim chinuia pe multi sfinti pentru noua invatatura eretica si hulitoare impotriva icoanelor, s-a aprins cu rivna credintei si a dragostei de Hristos si, sculandu-se, a mers la Constantinopol, netemandu-se de nimic. Acolo cu barbatie si indrazneala mare invata pe fata poporul ca sa nu se lase inselat de cuvintele imparatului si de invatatura lui cea eretica. Pe cei ce ramaneau in credinta, in marturisirea cea adevarata si in rabdarea chinurilor, ii destepta.

Andrei, vazand ca marturisitorii lui Hristos sufereau chinuri pentru cinstirea sfintelor icoane - caci, dupa porunca imparatului, unii erau batuti cumplit cu vane de bou, altii erau arsi cu foc, unora li se scotea ochii si li se taia limba, iar altora li se taiau mainile si picioarele - si neputand sa rabde mai mult, a alergat in biserica Sfantului Mucenic Mamant, unde era mandrul imparat cu toata multimea boierilor si curtenilor sai si, trecand printre oameni in adunarea cea mare a poporului, Andrei a ajuns la imparat. Stand inaintea lui cu inima curajoasa, a strigat cu glas mare, zicand: "Pentru ce, o, imparate, te numesti crestin si sluga a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci in picioare si robilor Lui le faci multe rautati?!"

Dupa ce a terminat de grait, imparatul a poruncit sa fie prins si indata, repezindu-se slujitorii, l-au apucat cu mainile lor ucigase, unii de cap, altii de maini, iar altii de umeri si de haine si, aruncandu-l la pamant, l-au batut, tarandu-l si calcandu-l cu picioarele. Imparatul, vrand sa se arate milostiv, a poruncit sa inceteze de a-l mai bate. Si, iesind din biserica, l-au dus pe Andrei la imparat si acesta a inceput a grai cu el : "De unde, ii zise, ai indrazneala aceasta, caci fara rusine ai venit sa-mi graiesti de rau in fata? Oare din nebunie, oare din vreo parere, sau pentru aceea ca sa fii stiut de mine?" Iar Andrei a raspuns: "Nu din nebunie fac aceasta, nici din parere, nici pentru o slava desarta te caut, pentru ca toate acestea pe care tu le ai in lume eu ca pe un vis le-am defaimat si ca fumul le-am socotit. Eu am auzit de invatatura ta cea rea, cum ca surpi cinstea sfintelor icoane si prigonesti Biserica lui Dumnezeu dreptcredincioasa si pentru aceasta rivna casei lui Dumnezeu m-a mancat pe mine si am venit de departe aici sa te sfatuiesc pe tine, sau sa mor pentru Hristos. Caci daca insusi Dumnezeul meu a murit pentru mine, apoi eu, chipul Lui fiind, oare nu pot sa mor pentru icoane?" Iar imparatul i-a zis: "La voi este acea indracire si nebunie a mintii voastre desarte ca sa dati lemnului, vopselelor si pietrei slava vesnicului Dumnezeu si nu ascultati ceea ce a poruncit El prin Moise: de a nu face chip cioplit, nici orice alta asemanare. De unde, dar, creste in voi aceasta nebunie, ca va impotriviti adevarului, pe care singuri il vedeti si singuri pe voi va dati pierzarii? Sa ma crezi ca nu pentru adevar, nici pentru Hristos, ci numai pentru indrazneala si impotrivirea cea fara de rusine te voi chinui". Iar Sfantul Andrei, neputand suferi hula aceasta, i-a zis: "O, cap sec, oare nu pentru Hristos patimeste cel ce patimeste pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la acela a carui este icoana? Pentru ce voi pedepsiti cu moarte cumplita pe cei ce nu cinstesc stilpii si chipurile voastre cele imparatesti? Iar voi, care sunteti azi si maine pieriti ca praful, vreti sa fiti cinstiti intru chipurile voastre, apoi nu este mai mare pacat sa va porniti impotriva chipului lui Hristos? Caci necinstea facuta chipului lui Hristos este necinstea facuta insusi lui Hristos, pe al Carui chip il reprezinta!"

Cand voia Sfantul Andrei sa-i tilcuiasca ce chipuri a poruncit Dumnezeu prin Moise sa nu se faca - pe care omul le-ar fi avut in loc de Dumnezeu - nu l-a lasat imparatul sa mai graiasca, zicandu-i: "Daca imparatii se manie pe chipurile lor, cu mult mai mult pentru aceea, daca cineva de fata ar indrazni sa graiasca asupra lor cu limba asa de rea". Si indata a poruncit ca sa fie dezbracat si batut fara mila. Iar cand sfantul rabda bataia cu barbatie, a inceput imparatul sa-l amageasca cu momeli, ca sa se supuna paganestii porunci. Dar Sfantul Andrei, ridicandu-si ochii spre cer, a zis: "Dumnezeule, scapa-ma, sa nu ma lepad de Hristos, Care este zugravit pe sfanta Lui icoana. Mai de folos iti era tie, imparate, ca sa te indeletnicesti cu lucruri ostasesti si sa randuiesti poporul, decat sa gonesti pe Hristos si pe robii Lui". Imparatul, manios, a poruncit ca iarasi sa fie batut, incat se inrosea pamantul cu sangele lui. Unii, care se asemanau imparatului, aruncau pietre asupra lui Andrei, incat i-au spart gura si i-au sfaramat coastele. Apoi, dupa ce l-au chinuit multa vreme, l-au aruncat pe sfant in temnita, unde, stand catva vreme, intarea in dreapta credinta pe credinciosii care veneau la dansul. Dupa aceasta imparatul a poruncit ca iarasi sa fie scos si sa fie chinuit, innoindu-i ranile cele dintai; si facandu-se aceasta, cadea carnea de pe el. Iar mai pe urma, legandu-l de picioare, a poruncit chinuitorilor ca sa-l tarasca prin cetate, pana la locul unde se pedepseau facatorii de rele si apoi sa-l ucida acolo. Pe cand sfantul era tarat astfel prin targ, un oarecare om dintre eretici, care adusese in targ peste de vanzare, fiind instiintat de pricina rabdarii lui si fiind indemnat de diavol, a apucat securea si degraba a taiat picioarele mucenicului si in felul acesta i s-a scurtat mult chinuita lui alergare, pentru ca indata a murit din pricina acelei dureri. Iar trupul lui a fost aruncat in prapastie intre trupurile talharilor si a zacut acolo mai mult de douasprezece saptamani. Prin porunca lui Dumnezeu, adunandu-se din diferite parti cei chinuiti de duhuri necurate, au scos trupul sfantului din prapastie si dintre starvuri, punandu-l la loc sfintit si indata, drept rasplatire, au castigat tamaduire. Multi altii s-au vindecat la mormantul sfantului cu rugaciunile lui, pentru ca are indrazneala catre Dumnezeu si se roaga pentru noi toti, stand cu sfintii inaintea scaunului Domnului, in veci. Amin.