Patimirea Sfintilor Mucenici Agatopod diaconul si Teodul citetul

 

  

Pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximiam, paganii imparati ai Romei, erau in Tesalonic doi clerici bisericesti placuti lui Dumnezeu, Agatopod si Teodul. Agatopod era cu randuiala diacon, batran de ani si foarte intelept, impodobit cu caruntete, iar Teodul era citet, tanar si frumos la fata, fiind in anii tineretii si vietuind in curatie si fara de prihana, fiu al unor cinstiti parinti crestini, care avea frati dupa trup, pe Capiton, Mitrodor si Filostorghie, toti desavarsiti dreptcredinciosi catre Dumnezeu. Chiar mai inainte de nevointa patimirii, fericitul Teodul a luat semn de la Dumnezeu pentru cununa marturisirii ce avea sa o castige. Pentru ca intr-o noapte, odihnindu-se, i se parea in vedenia visului ca ia in mana sa un lucru de la o persoana cinstita.

   

Deci, desteptandu-se din somn, a gasit in mainile sale un inel foarte frumos, nestiind din ce fel de materie era lucrat, avand pecete cu inchipuirea Sfintei Cruci, care era semnul patimirii pentru Iisus Domnul, Cel ce a patimit pe Cruce pentru noi.

Cu inelul acela tanarul cel sfant tamaduia toate bolile intre oameni si numai daca intimpina Teodul, care purta inelul acela, pe cineva din cei bolnavi, indata fugea boala de la cel neputincios si i se dadea sanatate, si pentru aceasta multi dintre elini se intorceau catre Hristos.

   

Dupa aceea, paganii imparati au ridicat prigonire asupra crestinilor si au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii sa se inchine idolilor celor facuti de maini omenesti, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Acea porunca a mers si la Tesalonic si se puneau inainte la priveliste uneltele cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii imparatesti. Multi din credinciosi fugeau sa se ascunda, oriunde puteau. Unii alergau voiosi la munci, iar altii, fiind neputinciosi, temandu-se de ingrozirile cele de moarte, se lipeau de pagani si mancau din jertfele cele idolesti, iubind aceasta desarta viata mai mult decat cea fara de moarte; si, fugind de muncile cele de scurta vreme, isi pregateau moartea cea vesnica si pierzatoare.

   

Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, insa se biruia si se rusina de cei viteji la suflet si tari ostasi ai lui Hristos, precum si de acesti doi sfinti, adica de Agatopod si Teodul, pentru ca acestia in vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petreceau in casa lui Dumnezeu totdeauna. Ziua si noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru Sfanta Biserica, care era in primejdii si asteptau sa-i duca la munci. Dar, instiintandu-se ostasii, i-au prins si i-au aruncat in temnita. Pe atunci era in Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, intr-una din zile, sezand la judecata a poruncit sa puna inainte la cercetare pe marturisitorii lui Hristos, pe Agatopod si Teodul. Iar aceia, fiind chemati, mergeau cu veselie ca la un ospat, tinandu-se de maini unul de altul, cu fetele luminoase, cu sufletele viteze si cu mare glas si cu indrazneala strigau: "Suntem crestini!" Si astfel au stat inainte la judecata tiranului.

   

Vrand tiranul mai intai pe cel tanar sa-l vaneze cu amagirile sale, a poruncit ca sa se departeze toti si pe Agatopod sa-l duca de acolo, iar lui Teodul, chemandu-l mai aproape de sine, i-a zis prieteneste: "Asculta-ma, o, tanarule, rogu-te, leapada acea noua amagire crestineasca si apropie-te de legile cele vechi, ca sa nu te lipsesti rau de viata ta". Iar Sfantul Teodul, cu fata vesela, i-a raspuns: "Eu de mult am scapat de toata amagirea si ratacirea, iar pentru tine, care ai iubit desertaciunea, ma tem foarte mult ca sa nu cazi in moartea cea vesnica". Aceasta zicand sfantul, nu s-a maniat ighemonul, ci in tot chipul il amagea, uneori fagaduindu-i daruri, iar alteori cinste, ca sa se apropie la inchinarea de idoli. Si statea acolo un slujitor al lui Die, anume Zenos. Acela a zis catre sfantul: "Daca darurile si cinstirile nu te pleaca spre jertfa, apoi muncile te vor sili, ca sa te supui imparatestilor porunci".

   

Mucenicul a raspuns aceluia: "Ingrozirile muncilor nu pot deloc sa ma infricoseze si cat de putin nu pot sa ma plece la voia voastra". Faustin iarasi il sfatuia si ii zicea: "Au nu este mai buna viata cea cinstita, decat moartea cea cumplita?" Sfantul Teodul a raspuns: "Cu adevarat si eu am cunoscut aceasta, ca mai buna este viata decat moartea, si mi-am pus in minte sa trec cu vederea aceasta viata muritoare de putine zile pe pamant, ca sa ma fac partas vietii celei fara de moarte si bunatatilor ceresti celor vesnice. Drept aceea, munceste-ma cu focul si cu bataile si vei cunoaste ca trupul care se munceste este stricacios si pieritor, iar sufletul cel intelegator fiind nestricacios, prin munci despartindu-se mai degraba de trup, mai mult se va veseli in viata cea fara de sfarsit". Zis-a ighemonul: "Spune-mi, te rog, cine este mijlocitorul acestui mare bine, pentru a carui dragoste ti-ai ales bataile si moartea, a le trece cu vederea astazi de voie".

   

Sfantul Teodul a raspuns: "Dumnezeu, Cel ce a incuiat toate cu legile cele firesti, si Fiul Sau, Iisus Hristos, Cuvantul Tatalui, cu a Carui Cruce insemnandu-ma din pruncie, pana la sfarsitul vietii mele nu ma voi parasi de insemnarea Lui; ci, mai degraba prin muncile tale ma voi desparti de trup, decat de Crucea lui Hristos; pentru ca sunt sluga credincioasa a Stapanului meu si nu ma infricosez nici de foc, nici de uneltele de munca".

   

Faustin ighemonul, minunandu-se de o barbatie si indrazneala ca aceea a Sfantului tanar Teodul, a poruncit sa-l duca departe, la un loc deosebit, iar Sfantul Agatopod, chemandu-l la sine, i-a zis: "Inchina-te zeilor nostri, caci Teodul, care a fost mai inainte in inselaciune, acum a fagaduit sa se inchine lor si sa aduca impreuna cu noi jertfa". Iar Sfantul Agatopod, cunoscand amagirea ighemonului, a raspuns: "Si eu cu sarguinta si cu bucurie, dupa cuvantul lui Teodul, voi aduce jertfa adevaratului Dumnezeu si Fiului Sau, Iisus Hristos. Pentru ca acelui Dumnezeu a fagaduit Teodul sa-I aduca jertfa de buna mireasma". Faustin la randul lui a zis: "Nu acelora pe care tu ii numesti, ci celor doisprezece zei care tin lumea a fagaduit Teodul sa le jertfeasca".

   

Iar Sfantul Agatopod, clatinand putin din cap, a zis: "Oare dumnezei numesti pe aceia care din materii stricacioase i-a inchipuit mesterul dupa asemanarea omeneasca? Oare dumnezei sunt aceia, pe care i-au facut oamenii cu mainile lor si ca unor mai buni si mai mari decat ei fara de minte au legiuit sa le slujeasca? Oare dumnezei sunt aceia, care, daca voieste cineva sa-i rastoarne si sa-i sfarime pe dansii, nu pot sa se impotriveasca, nici sa se apere pe ei? Care nu vad cu ochii, nici nu umbla cu picioarele si nici o simtire oarecare nu au in ei? Oare dumnezei sunt aceia, pe care ii cred elinii ca aveau oarecand suflet viu si spun despre dansii ca fac preaurate lucruri desfranate, iar acum pe aceia cioplindu-i, intr-un ban sau in patru, ii vand mesterii? Oare eu jertfa ce se cuvine Atotputernicului Dumnezeu sa o aduc nevrednicilor si necuratilor ce sunt socotiti de tine ca dumnezei ai vostri? Oare cantare sa cant idolilor celor surzi?"

   

Unele ca acestea graind sfantul, boierii ce stateau inaintea ighemonului s-au temut ca nu cumva si ceilalti crestini care erau adusi la ispitire, prin cuvintele lui Agatopod, sa se intareasca in credinta. Deci, indata a poruncit ca impreuna cu Teodul sa-l duca in temnita. Si fiind dusi sfintii, popor mult urmandu-le, in multe feluri ii suparau pe dansii, vazandu-i ca se sarguiesc spre mai bine. Pentru ca unii, milostivindu-se de tineretile lui Teodul, se sileau, prin multe si indemnatoare cuvinte, sa-l intoarca de la socotinta lui cea neschimbata; iar altii, vazand cinstitele carunteti ale lui Agatopod, cu glas ca de sfatuire strigau catre el: "Oare si tu, Agatopoade, ai minte copilareasca, de nu cunosti cele ce iti sunt de folos vietii tale?" Iar sfintii, neraspunzand nimic poporului, mergeau.

   

Sosind la temnita, s-au rugat lui Dumnezeu cu liniste si s-au alaturat celor inchisi, care erau tinuti acolo din diferite pricini. Iar la miezul noptii, prin oarecare vedenii dumnezeiesti, s-au intarit si s-au desteptat bucurosi, chemand pe Iisus, Mantuitorul tuturor. Dupa aceea, spalandu-si mainile si fata cu apa curata si plecandu-si capul si genunchii la pamant, cu un glas au inaltat rugaciune lui Dumnezeu, zicand:

   

"Dumnezeule, Facatorule si Atoatestiutorule, pierzatorul adancului, Cel ce ai facut lumea aceasta vazuta si ai randuit alergarea cea neincetata a cerului, ca intru dansa soarele pe toate sa le lumineze ziua, iar luna sa alunge intunericul cel de noapte cu stralucirea sa, si amandoi sa slujeasca impreuna cu stelele la iesirea celor ce se nasc pe pamant; Cel ce ai dat pamantului sa nasca fiinte, iar adancului marii, nastere de pesti, pasarilor, loc in vazduh, ca marea sa slujeasca omului celui zidit de Tine, prin ale sale daruri, iar vazduhul, prin cantarea pasarilor, sa aduca cantare placuta Tie, apoi pamantul, scotand cu indestulare neamului omenesc roduri de multe feluri, Tie, Stapanului tuturor, sa-Ti inalte multumire prin gurile omenesti; Tu pe neamul nostru, cel ce a facut faradelege si de la poruncile Tale s-a departat si in betii si desfranari a cazut, nu l-ai lasat sa piara pana in sfarsit, nici ai eliberat pe diavol sa orbeasca faptura cea intelegatoare si sa o duca pana la iad, ci, dand uitarii greselile omenesti si, prin milostivire plecandu-Te, ai trimis la oameni de pe scaunul ceresc pe Unul nascut Fiul Tau, Care, firea omeneasca primind-o, pe a Sa nestricaciune sa o amestece cu a noastra stricaciune si cuvantul Tau, Cel ce petrece cu Tine pururea, prin Care toate s-au facut, pe cei rataciti in nedreptati sa-i intoarca iarasi la calea cea dreapta. Pentru ca Tu cu Fiul si Fiul cu Tine si cu Sfantul Duh, privind spre toata lumea, cu minunile Tale cele preaslavite pe cei necredinciosi i-ai adus la sfanta credinta. Tu, Fiule al lui Dumnezeu, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, l-ai inviat pe Lazar cel mort de patru zile cu cuvantul, biruind legile firii si ale mortii. Tu, prin tina cea pusa pe ochii lui, ai luminat pe omul cel orb din nastere, precum si altadata acelei femei ce-i curgea sange, cand s-a atins de hainele Tale, indata i-ai dat tamaduire, asemenea si pe slabanog facandu-l sanatos, i-ai poruncit sa-si poarte patul sau.

   

Deci, si acum, o, Dumnezeule, binevoieste spre insotirea noastra si ne intareste cu putere de sus, ca prin ajutorul Tau suferind cu vitejie muncile paganilor, sa putem trece la cereasca Imparatie".

   

Astfel rugandu-se sfintii, cei ce erau legati impreuna cu dansii, care pentru ucideri sau desfranari erau tinuti acolo, lepadand frica mortii celei trupesti, degraba au cazut la picioarele sfintilor, cerandu-si iertare de greselile lor si scapare din moartea cea sufleteasca. Iar poporul care era afara, stricand incuietorile temnitei a intrat inauntru si asculta cu dulceata si cu mirare cuvintele ce ieseau din gurile robilor lui Dumnezeu. Vazand-o aceasta Evpsihie, mai marele curtii Tesalonicului, cel mai osardnic slujitor al diavolului, a alergat degraba la ighemon, spunandu-i ca multi vor lasa slujba zeilor daca acei doi crestini care se tin legati in lanturi nu vor fi pierduti. Si s-a tulburat ighemonul de manie si indata a trimis ostasi ca sa aduca la dansul pe batran si pe tanar si i-a pus inainte la nedreapta judecata pe robii lui Hristos.

   

Deci, uitandu-se ighemonul catre Sfantul Teodul, a zis: "Oare nu stii ca cu dreptate este a asculta poruncile imparatilor ce stapanesc lumea?" Sfantul Teodul a raspuns: "Pe cele ce le porunceste Stapanul cerului si al pamantului, pe acelea cu adevarat trebuie a le asculta mai intai si cu lucrul a le implini, ca acesta este lucru dreptcredincios, iar cele ce poruncesc imparatii cei vremelnici, numai acele porunci care vor fi drepte si nepotrivnice cerescului Facator este bine a le asculta, iar de sunt nedrepte, apoi nicidecum nu se cade a le asculta pe dansele".

   

Faustin ighemonul a zis: "Spune-mi mie, cine a facut cerul?" Raspuns-a Sfantul Teodul: "Dumnezeu Atottiitorul si Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care este Cuvantul Tatalui". Zis-a Faustin: "Oare Acela este, pe Care, muncindu-L cu munci preacumplite iudeii, L-au rastignit?" Raspuns-a mucenicul: "Acela este, pe Care L-au rastignit evreii si a patimit de voie pentru noi; Care, dupa aceea, a inviat din morti cu puterea dumnezeirii Sale si Care, ca un biruitor al mortii, a fost vazut inaltandu-se la cer, de unde iarasi va veni ca sa judece pe cei necredinciosi". Dupa aceea Faustin a zis: "Dar pentru ce zeilor nostri nu voiesti sa le aduci jertfe?" Sfantul raspunse: "Nu este mai bine a aduce jertfe Aceluia de care sunt ziditi facatorii idolilor, decat idolilor celor facuti? Cu adevarat este mai bun Ziditorul decat zidirea".

   

Atunci Faustin ighemonul a poruncit sa dezbrace de haine pe Sfantul Teodul cel tanar si sa-l goleasca spre muncire. Iar crainicul striga: "Jertfeste zeilor si vei scapa!" Dar mucenicul graia catre muncitor: "Hainele de pe trup mi le-ai luat, dar credinta catre Dumnezeul meu nu o vei putea lua in veci de la mine". Graind astfel sfantul cu libertate si defaimand muncile, numindu-i pe imparati tirani de multe ori, ighemonul a poruncit ca inaintea fetei lui Teodul sa-i puna sa jertfeasca idolilor pe cei care au fost mai inainte crestini si care, fiind biruiti de munci, s-au inchinat idolilor. Acest lucru vazandu-l Sfantul Teodul, il durea inima pentru cei biruiti si cazuti; iar catre ighemon graia: "Pe cei neputinciosi i-ati biruit, iar pe ostasii cei tari ai lui Hristos nicidecum nu puteti sa-i biruiti, chiar de veti afla munci si mai mari, dar sa stii, ighemoane, ca aceste munci pe care le-ai gatit asupra noastra sunt putine si vrednice de ris. Deci sa afli mai cumplite munci, ca sa cunosti cat de mare este credinta si dragostea noastra catre Dumnezeu".

   

Dupa aceasta ighemonul a poruncit Sfantului Teodul ca sa aduca cartile crestinesti la judecata. Iar sfantul a raspuns: "Daca as fi stiut ca, cunoscand desertaciunea inchinarii idolesti, o vei lepada si vei voi a te intari in adevarul dreptei credinte, apoi ti-as fi adus cartile proorocesti si apostolesti. Dar, de vreme ce stiu ca gandesti viclesug, nu-ti voi da in maini dumnezeiestile daruri". Faustin zise: "Nu te voi cruta, zdrobindu-ti trupul si dandu-l fiarelor spre mancare, daca nu ma vei asculta degraba".

   

Sfantul raspunse: "Iata trupul meu sta inaintea muncilor, iuteste-te asupra lui precum voiesti si munceste-l mai cumplit decat ingrozirile cele graite de tine, dar eu nu voi da paganilor spre batjocura sfintele carti". Atunci ighemonul, voind sa infricoseze pe mucenic, a poruncit sa-l duca la moarte, socotind ca, vazand pedeapsa de moarte, se va teme si se va supune vointei lui. Deci fiind scos la locul de schin, cand a vazut Sfantul Teodul sabia asupra sa, a strigat catre Dumnezeu: "Slava Tie, Dumnezeule, Tatal Domnului meu, Cel ce a binevoit a patimi pentru noi. Iata, cu darul lui Hristos, vin si eu catre Tine, murind pentru Tine cu osardie!" Zicand aceasta, si-a plecat capul sub sabie, dar nu l-a taiat; pentru ca, afland ighemonul ca Sfantul Teodul doreste taierea de sabie, ca pe o cununa de veselie, a poruncit sa-l intoarca intreg.

   

Intr-acea vreme ighemonul ispitea pe Sfantul Agatopod, intrebindu-l si zicand: "Ce fel de viata ai?" Sfantul raspunse: "Aceea pe care o are si Teodul". Ighemonul zise: "Ce fel de impartasire ai cu Teodul? Oare vreo rudenie oarecare v-a insotit?" Sfantul Agatopod raspunse: "Cu neamul suntem despartiti intre noi, dar cu credinta si cu obiceiul suntem uniti, si pe cat ne deosebim cu neamul, pe atat ne unim cu duhul". Ighemonul zise: "Vad ca amandoi va sarguiti la o munca, pentru ca aceasta o spun cuvintele voastre". Sfantul Agatopod raspunse: "Daca cu o munca ne ducem din viata aceasta, apoi tot de aceeasi rasplatire ne vom invrednici de la Dumnezeul nostru".

   

Faustin zise: "Nu-ti este rusine tie, fiind batran, sa te amagesti ca un tanar si sa te dai de bunavoie in aratata primejdie?" Sfantul Agatopod raspunse: "Nu ma amagesc nicidecum, nici nu sunt desert de nadejdea in Hristosul meu si pe cat sunt mai batran cu anii, pe atat ma sarguiesc a arata mai multa osardie catre Dumnezeul meu si laud pe Teodul, care sta tare, desi este mai tanar, pentru cinstea adevaratului nostru Dumnezeu". Iar Faustin ighemonul, cautand spre Teodul, i-a zis: "Nu te amagi, o, tanarule, de cuvintele batranului acestuia! Nu te da la moarte fara socoteala, pentru ca el, fiind batran acum, nu este cu mirare ca doreste moartea; iar tu, fiind inca tanar si putin vietuind, pentru ce voiesti sa te lipsesti in desert de aceasta dulce viata?" Sfantul Teodul raspunse: "Sa nu ma socotesti ca sunt mai neputincios decat batranul si nu voi putea suferi muncile cele de o potriva, pentru ca, desi sunt tanar cu anii, insa intocmai ca batranul stiu pe Unul Dumnezeu a toate facator si sunt gata a patimi intocmai pentru Dansul".

   

Graind sfintii unele ca acestea si chemand pe Hristos, i-au legat ostasii dupa porunca tiranului si i-au dus iarasi in temnita; iar ei slaveau pe Dumnezeu, cu al Carui ajutor au biruit pe diavol. Iar cunoscutii lor, adunandu-se, i-au inconjurat plangand; si i-a intrebat Sfantul Teodul: "Pentru ce v-ati adunat aici si de ce plangeti?" Ei au raspuns: "Plangem pentru primejdia voastra". Iar sfantul, zambind, a zis: "Pentru ce voi, induiosindu-va, plangeti de primejdiile noastre, ca sa ne intristati pe noi, cei ce alergam spre cele mai bune?"

   

Graind acestea Sfantul Teodul, a venit un ostas cumplit trimis de la ighemon, care, legandu-i pe amandoi cu lanturi de fier, i-a bagat in temnita cea mai dinauntru si i-a incuiat, sa nu poata intra nimeni la dansii. Sfintii mucenici, dupa ce a inserat, intr-un tarziu, s-au rugat lui Dumnezeu ca sa-i intareasca intru nevointa pana in sfarsit si s-au odihnit. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce cauta pe cuviosii Sai, fiind cu un suflet si un gand, le-a trimis la amandoi o vedenie in vis, despre sfarsitul ce aveau sa-l aiba. Aceasta vedenie le-a fost astfel: Li se parea ca intra amandoi intr-o corabie, ce era plina de oameni, si se vedeau in corabie in mijlocul marii, primejduindu-se de furia valurilor, pentru ca marea se invaluia de o furtuna mare si se izbea corabia de valuri sfarimandu-se si afundandu-se. Si vedeau pe oamenii care erau cu dansii, unii inecandu-se, altii inotand, altii apropiindu-se de cate o piatra si pierind, iar pe ei prin indreptarea cirmaciului, s-au vazut izbaviti de inecare, imbracati in haine luminoase si ajungand la un munte oarecare inalt, care nu era departe.

   

Deci, desteptandu-se din somn, au spus unul altuia vedenia aceea si se mirau cum amandoi au avut aceeasi vedenie. Si au cunoscut ca la amandoi un dar li se va darui de Hristos, adica mucenicia marii, in care multi afundandu-se, ei vor trece izbaviti, si se vor sui la muntele ceresc, spre primirea rasplatirilor celor vesnice. Si intarindu-se cu nadejde, au multumit de aceea Bunului Dumnezeu, Povatuitorul lor, cazand cu fetele la pamant si zicand: "Cine astepta vreodata o facere de bine ca aceasta, pe care Tu, o, Dumnezeule, ne-ai daruit-o noua prin intruparea Fiului Tau, Domnului nostru Iisus Hristos? Cine este cu obiceiul atat de fara de omenie, sa nu cinsteasca dreapta credinta, mai mult decat desfatarile cele desarte, fiind miluit cu atatea faceri de bine? Cine este atat de grabnic la facerea de bine ca Fiul Tau, Care intru al Sau dar mai inainte de vreme ne-a facut incredintati prin descoperire, aratandu-ne cununile mai inainte de a sfarsi noi alergarea noastra si ne-a intarit spre nevointa ce ne este inainte?"

   

Asa multumira ei lui Dumnezeu pana a doua zi si, rugandu-se, strajerii temnitei au intrat cand se facea ziua, spunandu-le ca pe Teodul si pe Agatopod ii cheama ostasii la ighemon. Iar ei, ingradindu-se cu semnul crucii, au iesit din temnita, fiind legati cu lanturi si mergand dupa ostasi. Iar multimea cunoscutilor, adunandu-se acolo, a ridicat plangere pentru dansii, stiind ca acum are sa moara acea frumoasa pereche, catre care Sfantul Teodul cu fata luminoasa, a zis: "Daca din dragoste plangeti pentru noi, apoi mai mult se cade voua a va bucura de noi, ca pentru atat de buna pricina, adica pentru cinstea adevaratului Dumnezeu, ne nevoim. Iar de plangeti din inima diavoleasca, apoi pentru voi plangeti mai mult decat pentru noi, ca ati ratacit din calea cea dreapta si va duceti la pierzare".

   

Dupa ce la a treia cercetare au pus inainte pe sfinti, Faustin ighemonul intrebindu-i, nimic n-au mai raspuns, fara numai acestea: "Suntem crestini si anume pentru numele lui Hristos, toate voim a le patimi". Atunci ighemonul, cu fata mihnita, a hotarat asupra lor munci de moarte: "Teodul si Agatopod, care n-au voit sa aduca jertfa idolilor, sa se arunce in mare!" Si, luandu-i ostasii, i-au dus la mare si, legandu-le mainile inapoi si pietre grele la grumaji, i-au pus in corabie. Intr-acel ceas s-a adunat o multime de prieteni, de vecini si necunoscuti, dintre care unii se tanguiau pentru un sfarsit ca acela, iar altii cu laude fericeau pe vitejii ostasi ai lui Hristos, ca au sfarimat capul vrajmasului si mor cu osardie pentru dreapta credinta.

   

Iar ighemonul, fiindu-i mila de sfinti, a trimis la dansii pe un barbat vestit, anume Fulvie, sfatuindu-i ca numai tamaie sa aduca idolilor si vor scapa de la moarte, iar ei nu incetau a chema pe Iisus Hristos si de idolii cei necurati lepadandu-se. Dupa multa sfatuire si indemnare, vazand paganii ca nicidecum robii lui Hristos nu se pleaca la sfatul lor, au inceput mai intai pe Sfantul Agatopod a-l arunca in mare. Iar el, cautand la cer, a strigat cu glas mare: "Cu acest al doilea botez se spala toate gresalele noastre si mergem la Iisus Hristos curati!" Zicand sfantul asa, l-au aruncat in mare, iar dupa dansul si pe Sfantul Teodul.

   

Si asa si-au sfarsit nevointa patimirii sfintii mucenici si cununa biruintei au luat din dreapta Celui de sus. Iar marea, primind trupurile sfintilor, intr-acelasi ceas le-a scos cu valurile la uscat, dezlegate de legaturi si de pietre, fiind foarte luminate, pe care, luandu-le cunoscutii, le-au ingropat cu cinste.

   

Dupa putina vreme, li s-a aratat lor Sfantul Teodul in haine albe si cu fata luminoasa, poruncindu-le ca averile lui sa se imparta celor scapatati, sarmanilor si vaduvelor.

   

Deci, s-au sfarsit acesti doi sfinti, in cinci zile ale lunii aprilie, intru slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, a unui Dumnezeu slavit in Treime in veci. Amin.

.