Zamislirea Sf. Ioan Botezatorul; Cuv. Xantipa si Polixenia

 

Zamislirea Sf. Ioan Botezatorul 

 

Din Sfanta Scriptura aflam ca numai trei mame au avut parte de o zamislire in pantece minunata. Acestea au fost: Sfanta Ana, Sfanta Elisabeta si Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zamislit pe Nascatoarea de Dumnezeu, Elisabeta, pe Inaintemergatorul Ioan, iar Fecioara Maria pe Hristos, Mantuitorul lumii.

 

 Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul  s-a petrecut astfel:

In vremea cand Irod era rege al iudeilor, a intrat Sfantul Arhanghel Gavriil in altar, la preotul Zaharia, care slujea atunci in randuiala saptamanii sale si i-a vorbit astfel: "Nu te teme, Zaharia, ca s-a auzit rugaciunea ta si femeia ta, cea batrana si stearpa, va naste un fiu si-l vei numi Ioan si multi se vor bucura de nasterea lui".

 

A raspuns Zaharia: "Straine si neasteptate lucruri imi vestesti mie. Dar a naste fii, la batraneti sterpe, au nu este un lucru impotriva firii?"

 

Si a raspuns ingerul: "De la inceput te gasesc pe tine cu putina credinta, Zaharia. Dar, macar ca este potrivnic firii, lucrul ce ti-am spus este cu  putinta la Dumnezeu, ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta, ca Dumnezeu poate si din pietre sa ridice fiii lui Avraam; deci si femeii tale Dumnezeu ii da putere sa nasca fiu la batranete si starpiciunea ei, ca cela ce va sa se nasca tie fiu, este mare inaintea Domnului".

 

Raspuns-a Zaharia: "Nu indraznesc a grai cuvinte potrivnice la cuvintele tale cele ingeresti, insa te intreb, pentru ce fiul ce se va naste va fi mare?"

 

Raspuns-a ingerul: "Va fi mare inaintea Domnului, nu ca va intrece pe Ieremia, ci ca acesta, adica Ioan, se va umple mult mai mult de Duhul Sfant, inca din pantecele maicii sale. Ieremia numai a proorocit despre Mesia, dar Ioan este randuit sa-si puna mana pe Mesia si sa-L boteze si asa va intrece pe toti cu marimea slujirii sale. Si nu numai cu cuvantul va propovadui, ci si cu degetul sau va arata popoarelor pe Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii. Iata pentru care pricina Ioan va fi mai mare decat toti cei ce se nasc din femei. Drept aceea, el este plinirea tuturor proorocilor".

 

Grait-a Zaharia: Buna si de bucurie este vestirea ta, inger al lui Dumnezeu. Deci, rogu-te, dupa ce voi cunoaste cele vestite de tine?" Raspuns-a ingerul: "Au inca te indoiesti si nu crezi cuvintele mele? Au oare sunt trimis de Dumnezeu ca sa-ti spun minciuni? Cerceteaza si vezi ca, iata, s-a apropiat venirea Celui ce mantuieste pe Israel, ca va merge inaintea Lui trimisul inger in trup, care-i fiul tau, cel ce va gati calea lui Mesia, cu puterea si cu duhul lui Ilie. Dar, de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele, care se vor implini la vremea lor, iata vei fi mut pana in ziua cand vor fi toate acestea".

 

Si indata limba lui Zaharia s-a legat, nerodirea Elisabetei s-a dezlegat, iar ingerul s-a dus inaintea Atottiitorului Dumnezeu.  Astfel a aparut vestea cea buna a zamislirii Sfantului Ioan Botezatorul.  

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1169

Voteaza:

Zamislirea Sf. Ioan Botezatorul; Cuv. Xantipa si Polixenia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE