Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Nu vreau sa merg la doctor!
"O cipriota a telefonat la Sfanta Manastire Makrimallis si a povestit pe scurt experienta prin care a trecut. Suferea de multe boli si se chinuia, alergand intr-una pe la doctori. Intr-o seara, insa, a vazut in somn pe Sfantul Partenie viu ca o cheama sa se apropie de el, ca sa o ajute. Ii spuse indeosebi acestea: "Sunt Sfantul Partenie. Invata troparul meu pe de rost si sa-l spui intr-una, si eu am sa te ajut! Lasa-i deoparte pe doctori!". I se planse chiar ca nu-l cunosc mai multi oameni si apoi disparu" [9; 77].
Cei care au citit scrieri filocalice au gasit in ele de mai multe ori sfaturi precum cel al Sfantului Varsanufie cel Mare: "Cat despre aratarea la doctor, celui mai desavarsit ii e propriu sa lase totul pe seama lui Dumnezeu, chiar daca lucrul acesta ii este cu greutate. Iar cel mai slab, sa se arate doctorului". Cine este cel mai desavarsit si cine este cel mai slab?
"Crestinii nu trebuie sa mearga la doctor. Daca Dumnezeu ti-a trimis boala, rabda, oricat de mari ar fi durerile. Numai paganii merg la doctor. Noi credem in Dumnezeul cel Viu, Care poate sa ne vindece fara sa apelam la doctori. Mersul la doctor este o forma a lepadarii de Dumnezeu..."
Am auzit cuvintele de mai sus din gura unui crestin care se straduia sa isi etaleze credinta in fata unui om care isi dorea sa faca primii pasi spre Biserica. Totusi, am auzit destule puncte de vedere care nu sunt deloc de acord cu aceasta afirmatie. Este adevarat si faptul ca oamenii nu sunt de acord cu adevaruri a caror acceptare i-ar determina sau cel putin i-ar imboldi sa isi schimbe viata. Cine se afla in greseala - cei care sunt impotriva doctorilor sau ceilalti?
Unii crestini, citind cuvinte ale Sfintilor Parinti asemanatoare cu cel al Sfantului Varsanufie cel Mare, sau citind vietile unor cuviosi care au trait aproape de vremurile noastre si care, desi erau grav bolnavi, au preferat sa rabde boala fara a cere ajutorul unui doctor, se intreaba: "Deci, ce este mai bine, sa stam si sa ne rugam? Daca mersul la doctor este un semn al putinatatii credintei, oare nu ar fi mai bine sa rabdam?"
"Lasa-i deoparte pe doctori...", a cerut Sfantul Partenie. O, cati bolnavi nu si-ar dori sa asculte astfel de cuvinte din gura unui sfant... (Si cred ca, din moment ce Sfantul Partenie s-a plans ca nu il cunosc mai multi oameni, ne putem gandi si ca el vrea sa tamaduiasca mai multi bolnavi, nu?)
Totusi, nu ar trebui sa rezumam intreaga invatatura patristica despre boala la atitudinea de respingere a doctorului. Si nici nu ar trebuie sa consideram ca sfintii ii indeamna intr-un glas pe crestini sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
Cred ca este foarte important pentru orice crestin ca atunci cand trece printr-o incercare sa stie care este modul in care Dumnezeu vrea ca incercarea respectiva sa fie depasita. Fac o paranteza pe care o consider extrem de importanta.
Sfantul Ignatie Briancianinov scria: "S-a observat ca incepatorii nu pot aplica cartile la conditia proprie, dar sunt intotdeauna atrasi de tendintele cartii. Daca o carte indeamna la tacere si arata nenumaratele foloase duhovnicesti pe care incepatorul le poate dobandi intr-o liniste profunda, acesta incepe sa-si doreasca din tot sufletul sa plece in singuratate, catre un pustiu nelocuit. Daca o carte vorbeste despre ascultarea neconditionata sub calauzirea unui purtator-de-Duh parinte, in mod cert, incepatorul va incepe sa doreasca o viata plina de lipsuri si de ascultare desavarsita fata de un batran. Pentru vremea noastra, Dumnezeu nu ne-a dat nici unul dintre aceste moduri de viata. Dar cartile Sfintilor Parinti care descriu aceste stari pot influenta atat de mult un incepator incat, asa neexperimentat si nestiutor cum este, poate cu usurinta sa se hotarasca sa paraseasca locul unde traieste si unde are toate conditiile pentru a lucra la mantuirea sa, si sa sporeasca duhovniceste prin punerea in practica a poruncilor evanghelice, pentru un vis imposibil al vietii perfecte inchipuita foarte viu si ispititor in imaginatia sa. (...) Nu va incredeti in cugetele, parerile, visele, inclinatiile sau impulsurile voastre, chiar daca acestea va ofera sau va pun in fata intr-o forma atragatoare cea mai sfanta viata monahala" [16; 104-105].
Oare ce legatura exista intre cuvintele Sfantului Ignatie si aratarea Sfantului Partenie? Traim intr-o vreme in care mandria si iubirea de sine cuceresc din ce in ce mai multe metereze ale sufletului uman. De la oamenii necredinciosi, care ridica mandria pe un soclu de piatra, pana la credinciosii care isi ascund mandria in haina falsei smerenii, peste tot se intinde acelasi duh greu si apasator care Il izgoneste pe Hristos. Daca necredinciosilor li se pot gasi insa circumstante atenuante pentru mandria lor (caci in afara credintei in Dumnezeu nu exista alt resort destul de puternic pentru a-l smeri pe om), pentru credinciosii care cad in pacatul mandriei - fara a fi constienti ca se afla pe un drum gresit - pericolul este foarte mare.
Formele mandriei sunt foarte diferite. Eu insumi, mandru fiind, ar trebui sa tac, nu sa scriu. Totusi, gandindu-ma ca din cauza mandriei multi crestini au un mod gresit de intelegere a vietii crestine, voi incerca sa prezint punctul de vedere ortodox asupra mersului la doctor. Nu scriu pentru ca ma consider mai smerit decat cei carora ma adresez, nu scriu pentru a smeri pe nimeni, ci scriu pentru ca am nadejdea ca vor exista cititori care, intelegand cat de clara este invatatura Bisericii privitoare la aceasta problema, isi vor revizui punctul de vedere. Exista unii care gresesc considerand o invatatura a unui Sfant Parinte ca fiind chintesenta perspectivei ortodoxe in problema respectiva. Atunci cand li se arata ca Biserica vede altfel lucrurile, o parte dintre acestia se incapataneaza sa ramana cu convingerile lor. Refuza argumentele numai pentru ca nu le convine sa fie contrazisi. Acestor oameni nu am ce sa le spun. Dar stiu si ca mai exista oameni care, atunci cand li se aduc argumente contrare fata de punctul lor de vedere, au intelepciunea si smerenia de a-si recunoaste greseala. Unor astfel de cititori le scriu acum. Si nu pentru a-i acuza de faptul ca modul lor de intelegere a unei anumite probleme este gresit. Ci pentru a-i ajuta sa ajunga la intelegerea corecta a problemei.
Poate ca ar fi momentul sa precizez ca exista ceva bun in ravna exagerata a celor care adapteaza in mod gresit anumite invataturi duhovnicesti la propria masura duhovniceasca. Ma refer la faptul ca cei care cad intr-o asemenea greseala o fac pentru ca isi doresc sa traiasca o viata de credinta prin care sa se daruiasca in intregime lui Dumnezeu. Citind despre posturile marilor pustnici, unii crestini au incercat sa le imite fara sa aiba dreapta socoteala. In acelasi timp, insa, alti crestini s-au multumit sa citeasca despre aceste nevointe ca si cum ar fi citit romane sau ziare, fara sa isi puna problema ca si ei ar putea sa duca o viata mai aspra, ca si ei ar putea sa lupte cu mai multa putere impotriva patimilor si a poftelor. Nu consider insa ca cei din urma sunt mai de laudat decat cei dintai.
Facand o paralela intre postire si mersul la doctor, observam ca sunt crestini care dintr-o ravna exagerata nu vor sa mearga la consult, ci asteapta sa fie vindecati direct de Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu nu ar lucra si prin doctori. Dar greseala lor nu este mai mica decat a celor care alearga la doctor pentru cea mai mica problema sau care atunci cand sunt bolnavi isi pun toata nadejdea numai in iscusinta doctorului si in efectele tratamentului cu medicamente.
Sfantul Vasile cel Mare scria ca "este o incapatanare sa refuzi ajutorul artei medicilor". Sfantul Diadoh al Foticeii ii sfatuieste pe crestini ca la vreme de boala sa ceara ajutorul celui randuit de Dumnezeu pentru a-i ajuta "mai ales pentru ca sa nu cada in slava desarta si in ispita diavolului, din care pricini unii dintre ei se lauda adeseori ca nu au trebuinta de doctori". Sfantul Teofan ne arata ca, daca nu avem grija de trupurile noastre, pacatuim: "Impotrivirea dumneavoastra la indicatiile doctorilor nu e prea vrednica de lauda... Dumnezeu a facut si doctorii si doctoriile - nu ca sa existe degeaba, ci ca de ei sa se foloseasca bolnavii. Totul e de la El; El ingaduie ca omul sa boleasca si tot El ne-a inconjurat cu mijloace de vindecare. Daca a pazi darul dumnezeiesc al vietii este o datorie, tot datorie este si a te trata atunci cand esti bolnav. Poti sa nu te tratezi asteptand vindecarea de la Dumnezeu, dar asta presupune o mare indrazneala. Poti sa nu te tratezi, ca sa-ti calesti rabdarea, incredintandu-te voii lui Dumnezeu, dar aceasta este un lucru foarte inalt, si atunci fiecare "of" i se socoate drept vina omului" [21; 42-43].
Cati oameni sunt la masura la care sa rabde dureri groaznice si sa nu carteasca? Or, daca Sfantul Teofan ne spune ca pana si oftatul celor care refuza tratamentul medical este un pacat, ce sa mai spunem despre cartire...
Daca am amintit la inceputul acestui capitol despre cuvintele pe care Sfantul Partenie i le-a spus unei femei din Cipru, voi cita acum relatarea unei minuni savarsite de Sfantul Ioan Rusul. Aceasta pentru a vedea ca sfintii nu se opun tratamentelor medicale.
"Un cunoscut inginer din Atena, dupa mai multe analize de laborator, afla de la doctori ca durerile de cap foarte puternice si schimbarile pe care le simtea in starea de sanatate se datoreaza unei tumori maligne, unui cancer la creier.
Doctorii il indeamna sa se hotarasca singur sa i se faca operatia: trebuie taiata cutia craniana deasupra fruntii, apoi de jur imprejur si, dupa aceea, sa i se extraga tumoarea.
Intreaba daca pot aparea si efecte negative. Doctorii ii spun care sunt pericolele, care sunt riscurile ca operatia sa nu reuseasca, tot adevarul. Inginerul nu accepta operatia, si incepe sa aiba crize din ce in ce mai dureroase.
La cateva zile dupa aceea, la ora 3 noaptea suna telefonul.
- Unchiule, tu esti? (Il intreaba nepotica sa de 13 ani, un adevarat ingeras). Unchiule, iarta-ma ca-ti telefonez la ora asta, dar de-abia m-am trezit. Am avut un vis despre tine. Am vazut in somn un tanar blond, inalt, frumos, care mi-a zis: "copilul meu, sunt Sfantul Ioan Rusul; spune-i unchiului tau, inginerul, sa primeasca operatia ca sa i se scoata tumoarea. Voi tine eu mana chirurgului, nu i se va intampla nimic rau". Unchiule, sa nu spui "nu" Sfantului.
Inginerul accepta, i se face interventia chirurgicala si tumoarea este extirpata.
Cum straluceau fetelor tuturor cand l-am vazut aici, in biserica Sfantului (povesteste preotul acestei biserici), impreuna cu nepotica ce vorbise cu Sfantul! Si-a scos palaria, pansamentele erau inca pe locul unde se facuse taietura craniului.
"Doctorii mi-au spus ca nu trebuia sa ies inca, parinte. N-am putut insa; trebuia sa vin, sa-i multumesc din toata inima si din tot sufletul acestui minunat sfant care alearga pretutindeni sa ajute, chiar si fara sa-l chemi"" [26; 36-37].
Daca in toate aparitiile lor sfintii ar recomanda oamenilor sa se fereasca de ajutorul medicilor, ar insemna ca acest ajutor nu ii este bineplacut lui Dumnezeu. (Trebuie sa precizez aici ca, desi s-au aratat de mai multe ori bolnavilor pe care i-au vindecat, de obicei sfintii nu le-au dat sfatul de a evita ajutorul doctorilor. Ba chiar de multe ori pe multi i-au vindecat ajutandu-i pe doctori in situatii in care sansele de reusita a tratamentului erau minime). Oare nu Dumnezeu l-a facut pe doctor? Ar fi fost absurd ca tot El sa il impiedice pe acesta sa isi foloseasca talantii pe care ii are.
Oare Sfantul Ioan nu putea sa il vindece pe bolnav fara sa se foloseasca de ajutorul doctorilor? Ba da, sigur ca putea. Dovada sunt multe dintre minunile sale. Dar atunci cand fac o vindecare, sfintii lucreaza astfel incat tamaduirea respectiva sa fie spre folosul trupesc si sufletesc al bolnavului. Omul care este vindecat in chip minunat poate fi ispitit sa se mandreasca, parandu-i-se ca e mai bun decat ceilalti. Deci vindecarea minunata poate fi gresit inteleasa. Or Dumnezeu nu vrea ca urmarea tamaduirii trupului sa fie imbolnavirea sufletului. Este deci cat se poate de firesc faptul ca uneori sfintii ii indeamna pe oameni sa recurga la ajutorul medicului. Prin vindecarile pe care le savarsesc, sfintii nu neaga ajutorul pe care bolnavii il pot primi din partea medicilor. In cazurile in care sfintii vindeca unele boli care ar fi putut fi lecuite si prin anumite tratamente sau operatii, o fac pentru a spori credinta bolnavilor in Dumnezeu. Bolnavul trebuie sa inteleaga ca Dumnezeu vrea tamaduirea trupeasca si sufleteasca a celui care Ii cere ajutorul. Interventiile sfintilor in care bolnavii au fost tamaduiti in chip minunat desi se puteau tamadui folosind tratamente obisnuite au mai ales rolul de a-l ajuta pe bolnav sa priveasca boala din perspectiva duhovniceasca.
Este adevarat ca acei bolnavi s-ar fi putut vindeca de suferintele trupesti si prin tratamentele obisnuite, dar sufletele lor nu ar fi simtit aceeasi binecuvantare dumnezeiasca. Nu trebuie insa sa tragem concluzia pripita ca bolnavul trebuie sa astepte o tamaduire minunata pentru ca sufletul sau sa simta binecuvantarea cereasca. Numai Dumnezeu stie cand anume bolnavului ii este cu adevarat de folos sa fie vindecat in chip minunat. Multi bolnavi asteapta minuni, dar asteptarile lor nu se potrivesc cu judecata lui Dumnezeu. Nici atunci cand bolnavii se vindeca, in chip inexplicabil pentru medici, de boli declarate de nevindecat, Dumnezeu nu vrea sa conteste lucrarea medicilor. El vrea insa ca oamenii sa inteleaga ca puterile doctorilor sunt limitate, ca sfera de influenta in care isi desfasoara activitatea medicii este mai restransa decat cea in care boala face ravagii. Si vrea ca oamenii sa caute intotdeauna sprijinul Sau, chiar daca se folosesc de ajutorul medicilor.
Mai mult inca, oamenii trebuie sa inteleaga si faptul ca ajutorul dat de medic nu substituie ajutorul care ii vine bolnavului prin rugaciune. Nu exista nici o incompatibilitate intre folosirea tratamentului cu medicamente si folosirea mijloacelor duhovnicesti de lupta cu boala (rugaciune, Maslu, inchinarea la sfinte moaste sau icoane facatoare de minuni, agheasma, ...). Sfantul Teofan Zavoratul scria in aceasta privinta unei femei credincioase: "Si eu am auzit ca anafura si agheasma mare au insusiri tamaduitoare. Totusi, fie voia lui Dumnezeu. Dar doctorii nu folositi?! Trebuie folosite amandoua: si dumnezeiescul, si omenescul... Si in mijloacele omenesti e o lucrare vindecatoare de la Dumnezeu. Potrivit acestei credinte, si omenescul se preface in dumnezeiesc... Sau dumnezeiescul vine prin omenesc" [21; 44].
Am putea spune si ca modul in care un om se raporteaza la boala sa si la tamaduirea pe care o asteapta este strans legat de credinta pe care o are. Nu in putine situatii, atunci cand, folosindu-se de ajutorul medicilor, s-au vindecat de bolile lor, cei care sunt intariti in credinta I-au multumit lui Dumnezeu cu mai multa ravna decat o fac cei putin credinciosi atunci cand sunt tamaduiti in chip minunat.
Sfantul Teofil al Antiohiei ii scria unui crestin: "Poate ca ai cazut candva bolnav si ai pierdut din carne, din putere si din frumusete; avand insa parte de mila lui Dumnezeu, te-ai vindecat si ai dobandit iarasi carnea, frumusetea si puterea. Si dupa cum nu stii unde a plecat carnea ta de nu se mai vedea, tot asa nu stii de unde este sau de unde a venit. Imi vei spune insa: "Din pricina mancarii si a lichidelor transformate in sange". Bine! Dar si aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu, Care a creat asa trupul, si nu a altcuiva".
Bolnavilor care spun ca vindecarea le-a venit de la medicamente, Sfantul Teofil le-ar raspunde: Bine! Dar si aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu, si nu a altcuiva... Despre aceasta, Sfantul Vasile cel Mare scria : "Cand trebuie sa recurgi la medicina, sa iei aminte sa nu-i atribui numai ei sanatatea...". Stim bine ca nu putini sunt cei care fac o asemenea greseala. Vindecarea pe care o aduc medicamentele este, din punctul lor de vedere, asemanatoare oricarui proces standard cauza-efect. "Ma doare capul, iau algocalmin; am febra, iau paracetamol... E simplu. Dumnezeu nu are ce cauta in ecuatia asta..."
Un astfel de rationament este insa contrabalansat de invatatura Sfantului Vasile care afirma ca "este lucru nesocotit ca cineva sa-si puna toata nadejdea de vindecare numai in mainile doctorilor, cum vedem ca fac unii dintre nefericitii suferinzi, care nu se dau in laturi sa-i numeasca pe doctori chiar mantuitori".
O astfel de atitudine, in care se pune mai mult accent pe arta medicala decat pe ajutorul dumnezeiesc, se intalneste din pacate chiar si la unii oamenii credinciosi, ba chiar la unii preoti sau monahi. Parintele Paisie Aghioritul marturisea cu tristete: "Uneori vad si aici in manastire pe surorile care sunt medici ca vor sa-l ajute pe cel bolnav mai mult cu stiinta decat cu increderea in Dumnezeu si cu rugaciunea. Rugaciunea facuta din inima le va da o diploma medicala mai inalta" [13; 242-243].
Dar oare cati doctori se gandesc sa obtina aceasta diploma mai inalta si sa imbine cunostintele lor cu lucrarea rugaciunii? Cei mai multi sunt avantajati de pozitia de mantuitori pe care le-o acorda bolnavii putin sau deloc credinciosi si, in loc sa se smereasca si sa ceara sprijin dumnezeiesc, isi pun nadejdea in propriile puteri.
Origen scrie urmatoarele: "Cei imbracati cu evlavia ii folosesc pe doctori socotindu-i ca slujitori ai lui Dumnezeu, stiind ca El este Cel ce a dat oamenilor stiinta medicala si ca tot El este Cel ce a facut sa creasca plantele pe pamant si a pus in el si celelalte substante medicinale. Ei stiu ca mestesugul doctorului nu are eficienta fara voia lui Dumnezeu". Tot el constata ca "medicina este folositoare si necesara neamului omenesc" [8; 108].
Sfantul Varsanufie cel Mare invata acelasi lucru: "In numele Domnului ne incredintam noi medicilor, crezand ca El ne va da vindecarea prin ei" [8; 120]. "Cel ce se foloseste de medicina, trebuie sa se foloseasca in numele lui Dumnezeu si El ii va ajuta" [8; 121], scria sfantul, vrand sa arate ca este gresita separarea lucrarii medicului de lucrarea dumnezeiasca. Iata ca pozitia sa nu era o pozitie rigida, de respingere a tratamentului medical. El, care a spus ca cel mai desavarsit lasa totul in seama lui Dumnezeu, in timp ce cel mai slab alearga la doctor, spune si ca Dumnezeu da vindecare prin doctori. Cand spune ne incredintam medicilor in numele Domnului nu lasa sa se inteleaga ca ar fi ceva gresit sau nepotrivit in asta. Toate cele ce se fac in numele Domnului sunt binecuvantate. (Sa luam aminte: nici un pacat, oricat de mic ar fi sau ar parea, nu poate fi facut in numele Domnului.)
Sfantul Diadoh al Foticeii scrie ca "nimic nu te indeamna sa chemi doctorul la vreme de boala" [8; 108]. Teodoret de Cir observa ca "cei care sufera atacurile bolii au obiceiul de a-i chema in ajutor pe doctori si [fac] din armele stiintei ajutoarele lor contra bolii" [8; 109]. Sfantul Isaac Sirul le spune bolnavilor ca "cel ce este bolnav si isi cunoaste boala trebuie sa ceara tamaduire" [8; 81]. Teofan Zavoratul ii indeamna: "Cereti ajutorul doctorului, dar totodata mai vartos rugati pe Domnul si pe sfintii Lui sa-i dea intelepciune doctorului" [21; 36]. (Sfantul Nil Sinaitul scrie: "In boala, inainte de a apela la doctori si la medicamente, foloseste-te de rugaciuni" [28; 143]. Iar Sfantul Vasile cel Mare spune ca "asa cum nu trebuie sa ocolim cu totul iscusinta doctoriceasca, la fel nu e bine sa ne punem toata nadejdea in ea." [15; 118]. Mai mult inca, Sfantul Varsanufie scrie ca nici chiar doctorul nu poate face ceva fara Dumnezeu [8; 121].
Raportata la punctul de vedere ortodox prezentat in acest manunchi de citate, atitudinea celor care din mandrie refuza ajutorul medical - motivand ca sunt prea credinciosi si ca se lasa in intregime in mana lui Dumnezeu - apare ca o atitudine sectara. Chiar daca si in zilele noastre mai traiesc cativa parinti sau crestini care prefera sa rabde boala in loc sa ceara ajutorul medicului, ei rabda cu smerenie, rabda pentru ca vor ca prin suferinta sa isi curateasca pacatele. Cazurile lor sunt rare. Ei sunt exceptii care confirma regula ca bolnavul trebuie sa ceara ajutorul medicului, despre care Sfanta Scriptura, prin Isus Sirah, ne spune "ca si el se va ruga Domnului, ca sa dea odihna si sanatate spre viata" (Is. Sirah 38, 14).
Stiu totusi ca la cuvintele mele se pot aduce argumente contrare. Atat din unele scrieri ale Sfintilor Parinti cat si din Vietile Sfintilor.
"Preotul Vasile Sustin povesteste cum, atunci cand era inca tanar, tatal lui s-a imbolnavit grav de cancer la laringe. Profesorul Simanovschi a afirmat ca bolnavul mai avea de trait doar zece zile.
Parintele Ioan se afla atunci in Kronstadt. I-au trimis o telegrama. In cinci zile a venit.
- De ce nu m-ati anuntat ca s-a imbolnavit asa de grav? As fi adus cu mine Sfanta Impartasanie.
Si, intorcandu-se spre bolnav, a intrebat:
- Crezi ca prin puterea lui Hristos pot sa te ajut?
Acela a facut semn ca da. Atunci omul lui Dumnezeu a suflat in gura lui de trei ori, facand semnul crucii. Apoi a lovit cu mana masuta pe care avea medicamentele si a spus:
- Aruncati astea. Nu sunt de nici un folos. Vino, dar, la Kronstadt sa te impartasesc cu nemuritoarele Taine. O sa te astept.
Cand a aflat doctorul, a spus ca bolnavul va muri pe drum. Acela, insa, s-a dus la Kronstadt, unde sfantul l-a impartasit. A ramas acolo doua zile. Toate ranile i s-au inchis si numai vocea lui era inca slabita.
Cand tanarul s-a intors acasa, doctorul a ramas uimit. Acesta a marturisit in fata tuturor ca este ceva nemaivazut. Este o minune. Tatal preotului a trait inca 25 de ani" [29; 112-113].
Nu rastoarna o astfel de intamplare toata teoria pe care am incercat sa o prezint pana acum?
Iata ca Sfantul Ioan a spus clar ca medicamentele nu sunt de nici un folos.
Am reprodus aceasta minune (care vine in sprijinul cuvintelor Sfantului Partenie) tocmai pentru ca unii crestini fac greseala de a intelege in spirit sectant atat unele minuni cat si unele invataturi ale sfintilor Bisericii. Este o greseala sa ne formam puncte de vedere pornind de la exceptii, de la situatii rare. Sfantul Ioan nu a propovaduit inlocuirea medicamentelor cu Medicamentul cel mai de pret, Sfanta Impartasanie. Faptul ca intr-una sau mai multe situatii a cerut bolnavului sa renunte la medicamente nu trebuie generalizat. Este adevarat ca le recomanda bolnavilor sa se impartaseasca mai des, dar primirea Sfintei Impartasanii nu exclude tinerea tratamentului cu medicamente.
Si in privinta intelegerii din perspectiva crestina a rostului medicilor si medicamentelor, ca si in privinta intelegerii oricarei invataturi crestine, oamenii nu trebuie sa isi alcatuiasca un sistem propriu folosindu-se de cubuletele pe care le-au dobandit citind cateva carti. Oamenii trebuie sa caute sa afle invatatura Bisericii despre problema respectiva. Numai asa vor fi feriti de riscul de a intelege gresit adevarul. (Fac o paranteza: am auzit mai multi crestini regretand faptul ca incercand sa isi explice anumite lucruri au nascocit tot felul de teorii pseudo-duhovnicesti de care mai apoi s-au lepadat - cu toate ca aceste teorii includ invataturi bisericesti sau intamplari din Vietile Sfintilor. Dar nu am auzit nici un crestin regretand faptul ca si-a insusit o anumita invatatura a Bisericii...).
Minunea pe care a savarsit-o Sfantul Ioan ne arata tuturor cat de folositoare este impartasirea cu Sfintele Taine. In momentul in care incercam insa sa generalizam sfatul dat de catre sfant unui anumit bolnav si la un anumit moment, putem cadea intr-o anumita forma de inselare (oricum, Sfantul Ioan nu ii spusese sa renunte pentru totdeauna la orice fel de medicamente, ci ii spusese ca - in cazul respectiv - la boala sa, medicamentele nu erau de nici un folos; nuanta aceasta scapa celor care se pripesc sa isi intocmeasca propriile teorii despre boala si doctori. Aceste teorii, chiar daca sunt interesante, se indeparteaza de adevar).
Nu trebuie nici sa trecem cu vederea faptul ca unii, plini de slava desarta, s-au crezut la masura la care pot rabda chinurile bolii, nadajduind ca Dumnezeu ii va tamadui in chip minunat, si nu au cerut ajutorul medicului decat prea tarziu. Au regretat amarnic greseala, dar nu au putut-o indrepta. Nevointa purtarii bolii fara a cere ajutorul medicilor nu poate fi purtata de oricine. Tot asa cum nici nevointa stalpniciei nu poate fi purtata de oricine. Tot asa cum nici nevointa nebuniei pentru Hristos nu poate fi purtata de oricine. Tot asa cum nici nevointa pustniciei nu poate fi purtata de oricine.
Dumnezeu stie exact care este masura noastra, care sunt puterile noastre. Si crucea pe care o avem de purtat este cea mai potrivita pentru mantuirea noastra. Daca vom incerca sa facem acte gratuite de vitejie, citind fara discernamant Vietile Sfintilor sau alte carti duhovnicesti si incercand sa urmam mecanic cele citite, nu vom avea plata de la Dumnezeu.
Ar mai fi multe de spus... (De exemplu, faptul ca bolnavii care refuza sa mearga la doctor, fiind scarbiti de neseriozitatea unor doctori, sau de lacomia altora, pacatuiesc impotriva propriei sanatati. Chiar daca sunt si doctori nepriceputi, chiar daca sunt si doctori care daca nu primesc zeciuiala nici nu se uita la pacienti, totusi nu este bine sa ne batem joc de sanatatea noastra. Aceasta nu este o jertfa, ci este o forma de deznadejde. Lacomi sau nu, inimosi sau nu, totusi doctorii sunt lasati de Dumnezeu ca sa ne tamaduiasca.)
Inchei repetand ideea ca nu trebuie sa cautam noi durerile crancene ale bolii. Daca Dumnezeu vede ca sufletul cuiva este pregatit pentru o astfel de mucenicie, va randui El insusi ca acela sa poarte o astfel de cruce. Si, cu toate tratamentele doctorilor, cu toate medicamentele, durerea va ramane de nesuportat. Daca rabdarea unei asemenea dureri, in fata careia doctorii se arata neputinciosi, este cu adevarat aducatoare de cununa, rabdarea unor dureri care se datoreaza incapatanarii unui bolnav care nu merge la doctor din mandrie ramane fara roade. Suferinta rabdata nu are finalitate, nu are efect. Este pur si simplu o sinucidere in miniatura. Si rasplata va fi pe masura....