Omilia a opta - Despre pocainta

• « Inapoi
• Inainte »

OMILIA A OPTA

Despre pocainta

Ieri am fost departe de voi, dar nu de bunavoie, ci silit. Am fost departe de voi cu trupul, dar nu cu gandul; departe de voi cu trupul, dar nu cu mintea. Pe cat puteam, eram lipit de voi si pe toti in minte va aveam. Ca iarasi, fratilor, aceeasi boala trecatoare ma tinea; dar m-am grabit sa vad fetele voastre si, cu ramasitele bolii inca in mine, am alergat la voi, dragii mei. Bolnavii cauta, dupa boala, sa se spele si sa faca baie; eu insa am socotit cu cale sa vad doritele voastre fete, ca sa-mi potolesc dorul de a va propovadui; doream sa vad acest ocean mare cu apa nesarata, aceasta mare lipsita de valuri. Am venit sa vad ogorul vostru cel curatit de maracini.

Care port este, oare, asa de linistit ca biserica? Care gradina este asa de frumoasa ca adunarea voastra? Aici nu-i sarpele, care ispiteste, ci Hristos, Care ne invata de taina; nu-i Eva, care ne pune piedica, ci Biserica, cea care ne tine in picioare; nu sunt aici frunze de copac, ci rodul Duhului; nu-i aici gard de spini, ci vie plina de belsug. Daca gasesc spin in ea, il schimb in maslin - ca cele de aici nu sunt stanjenite de saracia firii, ci cinstite cu libertatea de vointa; daca gasesc lup, il fac oaie, nu schimband firea, ci prefacand vointa.

De aceea n-ai gresi de-ai spune ca biserica e mai mare decat corabia lui Noe. Corabia lui Noe a primit in ea animale si a pastrat in ea tot animale; biserica insa primeste animale si le schimba. Iata ce vreau sa spun! A intrat in corabie uliu, a iesit uliu; a intrat lup, a iesit lup. In biserica insa intra uliu, si iese porumbita; intra lup, si iese o aie; intra sarpe, si iese miel. Nu se schimba firea, ci este alungat pacatul. Asta e pricina ca vorbesc mereu de pocainta. Ca pocainta, cumplita si infricosatoare pentru pacatos, este leac pacatelor, istovire a faradelegilor, secatuire a lacrimilor, indraznire catre Dumnezeu, arma impotriva diavolului, sabie care-i taie
capul, nadejdea mantuirii, pieirea deznadejdii.

Pocainta deschide cerul, pocainta ne baga in rai, pocainta biruie pe diavol, dupa cum increderea in noi ne face sa cadem. De aceea va vorbesc mereu de pocainta! Esti pacatos? Nu deznadajdui! Si eu nu voi inceta de a va unge neincetat cu aceste alifii. Stiu doar ce arma puternica avem impotriva diavolului atunci cand nu pierdem nadejdea. De ai pacate, nu deznadajdui! Si n-am sa incetez de a-ti spune necontenit aceasta. De pacatuiesti in fiecare zi, in fiecare zi pocaieste-te! Sa facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se invechesc; cand parti din ele putrezesc, scoatem partile putrezite si punem in loc materiale noi; si niciodata nu incetam a face asta. Te-ai invechit azi din pricina pacatului? Innoieste-te prin pocainta!

- Dar pot sa ma mantuiesc daca ma pocaiesc?
- Da, poti!
- Am trait toata viata in pacate! Daca ma pocaiesc, ma mantuiesc?
-Da!
- De unde stiu?
- De la iubirea de oameni a Stapanului tau!
- Sa am, oare, incredere numai in pocainta de care imi vorbesti? Este, oare, in
stare pocainta sa stearga atatea pacate?
- Daca ar fi numai pocainta, atunci, pe buna dreptate, teme-te! Dar cand iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alatura pocaintei, prinde curaj! Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunatatea Lui nu se poate talmaci cu cuvantul. Pacatul tau are hotar; leacul insa nu are hotar. Pacatul tau, oricum ar fi, este pacat facut de  om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negraita. Ai curaj! Pocainta biruie pacatul! Inchipuie-ti o scanteie ce cade in ocean! Poate ramane ea aprinsa? Poate sa se vada? Nu! Ei bine, ce e scanteia fata de ocean, aceea e pacatul fata de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atata. Oceanul, oricat de mare-ar fi, tot are margini. Bunatatea lui Dumnezeu insa e fara de margini.

Nu va spun acestea c a sa va fac trandavi, ci ca sa va fac si mai sarguitori. V-am sfatuit de atatea ori sa nu va mai duceti la teatru. Ai auzit, dar nu m-ai ascultat. Te-ai dus la teatru si ai calcat cuvantul meu. Dar sa nu te rusinezi sa vii iarasi la biserica si sa ma auzi din nou!

- Te-am auzit si nu ti-am pazit cuvantul! Cum pot sa mai vin iarasi la biserica?
- Deocamdata, stii ca n-ai pazit cuvantul meu! Deocamdata, te rusinezi, rosesti, porti zabala, fara sa te mai mustre cineva! Deocamdata, cuvantul meu a prins radacina in cugetul tau, iar invatatura mea te curateste fara ca eu sa ma arat. Nu mi-ai pazit cuvantul! Dar te osandesti! Ei bine, pe jumatate l-ai pazit, chiar daca nu l-ai  pazit! L-ai pazit, pentru ca ai spus: "Nu l-am pazit!". Cel care se invinuieste ca n-a pazit cuvantul meu, se sarguieste sa-l pazeasca. Ai fost la spectacol? Ai savarsit faradelegea? Ai ajuns rob unei femei desfranate? Ai venit de la teatru? Ti-ai adus din nou aminte de cuvantul meu? Te-ai rusinat? Ei bine, vino la biserica! Te-ai intristat?

Roaga-te lui Dumnezeu! Te-ai ridicat pana la atata!
- Vai mie, am auzit cuvantul tau si nu l-am pazit! Cum sa mai intru in biserica? Cum sa-l mai aud iarasi?

- Dimpotriva, intra! Intra tocmai pentru ca nu l-ai pazit, ca sa-l auzi din nou si sa-l pazesti. Daca doctorul iti da o doctorie si nu te vindeci, nu-ti mai da, oare, a doua zi aceeasi doctorie? Sa ne inchipuim un taietor de lemne. Vrea sa taie un stejar, isi ia  toporul si da cu el la radacina. Daca-i da o lovitura si nu cade copacul cel fara de roade, nu-i da, oare, alta lovitura, a patra, a cincea, a zecea? Fa si tu la fel! Stejar este desfranarea, e copac fara de roade; face ghinda, hrana pentru porci. De multa vreme e inradacinata desfranarea in sufletul tau! A acoperit constiinta ta cu coaja de copaci. Cuvantul meu e toporul. L-ai auzit intr-o singura zi! Cum sa fie doborata desfranarea dintr-o data, cand e inradacinata in tine de atata vreme? Sa nu te minunezi de-mi vei auzi cuvantul de doua ori, de trei ori, de o suta de ori, chiar de zeci de mii de ori! Cauta numai sa tai lucrul cel rau si vanjos, adica obisnuinta cea rea. Iudeii mancau mana in pustie si cautau ceapa din Egipt, spunand: "Bine ne era noua in Egipt!"( Numeri 11, 18). Atat de rusinos si rau lucru este obisnuinta cu pacatul! Iti spun: Nu te
iubesc, nu-ti multumesc, nu te imbratisez pentru ca ai reusit sa te dezbari de obisnuinta cea rea in zece zile, in douazeci de zile sau in treizeci de zile, ci te iubesc pentru ca nu_ai deznadajduit; te iubesc pentru ca te-ai rusinat de pacat si l-ai osandit. "Iarasi am inceput sa vorbesc despre dragoste! Ai auzit cuvantul meu, ai plecat de la biserica si l-ai calcat? N-ai facut ce ti-am spus? Sa nu te rusinezi sa vii iarasi la biserica! Rusineaza-te cand pacatuiesti, nu te
rusina cand te pocaiesti! Uita-te ce a facut diavolul din tine! Pacatul si pocainta sunt doua lucruri diferite. Pacatul este rana, pocainta, leac. Dupa cum in trup sunt si rani, dar exista si doctorii, tot asa si in suflet sunt si pacate, si pocainta.

Pacatul aduce rusine, pocainta, indraznire. Asculta-ma, te rog, cu mare luareaminte, ca nu cumva, amestecand randuiala, sa pierzi folosul. Exista deci rana si doctorie, pacat si pocainta. Pacatul este rana, pocainta - doctoria, in rana este puroi, in doctorie, curatire de puroi; in pacat, puroi, in pacat, ocara, in pacat, batjocura; in pocainta, indraznire, in pocainta, libertate, in pocainta, curatire de pacate. Asculta-ma cu luare-aminte! Pacatului ii urmeaza rusinea, pocaintei, indraznirea. Esti atent la cele ce spun? Satana a schimbat randuiala asta si a dat pacatului indraznire, iar pocaintei, rusine. N-am sa ma opresc din vorbit pana diseara, pana nu voi lamuri ce spun! Trebuie sa-mi implinesc fagaduinta. E cu neputinta sa ma stapanesc. Exista rana si doctorie; rana are puroi; doctoria, puterea de a curati puroiul.

Este, oare, puroi in doctorie? Este, oare, vindecare in rana? Nu-si pastreaza, oare, rana randuiala ei, iar doctoria, randuiala ei? Se poate schimba, oare, rana in doctorie si doctoria in rana? Nicidecum! Sa venim acum la sufletul pacatosilor. Pacatul are rusine, pacatul are ocara si mostenire - necinstea; pocainta are indraznire, pocainta are post, pocainta are dreptate.

"Spune tu, mai intai, faradelegile tale, ca sa te indreptezi"( Isaia 43, 26) Si: "Dreptul este singur parasul lui de la cel dintai cuvant"( Pilde 18, 17). Satana, stiind ca pacatul e insotit de rusine, care e in stare sa indeparteze pe pacatos de pacat, iar pocainta este insotita de indraznire, care e in stare sa atraga pe cel care se pocaieste, a schimbat randuiala si a dat pocaintei rusinea, iar pacatului, indraznirea.

- De unde aceasta?
- Ti-o spun eu! Pacatosul este tarat de pofta cumplita spre o femeie desfranata; merge in urma desfranatei ca un rob; intra in locuinta ei; nu se rusineaza, nu roseste cand se impreuneaza cu desfranata, cand savarseste pacatul; nici un pic de rusine, nici un pic de roseata pe obraz. Iese de acolo dupa savarsirea pacatului. Dar, ca sa se pocaiasca, se rusineaza, nemernice! Cand te impreunai cu defranata nu te rusinai, dar cand ai venit sa te pocaiesti, te rusinezi? Imi spui ca ti-e rusine? Pentru ce nu ti-a fost rusine cand te desfranai? Savarseste fapta si nu se rusineaza! O spune si roseste! A diavolului este viclenia aceasta! Diavolul nu-l lasa pe pacatos sa se rusineze cand face pacatul, ci-l impinge sa-l savarseasca in vazul lumii. Stie, doar, diavolul ca, daca s-ar rusina, ar fugi de pacat; dar il face sa se rusineze cand se pocaieste; stie, doar, diavolul ca, daca se rusineaza sa-si spuna pacatul, nu se mai pocaieste. Doar rele ii face diavolul: il atrage spre pacat si-l indeparteaza de pocainta. Pentru ce ti-e rusine sa-ti spui pacatul? Cand ai facut desfranare nu ti-a fost rusine. Cand iei doctoria te rusinezi? Cand te scapi de pacat te rusinezi? Se cuvenea sa te rusinezi atunci cand pacatuiai! Atunci trebuia sa-ti fie rusine! Cand ai ajuns pacatos nu te-ai rusinat, si te rusinezi acum, cand ai sa ajungi drept Spune tu, mai intai, faradelegile tale, ca sa te indreptezi. Cat este de mare iubirea de oameni a Stapanului! N-a spus: "Ca sa nu fii pedepsit!", ci "ca sa te indreptezil".

- Nu ii este de-ajuns, Doamne, pacatosului ca nu-l pedepsesti? Pentru ce il mai faci inca si drept?
- Nu!, iti raspunde Dumnezeu.
Uita-te cu luare-aminte la cuvintele: "Il fac drept".
- Dar cu cine a facut Stapanul asta?
- Cu talharul! Cand talharul a spus celuilalt talhar numai acele cuvinte: "Nu te temi tu de Dumnezeu? Noi pe buna dreptate, ca am primit cele cuvenite pentru faptele noastre"( Luca 23, 40-41), atunci Mantuitorul i-a spus: "Astazi vei fi cu Mine in rai!"( Luca 23, 43). Nu i-a spus: "Te scap de osanda si de pedeapsa", ci l-a facut drept si l-a adus in rai.
Ai vazut ca a ajuns drept in urma marturisirii? Mult iubitor de oameni este Dumnezeu! Nu Si-a crutat pe Fiul Sau, ca sa crute pe rob! A dat pe cel Unul-Mascut, ca sa rascumpere niste robi nerecunoscatori! A dat Sangele cel scump al Fiului Lui! O, iubire de oameni a Stapanului!( Ioan 3, 16; Romani 8, 32) Sa nu-mi spui iarasi:
- Am facut multe pacate! Cum voi putea sa ma mai mantuiesc?
- Tu nu poti, Stapanul tau poate! Si intr-atat, incat sa-ti stearga pacatele! Uita-te cu luare-aminte la ce spun! Asa iti sterge Stapanul pacatele, ca nu mai ramane nici  urma de pacat! Cu trupurile ranite nu-i cu putinta asta; ci, oricat de mult s-ar stradui doctorul, oricate doctorii ar pune pe rana, rana nu dispare desavarsit. Te lovesti la fata; rana s-a tamaduit, dar ramane urma, marturia ranii, si ea strica frumusetea chipului; si se straduieste mult doctorul sa stearga urma, dar nu poate; i se impotrivesc si slabiciunea firii omenesti, si neputinta artei medicale, si neputinta doctorilor. Dar cand Dumnezeu sterge pacatele, nu lasa nici urma, nici nu ingaduie sa ramana semn, ci, o data cu sanatatea, daruieste si frumusetea, o data cu izbavirea de pedeapsa da si dreptate si-l face pe cel ce pacatuise asemenea cu unul care n-a pacatuit. Dumnezeu pierde pacatul si-l face sa nu mai fie, nici sa mai revina, atat de desavarsit il pierde! Nu tu urma, nu tu semn, nu tu marturie, nu tu dovada!
Poate ca cineva m-ar intreba:
- De unde se vede asta?
- Se cuvine, deci, sa aduc dovezi de cele ce spun, ca sa nu fie spusele mele numai o simpla afirmatie. Si am sa vin cu dovezi din Scripturi, ca sa capete temei ce v-am grait. Am sa va aduc oameni raniti, un popor intreg, oameni plini de bube, de puroi, de viermi, toti numai o rana, toti numai bube, care au putut sa se vindece asa de bine, ca n-a mai ramas pe ei urma, ca n-a mai ramas semn, ca n-a mai ramas marturie.  Au avut nu o rana, nu doua, nu trei, nu patru, ci din cap pana in picioare erau numai o rana. Fiti cu luare-aminte la ce am sa va spun! Cuvantul ce vi-l spun e mantuitor si ne priveste pe toti. Eu prepar leacuri mai bune ca doctorii, leacuri pe care nici imparatii nu le pot prepara. Ce poate face un imparat? Poate scoate din inchisoare, dar din iad nu poate elibera; poate sa dea bani, dar sufletul nu-l poate mantui.

Eu am sa va dau pe mana pocaintei, ca sa-i cunoasteti puterea, sa-i cunoasteti taria, sa cunoasteti ca pacatul nu o biruie, ca nu-i faradelege in stare sa-i biruie puterea. Deocamdata, am sa va aduc marturie nu un om, nu doi, nu trei, ci multe mii de oameni, plini de bube, raniti, plini de nenumarate pacate, care, prin pocainta, au putut sa se mantuiasca, incat nu le-a mai ramas nici urma, nici semn de la buboaiele de mai inainte. Fiti insa cu mare luare-aminte la ce va spun; si nu fiti numai cu luareaminte, ci cautati sa si tineti minte cele ce-am sa va spun, ca sa-i invatati si pe cei care lipsesc, si asa sa-i faceti mai sarguinciosi pe cei care au fost lipsiti de folosul celor ce s-au spus. Sa vina inaintea noastra Isaia cel care a vazut pe serafimi, cel care a auzit cantarea cea de taina, cel care a prezis multe si multe despre Hristos. sa-l intrebam ce-a vrut sa spuna prin cuvintele: "Vedenia pe care a vazut-o Isaia asupra Iudeii si
Ierusalimului"( Isaia 1,1).

- Spune-ne, profetule, vedenia pe care ai vazut-o!
- "Asculta, cerule, si ia in urechi, pamantule, ca Domnul a grait"( Isaia l, 2).
- Cum, profetule, una fagaduiesti si alta ne spui?
- Dar ce-am fagaduit?
- Cand ai inceput sa graiesti, ai spus: "Vedenie asupra Iudeii si Ierusalimului", si lasi ludeea si Ierusalimul si vorbesti cu cerul si spre pamant iti indrepti cuvantul; lasi pe oamenii cei cuvantatori, si vorbesti cu stihiile cele necuvantatoare.

- Pentru ca cei cuvantatori au ajuns mai necuvantatori decat cele necuvantatoare. Dar nu numai pentru asta, ci si pentru ca Moise a grait tot asa, spunand: "Asculta, cerule, si ia aminte, pamantule, la graiurile gurii mele!"( Deuteronom 32, l), cand avea sa-i aduca pe iudei in pamantul fagaduintei si cand a vazut ce avea sa se intample, anume ca iudeii aveau sa calce in picioare toate cuvintele lui. "Iau martori cerul si pamantul, a spus Moise, ca daca veti parasi pe
Domnul Dumnezeu dupa ce veti intra in pamantul fagaduintei, veti fi imprastiati in toate neamurile".

A venit Isaia si avea sa infaptuiasca amenintarea lui Moise. Isaia nu mai putea lua ca martor pe Moise, ca murise, nici pe cei ce auzisera amenintarea, ca murisera si ei; atunci a chemat stihiile, pe care le luase martore si Moise: "Iata, iudeilor, ati pierdut fagaduinta! Iata, ati parasit pe Dumnezeu! Cum sa te chem, Moise? Ai murit si te-ai savarsit! Cum sa chem pe Aaron? Si acela a fost dat mortii!".

- Nu poti sa chemi pe om, cheama stihiile, i se raspunde.
- De aceea si eu, spune Isaia, pentru ca sunt in viata, n-am sa iau martor pe Aaron, nici pe cutare si cutare om, pentru ca si ei au sa moara, ci iau martore inaintea voastra stihiile, care raman, cerul si pamantul. De aceea Isaia a spus: "Asculta, cerule! Ia in urechi, pamantule! Moise mi-a poruncit ca pe voi sa va chem azi". Dar nu numai pentru asta Isaia a chemat stihiile, ci si pentru ca graia iudeilor. "Asculta, cerule, ca tu ai pogorat mana! Ia in urechi, pamantule, ca tu ai dat prepelita! Asculta, cerule, ca tu ai pogorat mana, ca tu ai adus o mancare mai presus de fire! Erai sus si te-ai prefacut in arie! Ia in urechi, pamantule! Erai jos si indata ai pregatit masa!". Nu lucra natura, dar a lucrat harul; n-au arat boii, dar spicul era gata; nu erau maini de bucatari, nu era porunca, dar era mana, izvor sfintit, care inlocuia pe toate; natura isi uitase slabiciunea ei! Cum de nu s-au ros hainele iudeilor? Cum de nu li s-au invechit incaltamintele? "Asculta, cerule! Ia in urechi, pamantule!". Si totusi, cu toate aceste amintiri, cu toate acele binefaceri, Stapanul a fost ocarat! "Cu cine sa vorbesc, se intreaba Isaia. Cu voi? Dar nu am om care sa ma asculte. Iata, am venit, si nu era om. Am grait, si nu era cine sa ma asculte. Voi grai, deci, celor necuvantatoare, ca cei cuvantatori s-au pogorat la josnicia necuvantatoarelor!".

Tot asta a facut pe un alt profet sa spuna: "Asculta, jertfelnicule, asculta-ma!"( III Regi 13, 2), cand a vazut ca imparatul innebuneste, ca idolul este adorat, ca Dumnezeu este ocarat si toti ceilalti, inmarmuriti de frica. 

- Vorbesti, profetule, cu piatra?
- Da, pentru ca imparatul este mai nesimtitor ca piatra! Asculta, jertfelnicule, asculta-ma!
Si indata s-a despicat altarul. Piatra a ascultat, piatra s-a sfaramat si jertfa s- a
varsat(III Regi 13, 3-5).
- Cum? Omul n-a ascultat?
- Nu! Omul, dimpotriva, a intins mana ca sa apuce pe profet.
- Si Dumnezeu ce a facut?
- I-a uscat mana(III Regi 13, 4). Vezi ce a facut! Vezi iubirea de oameni a
Stapanului si pacatul robului!
- Dar pentru ce nu i-a uscat de la inceput mana imparatului?
- Ca imparatul sa se intelepteasca prin patania pietrei. "Daca piatra nu s-ar fi
sfaramat, i-a spus Dumnezeu, Eu te-as fi crutat. Dar pentru ca piatra s-a sfaramat si tu
nu te-ai indreptat, peste tine aduc mania Mea".

A intins imparatul mana sa apuce pe profet, si mana s-a uscat. Biruinta s-a aratat. Si erau acolo atatia ostasi, atatia generali si multe ajutoare! Dar imparatul nu putea sa stranga mana. Mana ii statea intinsa; dadea glas, facand cunoscuta infrangerea  necredintei si victoria credintei, iubirea de oameni a lui Dumnezeu si nebunia imparatului. Si sa stranga mana, imparatul nu putea.

Dar ca nu cumva, tesand eu cuvant cu cuvant, sa scap din vedere ce voiam sa spun, hai sa va arat ce va fagaduisem. Dar ce va fagaduisem? Fagaduisem sa va arat ca, desi un om are mii si mii de rani, dar daca se pocaieste si face fapte bune, Dumnezeu ii sterge desavarsit pacatele, ca nu se mai vad nici urma, nici semn, nici marturie de pacatele de mai inainte. Asta v-am fagaduit-o si asta voi incerca sa v-o dovedesc.
"Asculta, cerule, si ia in urechi, pamantule, ca Domnul a grait!( Isaia l, 2).
- Spune-mi, ce-a grait?
- "Fii am nascut si i-am crescut, iar ei s-au lepadat de Mine. Boul a cunoscut pe stapanul sau" - cel mai necuvantator dintre necuvantatoare - "si asinul, ieslea domnului lui" - cel mai incapatanat dintre animalele incapatanate -, "dar Israel nu Ma cunoscut si poporul Meu nu M-a inteles. Vai, neam pacatos!"( Isaia l, 2-4).

- Nu mai este, oare, nadejde de mantuire? Pentru ce spui: Vai?
- Pentru ca nu gasesc leac.
- Pentru ce spui: Vai?
- Pentru ca am pus leacuri, dar nu s-a dezumflat buboiul. De asta Mi-am
intors fata de la ei. Ce pot sa mai fac? Nu Ma mai ostenesc sa-i vindec! Vai!
Dumnezeu imita pe o femeie care plange. Si bine face! Fiti, va rog, cu luareaminte!
- Pentru ce: Vai?
- Pentru ca asa se spune la bolile trupesti. Cand doctorul vede ca bolnavul nu mai are nadejde de vindecare, plange; plang cu suspine si prietenii si rudele. Dar acolo, in zadar si fara de folos! Cand bolnavul e pe moarte, de-ar plange toata lumea, nu poate sa-l mai scoale. Asa ca plansul este plans de jale, nu de indreptare. Cu bolile sufletesti insa, nu-i asa; ci, daca plangi, de multe ori scoli pe un om al carui suflet este mort.
- Pentru ce?
- Pentru ca trupul, odata mort, nu mai poate fi ridicat cu putere omeneasca; pe cand un om, cu sufletul mort, poate fi ridicat prin indreptare. Vezi un desfranat? Plange-1! Si de multe ori il ridici din pacat. De asta si Pavel nu scria numai, nici nu  indemna numai, ci si plangea cu lacrimi, sfatuind pe fiecare.

- Fie! Sfatuiesti, Pavele, dar pentru ce si plangi?
- Pentru ca, daca nu reuseste sfatul, sa ajute lacrimile.
Tot asa si profetul plange. Stapanul nostru, vazand caderea Ierusalimului, spunea: "Ierusalime, care omori pe profeti si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine"( Matei 23, 37). Vorbeste unui oras cazut si-l plange cum ar plange pe un om. Profetul Isaia spune: "Vai, neam pacatos, popor plin de pacate!"( Isaia l, 4). Nu au trup sanatos. Ai vazut ca sunt plini de bube? Samanta rea, fii nelegiuiti(Ibidem).

- Spune-mi, proorocule, pentru ce plangi?
- "Ati parasit pe Domnul si ati maniat pe Sfantul lui Israel! Pentru ce va mai raniti inca?( Isaia l, 4-5). Cu ce pot sa va mai ranesc? Cu foamete sau cu ciuma? Au venit peste voi tot felul de pedepse, si rautatea voastra tot nu s-a terminat. "Ati adaugat nelegiuiri. Tot capul spre durere si toata inima spre intristare"( Isaia l, 5).  "Nu este rana, nici vanataie"( Isaia l, 6).
Ce cuvinte ciudate! Cu putin inainte spuneai, proorocule: "Samanta rea, fii nelegiuiti ati parasit pe Domnul si ati maniat pe Sfantul lui Israel"( Isaia l, 4); si: Vai, neam pacatos! Plangi, te bati in piept, jelesti, insiri ranile si deodata te intorci si spui: Nu este rana, nici vanataie! Fiti cu luare-aminte! Atunci e rana in trup, cand o parte a trupului e sanatoasa, iar alta parte a trupului, ranita. Aici insa spune ca tot trupul este o rana: Nu e nici rana, nici vanataie, nici buboi umflat, ci de la picioare pana la cap n-ai unde pune plasture, nici untdelemn, nici bandaj(Isaia l, 6). "Pamantul vostru este pustiu, cetatile voastre - arse, tara voastra - mancata de straini"( Isaia 1,7). V-am facut toate acestea, dar voi nu v-ati indreptat. Am intrebuintat tot mestesugul Meu, dar bolnavul a ramas nesimtitor. "Veniti, ascultati cuvantul Domnului, conducatori ai Sodomei si ai Gomorei! Ce nevoie am Eu de multimea jertfelor voastre?"( Isaia l, 10-11).

- Ce? Vorbeste acum sodomenilor?
- Nu, ci pe iudei ii numeste sodomeni, pentru ca se aseamana la purtari cu ei;
de aceea le da acest nume.
"Veniti, ascultati cuvantul Domnului, conducatori ai Sodomei si ai Gomorei! Ce nevoie am Eu de multimea jertfelor voastre?, zice Domnul. Satul sunt de arderile de tot ale berbecilor! Seul mieilor nu-l vreau. De-Mi veti aduce faina de grau, zadarnic! Tamaia este uraciune inaintea Mea! Sufletul Meu uraste lunile cele noi ale voastre si sambetele voastre. Postul si ziua cea mare nu le primesc, imi voi intoarce ochii Mei de la voi, cand veti intinde mainile voastre spre Mine"( Isaia l, 10-1 l, 13, 14-15).
Poate fi o manie la fel cu asta? Profetul cheama cerul, plange, jeleste, se vaita si spune: Nu este rana, nu este vanataie. Dumnezeu se manie, nu primeste jertfa, nici luna cea noua, nici sambata, nici faina de grau, nici rugaciunea, nici intinderea mainilor.
Ai vazut buboi? Ai vazut boala de nevindecat, nu la un om, nu la doi, nu la zeci, ci la mii?
- Ce s-a intamplat apoi?
- Dumnezeu le spune: "Spalati-va, curatiti-va!"( Isaia l, 15)
- Este oare, vreun pacat care sa aduca deznadejde?
- Nu! insusi Dumnezeu le spune: Nu va ascult pe voi, si totusi, Doamne, le spui: "Spalati-va!" Cu ce scop le spui aceste cuvinte?

- Sunt de folos si unele, si altele. Cele dintai: Nu va ascult pe voi, ca sa infricosez; acestea: Spalati-va, ca sa atrag.
- Dar daca nu-i asculti, nu au nadejde de mantuire; iar daca nu au nadejde de mantuire, pentru ce le spui: Spalati-va? Dumnezeu le spune asta pentru ca este Tata iubitor, singurul Bun, si-I este mila de ei mai mult decat ii este mila unui tata de copiii lui. Si ca sa afli ca e Tata, le-a spus: "Ce voi face, Iudo?"( v. Osea 6, 4).
- Cum, Doamne, nu stii ce vei face?
- Stiu, dar nu voiesc. Pacatele lor imi cer sa-i pedepsesc dar marea Mea iubire de oarneni Ma opreste. Ce-ti voi face? Te voi cruta? Dar ai ajuns mai trandav! Sa te pedepsesc? Dar Ma opreste iubirea Mea de oameni! Ce-ti voi face? Sa te pun ca pe Sodoma si sa te distrug ca pe Gomora? "Dar s-a intors inima Mea". Cel Hepatimitor graieste ca un om patimitor. Dar, mai bine spus, ca o mama cu copilul ei. S-a intors inima Mea ca inima unei mame". Dar nu s-a multumit cu cel dintai cuvant, ci a adaugat: "M-am tulburat intru parerea Mea de rau"( Osea 11, 8).

- Cum? Se tulbura Dumnezeu?
- Doamne fereste! Dumnezeu nu se tulbura. Dar, dupa cum am spus, Dumnezeu se foloseste de cuvintele de care ne folosim noi. "S-a tulburat inima Mea! Spalati-va, curati-ti-va!". Ce va fagaduisem? Ca Dumnezeu ii ia pe pacatosii care se pocaiesc, plini de mii si mii de pacate, plini de buboaie, si-i vindeca atat de desavarsit, ca nu le mai ramane nici urma de pacate, ca nu le mai ramane semn, nu le mai ramane marturie. "Spalati-va, curatiti-va, scoateti vicleniile din sufletele voastre... invatati-va sa faceti bine"( Isaia l, 16, 17).
- Ce bine poruncesti sa faca?
- "Ajutati pe orfan, faceti dreptate vaduvei"( Isaia 1,17).
- Nu sunt grele poruncile; ci acelea pe care ni le impune si firea. "Veniti sa stam de vorba, zice Domnul"( Isaia l, 18). Faceti voi putin, si Eu adaug restul. Dati-Mi voi putin, si Eu daruiesc totul. Veniti!
- Unde sa venim?
- La Mine, la Cel pe Care L-ati mahnit, pe Care L-ati maniat, la Mine, Cel ce am spus: Nu va ascult pe voi, ca, infricosati de amenintarea Mea, sa-Mi potoliti mania. Veniti la Cel ce nu va asculta, ca sa va ascult.
- Si ce faci, Doamne?
- Nu las semn, nu las marturie, nu las urma. "Veniti sa stam de vorba, zice Domnul. Daca vor fi pacatele voastre stacojii, ca zapada le voi albi".
- Nu mai ramane urma, nu mai ramane semn?
- "De vor fi pacatele ca roseala, ca lana le voi inalbi".
- Nu mai ramane negreala? nu mai ramane pata? Cum se face asta?
- Au fost, oare, altele fagaduintele? nu! Gura Domnului a grait acestea! Ai vazut nu numai maretia fagaduintelor, ci si vrednicia Daruitorului. Ca lui Dumnezeu toate ii sunt cu putinta, Cel ce face din murdar curat. Ascultandu-L dar pe El si cunoscand leacul pocaintei, Lui sa-I inaltam slava, ca a Lui este slava si puterea in veci. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Omilii pentru Postul Mare