Omilia a cincea - La Profetii Iona, Daniel si la Cei trei tineri

• Inainte »

OMILIA A CINCEA

La Profetii Iona, Daniel si la Cei trei tineri

(rostita la inceputul Postului Mare)

Vesela ne este astazi sarbatoarea, iar biserica mai stralucita ca de obicei! Carei, oare, pricina? E isprava postului! Stiu si eu ca nu suntem inca in post si ca il asteptam; dar postul ne-a adunat in casa parinteasca. Postul a adus astazi din nou in bratele maicii si pe cei trandavi mai inainte de post. Daca ne-a umplut de atata ravna numai cand il asteptam, cata evlavie nu ne va cuprinde la aratarea si venirea lui? Asa se intampla si cu un oras in care are sa vina un conducator infricosator, leapada toata nepasarea si ajunge mai sarguitor.

Dar sa nu va speriati cand auziti ca postul este un conducator infricosator! Nu ni-i noua infricosator, ci dracilor! Arata-i unui lunatic chipul postului si ramane tintuit de frica, mai nemiscat ca pietrele; iar, mai ales, cand vede ca postul e unit cu rugaciunea, sora si tovarasa postului, atunci este prins ca de un lat. De aceea si firistos a spus: "Neamul acesta nu iese decat cu rugaciune si cu post"( Matei 17,21).

Cand postul alunga asa pe dusmanii mantuirii noastre, cand este atat de infricosator vrajmasilor vietii, nu trebuie, oare, sa-l iubim si sa-l imbratisam, si nu sa ne temem de el? Iar daca trebuie sa ne temem de ceva, apoi trebuie sa ne temem de betie si de imbuibare, nu de post. Betia si imbuibarea, prin tirania patimii, ne leaga mainile la spate si ne dau patimii, ca unei cumplite stapane, prizonieri si robi; postul, insa, gasindu-ne legati si inrobiti, ne dezleaga legaturile, ne scapa de tiranie si ne readuce la libertatea de mai inainte. Asadar, cand postul lupta cu dusmanii nostri, cand ne scapa de robie si cand ne duce din nou la libertate, ce alta dovada mai mare cauti de prietenia postului, de prietenia lui pentru neamul omenesc? Iar dovada cea mai mare de prietenia postului este ca iubeste pe cei ce il iubesc si uraste pe cei ce il urasc. Vrei sa afli cata podoaba este pentru oameni postul, cata paza si cata siguranta?

Gandeste-te la fericitul si minunatul neam al monahilor! Acestia au fugit de zgomotele lumii, s-au suit in varfurile muntilor, si-au facut chilii in linistea pustiei, ca intr-un port linistit, si si-au luat postul tovaras si impreuna-locuitor pentru intreaga lor viata. Si i-a facut din oameni ingeri.

Dar nu numai pe aceia! Mu, ci postul ridica la inaltime pe toti cei pe care-i gaseste cu dragoste de post. Moise si Ilie, turnurile profetilor din Vechiul Testament, desi erau mari si straluciti si prin celelalte fapte ale lor si aveau multa indraznire catre Dumnezeu, totusi, cand voiau sa se apropie de Dumnezeu si sa vorbeasca cu El, atat cat omeneste este cu putinta, la post fugeau; si, prin mainile postului, se apropiau de Dumnezeu. De asta si Dumnezeu, la inceput, cand a facut pe om, l-adat indata in bratele postului, incredintand postului, ca unei mame pline de iubire si unui preabun dascal, mantuirea omului.

Porunca data omului: "Din tot pomul din rai sa mancafi, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati",( Facere 2, 16-17) este porunca de post.

Daca in rai a fost de neaparata trebuinta postul, cu mult mai mult in afara de rai; daca leacul a fost folositor inainte de ranire, apoi cu mult mai mult dupa ranire; daca arma ne-a fost buna cand inca nu se pornise impotriva noastra razboiul dat de pofte, apoi cu mult mai mult ne este de neaparata trebuinta ajutorul dat de post dupa ce a inceput lupta aceasta atat de mare, si a poftelor, si a dracilor. Daca Adam ar fi ascultat de aceasta porunca, n-ar mai fi auzit a doua porunca, care zice: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce!" (Facere 3, 19); dar pentru ca n-a ascultat de porunca postului, pentru aceasta: moarte, griji, osteneli, suparari si o viata mai impovaratoare decat moartea; pentru aceasta, spini si ciulini; pentru aceasta, oboseli, dureri si o viata plina de chin.

Ai vazut cum se supara Dumnezeu cand este nesocotit postul? Cunoaste si cum se bucura cand este cinstit! Dupa cum, pentru nesocotirea postului, Dumnezeu a dat ca pedeapsa moartea celui ce l-anesocotit, tot asa, iarasi, pentru cinstirea postului, moartea a fost indepartata.

Dumnezeu, vrand sa arate taria postului, i-a dat postului puterea ca, dupa pronuntarea poruncii si a osandei, sa-i smulga din mijlocul caii pe cei dusi la moarte si sa-i readuca la viata. Si postul a facut aceasta nu cu doi sau trei sau douazeci de oameni, ci cu un popor intreg, cu cetatea cea mare si minunata a ninivitenilor. Ninive fusese ingenuncheata, capul i se inclinase spre prapastie; avea sa primeasca lovitura de moarte, venita de sus; dar postul, ca o putere coborata din cer, a smuls-o din portile mortii si a readus-o la viata.

Dar, daca vrei, sa ascultam si istoria cetatii Ninive. "Si a fost, spune Scriptura, cuvantul Domnului catre Iona zicand: "Scoala-te si du-te in Ninive, cetatea cea mare" (Iona 1, 1-2). Dumnezeu voieste sa-l induplece de la inceput pe Iona cu maretia cetatii, pentru ca stia mai dinainte ca profetul avea sa fuga. Dar sa auzim si predica lui Iona! "inca trei zile, si Ninive va fi nimicita". (Iona 3, 5)

- Dar pentru ce, Doamne, spui mai dinainte nenorocirile pe care ai sa le aduci asupra cetatii?

- Ca sa nu fac ceea ce prezic.

De aceea Dumnezeu ne-a amenintat cu iadul, ca sa nu ne duca in iad. "Va infricosez cu cuvantul, ne spune Domnul, ca sa nu va intristez cu fapta!".

- Dar pentru ce ai dat ninivitenilor un ragaz asa de scurt?

- Ca sa afli si virtutea barbarilor, adica a ninivitenilor, care au putut, in trei zile, sa puna capat unei urgii atat de mari venite asupra-le din pricina pacatelor lor, dar ca sa te si minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care s-a multumit cu o pocainta de trei zile pentru un noian atat de mare de pacate si, in sfarsit, ca tu sa nu cazi in deznadejde, chiar de-ai pacatuit de mii de ori. Dupa cum cel cu suflet trandav si nepasator nu face mare lucru chiar daca ar avea mult timp de pocainta si nici nu se impaca cu Dumnezeu, din pricina trandaviei lui, tot asa cel cu minte treaza si cu ravna clocotitoare, cel care se pocaieste cu mult zel poate sterge intr-o clipita pacatele a ani intregi. Nu s-a lepadat Petru de trei ori?( Matei 26, 69-74). Nu cu juramant, a treia oara? Nu s-a temut el de cuvintele unei slujnice de rand? Si ce s-a intamplat? A avut nevoie de multi ani pentru pocainta? Deloc, ci in aceeasi noapte a si alunecat si s-a si ridicat; a primit si lovitura, si a primit si leacul; s-a si imbolnavit, si s-a si vindecat!

- Cum? in ce chip?

- Plangand si tanguindu-se. Dar, mai bine spus, nu plangand ca sa planga, ci cu multa ravna si mare zdrobire de inima. De aceea si evanghelistul n-a spus atat: "a plans", ci: "a plans cu amar"( Matei 26, 75), nici un cuvant nu poate infatisa cat de mare a fost puterea lacrimilor lui; dar o arata lamurit deznodamantul lucrurilor.

Mare, intr-adevar, a fost caderea lui Petru, ca lepadarea de Hristos este un pacat fara asemanare; totusi, dupa un pacat atat de mare, Hristos l-apus din nou in cinstea de mai-inainte si i-a incredintat conducerea Bisericii. Si, ceea ce-i mai mult decat orice, este ca Petru ne-a aratat ca are pentru Stapan o dragoste mai mare decat toti apostolii: "Petre, il intreaba Domnul, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?". (Ioan 21, 15) Nimic nu poate egala o astfel de virtute! Si ca sa nu spui ca Dumnezeu a iertat pe niniviteni pentru ca erau barbari si nestiutori -ca a spus Domnul: "Robul care nu cunoaste voia stapanului si nu o face, se va bate putin" ( Luca 12, 48) , deci ca sa nu spui asta, de aceea ti-am dat ca pilda si pe Petru, un rob care mai ales cunostea voia Stapanului. A pacatuit si el, savarsind cel mai mare pacat; si iata la ce inaltime de indraznire l-a ridicat Hristos!

Nici tu dar nu-ti pierde nadejdea din pricina pacatelor tale, ca mai grozav decat pacatul este ramanerea in pacat, mai cumplita decat caderea este neridicarea din cadere. Aceasta si Pavel o jeleste si o plange, spunand ca este vrednica de plans o astfel de stare: "nu cumva venind la voi, sa ma umileasca Dumnezeu si sa plang pe multi - nu din cei care au pacatuit, ci din cei care nu s-au pocait de necumpatarea, de necuratia si de desfranarea pe care au facut-o"( II Corinteni 12, 21). Si care timp poate fi, oare, mai potrivit pentru pocainta decat timpul postului?

Dar sa ne intoarcem la istoria ninivitenilor. "Auzind profetul cuvintele acestea, s-a coborat in lope ca sa fuga in Tars de la fata Domnului" (Iona 1, 3). Unde fugi, omule? M-ai auzit pe proorocul David spunand: "Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?"( Ps. 138, 6). In pamant? Dar "al Domnului este pamantul si plinirea lui"( Ps. 23, 1). In iad? Dar "de ma voi cobori in iad. Tu de fata esti"( Ps. 138, 8). In cer? Dar "de ma voi sui in cer, Tu acolo esti" (Ps. 138, 8). In mare? Dar "si acolo ma va apuca dreapta Ta!"( Ps. 138, 10).

Si asa s-a intamplat si cu Iona. Ca asa e pacatul! Ne nauceste sufletul. Dupa cum cei cu mari dureri de cap sau cei beti merg impleticindu-se si la intamplare si cad, fara sa se pazeasca, in gropile si prapastiile dinaintea lor, tot asa si cei alunecati in pacat, stapaniti de dorinta pacatului, ca de o betie, nu mai stiu ce fac, nu vad nici ce-i in fata lor, nici ce are sa li se intample.

Spune-mi, proorocule, fugi de Stapan? Asteapta insa putin si ai sa afli din fapte ca nu poti scapa nici macar din mainile marii, roaba Stapanului. Da, indata ce s-a urcat Iona in corabie, marea a si inceput sa-si inalte valurile si se ridice la mare inaltime, intocmai ca o roaba credincioasa, care gaseste pe un alt rob fugit cu lucruri furate de la stapan si care nu se opreste pana ce nu-l ia cu ea, facandu-le celor ce l-auprimit mii si mii de greutati; tot asa si marea, gasind pe Iona, rob ca si ea, si cunoscandu-l, le-a facut corabierilor mii si mii de greutati, invaluindui si strigandu-le. Nu i-a dus inaintea tribunalului, dar i-a amenintat ca are sa scufunde corabia cu oameni cu tot daca nu-l dau in mana ei pe cel care-i rob ca si ea.

- Ce au facut corabierii cand s-au intamplat acestea?

- Au aruncat lucrurile din corabie, dar corabia nu se usura(Iona 1, 5); ca toata povara trupului profetului ramasese inca inauntru; povara grea, nu din pricina firii  trupului, ci din pricina greutatii pacatului. Ca nimic nu-i atat de greu si de impovarator ca pacatul si neascultarea! De aceea si Zaharia a spus ca pacatul e ca plumbul de greu(Zaharia 5, 7), iar David, descriind natura pacatului, spunea: "Faradelegile mele au covarsit capul meu, ca o sarcina grea s-au ingreuiat peste mine"( Ps. 37, 4); iar Hristos striga celor ce traiau in multe pacate: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni"( Matei 11, 28). Pacatul dar a impovarat atunci corabia, si aceasta era sa se scufunde. Iar Iona dormea si sforaia(Iona 1, 5). Greu ii era somnul; nu din pricina desfatarii, ci a supararii; nu din  pricina trandaviei, ci a tristetii. Slugile cele cu bun simt isi simt indata pacatele, asa cum a simtit si Iona. Dupa ce a savarsit pacatul, a cunoscut grozavia pacatului. Asa e pacatul. Dupa ce se naste, umple de dureri sufletul care l-a nascut; nasterea lui e cu totul altfel decat legea nasterii noastre. Noi, dupa ce ne nastem, punem capat durerilor nasterii; pacatul insa, dupa ce se naste, sfasie de dureri gandurile celor ce l-aunascut.

- Ce-a facut capitanul corabiei?

- S-a dus la Iona, spune Scriptura, si i-a zis: "Scoala-te si roaga pe Domnul Dumnezeul tau!"( Iona 1, 6). Stia din experienta capitanul ca furtuna de pe mare nu era o furtuna obisnuita, ci o nenorocire trimisa de Dumnezeu; stia ca furtuna de pe mare era mai presus de maiestria omeneasca si ca mana carmaciului nu era de vreun folos; cele ce se petreceau aveau nevoie de un alt carmaci, mai mare, de Cel ce carmuieste lumea toata; aveau nevoie de ajutorul cel de sus. De aceea corabierii au lasat la o parte vaslele, vintrele, franghiile; au lasat totul; si-au luat mainile de pe vasle, le-au ridicat la cer si au rugat pe Dumnezeu. Dar nici asa n-au folosit nimic. Si atunci, spune profetul, au aruncat sorti(Iona 1,7); iar sortii l-audat in mana lor pe vinovat. Dar nici asa nu l-auluat ca sa-l inece; ci, cu toate ca era atata tulburare si framantare, corabierii, ca si cum s-ar fi bucurat de multa liniste, au facut pe corabie scaun de judecata; i-au dat lui Iona cuvantul si i-au cerut sa se apere; au cercetat totul cu de-amanuntul, ca si cum aveau sa dea socoteala cuiva de hotararea ce o vor lua. Asculta-i pe corabieri, ca le cerceteaza pe toate, ca la tribunal, il intreaba: Ce meserie ai? De unde vii? Unde mergi? Din ce tara si din ce popor esti?( Iona 1, 8) Si au facut asta cu toate ca marea striga impotriva lor, cu toate ca sortii il vadisera si dadusera marturie; totusi corabierii n-au pronuntat inca sentinta, desi marea striga, iar sortii dadusera marturie impotriva lui; ci, dupa cum la tribunal judecatorii nu pronunta sentinta pana ce vinovatul insusi nu se invinuieste singur de pacat, desi parasii il parasera, martorii dadusera marturii, iar probele facusera dovada, tot asa si acum, corabierii, oameni barbari si nepriceputi, au urmat buna randuiala a tribunalului; si doar erau inconjurati de atata groaza, de atata vijelie, de atata vifor, iar marea nu le ingaduia nici sa rasufle; atata mugea si se napustea innebunita si urla si ridica valuri dupa valuri!

De unde, iubitilor, atat de multa purtare de grija pentru profet? De unde? Din randuiala dumnezeiasca! Ca Dumnezeu a randuit sa se intample toate acestea, ca, prin tot ce s-a intamplat, sa-l invete pe profet sa fie bland si iubitor de oameni. Strigand catre el, aproape ca i-a spus: "Fa si tu ca si corabierii, niste oameni nepriceputi! Ei nau dispretuit un singur suflet, nici nu s-au purtat fara de mila cu trupul tau! Tu insa, atat cat a stat in puterea ta, ai dat pieirii un intreg oras cu atatea mii si mii de suflete. Corabierii descoperisera pricina nenorocirii lor, dar nici asa nu s-au pornit sa te osandeasca. Tu insa, fara sa le poti aduce vreo vina celor din Ninive, i-ai inecat si i-ai pierdut. Tu n-ai ascultat cand ti-am poruncit sa te duci la ei, ca sa-i chemi la m antuire cu predica ta; corabierii insa, desi nu auzisera de la nimeni vreo porunca, au facut si au lucrat totul ca sa te scape de pedeapsa de care erai vinovat!...".

Intr-adevar, corabierii nu s-au pornit sa-l piarda pe profet nici dupa ce marea il invinuise, nici dupa ce sortii il vadisera, nici dupa ce el insusi se osandise si marturisise fuga, ci se straduiau, se sileau si faceau totul ca, in ciuda tuturor dovezilor, sa nu-l dea furiei marii. Dar marea nu le-a ingaduit-o; mai bine spus insa, nu le-a ingaduit-o Dumnezeu, voind sa-l intelepteasca pe Iona si prin chit dupa cum la inteleptit prin corabieri. Intr-adevar, corabierii, dupa ce auzisera din gura lui Iona: "Luati-ma si aruncati-ma in mare si se va linisti marea deasupra voastra" (Iona 1, 12), se sileau sa duca corabia la tarm, dar valurile nu le ingaduiau(Iona 1, 13).

Tu insa, dupa ce ai vazut pe profet fugind, asculta-i si marturisirea lui din pantecele chitului. Fuga a savarsit-o, ca om; marturisirea insa l-a aratat ca profet. Luandu-l deci marea, l-a pus in pantecele chitului ca intr-o inchisoare, pastrand Stapanului pe fugar nevatamat. Nici valurile salbatice, cand l-auluat, nu l-auinecat,  nici chitul, mai salbatic decat valurile, cand l-aprimit in pantece nu l-astricat, ci l-a pastrat viu si l-adus iarasi in oras. Si marea si chitul, impotriva firii lor, au ascultat, ca prin toate sa primeasca profetul invatatura.

Ajuns in oras, Iona a citit hotararea lui Dumnezeu ca pe o scrisoare imparateasca ce cuprindea pedeapsa; si striga, zicand: "inca trei zile si Ninive va fi nimicita"( Iona 3, 5). Ninivitenii au auzit aceste cuvinte, le-au crezut si nu le-au dispretuit; ci indata drumul tuturor a fost unul, spre post: barbati, femei, robi, stapani, conducatori, supusi, copii, batrani. Nici dobitoacele n-au fost scutite de aceasta slujire. Pretutindeni sac, pretutindeni cenusa, pretutindeni vaiet si jale. Chiar cel cu coroana pe cap s-a pogorat de pe tronul cel imparatesc, s-a imbracat in sac, si-a presarat cenusa pe cap si asa a smuls cetatea din ghearele primejdiei. Si puteai vedea lucru preaminunat: porfira a fost intrecuta in cinste de sac.

Ce n-a putut face porfira, a facut sacul; ce n-a reusit coroana, a savarsit cenusa. Vezi ca nu in zadar am spus ca nu de post trebuie sa ne temem, ci de betie si de imbuibare? Betia si imbuibarea aveau sa zguduie si sa darame un oras ce statea in picioare; postul insa l-a tinut in picioare cand era sa se zguduie si sa se darame. Insotit de post a intrat si Daniel in groapa cu lei si a iesit de acolo ca si cum ar fi fost intre oi blande(Daniel 6, 16-28). Si doar leii fierbeau de furie cand au vazut prada; masa le era in fata, si nu s-au atins de ea; cu toate ca si firea ii atata (ca nu sunt fiare mai salbatice ca leii) si-i atata si foamea (ca nu mancasera de sapte zile), au respectat hrana ce li se daduse, ca si cum ar fi stat in groapa cu un calau, care le striga sa nu se atinga de trupul profetului.

Tot insotiti de post au intrat si cei trei tineri in cuptorul cel din Babilon (Daniel 3, 8-28). I-a invaluit multa vreme focul si au iesit din cuptor cu trupurile mai stralucitoare decat focul. Desi focul acela era foc, cum de nu si-a facut lucrarea sa?

Desi trupurile lor erau trupuri, cum de n-au ars cum ard trupurile? Cum? Intreaba postul si-ti va raspunde; iti va dezlega taina aceasta. Ca este cu adevarat taina! Natura trupurilor s-a luat la lupta cu natura focului si biruinta a fost de partea trupurilor. Ai vazut ce ciudata lupta? Ai vazut vreo biruinta mai ciudata ca aceasta? Admira dar postul si primeste-1 cu bratele deschise!

Cand si in cuptor te ajuta si in groapa cu lei te pazeste, cand alunga demoni, cand schimba hotararea lui Dumnezeu, cand potoleste furia patimilor, cand ne aduce din nou libertatea, cand face multa liniste in gandurile noastre, cum sa nu fie, oare, cea mai mare nebunie sa fugim si sa ne temem de post, care are in el atat de multe bunatati?

Vrei sa spui ca ne slabanogeste trupul? Dar "cu cat se strica omul nostru dinafara, cu atat se innoieste cel dinauntru, zi de zi"( II Corinteni4, 16). Dar, mai bine spus, daca ai vrea sa cercetezi cu de-amanuntul postul, vei vedea ca este mama bunastarii trupului nostru. Daca nu crezi cuvintelor mele, intreaba pe doctori si te vor lamuri deplin. Doctorii numesc postul mama sanatatii si spun ca guta, durerile grozave de cap, apoplexia, dropica, umflaturile, furunculele si alte nenumarate boli vin din trai bun si din imbuibare; sunt ca niste paraiase rele dintr-un izvor foarte rau, care vatama si bunastarea trupului, si curatenia sufletului.

Sa nu ne temem dar de post, care ne scapa de atatea rele. Nu va indemn la asta fara rost, ci pentru ca vad ca multi oameni pregeta si se feresc de post ca si cum ar fi vorba sa fie dati pe mana unei femei artagoase, asa ca astazi, in ajunul postului, se strica de betie si de imbuibare.

De asta va indemn sa nu stricati mai dinainte, prin ghiftuire si betie, folosul ce vi-l va da postul! Daca oamenii cu dureri de stomac n-ar lua doctoriile pe stomacul gol, ar simti numai amaraciunea doctoriilor, dar ar pierde folosul lor, ca ar ingreuna lupta doctoriilor cu sucurile rele din stomac.

De aceea doctorii poruncesc bolnavilor sa se culce nemancati, pentru ca toata puterea doctoriilor sa lupte de la inceput direct cu sucurile stomacale pricinuitoare de boala. Tot asa si cu postul. Daca azi te imbeti, iar maine iei doctoria postului, ai facut nefolositoare si zadarnica doctoria; induri osteneala postului, dar nu culegi folosul  postului, ca s-a irosit toata puterea lui din pricina proaspatului pacat pricinuit de betie.

Dar daca iti faci usor trupul si primesti doctoria cu mintea treaza, vei putea curati multe din vechile pacate. Sa nu intram dar in post cu betie si nici sa iesim din post tot cu betie, ca sa nu ni se intample la fel ca unui om bolnav care, vrand sa se ridice in picioare, este trantit iarasi jos. Asta se intampla si cu sufletul nostru cand, din doua parti si la inceputul si la sfarsitul postului, umbrim trezvia pricinuita de post cu norul betiei. Dupa cum cei ce vor sa lupte cu fiarele salbatice, inainte de inceperea luptei isi acopera madularele mai de seama cu multe arme si aparatori, tot asa sunt acum multi oameni care, cand incep postul, ca si cum ar avea de luptat cu postul ca si cu o fiara salbatica, isi inarmeaza stomacul, mananca de plesnesc, isi intuneca mintea si intampina cu multa nebunie fata linistita si pasnica a postului.

Daca te-as intreba: Pentru ce te duci la baie astazi?", ai sa-mi raspunzi: "Ca sa intru in post cu trupul curat". Daca te-as intreba din nou: "Pentru ce te imbeti?", ai sa-mi raspunzi iarasi: "Pentru ca am sa intru in post!". Nu-i, oare, o nebunie sa intampini aceasta preafrumoasa sarbatoare (Este vorba de praznicul invierii Domnului, de la sfarsitul Postului Mare) cu trupul curat, dar cu sufletul necurat si beat? Ar fi trebuit sa va spun mai multe decat v-am spus, dar pentru cei intelepti sunt de-ajuns si acestea pentru indreptare. De aceea e nevoie sa termin cuvantul meu, ca doresc sa ascult si glasul parintelui nostru(Al lui Flavian, episcopul Antiohiei).

Eu, ca un copil de  cioban, asezat la umbra acestui sfant locas ca la umbra unui stejar sau fag, am cantat dintr-un mic fluier; parintele nostru insa, ca un maestru  cantaret care, cu chitara de aur acordata, desteapta intreg teatrul cu simfonia cantecului sau, tot asa si el, nu cu simfonia sunetelor coardelor chitarei, ci cu simfonia cuvintelor si faptelor sale ne va da mult folos.

Ca niste invatatori ca acestia cauta si Hristos, cand spune: "Cel care va face si va invata, acela mare se va chema in imparatia cerurilor"( Matei 5, 19). Asa este parintele nostru. De aceea si mare este in imparatia cerurilor. Faca Dumnezeu ca noi, cu rugaciunile lui si ale tuturor celor dimpreuna cu el intaistatatori, sa putem a ne invrednici de imparatia cerurilor, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatalui slava, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Inainte »

› ‹

Omilii pentru Postul Mare