Omilia a treia - Despre milostenie

• Inainte »

OMILIA A TREIA

Despre milostenie

Stiti, oare, de unde am inceput predica de mai inainte sau unde am terminat-o, sau de la care subiect au plecat, sau la care subiect au ajuns vorbele cuvantarii mele? Cred ca ati uitat ideile cu care mi-am terminat cuvantul. O stiu asta; dar nu va caut pricina, nici nu va invinuiesc.

Aveti sotie, trebuie sa va ocupati de copii si sa va ingrijiti de toate cele din casa; unii dintre voi slujesc in armata, iar altii sunt meseriasi. Fiecare dintre voi se indeletniceste cu fel si fel de ocupatii; eu insa ma indeletnicesc numai cu  propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, ma ocup numai cu predica si numai cu ea imi cheltuiesc tot timpul. De aceea nici nu trebuie sa fiti mustrati; dimpotriva, trebuie laudata ravna voastra, ca nu m-ati parasit nici o singura duminica, ci v-ati lasat toate treburile si ati venit la biserica. Aceasta-i cea mai mare lauda a orasului nostru, nu ca are multime mare de oameni si suburbii, nici ca are sali stralucitoare de ospete si case cu acoperisuri de aur, ci ca are locuitori ravnitori si cu mintea treaza.

Pomii buni se cunosc dupa roade, nu dupa frunze. Pentru aceea suntem mai de pret decat vietuitoarele necuvantatoare, pentru ca avem grai, pentru ca ne slujim de cuvant, pentru ca ni-i drag cuvantul. Un om care nu iubeste cuvantul este mai necuvantator decat dobitoacele; ca nu stie pentru ce a fost cinstit cu grai si de unde are aceasta cinste. Bine spunea profetul: "Omul in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor"(Ps.48,12). Esti om inzestrat cu cuvant si nu iubesti cuvantul? Spune-mi, ce iertare mai poti avea? De aceea imi sunteti nespus de dragi, ca alergati ca inaripati sa ascultati cuvant despre virtute si puneti totul in urma ascultarii dumnezeiestilor cuvinte. Haide, dar, ca si eu sa-mi incep cuvantul si sa continui sirul celor spuse in cea din urma predica. Va sunt dator si imi platesc cu drag datoria; nu ma saraceste, ci-mi adauga avere, in afacerile lumesti datornicii fug de creditori, ca sa nu le dea datoria; eu insa umblu dupa creditorii mei, ca sa le-o platesc; si pe buna dreptate; in afacerile lumesti plata datoriei aduce saracie, pe cand plata datoriei cuvantului naste bogatie. Iata ce vreau sa spun: datorez cuiva niste bani; daca-i dau datoria, banii nu pot fi si la el si la mine, ci au plecat de la mine si au intrat la punga lui; dar va dau cuvantul de invatatura, cu care va eram dator, cuvantul acesta ramane si la mine, si-l aveti si voi cu totii; daca tin la mine cuvantul si nu-l dau, atunci sunt sarac; dar cand il dau, ajung mai bogat; daca nu-mi platesc datoria cuvantului, atunci numai eu sunt bogat, dar daca mi-o platesc, culeg rod impreuna cu voi toti.

Haide dar sa va platesc datoria! Si care-i datoria? Va vorbisem mai inainte despre pocainta si va spuneam ca multe si felurite sunt caile pocaintei, pentru ca sa ne fie usoara mantuirea. Daca Dumnezeu ne-ar fi dat o singura cale de pocainta, n-am fi primit-o, ci am fi spus: "Nu putem merge pe aceasta cale, nu putem sa ne mantuim!". Dar asa. Dumnezeu ti-a taiat cuvantul acesta, ca nu ti-a dat numai o cale de pocainta, nici doua, nici trei, ci multe si felurite, ca, prin multimea lor, sa-ti faca lesnicioasa suirea la cer. Si spuneam ca pocainta e lesnicioasa si n-are nici o greutate. Esti pacatos? Intra in biserica si spune: "Am pacatuit!" si ai scapat de pacat. V-am dat pilda pe David, care a pacatuit si si-a sters pacatul (II Regi 12, 1-14). V-am aratat apoi a doua cale de pocainta, aceea a plansului pentru pacat, si spuneam: Ce greutate are aceasta cale? N-ai nevoie sa cheltuiesti bani, n-ai nevoie sa mergi cale lunga, nici altceva asemanator, ci numai sa-ti plangi pacatul. Si v-am dat, din Scriptura, pilda si despre aceasta cale; va spuneam ca Dumnezeu a schimbat hotararea pronuntata asupra lui Ahab pentru ca Ahab a plans si s-a intristat; Insusi Dumnezeu i-a spus asta lui Ilie: "Ai vazut cat a plans Ahab si cat de trist a plecat din fata Mea? Nu voi face dupa mania Mea" (III Regi 21, 29). Apoi v-am dat si a treia cale de pocainta si v-am adus din Scriptura pilda pe fariseu si vames: fariseul, laudandu-se cu ingamfare, a pierdut toate faptele lui de dreptate; iar vamesul, smerindu-se, s-a pogorat de la templu cu rod de dreptate si a ajuns drept fara nici o osteneala; a spus cuvinte si a primit fapte (Luca 18, 10-14).

Haide dar acum sa mergem mai departe si sa va pun in fata a patra cale de pocainta.

- Care-i aceasta?

- Milostenia imparateasa virtutilor, aceea care duce iute pe oameni in boltile cerurilor, aparatoarea noastra preabuna.

Mare lucru este milostenia. De aceea si Solomon striga: "Mare lucru este omul si de pret barbatul milostiv" (Pilde 20, 6). Mari sunt aripile milosteniei; strabate vazduhul, lasa in urma luna, depaseste razele soarelui, se urca pana in boltile cerurilor. Dar nici acolo nu se opreste, ci lasa in urma si cerul si popoarele de ingeri si cetele de arhangheli si toate puterile cele de sus si se infatiseaza chiar inaintea tronului celui imparatesc.

Afla asta chiar din Scriptura, care zice: "Cornelie, rugaciunile tale si milosteniile tale s-au suit inaintea lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 10, 4). Cuvintele: "inaintea lui Dumnezeu" inseamna: "De-ai avea multe pacate, nu te teme, ca ai milostenia aparatoare!". Nici una dintre puterile cele de sus nu-i va sta impotriva. Milostenia isi cere datoria, stand cu polita in mana. Insusi Stapanul ne-o spune: "Cel care va face unuia dintre acestia preamici. Mie Mi-a facut" (Matei 25, 40). Milostenia deci iti usureaza toate pacatele tale, oricate ai avea.

Nu stii oare din Evanghelie pilda celor zece fecioare, cum cele care n-au avut milostenie au ramas afara de camara de nunta, desi traisera in feciorie? "Erau zece fecioare, spune Hristos, cinci nebune si cinci intelepte" (Matei 25, 2); cele intelepte aveau untdelemn, iar cele nebune nu aveau si se stingeau candelele lor. Si venind cele nebune la cele intelepte le-au spus: "Dati-ne noua untdelemn din vasele voastre" (Matei 25, 8).

Ma rusinez, rosesc si plang cand aud ca o fecioara e nebuna; rosesc cand aud ca o fecioara poarta acest nume, dupa atata virtute, dupa ce a trait in feciorie, dupa ce a zburat cu trupul la cer, dupa ce s-a luat la intrecere cu puterile cele de sus, dupa ce a indurat arsita, dupa ce a calcat in picioare cuptorul placerii. Li s-a spus nebune, si pe buna dreptate nebune, ca au savarsit o virtute mare, dar au fost biruite de una mica.

"Si s-au apropiat cele nebune, spune Hristos, si au zis celor intelepte: "Dati-ne noua untdelemn din vasele voastre". Iar acelea au spus: "Nu putem sa va dam, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua" (Matei 25, 8-9). N-au facut asta pentru ca nu le era mila de ele, nici din rautate, ci din pricina scurtimii timpului: avea sa vina Mirele.

Aveau si fecioarele cele nebune candele, dar nu aveau untdelemn in candelele lor, pe cand celelalte fecioare aveau untdelemn. Lumina este fecioria, iar milostenia untdelemn. Dupa cum lumina candelei se stinge de nu are untdelemn, tot asa se stinge si fecioria de nu are milostenie. "Dati-ne noua untdelemn din vasele voastre". Iar acelea le-au raspuns: "Nu putem sa va dam". Raspunsul lor nu-i pornit din rautate, ci din teama: "Ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua"; ca nu cumva sa ramanem toate pe dinafara, cand cautam cu toate sa intram. Ci "mergeti la cei ce vand si va cumparati" (Matei 25, 9) .

- Cine-s negustorii acestui untdelemn?

- Saracii! Cei ce stau la usa bisericii si cer milostenie.

- Si cat untdelemn cumpar?

- Cat vrei! Nu spun cat, ca sa nu-mi spui ca esti sarac! Atata cumpara, cati bani ai! Ai un banut? Cumpara cerul cu el! Nu ca cerul e ieftin, ci ca Stapanul e bun! Nu ai un banut? Da un pahar de apa rece. "Cel ce va da un pahar de apa rece unuia dintre acestia prea mici, pentru Mine, nu-si va pierde plata lui" (Matei 10, 42). Cerul e negutatorie si afacere buna, iar noi o neglijam. Da o bucata de paine si ia raiul; da lucruri mici si ia lucruri mari; da cele pieritoare si ia pe cele nepieritoare; da pe cele stricacioase si ia pe cele nestricacioase. Daca ar fi iarmaroc si toate marfurile din iarmaroc ar fi ieftine, de-ar fi acolo belsug de bucate si toate la pret de nimica, oare n-ai vinde tot ce ai, n-ai nesocoti toate celelalte treburi si nu te-ai duce sa faci in iarmaroc bune afaceri? Aratati atata graba pentru niste lucruri pieritoare, dar va trandaviti atata si va descurajati cand e vorba sa cumparati lucruri nemuritoare? Da saracului, pentru ca, chiar daca tu vei tacea, sa vorbeasca pentru tine mii si mii de guri; sa stea de fata milostenia si sa te apere! Rascumparare de suflet este milostenia!

De aceea, dupa cum inaintea usilor bisericii sunt vase pline cu apa, ca sa va spalati mainile, tot asa, in afara bisericii, stau saracii, ca sa va spalati mainile sufletului. Ti-ai spalat mainile trupului cu apa? Spala-ti si mainile sufletului cu milostenia! Nu-mi spune ca esti sarac. O vaduva, saraca lipita pamantului, a gazduit pe Ilie (III Regi 17, 9-24); saracia nu i-a fost piedica, ci l-aprimit cu multa bucurie; de aceea a si primit in schimb roade frumoase si a secerat spicul milosteniei.

Dar poate ca unul dintre cei ce ma asculta imi va spune:

- Ada-mi si mie in casa pe Ilie!

- Pentru ce ceri pe Ilie? Iti aduc in casa pe Stapanul lui Ilie si totusi nu-I dai de mancare! Daca ar veni Ilie, cum l-ai gazdui? Porunca lui Hristos, Stapanul tuturor, este aceasta: "Cel care va face unuia dintre acestia preamici. Mie Mia facut" (Matei 25, 40).

Daca un imparat ar chema pe cineva la masa si ar spune slugilor din jurul lui: "Multumiti-l pe omul acesta cu de toate ca pe mine; ca omul acesta mi-a dat de mancare si m-a gazduit, pe cand eram in saracie; mi-a facut mult bine in vremea stramtorarii mele!", care din cei din jurul imparatului nu si-ar cheltui toti banii cu omul acela, caruia imparatul ii era dator sa-i multumeasca? Oare, n-ar cauta fiecare sa-i puna totul inaintea lui si sa se imprieteneasca cu el?

Ati vazut puterea cuvantului imparatesc? Daca are atata pret cuvantul unui imparat muritor, gandeste-te ce pret va avea in ziua aceea cuvantul lui Hristos! In fata ingerilor si a tuturor puterilor ceresti, Hristos va spune: Omul acesta M-a gazduit pe pamant; omul acesta Mi-a facut de mii si mii de ori bine; omul acesta m-a adunat de pe drumuri, pe cand eram strain!".

Gandeste-te la indraznirea omului acestuia inaintea ingerilor, la lauda lui inaintea puterilor celor de sus! Cum sa nu aiba indraznire mai mare decat ingerii, acela despre care Hristos da marturie?

Mare lucru este dar milostenia,fratilor! Sa o imbratisam ca n-are seaman pe lume. E in stare sa stearga pacatele si sa alunge de la noi osanda! Pe cand tu taci, ea e de fata si te apara. Dar, mai bine spus, pe cand tu taci, mii si mii de glasuri multumesc pentru tine. Atatea bunatati avem de pe urma milosteniei si noi o neglijam si ne trandavim! Da paine, dupa puterea ta! N-ai paine? Da un banut! N-ai nici un banut? Da un pahar cu apa rece! N-ai nici atat? Plangi impreuna cu cel indurerat si ti-ai luat plata. Fapta facuta de sila n-are plata, ci fapta facuta de bunavoie.

Dar tot vorbind despre milostenie, cuvantul m-a dus departe de pilda celor zece fecioare. Haide dar sa ne intoarcem la aceasta pilda. "Dati-ne noua untdelemn din vasele voastre", au spus ele. "Nu putem sa va dam, au raspuns celelalte, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua; ci mergeti si va cumparati de la cei ce vand". "Mergand ele sa cumpere, a venit Mirele; si cele ce aveau candele aprinse au intrat cu El si s-a inchis usa camarii de nunta" (Matei 25, 8-10). Au venit atunci si cele cinci fecioare nebune si au batut la usa camarii de nunta, strigand: "Deschide-ne noua!". Si glasul dinauntru al Mirelui le-a spus: "Plecati de la Mine. Nu va stiu pe voi!" (Matei 25, l 1-12).

Si au auzit, dupa atata osteneala: "Nu va stiu pe voi!". Aceasta va spuneam si mai inainte: in zadar si fara de folos au avut fecioarele acelea marea avutie a fecioriei! Ganditi-va, au fost izgonite dupa atatea si atatea osteneli: dupa ce pusesera frau neinfranarii, dupa ce se luasera la intrecere cu puterile cele de sus, dupa ce-si rasesera de lucrurile cele pamantesti, dupa ce indurasera arsita cea mare, dupa ce trecusera cu bine toate incercarile, dupa ce zburasera de pe pamant la cer, dupa ce nu stricasera pecetea trupului, dupa ce dobandisera marea frumusete a fecioriei, dupa ce se intrecusera cu ingerii, dupa ce calcasera in picioare cerintele trupului, dupa ce uitasera ca sunt femei, dupa ce traisera in trup ca si cum ar fi fost fara de trup, dupa ce agonisisera marea si nebiruita avutie a fecioriei. Dupa toate acestea, au auzit: "Plecati de la Mine! Nu va stiu pe voi!".

Sa nu-mi socotesti putin lucru fecioria. Atat e de mare, ca nici unul dintre cei vechi n-a putut s-o pastreze. De aceea e mare harul lui Hristos, ca au ajuns acum usoare cele ce spaimantau pe profeti si pe toti cei din vechime. Ce era inainte foarte greu si cu neputinta de facut? Fecioria si dispretul mortii. Acum, insa, copile de rand chiar le socotesc nimica. Atat de grea era inainte fecioria, ca nici unul dintre cei vechi n-a putut-o savarsi. Noe era drept si Dumnezeu daduse marturie despre el, dar a avut femeie; la fel Avraam, la fel si Isaac, mostenitorii fagaduintei Lui, au avut femei. Iosif cel intelept a fugit de marele pacat de adulter, dar a avut si el femeie. Era grea porunca fecioriei! Dar de cand a inflorit floarea fecioriei, a inceput sa imparateasca fecioria, nimeni dintre cei vechi n-a putut trai in feciorie; ca greu lucru este sa-ti infranezi trupul.

Voi zugravi cu cuvantul frumusetea fecioriei, ca sa cunosti maretia acestei virtuti, in fiecare zi i se da lupta fecioriei, iar lupta nu conteneste niciodata. E mai grea lupta aceasta ca lupta data de barbari. Lupta cu barbarii mai are un ragaz, in timp de armistitiu; uneori se dau lupte, alteori nu; sunt vremi si reguli de lupta; in lupta dusa impotriva fecioriei nu-i vreme de liniste. Diavolul duce lupta, iar diavolul nu stie ca trebuie pazit un timp cand nu trebuie sa atace, nici nu accepta ordine de bataie; totdeauna sta gata de lupta si cauta sa gaseasca neatenta pe fecioara, sa-i dea lovitura de moarte.

Fecioara, la randul ei, nu poate pune capat niciodata razboiului acestuia, ci poarta in ea si tulburarea, si dusmanul, nici osanditii nu sunt atat de framantati; vad  rar pe judecator; fecioara insa, oriunde ar merge, poarta cu ea pe judecator, duce cu ea pe vrajmas; iar vrajmasul nu-i da pace nici seara, nici noaptea, nici dimineata, nici in amiaza-zi; mereu ii duce razboi; o face sa se gandeasca la placere, ii zugraveste casatoria, ca sa-i izgoneasca din ea virtutea si sa zamisleasca in ea pacatul, ca sa-i alunge cumintenia si sa semene desfraul, in fiece clipa cuptorul placerii arde; arde mocnit sub spuza. Gandeste-te cat de grea este nevointa si lupta fecioarei! Iar fecioarele acelea, dupa toate luptele acestea, au auzit: "Plecati de la Mine! Nu va stiu pe voi!".

Iata ce mare lucru este fecioria!! Cand are insa ca sora milostenia, nici o primejdie n-o doboara, e mai presus de toate! De aceea fecioarele acelea n-au intrat in camara de nunta, pentru ca n-au avut si milostenia pe langa feciorie.

Vrednice de multa rusine sunt cuvintele ce vi le spun, fecioarelor: Ati biruit placerea, dar n-ati dispretuit banii! V-ati lepadat de lume, dar vi-s dragi banii chiar cand sunteti rastignite pentru lume! De-ati fi poftit barbat, pacatul nu v-ar fi fost atat de mare! Pofteati ceva ce era de aceeasi fiinta cu voi. Dar asa, vina vi-i mai mare, ca ati poftit ceva strain de voi.

Fie, femeile maritate isi mai gasesc in copii o scuza pentru nemilostivirea lor! Cand le spui: "Da-mi milostenie!", pot sa-ti raspunda: "Am copii si nu pot". Totusi, gandeste-te, femeie, Dumnezeu ti-a dat copii si ai primit rod al pantecelui tau, ca sa fii omenoasa, nu neomenoasa! Nu face din temeiul omeniei temei de neomenie! Vrei sa lasi frumoasa mostenire copiilor tai? Lasa-le milostenia, ca toti sa te laude si sa lasi pe toate buzele amintirea ta. Dar tu, fecioara, care n-ai copii, ci te-ai rastignit pentru lume, pentru ce strangi bani?

Mi-e insufletit cuvantul cand vorbesc de calea pocaintei si de milostenie. Va spuneam ca mare avutie este milostenia; si de la milostenie, cuvantul m-a dus pe oceanul fecioriei.

Ai, dar, iubite, milostenia primita si mare cale de pocainta, in stare sa te izbaveasca de siruri de pacate. Dar mai ai si o alta cale de pocainta, tot atat de lesnicioasa prin care poti scapa de pacate. Ruaciunea! Roaga-te in fiecare clipa! Nu pregeta a te ruga, nici nu cere cu trandaveala iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dumnezeu nu-ti intoarce spatele de-L rogi cu staruinta, ci-ti iarta pacatele si-ti implineste cererea. De-ti implineste cererea,  cand il rogi, continua sa-I multumesti, rugandu-te! De nu ti-o implineste, staruie, rugandu-te, ca sa ti se implineasca. Sa nu spui: "M-am rugat mult si nu mi-a dat ce i-am cerut!". Si asta, de multe ori, se intampla in folosul tau. Dumnezeu stie ca esti trandav si nepasator; stie ca daca ti se implineste cererea pleci si nu I te mai rogi; te amana, tocmai pentru ca stie ca ai nevoie sa vorbesti mai des cu El si sa zabovesti la rugaciune. Daca atunci cand esti in atata nevoie si ai atata trebuinta, te trandavesti si nu starui in rugaciune, ce ai face daca n-ai avea nevoie de nimic? Deci si Dumnezeu face asta tot pentru folosul tau: vrea sa nu te departeze de rugaciune. Continua dar sa te rogi si nu te trandavi! Multe poate savarsi, iubite, rugaciunea! Nu te indrepta spre rugaciune ca spre un lucru de mic pret! Rugaciunea ne iarta pacatele. Dumnezeiestile Evanghelii ne dau invatatura asta.

- Ce spun ele?

- Asemanatu-s-a imparatia cerului cu un om care a inchis usa casei sale si s-a culcat cu copiii lui. Si a venit cineva la el noaptea, vrand sa-i ceara paine,si a batut zicand: "Deschide-mi, ca am nevoie de paine". Stapanul casei i-a raspuns: Nu pot sati dau acum! Ne-am culcat si eu, si copiii mei!". Acela a continuat sa bata. Si iarasi ia raspuns: "Nu pot sa-ti dau! Ne-am culcat si eu, si copiii mei!". Cel de afara, desi auzise acestea, continua sa bata si n-a plecat pana ce stapanul casei nu a spus:

"Sculati-va! Dati-i si lasati-l sa plece!"(Luca 11, 5-8).

Cuvintele acestea ale dumnezeiestii Evanghelii te invata sa te rogi mereu, sa nu te descurajezi nicicand; chiar de nu primesti, sa starui pana ce primesti. Vei gasi inca si multe alte cai de pocainta in Sfanta Scriptura. Pocainta a fost predicata si inainte de venirea lui Hristos, prin Ieremia, care zice: "Oare cel ce cade nu se scoala? Sau cel ce se abate nu se intoarce?" (Ieremia 8, 4); si iarasi: "Dupa acestea i-am spus ei: "Dupa ce te-ai desfranat, vino si intoarce-te la Mine!" (Ieremia 3, 7).

Dumnezeu ne-a dat multe si felurite cai de pocainta, ca sa ne taie orice pricina de trandavie. Daca am fi avut numai o singura cale, n-am fi putut intra pe ea. De aceasta sabie, de pocainta, fuge totdeauna diavolul. Ai pacatuit? Intra in biserica si sterge-ti pacatul! Nu-i asa ca de cate ori cazi cand mergi pe drum tot de atatea ori te si ridici? Fa tot asa de cate ori pacatuiesti, pocaieste-te de pacat. Nu deznadajdui! Ai pacatuit a doua oara, pocaieste-te a doua oara, ca nu cumva, din pricina trandaviei, sa cazi desavarsit din nadejdea bunatatilor ce-ti stau in fata. De esti la adanci batraneti si pacatuiesti, intra in biserica, pocaieste-te! Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ti da pedeapsa pentru pacate, ci iertare de pacate! Spune-I Unuia Dumnezeu pacatul tau asa: "Tie Unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut" (Ps. 50, 5), si Dumnezeu iti va ierta pacatul.

Ai si alta cale de pocainta, nu grea, ci chiar foarte usoara.

- Care?

- Plange-ti pacatul! Tot dumnezeiestile Evanghelii iti arata si calea aceasta!

Petru cel vestit, verhovnicul apostolilor, primul in Biserica, prietenul lui Hristos, cel ce a primit descoperirea, nu de la oameni, ci de la Tatal, dupa cum a marturisit-o Stapanul, cand i-a spus: "Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit ci Tatal Meu cel ceresc" (Matei 16, 17); acest Petru - iar cand zic Petru, zic stanca cea tare, temelia cea neclintita, apostolul cel mare, cel dintai dintre ucenici, cel dintai chemat, cel dintai care a ascultat -, acest Petru n-a facut un pacat mic, ci unul foarte mare: s-a lepadat chiar de Stapanul sau. Nu spun asta ca sa-l invinuiesc pe Petru, ci ca sa-ti dau tie temei de pocainta: s-a lepadat de Stapanul lumii, de Aparatorul, de Mantuitorul tuturor.

Dar sa iau cuvantul mai de sus. in timpul vanzarii, Mantuitorul a vazut pe unii ca-L parasesc si i-a spus lui Petru: "Oare si tu vrei sa pleci? Petru i-a spus: "Chiar de-ar trebui sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine"( Ioan 6, 67; Matei 26, 35). Ce spui, Petre? Dumnezeu o spune si tu spusei Lui i te impotrivesti? Vointa lui Petru si-a aratat inflacararea, dar slabiciunea firii s-a vadit. Si cand s-a lepadat Petru de Hristos? In noaptea in care Hristos a fost vandut! Atunci, spune Scriptura, statea Petru langa jaratec si se incalzea; si s-a apropiat o slujnica de el, zicand: "Ieri si tu erai cu omul acesta" (Matei 26, 69); iar Petru i-a spus: "Nu-L cunosc pe omul acesta" (Luca 22, 57). S-a lepadat apoi si a doua oara, si a treia oara; si s-a implinit ceea ce spusese Hristos; si Hristos S-a uitat la Petru (Luca 22, 61); i-a vorbit cu privirea; nu i-a vorbit cu gura, ca sa nu-l mustre inaintea iudeilor si sa rusineze pe ucenicul Lui, ci a slobozit glas cu privirea. I-a spus adica: "S-a facut, Petre, ce am spus!'.

Atunci Petru a inteles si a inceput sa planga. Si a plans, nu plans obisnuit, ci plans cu amar (Matei 26, 75). Si, cu lacrimile ochilor lui. Petru s-a botezat a doua oara. Plangand asa cu amar, si-a sters pacatul sau; iar dupa planset i s-au incredintat cheile Cerurilor. Daca plansul lui Petru a sters un pacat asa de mare, cum nu-ti vei sterge si tu pacatul, de vei plange? Nu era mic pacatul lepadarii sale de Stapanul, ci mare si cumplit; totusi lacrimile au sters pacatul. Plange-ti, dar, si tu pacatul tau! Nu de mantuiala, nici de forma, ci plangi cu amar, ca Petru! Scoate din adancul sufletului izvoare de lacrimi, ca, induplecat fiind spre mila Stapanul, sa-ti ierte gresala. Stapanul este bun si iubitor de oameni, insusi a spus-o: "Nu vreau moartea pacatosului, ci sa se intoarca, sa se pocaiasca si sa fie viu" (Iezechiel 18, 23).

Mica e oboseala ce o vrea de la tine; iar El iti da bunatati mari; iti cere sa-I dai prilej ca sa-ti dea comoara mantuirii. Pune-I inainte lacrimile tale, si El iti da iertare.  Pune-I inainte pocainta ta, si El iti da iertare de pacate. Da-I numai putin prilej, ca sa ai cuvant de aparare vrednic de crezare. Unele sunt ale noastre, altele ale Lui. Daca-I dam pe ale noastre, ne da si El pe ale Lui. Chiar pana acum El ne-a dat pe cele ale Lui: a intemeiat soarele, luna, ceata frumoasa si felurita a stelelor, a revarsat vazduhul, a intins pamantul, a pus marii ziduri, ne-a dat muntii, dealurile, padurile, izvoarele, lacurile, raurile, nenumaratele feluri de pomi si de ierburi, gradinile si pe toate celelalte, iti spun din nou: Da-I Lui putin, ca, in schimbul acestui putin, sa-ti daruiasca bunatatile cele de sus.

Sa nu fim, dar, nepasatori fata de noi insine, nici sa ne departam singuri de mantuirea noastra, cand avem noianul cel mare de iubire de oameni a Stapanului tuturor. Caruia ii pare rau de pacatele noastre. Ne stau in fata imparatia cerurilor, Raiul si bunatatile "pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Corinteni 2, 9).

Nu suntem, oare, datori sa facem totul, ca sa-I dam ceva, ca sa nu pierdem aceste bunatati? Sau nu stii ce spune Pavel, cel ce s-a ostenit mult, cel ce a avut nenumarate biruinte asupra diavolului, cel ce a strabatut cu trupul toata lumea, cel ce a inconjurat pamantul, marea si vazduhul, cel ce a cutreierat lumea ca un inaripat, cel ce-a fost lovit cu pietre, cel ce-a fost ucis, cel ce-a suferit toate pentru numele lui Dumnezeu (II Corinteni 11, 23-27), cel ce-a fost chemat de sus cu glas din cer?( Faptele Apostolilor 9, 3-9).

Iata ce spune Pavel, iata ce glas a scos: "Am primit har de la Dumnezeu, a spus el, dar si eu m-am ostenit, si eu am dat ceva lui Dumnezeu. Si harul Lui, care este in mine, n-a fost in zadar; dar m-am ostenit mai mult decat ei toti" (I Corinteni 15, 10).

"Stiu, spune Pavel, stiu maretia harului pe care l-am primit, dar harul nu m-a gasit trandav, iar faptele pe care I le-am adus lui Dumnezeu sunt invederate". Tot asa si noi sa deprindem mainile noastre spre milostenie, ca sa aducem si noi ceva lui Dumnezeu! Sa plangem pacatul, sa jelim faradelegea, ca sa dam si noi ceva lui Dumnezeu, ca sunt mari, intr-adevar, bunatatile ce ni se vor da si depasesc puterea noastra. Sunt Raiul si imparatia cerurilor, pe care faca Dumnezeu ca noi toti sa le dobandim, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatalui impreuna cu Sfantul Duh, slava, putere, cinste, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Inainte »