Omilia a patra - Despre pocainta si rugaciune

• Inainte »

OMILIA A PATRA

Despre pocainta si rugaciune

Pastorii duc des oile acolo unde vad ca iarba e mai mare si nu le muta pana ce oile nu pasc toata iarba. Voi face si eu ca si pastorii. Iata, azi e a patra zi de cand pasc turma aceasta pe imasul pocaintei si nici astazi nu ma pregatesc sa-mi duc in alta parte turma. Mai vad inca belsug de iarba pe imas si multa desfatare si folos.

Frunzisul copacilor - acoperis si odihna oilor in namiaza zilei - nu le da o umbra atat de placuta si de folositoare si nu le face odihna atat de dulce, cat de intaritoare si de odihnitoare este citirea dumnezeiestilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristete.

Citirea dumnezeiestilor Scripturi alunga din sufletul nostru taria si fierbinteala durerii si ne mangaie mai dulce si mai placut ca umbra; ne da mare mangaiere nu numai cand avem paguba de bani, nici numai cand ne mor copiii, nici in alte necazuri asemanatoare, ci si cand pacatuim. Cand un om cade, fiind cuprins si doborat de pacat, cand il mustra constiinta, amintindu-si necontenit pacatul, cand este sufocat de taria tristetii, cand arde in fiecare zi si nu gaseste nici o mangaiere, desi il mangaie multi, atunci, daca intra in biserica, pe nesimtite se mangaie si pleaca linistit, auzind ca multi sfinti au cazut si s-au ridicat si au ajuns din nou la cinstea de mai inainte.

Ne rusinam de multe ori sa spunem oamenilor pacatele noastre; dar chiar daca le-am spune, mangaierea lor nu ne e de mare folos; dar cand ne mangaie Dumnezeu si ne atinge inima, atunci e izgonita iute toata tristetea adusa de satana. De aceea ne-au fost lasate in scris caderile dreptilor, ca sa castige din ele si cei ce fac fapte bune, si cei ce savarsesc pacate.

Pacatosul nu-si pierde nadejdea si nu se descurajeaza cand vede  ca un altul a cazut, dar a putut sa se ridice iarasi; dreptul ajunge mai ravnitor si mai intarit cand vede ca multi altii, cu mult mai buni ca el, au cazut; atunci, inteleptit de teama caderii acelora, va fi totdeauna gata de lupta si va avea mare grija de el. Astfel, unul savarseste virtutea, iar celalalt scapa de deznadejde; unul sta tare, celalalt se ridica iute din cadere.

Cand un om ne mangaie tristetea, parem pentru o clipa usurati; dar mai pe  urma tristetea ne cuprinde iarasi; cand insa ne mangaie Dumnezeu, prin pilda altora ce au pacatuit si s-au mantuit pocaindu-se, atunci ni se face vadita bunatatea Lui, ca sa nu ne mai indoim de mantuirea noastra; pentru ca mangaierea ce o primim e trainica si adevarata. Ca si in cazuri de pacate, tot asa si in vreme de primejdie, vechile istorii ale Scripturii dau bune leacuri celor intristati, tuturor celor ce vor sa tina seama de ele.

De ni s-ar confisca averile, de-am fi calomniati, de-am fi bagati la inchisoare, de-am fi biciuiti, de-ar veni peste noi orice alta primejdie, iute putem sa ne recapatam curajul cand ne uitam la dreptii din Scriptura, care au indurat aceleasi suferinte. Cand esti bolnav si te uiti la alti bolnavi, boala ti se inrautateste, iar adeseori capeti o boala pe care n-o aveai. Unii, de pilda, s-au imbolnavit de ochi numai pentru ca s-au uitat la cei bolnavi de ochi. Cu sufletul nu-i asa, ci cu totul dimpotriva; daca te gandesti mereu la cei care au trecut prin aceleasi suferinte ca si tine, ti se usureaza tristetea pricinuita de necazuri. De aceea si Pavel ii mangaie pe credinciosi in acest chip, dandu-le pilda nu numai pe sfintii din viata, ci si pe cei raposati.

Vorbind evreilor, care erau gata sa se impiedice si sa cada, le aduce inainte pe barbatii sfinti, pe Daniel, pe cei trei tineri, pe Ilie, pe Elisei, graindu-le asa: Au inchis gurile leilor, au stins puterea focului au scapat de ascutisul sabiei, au fost ucisi cu pietre, au suferit batjocuri si biciuiri, inca si lovituri si temnita; au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, fiind lipsiti stramtorati indurand rele, ei, de care nu era vrednica lumea.

Suferintele impartasite usureaza suferinta; si, dupa cum atunci cand suferi singur un necaz, necazul este fara mangaiere, tot asa, cand gasesti pe un altul care a cazut in acelasi necaz, necazul ajunge mai usor.

Deci, ca sa nu cadem doborati de toate necazurile ce vin peste noi, sa fim cu mare luare-aminte la istoriile din Scriptura. Vom lua din ele temei de mare rabdare; ne vor mangaia nu numai prin aceea ca cei din vechime au indurat aceleasi suferinte ca si noi, ci si prin aceea ca ne vor invata si cum sa scapam de nenorocirile ce vin asupra noastra; ne vor mai invata ca, dupa trecerea furtunii, sa ne pastram tihna, sa nu ne trandavim, dar nici sa ne mandrim. Nu-i deloc de mirare ca un om lovit de necazuri sa fie smerit si evlavios; asa e natura incercarilor; ii sileste sa faca asta, sa se intristeze, chiar pe cei cu inima de piatra.

Dar un suflet cu adevarat evlavios, care are necontenit in fata ochilor pe Dumnezeu, nu-L uita niciodata pe Dumnezeu dupa ce a scapat de incercari, asa cum il uitau adesea iudeii; de aceea si profetul isi bate joc de ei, spunandu-le: "Cand ii ucidea pe ei il cautau; se intorceau si veneau la Dumnezeu"; iar Moise, cunoscandu-le naravul, ii indemna adesea cu cuvintele: "Cand mananci, cand bei cand te saturi, ia aminte de tine insuti, sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau".

Si aceasta s-a si intamplat; ca spune Scriptura: "A mancat Iacov, s-a ingrasat, s-a latit si a zvarlit din picioare cel iubit". De aceea, sfintii trebuie admirati nu numai pentru ca au fost asa de evlaviosi si de filozofi in vremea cand stramtorarea era in toata puterea ei, ci si pentru ca au ramas tot asa de sarguitori si tot asa de vrednici si dupa trecerea furtunii, cand s-au linistit lucrurile.

Un cal atunci e de admirat, cand poate merge frumos fara frau; dar nu-i deloc de admirat cand merge frumos stapanit cu frau si cu zabale; mersul lui frumos trebuie pus pe seama fraului, nu pe seama firii deosebite a animalului. Tot asa se poate spune si despre suflet, nu-i deloc de admirat un suflet care-i linistit din pricina fricii ce-l ameninta; atunci sa-mi arati filozofia sufletului si toata buna lui randuiala, dupa ce au trecut incercarile, dupa ce i-ai luat fraul fricii.

Dar tare mi-e teama ca nu cumva, vrand sa invinuiesc pe iudei, sa nu invinuiesc felul nostru de vietuire. Ca si noi facem la fel. Nu-i, oare, biserica prea stramta din pricina multimii credinciosilor in zilele cand suntem zguduiti de foamete, de ciuma, de grindina, de seceta, de foc, de navala vrajmasilor? Atunci filozofia noastra e mare, si mare e si dispretuirea lucrurilor din lumea aceasta; atunci nu ne mai supara nici dragostea de avere, nici dorinta de slava, nici dorul si pofta de desfranare, nici vreun alt gand pacatos, ci toti cinstim pe Dumnezeu cu rugaciuni si lacrimi; atunci desfranatul se cuminteste, cel cu dor de razbunare cauta sa se impace cu vrajmasul sau, zgarcitul se pleaca spre milostenie, maniosul, si artagosul, ajunge smerit si bun; dar, dupa ce Dumnezeu imprastie mania aceea, dupa ce a indepartat furtuna si a facut liniste dupa atatea valuri, atunci ne intoarcem iarasi la gandurile si faptele de mai inainte. Eu, pe vremea incercarilor, nu incetam de a va prezice toate acestea si de a vi le marturisi mai dinainte; dar cuvintele mele nu v-au folosit la nimic; au trecut ca umbra si ca visul. Atat de repede ati izgonit din minte toate incercarile acelea.

De aceea ma tem acum, mai mult decat atunci, sa nu atragem asupra-ne nenorociri mai mari decat cele dinainte si sa nu primim de la Dumnezeu o lovitura de care n-am mai putea scapa. Cand un om pacatuieste des si Dumnezeu ii trece cu vederea pacatele lui, dar el nu castiga nimic de pe urma indurarii lui Dumnezeu si nu se departeaza de pacat, atunci atrage asupra lui cea mai mare nenorocire, care-l striveste desavarsit, ca nu mai are vreme de pocainta.

Asa cum s-a intamplat cu Faraon. Faraon s-a bucurat de indelunga rabdare a lui Dumnezeu si la intaia plaga, si la a doua, si la a treia, si la a patra, si la plagile de mai tarziu; dar pentru ca n-a ajuns mai bun, a fost in sfarsit strivit si a pierit cu toata oastea lui.

Asa au patit si iudeii. De aceea si Hristos, vrand sa arate ca locuitorii Ierusalimului au sa piara si ca Ierusalimul are sa fie pustiit, a spus: "De cate ori am voit sa adun pe fiii tai si n~ati voit. lata vi se lasa casa voastra pustie". Ma tem sa nu patim si noi asa.

Nu ne invatam minte nici din suferintele altora, nici din suferintele noastre. Nu va spun aceste cuvinte doar voua, celor acum de fata, ci si celor care si-au pierdut zelul lor de fiecare zi, celor care au uitat necazurile de mai inainte, celor carora nu incetam a le spune, spargandu-mi pieptul: "Dupa ce vor trece incercarile, sa ramana in sufletele noastre amintirea incercarilor, pentru ca, amintindu-ne necontenit de binefacerea lui Dumnezeu, sa multumim neincetat Celui ce ne-a facut aceasta facere de bine".

Acestea vi le spuneam atunci; vi le spun si acum; iar prin voi, acelora. Sa imitam pe sfintii care n-au fost doborati de necazuri; dar nici n-au ajuns trandavi cand au avut iarasi viata linistita, asa cum au ajuns multi dintre noi, ca niste corabii usoare, scufundate de orice val. Cand a bantuit saracia, eram smeriti si cu capul plecat; dar dupa ce ne-am imbogatit, iarasi ne-am ingamfat si am ajuns neinchipuit de  nepasatori.

De aceea va rog sa lasam la o parte totul si sa ne punem in randuiala sufletele spre mantuirea fiecaruia dintre noi. Daca sufletul este in buna randuiala, induram cu usurinta, de dragul poruncii Stapanului si al nadejdii in El, foametea, fie boala, fie calomnia, fie pierderea averilor, fie orice altceva; dupa cum iarasi, daca sufletul nostru nu-i impacat cu Dumnezeu, grijile si multele suparari ne vor sfasia viata, de-ar curge bogatia parau, de-am avea copii, de-am avea bani cu nemiluita. Sa nu umblam dar dupa bogatie, nici sa fugim de saracie; ci fiecare sa ne ingrijim inainte de toate de sufletul nostru; sa-l facem destoinic si pentru chivernisirea vietii de aici, si pentru plecarea de aici. inca putin si se va face cercetarea fiecaruia dintre noi, cand toti ne vom infatisa inaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos, insotiti de faptele noastre, cand cu ochii nostri vom vedea aici, lacrimile orfanului, colo desfranarile noastre nerusinate, cu care ne-am innebunit sufletele; ici suspinele vaduvelor, colo purtarea nemiloasa fata de saraci, jefuirea sarmanilor; si nu numai acestea si cele asemenea acestora, ci si faptele noastre netrebnice, pe care le-am savarsit cu mintea.

Ca Hristos a spus ca este Judecator al gandurilor. Judecator al cugetelor si iarasi ca cerceteaza "inimile si rarunchii" si ca rasplateste "fiecaruia dupa faptele lui. Cuvintele acestea le spune nu numai celor care traiesc in lume, ci si celor care si-au ridicat chilii in munti, ca sa duca acolo viata singurateca; ca unii ca acestia nu sunt datori sa-si pazeasca numai trupurile lor de intinaciunea desfranarii, ci si sufletul, de orice pofta draceasca.

Apostolul Pavel nu vorbeste numai femeilor, ci si barbatilor si intregii Biserici, spunand ca cel ce traieste in feciorie trebuie sa fie sfant si cu trupul, si cu duhul; si iarasi: infatisati trupurile voastre fecioara curata. Cum curata? Neavand pata sau zbarcitura.

Ca si fecioarele acelea, care au avut candelele stinse, erau fecioare la trup, dar nu erau curate la inima; chiar daca nu le stricase barbatul le stricase dragostea de bani; trupul le era curat, dar sufletul le era plin de desfranare, de ganduri rele cuibarite in el, de dragostea de avutii, de neomenie, de manie, de invidie, de lene, de uitare, de mandrie; toate acestea pangareau sfintenia fecioriei lor. De aceea si Pavel spunea: Fecioara sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul; si iarasi: Sa se infatiseze fecioara curata lui Hristos.

Dupa cum trupul se strica de desfranare, tot asa si sufletul se pangareste de ganduri dracesti, de invataturi rele, de cugete netrebnice. Cel care spune: "Sunt curat la trup", dar poarta in suflet pizma fratelui sau, acela nu-i curat. Pizma i-a stricat fecioria.

Tot asa nu-i curat nici cel care umbla dupa slava desarta. Dorinta de slava i-a stricat fecioria. Odata intrata aceasta patima in suflet, fecioria sufletului s-a dus. Cel care uraste pe fratele sau este mai degraba ucigas decat curat la trup si suflet, decat fecior. Pe scurt, isi pierde fecioria orice om stapanit de o patima rea. De aceea Pavel a izgonit toate aceste amestecuri rele si ne-a poruncit sa fim feciorelnici in asa chip, ca sa nu primim de bunavoie nici un gand vrajmas in sufletul nostru.

Ce sa va mai spun pe langa acestea? Sa va spun cum putem fi miluiti de Dumnezeu, cum sa ne mantuim? Sa va spun! Sa suim totdeauna in inima noastra rugaciunea si roadele ei, adica smerenia si blandetea, "invatati de la Mine, spune Hristos, ca sunt bland si smerit cu inima si veti avea odihna sufletelor voastre"; iar David spune: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi".

Nimic nu lauda si iubeste atata Dumnezeu ca sufletul bland, smerit si recunoscator. Ia si tu aminte, frate! Cand vezi ca te loveste si te supara o nenorocire la care nu te asteptai, nu alerga la oameni, nu umbla dupa ajutor omenesc, ci lasa la o parte pe toti si alearga cu mintea la Doctorul sufletelor. Numai Cel ce a plasmuit inimile noastre deosebi si cunoaste toate lucrurile noastre, numai Acela poate vindeca inima;

El poate sa intre in constiinta noastra, sa ne atinga inima si sa ne mangaie sufletul. Daca nu ne mangaie El inimile, mangaierile omenesti sunt zadarnice si fara de folos; dupa cum, iarasi, cand ne mangaie Dumnezeu, nu ne poate vatama nimeni, de ne-ar necaji mii si mii de oameni. Cand Dumnezeu intareste inima, nimeni n-o poate clatina.

Stiind acestea, iubitilor, sa alergam totdeauna la Dumnezeu, Care vrea si poate sa ne scape de necazuri si nenorociri. Cand e vorba sa rugam pe oameni, trebuie neaparat sa dam mai intai ochii cu portarii lor, sa rugam pe favoritii si pe lingusitorii lor, sa batem cale lunga; dar cand e vorba sa rugam pe Dumnezeu, nimic din toate acestea; pe Dumnezeu il rugam fara mijlocitori, fara bani; El ne asculta rugamintea fara cheltuieli.

E de-ajuns numai sa strigam din inima si sa varsam lacrimi, ca sa intram indata la Dumnezeu si sa-L atragem spre mila. Cand rugam pe un om, de multe ori ne temem ca nu cumva sa fie de fata un dusman sau unul dintre potrivnicii nostri, sa auda cererea noastra si sa infatiseze spusele noastre altfel si sa strice dreptatea. Cand insa rogi pe Dumnezeu nu poti banui nimic din acestea. Dumnezeu ne spune: "Cand vrei sa Ma rogi, vino singur la Mine, fara sa fie cineva de fata, striga cu inima, fara sa misti buzele!". "Intra, spune Hristos, in camara ta! inchide usa si te roaga Tatalui tau intru ascuns; si Tatal tau. Care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare".

Vezi ce cinste covarsitoare? Dumnezeu iti spune: "Cand Ma rogi, sa nu te vada nimeni! Dar cand te cinstesc Eu, aduc martora intreaga lume pentru binefacerea ce-ti fac.

Sa ne convinga aceste cuvinte sa nu ne rugam de ochii lumii, nici impotriva dusmanilor nostri si nici sa-L invatam pe Dumnezeu cum sa ne ajute. Daca aparatorilor si avocatilor le spunem numai pricina pentru care ne judecam si lasam pe seama lor chipul apararii, sa randuiasca ei lucrurile noastre cum vor, apoi cu mult mai mult trebuie sa facem asta cu Dumnezeu.

I-ai spus Lui pricina ta? I-ai spus ce ai patit? Nu-I mai spune cum sa te ajute! Dumnezeu stie bine folosul tau. Sunt multi oameni care pun in rugaciunile lor mii de cereri, spunand: "Doamne, da-mi sanatate trupului, indoieste-mi averile, pedepseste pe dusmanul meu!", cereri pline de multa nesocotinta. Trebuie sa lasi la o parte toate aceste cereri si sa te rogi lui Dumnezeu asa cum s-a rugat vamesul: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!", si Dumnezeu stie cum sa te ajute. "Cautati, spune Domnul, mai intai imparatia lui Dumnezeu, si toate acestea se vor adauga voua".

Asadar, iubitilor, asa sa filozofam: sa ne rugam cu durere in suflet si cu smerenie, batandu-ne pieptul ca si vamesul si vom dobandi ceea ce cerem; dar daca ne rugam plini de manie si de furie, Dumnezeu se va scarbi de noi si ne va ura. Sa ne zdrobim dar inima, sa ne smerim sufletele; sa ne rugam si pentru noi, dar si pentru dusmanii nostri.

Daca vrei sa indupleci pe Judecator ca sa vina in ajutorul sufletului tau si sa-L faci sa fie de partea ta, nu-L ruga niciodata impotriva dusmanului tau. Asa este felul de judecata al Judecatorului nostru. Face dreptate si implineste cererile acelora care se roaga pentru dusmani, care nu poarta in suflet dor de razbunare, care nu se ridica impotriva dusmanilor lor. Si cu cat se roaga mai mult lui Dumnezeu asa, cu atat Dumnezeu ii pedepseste mai cumplit pe dusmanii lor, daca ei nu se lasa de rautatile lor, daca nu se pocaiesc.

Cautati, iubitilor, sa nu va necajiti indata si sa nu va suparati cand va ocaraste cineva, ci, filozofand, sa multumiti, asteptand ajutorul Domnului. N-ar putea oare Dumnezeu sa ne dea cele bune inainte de a-L ruga? N-ar putea oare sa ne daruiasca o viata lipsita de dureri si fara de necazuri? Da, dar n-o face, din dragoste pentru noi.

- Dar pentru ce ingaduie sa avem necazuri si nu ne scapa iute de necaz?

- Pentru ca noi sa staruim, cerandu-I sprijinul Lui, ca sa alergam la El si sa-L chemam mereu in ajutor. Dumnezeu trimite peste noi dureri trupesti, lipsa de roade, foamete, pentru ca, siliti de aceste stramtorari, sa stam totdeauna cu ochii atintiti spre El si asa, datorita unor necazuri trecatoare, sa mostenim viata cea netrecatoare. Suntem deci datori ca si pentru necazuri sa-I multumim lui Dumnezeu, Care pe multe cai ne vindeca si ne mantuie sufletul.

Daca oamenii ne fac un bine cat de mic si apoi fara voia noastra ii suparam putin, se supara ca ne-au facut bine si isi blesteama zilele; Dumnezeu insa nu este asa; ci, cand e dispretuit si ocarat dupa ce a facut bine, se apara indata si da socoteala celor ce L-au ocarat, graind asa: "Poporul Meu, ce ti-am facut tie?". Iudeii nu voiau sa-L numeasca Dumnezeul lor, iar El nu inceta a-i numi popor al Sau; iudeii respingeau stapanirea Lui, iar El nu-i tagaduia, ci cauta sa Si-i faca prieteni, ii tragea la El, spunandu-le: "Poporul Meu, ce ti-am facut tie?.

Ti-am fost, oare, impovarator, greoi, de nesuferit? Dar nici asta n-o poti spune! Chiar daca as fi fost asa, nici atunci n-ar fi trebuit sa te abati! Care e fiul pe care nu-l cearta tatal?

Totusi nici asta n-o puteti spune!". Si iarasi, in alta parte. Dumnezeu le spune:

"Ce greseala au gasit parintii vostri intru Mine?".

Mari si minunate sunt cuvintele acestea. Iata ce vrea sa spuna Dumnezeu cu cuvintele: "Ce am gresit?". Da, Dumnezeu ii intreaba pe oameni: "Cu ce am gresit?", intrebare pe care nici robii nu indraznesc s-o puna stapanilor lor. Si Dumnezeu nu le spune: "Cu ce v-am gresit?", ci: "Cu ce am gresit parintilor vostri?". "Dar voi, le spune Dumnezeu iudeilor, nici asta n-o puteti spune, pentru ca imi pastrati ura stramoseasca.

Ca n-am dat prilej stramosilor vostri sa-Mi invinuiasca purtarea Mea de grija, ca i-as fi trecut cu vederea in vreo imprejurare mare sau mica". Si Dumnezeu n-a spus: "Ce au avut parintii vostri?", ci: "Ce au gasit?". "Multe au cautat ei, spune Domnul, mult au rascolit ei in atatia ani cat au fost sub calauzirea Mea, dar n-au gasit greseala intru Mine".

Pentru toate acestea, dar, sa alergam necontenit la Dumnezeu; in orice necaz sa cautam mangaierea Lui; in orice nenorocire, mila Lui, izbavirea Lui; in orice incercare, ajutorul Lui.

Oricat de mare ar fi raul, oricat de mari nenorocirile. Dumnezeu le poate pune capat, le poate indeparta, nu numai atat, ci bunatatea Lui ne va da si toata taria, si puterea, si slava cea buna, si sanatatea trupului, si filozofia sufletului, si bunele nadejdi, si putinta de a nu pacatui iute. Sa nu murmuram, dar, ca robii cei nerecunoscatori, nici sa invinuim pe Stapan, ci in toate sa-I multumim si o singura fapta sa o socotim rea: pacatul fata de El.

Daca vom fi insufletiti de astfel de ganduri fata de Dumnezeu, nu vor veni peste noi nici boala, nici saracia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristete, ci vom avea necontenit bucurii curate si sfinte si vom dobandi si bunatatile cele viitoare, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatalui slava, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Inainte »