S-a ars fărâma de carne învelită în rugăciune mulţumesc Mântuitorului de cenuşa ce a căpătat chip de înger n-am gustat-o! Am lăsat-o drept anafur
Pe degetul mare de la mana stanga am incrustat rugaciunea ce rasuna in biserica de piatra a inimii pe aripile ingerilor cresteau lacrimi verzi gata sa-nfloreasca la prima raza de tanguire
Cunvintele lasa urme abia deslusite pe bratul inghetat al saraciei il invoc pe Dumnezeu in numele deznadejdii lacrima dumnezeasca imi mangaie sufletul
Am intins mana sufletului, neputincioasa, spre Dumezeu pe palma s-a asezat lacrima rotunda ca un bob de roua glumea cu ziua de ieri si de azi, stingea lumanarile noptii in timp ce Crezul din Biserica Inimii
Necuvintele au biruit cuvintele ce s-au asezat rabdatoare pe umaul iernii cernit de timpuri rupte din alte timpuri.
Am promis, Doamne, ca ne vom intalni cand secundele torc a tacere fara vaiet de stele si alai de flori, doar un zambet adus de durere.
Am primit in dar oase pentru caine, dar cainele mi-e prieten si am impartit in doua mica avutie: scheletul mare, nespus de rigid
In gradina au rasarit doua plante ce aveau culoarea albastra, cu frunzele buclate ca parul copiilor mici, care alearga, impiedicandu-se, se ridica fara a mai privi in urma
O prietena m-a intrebat ce astept de la Mos Craciun, de la iarna ce se lasa peste mine in rafale, de cativa ani. Nu stiu ce sa-i raspund, luata prin surprindere, imi intreb inima ce bate asemeni unui ceasornic ruginit de timp.
Ninge printre randuri, printre clipele innegrite de timp, strang in pumni intunericul zilei si-l revars peste anii ce se duc ca un blestem. Aplec privirea spre ceea ce ar fi trebuit sa fie si nu a fost, ochii, intelegatori se inchid a spovedanie.