Ninge printre randuri, printre clipele innegrite de timp, strang in pumni intunericul zilei si-l revars peste anii ce se duc ca un blestem. Aplec privirea spre ceea ce ar fi trebuit sa fie si nu a fost, ochii, intelegatori se inchid a spovedanie.
O fetita bate la Poarta Timpului, ma colinda frumos, o privesc de la geam…., si ninge rar, cu fulgi mari, in ajun de Craciun. Ii daruiesc nuci si mere, in traista cu povesti ii pun o carte pe care am scris “Pentru mai tarziu…”
Repet Colindul, am uitat cateva versuri, unde e fetita sa ma-nvete taina Sarbatorilor? O caut de la geam, dar nu, se vede doar marea de zapada ce-mi acopera sufletul. Nici in acest an nu am facut Pom de Craciun, bradul de la poarta ma intampina bucuros, nu are nevoie de artificii pentru a fi fericit.
Am incurcat amintirile, trairile, bucuria si suferinta, ma plimb pe strazi intortocheate, in fiecare casa miroase a cozonac si a turta dulce. Duc sub brat romanul pe care vreau sa-l incredintez editurii, a capatat culoarea iernii, mazgalit pe la colturi cu intrebari la care inca n-am raspuns. “Trebuia sa-l invelesc, imi spun suparata, cuprinde atata iubire si speranta, incat lacrimile iernii nu-l va dezamagi”.
Rasete, numai rasete si Colinde se aud in Ajun de Craciun, merg abatuta printre nameti, imi plac Sarbatorile, singuratatea o suport mai usor. Ninge peste cuvinte, au inflorit merii si ciresii din ograda bunicii, se aude ceasul de la Mitropolie, mai este putin si vom trece in alt an.
Alerg pe zapada sticloasa, trebuia sa fiu langa cei dragi, numar minutele ce mi-au mai ramas, dialogul cu straina se transforma in ani, ma las obosita pe-un pumn de zapada, stiu ca Dumnezeu ma iarta.
Ascult, ingrozita, numaratoarea: 5,4,3,2 si 111!, “La multi ani!”, spun strainei, am lasat departe tot ce aveam. Aplec privirea spre dosarul legat, il mangai, il sterg de zapada si-l ascund in suflet, doar cu el am ramas la inceput de an.
Incerc sa-mi fac drum printre fulgi, bucurii de-o clipa, dosarul a devenit atat de greu incat sufletul refuza sa-l mai duca. Fetita, ce ma colindase in Ajun, imi intinde mana firava ca a oricarui inceput, ma indeamna sa ma sprijin de ea, doar un pas sa mai fac, s-a oprit din ninsoare, e deja alt an. Manuta e calda, vorba, blanda, privirea doar, inaltata a rugaciune, aluneca pe romanul, impovarat de atatea ninsori. Ii daruiesc o nuca si un fulg de zapada ce se lasa grabit pe muchia viatii. Fetita imi da turta dulce, imi incalzesze, incetisor, sufletul si pornim printre nameti spre ziua de maine.
Ionescu Lucretia
.
Lucretia Ionescu
-
Craciunul - Nasterea Domnului
Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul -
Craciunul pe rit vechi
Publicat in : Viata liturgica -
Craciunul branduit
Publicat in : Craciun -
Cu Craciunul la Gioni Teologul
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.