Despre mitul neschimbarii omului

Despre mitul neschimbarii omului Mareste imaginea.

Este destul de raspandita ideea fatalista conform careia omul, in esenta, este neschimbabil. Incorigibil. Toate rautatile sale pot fi doar mascate in spatele unor conveniente, dar ele tot ies la iveala in cele din urma. Conform sustinatorilor acestei idei, nu are niciun rost sa credem ca cei din jurul nostru pot deveni mai buni. De aceea de multe ori ei propun sa fugim de ei, abandonandu-i in suferinta si in pacatele lor.



Desigur ca ideea este gresita. Avem insa de a a face aici cu un mit al societatii contemporane, o credinta care prinde radacini si se dezvolta mai ales datorita aspectului ei "comod". Ea confera celor care o cred posibilitatea de a-si inabusi constiinta care le semnaleaza faptul ca au o responsabilitate pentru omul de langa ei.

Despre faptul ca omul se poate schimba ne invata nu doar Hristos si lucrarea Bisericii, ci si viata celor necredinciosi. Desi marea majoritate a oamenilor imbratiseaza acest fatalism in ceea ce ii priveste pe ceilalti, ei insisi se straduie - in multe cazuri din rasputeri - sa schimbe anumite aspecte din fiinta lor. Un bun exemplu in acest sens sunt cei care incearca - si unii reusesc - sa renunte la anumite vicii, precum fumatul.

Dar, desi omul se poate schimba, el totusi nu se poate imbunatati fara Hristos, adica fara lucrarea Duhului Sfant. Caci schimbarile pe care le realizeaza cei necredinciosi – in ce priveste de exemplu viciile - nu produc in ei insisi virtuti. Iar noi stim ca in domeniul patimilor si a virtutilor nu exista "teren neutru". Asa incat pentru om nu este suficient sa renunte la o patima. Pentru a se schimba cu adevarat, trebuie sa o inlocuiasca cu o virtute. De exemplu, nu este suficient ca omul manios sa nu se mai enerveze. El trebuie sa se sarguiasca, sa lucreze, si cu ajutorul lui Hristos, sa reuseasca sa capete virtutea pozitiva a blandetii, care nu este tot una cu "a nu se mania". Altfel, dupa cum vedem in multe cazuri, patima - care fusese alungata, dar nu ucisa - revine, si de obicei cu o furie si mai mare. Intelegem astfel de ce Hristos ne-a atentionat: "fara Mine nu puteti face nimic" si "cine nu aduna cu Mine risipeste".

In fiecare clipa, in fiecare parinte duhovnicesc pe care il cercetam, sau in fiecare tanar care renunta la viata desfranata pe care a dus-o pentru a Il cauta pe Hristos in Biserica Lui, vedem lucrarea de preschimbare pe care o realizeaza Duhul Sfant. Iar cei care au dus lupta cea buna si au ajuns asemanatori lui Hristos sunt modelele noastre concrete; multi dintre ei, plecand din cele mai joase stari ale pacatului au ajuns "casnicii lui Dumnezeu", primind cu bucurie chinurile si chiar moartea pentru dragostea lui Hristos.

Sa intelegem asadar ca de fiecare data cand suntem neincrezatori in posibilitatea de a ne schimba, suntem de fapt necredinciosi in ce priveste lucrarea lui Hristos, tagaduind-o si aducandu-ne astfel deznadejde si tristete. Sa fim asadar credinciosi, schimbandu-ne cugetele si simtirile si curatindu-ne mintea in asteptarea cu nadejde a petrecerii vesnice in Imparatia lui Hristos!

Paul Cocei
 

.

Despre autor

Paul Cocei Paul Cocei

Colaborator
104 articole postate
Publica din 29 Decembrie 2011

05 Martie 2015

Vizualizari: 3374

Voteaza:

Despre mitul neschimbarii omului 5.00 / 5 din 1 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • Vasa NastaPostat la 2011-11-19 08:24

    Minunat articol, va multumesc ! Credinta, nadejdea si rugaciunea neincetata inaltata Dulcelui Iisus Hristos ne conduce spre mantuirea sufletului ! Amin.

  • Cezar MihaiPostat la 2011-11-18 15:39

    Din pacate omul nu se schimba, ma refer la aspectul schimbatului in bine. Esenta lui ramane aceeasi pana la moartea trupului, fiind esenta sufletului mort. Dar Sf Nicolae Velimirovici ne spune ca omul are parte de cinci opriri (adica constrangeri) principale care-l forteaza la schimbare, esenta lui ramanand de fapt aceeasi: "1. câştigul propriu cu delectare proprie; 2. legătura de rudenie sau de sânge; 3. legile comunităţii; 4. conştiinţa; 5. simţământul prezenţei Dumnezeului celui viu. Primele trei opriri există şi la animale; cea de-a patra la mulţi oameni, iar cea din urmă doar la unii oameni. Să ne exprimăm într-un limbaj militar: Oprirea a cincea este ca prima linie de bătaie, pe care, dacă omul o pierde, se retrage şi cade în a doua linie de bătaie (respectiv la a patra oprire) şi aşa până la prima oprire. Aşa merge decăderea omului sau nimicirea. Zicem şi nimicire pentru că omul poate pierde şi ultima linie de bătaie (respectiv oprirea cea dintâi), şi atunci nu-i rămâne nimic decât indiferentismul tâmpit faţă de toate, disperarea şi sinuciderea."

  • Vali CostinPostat la 2011-11-18 15:33

    In Proloage sunt date exemplele talharului Patermutie, a vamesului Petru si altele. Din pacate oamenii se pot schimba si din bine in rau.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE