Imaginea...

Motto: Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice. (2 Corinteni 4,18)

Cei care țin la imaginea lor mai mult decât la principii, la adevăr, la prieteni, sunt doar niște holograme...

Omul - imagine, omul - hologramă...

Își fac imagine în funcție de context, de circumstanțe...omul publicitar care se livrează social făcându-și singur reclamă, dar o reclamă fără acoperire...

Astfel de oameni, sunt personaje, nu persoane, pentru că instrumentează doar roluri, prestații actoricești pe o scenă...cu imagini, scenarii și regii...

Imaginea lor prevalează în fața virtuților ori virtuțile sunt doar de fațadă...actoricești...

Când vine ispita, necazul, proba autenticității, ceasul încercărilor... se sparg ca niște baloane de săpun...

Asta-i consistența : doar aere aglomerate într-un balon...

Când îi scuturi de impresii...rămâne un fâs...

Iar obsesia pentru imagine este un semn de superficialitate, nu doar un narcisism patologic sau o falsificare a persoanei. Negustoria cu imaginea proprie este o negustorie cu iluzii și deziluzii, că nu poți să livrezi la infinit doar superficialitate, pentru că asta este imaginea - o superficialitate care crează iluzii și amăgiri și o ipocrizie care conduce spre deziluzii și dezamăgiri în sufletele celor apropiați...

Sunt oameni care nu au legături profunde cu nimeni și cu nimic...

Efemeride, migratori, meteoriți...

Foarte mult țin oamenii de azi la imagine, la cum se prezintă în public, la vedere, la cum apar în percepția celorlalți...și prea puțin sunt preocupați de îmbunătățirea caracterului prin cultivarea virtuților, nu doar a imaginii, deoarece caracterul este totalitatea trăsăturilor esențiale ale persoanei care definesc profund conținutul personal intrinsec, dar și lucrarea și relațiile persoanei în manifestarea ei extrinsecă...

Totu-i o proiecție pe un ecran a unei imagini unde privitorii trebuie să se uite și să aprecieze ce văd, chiar dacă e o hologramă creată, măsluită, ticluită, cosmetizată, fabricată, în dosul căreia este, adesea, un mare gol, o inconsistență, o mulțime vidă ...care poate seamănă cu originalul, dar nu este originalul...

Acesta-i trendul lumii de azi, expulzarea în lumea virtuală sau aparentă a indivizilor, iar cei mai vulnerabili sunt cei care deja manifestă delir selfitic și parafrenie, din categoria maladiilor lui homo videns...

Dar ce mai contează că e atâta penurie de substanță ontologică și artificialitate, că doar imaginea e sufletul comerțului, nu doar a comerțului cu produse, ci și a comerțului cu ipostasuri aparente, cu identități false, închipuite...de oameni închipuiți, de virtuți închipuite, de prietenii închipuite...

Dacă nu ești tu în toate ipostazele sociale, familiale, publice, nepublice, congruient, coerent, consecvent, fidel cu tine însuți, nu vei fi niciodată sincer, nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, nici în fața propriei conștiințe...

Onestitatea presupune transparență, nu personalitate vopsită, acoperită cu smacuri, farduri și cu operații estetice executate pe persoană fizică, juridică, publică, spirituală...și de care o mai fi...

Dacă nu ești capabil să te asumi pe tine însuți, cu bune, cu rele, și aici și acolo, și la vedere, și în ascuns, ci ai două fețe, zeci, sute de fețe, în funcție de circumstanțe, persoane, împrejurări, nu vei putea înainta pe o cale de desăvârșire personală, pentru că nu vei ști pe care din variantele tale trebuie să o îmbunătățești; care din fețe corespunde real virtuții și persoanei și care e virtute imaginată, pentru ochii lumii sau de ochii lumii...

Eu nu vreau să spun aici că nu contează deloc imaginea și că n-ar trebui să ne preocupe felul cum ne arătăm lumii, ci doar susțin că imaginea nu e totul și de multe ori nu este persoana din spatele ei, ceea ce e grav, deoarece nu doar pe tine te minți, ci și pe ceilalți...

Precizez, de asemenea, că atingem autenticul doar când omul exterior corespunde cu omul interior.

Pe cel dinafară îl judecă oamenii, pe cel dinăuntru îl judecă Dumnezeu...

Care prevalează? Ce pondere are fiecare?

Putem spune ca Apostolul?

Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu. (2 Corinteni, 4, 2)

Trebuie să fim oameni asumați, cu familie asumată, cu anturaj asumat, cu vicii și virtuți asumate, cu hobby-uri asumate, cu firi asumate, cu trecut asumat, nu doar cu un contur, cu un chip proiectat cu virtualități, fără asemănare a chipului cu persoana și cu personalitatea din dosul imaginii...

Altfel este cum spune poetul în Epigonii:

Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază...

O, Doamne, și cât de important este caracterul, exact ceea ce nu se vede și care rămâne dincolo de imagine...deoarece caracterul este patina personalității care grevează tot ceea ce gândim, spunem și facem la vedere și la nevedere, care susține imaginea...și care contribuie la construirea relațiilor sau la dărâmarea lor...

Pr. Alin-Cristian Preotu

• Cuvantul si imaginea
  Publicat in : Dogma
• Imaginea, prima servita
  Publicat in : Credinta
• Hristos in voi
  Publicat in : Religie