Interviu cu Academicianul Florin Constantiniu

Interviu cu Academicianul Florin Constantiniu Mareste imaginea.

Despre revolutia din Decembrie 1989, despre revolutionari si clasa politica de astazi, intr-un dialog cu Domnul Academician Florin Constantiniu

La cei 22 de ani de la marea varsare de sange din luna decembrie anul 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipsesc o viziune, un proiect national de salvare.

Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, Academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea…

- Stimate Domnule Profesor, va rog sa imi spuneti cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?

- Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie ‘89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.

- Pentru un individ, 22 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?

- Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist. Prima: anii 1859-1878; a doua: anii 1918-1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Alexandru Ioan Cuza, in primul rand reforma agrara din anul 1864, si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata – in principal – de dominatia otomana si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar “Junimea” si Eminescu! A doua perioada: anii 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.

- Vorbiti de doua perioade exceptionale, Domnule Profesor! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus!

- Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri avem de-a face cu inaugurale: in anul 1859, asa cum am spus, se asaza temelia statului roman modern; in anul 1918 se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie anul 1989 se inchide “paranteza” comunista, deschisa in anul 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord – sper – ca, la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani? In raport cu perioada anilor 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 22 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie.

- De ce, in ultimii 22 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit?

- Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In anul 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In anul 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia “Romania Mare” si afirmarea ei pe plan european. Din anul 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi “Piata Universitatii”), lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania. Pe scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din luna decembrie anul 1989 justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.

- Cu alte cuvinte, putem vorbi de o “ratare” postcomunista a Romaniei?

- Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi constatam ca industria este lichidata, agricultura este la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international, disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.

- Domnule Academician, cine este vinovat de aceasta situatie?

- Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman! El ilustreaza perfect observatia ca “un popor de oi naste un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 22 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa “tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc. si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine, si nu la binele comun?! Astazi asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca – din nevoia de castig – sa lucreze in Spania sau Italia, unde sunt tratati, stim cu totii in ce fel si in ce mod, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.

- Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista…

- Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o. Aduceti-va aminte ca, in anul 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la Summitul de la Madrid. In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie anul 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO. A fost o decizie americana, nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara si in cazul intrarii in Uniunea Europeana. Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere, si atunci, la gramada – iertati-mi expresia! – am intrat si noi.

- Stimate Domnule Academician, ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?

- O “mare idee”, un mare proiect national. Inainte de anul 1859 a fost Unirea; inainte de anul 1918 a fost desavarsirea Unirii.

Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni. Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic, Romania a devenit o piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei. In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul… In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de “reforme” si “programe” inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor, au iesit elemente de valoare, ele fie au plecat in strainatate, fie au disparut in mediocritatea din tara. Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.

- Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal?

- Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala. La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc. Patriotismul este privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa Americanii – ii am in vedere pe cetatenii SUA – ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.

- Cu alte cuvinte, Domnule Profesor, mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre?

- Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la principiul atat de sanatos al “Junimii”: “Patriotism in limitele adevarului”. Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele. Poate este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta esentiala: memoria istorica. Traditia se cultiva, in primul rand, prin cunoasterea istoriei. Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza, memoria istorica este pe cale de disparitie.

- Acum, in incheierea acestui dialog, spuneti-mi va rog, cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani?

- Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2011 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi…

- Stimate Domnule Profesor, va multumesc foarte mult pentru acest dialog sincer, constructiv si absolut necesar!.


- Cu multa placere!.

Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

25 Iulie 2012

Vizualizari: 2723

Voteaza:

Interviu cu Academicianul Florin Constantiniu 5.00 / 5 din 1 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • voica florianPostat la 2013-04-22 09:44

    Dumnezeu sa-l odihneasca pe D-ul Constantiniu . Pierdem din ce in ce mai multi oameni de o deosebita valoare , si in timp ce reperele morale si valorile de referinta pier pe capete , sunt in buna masura inlocuite de nonvalori . A fost unul dintre putinii care au avut verticalitate si ca istoric si ca om .

  • Catalin DumitriuPostat la 2011-12-21 22:48

    Va multumim domnule profesor. Din pacate noi la vorbe suntem foarte buni, iar la fapte ne retragem fiecare in camaruta lui. Cred ca romanii ar trebui in fiecare seara sa se gandeasca ce au facut bun pentru cei din jur in ziua care a trecut si in fiecare dimineata ce fapte au de facut pentru cei din jur. Cineva imi spunea ca daca nu stii sa faci fapte bune in familie, intre prieteni, in societate n-ai nici o sansa sa gandesti despre o tara intreaga. Cred ca ar fi timpul sa ne vedem barna din ochi si apoi paiul celorlalti. Multumesc pentru articol.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE