Sistemul mitropolitan - sinoadele
Sistemul mitropolitan - Din orase, crestinismul s-a intins in jurul lor. Astfel, cu numarul comunitatilor din oras a crescut si numarul episcopilor. Comunitatile conduse de ei se numeau parohii. Din Biserica orasului si a teritoriului invecinat, precum si din "parohii", s-a format dioceza sau eparhia (in intelesul de azi) a fiecarui episcop. Diocezele episcopale s-au grupat pe provincii, in jurul episcopului capitalei (metropolei), recunoscind intaietatea si autoritatea lui (can. 34 apostolic). Episcopul capitalei devine astfel "mitropolit", adica episcopul sef al provinciei. Prin importanta orasului si prin personalitatea sa, el indeplinea un rol insemnat in viata religioasa a provinciei si asigura unitatea ei bisericeasca.
Sinodul I ecumenic (325) a tinut seama de sistemul mitropolitan luindu-l ca baza a organizatiei bisericesti urmatoare. El a recunoscut episcopilor Romei, Alexandriei si Antiohiei, cele trei metropole (mari orase), autoritatea mitropolitana in Italia, Egipt sau Siria, dincolo de provincia civila propriu-zisa a fiecaruia. S-au format si unele grupari din mai multe provincii bisericesti, numite dieceze, ca in impartirea civila, avind in frunte un exarh, numit in Occident primat.
Sinoadele - Pentru chestiuni mai importante sau de interes general, episcopii provinciei se adunau in sinod, care era convocat si prezidat de mitropolit. Sinoadele se tineau de regula in capitala provinciei. La sinoade puteau sa asiste si preoti sau diaconi, ca insotitori sau reprezentanti ai episcopilor. Asistau chiar si laici. Drept de vot aveau numai episcopii, iar drept de cuvant aveau si preotii si diaconii. Sinoadele aveau constiinta a fi inspirate de Sfantul Duh si intrebuintau de obicei formula Sfintilor Apostoli (Fapte XV, 28) : "Parutu-s-a Sfantului Duh si noua". Sinoadele erau mijloace de afirmare a unitatii bisericesti, de aparare a credintei, de impunere a disciplinei bisericesti.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.