Rugaciunile pentru cei trecuti la cele vesnice

Rugaciunile pentru cei trecuti la cele vesnice Mareste imaginea.

Nedumeririle in legatura cu rugaciunile pentru cei trecuti la cele vesnice

In Teologia dogmatică a Mitropolitului Macarie citim: „Rugăciunile noastre pot să ajute celor răposaţi în acelaşi chip în care ele ajută creştinilor de pe acest pământ care sunt despărţiţi de noi [...], fie că se află în călătorie, fie prizonieri, fie în surghiun ori în temniţă - tot aşa cum ajută rugăciunile părinţilor pe copiii lor bolnavi." „Să se îndoiască omul că sunt lucrătoare rugăciunile pentru cei răposaţi e totuna cum s-ar îndoi că sunt lucrătoare rugăciunile pentru cei care nu sunt de faţă."

Astfel de cugetări nu sunt originale, ci au temelie la Sfinţii Părinţi. Încă Sfântul Epifanie al Ciprului a scris: „Ce poate să fie mai de folos pentru cei răposaţi decât să fie pomenite la rugăciune numele lor? Cei vii cred că cei adormiţi nu sunt lipsiţi de viaţă, ci trăiesc în Dumnezeu. Aşa cum Sfânta Biserică ne învaţă să ne rugăm pentru fraţii care călătoresc cu credinţă şi cu nădejde, căci săvârşind pentru ei rugăciuni, acestea le sunt de folos, tot astfel trebuie să fim încredinţaţi şi de folosul rugăciunilor săvârşite pentru J cei plecaţi din această lume."

Bătrâna Minka mi-a povestit următoarele: „Aveam o mătuşă la Cirpan -pe E.R în timpul Războiului Balcanic (1912), fiul ei a fost mobilizat şi a dispărut. Luat prizonier, el nu a dat nici un semn de viaţă un an şi şapte luni. Autorităţile i-au comunicat oficial că el fie a dispărut fără urmă, fie a murit. Mama lui plângea, nemângâiată. Socotind că a murit, ea i-a făcut în toată această vreme pomeni, după soroacele de pomenire, socotind o anume dată a morţii lui. Astfel, în cea de-a 40-a zi, la trei, la şase şi la nouă luni şi la un an, a dat să se slujească Liturghie pentru cei adormiţi, aducând pâine, pregătind colivă, făcând pomană şi împărţind haine „de bogdaproste", pentru păcatele celui adormit.

După un an şi şapte luni el s-a întors acasă, pe neaşteptate, viu şi nevătămat. Mama lui şi-a ieşit din fire de atâta bucurie. Şi i-a povestit cum l-a pomenit, câte Liturghii a dat să se facă pentru el şi câte a împărţit pentru sufletul lui. Iar el i-a spus că în prizonieratul său i-a fost foarte greu, însă, în acele zile când era pomenit, simţea o mare uşurare sufletească!...

Asta înseamnă că pomenile nu sunt fără rost!" a încheiat bătrâna Minka.

Foarte vrednice de crezare sunt multe asemenea întâmplări păstrate de Biserică în Vieţile Sfinţilor. Ele demonstrează adevărul că legătura prin rugăciune - fie între cei vii, fie între cei vii şi cei adormiţi - este una reală, lucrătoare şi mult folositoare. „Pentru că nimic din cele pe care le dăm împrumut lui Dumnezeu - după cuvintele Sfântului Ioan Damaschin - nu se pierde, ci se întorc toate de la El cu cea mai mare dobândă."

Iată că există însă o serie de neînţelegeri în legătură cu rugăciunile pentru cei adormiţi. Să acordăm puţină atenţie celor mai însemnate dintre acestea: 1) Unii întreabă: cum poate lucrarea rugăciunii să se extindă atât de mult, încât să treacă dintr-o lume în alta şi să meargă din lumea văzută în cea nevăzută?

La această întrebare Mitropolitul Filaret al Moscovei răspunde astfel: „La rândul meu, eu am pus celor ce cugetă în acest chip întrebarea: e de înţeles oare pentru mintea obişnuită cum lucrează rugăciunea unui om viu asupra altui om viu, mai cu seamă dacă rugăciunea se face pentru cineva care nu este de faţă [...], şi cum se poate cere pentru el ceva moral şi duhovnicesc, ca de pildă iertarea păcatelor, îndreptarea din vicii, îmblânzirea patimilor, luminare, întărirea întru virtuţi? Doi oameni - fiecare cu propria lui minte şi voie, cu aplecările proprii, în mod liber - nu sunt oare unul pentru altul două lumi diferite, despărţite una de alta, cu atât mai mult că sunt mărginiţi de trup? Atunci cum rugăciunea unui om îşi întinde lucrarea sa asupra altuia?"

In viaţă există multe asemenea întâmplări, despre care pomeneşte Mitropolitul Filaret: ca unul să se roage pentru altul şi să primească cele cerute. Şi Cuvântul lui Dumnezeu socoteşte lucrătoare rugăciunea între doi oameni, ea fiind cu putinţă de îndată ce şi-au asumat datoria de a se ruga unul pentru altul. Nu s-ar fi spus una ca aceasta dacă o asemenea rugăciune ar fi fost nelucrătoare şi fără obiect. Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi - citim la Sfântul Apostol Iacov -, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iac. 5,16). Iar Sfântul Apostol Ioan Teologul scrie: Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela (I In 5,16).

Şi, dacă este cu putinţă lucrarea rugăciunii unui suflet asupra altuia în această lume, este cu putinţă şi această lucrare a rugăciunii celor vii de aici asupra celor plecaţi pe cealaltă lume, cu atât mai mult, cu cât sufletele celor vii şi ale celor morţi nu s-au rupt unele de celelalte, ci se află sub acelaşi acoperiş - acoperişul uneia cereşti şi pământeşti Biserici, al cărei Cap este Hristos (Efes. 1, 10). „Adu-ţi aminte - scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul - că rugăciunea pentru cei adormiţi este puternică în comuniune, prin faptul că se face în numele întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune. Aşa cum o femeie însărcinată - prin puterea firii - respiră, iar acţiunea respiraţiei se transmite şi copilului, tot astfel, prin puterea harului Biserica respiră unită la fiecare rugăciune, iar lucrarea rugăciunii se întinde şi asupra celor adormiţi care se află în sânul Bisericii, care îi cuprinde atât pe cei vii, cât şi pe cei adormiţi, pe cei luptători şi pe cei triumfători." Spunând aceasta, Sfântul Teofan conchide: „De aceea, nu vă leneviţi să pomeniţi la fiecare rugăciune pe toţi cei strămutaţi de la noi, părinţi şi fraţi ai noştri, dreptcredincioşi! Aceasta va fi socotită drept milostivire a voastră pentru ei."

2) Unii întreabă: De ce în Scriptură nu ni s-a descoperit nicăieri limpede faptul că trebuie să ne rugăm pentru cei răposaţi şi pentru izbăvirea lor de iad?

Le răspundem: într-adevăr, in Sfânta Scriptură o asemenea idee nu este limpede exprimată, însă ea este clar subliniată, fără a fi dezvoltată cu de-amănuntul. Ceea ce nu este fără adânci temeiuri dumnezeieşti. Iar temeiurile sunt următoarele:

a) Dacă Hristos ar fi dezvăluit adevărul cu de-amănuntul că pentru rugăciunile fierbinţi făcute pentru aproapele, şi mai cu seamă de cei drepţi, Dumnezeu va ierta pe lumea cealaltă păcatele celor care au greşit, cine s-ar mai fi străduit în slăbirea morală, de obşte, să se nevoiască singur ca să ajungă la adevărata stare de virtute pe pământ şi, prin frică şi cutremur, să-şi lucreze mântuirea lui (Filip. 2,12)?

b) Nu există aceeaşi fericire pentru păcătosul iertat şi pentru cel drept, care s-a ridicat până la înălţimea sfinţeniei, care s-a trudit de bunăvoie, din dragoste către Dumnezeu, întru virtute. Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire (I Cor. 15, 41), tot astfel şi fericirea celor mântuiţi va fi felurită. Domnul Iisus Hristos voieşte de la noi să fim desăvârşiţi întru virtute (vezi Mt. 5, 48), şi să fim desăvârşiţi întru bucurie (vezi In 16,24). Dumnezeu ne va ierta dincolo multe păcate la rugăciunile Bisericii şi ale celor apropiaţi nouă, însă numai dacă noi ne-am străduit atât cât ne-au ţinut puterile să facem pocăinţă în această viaţă. Dar dacă noi am cedat şi ne-am îngăduit să săvârşim chiar şi păcate de moarte, pentru care nici nu ne-am gândit să ne pocăim, nu vom fi iertaţi nici acum şi nici în veacul viitor (Mt. 12, 32).

3) O altă importantă întrebare este dacă noi, cu toţii, putem să fim, prin rugăciunile noastre particulare, lucrători la uşurarea stării celor care au răposat în păcate?

Răspunsul este: Nu toţi! Dacă noi înşine suntem foarte păcătoşi şi nu ne căim pentru păcatele noastre, dacă nu ne curăţim de ele prin mărturisire, cum vom cere iertare pentru păcătoşii plecaţi dintre noi? Un mort nu poate să-i ajute unui alt mort. Orice mare păcătos este un om mort duhovniceşte. Pentru acela care se roagă fără să se căiască de păcatele lui, Dumnezeu grăieşte: Ai nume [...], trăieşti, dar eşti mort (Apoc. 3, 1). Şi încă: Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe (îs. 29, 13; vezi şi Mt. 15, 8). Aceasta înseamnă: acest popor puţin credincios şi rob al patimilor sale, chipurile, plânge pentru pieirea celor răposaţi ai săi care au murit în păcate, dar el însuşi merge cu păcatele sale către aceeaşi pieire la sfârşitul acestei vieţi. Chipurile, voieşte de la Mine să arăt milă către cei adormiţi, dar el însuşi II nesocoteşte pe Fiul lui Dumnezeu şi sângele Legământului (Evr. 10, 29), cu păcatele lui de fiecare zi. Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă (In 9,31). Pentru aceasta, dacă voim să ajutăm cu adevărat răposaţilor noştri, mai întâi noi înşine să ne lepădăm de obiceiurile păcătoase şi să arătăm prin pocăinţa noastră că-L iubim pe Dumnezeu, şi El va împlini rugăciunile noastre după făgăduinţa lui Hristos: Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă (In 15, 7).

Sfântul Dimitrie al Rostovului scrie: „Nu există un asemenea bine pe care să fie cu neputinţă să-l cerem de la Dumnezeu, numai să cerem ceva într-adevăr bun şi să ne rugăm aşa cum trebuie [...]. Nu primesc cele cerute aceia care, fiind ei înşişi răi, nu caută să se îndepărteze de rău şi să înceapă să săvârşească binele ori care cer de la Dumnezeu ceva nefolositor [...]. Omul cel rău, care nu caută să-şi lase nelegiuirile lui, nu poate să ceară nimic de la Dumnezeu."

De aici rezultă următoarele: Dumnezeu ascultă atât rugăciunile celor drepţi (Ps. 33, 18), cât şi pe ale celor păcătoşi, care se roagă cu adâncă pocăinţă, cu frângerea inimii şi cu hotărârea puternică de a-şi îndrepta starea lor păcătoasă.

Arhimandrit Serafim Alexiev

Articol preluat din cartea "Ce se intampla cu sufletul", Editura Sophia

Cumpara cartea "Ce se intampla cu sufletul"

15 Octombrie 2014

Vizualizari: 3971

Voteaza:

Rugaciunile pentru cei trecuti la cele vesnice 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE