Empedocle

Empedocle Mareste imaginea.


Naturalismul ionian

Empedocle (496-435 i.Hr.)

 

Cu Empedocle gindirea antica greaca face un real si vadit progres. El este una dintre cele mai interesante personalitati din istoria filozofiei antice grecesti, care apare in sec. V i.Hr. S-a nascut in Agrigent, in Sicilia (astazi Girgenti), dintr-o familie foarte distinsa. Unii istorici ai filozofiei il numesc "o natura faustica", aceasta din pricina ca el era pe de o parte fizician ilustru, care, prin descoperirile si teoriile pe care le face in domeniul stiintelor naturii si astazi ne trezeste admiratia, pe de alta parte, un mistic plin de entuziasm. Ca cetatean el era o aparitie modesta, dar ca profet ii placea sa pozeze si prin cuvintari avintate cauta sa intoarca poporul de la ceea ce el numea "fapte nebunesti". De asemenea, ii placea sa pozeze si, constient de puterea pe care i-o dadea stiinta pe care o poseda, sa impuna. Ca si Faust, Empedocle era miscat de un impuls neistovit de a cerceta misterele ultime din cer si de pe pamint si, in acelasi timp, simtindu-se in legatura cu puterile "de dincolo", se dadea la magie. Ucenicii lui il divinizau, iar poporul il preamarea, entuziasmat de vindecarile miraculoase pe care Empedocle se spune ca reusea sa le faca. Empedocle era un fel de "amestecatura din Newton si Caliostro", cum l-a caracterizat Ern. Renan.

Dar sa continuam a deslusi firul vietii lui Empedocle. Nascut, dupa cum am vazut, in 496 i.Hr. el a trait - dupa marturia lui Aristotel si Heraclit - 60 de ani, asa ca activitatea lui cade in a doua parte a secolului al V-lea I.Hr. Se relateaza ca bunicul lui Empedocle - cu acelasi nume - a invins in olimpiada 71-a (496-493 i.Hr.) si ca acesta era un pitagoreian. De aceea este posibil ca nepotul acestuia sa fi fost influentat in directia misticismului de acesta. Empedocle s-a amestecat in luptele politice ale vremii si se spune ca i s-ar fi oferit coroana regala, pe care el ar fi refuzat-o. Dar, scirbit de politica si mai ales de tirania ce domnea in Acraga - orasul lui natal - Empedocle se retrage in Peloponez, unde a si murit. Despre sfirsitul lui Empedocle nu stim aproape nimic. Stim numai ca, dupa moartea acestuia, s-a creat legenda ca el a intrat in lumea celor fericiti. Dar dusmanii lui Empedocle afirma ca el s-ar fi arunrat in Etna, ca, prin disparitia lui fara de nici o urma, sa insele bunacredinta a elevilor sai si acestia sa creada ca el s-ar fi inaltat la cer, in lumea zeilor. Fapt este ca, indata dupa moarte, acesta a fost cinstit ca fiind un "Heros".

Se crede ca Empedocle ar fi scris multe lucrari, ca : "Trecerea lui Xerxes", mai multe tragedii, un imn lui Apollo, o poema mistico-religioasa, "Katharmen" - influentata de catre orfism si Xenofon - si "Despre natura". Aceasta din urma trece drept opera lui principala. Din pricina ca il preocupa regulile dupa care are sa fie elaborata o cuvintare buna, Aristotel il numeste descoperitorul retoricii.

1) Fizica lui Empedocle. Conceptia parmenidiana despre Unul, sau despre existenta (in sens ontologic), care era nenascut, netrecator, si, din punct de vedere calitativ, neschimbabil, era - dupa cum am aratat - un fapt ce a marcat un moment de mare importanta in istoria gindirii antice grecesti. Cu ontologia eleatilor se iveste in filozofie o teorie ce submineaza si contrazice flagrant conceptia heracliteana despre schimbarea continua a formei aparitiilor materiei originare vii, ceea ce inseamna a continuei schimbari calitative a materiei pe care o produce Logosul si din care se naste multiplicitatea lucrurilor si in care aceasta se intoarce - dupa anumite legi - iarasi. Cel dintii filozof antic grec, care incearca sa impace, intr-o sinteza, eleatismul cu heraclitismul a fost Empedocle. El este influentat in incercarea sa de catre Parmenide si intr-un anumit sens si de Heraclit, caci el afirma multiplicitatea lucrurilor si continua lor schimbare. Empedocle este silit, insa, pentru a putea sa explice lumea vazuta, sa accepte mai multe elemente, ce sint nedevenite, netrecatoare si, din punct de vedere calitativ, nescihimbabile, insa supuse miscarii spatiale. Astfel Empedocle se vede silit sa se intoarca iarasi la cele patru elemente ale milezienilor. Aceste elemente sint : pamintul, apa, focul si aerul, pe care Empedocle le ipostaziaza. Toate lucrurile din lume sint constituite din aceste patru elemente, sau, mai corect, din particulele acestor patru elemente fundamentale, ce se gasesc in lucruri, cum stau caramizile intr-un zid. De aceea lucrurile se deosebesc numai dupa cantitatea de particule ce sint amestecate in ele, un amestec pe care Empedocle il concepe a fi pur mecanic. In clipa in care lucrurile dispar, ele se intorc in stadiul in care se gaseau elementele originare. Influentat de ontologia eleata, Empedocle afirma si el axioma (ex nihilo fit nihil), ca nu exista nici o producere din nimic si nici disparitia in nimic. Dar atunci cum s-au nascut lucrurile? Empedocle raspunde : lumea nu este de fapt decit o "unire", un amestec intre particulele celor patru elemente fundamentale, iar disparitia lucrurilor nu este decit despartirea particulelor. Oamenii vorbesc despre nastere si moarte, desi ei ar trebui sa vorbeasca numai despre "unire" si "despartire". Pe temeiul celor spuse pina aici despre Empedocle, putem afirma ca el este cel dintii filozof care fundamenteaza lumea pe fenomenele de miscare ale unor particule materiale neschimbatoare.

Dar cele patru elemente fiind neschimbatoare, ele trebuie sa fie si intr-o completa nemiscare. intrebarea care se pune acuta, este : cine le pune in miscare ? Empedocle raspunde, pentru a lamuri nemiscarea elementelor si miscarea lucrurilor, ca puterile ce pun lucrurile in miscare sint iubirea (philottys) si ura (neikos) sau cearta. Cea dintii este principiul ce uneste, cea de a doua, principiul ce desparte. Aceste doua puteri, ce sint cauza tuturor lucrurilor si a intregului proces al lumii, se gasesc intr-o eterna lupta, una impotriva celeilalte ,- lupta ce da nastere la o eterna victorie si o vesnica apunere. Uneori este mai puternica iubirea, alteori ura, aceasta este ceea ce constituie perioadele din istoria lumii (Fragm. 20, 21) 102. Modul in care se intimpla acest lucru n-a fost intuit de ochiul nici unui muritor (Fragm. 17, 22). Este vorba despre o miscare cosmica intre doi poli pe care Empedocle ii numeste "Sphairos" -victoria iubirii - si "Akosmra" - victoria certei sau a discordiei. Victoria iubirii, "Sphairos", dureaza doar o clipa in procesul fara de sfirsit al lumii, caci in clipa urmatoare incepe actiunea fortei apuse. Iubirea realizeaza unitatea universala, insa ura desparte iarasi intr-o lupta necrutatoare ceea ce a unit iubirea : asa se naste din unitate multiplicitatea lucrurilor. Asa s-a nascut lumea din eternitate, caci lupta eterna si fazele ei se fundamenteaza pe necesitate, care se pare ca inseamna a fi legea lumii si a procesului acesteia. "Sphairos" si "Akosmia" sint puteri dialectice divine.

In ceea ce priveste originea si fiinta acestor doua puteri divine si a luptei dintre acestea, ce seamana cu conceptia heracliteana despre razboi ca rege al tuturor lucrurilor, n-au fost lamurite de catre Empedocle. Caci el le numeste cind zei, fiindca le concepe ca fiind puterile ce actioneaza cosmic, cind le considera a fi asemenea cu "elementele" materiale, asadar, ca fiind materiale. Apoi uneori el afirma ca si iubirea desparte, iar ura uneste. Empedocle nu este clar in determinarea conceptelor pe care el le intrebuinteaza. intre lucruri guverneaza un fel de afinitate electiva care uneste ceea ce se aseamana, in timp ce celelalte lucruri sint despartite printr-o eterna dusmanie. Asa de ex. apa este mai inrudita cu vinul, in timp ce cu uleiul nu se amesteca (Fragm. 91).

Originea si felul in care actioneaza amindoua puterile cosmice se descopera in intregime abia la nasterea si disparitia lumii. Caci desi procesul lumii este etern, asa ca despre un inceput si un sfirsit al lucrurilor nici nu poate fi vorba, totusi Empedocle vorbeste despre nasterea lumii de acum. Asadar, Empedocle vorbeste despre un "inceput" al lumii, pe care grecul antic il gindeste a fi un fel de amestec originar lipsit de orice plan (forma) in care a inceput sa actioneze iubirea. in felul acesta gindeste el inceputul lumii. Este punctul cosmogonic in care iubirea in "Sphairos" face ca totul sa se amestece. Din pacate ne lipsesc multe date, pentru a putea sa reconstituim cosmogonia empedocleica. Sigur putem spune ca, dupa acest ginditor grec, cea dintii miscare in "Sphairos" a inceput prin actiunea luptei, ce a reusit ca intr-un loc sa provoace un virtej in miscare a maselor de materie. Din aceste mase s-a separat mai intii aerul, ce s-a plasat in forma de cerc in jurul maselor de materie, silindu-le sa ia forma de sfera. Apoi focul a izbucnit in sus si in jos spargind invelisul aerului, care, sub actiunea focului, s-a transformiait intr-o bolta (cerul). in mijlociii acestui intreg s-a stains ceea ce era greu ca pamint si a devenit in urma unei necesitati tare. in aceasta stare pamintul este tinut suspendat de catre bolta cereasca. Din pamint izvoraste apa, in urma impulsului pe care-1 transmite bolta cerului. Marea nu este altceva, dupa Empedocle, "decit transpiratia pamintului". Din focul propriu aerului, care s-a rupt in cea dintii separare, s-au format planetele. Bolta cereasca ce inconjoara pamintul si zilnic se invirte in jurul acestuia, consta din doua jumatati de sfere ; una este complet umpluta de foc, cealalta numai de aer si putin foc. Cind jumatatea plina de foc este sus, este ziua, dimpotriva jumatatea plina de aer, numai de putin foc, cind este sus, ea face sa fie noapte pe pamint. Empedocle lamureste cauza ce face ca sa fie ziua si noapte pe pamint, fara sa tina cont de soare. Caci, zice el, soarele este numai un reflex al luminii ce-si are obirsia in jumatatea de glob plina de foc: un reflex prins intr-o lentila uriasa, care este soarele.

Cu toate ca Empedocle isi imagineaza o cosmogonie miscata numai de forte mecanice, el nu poate fi considerat materialist si aceasta din motivul ca la el forta si materia sint deosebite. Alaturea de elemente, Empedocle mai accepta si cele doua forte fundamentale, iubirea si ura, care au preluat functiunea de a fi acelea care conduc operatia formarii si a distrugerii lumii, cit si pe aceea a atractiei si a respingerii. Numai daca acest filozof antic grec ar fi facut din aceste forte calitati ale celor patru elemente, el ar fi fost materialist.

Mai interesanta este insa zoogonia lui Empedocle, in care el presimte, intr-un chip genial, teoria darwiniana a aparitiei organismelor, care, prin mijlocirea lui Epicur si Lucretiu, a avut o puternica influenta asupra gindirii filozofice de dupa Empedocle. La inceput, zice Empedocle, s-au nascut, din umezeala si caldura, plantele si copacii, care sint fiinte ce au ramas cu dezvoltarea la mijlocul drumului. Animalele si omul s-au dezvoltat treptat, trecind prin anumite stadii intermediare. La inceput s-au dezvoltat din pamint numai anumite organe singulare, apoi acestea s-au unit si numai dupa aceea s-au dezvoltat fiinte complete, care abia in stadiul al patrulea au fost in stare sa se reproduca mai departe. Acest proces insa, in care numai cele ce se asemanau tindeau unele catre altele, a luat din pricina luptei forme de evolutie curioasa (Fragm. 57). in timpul in care iubirea, cu toata lupta tindea sa uneasca ceea ce se aseamana si intimplarea isi facu jocul ei, asa "s-au nascut fiinte cu mai multe brate" (Fragm. 60). Asa se face ca au crescut tot felul de monstri (Fragm. 61). Dar nu s-au putut impune in lupta pentru existenta decit acelea ce erau insufletite, fiindca partile lor erau in armonie si isi puteau reciproc cistiga hrana, in timp ce monstrii au disparut. In felul acesta expune, desi intr-un chip fantastic, biologul Empedocle, o teorie curioasa ce vizeaza dezvoltarea in diferite faze a tuturor organismelor, o teorie in care plantele, animalele si omul sint legiate prirutr-o origine comuna, diferentiindu-se numai prin diferitele stadii in care ele au aparut. in naivitatea lui, Empedocle atribuie plantelor si animalelor nu numai sentimente, ci chiar si gindire. Dar, ceea ce trebuie sa subliniem este faptul ca, el afirma, ca numai fiintele capabile sa traiasca reusesc sa se mentina. Din pricina acestei idei, zice Capelle, alaturi de stramosul sau spiritual, Anaximandru, Empedocle poate fi considerat cel dintii reprezentant al teoriei descendentei. Iar in legatura cu zoogonia sa Empedocle a cautat sa explice multumitor si nasterea speciilor si a celor doua sexe.

Natural, despre o explicare teleologica a fenomenelor naturii nu putea fi inca vorba la acest biolog dorian, mai ales ca lasa o sfera de influenta si intimplarii. De asemenea si cele doua forte cosmice, iubirea si ura, nu sint decit forte motrice nu si inteligente, ce tind spre un scap. Uneori ele dau numai un impuls proceselor naturii, in timp ce evolutia este inriurita si de alti factori independenti. Ca o asemenea explicare naiva nu este in stare sa arate cum s-a nascut lumea si lucrurile a vazut de timpuriu chiar si Aristotel, care-l critica pe Empedocle. Empedocle a ajuns si la unele descoperiri interesante in domeniul fizicii. Asa de exemplu el a descoperit viteza luminii, ceea ce inseamna ca lumina are nevoie, pentru a ajunge de la soare la pamint, de un anumit timp, ca ea trebuie sa treaca mai intii prin atmosfera, inainte de a ajunge pe pamint si ca noi nu percepem aceasta miscare a luminii numai din cauza iutelii ei uriase. De asemenea Empedocle a cunoscut presiunea aerului si a rezistentei acestuia, intrebuintind cunostintele acestea pentru a explica respiratia omului.

Dar vestit a devenit Empedocle mai ales datorita teoriei sale in domeniul fizicii pe care el a aplicat-o in toate domeniile. Care este aceasta teorie ? Toate lucrurile din lume, asadar toate lucrurile formate din cele patru elemente, sint inarmate cu anumiti pori fini ce nu pot fi vazuti cu ochiul. Acesti "pori" plini cu aer - caci Empedocle ca si eleatii neaga ca ar exista spatiul gol - corespund pe de alta parte unor emanatii (diroppoia) ce pleaca de" la toate lucrurile si de la tot ceea ce exista. Unele emanatii corespund unor pori, altele altor pori si asa mai departe. Unele sint ori prea mari, ori prea mici pentru pori. Pe temeiul acestei teorii Empedocle cauta sa lamureasca si magnetismul.

Cu un deosebit succes aplica Empedocle aceasta teorie in domeniul naturii organice. Mai intii in asa-zisa fiziologie a plantelor. Cu ajutorul ei el explica caderea frunzelor si a faptului ca unele plante ramin mereu verzi. Empedocle explica si respiratia la animale si la om. El a cunoscut si fenomenul respiratiei prin piele.

Dar importante mai sint si fiziologia, psihologia si epistemologia empedocliana. Teoria despre pori constituie fundamentul cunostintelor din aceste domenii. Caci toate perceptiile se bazeaza pe emanatia ce pleaca de la obiecte si intra prin anumiti pori (organele noastre de simt). De aceea perceptia este imposibila daca emanatiile sint prea departe sau prea strimte, asadar daca nu exista o simetrie intre pori si emanatii. In primul caz nu are loc o atingere a emanatiilor cu peretii porilor, in al doilea, emanatiile nu pot patrunde prin pori. Pe temeiul acestei teorii Empedocle explica si vederea (Fragm. 84). In diferitele piei si invelisuri ale ochiului porii apei si ai focului sint dispusi foarte intelept. Cu porii focului noi vedem albul, cu aceia ai apei, negrul. Caci porii unuia sint acomodati celuilalt. Prin aceea ca emanatiile ce pleaca de la obiecte se unesc cu razele ce provin din ochi, se formeaza in ochi imaginea obiectului. Teoria porilor Empedocle a aplicat-o si in optica, ca sa explice reflectarea si transparenta unor substante.

Ca si Parmenide si Heraclit, tot asemenea si Empedocle n-a facut distinctia intre corporal si psihic. El afirma ca sufletul consta din toate elementele, dar fiecare dintre acestea este un suflet. Empedocle se exprima in felul urmator :
"Noi vedem pamintul prin pamintul din noi si apa prin apa, aerul divin prin aer, prin foc focul mistuitor, iubirea prin iubire si discordia prin trista discordie". Empedocle reprezinta ideea, dupa cum am vazut, ca si plantele si animalele au un suflet, asa ca se pare ca pentru el toate lucrurile ar fi insufletite. Aceasta nu e decit o anumita activitate a elementelor, ce, ca orice activitate, depinde de relatia in care acestea sint amestecate. Si, fiindca noi percepem fiecare element din lume cu elementul inrudit din noi, atunci reprezentarea noastra e cu atit mai corecta, cu cit amestecul este mai echilibrat in noi. De aceea Aristotel si trage concluzia ca, pentru Empedocle, fiecare perceptie senzoriala este adevarata. Desigur, trebuie sa subliniem faptul ca, pentru Empedocle, gindirea si perceptia simturilor nu sint ceva opus, ca de ex. la Heraclit si Parmenide. Dar, dupa cum am aratat mai sus, si Empedocle margineste domeniul simturilor numai la perceptii.

De asemenea si la Empedocle gasim distinctia intre o cunoastere senzoriala si alta rationala. Apoi acest filozof s-a mai ocupat si cu analiza sentimentelor, mai ales cu analiza sentimentelor placerii si neplacerii, ajungind la concluzii interesante. Asa de ex. el credea ca ceea ce este inrudit cu fiinta noastra ne produce placere, dimpotriva, ceea ce contrazice aceasta fiinta ne produce neplacere. Pofta, zice el, este o urmare a nazuintei dupa ceea ce este inrudit cu noi; dupa o lege a naturii, ceea ce este inrudit cauta sa se uneasca.

Din aceste consideratii se poate deduce concluzia ca la Empedocle nu mai poate fi vorba despre unitatea sufletului. Aceasta si din pricina naturalismului naiv de care da dovada Empedocle. De aceea nu trebuie sa ne surprinda conceptia lui epistemologica pesimista. Caci dupa acest dorian gindirea omului este conditionata si tarcuita (v. Fragm. 2). El pretinde ca stiinta si cunostintele lui vaste le datoreaza puterilor divine (Fragm. 4). De aceea Empedocle este convins ca adevarurile adinci sint un dar al muzelor.

In conceptia filozofica empedocliana nu mai exista nici un spatiu pentru zei. Acolo unde acesta aminteste, in legatura cu cele patru elemente, ori cu iubirea sau cu Sphairos, despre zei, el face acest lucru in sens alegoric. Zeii asa cum si-i inchipuia poporul grec s-au transformat la Empedocle in forte fizice.

2) Mistica lui Empedocle. In opera sa "Katharmei", care s-a pastrat in mare parte, Empedocle dezvolta, influentat de pitagorei, Parmenide si Heradliit, anumite idei misitice, care comparate cu conceptia lui filozofica despre natura, ni se par ca vin din alta lume. Caci aceste idei nu numai ca n-au nici o legatura cu filozofia acestuia despre natura, ci o si contrazic. Asa se face ca aici este vorba despre probleme ce n-au legatura cu nazuintele stiintifice ale poporului grec, ci vorbeste un fel de profet, care se pare ca a uitat tot ceea ce a spus despre natura. De aceea Capelle este de parere ca lucrarea "Katharmei" a fost elaborata la batrinete.

Mistica lui Empedocle este puternic influentata de catre conceptia orfica-pitagoreica despre suflet. De aceea in centrul preocuparilor mistice ale lui Empedocle se afla sufletul omului cu destinul acestuia. Si aici Empedocle se afla pe pozitii dualiste : corpul este pentru el numai "pamint ce inconjoara pe om", fiindca natura a imbracat sufletul "cu o invelitoare straina din carne". In timp ce corpul dupa moarte se desface in elementele originare din care este constituit, sufletul este de origine divina. In viata sa preexistenta sufletul a fost un demon fericit in imperiul zeilor, intr-o unitate de nimic tulburata cu Unul originar, cu divinul Sphairos. Dar prin vina "tulburatei certe" a discordiei, ce cauta, peste tot in lume, ca sa faca din unitate multiplicitate, a fost rupt din starea fericita din "cer" si aruncat pe pamint, in acest "loc fara odihna si bucurie in care domnesc crima, bolile, puterile putreziciunii si operele trecatoare". Aici sufletul trebuie sa peregrineze printr-o serie de corpuri de animale si plante, pina ce prin iubire este condus inapoi la unirea cu divinitatea. Asa ca, dupa Empedocle, sufletul este numai un exilat aici pe pamnt, un instrainat ce orbecaie fara incetare, ca unul care a fost indepartat din patria sa divina si exilat intr-un loc al miilor de pacate si de rautati. Dar el nu trebuie sa se multumeasca cu aceasta stare, ci el trebuie - cel putin sufletul indivizilor alesi - sa ispaseasca vina si sa se ridice iarasi la existenta pe oare a dus-o inainte de a ajunge pe pamint. Asemenea oameni plini de har reusesc sa se ridice la stari de desavirsire tot mai inalte. Pina la urma "ei devin profeti, cintareti, medici, printi intre locuitorii pamintului; dupa aceea ei vor creste si mai mult si vor deveni zei, cei mai bogati in onoare". Desigur Empedocle accentueaza ca aceasta nu este posibil decit pentru aceia care vor accepta doctrina lui. Inteleptul este atoatestiutor, el cunoaste toate misterele cerului si ale naturii, ba si mai mult, el poseda o putere supraomeneasca fata de lucruri si de lume. Prototipul istoric al acestui tip de intelept este pentru Empedocle, bineinteles, Pitagora, cel preamarit in legende, caruia el i-a inchinat Fragm. Dar si "zeul" Empedocle a fost "altadata baiat, fata, creanga, pasare si un peste iesit din apa". Caci si el a fost, datorita certei, aruncat din patria divina in aceasta vale a plingerii, ca sa-si ispaseasca vina intr-o metempsihoza lunga si plina de truda. Prin conceptia sa despre metempsihoza, Empedocle vrea sa arate legatura strinsa dintre toate fapturile. De aceea si accentul pe care el il pune pe porunca categorica - crutarea si respectarea tuturor fapturilor. Pentru aceea Empedocle afirma ca este cea mai abominabila crima uciderea animalelor si consumul carnii acestora, din pricina ca "corpurile animalelor sint locuite de suflete chinuite".

Empedocle este important in istoria filozofiei grecesti din doua puncte de vedere : intii pentru ca el face incercarea de a mijloci intre conceptia lui Heraclit si ontologia lui Parmenide si apoi prin teoria lui despre cele patru elemente, ce pregateste drumul spre un dualism cosmic. Prin conceptia lui mistica despre sufletul omenesc si destinul acestuia in lume, el va influenta asupra multora dintre filozofii de dupa el.

N. B.

24 Iulie 2012

Vizualizari: 4182

Voteaza:

Empedocle 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE

    • Critias Critias

      Critias a fost un var al mamei lui Platon si unul dintre cei treizeci de...

    • Antifon Antifon

      Sofistul Antifon a fost contemporan cu Socrate. El s-a facut cunos­cut prin...

    • Hippias din Elis Hippias din Elis

      Este vestit datorita cunostintelor sale enciclopedice, caci acest sofist po...

    • Protagoras Protagoras

      Protagoras s-a nascut in Abdera in 480 sau 481 i.Hr. Protagoras a calatorit in...

    • Heraclit din Efes Heraclit din Efes

      Dupa cum am vazut, pe cei trei milezieni ii interesa problema materiei, iar pe...

    • Tales din Milet Tales din Milet

      Apartinea unei familii nobile, ceea ce i-a dat posibilitatea ca sa faca...