Epicur - Filosofia naturii

Epicur - Filosofia naturii Mareste imaginea.


Epicur - Filosofia naturii

Caracteristic in ceea ce priveste fizica epicureica este faptul ca Epicur nu cerceteaza natura dintr-un interes pur stiintific, ci el este determinat de intentii etice. Principiul fundamental al filozofiei epicureice era reducerea fenomenelor naturii, in opozitie cu explicarea teleologica religioasa, la cauze pur naturale si materiale. El era de parere ca explicarea teleologica il tine pe om sub puterea superstitiilor si intr-o spaima continua. De aceea, Epicur isi propune sa elibereze pe om de aceasta spaima si de superstitii si sa-i redea acestuia linistea sufle­teasca. Daca omul isi da seama ca in natura totul se intampla in chip necesar si dupa legi interne, acesta scapa de sub tirania superstitiilor de tot felul si astfel el isi castiga linistea interioara. Epicur mai credea ca nu poate face acest lu­cru mai bine decat cu ajutorul filozofiei democritiene, care i se parea a fi cea mai stiintifica.

Epicur insusi a recunoscut ca scrierile lui Democrit i-au dat impuls ca sa se ocupe cu filozofia si ca este un elev al acestuia. Acelasi lucru il sustin si cei doi prieteni si elevi ai lui Epicur: Leonteus si Metrodor. Si, intr-adevar, ideea centrala a filozofiei lui Epicur este ideea democriteana ca in realitate nu exista decat atomii si spatiul gol, ca "nimic nu se poate naste din nimic, nici chiar prin vointa zeilor". Pentru Epicur a fost necesara teoria ca nu exista decat atomi si spatiul gol - pe care el si-a insusit-o de la democriteanul Neusiphanes - fiindca a fost silit de aceeasi necesitate, ca si Democrit, sa ajunga la un substrat constant al tuturor lucrurilor si al tuturor schimbarilor din lume. Ideea lui Epicur este ca atat o creatie absoluta, cat si o dis­trugere absoluta a lumii sunt tot atat de imposibile si schimbarile calita­tive se prezinta mereu ca fiind o asemenea producere sau disparitie absoluta a opozitiilor si de aceea elementele ultime ale realitatii - ato­mii - nu pot poseda decat caracteristici deosebitoare cantitative si nu si calitative. Impartirea fiecarui lucru compus duce, in ultima analiza, la anumite particele, ce nu mai pot fi impartite, asadar la atomi, ce constituie substratul neschimbat al tuturor lucrurilor. Atomii trebuie sa fie neschimbatori si individuali, fiindca in caz contrar, daca impar­tirea s-ar continua in nemarginit, atunci la sfarsit s-ar narui totul in neant si apoi din acest neant s-ar produce iarasi toate lucrurile, ceea ce, dupa Epicur, este cu neputinta.

Sa presupunem, zice Lucretius Carus, un elev al lui Epicur, ca atomii ar putea fi impartiti la nesfirsit. Atunci ar mai putea oare exista vreo deosebire intre lucrurile mici si cele mari? Nici una, caci atunci ar in­semna ca atat lucrurile mai mari cat si cele mai mici ar fi constituite deopotriva din infinit de multe particele, ceea ce epicureului i se pare a fi absurd. De aceea atomii sunt entitati ultime, ce nu mai pot fi impar­tite, nici distrusie, din motivul ca acestia nu mai au in ei nici un spatiu gol: atomii sunt eterni.

Afara de marime, forma si greutate, atomii nu mai au nici o calitate. Culoarea, caldura si mirosul isi au originea in amestecul atomilor. Epicur, ca dealtfel si Lucretius, exprima clar ideea ca impresia schim­barilor calitative este produsa numai prin "amestecul" si "dezamestecul" atomilor, asadar prin schimbari cantitative. Producerea acestui amestec presupune posibilitatea pe care o au atomii de a se misca cat si spatiul gol.

Fr. A. Lange este de parere ca aceasta idee, prin care se neaga exis­tenta starilor interioare, in opozitie cu miscarile si combinatiile ex­terne, este caracteristica fundamentala a oricarui materialism. "Prin acceptarea starilor interioare atomul se transforma in monada si cu aceasta are loc miscarea inspre idealism sau naturalism panteist".

Epicur combate si parerea lui Aristotel ca spatiul ar fi marginit si ca elementele ar avea un loc natural, prin aceea ca afirma ca spatiul ar fi ceva omogen si ca atomii cad cu aceeasi viteza in spatiul gol sau vid. Nemarginirea spatiului si nemarginirea atomilor corespund, caci, zice Epicur, daca spatiul ar fi marginit iar numarul atomilor nemarginit, atunci acestia din urma n-ar avea loc in spatiu si invers, daca spatiul ar fi nemarginit, iar numarul atomilor marginit, atunci acestia ar fi raspanditi prin spatiu si n-ar ajunge niciodata sa formeze lumea si lu­crurile dintr-insa.

Democrit explica formarea lumii prin aceea ca el facea ca teoretic atomii, in miscarea lor, sa se loveasca unii de altii si astfel sa formeze virtejuri, care devin astfel originea formarii lucrurilor. Epicur nu ac­cepta aceasta explicare, fiindca atomii n-au posibilitatea sa devieze din calea lor. De aceea el atribuie atomilor spontaneitate, libertate si auto­determinare, gratie carora acestia se intalnesc, intr-o deviere, fara de nici o cauza, din drumul necesar al miscarii lor. In felul acesta Epicur paraseste explicarea pur cau­zala a formarii lumii si el face acest lucru pentru a salva libertatea de vointa a omului, fara de care Epicur stia ca nu este posibila nici o etica.

Din aceste virtejuri ale atomilor se nasc lumile, caci, daca universul este infinit si daca lumea noastra nu este decat o parte din acest univers, atunci, dupa Epicur, exista o infinitate de asemenea lumi, conform cu ideea ca spatiul si numarul atomilor este infinit. Si daca universul, ca totalitate, este etern, totusi diferitele lumi, cum este a noastra, sunt produse si, ca atare, trecatoare. Caci aceasta infinitate de lumi se ga­seste intr-o eterna devenire si trecere, atomii amestecandu-se si despartindu-se mereu si mereu. In urma infinitelor posibilitati de a se combina ale atomilor, si lumile ce se nasc din aceste amestecuri sunt foarte diferite. Se poate intampla ca o lume sa semene cu alta, dar din motivul ca in nemarginirea timpului se pot produce toate combinatiile posibile in­tre atomi, nu se poate intampla ceva ceea ce n-ar mai fi fost.

Este clar ca in urma acestei conceptii mecaniciste, Epicur nu putea ajunge decat la ateism. Pentru acesta lumea nu este stapanita decat de materiale si de catre legile absolut necesare ale acesteia, care exclud atat creatia din nimic cat si conducerea universului de catre o providenta di­vina. Cauzele pentru care Epicur accepta ateismul sunt urmatoarele: opo­zitia lui fata de pasivismul stoicilor, grija fata de salvarea libertatii de vointa si actiune a omului si nazuinta dupa o fericire suprema. To­tusi este interesant ca, desi acest filozof neaga existenta unei Providente divine in lume, totusi, contrazicandu-se, afirma ca credinta in zei este o conditie esentiala pentru ca omul sa poata ajunge la fericire.

Interesanta este si conceptia epicureica despre zei. Epicur afirma ca zeii sunt fiinte corporale, frumoase, constituite din atomi eterici si, ca atare, asemenea oamenilor. Epicur le atribuie zeilor chiar si deose­biri de sex, fiindca el credea ca forma omeneasca este cea mai fru­moasa si pentru ca fericirea, virtutea, ratiunea si sufletul nu pot exista decat in legatura cu un trup omenesc. Dar, totusi, zeii lui Epicur sunt netrecatori si nespus de fericiti; doua caracteristici esentiale ale aces­tora, asigurate prin aceea ca zeii nu se afla in lume ci in spatiile initer-mundane (meta kosmia), asadar departe de schimbarile din lume, unde ei gusta, intr-o liniste fericita si multumire deplina fericirea lor, fara ca sa se intereseze catusi de putin de destinul lumilor sau de acela al omu­lui. Constient de contrazicerea dintre corporalitatea zeilor si netrecerea acestora, Epicur cauta sa ocoleasca aceasta contrazicere cu afirmatia ca zeii ar avea un corp eteric, fiindca atomii acestui corp sunt nespus de stravezii.

 

N.B.

24 Iulie 2012

Vizualizari: 8686

Voteaza:

Epicur - Filosofia naturii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE