Filosofia in imperiul roman

Filosofia in imperiul roman

 

Poporul roman s-a dovedit a nu avea predispozitii spre speculatiile filozofice, ci era aplecat mai ales spre ceea ce este practic si folositor. In timp ce dreptul roman, administratia romana, strategia militara a le­giunilor romane au ramas exemple ce au influentat spiritul uman doua milenii. Preocuparile ideale cum ar fi poezia, artele plastice si filozofia n-au putut sa ajunga in Roma la inflorirea la care acestea ajunsesera in Atena lui Pericle. La fel si credintele religioase ale romanilor erau imbibate cu tot felul de superstitii. Pentru cercetarile in domeniul na­turii, romanii nu aveau nici o intelegere. Preocuparile practice stapaneau suverane peste intreaga viata a poporului "roman, fara insa ca acesta sa devina materialist, caci romanii considerau stapanirea peste alte popoare superioara bogatiei, iar gloria superioara bunastarii materiale. Virtutile pretuite de romani erau iubirea de dreptate, curajul, rezistenta si disciplina. Iar metehnele romanului erau duritatea, cruzimea si perfi­dia. Extraordinarul talent organizatoric si virtutile razboinice au facut natiunea romana mare si puternica. Fata de cultura si arta greaca, ro­manii simteau repulsie si dispret. Arta si literatura greaca n-a patruns decat foarte tarziu in Roma, insa odata cu acestea au patruns si luxul, lacomia si mai ales imoralitatea popoarelor asiatice. A fost un timp in care Roma devenise un fel de Babilon, in care toate popoarele invinse isi gasisera o noua capitala. Asa se face ca in Roma se deschisesera diferite scoli retorice si filozofice, ce au fost de multe ori interzise si iarasi per­mise, din pricina ca romanii incepusera sa se convinga ca totusi filozofia are o valoare, mai ales in ce priveste menirea morala a omului, fericirea acestuia si pregatirea teoretica pentru conducerea corecta a statului. De aceea tineretul roman a inceput sa mearga in Grecia, pentru ca in ora­sele acesteia si mai ales in Atena, Rodos si Alexandria, sa cunoasca in­telepciunea filozofilor greci. Acest lucru devenise intr-un timp in impe­riul roman aproape o moda. Dar cu toate acestea adevarul este ca filo­zofia n-a inflorit in Roma si ca filozofii pe care ii vom mentiona, n-au prea contribuit mult la progresul filozofiei si al stiintei.

Stoicismul mijlociu. Scolile filozofice ce au reusit sa se incetate­neasca in Roma au fost: scoala stoica si cea epicureica. Aceasta din motivul ca spiritul celei dintai era inrudit cu spiritul romanilor, iar cea de a doua reprezenta oarecum spiritul progresist al vremii.

Cel dintai ganditor care filozofeaza in Roma este stoicul Panetius din Rodos (cca 180-110 i.Hr.), care a trait mult timp in Roma si reu­seste sa castige pentru filozofie pe Scipio (Emilianus). Panetius considera filozofia a fi o indeletnicire pur practica si de aceea el pretuia pe langa filozofii stoici si pe Democrit, Platon si Aristotel. Panetius a indulcit mult rigorismul moralei stoicilor si a combinat teoria stoica despre drep­tul natural cu stiinta juridica pozitiva a romanilor. Tot acesta a contopit filozofia stoica cu conceptia religioasa a romanilor si a realizat un fel de religie filozofica acceptata de clasa culta, care a fost recunoscuta apoi in Roma aproape ca o religie oficiala a statului. Dupa unii istorici ai filozofiei, Panetius a mijlocit lui Q. Scevola, care era Pontifex Maximus, conceptia aceasta religioasa, cat si poetilor, filozofilor si oamenilor politici romani. Scrierile lui Panetius nu ni s-au pastrat, ci le cunoastem numai din lucrarea lui Cicero "De officiis".

Elevul lui Panetius a fost Posidonius din Siria (cea 130-50 i.Hr.). Si acesta a combinat idei aristotelice, platonice si ale altor filozofi cu ideile sale stoice. Alaturi de ratiune acesta recunoaste si sentimentele cat si poftele ca facultati ale sufletului, iar din acestea el deduce afectele. Posidonius este mult mai dogmatic decat inaintasii sai. El trecea a fi cel mai invatat dintre stoici. In scrierile sale el se ocupa cu probleme de ma­tematica, astronomie, fizica, geometrie, geografie, istorie si gramatica si, din acest motiv, Posidonius este socotit de Th. Gomperz ca fiind singu­rul savant universal alaturi de Aristotel in antichitate.

Mai amintim aici pe romanii influentati de stoicism : Cato cel Tinar (din Utica) si pe geograful Strabo (58 i.Hr.-22 d.Hr.).

 

N.B.