Distanta fizica dintre Vatican si Athos, potrivit maps.google.com, este de 1,343 km, putand fi parcursa cu automobilul in aproximativ 18 ore si 4 minute. Este o distanta rezonabila. Poate fi strabatuta cu un minim efort. In planul spiritualitatii insa, distanta dintre aceste doua state, simboluri ale crestinatatii, este de la "cer la pamant”, neputand fi parcursa pana in prezent vreme de un mileniu. Din contra, odata cu trecerea timpului, in ciuda eforturilor de apropiere dintre cele doua Biserici, distanta pare sa creasca in mod constant.
Cine este interesat sa studieze diferentele interconfesionale dintre Biserica Romano-Catolica si cea Ortodoxa, sa nu se reduca la a citi Catehismele celor doua Biserici, sau manualele de Teologie Dogmatica. Diferentele ies in mod fundamental la iveala daca ni se ofera posibilitatea vizitarii Vaticanului si a Sfantului Muntele Athos. Fiecare din ele este expresia spiritualitatii Bisericii pe care o reprezinta. Diferentele dintre ethosul apusean si cel rasaritean, ies la iveala pornind de la lucrurile esentiale, pana la detaliile marunte. Desigur, nu trebuie sa pierdem din vedere baza comuna pe care o avem. Insa adevarul se face la fel de bine cunoscut din nuante.
In ceea ce ma priveste, vizitand Vaticanul m-am simtit instrainat de mine insumi si de ceilalti. Experienta a fost intrucatva - fara a exagera - "traumatizanta”. Cozi interminabile de turisti, insotiti de aparate foto-video, dornici sa surprinda fiecare moment petrecut in "Cetatea Sfanta”. Zarva, zarva, zarva. Vaticanul a fost locul in care am pierdut si putina liniste cu care veneam de acasa.
Roma mi s-a parut un oras minunat, cu atat mai mult cu cat este sfintit de sangele martirilor din primele veacuri ale crestinatatii. Vaticanul insa, mi-a pus inainte nesfarsite ziduri reci, lipsite de viata. Venisem in cautarea lui Dumnezeu, dar nu am gasit decat lucruri care nu inceteaza sa afirme masura omului. O cautam cu privirea pe Maica Domnului, mi se vorbea zece minute despre Rafael. Incercam sa contemplu imaginea lui Hristos, ghidul mai vorbea inca zece minute despre Michelangelo. Desigur, privit din perspectiva istoricului sau a istoricului de arta, Vaticanul, Catedrala San Pietro si Muzeul Vaticanului reprezinta comori de mare pret. Am avut strania impresie ca tot acest loc nu mai prezinta un interes duhovnicesc, in sine, pentru fiecare crestin, vizand numai anumite categorii de oameni de cultura, interesate de activitatea si operele marilor artisti renascentisti. Numai ca eu nu venisem numai in cautarea sau intampinarea culturii Renasterii. Insetam dupa mai mult.
Nu in acelasi fel au stat lucrurile atunci cand am pasit pentru prima data in Sfantul Munte Athos. Inca de la inceput, Athosul mi s-a infatisat ca loc al linistii, randuielii si rugaciunii. De aceea, in acest loc fara prea mult efort reusesti sa te linistesti, sa intri intr-o randuiala, si sa te deprinzi cu rugaciunea.
Toate manastirile si schiturile, precum si viata monahala din Sfantul Munte, ii ofera omului contemporan, sansa de a descoperi Ortodoxia prin ceea ce are aceasta mai autentic si mai frumos. Pe langa istoria milenara si valorosul tezaur cultural de factura bizantina, asezamintele monahale atonite pun inaintea pelerinilor marturia traditiei vii a Bisericii Ortodoxe. Athosul are si el "artistii” sai, pe Manuil Panselinos, pe Teofan Cretanul, pe Sfantul Ioan Cucuzel si multi altii, mai putin cunoscuti lumii intregi. Intrebandu-i insa pe parinti cu privire la viata pe care ei au dus-o, ei nu-ti vor prezenta atat biografia lor, cat minunile consemnate in traditie, legate de activitatea acestora. Pun in evidenta, intr-un final, lucrarea lui Dumnezeu, nu pe cea a omului. De aceea, in Athos am simtit ceea ce nu am reusit sa aflu in Vatican, anume sa pregust, macar si in mica parte, ceva din bucuria Imparatiei.
Concluziile, vor varia in functie de perspectiva din care evaluam toate aceste lucruri, cea a ortodoxului sau a romano-catolicului. Pentru multi dintre romano-catolici pasii facuti pe cararile Athosului au reprezentat o intoarcere "acasa”. Exista numeroase exemple cu cei care au facut experienta vietii atonite luand apoi decizia nu numai sa treaca la Ortodoxie, ci sa-si petreaca restul vietii intr-una din manastirile de aici. In acest sens, manastirile atonite sunt intr-un anume sens "cosmopolite” putand intalni in cadrul obstilor, monahi de multe nationalitati, provenind din diferite ramuri ale crestinatatii.
Acestea sunt numai cateva ganduri, si, in mod cert, pot fi puse in evidenta aspecte mult mai importante decat cele prezentate in articolul de fata. Multi vor spune ca aceasta comparatie este exagerata, mult mai potrivit fiind sa comparam manastirile atonite cu cele catolice. Intentia a fost aceea de a compara cele doua ipostaze ale unui stat , dupa cum le aflam in Biserica Ortodoxa (Athos - stat monastic )si in cea Romano-Catolica (Vatican - oras stat).
Inchei insa prin a prezenta modul cum cele doua state crestine sunt pastrate in constiinta ortodoxului de rand, fara studii de specialitate, asadar, fara preconceptii. Intreband un prieten, care este prima persoana pe care o asociaza cu Vaticanul, acesta mi-a raspuns sec, Papa. Intrebandu-l acelasi lucru cu privire la Muntele Athos, a raspuns fara a sta pe ganduri, Maica Domnului. Cred ca si numai raspunsurile prietenului ar fi fost suficiente pentru a ne face o imagine justa, asupra distantei reale de la Vatican la Athos.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.