Etimologia cuvantului "diavol" si sinonimele lui
Sfantul Vasile cel Mare, in omilia "Dumnezeu nu este autor al raului" defineste raul ca fiind "o instrainare de Dumnezeu". "O mica intoarcere ne face sa fim cu soarele sau cu umbra trupului nostru. Cel ce priveste spre soare se lumineaza, cel ce se intoarce spre umbra va avea parte de intuneric". "Lipsa binelui", cum il numesc sfintii parinti este o non-existenta sau o existenta fara consistenta, total diferita de treimicul-personalizat, care activeaza prin harul Duhului Sfant asupra creatiei.
Fiintele create, creatia intreaga, circumscrie in ea ratiunile plasticizate ale Logosului divin, ca imbold si tel sadit in ea de la creatie. Raul apare insa ca o "abatere a lucrarii puterilor sadite in fire de la scopul lor". Deviatia se poate observa permanent in istorie, concretizata in patimi, negari ale lui Dumnezeu, prin orientarea spre pacat. Caderea omului in pacat, pacatul in genere, este influentat de forta raului, cunoscuta sub diferite denumiri: diavol, satana, drac, veliar, etc. O scurta introspectie in istoria gandirilor religioase ne poate confirma universalitatea manifestarilor satanice.
In Sfanta Scriptura denumirea cea mai obisnuita data fortei malefice este cea de "diavol". Cuvantul "diavol" provine din limba greaca - diavolos - si insemna in practica veche acea aruncare de lance, care spinteca animalul vanat.
1. Cuvantul "diavolos" a fost preluat in aproape toate limbile. In limba germana, de exemplu, intalnim notiunea de "tiufal", "tieval" iar mai tarziu "Teufel". Din acelasi filon a provenit si cuvantul englez "devil", pentru diavol. In Tarile de Jos se utilizeaza termenul de duivel; irlandezii, djofull; suedezii, djeful; iar danezii, cljavel. In sudul Europei avem de la acest cuvant: diavolo, in limba italiana; diablo in spaniola; diable in franceza, similiar cu cel din limbile slavonice: djabel - poloneza; d'abel - ceha; diavol - rusa; djavo - sarbo-croata.
2. O alta denumire data personificarii raului este cea de "satan", care in limbajul uzual al timpului ante-hristic insemna o renuntare transanta, fara echivoc, o lepadare radicala de un lucru. Notiunea de "satan" se traduce prin dusmanie, contrar, opozitie. In cartea Iov (I-II, 7) Satan apare intr-o pozitie cvasi-dualista, dialogala cu Dumnezeu. In Cartea Sohar, din literatura kabalista, Satan este identificat cu Sammael, fiind considerat dumnezeul "caii de stanga" formand impreuna cu Lilith un "hieros gamos" demonic, pereche a dragostei carnale.
3. "Asmodeu" (Ashmedai, Hasmodeus, Hasmodai) apare in Sfanta Scriptura, mai precis in cartea Tobit (III, 8), ca duh al mortii. Este cel care ii ucide pe sotii anteriori ai lui Sarai, viitoarea sotie a lui Tobie. In limba ebraica cuvantul "hismid" inseamna distrugerea, distrugator. Probabil acest demon poate fi pus in legatura cu divinitatea persana Ahemsha-Devi, care in Avesta desmneaza de asemenea un spirit rau.
4. "Aspida si vasiliscul" de care vorbeste psalmistul David (Ps. 91, 13) sunt termeni simbol atribuiti diavolului, deoarece aspis (vipera) si basiliscul (micul rege) cu cap de cocos si coada de sarpe, sunt simboluri demonice.
5. "Beliar - Veliar", termen intalnit in Noul Testament (2 Cor. VI, 15) etimologic provine din limba ebraica si inseamna nefolositor sau ceva rau. Notiunea insa o intalnim si intre divinitatile babilonice subpamantene, sub denumirea de Belili. Veliar sau Beliar era considerat capetenia demonilor. In urma descoperirilor facute intre 1947 si 1956 la Qumran, intre scrierile de acolo s-au gasit cateva referiri la persoana lui Veliar, socotit "intunericul" in opozitie cu Lumina, in baza unei influente gnostice. De asemenea apocrifa Testamentul celor doisprezece patriarhi vorbeste despre "Duhul lui Beliar" si despre cele sapte nenorociri pe care el le aduce asupra oamenilor.
6. In cartea Leviticului (XVI, 8) intalnim o alta denumire data diavolului, si anume, "Azazel", caruia i se trimitea in pustie cate un tap "pentru ispasirea pacatelor" in ziua de Yom Kippur. Cartile apocrife il considera un asupritor al oamenilor, care a fost insa legat de ingerul Rafael pana in ziua judecatii.
7. "Beelzebul - Belzebut" (Mat. X, 25; XII, 24; Mc. III, 22; Lc. XI, 15-19), era considerat Domnul sau zeul mustelor, zeitate protectoare a filistenilor, care avea chiar si un templu in cetatea Ekron (2 Regi I, 26). Cuvantul "sebul" mai inseamna in limba ebraica si "noroi". In mitologia zoroastriana el are un corespondent feminin (Nasu), personificare a demonului ce se hraneste cu lesuri si traieste in mizerie. In Evul Mediu, mai ales in literatura oculta, era considerat patron al magiei.
8. Alte denumiri date principiului raului in Sfanta Scriptura sunt: Leviatan, dragonul cosmic din cartea Iov (III, 3) respectiv din cartea Psalmilor (72, 14; 104, 26); Behemot (Iov 40, 15), monstru hipopotam; Rahab, sarpele marii (Ps. 89, 11) identificat cu Seth din religia vechilor egipteni.
Literatura apocrifa recunoaste si alte denumiri demonice, printre care: Lilith, considerata prima sotie a lui Adam. Preluata, probabil din religia babilonica (Lilithu), Lilith l-ar fi parasit pe Adam, deoarece n-ar fi vrut sa accepte supunerea fata de barbat.
Pr. Emil Jurcan
Recomandari: Notiunea de "diavol" in marile religii
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.